Sunteți pe pagina 1din 84

UNIVERSITATEA „ANDREI SAGUNA” DIN CONSTANTA

FACULTATEA DE DREPT SI STIINTE ADMINISTRATIVE


SPECIALIZAREA DREPT – STIINTE JURIDICE
ANUL UNIVERSITAR: 2016-2017
SEMESTRUL 5

DREPTUL FAMILIEI
NOTE DE CURS

Titular curs:
LECTOR UNIV. DR.
BRATU DANIEL-DUMITRU

1
CUPRINS

CUPRINS..............................................................................................................................2
CAPITOLUL I. NOȚIUNI GENERALE DESPRE FAMILIE ȘI DREPTUL
FAMILIEI.............................................................................................................................5
I.1. Familia de la început.................................................................................................5
I.2. Conceptul de familie și cel al relațiilor de familie...................................................5
I.2.1. Funcțiile familiei.................................................................................................6
I.3. Conceptul de drept al familiei..................................................................................7
I.3.1. Noțiune.................................................................................................................7
I.3.2. Obiect...................................................................................................................8
I.3.3. Principii generale de dreptul familiei...............................................................8
I.4. Izvoarele dreptului familiei.....................................................................................10
CAPITOLUL II. LOGODNA............................................................................................10
II.1. Reglementare juridică...........................................................................................10
II.1.1. Carcatere juridice...........................................................................................11
II.2. Încheierea logodnei................................................................................................12
II.2.1. Condiții de valabilitate...................................................................................12
II.2.2. Efecte................................................................................................................12
II.3. Ruperea logodnei....................................................................................................13
II.3.1. Condiții.............................................................................................................13
II.3.2. Efecte................................................................................................................13
CAPITOLUL III. CONCUBINAJUL..............................................................................15
III.1. Concubinajul.........................................................................................................15
III.2. Aspecte de drept civil...........................................................................................15
CAPITOLUL IV. CĂSĂTORIA.......................................................................................16
IV.2. Noțiune juridică.....................................................................................................16
IV.2.1. Definiție...........................................................................................................16
IV.3. Natură juridică......................................................................................................17

2
IV.3.1. Caractere juridice...........................................................................................17
IV.4. Condițiile legale pentru încheierea căsătoriei în România................................18
IV.4.1. Condiții de fond..............................................................................................20
IV.4.2. Condiții de formă...........................................................................................25
IV.5. Efectele căsătoriei..................................................................................................28
IV.5.1. Drepturile nepatrimoniale ale soților...........................................................28
IV.5.2. Îndatoririle nepatrimoniale ale soților.........................................................29
IV.5.3. Drepturile patrimoniale ale soților...............................................................29
IV.5.4. Îndatoririle patrimoniale ale soților.............................................................30
IV.5.5. Regimul matrimonial.....................................................................................30
4.5.5.1. Natura juridică..............................................................................................30
4.5.5.2. Obiectul..........................................................................................................31
4.5.5.3. Principiile regimurilor matrimoniale..........................................................31
4.5.5.4. Efectele regimului matrimonial...................................................................32
IV.6. Nulitatea căsătoriei................................................................................................42
IV.6.1. Aspecte generale cu privire la nulitate.........................................................42
IV.6.2. Nulitatea relativă a căsătoriei........................................................................43
IV.6.3. Nulitatea absolută a căsătoriei......................................................................43
IV.6.4. Efectele nulității căsătoriei.......................................................................45
IV.7. Încetarea căsătoriei...............................................................................................47
IV.8. Divorțul - cale de desfacere a căsătoriei..............................................................47
IV.8.1. Divorțul judiciar.............................................................................................47
IV.8.2. Divorțul prin acordul soților prin procedura notarială/prin acordul
soților pe cale administrativă....................................................................................49
IV.8.3. Procedura audierii minorului de către notarul public, în cazul divorțului
soților cu copii minori................................................................................................50
CAPITOLUL V. RUDENIA..............................................................................................52
V.1. Noțiuni introductive................................................................................................52
V.2. Gradele, întinderea şi efectele rudeniei.................................................................53
V.3. Dovada şi durata rudeniei......................................................................................53
CAPITOLUL VI. AFINITATEA.......................................................................................54
VI.1. Noțiuni introductive..............................................................................................54
VI.2. Dovada şi efectele afinităţii..................................................................................55
CAPITOLUL VII. FILIAȚIA...........................................................................................57

3
CAPITOLUL VIII. ADOPȚIA..........................................................................................58
CAPITOLUL IX. AUTORITATEA PĂRINTEASCĂ....................................................60
IX.1. Reglementare juridică..........................................................................................60
IX.2. Principii.................................................................................................................60
IX.3. Condiții de exercitare a autorității părintești.....................................................61
IX.4. Drepturile şi îndatoririle părinteşti cu privire la persoana copilului...............62
IX.5. Drepturile şi îndatoririle părinţilor cu privire la bunurile copilului...............63
IX.6. Exercitarea autorităţii părinteşti.........................................................................68
IX.7. Decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti.................................................70
IX.7.1. Condiții...........................................................................................................70
IX.7.2. Efecte...............................................................................................................70
CAPITOLUL X. OBLIGAȚIA DE ÎNTREȚINERE......................................................70
X.1. Noțiuni introductive...............................................................................................70
X.2. Caracterele juridice ale obligaţiei legale de întreţinere......................................71
X.3. Persoanele între care există obligaţia de întreţinere...........................................71
X.4. Ordinea în care se datorează întreţinerea............................................................72
X.5. Condiţiile obligaţiei de întreţinere........................................................................72
X.6. Executarea întreţinerii...........................................................................................73
X.7. Încetarea obligaţiei de întreţinere.........................................................................75
X.8. Obligaţia de întreţinere între soţi..........................................................................76
X.8.1. Noţiunea şi fundamentul obligaţiei de întreţinere între soţi........................76
X.8.2. Condiţiile de existenţă a obligaţiei de întreţinere dintre soţi......................76
X.9. Condiţii privitoare la creditorul obligaţiei de întreţinere...............................77
X.10. Condiţii privitoare la debitorul obligaţiei de întreţinere..............................78
X.11. Obligaţia de întreţinere între foştii soţi..............................................................79
X.11.1. Fundamentul şi condiţiile de existenţă a obligaţiei de întreţinere între
foştii soţi......................................................................................................................79
X.11.2. Ordinea, cuantumul şi existenţa în timp a obligaţiei de întreţinere între
foştii soţi......................................................................................................................79
X.12. Obligaţia de întreţinere dintre părinţi şi copii...................................................80
X.12.1. Consideraţii introductive..............................................................................80
X.12.2. Persoanele între care există obligaţia de întreţinere..................................81

4
CAPITOLUL I. NOȚIUNI GENERALE DESPRE FAMILIE ȘI DREPTUL
FAMILIEI

I.1. Familia de la început

Familia este un fenomen social. Familia este o formă de relaţii sociale dintre
oamenii legaţi între ei prin căsătorie sau rudenie. 1 Privită din punct de vedere sociologic
familia este definită ca formă specifică de comunitate umană, desemnând grupul de
persoane unite prin căsătorie, filiaţie sau rudenie, care se caracterizează prin comunitatea
de viaţă, interese şi întrajutorare.2
Relaţiile de familie se bazează pe prietenie şi afecţiune reciprocă între membrii ei,
care sunt datori să-şi acorde unul altuia sprijin moral şi material.
Statul ocroteşte căsătoria şi familia, el sprijină prin măsuri economice şi sociale,
dezvoltarea şi consolidarea familiei, cu ajutorul normelor dreptului familiei şi al normelor
juridice.3

I.2. Conceptul de familie și cel al relațiilor de familie

Familia este un fenomen social complex apărut ca strategie optimă de supravieţuire


şi dezvoltare a grupurilor umane.
Familia este o realitate socială, pentru că reprezintă cadrul comunităţii de viaţă şi
de interese a celor ce o compun, uniţi prin esenţa morală a căsătoriei şi prin descendenţă
într-un model unic al solidarităţii umane.4
Dicţionarul UNESCO înţelege prin familie forma de comunitate umană întemeiată
prin căsătorie, care uneşte pe soţ şi pe descendenţii acestora prin relaţii strânse de ordin
biologic, economic, psihologic şi spiritual.
În contextul unei analize sociologice se impune distincţia între tipurile de familii
existente, o primă diferenţiere fiind cea între familia de origine şi familia de procreare.

1
Filipescu, Ion, P., Andrei I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, ed. A VI-a .Edit. All Beck, Bucureşti, 2001.
2
Stănoiu, A., M.Voinea, Sociologia familiei, T.V. B., 1983, p. 5.
3
Ibidem.
4
Ionascu, A., M. Mureşan. M.N. Costin, V. Ursa, Familia şi rolul ei în societatea socialistă, Ed. Dacia, Cluj-
Napoca, 1975, p. 5.

