DEFINIREA DOGMATICĂ

A PERSOANEI LUI IISUS HRISTOS

1. Dogma de la Calcedon. Formula dogmatică

• ”Urmând deci Sfinţilor Părinţi, am învăţat toţi să mărturisim într-un glas pe Unul şi Acelaşi
Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, desăvârşit, pe Acelaşi în dumnezeire şi desăvârşit pe Acelaşi
în omenitate, Dumnezeu cu adevărat şi om cu adevărat, pe Acelaşi, din suflet raţional şi trup, de
o fiinţă cu Tatăl după dumnezeire şi pe Acelaşi de o fiinţă cu noi după omenitate, întru toate
asemenea nouă, afară de păcat; înainte de vecii născut din Tatăl după dumnezeire, iar în zilele de
pe urmă, Acelaşi, pentru noi şi pentru a noastră mântuire, din Maria Fecioară, Născătoare de
Dumnezeu, după omenitate; pe Unul şi pe Acelaşi Hristos, Fiu, Domn, Unul-născut, cunoscut
în două firi, în chip neamestecat, neschimbat, neîmpărţit, nedespărţit, deosebirea firilor nefiind
desfinţată nicidecum din cauza unirii, ci păstrându-se mai degrabă însuşirea fiecărei firi şi
concurgând într-o persoană şi într.-un ipostas, nu împărţit şi divizat în două persoane, ci pe
Unul şi Acelaşi Fiu, Unul-născut, Dumnezeu- Cuvântul, Domnul nostru Iisus Hristos”
A. Contextul:
• Contextul bisericesc-politic: Sinodul III Efes 431, (C-pol 448 și Efes 449
tâlhăresc), Sf. Chiril al Alexandriei, Nestorie, Teodosie al II-lea, Ioan al Antiohiei,
Teodoret al Cirului (expunerea împăcărilor 433), Papa Leon, Flavian Patriarhul
• Contextul teologic al dogmei de la Calcedon: Apolinarie, Eutihie, Nestorie.
• Textul are ca surse: actele sinoadelor precedente, tomosul papei Leon I,
expunerea de credință a ”împăcărilor” din 433 și teologia sf. Chiril al Alexandriei.
• A pecetluit teologia termenilor: fire, ființă, ipostas, persoană; arătând
continuitatea teologiei ortodoxe întemeiată pe aspectul harismatic și istoric
al tradiției.
B. Aspectele teologice ale definirii dogmatice de la Calcedon:
• Fidelitatea de credință față de tradiție: ”Urmând deci Sfinţilor Părinţi, am
învăţat toţi să mărturisim într-un glas…”
• În esență se mărturisește ca Fiul lui Dumnezeu cel dinainte de veci, S-a
întrupat și S-a făcut om din Fecioara Maria, Născătoare de Dumnezeu, iar
prin întrupare a realizat unirea ipostatică sau unirea într-un ipostas a firii
dumnezeiești și omenești.
 • Sublinierea unității și identității persoanei lui Hristos: ”Unul și Același” și ”
Același” sunt folosite de 7 ori.
• Exprimă echilibrul teologic între identitatea personală (antinestorian) și
coexistența firilor umană și dumnezeiască în Hristos (antimonofizit).
• Horos-ul dogmatic evidențiază unitatea și identitatea simultană a
Persoanei lui Hristos;
• Clacedonul este împotriva dualității firilor sau a fiilor(perspectiva
nestoriană), și a unității fără identitate umană propovăduită de monofiziți.
• Expresia „ pe același cu suflet rațional și trup” răspunde apolinarismului.
• Formula „neconfundat, neschimbat, neîmpărțit, nedespărțit” răspunde și
combate atât monofizitismul cât și nestorianismul. Primii doi termeni sunt
îndreptați împotriva monofizitismului, iar ultimii doi nestorianismului.
• Firea omenească nu are ipostas propriu, ci este ipostasiată în Ipostasul
Logosului dumnezeiesc; firea nu este nici anipostatică, nici autoipostatică,
ci enipostatică (Sf. Chiril al Alexandriei)
• Expresia chiriliană: ”o singură fire întrupată a Logosului”, arată integritatea-
desăvârșirea umanității într-un singur Ipostas (Nikos Matsoukas); adică
faptul că firea umană este și trup în Logosul dumnezeiesc (împotriva
docheților)1
• ”O singură fire al lui Dumnezeu cuvântul”, este expresia care a fost folosită
de Apolinarie în mărturisirea sa către Iovian. El numea această fire, o fire
compusă. Aceeași expresie o folosește Sf. Chiril, dar cu conținut ortodox:
există un singur ipostas al Cuvântului întrupat. Această formulă cu
conținutul propus de sf. Chiril i-a fost propusă lui Eutihie pentru
depășirea învățăturii monofizite.
• Horos-ul de la Calcedon= condamnă toate ereziile anterioare (arianism,
nestorianism, apolinarism, dochetism, monofizitism) clarificând modul
unirii celor două firi ale lui Hristos.
• Unul singur este Hristos și Cuvântul care în urma întrupării este și
singurul în două firi. Dumnezeu putea fi în două firi pentru că poate
circumscrie și cuprinde prin dumnezeirea Sa firea umană.
• Firea umană pe care a asumat-o Cuvântul nu este ”ipostas cu proprie
existență”: ”Trupul lui Dumnezeu Cuvântul nu există într-un ipostas propriu,

