Baltagul-roman realist obiectiv tradițional

De M Sadoveanu

Curent literar dezvoltat in stransa legatura cu conditiile social-istorice ale secolului XX, realismul
apare ca reactie la tendintele romantice de evadare din prezent, realitate, ca riposta fata de tendinta de
idealizare, optand pentru obiectivitate. Constructia epica in proza, de mare intindere, cu o actiune complexa
la care participa un numar mare de personaje, supuse unor conflicte puternice, romanul isi gaseste
exprimarea plenara odata cu realismul.
Romanul Baltagul, aparut in anul 1930, este considerat ca fiind una din cele mai reusite scrieri ale
autorului. Criticii literari au remarcat profunzimea romanului, fiind interpretat ca roman mitic, monografic,
de dragoste, al initierii, al familiei si, in ultimul rand, ca roman cu intriga politista.
Viziunea despre lume prezentata in acest roman( redus ca dimensiuni, dar epopeic ca forta de
evocare) nu face exceptie de la ampla perspectiva pe care o ofera Sadoveanu in toata creatia lui. Ordinea
cosmica si cea umana sunt guvernate de o lege universala. Omul arhaic, desprins din mijlocul naturii
autohtone, se confrunta cu lumea moderna si oscileaza indecis intre a ramine legat de izvorul care l-a creat
sau a se rupe de el.
Roman al perioadei de maturitate, marile teme sadoviene se regasesc aici: viata pastorala, natura,
miturile, iubirea, arta povestirii, intelepciunea. Tema textului este monografia satului moldovenesc de la
munte, lumea arhaica a pastorilor, avand in prim-plan cautarea si pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor
Lipan.
Titlul operei, din punct de vedere morfologic, este format dintr-un substantiv articulat cu articolul
hotarat “-ul” care, in sens denotativ, semnifica un topor cu doua taisuri. In sens conotativ, se concretizeaza
motivul labirintului la nivelul actiunii. Baltagul devine obiect simbolic, ambivalent: arma a crimei si
instrumentul actului justitiar, reparator.
Naratiunea se face la persoana a III-a, iar naratorul moniprezent si omniscient reconstituie in mod
obiectiv, prin tehnica detaliului si observatiei, lumea satului de munteni si actiunile Vitoriei. Desi naratorul
omniscient este unic, la parastasul sotului, Vitoria preia rolul naratorului. Inteligenta si calculata ca “un
Hamlet feminin”, ea reconstituie crima pe baza propriilor deductii si o povesteste veridic celor prezenti, ceea
ce ii determina pe criminali sa-si recunoasca vina in fata satului si a autoritatilor.
Romanul Baltagul este alcatuit din 16 capitole, deschise de un prolog cu un rol esential in conturarea
viziunii despre lume si a perspectivei narative.
Partea I (cap I-VI) cuprinde framantarile Vitoriei in asteptarea sotului si pregatirile de drum –
include expozitiunea si intriga. In expozitiune se prezinta satul Magura Tarcaului si schita portretului fizic al
Vitoriei, care este surprinsa torcand pe prispa si gandindu-se la intarzierea sotului sau plecat la Dorna sa
cumpere oi.Intriga cuprinde framantarile ei, dar si actiunile intreprinse inainte de plecarea ei in cautarea
sotului: tine post negru douasprezece vineri, se inchina la icoana Sfintei Ana de la manastirea Bistrita,
anunta autoritatile de disparitia sotului, vinde unele lucruri pentru a face rost de bani de drum, pe Minodora
o lasa la Manastirea Varatesc, iar lui Gheorghita ii incredinteaza un baltag sfintit.
Partea a doua (cap VII-XIII) contine desfasurarea actiunii si releva drumul parcurs de Vitoria si
fiul ei, Gheorghita, in cautarea lui Nechifor Lipan. Ei reconstituie traseul lui Nechifor, facand o serie de
popasuri: la hanul lui Donea de la gura Bicazului, la crasma domnului David de la Calugareni, la mos Pricop
si bab Dochia din Farcasa, la Vatra Dornei (la han si la cantelarie,unde afla de actul de vanzare a oilor), apoi
spre Paltinis, Brosteni, Borca, de unde drumul paraseste apa Bistritei, “intro tara cu totul necunoscuta”. De
asemene, intalnesc o cumetrie, la Borca si la o nunta, la Cruci. Succesiunea acestor mari momente din viata
omului, da de gandit Vitoriei si anticipeaza inmormantarea din final. Intrebat din sat in sat, ea isi da seama
ca sotul sau a disprut intre Suha si Sabasa. Cu ajutorul cainelui regasit, Lupu, munteanca descopera intr-o
rapa ramasitele lui Lipan, in dreptul Crucii Talienilor.
