Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PLAN:
1
Teritoriul unui stat constituie una din premisele materiale care
condiţionează existenţa statului. În determinarea naturii juridice a teritoriului în
dreptul internaţional este important să se pornească de la argumentele:
Apele golfurilor şi băilor sunt considerate ape interioare ale unui stat până la
linia de demarcaţie trasă la intrarea sau în interiorul băii acolo unde distanţa dintre
ţărmurile opuse nu depăşeşte 24 de mile marine. Apele portului sunt considerate
ape interioare până la linia care uneşte instalaţiile permanente făcând parte
integrantă din sistemul portuar şi care înaintează cel mai mult în larg. Statutul
navelor şi echipajelor lor în porturilor străine se stabileşte prin legile şi
regulamentele statului riveran. Acest statut diferă după cum nava este militară,
comercială sau de stat.
Navele militare sunt cele care fac parte din forţele armate ale unui stat şi
poartă semnele exterioare distincte ale acestui stat şi se află sub comanda unui
ofiţer de marină şi ale căror echipaje sunt supuse regulilor disciplinei militare a
acestui stat. Navele militare aflate într-un port străin se bucură de imunitate de
jurisdicţie penală şi civilă. Ele nu pot fi percheziţionate, sechestrate sau confiscate
de statul riveran.
Navele comerciale sunt cele care aparţin unui stat fie unor persoane fizice sau
juridice care efectuează transporturi de mărfuri sau de pasageri ori exploatează
resursele maritime. Navele comerciale aflate într-un port străin sunt supuse unei
duble jurisdicţie: a statului de pavilion şi a statului riveran.
2
Navele de stat destinate unor scopuri, ne comerciale sunt navele de cercetare
ştiinţifică, de poştă, de control sanitar, vamal, pentru salvarea naufragiaţilor. În caz
de forţă majoră accesul în porturi este admis tuturor categoriilor de nave fără
autorizaţie prealabilă.
Marea teritorială este partea apele mării sau oceanului de-a lungul ţărmului
unui stat cuprinsă între linia de bază şi linia exterioară a ei şi care se află sub
suveranitatea statului riveran. În limitele mării sale teritoriale statul riveran exercită
toate atribuţiile care decurg din deplina sa suveranitate cu privire la dreptul de
pescuit, de exploatare a tuturor resurselor naturale existente, reglementarea
navigaţiei, aplicarea măsurilor de garantare a securităţii teritoriului sau dreptul de
control vamal şi sanitar de cercetare ştiinţifică şi de protecţie a mediului
înconjurător.
Spaţiul aerian al statului este constituit din coloana de aer situată deasupra
solului şi a spaţiului acvatic al statului fiind delimitat orizontal prin frontierele
terestre, fluviale sau maritime, vertical până la limita interioară a spaţiului
extraatmosferic. Conferinţa internaţională de la Chicago din 1944 în cadrul căreia
s-a adoptat Convenţia referitoare la aviaţia internaţională recunoaşte statelor
suveranitatea completă şi exclusivă asupra spaţiului aerian deasupra teritoriului
său.
a. Terestre care dispar uscatul dintre două sau mai multe state.
b. Fluviale separă în două părţi apele unui fluviu situat între teritoriile a două
state.
c. Maritime reprezintă liniile exterioare ale mării teritoriale stabilite de state
prin acte unilaterale sau pe bază convenţională cu statele vecine.
d. Aeriene separă spaţiile aeriene ale statelor prin linii perpendiculare care
pornesc de la frontierele terestre sau acvatice în sus până la limita interioară
a spaţiului cosmic. În plan juridic frontierele se stabilesc prin acorduri
încheiate între statele vecine. Fixarea frontierelor se face prin două
operaţiuni distincte:delimitarea şi demarcarea
Fiecare stat este suveran asupra porţiunii din aceste fluvii care se află
pe teritoriul său.
În privinţa navigaţiei se aplică principiul liberei navigaţiei.
În virtutea suveranităţii numai statele riverane prin acordul lor
reglementează navigaţia pe fluvii.
În timp de pace navele comerciale ale tuturor ţărilor-în conformitate
cu reglementările internaţionale-se bucură de deplină libertate de
navigaţie pe fluvii.
Statele riverane au obligaţia de a menţine fluviul în stare de navigaţie,
au dreptul de a percepe taxe în cuantumul necesar efectuării lucrărilor
de întreţinere şi amenajare, de control sanitar şi vamal.
Pentru fluviile internaţionale se formează comisii internaţionale
alcătuite din reprezentanţii statelor riverane
5
caracter convenţional şi nu sunt obligatorii pentru state dar prevederile acestora
reprezintă o tendinţă de dezvoltare a dreptului internaţional fluvial.
6
4. Zone demilitarizate şi neutralizate. Zone denuclearizate.
Canalul Suiez este cel mai important canal care face legătura dintre Marea
Mediterană, Marea Roşie şi Oceanul Indian. Acest canal a fost construit în sec XIX
pe teritoriul Egiptului, are o lungime de 160 km este deschis atât în timp de pace
cât şi în timp de război navelor comerciale şi de război indiferent de pavilion. În
caz de război beligeranţii sunt obligaţi să nu angajeze ostilităţi pe canal sau să
împiedice libera circulaţie a navelor. Regimul său juridic a fost stabilit prin
Convenţia din 1888 de la Constantinopol prin această convenţie Egiptul s-a angajat
să respecte prevederile ei, să fixeze taxe echivalente celor prevăzute în convenţie şi
să efectueze lucrări de întreţinere exploatare, perfecţionare şi administrare a
canalului.
