Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Prima pagină
Curente și perioade literare
Autori si opere
Materiale teoretice
Limbă și comunicare
Club de lectură
Evaluare
Text argumentativ
Filme
BAC
Dezbatere, oratorie, retorică
Planificări
Concepții filosofice
Universul este impregnat de mister. Marele Anonim (Dumnezeu) impune o cenzură
transcendentă asupra cunoașterii (o limită a înțelegerii). Asupra misterului se pot exercita două
tipuri de cunoaștere: una paradisiacă (științifică, rațională, logică, plus cunoașterea, care
descifrează misterul), alta luciferică (poetică, intuitivă, minus cunoașterea, care mărește,
potențează misterul). Există două tipuri de metafore poetice: plasticizante (care nu aduc un plus
de semnificație) și revelatorii (care scot la iveală misterul).
secvența 2-
3. Elemente de structură
Ce tip de lirism apare în text? Transcrie după caz mărcile lexico-gramaticale.
Secvența 1
Secvența 2
Secvența 3
3.Elemente de structură
Lirismul poeziei este unul subiectiv. Mărcile lexico-gramaticale ce denotă prezența eului liric în
text sunt pronumele personal „eu” ce apare de mai multe ori în textul poetic dar și verbe de
persoana I: „nu strivesc”,„nu ucid”, „iubesc”, expresii ale stării interioare extaziate ale poetului.
Prozodia este specifică poeziilor moderne. Astfel întâlnim aici versul liber precum și măsura
variabilă (între două și treisprezece silabe). O notă prozodică modernă este și ingambamentul
(reluarea ideii dintr-un vers în următorul care va fi scris cu literă mică):
„Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric, (…)”
Compoziția
Poezia conține 3 secvențe lirice. Prima secvență începe cu pronumele personal de persoana I
„eu”, menționat pentru prima dată în titlu și apărut de 7 ori în poezie. Aceasta conturează
exacerbarea eului creator în raport cu lumea exterioară, influență expresionistă în poezie.
Verbele de persoana I „nu strivesc”, „nu ucid” definesc cunoașterea luciferică, exprimând refuzul
de a distruge cu mintea tainele acestui univers. Metafora misterului („corola de minuni a lumii”),
comună cu titlul poeziei este dezvăluită în enumerația ulterioară a locurilor ce ascund vraja
universului nostru. Acestea apar ca experiențe unice pe parcursul vieții ființei („în calea mea”).
Astfel florile denumesc frumosul, viața și germinația lumii, ochii trimit la suflet, la profunzimea
interioară a omului, buzele denotă farmecul cuvintelor dar și al iubirii iar mormintele trimit înspre
moarte.
Și a doua secvență reflectă o legătură între lirism și filosofie, enunțând conceptul cunoașterii
prin metafora luminii și prin comparația cu luna. În contextul luminii altora, care prin rațiunea lor
„sugrumă vraja nepătrunsului ascuns în adâncimi de întuneric”, lumina lui definește cunoașterea
luciferică ce sporește misterul lumii. Acest efect de potențare a tainelor se realizează la Blaga
prin creația artistică, prin poezie, și se aseamănă cu efectul pe care lumina difuză a lunii îl
produce asupra obiectelor, distorsionându-le formele și creând un joc al umbrelor.
Ultima secvență conține ultimele două versuri și reia, în sens conclusiv, enumerația din prima
secvență, adăugând apropierea afectivă: „căci eu iubesc/şi flori şi ochi şi buze şi morminte.”
Cunoașterea tainelor existenței precum iubirea, sufletul, moartea, frumusețea nu se realizează
deci cu ajutorul rațiunii și al înțelegerii logice, ci prin iubire pentru că iubirea protejează misterul.
Astfel ele nu sunt pătrunse cu mintea și „strivite” ci intuite și contemplate, mărindu-și frumusețea.
Căutare
Căutare după:
Despre noi