Fisa de lucru- Adjectiv ,Locutiune adjectivala

1. Scrieti in tabel adjectivele din caligrama.

s Cu doua forme Cu trei frome Cu patru forme

t
a
in gradina.

2.Formati adjective de la cuvintele date cu

ajutorul sufixelor date.
-os : caldura- -esc: frate- -nic: casa-
a luneca- imparat- graba-
ochi- nebun- zadar-
3.Gasiti in careul de mai jos adjectivele care denumesc culori si incercuiti-le.
H B M O V Z S N
A L B L E U I O
B G R I Y N C V
O T O V A I W C
R N K A K I L O
D X C R E M I R
O G R E N A L A
A D I T A M A I

4.Subliniati locutiunile adjectivale din propozitiile de mai jos.

 Lucrarea lui a fost fara sare si piper.
 Mihai e toba de carte si cu capul in nori
 Fata cu nasul pe sus nici nu s-a uitat la noi.
 Dan este un om cu doua fete,in schimb fratele lui e dintr-o bucata.
 Stia din auzite ca era copil de bani gata,dar s-a dovedit ca e si din topor.

5.Gasiti adjectivele din textul urmator si analizati-le(fel,forme,caz ,functie sintactica,grad de comparatie)

“Era o padure fioroasa,o padure deasa ca peria si intunecoasa,intunecoasa...Silviu mai stia ca padurea e
mare...Atunci aparura spiridusii...Unul era tepos si cu nasturi rosii la jiletca,altul era cafeniu si avea un soi de
pelerina verzuie.Mai era un spiridus rotofei.”(Cleopatra Lorintiu-Padurea)

Adjectivul
 A d j e c t i v u l este partea de vorbire care denumeşte î n s u ş i r i ale obiectelor, şi anume: dimensiunea (mare,
mic), forma (drept, strâmb), culoarea (alb, negru), greutatea (uşor, greu) etc.

Adjectivul se caracterizează prin categoria gradelor de comparaţie şi îşi poate schimba forma după gen, număr şi
caz pentru a se acorda cu substantivul determinat.
În propoziţie, adjectivul, cel mai adesea, poate fi atribut sau nume predicativ.
Clasificarea adjectivelor
1. După înţeles, adjectivele se împart în: a) adjective c a l i f i c a t i v e sau propriu-zise şi b) adjective
determinative (provenite din alte părți de vorbire).
Adjectivele calificative denumesc calităţi ale obiectelor: bun, frumos, înalt, verde, ciobănesc, tineresc etc.
Adjectivele determinative sunt provenite din alte părţi de vorbire prin schimbarea valorii gramaticale. Există
următoarele feluri de adjective determinative:
a) adjective p r o n o m i n a l e . Spre deosebire de pronumele de la care provin, adjectivele pronominale nu
înlocuiesc substantivul, ci îl determină. Se disting următoarele tipuri de adjective pronominale: adjective posesive (ţara
mea), adjective de întărire (împăratul însuşi), adjective interogativ-relative (care copil, ce cărţi), adjective nehotărâte
(orice elev, fiecare om), adjective negative (nicio clipă);
b) adjective p a r t i c i p i a l e : iarbă înverzită, oameni cunoscuţi, zi aşteptată;
c) adjective p r o v e n i t e d i n a d v e r b e : aşa oameni, asemenea întrebare;
d) adjective p r o v e n i t e d i n g e r u n z i i : ordine crescândă, rană sângerândă, case fumegânde.

 2. Dupa flexiune adjectivele pot fi:

A. Adjective variabile – care-si schimba forma dupa gen, numar si caz: bun, buna, buni, bune.
a.1. Adjectivul cu doua terminatii, cand, la singular, au o forma pentru genul masculin si alta pentru feminin:
frumos-frumoasa;
negru – neagra.
a.2. Adjectivul cu o singura terminatie, cand, la singular, au aceeasi forma si pentru masculin si pentru feminin:
izvor rece – apa rece;
creion verde – iarba verde.
B. Adjective invariabile- care-si pastreaza forma indiferent de gen, numar si caz. Ele provin din limbi straine si
sugereaza culori (gri, maro, bordo, oliv, vernil) sau alte caracteristici (eficace, propice, vivace, atroce, locvace):
tigru atroce – tigroaica atroce.
Alte adjective invariabile provin din adverbe (asa, asemenea):
M-a impresionat asa intamplare.

Gradele de comparație ale adjectvului

Adjectivul, singur sau ajutat de alte părţi de vorbire, exprimă diferite grade ale însuşirii sau gradele de
comparaţie ale adjectivului. Adjectivul are trei grade de comparaţie: pozitiv, comparativ şi superlativ.

1. Gradul pozitiv arată însuşirea unui obiect, fără a fi comparată cu însuşirea altui obiect sau cu însuşirea sa în
împrejurări diferite. Adjectivul la gradul pozitiv poate fi însoţit sau nu de articolul cel, cea, cei, cele: problema
importantă, problema cea importantă, lupul sălbatic, lupul cel sălbatic.