5
În dispoziţiile Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor
imobile cu destinaţia de locuinţe trecute în proprietatea statului5, noţiunea de familie
include soţul, soţia şi copiii minori ai chiriaşului titular de contract.
În privința categoriilor de relații sociale care se nasc în cadrul familiei, acestea au
fost împărțite de către diverși doctrinari6 după cum urmează:
Relaţiile de căsătorie. Constituția României în art. 48 alin. 1 stipulează dreptului
fundamental al fiinţei umane de a se căsători iar normele dreptului familiei vizează
aspectele legate de încheierea, desfiinţarea şi desfacerea căsătoriei, precum şi raporturile
personale şi patrimoniale dintre soţi. Deasemenea toate acestea sunt cuprinse în art. 271-
292 Cod civil.
Raporturile rezultate din rudenie. În privința rudeniei aceasta este de două feluri:
de sânge, fie în linie dreaptă, fie în linie colaterală, şi civilă, rezultată din adopţie. Astfel,
vom avea legătura prin rudenie în care există raporturi personale şi unele raporturi
patrimoniale. Codul civil în art. 405-407 stipulează cele menționate anterior, iar de
obligaţia legală de întreţinere, ca un efect al rudeniei, în art. 513¬534. Adopţia este
reglementată de art. 451-482 Cod civil.
Relaţiile cu privire la autoritatea părintească. Codul civil reglementează această
instituţie în art. 483-512.

I.2.1. Funcțiile familiei

În doctrina juridică sunt menţionate trei funcţii ale familiei: cea de perpetuare a
speciei, cea economică şi cea educativă.7
Astfel, în ceea ce privește omenirea, aceasta este de neconceput fără continua
perpetuare a speciei umane, astfel că această funcţie a familiei are un caracter primordial în
raport cu celelalte.8
Familia are la bază, în primul rând, deşi nu exclusiv, atracţia biologică dintre bărbat
şi femeie, determinată de diferenţierea de sex, în plus, trebuie evidenţiată şi dorinţa firească
a omului de a lăsa urmaşi, de a avea şi de a creşte copii.
O altă funcție importantă este cea educativă. Astfel, părinţii sunt datori să crească
copilul, să vegheze la sănătatea, dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală. Conform art.
5
Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe trecute în
proprietatea statului publicat în M.Of. nr. 279/29 noi. 1995
6
Bacaci, Alexandru, op. cit., pp. 7-8.
7
Banciu, M., op. cit., p. 10.
8
Bacaci, Alexandru, op. cit., p. 4.

6
487 Cod civil, aceștia sunt datori să vegheze şi de educarea, învăţătura şi pregătirea
profesională a acestuia, potrivit propriilor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului.
Constituția României instituie același lucru, în planul relaţiilor de familie, drepturi şi
libertăţi fundamentale în art. 29 alin. 6.
Sunt autori care adaugă la cele trei funcții ale familiei și cea a solidarității
familiale9. Funcția de solidaritate asigura unitatea, intimitatea, coeziunea, trăirea grupului.

I.3. Conceptul de drept al familiei


I.3.1. Noțiune

Codul civil prezintă o concepţie monistă de reglementare a raporturilor de drept


privat, însumând stipulațiile referitoare la persoane şi relaţiile de familie, inclusiv
dispoziţiile de drept internaţional privat.10
Dreptul familiei este o ramură a sistemului de drept român alcătuit din totalitatea
normelor şi instituțiilor juridice care reglementează raporturile nepatrimoniale şi
patrimoniale de familie, a căror respectare este asigurată, la nevoie, prin forţa coercitivă a
statului.11 O altă definiție: dreptul familiei reprezintă acea ramură a sistemului de drept care
cuprinde totalitatea normelor juridice ce reglementează relaţiile patrimoniale şi personale
de familie, pe care societatea are interes să le îndrume din punct de vedre juridic.12
Dreptul familiei este o ramură de drept privat, chiar dacă modernizarea societăţii a
dus la creşterea numărului de situaţii şi modalităţi de intervenţie a statului asupra familiei,
ceea ce pare a-l împinge spre dreptul public. Totuşi, în pofida acestei evoluţii şi a tendinţei
de a considera că familia este subordonată interesului social general, credem că dreptul
familiei aparţine dreptului privat şi că acest caracter este de esenţa sa, întrucât relaţiile
reglementate sunt între particulari, iar interesele ocrotite sunt personale.13

I.3.2. Obiect

Obiectul reglementat este acela de organizare a instituţiilor de pază ale stării de


bine în dimensiune personală şi/sau patrimonială a fiecăruia din membrii familiei, prin
9
Albu, I., op. cit., p. 16.
10
Florian, Emese, op. cit., p. 3.
11
Filipescu, I., P. , Tratat de dreptul familiei, op. cit., p. 6.
12
Bacaci, Alexandru, op. cit., p. 7.
13
Ibidem.

7
echilibrul dintre independenţa fiecăruia şi solidaritatea intrafamilială. 14 Altfel spus, obiectul
de reglementare al normelor de dreptul familiei îl constituie raporturile de familie
respectiv:
- raporturile de căsătorie – conform art. 48 alin. 1 Constituția României.
Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi. Conform art.
258 alin. 1 din Codul civil. În ceea ce privește condiţiile privind
încheierea, desfacerea, nulitatea sau anularea căsătoriei, efectele
personale şi cele patrimoniale sunt stabilite prin dispoziţiile dreptului
familiei;
- raporturile de rudenie, firească sau civilă – unde rudenia firească,
conform art. 405 alin. 1 din Codul civil, este înţeleasă ca legătura bazată
pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai
multe persoane au un ascendent comun.
- raporturile asimilate - relaţiilor de familie, aici avem în vedere obligaţia
de întreţinere între foştii soţi conform art. 389 alin. 2-5 Cod civil, dintre
unul dintre soţi şi copilul firesc al celuilalt soţ conform art. 517 Cod
civil;

I.3.3. Principii generale de dreptul familiei

Art. 26 alin. 1 din Constituţia României consacră principiul ocrotirii familiei,


principiu care este dealtfel reluat de Codul civil în art. 258 alin. 2 - 3, conform cărora
familia are dreptul la ocrotire din partea statului și statul este obligat să sprijine prin măsuri
economice şi sociale, încheierea căsătoriei, precum şi dezvoltarea şi consolidarea familiei.
Conform art. 258 alin. 1 Cod civil, familia se întemeiază pe căsătoria liber
consimţită între soţi, pe egalitatea acestora, precum şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de
a asigura creşterea şi educarea copiilor lor.
Art. 48 alin. 1 din CR stipulează al doilea principiu respectiv cel al căsătoriei liber
consimţite între soţi. Conform art. 259 alin. 2 din Codul civil, bărbatul şi femeia au
dreptul de a se căsători în scopul de a întemeia o familie iar încheierea căsătoriei are ca
cerinţă de fond esenţială şi indispensabilă consimţământul personal şi liber exprimat al
fiecăruia dintre viitorii soţi.

14
Ibidem.

8
Art. 48 alin1. din Constituția României stabilește faptul că există o egalitate în
drepturi şi îndatoriri a soţilor.
Egalitatea soţilor trebuie privită ca o egalitate în independenţă. Soţii trebuie să
dispună de drepturi concurente de administrare a bunurilor comune şi de drepturi conjuncte
de dispoziţie asupra bunurilor comune.15
Conform art. 310 Cod civil niciunul nu are dreptul să cenzureze corespondenţa,
relaţiile personale sau alegerea profesională a celuilalt, fiecare poate să încheie orice acte
juridice cu celălalt sau cu terţe persoane, dacă legea nu prevede altfel, să facă singur, fără
consimţământul celuilalt, depozite bancare, precum şi orice alte operaţiuni în legătură cu
acestea conform art. 317 alin. 1-2 Cod civil. Totodată, soțul este liber să exercite o
profesie şi să dispună de veniturile încasate, cu respectarea obligaţiilor ce-i revin în
legătură cu sarcinile căsătoriei art. 327 Cod civil.
Principiul egalităţii în drepturi a copiilor este stipulat în art. 48 alin. 3 din
Constituția României, fără a distinge după cum sunt din căsătorie, din afara căsătoriei sau
adoptaţi.
În Codul civil, art. 260 exprimă faptul că, copiii din afara căsătoriei sunt egali în
faţa legii cu cei din căsătorie, precum şi cu cei adoptaţi, principiu care este reluat în art.
448 Cod civil cu privire la situaţia legală a copilului din căsătorie şi a celui din afara
căsătoriei şi art. 446 Cod civil în legătură cu raporturile dintre tată şi copilul născut prin
reproducere asistată medical cu terţ donator.
Astfel, în temeiul legăturii de filiaţie legal stabilite, copiii, din căsătorie sau din
afara căsătoriei, născuţi prin concepţiune naturală sau medical asistată, copii fireşti sau
adoptaţi, au aceeaşi situaţie juridică, beneficiază de aceleaşi drepturi şi îndatoriri în relaţia
cu fiecare dintre părinţi, precum şi cu rudele acestora.
Principiul interesului superior al copilului. Art. 263 alin. 1 Cod civil stipulează
faptul că, orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu
respectarea interesului superior al copilului, iar art. 263 alin. 5 Cod civil arată că este
copil, persoana care nu a împlinit 18 ani şi nici nu a dobândit capacitate deplină de
exerciţiu, în condiţiile legii.
Părinţii, conform art. 483 alin. 2 Cod civil, exercită autoritatea părintească numai
în interesul superior al copilului.
Articolul 264 Cod civil ridică la rangul de principiu ascultarea minorului în
procedurile administrative şi judiciare. Astfel, textul stipulează că în procedurile
15
Revel, J., op. cit., p. 21