Canalul Kiel are o lungime de 98 km a făcut parte până în 1918 din apele
interioare ale Germaniei. El face legătura dintre Marea Nordului cu Marea Baltică.
Regimul juridic al acestui canal este reglementat de tratatul de la Versaille 1918
care stabileşte regimul liberei navigaţii pe acest canal. Negocierile care au avut loc
între Germania şi Anglia, Franţa şi Italia s-au soldat cu un eşec, cazul este adus în
7
faţa Curţii Permanente de Justiţie a Ligii Naţiunii. Curtea a decis canalul Kiel a
încetat să fie o cale navigabilă interioară a Germaniei şi în consecinţă el a devenit
un curs de apă internaţional deschis vaselor militare şi civile aparţinând tuturor
statelor. În 1936 Germania a denunţat tratatul de la Versaille şi a interzis accesul
liber al vaselor de război străine pe canal care şi-a recăpătat statutul de apă
interioară germană. După 1945 dobândeşte regim internaţional.
Dreptul aerian s-a dezvoltat după 1900 când a apărut necesitatea reglementării
navigaţiei aeriene. Sub aspect juridic în dimensiunea orizontală distingem spaţiu
supus suveranităţii naţionale a statului deasupra căruia se află şi restul spaţiului
care se află deasupra zonelor maritime arctica şi Antarctica. În dimensiunea
verticală spaţiul aerian supus suveranităţii naţionale nu a fost până în prezent
delimitat pe bază de tratat internaţional faţă de spaţiul extraatmosferic nesupus
suveranităţii nici unui stat, dar se consideră că limita dintre ele s-ar situa la 100-
110km deasupra nivelului mării. După primul război mondial a triumfat definitiv
principiul suveranităţii statului asupra spaţiului aerian reprezentând coloana de aer
cuprinsă în limitele frontierelor sale, până la limita interioară a spaţiului cosmic.
Acest principiu a fost instituit prin convenţia de la Paris din 1919 şi Convenţia de
la Chicago din 1944 referitoare la aviaţia civilă internaţională. Suveranitatea
fiecărui stat asupra spaţiului aerian nu exclude ci presupune colaborarea bi sau
multilaterală în vederea reglementării navigaţiei şi transporturilor civile aeriene. În
această privinţă Convenţia de la Chicago face distincţie între:
8
Regimurile juridice internaţionale ale acestor zone au caracter diferit: de
demilitarizare, de denuclearizare şi de neutralitate. Regimul de demilitarizare
reprezintă statutul juridic internaţional aplicabil unei zone statut convenit de către
state în baza unui acord sau tratat prin care se instituie drepturi şi obligaţii de
natură a interzice total sau parţial existenţa armamentelor, instalaţiilor militare
precum şi staţionarea unor trupe militare a oricărui stat. Sub aspect teritorial
demilitarizarea poate cuprinde o parte din teritoriul de obicei în zonele de frontieră
sau se poate extinde la zone mai mari ale teritoriului ori chiar tot teritoriul de stat.
Din punct de vedere al conţinutului demilitarizarea poate fi de două feluri:
9
respective au obligaţia de a nu folosi şi experimenta arme nucleare în zona
respectivă şi de a nu ataca sau ameninţa cu asemenea arme teritorii întregi.
Statele care fac parte din zona denuclearizată vor trebui să-şi asume
următoarele obligaţii: să nu experimenteze, să nu dezvolte, să nu producă arme
nucleare fie direct fie indirect, să nu acţioneze, să nu posede, să nu primească sub
orice formă arme nucleare, să prevină, să interzică instalarea, amplasarea, stocarea
armelor nucleare aflate sub controlul statelor din afara zonei, să prevină, să
interzică tranzitarea armelor nucleare prin zonă.
10
asupra tuturor pământurilor cuprinse într-un triunghi ce are ca bază coasta, ca vârf
Polul Nord şi ca laturi meridianele care trec prin extremităţile de vest şi de est ale
coastei. Astfel aceste teorii le-ar reveni SUA, Rusiei, Canadei, Danemarcei ŞI
Norvegiei. Împărţirea arcticii conform acestei teorii nu este unanim acceptată de
către statele riverane. Astfel în 1996 la reuniunea statelor (Danemarca, Islanda,
Canada, Norvegia, Rusia, SUA, Finlanda şi Suedia) au semnat la Otawa Declaraţia
despre formarea unui consiliu arctic, o nouă organizaţie regională care are scopul
de a realiza colaborarea şi a coordona activităţile statelor în regiunea dată de a
efectua controlul şi a coordona programele ecologice şi a răspândi informaţii
despre Antarctica.
4. Popescu D., Coman F., „Drept internaţional public, ed. MI, Bucureşti,
1993.
12