Partea a treia (capitolele XIV– XVI) prezinta sfarsitul drumului: ancheta politiei, inmormantarea,
parastasul lui Nechifor Lipan si pedepsirea ucigasului. Coborarea in rapa si veghea noctura a mortului
marcheaza maturizarea lui Gheorghita, dovedita in infaptuirea actului de dreptate la parastas. Punctul
culminant este moment in care Vitoria reconstituie cu fidelitate scena crimei, surprinzadu-i chiar si pe
ucigasii Ilie Cutui si Calistrat Bogza. Primul isi recunoaste vina, insa al doilea devine agresit. Este lovit de
Gheorghita cu baltagul lui Nechifor si sfasit de cainele Lupu, facandu-se astfel dreptate. Deznodamantul il
surprinde pe Bogza, care-i cere iertare “femeii mortului” si-si recunoaste fapta.
 Personajul principal, femeia voluntara, este “un exponent al spetei” in relatie cu lumea arhaica, dar
si o individualitate, prin insusirile sale. Vitoria este o femeie puternica, horatara, curajoasa, lucida.
Inteligenta nativa si stapanirea de sine sunt evidentiate pe drum, dar mai ales la parastas, cand demasca
ucigasii. Sotie iubitoare, porneste hotarata in cautarea barbatului: “era dragostea ei de douazeci si mai bine
de ani. Asa-i fusese drag in tinereta Lipan, asa-i era drag si acuma, cand aveau copii mari cat dansii”. Tipatul
dinaintea coborarii cosciugului si gesturile concentreaza iubirea si durerea pierderii sotului: “Cu asa glas a
strigat, incat prin toti cei de fata a trecut un cutremur. S-a daramat in genunchi, si-a rezemat fruntea de
marginea sicriului.” Portretul fizic releva frumusetea personajului prin tehnica detaliului semnificativ “Nu
mai era tanara, dar avea o frumuseta neobisnuita in privire”.
Personajul secundar, Gheorghita, reprezinta generatia tanara, care trebuie sa ia locul tatalui
disparut. Romanul poate fi considerat initiatic, deoarece prezinta drumul spre maturizarea lui Gheorghita.
Nechifor Lipan este caracterizat in absenta, prin retrospectiva si remorare si simbolizeaza destinul
muritor al oamenilor. Numele sau “cel adevarat si tainic”, de botez, este tot Gheorghita, dar primise numele
Nechifor.
Personaje episodice sunt Minodora, fiica receptiva la noutatile civilizatiei este trimisa la manastire
pentru purificarel mos Pricop (ospitalitatea), parintele Danila (autoritatea spirituala in satul arhaic), baba
Maranda (superstitiile) – personaje reprezentative lumea satului arhaic.
Trasaturile personajului colectiv, muntenii, sunt surprinse inca de la inceput, in legenda pe care
obisnuia sa o spuna Lipan, rememorata de Vitoria. “Viata muntenilor e greal mai ales viata femeilor. Uneori
stau vaduve inainte de vreme, ca dansa. Munteanului i-i dat sa-si castige painea cea de toate zilele cu toporul
ori cu cata.”
Avand in vedere aceste caracteristici, opera “Baltagul” de Mihail Sadoveanu este un roman mitic al
transhumantei apartinand curentului literar realism.
 Caracterizare personaj

Romanul Baltagul, aparut in anul 1930, este considerat ca fiind una din cele mai reusite scrieri ale
autorului. Criticii literari au remarcat profunzimea romanului, fiind interpretat ca roman mitic, monografic,
de dragoste, al initierii, al familiei si, in ultimul rand, ca roman cu intriga politista.
Roman al perioadei de maturitate, marile teme sadoviene se regasesc aici: viata pastorala, natura,
miturile, iubirea, arta povestirii, intelepciunea. Tema textului este monografia satului moldovenesc de la
munte, lumea arhaica a pastorilor, avand in prim-plan cautarea si pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor
Lipan.