9
administrative sau judiciare care îl privesc, ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10
ani este obligatorie.
Un alt principiu important este cel al monogamiei stipulat de art. 273 Cod civil.
Fiecare dintre viitorii soţi trebuie să fie celibatar, văduv sau divorţat. Încălcarea interdicţiei
este sancţionată cu desfiinţarea celei de-a doua căsătorii conform art. 293 alin. 1 respectiv
art. 273 Cod civil, iar din punct de vedere penal fapta constituie infracţiunea de bigamie şi
atrage pedeapsa cu închisoarea așa cum rezultă din art. 376 Cod penal.
Un alt principiu este cel al interzicerii căsătoriilor între persoane de acelaşi sex.
Astfel, art. 258 alin. 4 şi art. 259 alin. 1-2 Cod civil a consacrat expres acest lucru ca și
condiţie de fond pentru încheierea căsătoriei.
I.4. Izvoarele dreptului familiei

Parlamentul, Guvernul, organele autorităţii publice locale în calitate de organe ale


autorităților publice crează acte normative, care sunt izvoare de drept ce conțin reguli
generale şi obligatorii, a căror aplicare la nevoie este asigurată prin forţa coercitivă a
statului. Actele normativ-juridice sunt adresate oricărui subiect.16
Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.

CAPITOLUL II. LOGODNA

II.1. Reglementare jurdică

Din punct de vedere etimologic, cuvântul logodnă provine din limba slavonă:
lagoditi - a se înţelege, a trata ceva.
Logodna este promisiunea reciprocă de căsătorie. Aceasta poate fi făcută într-un
cadru festiv. Logodna, pentru mulți dintre doctrinari, nu este un contract sau antecontract,
pentru că nu este de conceput existenţa unei obligaţii de a încheia o căsătorie, cu toate că în
decursul timpului codurile au reglementat-o ca un contract/antecontract (Codurile
Calimach, Caragea şi Donici), care obliga la încheierea căsătoriei.

16
Voiculescu, Cetean, Laura, op. cit., p. 15

10
Codul civil consacră, în Capitolul I al Titlului II Căsătoria din Cartea a II-a,
Logodna, pe care o reglementează ca pe o situaţie juridică premergătoare căsătoriei.(art.
266-270)
Sociologic logodna reprezintă o perioadă de început de pregătire, în vederea
viitoarei căsătorii. Cu toate acestea, în practică, promisiunile de căsătorie sunt adeseori
dublate de convieţuirea viitorilor soţi, o căsătorie de probă.

II.1.1. Carcatere juridice

Art. 266 defineşte expres logodna ca fiind promisiunea reciprocă de a încheia


căsătoria, stipulând totodată condiţiile de fond şi formalităţile logodnei.
Caracterele juridice17 care se desprind sunt următoarele:
- este o uniune între două persoane, ceea ce însemană că există o legătură între cele
două persoane(bărbat și femeie) pentru realizarea scopului comun: încheierea căsătoriei.
- este o uniune între un bărbat şi o femeie:rezultând faptul că este interzisă logodna
între persoane de acelaşi sex. După cum căsătoria este dominată de principiul monogamiei,
ca o consecinţă a caracterului exclusiv al sentimentului de dragoste, tot astfel cei logodiţi
nu pot încheia o altă logodnă, câtă vreme cea anterioară nu a încetat.
- este liber consimţită;
- este consensuală – conform art. 266 alin. 3 Cod civil încheierea logodnei nu este
supusă niciunei formalităţi, ceea ce înseamnă că, nu este necesară intervenţia vreunei
autorităţi pentru constatarea încheierii logodnei, părţile având libertatea deplină de a alege
modalitatea concretă de exprimare a consimţământului;
- se încheie până la căsătorie. Părţile(bărbat și femeie) pot să stabilească, cu ocazia
logodnei lor, data încheierii căsătoriei. De menționat faptul că, durata logodnei nu poate
depăşi momentul încheierii căsătoriei;
- egalitatea în drepturi şi obligaţii a persoanelor logodite. Respectiva egalitate se
referă atât la condiţiile încheierii, cât şi la relaţiile dintre cei logodiţi;
- scopul căsătoriei - întemeierea unei familii.

II.2. Încheierea logodnei

17
Lupaşcu, D., R. Gâlea, Unele consideraţii privind reglementarea logodnei în Noul Cod civil român vs in
unele legislaţii străine. Lex ET Scientia International Journal-Juridical Series, nr. XVII. vol. 1 2010, p. 181.

11
Conform art. 266 Cod civil, logodna este promisiunea reciprocă de a încheia
căsătoria. Dispoziţiile privind condiţiile de fond pentru încheierea căsătoriei sunt aplicabile
în mod corespunzător, cu excepţia avizului medical şi a autorizării instanţei de tutelă.
Încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalităţi şi poate fi dovedită cu orice mijloc
de probă. Încheierea căsătoriei nu este condiţionată de încheierea logodnei. Logodna se
poate încheia doar între bărbat şi femeie.

II.2.1. Condiții de valabilitate

Astfel, condiţiile de fond sunt18:


- diferenţa de sex (ca şi în cazul căsătoriei);
- îndeplinirea celorlalte condiţii de fond cerute la încheierea căsătoriei.19 De
menționat faptul că, în cazul minorilor nu se cere însă avizul medical şi
încuviinţarea instanţei tutelare;20
- nu se impun formalităţi speciale pentru celebrarea logodnei. Dovada se poate face
cu orice mijloc de probă.

II.2.2. Efecte

Art. 266 Cod civil stipulează efectele logodnei. Astfel, conform alin. 4 căsătoria nu
este condiţionată de încheierea logodnei, a cărei încheiere constituie, aşadar, doar o
facultate pentru viitorii soţi.
Totodată, conform art. 267 alin. 1 Cod civil logodna nu obligă la încheierea
căsătoriei, în sensul că logodnicul(bărbatul sau femeia) care rupe logodna nu poate fi
constrâns să încheie căsătoria. Se conservă, astfel, libertatea oricăruia dintre viitorii soţi de
a se căsători sau nu.
Astfel, încheierea logodnei nu produce niciun efect juridic, singurele efecte
născându-se ca urmare a ruperii intempestive a acesteia21.

18
Florian, E., Consideraţii asupra logodnei reglementată de Noul Cod civil Român, în C.J. nr. 11/2009, p.
628.
19
condiţiile de fond cerute pentru încheierea promisiunii de căsătorie sunt determinate de legea naţională a
fiecăruia dintre viitorii soţi la data încheierii promisiunii
20
să nu fie rude (fireşti sau din adopţie) în linie dreaptă sau în linie colaterală până la al patrulea grad
inclusiv, să nu fie căsătoriţi, să nu fie alienaţi sau debili mintal şi să nu existe un raport de tutelă între ei
21
Baccaci, Al., op. cit., p. 18.

12
II.3. Ruperea logodnei
II.3.1. Condiții

Logodnicul care rupe logodna nu poate fi obligat la încheierea căsătoriei,22 așa cum
stipulează art. 267 alin. 1 Cod civil.
Oricare dintre logodnici poate rupe logodna, ceea ce echivalează cu o denunţare
unilaterală a acesteia.23 Conform art. 267 Cod civil alin. 3, ruperea logodnei nu este supusă
niciunei formalităţi şi poate fi dovedită cu orice mijloc de probă. Totodată, ca o garanţie a
libertăţii matrimoniale, conform alin. 2, clauza penală stipulată pentru ruperea logodnei
este considerată nescrisă24. Angajarea răspunderii prevăzute la art. 269 din Codul civil
priveşte atât pe cel care este iniţiatorul ruperii logodnei, dar şi pe cel care în mod culpabil
25
l-a determinat pe celălalt să rupă logodna, astfel încât pot fi stabilite despăgubiri pentru
cheltuieilile făcute sau contractate în vederea căsătoriei.

II.3.2. Efecte

Faptul că logodna poate fi oricând denunţată în mod unilateral nu înseamnă că nu


se pot produce şi anumite consecinţe juridice. 26 Articolele 268 - 269 Cod civil
reglementează două asemenea efecte.

II.3.2.1. Restituirea darurilor

Pentru acţiunea în restituirea darurilor şi pentru cea în stabilirea răspunderii pentru


ruperea logodnei s-a stabilit un termen de prescripţie comun. In ambele cazuri, dreptul la
acţiune se prescrie într-un termen de an de la ruperea logodnei (art. 270). Momentul
începerii curgerii acestui termen este marcat de ruperea logodnei, această dată putând fi
dovedită prin orice mijloc de probă.