1 ”Iar dacă spunând că una [este] firea Cuvântului, am tăcut, ne adăugând ”întrupată”, și oarecum
lăsând deoparte iconomia, trebuia, cred eu, ca cei care se prefac că nu înțeleg să întrebe:” unde este
desăvârșirea în omenitate”? Dacă desăvârșirea părții omenești și arătarea ființei noastre se înțeleg prin
faptul de a spune ”întrupată”, ei să înceteze să se sprijine pe sine într-un toiag de trestie!”;…” Firea
Cuvântului, așadar ipostasul, care este Însuși Cuvântul!” Sf. Chiril al Alexandriei
 nici nu s-a făcut un alt ipostas în afara ipostasul lui Dumnezeu Cuvântul, ci în
acela există, avându-și mai degrabă ipostasul Cuvântului drept ipostas, și nu are
un ipostas care să existe prin sine însuși ”Sf. Ioan Damaschin.
• De aceea Leonțiu de Bizanț o numește enipostaziată: ”Să știți că nu este
același lucru ipostasul și faptul de a fi ipostaziat, așa cum altceva este ființa și
altceva faptul de a ființa; căci pe de o parte ipostasul indică pe cineva, iar pe de
altă parte faptul de a fi ipostaziat trimite la ființă; și ipostasul definește
(determină) persoana prin caracteristicile personale; faptul de ar fi ipostaziat arată
faptul de a nu fi la întâmplare, ci ceea ce este considerat (văzut) când în altceva își
are faptul de a exista și nu în sine..” .
• Unitate Ipostasului, a Persoanei lui Iisus Hristos, este aceeași ca Persoană
a Fiului lui Dumnezeu.
• Unirea firilor în Hristos s-a făcut în mod real, fiinițial și ipostatic, spre
deosebire de unirea ipostaselor lui Nestorie care s-a făcut prin juxtapunere,
moral și volițional.
• Pentru Nestorie, Cuvântul este deosebit de Iisus Hristos; în ei există doar o
relație morală și volitivă care asigură coincidență voințelor și unității prin
juxtapunere.
• ”Domnul Iisus Hristos este întru totul Dumnezeu desăvârșit, dar nu tot
Dumnezeu (pentru că nu este numai Dumnezeu, ci și om), și este întru totul om
desăvârșit, dar nu totul este om (căci este și Dumnezeu). Expresia totul arată
firea, iar întru totul ipostasul…” Sf. Ioan Damaschin
• Logosul nu vine în lume prin juxtapunere cu lumea, în mod dochetist nici,
într-un mod moral sau ”misticist”, ci prin asumarea ființială a creației, a
istoriei și a omului.
• Calcedonul explică pe de o parte restaurarea și vindecarea umanității, iar
pe de altă parte faptul că creatul și necreatul sunt două realități
ireductibile.
• Dogma de la Calcedon asigură: posibilitatea videcării și a restaurării firii
umane, a mântuirii, învierea din morți, îndumnezeirea și devenirea
veșnică în Dumnezeu.
• Hristologia s-a definitivat în urma unui proces sinodal extins: 325, 381, 451
și 553 + sinteza datelor biblice cu teologia patristică = vocabularul
hristologic: natură, fire, persoană, ipostasă, unirea ipostatică, comunicarea
însușirilor, perihoreza, îndumnezeirea.
• Calcedonul folosește hypostasis în sens de persoană, de subiect, nu în
sens de substanță cum este folosit la Niceea. Physis arată substanța,
realitatea sau natura; proprietățile concurg într-o singură persoană.
 • Sf. Chiril al Alexandriei: „din două firi”; Sf. Leon al Romei: ”în Hristos
sunt două firi ce se pot distinge după întrupare”= Calcedonul acceptă
varianta Sf. Leon, considerând că expresia ”din două firi” este
insuficientă și propune expresia ”în două firi”.
• Hristos cel Unul după Ipostas= este din dumnezeire și din firea
omenească și este în dumnezeire și în omenitate = unite neîmpărțit.
• Cuvântul dumnezeiesc ca Ipostas n-a preschimbat ceea ce a devenit,
prin Întrupare; Căci unirea celor două firi după ipostas nu s-a făcut
”…nici prin frământarea sau tulburarea sau amestecarea firilor împreună
unite, nici S-a adus Cuvântul după ce s-ar fi format omul, făcându-se o
relativă unire, cum zicea Nestorie; nici nu a fost fără de minte și fără de
suflet, precum învață Apolinarie; căci acela bârfea spunând a fi destulă
Dumnezeirea în locul minții. Eu însă Îl mărturisesc pe El Dumnezeu
desăvârșit, Care, în același timp, a fost trup și, în același timp, Cuvânt al lui
Dumnezeu; trup însuflețit cu suflet cuvântător și gânditor, păstrând după
unire toate desăvârșirile firești ale Dumnezeirii Sale și neschimbând cele ale
Dumnezeirii sau omenității Lui prin unirea cea desăvârșită cu Cuvântul;
purtând El o ființă care păstrează cele două firi și lucrări; acelea din care și
întru care a fost Unul și același Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, Care are
și două voințe firești, iar nu închipuite” Arhieraticon
• Unirea celor două firi nu este o asociere, ci o sinteză sau subzistență
comună în ipostas = unirea ipostatică=enipostazierea.
• Persoana lui Dumnezeu Cuvântul se face aceeași Persoană a firii
omenești: ” prin aceasta se garantează valoarea maxima a persoanelor
omenești și eternitate lor… dar și faptul că firea omenească a fost creată
capabilă să primească pe Dumnezeu Cuvântul ca ipostas” D. Stăniloae

