Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
peretele postero-intern la unirea dintre cec şi ascendent se află joncţiunea ileocecală prevăzută cu
un sfincter, numită valvula lui Bauhil. La aproximativ 2 cm sub această se află inserţia
apendicelui vermicular.
Cecul poate fi învelit în întregime de către peritoneu, situaţie intraperitoneală sau poate fi
acoperit numai pe faţa anterioară, situaţiecând cecul este situat retroperitoneal, cu toate acestea
cecul este considerat una dintre cele mai mobile părţi ale colonului alături de transvers şi
sigmoid.
Cecul este situat de obicei în fosa iliacă dreaptă dar poate fi situat şi înalt lombar, prerenal
sau jos în micul bazin. Ca aspect exterior el prezintă trei benzi musculare înguste care îşi au
punctul de plecare la nivelul inserţiei apendicelui şi însoţesc colonul pe toată întinderea lui.
Aceste benzi musculare sunt dispuse anterior iar celelalte postero intern şi extern. Aceste
benzi determină formarea de boreluri suprapuse sau trei coloane de umflături.
Din punct de vedere radiologic cecul poate fi împărţit în două:
- fundul cecal;
- corpul cecului.