O gamă largă de substanțe și amestecuri de substanțe eficiente în prevenirea, distrugerea,

respingerea sau atenuarea dăunătorilor precum insecte, șoareci, plante nedorite, fungi sau
microorganisme sunt clasificate sub denumirea de pesticide.

Pesticidele sunt produse chimice special dezvoltate și fabricate pentru a fi utilizate în

controlul dăunătorilor din agricultură, pentru a crește producția de alimente cât și pentru a
facilita metodele agricole moderne.

Pe de o parte, aceste substanțe nelipsite din agricultura actuală, au numeroase efecte benefice
printre care se numără protecția culturilor, conservarea alimentelor și a materialelor dar și
prevenirea bolilor ce pot fi transmise prin intermediul dăunătorilor. Pe de altă parte, deși
prezintă beneficii, în ultimul timp s-a pus accentul pe studiul efectelor negative pe care acești
agenți chimici îl au asupra culturilor în care sunt aplicați. În acest sens, pesticidele sunt toxice
din punct de vedere al designului după structură fiind biocide concepute pentru a ucide,
reduce sau înlătura insectele, buruienile, rozătoarele, ciupercile sau alte organisme care pot
amenința sănătatea publică și economia.

Modul de acțiune al componenților chimici este prin țintirea și distrugerea anumitor sisteme
sau enzime de la nivelul dăunătorilor, ceea ce duce la funcționarea incorectă a structurilor de
bază ale acestora și în final moartea lor. Problemele care apar și ridică un semn de întrebare
asupra gradului de toxicitate pe care îl au aceste substanțe sunt legate de faptul că unele
sisteme sau enzime asupra cărora acționează pesticidele pot fi însă identice sau foarte
asemănătoare cu sistemele sau enzimele din organismul uman și prin urmare, prezintă riscuri
pentru sănătatea omului și pentru mediu.

Imediat după introducerea pesticidelor, la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial,
cunoașterea proceselor normale biochimice și fiziologice din organisme nu a fost suficient de
clarificată pentru a permite înțelegerea modului de acțiune al acestora la locul țintă, absorbția,
distribuția și degradarea lor în mediu ambiental, însă cercetările ulterioare au dus la apariția
unei game mai largi de substanțe de acest fel determinând o creștere a interesului multor
cercetători din domeniul protecției mediului, al sănătății și nu numai, care și-au îndreptat
atenția asupra efectelor acestor substanțe.

Prima utilizare a pesticidelor sintetice a avut loc în anul 1940 însă la acel moment nu se
cunoștea influența acestora asupra mediului cât și a organismului uman. Cu toate acestea,
începând cu anul 1962 și până în 1975 au apărut o mulțime de controverse cu privire la
potențialele urmări pe care componenții chimici din structura lor le pot avea asupra
organismelor sau mediului.

Odată cu amplificarea interseului pentru aceste substanțe, au început să fie vehiculate opinii
contradictorii în principal însă fiind susținută ideea toxicității pesticidelor asupra mediului.
Oamenii au reunit toate proprietățile negative ale compușilor sintetici care erau numiți
biocide, erau persistenți cu o tendință de bioacumulare și erau considerați ca fiind carcinogeni.

În ceea ce privește conținutul în substanțe chimice din cadrul pesticidelor, în 1979 în lucrarea
The Pesticide Manual (C. Worthing, 6th edition, British Crop Pro-tection Council) s-au
descoperit peste 543 ingrediente active cu grad diferit de toxicitate asupra organimsmelor și
mediului aproximativ 100 dintre acestea erau încadrate în clasa insecticidelor organofosforice
și 25 în cea a carbamaților utilizați împotriva insectelor.

Există o mare varietate de pesticide concepute pentru a ucide dăunători specifici - cele mai
utilizate pe scară largă sunt enumerate mai jos.

Insecticide (pentru uciderea insectelor), cum ar fi organochlorine, organofosfați și carbamați.