Titlul operei, din punct de vedere morfologic, este format dintr-un substantiv articulat cu articolul
hotarat “-ul” care, in sens denotativ, semnifica un topor cu doua taisuri. In sens conotativ, se concretizeaza
motivul labirintului la nivelul actiunii. Baltagul devine obiect simbolic, ambivalent: arma a crimei si
instrumentul actului justitiar, reparator.
Naratiunea se face la persoana a III-a, iar naratorul moniprezent si omniscient reconstituie in mod
obiectiv, prin tehnica detaliului si observatiei, lumea satului de munteni si actiunile Vitoriei. Desi naratorul
omniscient este unic, la parastasul sotului, Vitoria preia rolul naratorului. Inteligenta si calculata ca “un
Hamlet feminin”, ea reconstituie crima pe baza propriilor deductii si o povesteste veridic celor prezenti, ceea
ce ii determina pe criminali sa-si recunoasca vina in fata satului si a autoritatilor.
Vitoria Lipan este personajul principal al romanului si unul dintre cele mai complexe personaje
feminine din literatura noastra. Vitoria reprezinta imaginea unui erou popular, avand o personalitate
reprezentativa si puternica. Este sotia lui Nechifor Lipan si mama Minodorei si a lui Gheorghita.
In opera se evidentiaza doua modalitati de caracterizare a personajului, cea directa si cea indirecta.
Caracterizarea directa a Vitoriei Lipan se realizeaza prin intermediul naratorului, in special prin atitudinea sa
pe care o are fata de protagonista. In acelasi timp, parerea altor personaje, dar si autocaracterizarea
contribuie la caracterizarea acesteia.
Inca de la inceput impresioneaza prin frumusetea si farmecul fizic, caci la cei aproape 40 de ani ochii
ei caprui rasfrangeau lumina castanie a parului, insa privirea ei era dusa departe, semn al gandurilor care o
copleseau. Ochii ei luceau ca intr-o usoara ceata, in dosul genelor lungi, rasfranse in carligasa.
Pe langa faptul ca era o femeia darza si aspra, mai era si o femeie harnica, avand grija de o intreaga
gospodarie in lipsa sotului ei, acesta des fiind absent. Este o femeie puternica si hotarata(N-am sa mai am
hodina cum n-are paraul Tarcaului pan’ce l-oi gasi pe Nechifor Lipan),curajoasa, lucida. Inteligenta nativa si
stapanirea de sine sunt evidentiate pe drum,dar mai ales la parastas,cand demasca ucigasii.
Vitoria mai reprezinta si o femeie arhaica. Era credincioasa, respecta cu strictete obiceiurile
stramosesti si crestine. Nu pleaca la drum pana nu se consulta cu preotul, se ruga, tinea post 12 vineri, se
spovedea, se impartasea, iar cand intalneste o cumetrie si o nunta respecta traditia si mai ales e preocupata sa
implineasca toate cele crestinesti pentru inmormantarea lui Nechifor. insa, pe langa acest fapt este si o fire
superstitioasa. Crede in vise, in semne, in descantece si in vraji si pentru aceasta nu uita sa mearga si la baba
Maranda pentru a afla vesti despre sotul ei. Ca mama,ii interzice Minodorei sa se indeparteze de traditie (iti
arat eu coc,valt si bluza ...! Nici eu ,nici bunica-ta, nici bunica-mea n-am stiut de acestea –si-n legea noastra
trebuie sa traiesti si tu!) si contribuie prin calatorie la maturizarea lui Gheorghita.
Vitoria se autocaracterizeaza ca fiind o femeie iscusita, desteapta si vicleana “eu te cetesc pe tine,
macar ca nu stiu carte” in ciuda faptului ca nu a avut parte de o educatie superioara.
Personajul principal, al romanului, Vitoria Lipan este caracterizat indirect, dominantele sale trasaturi
evidentiindu-se prin gesturi, limbaj, comportament, fapte, vestimentatie si relatia cu celelalte personaje.
Vitoria este caracterizata indirect si prin nume, care sugereaza ca va fi victorioasa biruind toate
greutatile si implinindu-si destinul.
In concluzie, personajul literar Vitoria Lipan se incadreaza in tipologia femeii justitiare si hotarate
care reuseste sa-si duca la bun sfarsit misiunea care i-a fost menita.