2.Sensul Ipostasului şi al firii

• Pentru a înțelege unirea celor două firi în Ipostasul Logosului, trebuie
să ne oprim asupra înțelegerii și sensului care l-au: ipostasul și firea.
• ”Ipostasul sau persoana este starea de sine a unei firi spirituale, sau și
spirituale; este una din unitățile unei astfel de firi, în strânsă corelație cu
celelalte unități, iar în cazul persoanei umane în relație și cu Dumnezeu cel
personal” D. Stăniloae
• ”Ipostasul nu arată simplu, nici direct deplinătatea firii, ci starea de sine (τὸ
καθ` ἐαυτὸ); numai în al doilea rând, deplinătatea”. Leonțiu de Bizanț
• Persoana este un ”cine” unitar,care este și are conștiința de sine ca
subiectul unei firi sau al unui fond complex de însușiri pe temeiul
 cărora se manifestă prin acte mereu noi și în care suportă și primește
actele altor persoane sau realități impersonale2. D. Stăniloae
• Aceste însușiri privite ca unitate sunt persoană în complexitatea ei,
iar privită ca complexitate de însușiri, este natură.
• ”Firea ne arată rațiunea a ceea ce este, iar ipostasul și rațiunea a ceea ce e
de sine. Firea ne arată rațiunea speciei (iar specia nu există în sine, ci în
indivizi); iar ipostasul indică pe cineva” Leonțiu de Bizanț
• Cuvântul lui Dumnezeu după fire, are prin iconomie un al doilea
început, nemaifiind simplu și de o singură fire între Persoanele
dumnezeiești, ci este compus și în două firi și închinat ca Hristos, sau
ca Cuvânt întrupat omenește. Leonțiu de Bizanț
• Nu este imposibil ca o Persoană dumnezeiască să cuprindă în sine o
complexitate și mai mare, cum ar fi complexitatea însușirii firii
umane în care se cuprind personalizate toate elementele din cosmos
= Acesta este Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu cel întrupat.