Această categorie include, de asemenea, repelente împotriva insectelor, cum ar fi
dietiltoluamida (DEET) și citronella (de origine naturală). Erbicide sau substanțe de
combatere a buruienilor (de exemplu, paraquat, glifosat și propanil).Fungicide (pentru a ucide
mucegaiul sau ciupercile): atunci când sunt aplicate pe lemn, se numesc conservanți de
lemn.Rodenticide (pentru uciderea șoarecilor, șobolanilor, molilor și a altor rozătoare)

Fumiganzii sunt pesticide care există ca gaz sau vapori la temperatura camerei și pot fi
folosite ca insecticide, fungicide sau rodenticide, în special în locuri de depozitare închise -
deoarece ucid fiecare organism viu. Acestea sunt extrem de toxice, datorită proprietăților lor
fizice, diseminării rapide a mediului și absorbției umane sau animale (exemplele includ
cianura, fosfatul de aluminiu și bromura de metil).

Alte pesticide includ algele (pentru a ucide algele), miticide (pentru a ucide molii) și acaricide
(pentru a ucide căpușe).

Pesticidele prezintă diferite tipuri de distribuție și persistență în mediu, chiar dacă toate
acestea sunt distribuite într-un fel prin aer, sol și apă. Aceasta ar trebui adresată pentru a
înțelege cât de expusă poate fi acută și cronică, deoarece aerul, apa și solul reprezintă mediul
expunerii.Această schemă ilustrează căile urmate de un produs chimic agricol (spray, granulat
sau tratament pentru semințe) care este aplicat într-un anumit sit, ceea ce reprezintă un risc
pentru aplicatori, trecătorii și animalele sălbatice.

Atunci când un pesticid este aplicat direct unui organism dăunător (plantă sau animal),
întregul sit este afectat, inclusiv plantele de cultură, organismele solului și, potențial, oamenii
și fauna sălbatică din zona imediată. În plus, o parte din acestea se deplasează în aer sau în
apele de suprafață, datorită emisiei (1) sau deviației (2). Odata ajunsi pe site-ul tinta,
pesticidul poate "drena"(6) în apele de suprafață sau volatilizați (7) în aer. Din aer se poate
depozita (3) pe oameni, faunei sălbatice sau pe plante sau pe sol. Din animalele sau plantele în
care au fost aplicate, pesticidele se pot scurge (5) în apele subterane.

Pesticidele din apele de suprafață pot pătrunde în organismele acvatice și prin sedimentare (4)
în alte organisme care rămân în sediment Persistența pesticidului depinde de proprietățile
fizice și chimice (coeficienți de descompunere, rate de degradare, rate de depunere) și
caracteristicile mediului.

Caracteristicile climatice joacă, de asemenea, un rol în persistență. Studiile efectuate în

Arctica au arătat că insecticidele și erbicidele persistă de 3-8 ori mai mult în zonele cu climă
rece decât în cele temperate
Cele mai persistente pesticide sunt denumite "poluanți organici persistenți" (POPs) și sunt
abordați într-un modul separat.

Unele pesticide se caracterizează prin faptul că sunt foarte persistente în mediul înconjurător.
Acestea pot reprezenta pericole pe termen lung, deoarece acestea biomagnifică lanțul
alimentar. Oamenii, în special bebelușii alăptați, se află în partea de sus a lanțului alimentar

Majoritatea POP (poluanți organici persistenți) (în curând vor fi considerați ca substanțe
toxice persistente sau PTS) sunt pesticide organoclorice, și anume aldrin, endrin, clordan,
DDT, heptaclor, mirex, toxafen și hexaclorbenzen.

Au fost interzise pentru uz agricol sau domestic în Europa, America de Nord și multe țări din
America de Sud, în conformitate cu Convenția de la Stockholm (ratificată în 2004). Cu toate
acestea, unele pesticide organochlorine sunt încă folosite - de ex. DDT este utilizat pentru
controlul malariei în unele țări în curs de dezvoltare.

Alte POP (și PTS) includ substanțe chimice industriale (PCB, HCB) și produse secundare
neintenționate (dibenzodioxine, dibenzofurani) și alte produse chimice.

POP-urile și PTS-urile sunt în mod tipic compuși lipofoli, cu solubilitate redusă în apă, care
sunt rezistenți la deteriorarea mediului și se acumulează în țesutul adipos. Sunt bio-
concentrate în pești, faunei sălbatice și țesuturi umane. Nivelurile cele mai ridicate se găsesc
la mamiferele marine.