22
Ruperea logodnei nu este supusă niciunei formalităţi și poate fi dovedită cu orice mijloc de probă(art. 267
alin.3)
23
Logodna naşte pentru logodnici doar o obligaţie negativă de a se abţine să rupă logodna abuziv, obligaţia
fiind identică cu cea din dreptul comun de a nu comite nicio faptă ilicită, cu intenţie sau din culpă, care să
creeze altuia un prejudiciu. Hageanu, C., C., Dreptul familiei, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 17.
24
Termenul nescrisă stipulează sancţiunea nulităţii absolute a clauzei respective
25
Ghiță Oana, Dreptul familiei, Ed. Hamangiu, 2013, București, p. 11.
26
actor incumbit probatio. Partea care formulează cerere de despăgubiri trebuie să dovedească delictul sau
cvasi-delictul celeilalte părţi şi prejudiciul ce i-a fost cauzat

13
Conform art. 268 Cod civil în cazul ruperii logodnei, sunt supuse restituirii
darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în
vederea căsătoriei, cu excepţia darurilor obişnuite.
II.3.2.2. Răspunderea juridică a ruperii logodnei

Conform art. 1357 alin. 1 Cod civil, răspunderea pentru nerespectarea încheierii
logodnei este una de tip delictual, în contextul în care se constată că denunţarea - ca
manifestare unilaterală de voinţă - a fost abuzivă. Temeiul răspunderii nu este deci actul
logodnei, ci ruperea abuzivă, nejustificată a acesteia. Astfel, ceea ce se sancţionează este
modalitatea în care s-a produs ruperea unilaterală a logodnei respectiv de tip intempestiv,
brutal, incorect. Totodată, art. 269 Cod civil stipulează faptul că, partea care rupe logodna
în mod abuziv poate fi obligată la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în
vederea căsătoriei, în măsura în care au fost potrivite cu împrejurările, precum şi pentru
orice alte prejudicii cauzate. În același context, partea care, în mod culpabil, l-a determinat
pe celălalt să rupă logodna poate fi obligată la despăgubiri.27

II.3.2.3. Termen de prescripție

Conform art. 270 Cod civil, dreptul la acţiune, atât pentru restituirea darurilor, cât
şi în cazul răspunderii pentru ruperea logodnei, se prescrie în termen de un an de la ruperea
logodnei. Este vorba de un termen special de prescripţie de la care părţile nu pot deroga,
fiind vorba de o dispoziţie imperativă. Termenul este supus întreruperii şi suspendării în
condiţiile prevăzute de lege.

CAPITOLUL III. CONCUBINAJUL

III.1. Concubinajul

27
Reclamantul trebuie să dovedească, aşadar, caracterul abuziv al ruperii logodnei, culpa logodnicului pârât,
precum şi prejudiciul cauzat.
Referitor la prejudiciu, întrucât textul nu distinge, poate fi reparat sub forma despăgubirilor atât prejudiciul
material, cât şi cel moral.

14
Căsătoria a fost instituită de la început pentru scopuri morale, sociale, religioase şi
economice, şi nu pentru afirmarea ca entitate afectiv-sexuală şi emoţională a cuplului.
Cuvântul concubinaj vine de la cuvântul concubină, folosit în vechime pentru
femeia care trăia cu un bărbat pentru plăcerea lui, fără ca aceasta s-o ia în căsătorie, din
lipsă de respect. Fenomenul concubinajului a început să câştige teren în detrimentul
căsătoriei.
Din punct de vedere sociologic, concubinajul a cunoscut o evoluţie şi o
transformare rapidă. Concubinajul este considerat un fenomen deviant, rău văzut şi
combătut de morală, ulterior devine acceptat de societate, pentru ca, începând cu anul
1970, să devină o adevărată instituţie socială. Treptat, concubinajul, dintr-un fenomen
social s-a transformat într-un fenomen juridic. Preferinţa pentru concubinaj se reflectă şi în
scăderea numărului de căsătorii. Românii nu se mai căsătoresc la vârste tinere. Foarte
multe cupluri dintre cele care trăiesc în concubinaj sunt formate din tineri. Şi consideră
aranjamentul o variantă optimă pentru vârsta şi statutul lor prezent. Din cauza unor motive
ca: dorinţa de realizare profesională sau lipsa locuinţei, tinerii amână căsătoria oficială
pentru o vârstă mai matură, când speră că vor avea şi resurse financiare mai solide.28

III.2. Aspecte de drept civil

Termenul provine din expresia latină cum cubare - a dormi împreună.


Concubinajul este o convieţuire de fapt29, între un bărbat şi o femeie, o perioadă
relativ îndelungată de timp. Ea nu este o uniune juridică, nefîind reglementată de lege 30,
astfel că se deosebeşte esenţial de căsătorie, care are statut legal, determinat prin norme
juridice.
Concubinajul nu este interzis de lege 31, dar nici nu i se pot aplica, prin analogie,
dispoziţiile legale referitoare la căsătorie32. Între concubini se pot face convenţii, dacă
acestea respectă condiţiile de valabilitate din dreptul comun.

28
Mărgineanu, Nicolae, Psihlologia persoanei, Sibiu, 1944, p. 262.
29
Codul civil francez - art. 515-8 concubinajul este definit ca uniunea de fapt, caracterizată prin viaţa în
comun, prezentând un caracter de stabilitate şi continuitate, între două persoane de sex diferit sau de acelaşi
sex, care formează un cuplu
30
Terré, Fr., Introduction générale au droit, Dalloz, Paris, 2000, p. 70.
31
poate fi dovedit cu orice mijloc de probă
32
C.S.J., secţia civilă, decizia nr. '2426/1992, Dreptul nr. 10-11/1993, p. 22.

15
În doctrină33 s-a mai făcut o distincţie importantă cu privire la cauza imorală sau
ilicită a contractelor încheiate în scopul începerii sau menţinerii unei relaţii de concubinaj.
Bunurile dobândite împreună de concubini34 fac obiectul proprietăţii comune pe
cote-părţi, iar proba calităţii acestor bunuri şi a cotelor ce revin exclusiv fiecăruia se va
face conform dreptului comun, atât între concubini, cât şi între aceştia şi terţi 35. De
menționat faptul că, concubinul supravieţuitor poate pretinde numai drepturile rezultând
din contribuţia dovedită adusă la achiziţionarea unor bunuri în timpul concubinajului,
inclusiv sumele de bani depuse la unităţi bancare. Concubinul supravieţuitor poate avea şi
el drepturi succesorale, dar numai pe cale testamentară.
Copiii rezultaţi din concubinaj nu beneficiază de prezumţia de paternitate. După
stabilirea paternităţii, în condiţiile legii, ei au acelaşi statut ca şi copiii din căsătorie. Tot
astfel, copiii rezultaţi din concubinaj se bucură de întreţinerea datorată de părinţi copiilor
rezultaţi din căsătorie.

CAPITOLUL IV. CĂSĂTORIA

IV.2. Noțiune juridică


IV.2.1. Definiție

Codul civil în art. 307-372 foloseşte noţiunea de căsătorie acela de statut legal al
soţilor, prin care se reglementează raporturile personale şi patrimoniale dintre soţi.
Căsătoria a fost definită ca fiind un contract solemn, prin care bărbatul şi femeia
stabilesc între ei o uniune, cu scopul de a trăi împreună36.
Termenul de căsătorie are un dublu înţeles, desemnează, în primul rând, actul
juridic pe care îl încheie cei ce vor să se căsătorească respectiv situaţia juridică - în

33
Popa, I., .P., Discuţii privind cauza morală şi licită în raporturile juridice contractuale dintre concubini,
Dreptul nr. 10/2001, p. 48
34
jurisprudenţă s-a recunoscut dreptul concubinei la despăgubiri în cazul morţii concubinului, în absenţa
mijloacelor de trai, cu caracter de stabilitate şi continuitate, care erau asigurate de către partenerul de viaţă
35
Popescu, F., I. Vidu, Proprietatea comună a concubinilor asupra bunurilor imobile dobândite împreună
prin acte cu titlu oneros. Proba acesteia, Dreptul nr. 11/2001, p. 67.
36
Popescu, F., Vidu, I., Proprietatea comună a concubinilor asupra bunurilor imobile dobândite împreună
prin acte cu titlu oneros. Proba acesteia, în Dreptul nr. 1 1 /2001, p. 62.

16
principiu permanentă - a celor căsătoriţi, situaţie care se naşte ca efect al actului juridic
odată încheiat.

