Gândul, sufletul şi celelalte, În timpul-iluzie, găsit, regăsit, pierdut, repierdut... Poemul acela, fără-ncetare Zăvorât în propria-mi odaie, În timpul acela încarcerat, salvat, Marcel Proust! Niciodată ieşit în stradă, în lume, În Saint Germain, în Montmartre, în Père Lachaise, Pentru a nu-l întâlni pe celălalt Marcel Proust Prin Parisul mereu înconjurat de idei Luminate al giorno, ale Revoluţiei franceze, Repede ghilotinate, decapitate, încât Libertatea Umblă cu capul marii sale speranţe în braţe, La fel ca românii, în ‘89, la Bucureşti, În ziua de Crăciun, cu mortul pe masă... Caută-mă, viaţă, în viaţa mea Găseşte-mă şi vezi ce poţi alege. Nu vreau să fiu chiar timpul pierdut,