Comunicarea reprezintă un proces de interacţiune între persoane, grupuri, carelaţie
mijlocită prin cuvânt, imagine, gest, simbol sau semn. Prin intermediul ei, indivizii îşi împărtăşesc cunoştinţe, experienţe, interese, atitudini, simţăminte, opinii, idei.Privită ca proces, comunicare consta în transmiterea şi schimbul de informaţii(mesaje) între persoane. Comunicarea, înseamnă a spune celor din jur cine eşti, ce vrei,pentru ce doreşti un anumit lucru şi care sunt mijloacele pe care le vei folosi pentru a ţi atinge ţelurile. In acest sens, a comunica înseamnă şi a tăcea, a aştepta răspunsul, reacţia celui căruia ai vrut să-l anunţi că exişti şi chiar vrei să-i spui ceva.
Pe parcursul timpului au fost facute numeroase observatii asupra comunicarii
terapeut-pacient, dar acestea privesc mai mult practica medicala si psihologica, si mai putin activitatea de refacere/recuperare, aceasta avand particularitati care tin de specificul kinetoterapiei ca specialitate medicala.
Comunicarea reprezinta in kinetoterapie, mai mult decat in orice act terapeutic, o
componenta esentiala, un instrument si o stare de spirit, este calea spre intelegere, spre motivare, spre mobilizarea resurselor interne ale pacientului catre restabilirea starii de sanatate. Ea nu inseamna doar abordarea aspectelor strict referitoare la boala, ci mult mai mult.
Abilitatea kinetoterapeutului de a asigura o comunicare optima cu pacientii,
informativa si formativa, in functie de nevoile de moment ale acestora si nu numai, influenteaza in mare masura atitudinea acestora fata de boala, implicarea in actul medical de recuperare, deciziile si comportamentele avute etc.
Veritabil proces terapeutic, comunicarea asigură o bună desfășurare a programelor
de kinetoterapie. În urma unei experiențe de patru ani, în care am întâlnit patologii diferite, am înțeles cât de important este să știi ce răspuns să acorzi unei întrebări precum: „O să mai pot merge ca înainte?“. Explicând pacientului scopul exercițiilor și avantajele acestora, rezultatele se fac remarcate după primele trei sau patru programe.
În ceea ce privește tipul de comunicare, cea non-verbală este foarte importantă.
În kinetoterapie, din păcate, nu se comunică întotdeauna așa cum ar trebui, fie din cauza volumului mare de pacienți, a dezinteresului bolnavilor ori a incapacității specialistului.
Pentru a atinge obiectivele propuse, este important ca pacientul să aibă
încredere în kinetoterapeut, încredere câștigată mai ales prin comunicare.
Pentru a fi un bun profesionist din toate punctele de vedere, trebuie să trecem
peste acea barieră de specialist și să ascultăm nevoile pacienților pentru a întocmi o listă de obiective realiste împreună cu acesta ori familia. Profesionalismul rezultă din ambiție, dăruire, devotament și comunicare. Fără aceasta din urmă, indiferent de calitățile și abilitățile dobândite de-a lungul anilor de studiu și de activitate, succesul terapeutic este periclitat.
Programul de tratament să fie împărţit, pe intervale regulate de timp de preferinţă
zilnic, şi să se desfăşoare într- un spaţiu care permite izolarea şi intimitatea cu bolnavul. Dacă bolnavul este imobilizat la pat, se recomandă folosirea unor paravane pentru asigurarea intimităţii.
Evaluarea rezultatelor să fie făcută la intervale regulate de timp, kinetoterapeutul
urmărind rezultatele obţinute în raport cu obiectivele fixate. Uneori în funcţie de caz, poate fi necesară modificarea planului de tratament sau reajustarea obiectivelor propuse.
Întreruperea relaţiei pacient-terapeut se realizează numai când obiectivele fixate au
fost atinse sau când pacientul nu colaborează.
În activitatea sa practică specialistul se confruntă cu o gamă largă de situaţii, pe
care trebuie să le analizeze şi să le rezolve cu competenţă. Pentru obţinerea unor rezultate pozitive, el trebuie să fie nu numai un bun kinetoterapeut, dar şi un bun psiholog.