IV.3. Natură juridică

Căsătoria, în vechiul Cod civil avea un caracter prin esenţă contractualist, fiind
acel acord de voinţă al viitorilor soţi, ce se exprima într-o formă solemnă, în faţa ofiţerului
stării civile.37
Prin conceptul de act juridic al căsătoriei se înţelege un act juridic bilateral şi
solemn, prin care viitorii soţi consimt, în mod public, să devină soţi, calitate în care li se
aplică de drept statutul legal de persoane căsătorite.
Caracterul de contract civil al căsătoriei a fost contestat de unii doctrinari relevând
faptul că, respectivul caracter de instituţie nu poate fi catalogată în domeniul juridic al
contractelor, deoarece părţile nu pot stipula, în privinţa uniunii lor, întocmai ca părţile unui
contract38.
IV.3.1. Caractere juridice

Caracterele juridice ale căsătoriei sunt:


- act civil - încheierea şi înregistrarea ei fiind exclusiv de competenţa autorităţilor
publice. Astfel, art. 259 alin. 3 Cod civil stipulează faptul că „celebrarea religioasă a
căsătoriei poate fi făcută numai după încheierea căsătoriei civile".
În același context, Constituţia României în art. 48 alin.2 stipulează posibilitatea
celebrării religioase a căsătoriei, dar numai după încheierea celei civile şi fără a avea
vreun efect juridic.
- act solemn, - prezenţa personală, împreună, a viitorilor soţi pentru exprimarea
consimţământului în faţa ofiţerului de stare civilă conform art. 278 alin. 1 Cod civil.
Astfel, ofiţerul de stare civilă, după ce constată că s-au îndeplinit condiţiile cerute de lege,
declară încheiată căsătoria.39

37
Baccai, Alexandru, Dreptul familiei, Ed. C.H.Beck, București, 2012, p. 15.
38
Hamangiu, C., I. Rosetti-Bălânescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. I, Ed. All, Bucureşti,
1996, p. 184
39
Prin solemnitatea căsătoriei nu trebuie înţeleasă şi publicitatea acesteia, care este o condiţie diferită, pe care
legiuitorul o cere a fi întrunită alături de cea a solemnităţii

17
.- scopul întemeierii unei familii – conform art. 295 alin. 1 Cod civil. Căsătoria
încheiată cu un alt scop decât cel al întemeierii unei familii este sancţionată cu nulitatea
absolută, având în vedere încălcarea unei norme cu caracter imperativ. 40
Mai sunt și alte caractere: căsătoria este o uniune dintre un bărbat şi o femeie,
căsătoria este monogamă, căsătoria se întemeiază pe deplina egalitate în drepturi dintre
bărbat şi femeie etc.

IV.4. Condițiile legale pentru încheierea căsătoriei în România

Încheierea căsătoriei este subordonată unor condiţii de fond conform art. 271-277
din Codul civil, precum şi unor condiţii de formă conform art. 278-289 Cod civil.
Condiţiile de fond, după unii autori, se clasifică în: condiţii de fond pozitive şi
condiţii de fond negative sau impedimente la căsătorie. Condiţiile de fond pozitive trebuie
să existe pentru a se încheia căsătoria. Condiţiile de fond negative, impedimentele la
căsătorie, sunt împrejurări de fapt sau de drept care împiedică încheierea căsătoriei.41
Conform art. 271 Cod civil căsătoria se încheie între bărbat şi femeie prin
consimţământul personal şi liber al acestora.
Noţiunea de consimţământ are o dublă semnificaţie: „arată pe de o parte
manifestarea de voinţă a unei persoane cu intenţia de a produce efecte juridice, iar pe de
altă parte acordul voinţelor, pentru a crea între ele un raport juridic„. 42 Astfel,
consimţământului la căsătorie al fiecăruia dintre viitorii soţi este condiţia esenţială a
formării actului juridic. O căsătorie valabil încheiată presupune, sub aspectul voinţelor ce
o susţin şi raportat la fiecare dintre viitorii soţi existenţa consimţământului, caracterul său
liber, adică netulburat în acurateţea sa prin eroare, dol sau violenţă, precum şi caracterul
său actual.43
Consimţământul trebuie exteriorizat într-o manieră neîndoielnică, în deplină
cunoştinţă de cauză şi cu intenţie matrimonială.
În același context, voinţa exprimată este necesar a fi una conştientă, adică
susţinută de discernământ. Lipsa discernământului suprimă caracterul conştient al
40
Se pot încheia căsătorii între oameni de vârstă înaintată sau între persoane incapabile de a procrea sau chiar
în ultimele momente ale vieţii, pentru a legaliza o uniune de fapt preexistentă, deşi, în aceste cazuri, scopul
căsătoriei este limitat.
41
Gavrilă, Petrina, Simona, Instituții de dreptul familiei, Ed. Hamangiu, 2012, p. 16.
42
Beleiu, Gh., Tratat de drept civil, vol. 1, Partea generală, coordonator P. Cosmovici, Ed. Academiei
R.S.R., Bucureşti, 1989, p. 174.
Consimţământul să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice (animo contrahendi negotii)
43
Florian, Emese, op. cit., p. 22.

18
voinţei, echivalând cu lipsa psihică a consimţământului. De regulă, o astfel de stare este
asociată unei tulburări mentale44. Legea interzice căsătoria alienatului şi a debilului
mintal, sub sancţiunea nulităţii absolute conform art. 293 alin. 1 și art. 276 Cod civil.
Totodată, în ce priveşte căsătoria persoanei lipsită vremelnic de facultăţi mintale din cauza
bolii sau din alte motive, încheiată într-un moment de pierdere temporară a
discernământului, sancţiunea este cea a nulităţii relative conform art. 299 Cod civil.
Conform art. 295 alin.1 Cod civil, căsătoria fictivă, încheiată în alte scopuri decât
acela al întemeierii unei familii, este lovită de nulitate absolută.
Consimţământul la căsătorie poate fi înlăturat prin: eroare, dol sau violenţă
conform art. 298 alin. 1 Cod civil.
Totodată, în materie de acte juridice conform art. 1205 alin. 1 Cod civil, este
anulabil contractul încheiat de o persoană care, la momentul încheierii acestuia, se afla,
fie şi numai vremelnic, într-o stare care o punea în neputinţă de a-şi da seama de urmările
faptei sale.„
Totodată, eroarea este înţeleasă ca falsă reprezentare a realităţii în momentul
încheierii actului juridic, și aici avem în vedere art. 298 alin. 2 Cod civil. Orice altă eroare
asupra unor calităţi fizice sau psihice, asupra caracterului, temperamentului, în privinţa
pregătirii profesionale, condiţiei sociale sau materiale ori chiar asupra statutului civil al
viitorului soţ nu afectează valabilitatea căsătoriei.45
Dolul este falsa reprezentare a realităţii. Conform art. 1.214 alin. 1 Cod civil,
„consimţământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată
de manoperele frauduloase ale celeilalte părţi ori când aceasta din urmă a omis, în mod
fraudulos, să-1 informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i
le dezvăluie". Eroarea provocată prin dol duce la anularea căsătoriei, chiar dacă aceasta nu
poartă asupra calităţilor esenţiale ale soţului care a provocat-o, dacă această împrejurare a
determinat consimţământul celuilalt soţ. În același context, dolul comisiv este întâlnit, spre
exemplu, atunci când unul dintre soţi care, suferind de o boală gravă şi de durată, a indus în
eroare pe celălalt soţ în privinţa stării sale de sănătate, prin prezentarea unui certificat
prenupţial fals.

44
Ibidem.
45
Legislaţia familiei şi practica judiciară în materie, 1987, p. 265.

19
Totodată, dolul46 poate fi considerat viciu de consimţământ şi în cazul în care
manoperele viclene s-au manifestat prin reticenţa. Astfel, jurisprudența a considerat că
suntem în faţa dolului prin reticenţă în următoarele situaţii:
- ascunderea stării de graviditate rezultată din relaţiile intime întreţinute cu un
alt bărbat înaintea căsătoriei;
- ascunderea cu bună-ştiinţă de către oricare dintre soţi a imposibilităţii
maladive de procreare;
- ascunderea de către soţ a stării de impotenţă.
Viclenia are o structură duală: o componentă subiectivă, intenţia de a induce în
eroare, şi una obiectivă, respectiv mijloacele, comisive sau omisive, întrebuinţate pentru a
provoca eroarea.47
Violenţa conform art. 1.216-1220 Cod civil, constă într-o constrângere fizică sau
morală exercitată asupra viitorului soţ de natură să fi insuflat o temere justificată, decisivă
la încheierea căsătoriei.
Sub aspect obiectiv, presiunea fizică ori morală poate proveni de la celălalt viitor
soţ sau de la un terţ.
Sub aspect subiectiv, violenţa induce o temere justificată, dată de pericolul grav şi
iminent.