Nomenclatura
Pesticidele au unul sau mai multe denumiri standard și unul sau mai multe denumiri chimice.
Diferitele companii fac produse cu denumiri comerciale înregistrate. Acestea ar trebui să fie
diferite de numele standard, dar trebuie, de asemenea, să fie aprobate. De asemenea, industria
chimică utilizează frecvent un cod pentru produsele sale. În Germania, de exemplu, bătrânii
agricultori încă știu parathion de către numărul E-605, care a fost utilizat de Bayer Chemie
înaintea denumirii standard și a denumirii comerciale, s-au dat o O, O'-dietil paranitrofenil
fosfototioat. Denumirea chimică este adesea foarte complicată și chiar dificil de interpretat
pentru un chimist. Formula chimică, însă, este adesea mult mai simplă și poate spune ceva
despre proprietatea compusului chiar și pentru o persoană cu cunoștințe moderate de chimie.
Una sau mai multe organizații naționale de standardizare și Organizația Internațională de
Standardizare aprobă denumirile standard. Denumirile chimice sunt fie în conformitate cu
regulile Uniunii Internaționale de Chimie Pură și Aplicată, fie în conformitate cu Chemical
Abstracts. Așa-numitul număr de registru al serviciilor Chemical Abstracts (CAS-RN) este un
număr care facilitează găsirea produsului sau a substanței chimice în bazele de date de la
Chemical Abstracts. Denumirile standard sunt considerate ca substantive obișnuite, dar
produsele pesticide sunt vândute sub o denumire comercială care este tratată ca o denumire
proprie cu o scrisoare inițială de capital
Common Names

British Standards Institution Captan

International Organization for Standardization (French spelling) Captan

Japanese Ministry for Agriculture, Forestry and Fishery Captan

South Africa Captan

Norsk språkråd (Norwegian standard) Kaptan

Chemical Names

Chemical Abstracts (CA)

3a,4,7,7a-tetrahydro-2-[(trichloromethyl)thio]-1H-isoindole-1,3(2H)-dione

International Union of Pure and Applied Chemistry (IUPAC)

N-(trichloromethylthio)cyclohex-4-ene-1,2-dicarboximide

Trade Names

Captan, Captec, Merpan, Orthocide, Phytocape, etc.

(as many as 38 different trade names and chemical names have been

recorded for this substance alone)

Chemical Abstracts Services Registry Number (CAS-RN)

133-06-2
 Various Codes

SR 406, ENT 26538

Chemical Structure

O O
O
Cl
C

N SC Cl NSCCl3 NSCCl3

C
Cl
O

Toxicantul poate reacționa cu o enzimă sau o proteină de transport și poate inhiba funcția sa
normală. Enzimele pot fi inhibate de un compus care are o structură similară, dar nu identică
cu adevăratul substrat; în loc să fie procesată, blochează enzima. Tipice toxice de acest tip
sunt auto-bamați și insecticide organofosfor care inhibă enzima acetilcolinesteraza. Unele
erbicide extrem de eficiente care inhibă enzimele importante pentru sinteza aminoacizilor în
plante, de exemplu, glifosat și glufosinat, sunt alte exemple bune în această categorie.

Inhibitorii enzimelor pot sau nu să fie foarte selectivi, iar efectele lor depind de importanța
enzimei în diferite organisme. Plantele nu au un sistem nervos, iar acetilcholinesteraza nu
joacă un rol important în alte procese, în timp ce aminoacizii esențiali nu sunt produși la
animale. Glifosatul și alți inhibitori ai sintezei aminoacizilor sunt, prin urmare, mult mai puțin
toxici la animale decât la plante, iar opoziția este valabilă pentru insecticidele organofosforice
și carbamat.

Grupările sulfhidril sunt adesea găsite în situsul activ al enzimelor. Substanțele cum ar fi ionul
Hg ++ au o afinitate foarte puternică la sulf și, prin urmare, vor inhiba cele mai multe enzime
cu astfel de grupuri, deși ionul de mercur nu seamănă cu substratul. În acest caz, selectivitatea
este scăzută.