3.Enipostazierea firii omeneşti în Ipostasul preexistent al Cuvântului

• Enipostazierea este existența concretă a firii umane Hristos, în

Ipostasul preexistent al Logosului divin.
• Firea umană nu putea exista autonom, într-un ipostas al unei ordini
superioare, dar nici nu putea subzista în stare de obiect pur.
• Firea umană neputând exista nepersonalizată, și nefiind un subiect de
sine din ordinea persoanelor umane, ”se împlinește în întregul ipostatic
divino-uman” D. Stăniloae
• Natura umană și-a găsit în Dumnezeu Cuvântul subzistența ca
umanitate generală, dar și modalitatea personală umană de expresie
deosebită de alte persoane umane.
• Enipostazierea imprimă umanității asumate calitatea de Fiu al lui
Dumnezeu, dar și calitatea de a fi realitate ipostatică deosebită de
celelalte persoane. Astfel Fiul lui Dumnezeu prin Întrupare a valorificat nu
numai omul în general, ci oamenii ca persoane deosebite! D. Stăniloae

2 ”Fiecare om e și ipostas sau subiect, și natură; E subiect, ca natura subzistentă ca centru subzistent al
actelor și reacțiilor sale, ca fond ce își actualizează potențele lui; și e natură, ca instrument sau fond
pus în valoare de aspectul ei de subiect, sau de faptul că subzistă real că ipostas. În fiecare om există și
ipostasul și natura, sau și calitatea de subiect și cea de fond și de instrument, fără ca ipostasul să fie un
adaos din afară, ci forma necesara naturii îndată ce ea există în mod real. În propozițiile” eu mă
încălzesc”, ” eu cuget” exprim atât calitatea de subiect care simte sau cugetă, cât și calitatea de fond
sau izvor de simțire sau cugetare. Una fără alta nu se poate, odată ce exist. Natura umană nu poate
exista concret niciodată numai că natură, ca fond, ca ”obiect”, fără să aibă și calitate de subiect, și nici
subiectul, fără natură”. (D. Stăniloae -TDOII, p. 28)
 • Firea umană prin întipărirea Persoanei lui Dumnezeu Cuvântul, are o
deschidere și o cuprindere desăvârșită pentru o realitate creată. Ea
primește caracterele personale ale lui Dumnezeu Cuvântul.
• Firea umană fost actualizată real-ipostatic în interiorul lui Dumnezeu.
• Prin enipostaziere în mijlocul creației s-a plasat pentru eternitate o
realitate personală omenească, care este în același timp și
dumnezeiască.
• Iisus Hristos are calitatea unui astfel de om central prin faptul că
potențele naturii umane sunt activate la maximum, nu într-un ipostas
uman, ci în Ipostasul dumnezeiesc al Logosului prin care sunt făcute
toate. De aceea după Hristos firea umană nu se poate individualiza.

4. Deplina actualizare a firii umane în Hristos

• Firea umană este activată în autenticitatea și deplinătatea ei în Hristos.

• Hristos a personalizat în modul cel mai autentic și deplin natura
umană:”nimic din cele naturale, precum ieșirea însăși, nu se opune
Cauzatorului firii” Sf. Maxim Mărturisitorul
• Actualizarea firii umane nu s-a făcut după un model uman, ci conform
voii lui Dumnezeu, întrucât Ipostasul Cuvântului a personalizat în
modul cel mai autentic firea asumată, Logosul divin fiind Ipostasul
fundamentul ultim în care subzistă concret firea oricărui om ca ipostas.
• Această actualizare a presupus și restaurarea firii în ceea ce privește
voința și rațiunea. Prin puterea întrupării Hristos a restabilit în sine
voia noastră cea naturală, iar prin faptul că este Cuvântul lui
Dumnezeu, puterea noastră rațională.
• Rațiunea dumnezeiască se face Ea însăși ipostasul rațiunii umane aducând-o
la deplina conformitate cu rațiunea Sa divină, aceasta pentru că Rațiunea
divină este mai mult decât suma de principii raționale ale dreptei judecăți…
fiind viață, izvor suprarațional al rațiunii și adânc infinit de sensuri…D.
Stăniloae
• Actualizarea firii umane în Hristos a presupus și transparentizarea
umanității spre dumnezeirea Aceluiași Hristos, dumnezeire
împărtășită celorlalți oameni. Hristos este în gradul suprem omul pentru
oameni…sau umanitatea deschisă deplin lui Dumnezeu. D. Stăniloae