IV.4.1. Condiții de fond

Pentru încheierea valabilă a unei căsătorii se cere îndeplinirea unor condiţii de fond
și condiţii de formă. Prin condiţii de fond se înţeleg acele împrejurări care trebuie să existe
la încheierea căsătoriei pentru ca ea să fie valabilă. Sunt condiţii de fond: vârsta legală
pentru căsătorie, consimţământul viitorilor soţi şi diferenţa de sex.
Condiţiile de fond la încheierea căsătoriei sunt clasificate în: dirimante şi
prohibitive unde încălcarea celor prohibitive atrage numai sancţiuni administrative pentru
ofiţerul de stare civilă care a celebrat căsătoria în dispreţul lor; condiţii de ordin fizic,
psihic şi moral. Astfel sunt considerate dirimante acele condiţii ce sunt stabilite prin norme
imperative şi a căror încălcare atrage, ca sancţiune juridică civilă, nulitatea, iar
prohibitive, acelea edictate prin norme cu caracter dispozitiv şi a căror încălcare nu duce

46
Malformaţia care nu constituie o nediferenţiere de sex, dar are caracterul unei maladii care nu a fost
cunoscută de celălalt soţ întrucât i-a fost ascunsă, constituie motiv de anulare a căsătoriei care s-a încheiat ca
urmare a unui dol reticent.
47
Ea poate fi introdusă de soţul al cărui consimţământ a fost viciat

20
la nulitatea căsătoriei, ci numai la sancţiuni disciplinare aplicate funcţionarului care a
încălcat dispoziţiile legale. În categoria condiţiilor dirimante sunt cuprinse: vârsta
matrimonială, consimţământul la încheierea căsătoriei şi diferenţa de sex, iar în categoria
condiţiilor prohibitive este cuprinsă o singură împrejurare, anume aceea de comunicare a
stării sănătăţii viitorilor soţi, pe care Codul civil o cuprinde la formalităţile pentru
încheierea căsătoriei.48

IV.4.1.1. Vârsta

Conform art. 272 alin. 1 Cod civil, capacitatea matrimonială se dobândeşte odată
cu împlinirea vârstei majoratului, 18 ani, atât de bărbat cât şi de femeie.
Căsătoria, conform art. 272 alin.2 Cod civil, poate fi încheiată de la vârsta de 16
ani împliniţi, atât de bărbat cât şi de femeie, condiţionat însă de următoarele cerinţe
cumulative49 stabilite:
- existenţa unor motive temeinice pledând pentru încheierea căsătoriei, cum
ar fi starea de graviditate a tinerei, naşterea unui copil etc;
- avizul medical favorabil obţinut de minorul sau minorii interesaţi- „minorul
care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical"; legea nu
indică ce anume trebuie să conţină acest aviz. Astfel, se consideră că medicul trebuie să
ateste atingerea vârstei nubile de către cei doi viitori soţi, starea generală a sănătăţii lor
făcând obiectul condiţiei generale prevăzute de art. 278 Cod civil, care impune
comunicarea reciprocă a stării de sănătate.
- încuviinţarea părinţilor (de exemplu, părinţii ar putea încuviinţa căsătoria
copilului lor minor numai din considerente financiare, iar instanţa ar putea aprecia că acea
căsătorie nu este în interesul copilului) sau, după caz, a tutorelui, a persoanei ori autorităţii
abilitate să exercite drepturile părinteşti. De stipulat faptul că, minorul se află sub protecţia
celor obligaţi să-i asigure ocrotire anume conform art. 106 alin. 1 Cod civil, sub protecţia
părinţilor, a tutorelui, a persoanei la care minorul se află în plasament sau, în cazul
măsurilor de protecţie specială, a acelei autorităţi care a preluat sarcina ocrotirii.
Nu este necesar să existe o anumită diferenţă de vârstă între soţi. Însă, diferenţa de
vârstă foarte mare poate fi un indiciu, dacă se coroborează şi cu alte probe, că s-a dorit

48
Baccaci, Alexandru, op. cit., p. 21.
49
vârstă minimă pentru încheierea căsătoriei a fost stabilită din raţiuni de ordin eugenic, psihic şi moral,
precum şi pentru a asigura un consimţământ conştient şi liber

21
încheierea unei căsătorii fictive, urmărindu-se alte scopuri decât întemeierea unei
familii.50

IV.4.1.2. Discernământul

Conform art. 276 Cod civil, este interzis să se căsătorească alienatul mintal şi
debilul mintal din considerente interesând existenţa şi caracterul conştient al manifestării
de voinţă exprimate în scopul întemeierii unei familii.

IV.4.1.3. Consimțământul

Conform art. 258 alin. 1 și 271 Cod civil, consimţământului valabil exprimat la
încheierea căsătoriei este o condiţie dirimantă.
Declaraţia universală a drepturilor omului 51 în art. 16 pct. 2 stipulează: „căsătoria
nu poate fi încheiată decât cu consimţământul liber şi deplin al viitorilor soţi".52
Consimţământul se exprimă prin răspunsul afirmativ pe care îl dau viitorii soţi la
întrebarea ofiţerului de stare civilă53, dacă doresc să se căsătorească unul cu celălalt, în
cazul persoanelor care nu pot vorbi, el se poate exprima şi în alt mod, însă trebuie să fie
neîndoielnic. Pentru atestarea consimţământului în cazul surdo-muţilor sau al persoanelor
care vorbesc o altă limbă este necesară prezenţa unui interpret, împrejurare în legătură cu
care se încheie un proces-verbal.54
De menționat faptul că, dreptul părinţilor de a încuviinţa căsătoria copiilor lor
minori nu poate fi exercitat abuziv. În acest context, dacă părinţii refuză nejustificat
exercitarea acestui drept sau încuviinţarea căsătoriei, persoana interesată poate suplini
sau înlătura acest refuz prin intermediul instanţelor judecătoreşti.55

50
Gavrilă, Simona, Instituții de dreptul familiei, Ed. Hamangiu, 2012, p. 18
51
adoptata de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite la 10 de septembrie 1948
52
Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea
societatii si a statului.
53
Prin simultaneitatea exprimării consimţământului trebuie înţeles că el urmează a fi exprimat de către ambii
soţi la data celebrării căsătoriei, prin răspunsuri consecutive, la întrebarea ofiţerului de stare civilă dacă
doresc să se căsătorească.
54
Baccal, Alexandru, op. cit.
55
Ibidem.

22
Pentru atestarea consimţământului în cazul surdo-muţilor sau al persoanelor care
vorbesc o altă limbă, este necesară prezenţa unui interpret, fapt pentru care se încheie un
proces-verbal.
Persoana majoră pusă sub interdicţie nu se poate căsători, întrucât nu are
discernământ. Art. 164 Cod civil prevede că punerea sub interdicţie vizează persoanele
care nu se pot îngriji de interesele lor din cauza alienaţiei sau debilităţii mintale.

IV.4.1.4. Inexistența impedimentelor

Impedimentele desemnează acele împrejurări care nu trebuie să existe la


încheierea căsătoriei, ca: bigamia; rudenia în grad prohibit de lege (inclusiv din adopţie);
alienaţia sau debilitatea mintală sau lipsa vremelnică a discernământului, tutela.
Deoarece căsătoria se poate încheia numai dacă aceste împrejurări nu sunt prezente, unii
autori le denumesc şi condiţii de fond negative, după cum alţii afirmă că şi condiţiile de
fond pot fi considerate impedimente, întrucât şi ele pot fi formulate negativ.56
Din punctul de vedere al sancţiunii încălcării lor, impedimentele sunt dirimante şi
prohibitive. Impedimentele sunt dirimante atunci când încălcarea lor atrage sancţiunea
nulităţii absolute a căsătoriei: bigamia, rudenia de sânge, rudenia în linie dreaptă rezultată
din adopţie, alienaţia ori debilitatea mintală, căsătoria între persoane de acelaşi sex.
Impedimentele prohibitive nu atrag nulitatea absolută a căsătoriei, ci doar sancţiuni
administrative pentru funcţionarul care nu a fost vigilent în a le observa. Sunt impedimente
prohibitive cele privind căsătoria între copiii adoptatorului cu adoptatul sau copiii săi (deci
între fraţi prin adopţie), precum şi între tutore şi persoana minoră aflată sub tutelă.
Din punctul de vedere al opozabilităţii lor, respectiv al persoanelor între care ele
există, impedimentele sunt absolute şi relative Totodată, impedimentele absolute opresc
căsătoria unei anumite persoane cu orice alte persoane57, iar cele relative opresc căsătoria
unei persoane doar cu o altă persoană, determinată.

IV.4.1.5. Persoana fizică să nu fie căsătorită


Conform art. 273 Cod civil este interzisă încheierea unei noi căsătorii de către
persoana care este căsătorită58. Este consacrat, astfel, principiul monogamiei. Căsătoria
56
Baccal, Alexandru, op. cit., p. 17.
57
Sunt impedimente absolute: bigamia, alienaţia ori debilitatea mintală şi căsătoria între persoane de acelaşi
sex.
58
Art. 376 din Codul penal pedepsește bigamia - atât fapta persoanei căsătorite de a încheia o nouă căsătorie,
cât şi fapta persoanei de a se căsători cu o persoană pe care o ştie căsătorită.

