Sunteți pe pagina 1din 1

revolutia din 1905—1907revoluţia din 1905—

1907 din Rusia, prima revoluţie burghezo -democratică din epoca imperialismului. A
izbucnit ca urmare a ascuţirii tuturor contradicţnlor sociale şi politice ale
capitalismului rus, intrat in faza sa imperialistă, contradicţii agravate de
existenţa mior puternice rămăşiţe feudale în economia şi în orîn-
duireapolitică, de asuprirea naţională, de criza economică din 1900-1903 şi de
războiul ruso-japonez din 1904—1905. Revoluţia a început prin manifestaţia paşnică
din 9 ianuarie 1905, înăbuşită în sînge („Dum i n i c a s î n g e r o a s ă ) , căreia i-au
urmat, în primăvara şi vara anului 1905, mari greve politice în principalele centre
industriale (Petersburg, Moscova, Varşovia, Ivanovo-Voznesensk, Lodz, Riga, Ba-
tumi ş.a.) şi puternice răscoale ţărăneşti în regiunea Volgăi, în Ucraina, în Gruzia, în
ţările baltice ş.a.; în acelaşi timp au avut loc frămîntări şi în rîndurile armatei (care au
culminat cu răscoala din iunie 1905 a marinarilor de pe crucişătorul „Potiomkin”
din flota Mării Negre). Sarcina imediată a revoluţiei era răsturnarea ţarismului,
confiscarea pămînturi-lor moşiereşti, cucerirea zilei de muncă de 8 ore şi a dreptu-
rilor democratice pentru popor. O mare importanţă în fundamentareateoretică
multilaterală a strategiei şi tacticii partidului în perioada revoluţiei burghezo-
democratice şi a transformării ei în revoluţie socialistă în condiţiile imperialismului a
avut cartea lui V.I. Lenin „ D o u ă t a c t i c i a l e s o c i a l-
d e m o c r a ţ i e i î n r e v o l u ţ i a d e m o c r a t i c ă”, apărută în iulie 1905. în
toamna anului 1905, mişcarea revoluţionară a cuprins întreaga ţară. împotriva
proletariatului revoluţionar, guvernul ţarist a folosit organizaţia teroristă pogromistă
numită „sutele negre”. Mişcarea revoluţionară a continuat însă să se dezvolte; au fost
create detaşamente de muncitori înarmaţi, în octombrie a avut loc o grevă generală,
care a paralizat forţele guvernului. Speriat de proporţiile pe care le lua revoluţia, ţarul
Nicolae al II-lea a dat, la 17 octombrie 1905, un manifest în care făgăduia
satisfacerea unor revendicări general-democratice şi convocarea D u m e i d e
S t a t ; acest manifest a dat satisfacţie burgheziei, înclinată spre realizarea unui
compromis cu ţarismul. Proletariatul şi ţărănimea au continuat însă revoluţia, care a
culminat cu insurecţia armată din decembrie 1905, începută cu o grevă generală;
după înfrîngerea insurecţiei de la Moscova, revoluţia a intrat în declin, fiind, pînă în
1907, definitiv înăbuşită. Principalele cauze ale infrîn-gerii revoluţiei au fost: lipsa
unei trainice alianţe dintre clasa muncitoare şi ţărănime (care-şi punea speranţe în
Duma de stat ţaristă), ceea ce a avut repercusiuni asupra atitudinii maselor de soldaţi
(în majoritate ţărani), rămaşi, în general, credincioşi ţarismului, precum şi lipsa unui
centru unic de conducere a insurecţiei şi lipsa de unitate care se manifesta în
conducereaP.M.S.D.R. Deşi înfrîntă, revoluţia rusă din 1905-1907 a avut o deosebită
importanţă istorică; ea a zdruncinat regimul absolutist ţarist, a exercitat o mare influ-
enţă asupra mişcării revoluţionare din Rusia şi asupra celei internaţionale, a generat
forme politice de conducere a proletariatului, Sovietele de deputaţi ai
muncitorilor, organe ale dictaturii poporului. Revoluţia din 1905-1907 a avut un rol
important in pregătirea Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, fiind, după cum a
definit-o Lenin, „repetiţia generală” a acesteia.