2.Gradul comparativ exprimă intensitatea însușirii unui obiect în raport cu alte obiecte (Varful Moldoveanu este
mai înalt decât vârful Omu.) sau cu el însuși în diferite împrejurări (Apa râului este mai limpede la munte decât la
șes.)

Gradul comparativ poate exprima trei aspecte:

a) comparativul de superioritate – exprimă un grad mai mare al însușirii unui obiect, fiind format din mai +
adjectiv: mai bun, mai frumos, mai înalt;

b) comparativul de inferioritate – exprimă un grad mai scăzut al însușirii unui obiect, fiind format din mai puțin +
adjectiv: mai puţin bun, mai puțin frumos, mai puțin înalt;

c) comparativul de egalitate – exprimă o însușire ce caracterizează în aceeași măsură obiectele comparate, având
structura: la fel de + adjectiv, tot așa de + adjectiv, tot atât de + adjectiv – la fel (tot aşa, tot atât) de bun.
 Uneori, comparativul de egalitate nu este precedat de locuţiunile adverbiale la fel (tot aşa, tot atât). În acest caz,
al doilea termen al comparaţiei este introdus prin adverbele cât sau ca: înalt cât casa. Adjectivul poate fi pus şi
după al doilea termen al comparaţiei, legânduse de acesta prin prepoziţia de: cât casa de înalt. Construcţiile cu
adjectivul după al doilea termen al comparaţiei sunt mai expresive, deoarece scot în evidenţă obiectul cu care se
face comparaţia. Acest comparativ de egalitate nu trebuie confundat cu gradul pozitiv. Recunoaşterea
comparativului de egalitate care nu este precedat de cuvintele la fel, tot aşa, tot atât se face după adverbele cât şi
ca.

3. Gradul superlativ arată însuşirea la gradul cel mai înalt sau cel mai scăzut. Gradul superlativ poate fi relativ sau
absolut.

Superlativul relativ

Superlativul relativ exprimă cel mai înalt sau cel mai scăzut grad al însușirii unui obiect comparată cu aceeași
însușire sau cu o alta. Gradul superlativ relativ este de două feluri:

-de superioritate – arată că un obiect posedă o însușire la cel mai înalt grad dintr-o clasă întreagă de obiecte. Se
formează din articolul demonstrativ cel, cea, cei, cele, la care se adaugă forma comparativului de superioritate.

Exemplu: El este cel mai mare dintre elevi.

Superlativul relativ de superioritate se folosește în construcții în care al doilea termen al comparaţiei se

introduce prin prepoziţiile: dintre, între.

Exemplu: Este cel mai bun dintre ei .

-de inferioritate – exprimă cel mai scăzut grad al însușirii unui obiect în raport cu un ansamblu de obiecte de
același fel. Este format din articolul demonstrativ cel, cea, cei, cele urmat de forma comparativului de inferioritate.

Exemplu: Este elevul cei mai puțin silitor.

Când un substantiv are două sau mai multe adjective la gradul superlativ relativ, articolul cel, cea, cei, cele se
repetă înaintea tuturor adjectivelor numai dacă vorbitorul vrea să scoată mai mult în evidenţă gradul superlativ al
însuşirilor.

Exemplu: băiatul cel mai înalt, cel mai frumos, cel mai inteligent

Superlativul absolut

Adjectivul la gradul superlativ absolut exprimă cel mai înalt grad sau cel mai scăzut al însuşirii fără ca însuşirea să
fie comparată cu însuşirea altui obiect sau cu însuşirea aceluiaşi obiect în împrejurări diferite. În mod obişnuit, se
construiește cu ajutorul adverbului foarte (foarte înaltă). Mai rar, se construieşte şi cu adverbele tare sau prea (tare
înaltă; prea înaltă).

Superlativul absolut se exprimă şi prin alte mijloace ce au un caracter mai expresiv:

– adverbe şi locuţiuni adverbiale legate de adjectiv prin prepoziţia de: extraordinar de, grozav de, minunat de,
insuficient de, nesatisfăcător de, neînchipuit de, nemaipomenit de, deosebit de, fantastic de, surprinzător de,
groaznic de, peste măsură de, peste poate de etc.;

– diferite expresii în care adjectivul este însoţit de un substantiv ce-i dă valoare de superlativ absolut: deştept foc
sau foc de deştept, frumos nevoie mare etc.;

-repetarea adjectivului: mare, mare;

– lungirea vocalelor: acr-u-u-u;

Adjective care nu au grade de comparaţie

– adjectivele care prin sensul lor exprimă însuşiri ce nu pot fi comparate: complet, egal, politic, civil, oficial,
popular, întreg, mort, viu, unic, perfect, principal etc.;

– adjectivele care în limba latină reprezentau forme ale comparativului sau ale superlativului: major, minor, inferior,
superior, interior, exterior, optim, minim, suprem etc.