23
încheiată în dispreţul impedimentului bigamiei este sancţionată cu nulitatea absolută a
căsătoriei subsecvente conform 293 alin. 1 Cod civil.
IV.4.1.6. Inexistența legăturii de rudenie/tutelei

Căsătoria este oprită între rudele în linie dreaptă indiferent de grad, precum şi între
cele în linie colaterală până la gradul al patrulea inclusiv, fără nicio distincţie după cum
rudenia este firească, adică bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană ori
pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun conform art. 405 alin. 1 Cod
civil. Deasemena este interzisă căsătoria atunci când rudenia este civilă, rezultată din
adopţie conform art. 405 alin. 2 Cod civil Nesocotirea impedimentului rudeniei este
sancţionată cu nulitatea absolută conform art. 293 alin. 1 Cod civil.
Rudenia firească este legătura de sânge între două persoane este impediment atât
în linie dreaptă, bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană conform art. 406
alin. 1 Cod civil, indiferent de gradul de rudenie, cât şi în linie colaterală, întemeiată pe
faptul că mai multe persoane au un ascendent comun conform art. 406 alin. 2 Cod civil,
până la gradul IV inclusiv.
Regulile privind interzicerea căsătoriei între rude se aplică şi la rudenia din adopţie.
Rudenia din afara căsătoriei este stabilită conform legii.
În cazul reproducerii umane asistate medical cu terţ donator, filiaţia şi rudenia
reală, biologică, diferită de cea legală, nu sunt cunoscute, neputând fi stabilită nicio
legătură de filiaţie între terţul donator şi copilul astfel conceput conform 441 alin. 1 Cod
civil.
În același context, conform, art. 275 Cod civil, este oprită căsătoria între tutore
şi persoana minoră care se află sub tutela sa. Impedimentul stabilit pe starea de tutelă
este explicabil din punct de vedere moral prin aceea că instituirea tutelei este una din
formele alternative de înfăptuire a ocrotirii părinteşti conform art. 106 alin. 1 Cod civil.

IV.4.1.7. Diferenţa de sex

Legea din România interzice mariajul între persoane de acelaşi sex prin art. 277
alin. 1 Cod civil.
Încheierea căsătoriei fără îndeplinirea acestei condiţii duce la nulitatea absolută a
ei, fiind o condiţie esenţială a acesteia. Sexul, respectiv diferenţa de sex a viitorilor soţi, se
dovedeşte cu certificatul de naştere eliberat pe baza actului de naştere.

24
În cazul insuficientei determinări sexuale a unei persoane, încheierea căsătoriei este
posibilă numai după pronunţarea unei soluţii medicale. Încheierea căsătoriei fără
îndeplinirea acestei condiţii atrage sancţiunea nulităţii absolute.59

IV.4.2. Condiții de formă

Condiţiile de formă sunt reglementate de art. 278-289 C.civ. și sunt prevăzute


pentru satisfacerea următoarelor cerinţe: asigurarea îndeplinirii condiţiilor de fond şi lipsa
impedimentelor la căsătorie; recunoaşterea publică a căsătoriei; asigurarea mijlocului de
probă al căsătoriei.
Din punctul de vedere al momentului în care intervin, condiţiile de formă ale
căsătoriei pot fi clasificate în:
- formalităţi premergătoare încheierii căsătoriei;
- formalităţi privind încheierea sau celebrarea căsătoriei, care determină şi
momentul încheierii căsătoriei;
- formalităţi ulterioare încheierii căsătoriei, în cadrul cărora se asigură şi dovada
căsătoriei.

IV.4.2.1. Formalități premergătoare pentru încheierea căsătoriei

Actul juridic al căsătoriei este unul solemn, încheiat în faţa ofiţerului de stare
civilă, cu respectarea unui protocol stabilit prin art. 278-289 Cod civil.
Conform art. 280 Cod civil, „Cei care vor să se căsătorească vor face personal
declaraţia de căsătorie, potrivit legii, la primăria unde urmează a se încheia căsătoria. În
cazurile prevăzute de lege, declaraţia de căsătorie se poate face şi în afara sediului
primăriei. Atunci când viitorul soţ este minor, părinţii sau, după caz, tutorele vor face
personal o declaraţie prin care încuviinţează încheierea căsătoriei. Dispoziţiile art. 272
alin. 5 rămân aplicabile. Dacă unul dintre viitorii soţi, părinţii sau tutorele nu se află în
localitatea unde urmează a se încheia căsătoria, ei pot face declaraţia la primăria în a
cărei rază teritorială îşi au domiciliul sau reşedinţa, care o transmite, în termen de 48 de
ore, la primăria unde urmează a se încheia căsătoria.„
Astfel, se va comunic reciproc de către viitorii soţi starea lor de sănătate conform
art. 278 Cod civil, se va depune declaraţia de căsătorie conform art. 280-281 Cod civil,
59
Hageanu, C., op. cit.

25
publicitatea declaraţiei de căsătorie art. 283-284 Cod civil, vor avea loc verificările pe
care ofiţerul de stare civilă este obligat să le efectueze privind condiţiile de valabilitate ale
proiectului de căsătorie conform art. 286 Cod civil.

IV.4.2.2. Căsătoria propriu-zisă

Această procedură presupune identificarea datei încheierii căsătoriei, momentului


încheierii căsătoriei, localităţii şi locului unde se încheie căsătoria, precum şi a competenţei
ofiţerului de stare civilă.
Publicitatea şi solemnitatea reprezintă două elemente constitutive ale procedurii
încheierii căsătoriei.
Publicitatea poate să fie reală, dar şi virtuală, în sensul că accesul oricărei persoane
care doreşte să asiste la încheierea căsătoriei este asigurat. Este obligatorie prezenţa a doi
martori.
Potrivit art. 279 alin. 1 Cod civil „Căsătoria se celebrează de către ofiţerul de
stare civilă, la sediul primăriei. Prin excepţie, căsătoria se poate celebra, cu aprobarea
primarului, de către un ofiţer de stare civilă de la o altă primărie decât cea în a cărei rază
teritorială domiciliază sau îşi au reşedinţa viitorii soţi, cu obligativitatea înştiinţării
primăriei de domiciliu sau de reşedinţă a viitorilor soţi, în vederea publicării".
Căsătoria se încheie în localitatea în a cărei rază teritorială domiciliază sau îşi au
reşedinţa viitorii soţi.60
Căsătoria se încheie în faţa ofiţerul de stare civilă. Celebrarea căsătoriei presupune
prezenţa personală şi concomitentă a viitorilor soţi iar constatarea încheierii căsătoriei se
face de către ofiţerul de stare civilă. Conform art. 289 Cod civil, căsătoria este încheiată
în momentul în care, după ce ia consimţământul fiecăruia dintre viitorii soţi, ofiţerul de
stare civilă îi declară căsătoriţi.
Opoziţia la căsătorie este actul prin care o persoană, fără a fi nevoită să dovedească
un interes, informează ofiţerul de stare civilă cu privire la existenţa unui impediment legal
sau la neîndeplinirea unei cerinţe a legii pentru încheierea căsătoriei.61

60
este suficient ca cel puţin unul dintre soţi să aibă domiciliul sau reşedinţa într-o localitate, pentru a se putea
căsători în localitatea respectivă
61
Pentru a fi valabilă, opoziţia trebuie:
- să fie făcută în scris;
- să arate dovezile pe care se întemeiază;
- autorul opoziţiei nu trebuie să facă dovada existenţei vreunui interes, legea acordând acest drept oricărei
persoane.

26
Conform art. 288 alin. 3 Cod civil, poate fi martor orice persoană, inclusiv rude
sau afini, indiferent de grad, cu oricare dintre viitorii soţi.
Limba de oficiere este română. Conform art. 287 alin. 3 Cod civil se recunoaşte
persoanelor aparţinând unei minorităţi naţionale posibilitatea de a solicita oficierea
căsătoriei în limba maternă, cu singura condiţie ca ofiţerul de stare civilă sau cel care
oficiază căsătoria să cunoască această limbă.

IV.4.2.3. Formalități ulterioare încheierii căsătoriei

Ofiţerul de stare civilă, după încheierea căsătoriei, este obligat să îndeplinească


anumite formalităţi procedurale, majoritatea menite să asigure dovada căsătoriei.
Astfel, art. 290 Cod civil prevede că, „După încheierea căsătoriei, ofiţerul de stare
civilă întocmeşte, de îndată, în registrul actelor de stare civilă, actul de căsătorie, care se
semnează de către soţi, de cei 2 martori şi de către ofiţerul de stare civilă".62
După încheierea căsătoriei, are loc înregistrarea în registrul de stare civilă, prin
întocmirea actului de căsătorie pe baza căruia se eliberează certificatul de căsătorie.
De menționat faptul că, înregistrarea căsătoriei nu are valoare constitutivă, ci este
doar un element de probă. Din această cauză, căsătoria este valabil încheiată, chiar dacă
ofiţerul de stare civilă a omis să întocmească actul de căsătorie. În același context,
căsătoria este valabilă, chiar dacă, după întocmirea actului de căsătorie, s-a omis semnarea
acestuia de către persoanele prevăzute de lege

IV.4.2.4. Proba căsătoriei

Conform art. 292 Cod civil „Căsătoria se dovedeşte cu actul de căsătorie şi prin
certificatul de căsătorie eliberat pe baza acestuia. Cu toate acestea, în situaţiile prevăzute
de lege, căsătoria se poate dovedi cu orice mijloc de probă".
În același context, art. 103 Cod civil dispune că starea civilă se poate dovedi,
înaintea instanţei judecătoreşti63, prin orice mijloace de probă, dacă:
- nu au existat registre de stare civilă;

62
Actul de căsătorie se semnează de către soţi cu numele de familie pe care s-au învoit să îl poarte în timpul
căsătoriei
63
Se poate face proba căsătoriei cu orice mijloc de probă în cazul în care se urmăreşte înlăturarea soţului de
la a fi ascultat ca martor, potrivit art. 189 alin. 1 pct. 2 C. proc. civ.

