Tablouri biblice

(ciclu de 5 poezii)
’’Adam si Eva’’

Modernismul
Reprezinta o orientare culturala manifestata la inceputul secolului 20, in care noul si inovatia
formelor se op .’
|

eau valorilor de tip traditional; in literatura romana, teoreticianul modernismului a fost

criticul literar14 Eugen Lovinescu. Dintre lucrarile sale cu privire la modernism, se remarca
istoria civilizatiei romane moderne sau istoria literaturii romane contemporane.

Traditionalismul
Traditionalismul este un curent literar manifestat in epoca interbelica, ce valorifica
programatic traditia, considerand ca valorile arhaice sunt superioare celor moderne. Desi in
perioada dintre Primul si al Doilea Razboi Mondial a existat o polemica intre traditionalisti si
exponentii miscarii moderniste, nu se poate afirma ca lirica traditionalista este opusa in mod
transant modernismului poetic, ci poate trece drept o forma a acestuia prin faptul ca a
reprezentat o metoda poetica in sine de recuperare a trecutului.

Profilul artistic al lui Tudor Arghezi are un numar mare de insusiri:scriitor de

poezii,reprezentant al modernismului,presonalitate monumentala,viata lui se imparte in
doua mari perioade:existenta monarhala si cancerara.

Contextul literar al aparitei operei ’’Adam si Eva’’

Poezia “Adam și Eva” este o prezentare a creației cu o tentă alegorică. Tudor Arghezi, un
“titan” al poeziei moderne, reușește să dezvolte literatura pentru copii, să folosească o
variație de mijloace artistice pentru a o face cât mai complexă și mai cuprinzătoare.
Importanța lui Tudor Arghezi în literatura română este inestimabilă, întreaga sa operă
cuprinde o varietate de teme și dezvoltă numeroare motive. Tema “esteticii urâtului” este
prezentă în arta poetică a lui Tudor Arghezi, fiind una din cele mai importante și mai
surprinzătoare abordări literare ale sale. Tudor Arghezi mai contribuie și la dezvoltarea
literaturii pentru copii. Poeziile sale reprezintă o invitație la “a medita” și “a cunoaște”.
Temele sale cu tentă religioasă sunt printre cele mai disputate.

O astfel de temă se regăsește și în poezia “ Adam și Eva”. Spre deosebire de

sentimentele și ideile contradictorii din Psalmi, în poezia “Adam si Eva” se renunță la

profunzimea detaliilor, și la toată răzvrătirea împotriva divinității cugetată în alte poezii de al

e autorului. Motivul creării omului, motiv prezentat în poezie, este lipsit de profunzimea
tainei. Poetul își imaginează scopul acestei lucrări a divinității ca eliberarea de o apăsătoare
monotonie a singurătății: „urându-i-se singur in stihii, / a vrut și Dumnezeu să aibă-n cer
copii”.

Ofensat, autorul menționează că omul putea fi creat din „borangic, argint sau
promoroacă”, însă el a fost creat din „… praf și nițeluș scuipat”, acesta fiind și motivul pentru
care Adam a ieșit „trândav și nărăvaș”. Autorul sugerează această imperfecțiune a omului
din lipsa unei extravaganțe a bazei din care divinitatea a făcut ființa omenească. Adevarul
biblic revelat este neluat în seamă de autor, el prezentându-și propria viziune asupra facerii,
neținând cont de adâncimea faptei și de sacralitatea înfăptuirii. „Aluatul greșit” reprezintă o
exprimare aproape apofatică, poetul se folosește de aceasta, aflându-se în imposibilitatea
unei explicări a imperfecțiunii. Experiența monahală a lui Tudor Arghezi a fost o importantă
resursă și punct de plecare în abordarea temelor religioase. Poezia „Adam și Eva” ascunde o
ipostază a neînțelesului, prin „jocul crearii”. Divinitatea este închipuită ca o ființă
omenească, ființa care se plictisește și care din materia creată anterior, creează omul. Adam,
primul om, nu poate fi însă descris cu minuțiuozitate de către autor deoarece, „nici o poză
nu ne-nvață / Cum ar fi fost omul dintâi la față.” Aici autorul dă libertate imaginației, a
gândurilor. Este o invitație la a descoperi imaginea primordială. Din coasta lui Adam este
făcută Eva.

Poetul nu insistă în a descrie această „zămislire” a Evei. Primii oameni sunt închipuiți de
Arghezi ca niște copii surpinși într-un moment de joacă: „s-au luat de mâini și-au cutreierat /
grădina toată-n lung și-n lat”. În această secvență se surpinde într-un mod excepțional
nevinovăția, curățenia, frumusețea primilor oameni. Erau precum copiii, liberi, ce „șovaiau”
prin grădină. Întreaga poezie este văzută ca o armonie a creației, un tablou ce înfățisează pe
Adam și Eva în gradina Raiului. Acest act al creației este surprins de poet ca o joacă, în care
omul creat de Dumnezeu își atribuie această taină a facerii și nestingheriț profită de
minunățiile Raiului.