5. Realizarea maximală a unirii lui Dumnezeu şi a omului în Iisus

Hristos
 • Hristos realizează unitatea maximă a omului cu Dumnezeu, doar în El se
întâlnesc voința divină de unificare cu noi cu sete omenească după unire
cu toți în centrul divin unificator al tuturor.
• Cele trei moduri ale unirii:
1. După ființă, propriu Persoanelor divine
2. După lucrare (energie), propriul unirii lui Dumnezeu
cu oamenii înainte de întrupare.
3. După ipostas, propriu naturii dumnezeiești și
omenești în ipostas lui Hristos.
• Unirea deplină omului cu Dumnezeu nu se putea realiza decât în situația
din urmă; unirea după natură ar desființa natura umană, cea prin relație îl
ține pe Dumnezeu în afara umanității, pe când cea după ipostas introduce
natura dumnezeiască fără să o preschimbe.
• Prin întrupare, Fiului Dumnezeu intră într-o relație după ființă cu ceilalți
oameni, ceea ce e mult mai mult decât o relație exterioară posibilă și înainte
de întrupare.
• Această unire după fire înseamnă și o potențare la maxim a relațiilor
interpersonale dintre om și Dumnezeu; omul nu mai este în afara lui
Dumnezeu, ci este în Dumnezeu.
• Această unire nu este prin necesitate fiind o unire liberă, ceea ce face ca
interacțiunea dintre cele două firi, ce se face după voința naturală liberă, să
stea la temelia relațiilor noastre de comuniune liberă între om și
Dumnezeu: ” Mă tem atât de mult să spun că Dumnezeu Cuvântul are în
definiția firii Sale unirea cu a noastră, încât nu voi primi să spun nici că sufletul
omenesc are în mod natural unirea cu trupul Lui, fără puterea dumnezeiască. Și ce
să spun: despre sufletul omului, când nici amestecarea elementelor în acțiunea lor
n-aș spune că se produce simplu numai prin fire, ci ele sunt aduse într-o ordine și
armonie prin Cuvântul lui Dumnezeu superior firii? Deci modul unirii, și nu
rațiunea naturii procură marea taina evlaviei” Leonțiu de Bizanț
• Așadar unitatea maximă realizată în Hristos, se face fiindu-i proprie
Ipostasului divin asumarea libera a naturii umane, iar firii umane fiindu-i
proprie chemare la stare de ipostas având ca ipostas ultim al ei Ipostasul
Cuvântului.
• În Hristos nu există o singură natură compusă divino-umană, cum vorbesc
precalcedonienii, ci în unitatea Persoanei Sale divino-umane, natura umană
este deschisă orizontului infinit al dumnezeirii: ”În Ipostasul Cuvântului firea
umană trăiește toată deschiderea reală spre nemărginire și nu se confunda cu
nemărginirea dumnezeiască…” D. Stăniloae
• Din această perspectivă a unității neconfundate a firii umane cu cele
dumnezeiești fiecare ipostas uman se întărește în calitatea sa de persoană
intrând relație cu Fiul Dumnezeu devenit și ipostas al firii umane.
• Dintr-un punct de vedere umanitatea oamenilor nu era încă deplină înainte
de întruparea Fiului lui Dumnezeu; înainte de a fi devenit ipostasul firii
umane, chiar și înainte de cădere, omul era în stare pre-hristică, lipsită de
formă omenească proprie, de ”subzistența în Hristos” (κατὰ Χριστόν
ὑ/οστῆναι)Nicolae Cabasila