Organismele folosesc substanțe chimice pentru a transmite mesaje la toate nivelurile de

organizare și există o varietate de substanțe care interferează cu funcționarea normală a
acestor sisteme. Toxicanții, care deranjează sistemele de semnal, sunt adesea extrem de
puternici și adesea mai selectivi decât celelalte categorii de poienici. Acești agenți toxici pot
acționa prin imitarea substanțelor semnalului real și astfel transmit un semnal prea puternic,
prea lung sau într-un moment nepotrivit. Astfel de otrăviri se numesc agoniști. Un agonist
tipic este nicotina, care dă semnale similare cu acetilcolina în sistemul nervos, dar nu este
eliminată de acetilcolinesterază după ce a dat semnalul. Alte anteturi destul de diferite sunt
erbicidul 2,4-D și alți acizi ariloxialcanici care mimă auxinul de plantă. Ele sunt folosite ca
erbicide. Un antagonist blochează situsul receptorului pentru substanța semnal reală. Un
antagonist tipic este succinilcolina, care blochează contactul dintre nerv și fibrele musculare
prin reacția cu receptorul acetilcolinei, împiedicând acetilcolina să transmită semnalul. Unii
agoniști acționează asupra sistemelor de semnal intracelular. Unul dintre cele mai puternice
substanțe toxice provocate de om, 2,3,7,8-tetraclorodibenzodioxin sau dioxină, este un bun
exemplu. Acesta activează așa-numitul receptor Ah la vertebrate, inducând mai multe enzime
cum ar fi CYP1A1 (vezi p. 181). Organismele folosesc un sistem chimic complicat pentru
comunicarea între indivizi din aceeași specie. Aceste substanțe se numesc feromoni. Exemple
bune sunt sistemul complex de substanțe chimice produse de gândacii de coajă pentru a atrage
alte persoane asupra aceluiași copac, astfel încât să le poată ucide și să le facă potrivite ca
substraturi. Analogii manufacturați ai acestor feromoni plasați în capcane sunt exemple de
otrăvuri din această categorie. Kairomonii sunt semnale chimice eliberate de indivizi dintr-o
specie pentru a atrage sau descuraja individul altui. Aromele plantelor lansate pentru a atrage
polenizatoarele sunt exemple bune.

Semnalele date neintenționat de pradă sau de o gazdă parazitară, care atrag animalele care se
roagă sau parazitează, sunt importante. Un exemplu bun este eliberarea de CO2 de către
oameni, care atrage țânțarii. Agentul de respingere a țânțarilor blochează receptorii din
organul mirositor al țânțarilor

Pesticidele interferează cu procesele importante pentru toate

organismele
Producția de energie în mitocondrii și mecanismele din spatele diviziunii celulare sunt foarte
asemănătoare în toate organismele eucariote. Mai mult, unii inhibitori ai enzimelor au o
specificitate atât de mică încât multe enzime diferite într-o mare varietate de organisme pot fi
ținte. Multe dintre pesticidele cu astfel de moduri de acțiune generale au un interes istoric
considerabil. Nu toate sunt simple în structură și multe sunt folosite în alte scopuri decât
combaterea dăunătorilor.

Plantele verzi sunt motoare anabolice care produc materiale organice din dioxid de carbon,
alte substanțe anorganice, apă și energie lumină. Noile molecule organice sunt produse prin
procese anabolice, în timp ce moleculele organice sunt degradate prin procese catabolice.
Plantele sunt, de asemenea, capabile să degradeze moleculele organice complicate, dar
procesele anabolice domină. Ani-mals, bacterii și ciuperci pot fi numite motoare catabolice.
Sarcina lor este de a transforma materialele organice înapoi în dioxid de carbon și apă. Cea
mai mare parte a energiei din catabolism este eliberată sub formă de căldură, dar multe sunt
folosite pentru a construi noi molecule pentru creștere și reproducere. Aproape toata energia
necesara pentru aceste mii de mii de reactii chimice este mediata prin adenozin trifosfat
(ATP), care este defalcat la adenosin difosfat (ADP) si fosfat anorganic in biosinteza care
necesita energie. ADP este din nou reconstruit la ATP cu energie din respirație și glicoliză.
Procesele catabolice de bază care furnizează ATP sunt foarte asemănătoare în toate
organismele și se desfășoară în organele mici intracelulare, mitocondriile. Prin urmare, ar
trebui să presupunem că pesticidele perturbă procesele nu foarte selectivă, ceea ce este într-
adevăr cazul. Se găsesc substanțe foarte toxice și neselective, cum ar fi arsenic, fluoroacetat,
cianură, fenoli și compuși organici de staniu, dar și substanțe cu o anumită selectivitate
datorită absorbției și metabolizării diferite în diferite organisme. Exemple sunt roten-one,
carboxin, diafenthiuron și dinocap.