Sunteți pe pagina 1din 2

18Feminismul

Feminismul a penetrat domeniul Relaţiilor Internaţionale ca reacţie la abordarea tradiţională, de sorginte realistă,
conform căreia Relaţiile Internaţionale sunt o lume a puterii, a conflictului, a razboiului, unde nu-şi au locul femeile şi valorile
specific feminine ale emoţionalului, esteticului, naturalului, grijii şi slăbiciunii. Abordările de gen au devenit parte a Relaţiilor
Internaţionale, prin cercetări precum legătura dintre purtarea razboiului şi femei ca victime, dintre mişcările pacifiste şi femei ca
opozante, etc. Teoriile de inspiraţie feministă în Relatiile Internationale se grupează pe trei categorii principale. Prima, de
orientare precumpănitor liberală, evidenţiază faptul că femeile au existat întotdeauna în Relaţiile Internationale, dar au fost
ignorate. Cea de orientare a doua se concentrează pe critica teoriilor consacrate din perspectiva evidenţierii dimensiunii
masculine şi masculinizante pe care se întemeiază acestea. A treia şi ultima indică transformările pe care integrarea problematicii
de gen le poate aduce teoriei şi practicii Relaţiilor Internaţionale.
În domeniul Relaţiilor Internaţionale există o pluralitate de teorii feministe:
- teoria feminismului liberal;
- teoria feminismului marxist;

- teoria feminismului perspectival;


- teoria critică;
- teoria feminismului constructivist;
- teoria feminismului postmodern.
Feminismul liberal – constituie primul curent feminist apărut în domeniul Relaţiilor Internaţionale. Principalele sale preocupări,
se concentrează pe:

- semnalarea necesităţii implicării femeilor în categoria factorilor de decizie;

- evaluarea măsurii în care prevederile existente pe plan internaţional referitoare la drepturile omului sunt favorabile
femeilor;
- promovarea femeilor în lumea relaţiilor internaţionale;
- introducerea sau menţinerea în dezbaterile de politica externă şi internatională a unor probleme ce privesc femeile
(problemele imigrantelor, refugiatelor, muncii la negru, traficului de carne vie, violenţei împotriva femeii, condiţiei
femeii in timpul conflictelor armate).
În ce priveste acest din urmă aspect – condiţia femeii in timpul conflictelor armate – feminismul liberal şi-a adus contribuţia
la elaborarea Conventiei a IV-a de la Geneva (1949), care a reprezentat primul instrument ce cuprinde dispoziţii referitoare la
tratamentul aplicabil persoanelor civile în timpul conflictelor armate internaţionale. Feminismul liberal şi-a pus amprenta şi asupra
statutului Curţii Penale Internaţionale, adoptat la Roma la 17 iulie 1998, care prevede printre alte violări grave ale legilor
aplicabile în timpul conflictelor armate internaţionale, violul, sclavia sexuală, prostituţia, însărcinarea (graviditatea) sau
sterilizarea forţate, precum şi orice altă formă de violenţă sexuală.
Feminismul marxist –având drept fundament teza marxistă a inegalităţilor de clasă, abordează relaţiile de gen din perspectiva
inegalităţilor dintre statutul, drepturile şi distributia resurselor între bărbaţi şi femei la scară globală. Contribuţiile cele mai
semnificative ale acestui curent se focalizează pe studierea şi interpretarea relaţiilor de putere la scară globală din perspectiva unor
realităţi asimetrice de tipul: centru – periferie; metropolă – colonie; Nord – Sud; lume dezvoltată – lume subdezvoltată; rasă albă
- alte rase.
Feminismul perspectival - s-a impus începând cu anul 1980. Are în vedere: identificarea şi expunerea diferenţelor de gen
existente; şi considerarea teoreticienilor ca persoane în măsură să contribuie la scindarea relaţiilor dintre sexe prin intermediul
lucrărilor ai căror autori sunt.Feminismul perspectival porneşte de la observaţia că în domeniul Relatiilor Internaţionale
majoritatea autorilor lucrărilor în domeniu sunt bărbaţi, fără ca aceasta să însemne că domeniul ar fi în întregime rezervat
acestora. Acesta este însă un fapt suficient pentru a genera subiectivitatea ideilor propuse. De aici ar rezulta o abordare limitată,
din perspectiva masculinităţii, a problematicii femeii. Astfel, de regulă în Relatiile Internationale femeia este vazută ca fiind:
• mamă sau potenţială mamă a soldaţilor;
• simbolul căminului, păcii, tradiţiilor;
• eroină caritabilă;

• soţie a diplomaţilor, plasată în conul de umbră al lumii inteligibile şi accesibile bărbaţilor excepţionali care
sunt singurii meniti a fi “oameni de stat”.Feminismul perspectival propune renunţarea la puterea coercitivă în
favoarea celei coactive, adică transformarea puterii exercitate asupra celuilalt în puterea de a face impreună
cu celălalt, obiectiv pe care, la nivel statal, şi-l propun şi relaţiile internaţionale.Feminismul teoriei critice –
este un curent mai recent, aparţinând anilor ’90. Influenţat de marxism, el critică doctrinele şi programele
organizaţiilor internaţionale (Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, Organizaţia Internaţională a Muncii,
Banca Mondială, diverse ONG-uri internaţionale), pentru faptul că prin prevederile lor privitoare la femei şi
prin dezinteresul de a aplica puţinele prevederi existente în materie, nu fac altceva decât să contribuie activ la
încurajarea discriminărilor de gen. Scopul său principal este constatarea lipsurilor existente în legislaţia
actuală şi îmbunătăţirea acesteia.Feminismul constructivist – are în vedere:

• modul cum sunt construite rolurile identităţilor nationale şi cele specifice organizaţiilor internaţionale şi măsura în
care politicile internaţionale abordează problema identităţii;
• construcţia normelor şi instituţiilor care să aibă în vedere problematica relaţiilor de gen
• construirea imaginii războiului ca un superlativ al masculinităţii;
• “limbajul” ca posibilă cheie pentru rezolvarea şi echilibrarea relaţiilor de gen, pornind de la premisa că domeniul
Relaţiilor Internaţionale are în vedere, prin definiţie, fapte sociale care propun un limbaj ce le serveste la a fi
constituite şi comunicate părţilor participante în scopul acceptării lor.Importanta feminismului constructivist rezidă în
aceea că ajută la înţelegerea problematicii de gen de către instituţiile naţionale şi internaţionale, impunându-le o
implicare activă în gestionarea relatiilor de gen.
Feminismul postmodern – este caracterisic anilor 1990-2000 şi are următoarele atribute:
• contribuie prin criticile sale la inţelegerea politicii mondiale ca discurs masculin şi masculinizant, ce forţează o
realitate complexă în tipare forţate, opresive;
• este preocupat de alteritate, diversitate, marginalizare, metanarare;
• propune deconstrucţia tuturor conceptelor care contribuie la accentuarea diferentelor de gen;
- ajunge să pună sub semnul întrebării însăşi ideea emancipării femeilor la scară globală, de care este impregnat spiritul
feminist.