6. Unitatea neconfundată a firilor în Hristos

• Hristos ca Persoană divino-umană a presupus concilierea complexității

conținutului Ipostasului și a unității Lui desăvârșite, cu ipostasierea directă
a firii umane.
• În Hristos firea umană și dumnezeiască sunt unite desăvîrșit în chip
neconfundat, fapt posibil prin Ipostasul cel Unul a lui Hristos care nu se
împarte având două firi.
• Cele două firi nu se schimbă, dar nici nu se despart, ci pe temeiul
Ipostasului ele se întrepătrund pentru eternitate.
• Unitatea confundată ca antinomie hristologică face posibilă unitatea
noastră neconfundată cu Dumnezeu.
• Faptul că există unitate neconfundată între cele două firi a permis Sin V ec.
să folosească expresia: ”Persoana lui Hristos e din două firi”, fără a
confunda cele două firi într-una.
• Expresiile ”în două firi” și ”din două firi” pot fi înțelese monofizit și
nestorian; Can. 8 și 7 ale Sin V Ec. stabilesc că aceste două expresii trebuiesc
înțelese ca unire a firilor după Ipostas, nici amestecate, nici împărțite.
• Firile unite neconfundat în Ipostasul cel Unul al Logosului, nu se pot
distinge în realitate decât prin cugetare; dar aceasta nu înseamnă încetarea
persistenței lor naturale. Distingerea prin cugetare înlătură nestorianismul,
persistarea lor înlătură monofizismul.
 • Neschimbabilitatea firii omenești în Hristos= neieșirea din ”definiția” ei, nu
neputința ei de a fi umplută de viața dumnezeiască: „Materia ochiului nu
încetează de a fi materie prin faptul că e organ al vederii conștiente” D. Stăniloae
• Unirea a presupus: Umanizarea Ipostasului divin întrupat și îndumnezeirea firii
omenești asumate.

7. Urmările unirii celor două firi în Hristos pentru noi

• Așa cum și-a însușit trupul nostru, făcându-și-l propriu, tot astfel
Dumnezeu Cuvântul întrupat, își însușește în Sfintele Taine simțurile
noastre și le umple de lucrarea Lui.
• Astfel înnoiește, preschimbă și reface funcțiile noastre psiho-somatice ca pe
cele ale trupului Său propriu: ”E vădit deci că Hristos Se revarsă în noi, Se
amestecă cu noi, iar în schimb ne prefacem în Sine ca pe o mică picătură de apă
într-un ocean infinit de mir” Nicolae Cabasila
• Funcțiile diferite ale omului își găsesc în Hristos temeiul lor real, se unifică,
atingând simplitatea și unitatea, fiind imprimate de chipul lui Hristos.
Panayotis Nellas
• Urmarea teologică a Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu este că: ”Hristos
nu mai este un model pe care trebuie să-l imităm, nici nu mai este un mare leguitor
de care trebuie să ascultăm… ci e însăși Viața și Dreptatea în noi înșine” Nicolae
Cabasila
• Hristos poartă în noi durerile noastre cum le-a purtat în trupul Său.
• Ca ipostas divin atotcuprinzător și viitorul întregii umanității Iisus Hristos
trăiește în umanitatea Sa personală, durerile întregii umanități și toți se pot
împărtăși prin umanitatea Lui de viața Lui dumnezeiască.
• Prin comuniunea de natură Hristos transmite calitățile firii sale omenești
îndumnezeite la toți oamenii.
• În Hristos prin Întrupare omului i se deschide cercul repetitiv al existenței
spre dialogul liber și continuu cu Dumnezeu; ”omul se mișcă astfel în
infinitate reală de sensuri mereu noi și de iubire suprafirească” D. Stăniloae
• Prin întreaga lucrare iconomică dumnezeiască, Hristos urmărește
personalizarea deplină a oamenilor, personalizare și dumnezeire ce are
drept temelie umanizarea Fiului lui Dumnezeu.
• Hristos își însușește modurile noastre de a fi, de a gândi și a simții, pentru a
le umaniza până la capăt și a le îndumnezeii.
• Pentru că firea omenească în Hristos nu are ipostas propriu, ci subzistă în
Ipostasul Cuvântului, ea nu are o limitare și un plafon a relației ei cu Dumnezeu,
ci este deschisă infinit spre dumnezeire= posibilitatea veșnică a îndumnezeirii