1

1. Psihologia Socială: specific şi domeniu de studiu

1.1. EvoluŃia psihologiei sociale ca ştiinŃă

Termenul de “psihologie socială” se referă la “două lucruri bine distincte”

(Ralea şi Herseni, 1966, 5): atât la psihologia socială ca fenomen ( “anumite
activităŃi sau procese psihice cu aspecte sau implicaŃii sociale” ), cât şi la
“cercetările şi cunoştinŃele ştiinŃifice despre aceste fenomene” ( la psihologia
socială ca ştiinŃă ).
EvoluŃia spre dobândirea caracterului de ştiinŃă autonomă a Psihologiei
Sociale poate fi urmărită prin folosirea modelului elaborat de Mattei Dogan şi
Robert Pahre (1997), care descrie evoluŃia ştiinŃelor sociale ca un proces,
cuprinzând:

1. Specializarea: trecerea de la planul teoretic la cel al cercetărilor concrete

presupune o îngustare a câmpului de interes al unui număr de oameni de ştiinŃă
şi o focalizare a atenŃiei acestora pe problema studiată;

2. Fragmentarea - consecinŃă inevitabilă a specializării - este produsă pe baza

unor criterii de ordin epistemologic, metodologic, conceptual sau ideologic;

3. Hibridarea (recombinarea fragmentelor ştiinŃei), care poate fi:

- informală (de exemplu, deschiderea unui câmp de cercetare);

- instituŃionalizată (cel mai adesea, prin crearea de noi discipline şi

subdiscipline).

O astfel de evoluŃie poate fi urmărită din momentul în care s-a constatat

existenŃa fenomenelor psihice şi a celor sociale (Moscovici,1994, 5-6).
 2

1. Specializarea: Operând cu o separaŃie care “Ńine de o logică sigură”

(Serge Moscovici) şi echivalează cu aplicarea unei ”grile de lectură binară” a
realităŃii, care corespunde separaŃiei subiect-obiect, cu cele două elemente fiind
date şi definite independent unul de altul:

(a) Subiect individual Obiect

(ego, organism) (mediu ambiental, stimul)

(b) Subiect colectiv Obiect

(diferenŃiat după criterii (social / non-social)
economice sau sociale)

Fig. 1. “Grilele de lectură binară” ale (a) psihologiei şi (b) sociologiei - apud S. Moscovici
(1994, 9-10).

Acestă specializare a avut, iniŃial, câştig de cauză, putându-se delimita mai

bine domeniul de cercetare al celor două ştiinŃe:

- prin studierea vieŃii psihice aproape numai sub aspectul ei interior

psihologia a putut să afirme caracterul funcŃional al vieŃii psihice, legătura ei
cu organismul;

- sociologia, abordând (aproape exclusiv) societatea prin intermediul

activităŃilor şi manifestărilor sale exterioare obiective, a operat cu o desprindere a
activităŃilor umane de indivizii care le-au produs şi o structurare a lor într-un nou
plan de realitate – realitatea socială (care are propriile ei legităŃi).

Separarea menŃionată anterior (şi procesele de specializare pe care le-a

generat) se află în contradicŃie atât cu unele afirmaŃii ale simŃului comun, cât şi
cu demersurile ştiinŃei, care atestă o continuă “îmbinare” a “psihologicului”
(“individualul” ) cu “socialul”, în diferite modalităŃi şi la diferite niveluri.
 3

2. Nevoia de nuanŃare a propriului punct de vedere (din ce în ce mai

specializat), resimŃită de practicanŃii celor două ştiinŃe a dus, treptat, la apariŃia şi
dezvoltarea unui număr impresionant de ramuri, subdiscipline, orientări etc.
proces de fragmentare care face ca la ora actuală să nu existe vreun domeniu
al ştiinŃei care să poată fi numit pur şi simplu “sociologie” sau “psihologie”.

3. Combinarea fragmentelor astfel rezultate a avut un rezultat notabil:

apariŃia psihologiei sociale printr-o “hibridare instituŃionalizată”, generată de
faptul că specializarea în urma căreia s-a dezvoltat sociologia şi psihologia a
lăsat un “spaŃiu” între domeniile acestora, în care aplicarea “grilelor de lectură
binară” nu dădea rezultate: spaŃiul fenomenelor care “sunt în acelaşi timp psihice
şi sociale, indisolubil, indivizibil psihosociale” (Ralea şi Herseni, 1966, 19),
fenomene de natură mixtă (combinată), ce au propriul lor mecanism de
producere şi dispun de legi proprii.

Afirmarea psihologiei sociale ca ştiinŃă a devenit posibilă, după Serge

Moscovici (1994, 4) datorită promovorării unui punct de vedere original:
“lectura ternară” a faptelor şi relaŃiilor, care vine să substituie relaŃia în doi
termeni subiect-obiect cu una în trei : Subiect individual – Subiect social –
Obiect, sau, printr-o altă expresie Ego-Alter-Obiect :

Obiect
(fizic, social, imaginar sau real)

Ego Alter

Fig.2. „Grila de lectură ternară” a Psihologiei Sociale - după S. Moscovici (1992, 9)

 4

1.2. Domeniul de studiu al psihologiei sociale

Apărută ca o “ştiinŃă de graniŃă” psihologia socială “este la ora actuală o

disciplină bine stabilită şi autonomă”, urmând procesul de evoluŃie al ştiinŃelor
sociale descris la începutul articolului: îşi precizează problematica, care poate fi
divizată în abordarea percepŃiei sociale (“studiul modalităŃilor în care indivizii
percep şi evaluează alŃi oameni”, corelat cu modul în care este percepută propria
persoană) şi a influenŃei sociale (“studiul modalităŃilor prin care oamenii se
influenŃează unii pe alŃii, în judecăŃi, acŃiuni şi decizii”).

O enumerare a unora dintre cele mai cunoscute definiŃii ale Psihologiei

Sociale, datorate unor autori consacraŃi ai domeniului, este făcută de către
Ştefan Boncu (1999):

Sherif: psihologia socială reprezintă studiul ştiinŃific al experienŃei şi

conduitei indivizilor în relaŃie cu stimulii sociali.

Watson: psihologia socială = studiul interacŃiunii umane.

Dewey: psihologia socială = studiul fiinŃei umane individuale aflată în

interacŃiune cu ambianŃa sa psiho-socială.

Jones, Gerrard: subdisciplină a psihologiei care se ocupă cu studiul ştiinŃific

al conduitei individului în funcŃie de sistemul social.

Allport: psihologia socială examinează şi explică modul cum gândurile,

sentimentele indivizilor sunt influenŃate de prezenŃa actuală / implicată sau
imaginată a altora.