Honoré de Balzac (n. 20 mai 1799, Tours, Franța – d.

18 august 1850, Paris, Franța) a fost un

romancier, critic literar, eseist, jurnalist și scriitor francez.
El este considerat unul dintre cei mai mari scriitori francezi în domeniul romanului realist,
romanului psihologic și a romanului fantastic.
În cultura română a avut doi admiratori de valoare, G.Călinescu, cel care milita pentru
balzacianism în articolele sale teoretice exemplificând tehnica acestuia în romanul Enigma Otiliei,
și de Mircea Eliade, care, în tinerețe și-a dorit să scrie o monografie consacrată operei lui Balzac.
Pornind de la motivul androginului, care constituie de fapt nucleul nuvelei de ample
dimensiuni Séraphita, Mircea Eliade a dezvoltat teoria sa din eseul Mitul reintegrării,.
Datorită complexității operei sale, Balzac a fost greu de încadrat, atât de critica literară din acea
perioadă, cât și de cea de astăzi, ca aparținând unei categori deja existente, aparte.
El a creat un adevărat monument, "Comedia umană" (în franceză Comédie humaine), ciclu în a
cărui componență intră 95 de lucrări terminate (nuvele, romane și eseuri) și 48 lucrări neterminate.
Ideea continuității dintr-o lucrare în alta, a apărut pentru prima dată în 1830, odată cu gruparea
romanelor Sarrasine, Gobseck, sub titlul Scènes de la vie privée.
Anii formării
Se naște în orașul Tours, Honoré de Balzac fiind primul copil al familiei. Acesta primește un
singur prenume Honoré, fapt destul de rar pentru Franța acelei perioade. Noul născut va fi
încredințat unei doici, în satul Saint-Cyr de lângă Tours, unde va rămâne până la vârsta de patru
ani, după obiceiul timpului.
În 1805 este luat de la doică și dat la internatul Leguai din Tours. După doar doi ani este trecut la
internatul unui colegiu din Vendôme. Viața din internat este, după cum va apărea mai apoi ilustrată
în Louis Lambert, foarte severă folosindu-se pedepse ca bătaia cu vergi și închiderea la carceră. În
contrast cu duritatea vieții din internat însă, acesta i-a dat ocazia tânărului Balzac de a citi mult, în
special lucrări de știință și filozofie, scriind chiar un Traité de la volonté (Tratatul voinței), care a
fost confiscat de către un supraveghetor. În afară de versurile pe care le compunea neobosit, Traité
de la volonté dovedește preocupările copilului, una dintre laturile firii sale.
Relevantă pentru acea perioadă a vieții scriitorului este o scrisoare prin care directorul colegiului
răspundea întrebărilor, în ceea ce privește aspectul și caracterul lui Honoré, unui editor în 1855:
„Un copil grăsuț, dolofan și cu fața rumenă. Iarna plin de degerături la mâini și picioare. Din
cauza acestui neajuns a trebuit să fie cruțat adesea de bătaia cu vergi, care pe atunci se mai folosea
întrucâtva, iar pedeapsa îi era schimbată în ținere la arest. Multă nepăsare, taciturn, deloc
răutăcios, originalitate completă.”
În 1813, în timpul celui de-al doilea trimestru școlar, Balzac este luat acasă de la colegiul din
Vendôme, din cauză că „slăbise, îngălbenise la chip și avea o privire de somnambul”, după cum va
mărturisi mai târziu sora lui Laure. Se reface repede și la începutul noului an școlar își reia
învățătura la liceul din Tours.
Spre sfârșitul anului 1814, Balzac-tatăl este numit șef al aprovizionării diviziei întâia militare și se
mută la Paris cu întreaga familie, în cartierul Marais, pe strada Temple. Balzac este dat pe rând la
două instituții din cartier.
Odată cu anul 1815, Balzac terminându-și studiile, se înscrie la Facultatea de Drept în urma unui
compromis între el și tatăl său care l-ar fi dorit în Școala politehnică. Pentru inițiere în
jurisprudență, face practică mai întâi la Guillonnet-Marville (notar al cărui ucenic a fost și
dramaturgul Eugène Scribe), urmând ca după un an și jumătate să treacă pentru încă optsprezece
luni sub maestrul Passez. Munca aceasta îl pasiona, viitorul romancier acumulând observații
asupra oamenilor și a dramelor sociale pe care funcția îi dă prilejul să le cunoască.
Pe de altă parte, însă, Facultatea de Drept nu îl atrăgea. Prefera în schimbul cursurilor facultății
sale pe cele de literatură de la Sorbonna, pe cele de filozofie ținute de spiritualistul eclectic Victor
Cousin, sau expunerile naturalistului Geoffroy Saint.
În 1819, odată cu împlinirea vârstei de 20 de ani, familia tânărului Honoré deschide o discuție
asupra viitorului său. Când acesta își expune hotărârea fermă de a se consacra literaturii, tatăl îl
apostrofează: „În literatură trebuie să fii rege, ca să nu fii ordonanță !”. Tânărul Balzac, cu lacrimi
în ochi răspunde: „Eu voi fi rege !”, după cum va mărturisi mai târziu Laurei Surville, sora lui
preferată, și, de departe, una dintre cele mai apropiate persoane pe întreg parcursul vieții
scriitorului.
La cei 73 de ani ai săi, Balzac-tatal, după ce se consultă cu soția lui, îi oferi tânărului Balzac un
răgaz de doi ani în care să-și demonstreze talentele literare. Pentru aceasta, Balzac urma să
trăiască dintr-o rentă de 1500 de franci, rămânând la Paris, cu toate că familia sa se retrăgea într-o
casă nou achiziționată la Villeparisis în Saine-et-Marne, nu departe de Paris.