27
- registrele de stare civilă s-au pierdut ori au fost distruse, în tot sau în parte;
- nu este posibilă procurarea din străinătate a certificatului de stare civilă sau a
extrasului de pe actul de stare civilă;
- întocmirea actului de stare civilă a fost omisă sau, după caz, refuzată.

IV.5. Efectele căsătoriei

Prezumția de comunitate. Conform art. 339 Cod civil „Bunurile dobândite în


timpul regimului comunităţii legale de oricare dintre soţi sunt, de la data dobândirii lor,
bunuri comune în devălmăşie ale soţilor". Doar prin excepţie categoriile de bunuri
enumerate la art. 340 Cod civil sunt bunuri proprii ale fiecărui soţ.
Prezumţia de comunitate nu este o prezumţie absolută, împotriva căreia să nu poată
fi admisă nicio dovadă, ci numai o prezumţie relativă şi legală, care scuteşte de orice
mijloc de probă persoanele interesate să o invoce. 64
Totodată, în situaţia în care soţii nu încheie o convenţie matrimonială, regimul
comunităţii legale se naşte de la data încheierii căsătoriei şi durează până la desfacerea
căsătoriei prin divorţ, încetarea acesteia prin decesul unuia dintre soţi, desfiinţarea în caz
de nulitate relativă sau absolută, precum şi în situaţia în care soţii încheie o convenţie
matrimonială prin care aleg alt regim.
Pentru aplicarea prezumţiei de comunitate este suficient ca cel care o invocă să
dovedească întrunirea condiţiilor legale, adică existenţa căsătoriei şi faptul că dreptul
asupra bunurilor aparţine unuia dintre soţi. 65

IV.5.1. Drepturile nepatrimoniale ale soților

Efectele juridice ale căsătoriei pot fi clasificate în două mari categorii: relaţiile
personale dintre soţi şi relaţiile patrimoniale dintre aceştia. Capitolul din Codul civil
intitulat Drepturile şi îndatoririle personale ale soţilor, nu cuprinde toate efectele
căsătoriei din raporturile personale dintre soţi. Are în compoziție doar principiile care
guvernează aceste raporturi respectiv:

64
Prin instituirea prezumţiei, scutirea de dovadă constituie o facilitate recunoscută terţilor, care nu înlătură
dreptul soţului de a cere pe cale judecătorească să se constate că un bun nu este propriu al celuilalt soţ,
formulând în acest sens o acţiune în constatare.
65
Această soluţie este admisă în literatura de specialitate

28
- principiul egalităţii în drepturi şi obligaţii între soţi, indiferent de regimul lor
matrimonial art. 307 Cod civil;
- principiul că soţii hotărăsc de comun acord în tot ce priveşte căsătoria art. 308 Cod
civil;
- principiul că soţii convin asupra numelui pe care îl vor purta obligatoriu în timpul
căsătoriei art. 311 Cod civil.66

IV.5.2. Îndatoririle nepatrimoniale ale soților

O primă îndatorire a soților este cea de sprijin moral. Această îndatorire este
prevăzută explicit de art. 309 alin. (1) C. civ. Astfel, potrivit acestui text, soţii îşi datorează
respect reciproc, fidelitate şi sprijin moral.
Totodată, sprijinul, fiind de natură morală, se concretizează în atitudini de
încurajare, de susţinere, de acceptare sau toleranţă a celuilalt soţ.
Indatorirea soţilor de a locui împreună este stipulată de art. 309 alin. (2) C. civ.
Astfel, potrivit acestui text, soţii au îndatorirea de a locui împreună (teza I). Pentru motive
temeinice soţii pot hotărî să locuiască separat (teza a II-a). Această îndatorire constituie o
premisă pentru realizarea şi menţinerea unităţii familiale şi a mediului familial.

IV.5.3. Drepturile patrimoniale ale soților

Consecinţa faptului că regimul juridic matrimonial vizează atât raporturile


patrimoniale dintre soţi, cât şi acele raporturi patrimoniale ce se statornicesc între soţi şi
terţe persoane este că regimul matrimonial poate fi abordat într-un sens restrâns (stricto
sensu) şi în unul larg (lato sensu).
Deci, abordat stricto sensu, regimul matrimonial este un ansamblu de norme
juridice care reglementează exclusiv raporturile patrimoniale dintre soţi. În schimb, intr-o
viziune lato sensu, regimul matrimonial include, pe lângă relaţiile patrimoniale dintre soţi,
şi raporturile pecuniare dintre aceştia şi terţe persoane, inclusiv cu ceilalţi membri ai
familiei lor.
În legătură cu drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor, actualul Cod civil
cuprinde următoarele categorii de norme: dispoziţii comune (art. 312-320), locuinţa
66
Albu, I., Dreptul familiei, op. cit.

29
familiei (321-324), cheltuielile căsătoriei (325-328), alegerea regimului matrimonial (art.
329-338), regimul comunităţii legale (art. 339-359), regimul separaţiei de bunuri (art. 360-
365), regimul comunităţii convenţionale (art. 366-368) şi modificarea regimului
matrimonial (art. 369-372).
În privinţa raporturile patrimoniale dintre soţi şi terţe persoane, evocate în doctrină
ca elemente ale regimului matrimonial, aceste sunt supuse, de principiu, reglementărilor de
drept comun şi numai prin excepţie unor reglementări speciale, stipulate de Cartea a II-a
(despre familie) din Codul civil (art. 258-534).

IV.5.4. Îndatoririle patrimoniale ale soților

Soţii au îndatorirea de a-şi acorda sprijin material reciproc. Ei sunt obligaţi să


contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsătoriei, dacă prin convenţie
matrimonială nu s-a prevăzut altfel. Orice convenţie care prevede că suportarea
cheltuielilor căsătoriei revine doar unuia dintre soţi este considerată nescrisă. De menționat
faptul că, fiecare soţ este liber să exercite o profesie şi să dispună, în condiţiile legii, de
veniturile încasate, cu respectarea îndatoririlor ce îi revin privind cheltuielile căsătoriei. În
ceea ce privește compensația, conform art. 328 Cod civil, soţul care a participat efectiv la
activitatea profesională a celuilalt soţ poate obţine o compensaţie, în măsura îmbogăţirii
acestuia din urmă, dacă participarea sa a depăşit limitele obligaţiei de sprijin material şi ale
obligaţiei de a contribui la cheltuielile căsătoriei.

IV.5.5. Regimul matrimonial


4.5.5.1. Natura juridică

Indiferent de regimul adoptat sau de tipurile de regimuri matrimoniale, se pot


identifica anumite aspecte comune tuturor, imprimând astfel o natură juridică unitară.
Regimul matrimonial este o abstracţiune juridică; analiza acestuia trebuie făcută în
contextul diverselor probleme care se ivesc.
„Noţiunea de regim matrimonial, în sens restrâns, desemnează ansamblul regulilor
ce cârmuiesc chestiunile de ordin patrimonial ce se nasc din uniunea soţilor prin
căsătorie, respectiv un corp de norme juridice ce guvernează raporturile dintre soţi cu
privire la drepturile şi obligaţiile pecuniare ale vieţii conjugale, precum şi relaţiile care

30
privesc gestionarea acestora67”. Totodată, noţiunea de regim matrimonial, „în sens larg,
include nu numai relaţiile dintre soţi cu privire la bunurile acestora, ci şi raporturile
dintre soţi şi terţi cu privire la aceste bunuri.„68

De menționat faptul că, starea civilă de persoană căsătorită duce la diverse


modificări în statutul patrimonial al acestei persoane. Astfel, vom avea raporturi
patrimoniale specifice între soți și raporturi deduse judecății cu terţii.69
Totodată, în ceea ce priveşte producerea efectelor regimului matrimonial faţă de terţi,
menţionez că acesta este opozabil de la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate
impuse de lege, în afara cazului în care aceştia au luat cunoştinţă de acesta pe altă cale.
Aşadar, momentul de la care convenţia matrimonială este opozabilă terţilor este dat de
înscrierea în Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale.

4.5.5.2. Obiectul

Vom avea un obiect material și unul juridic. De menționat astfel, în sens material,
că regimul matrimonial reglementează ansamblul bunurilor soţilor, indiferent de data şi de
modul de dobândire al acestora. Ca și obiect, acesta este format din toate bunurile pe care
soţii le aveau în momentul încheierii căsătoriei, precum şi cele dobândite de ei în timpul
căsătoriei, împreună sau separat, cu titlu oneros sau cu tidu gratuit.70
Din punct de vedere juridic, regimul matrimonial supune bunurile soţilor unor
reguli având un obiect propriu, dar formând împreună un tot unitar.

4.5.5.3. Principiile regimurilor matrimoniale

Se poate să decelăm anumite reguli generale, care se pot regăsi în orice structură a
unui regim matrimonial.71
Astfel, vom avea următoarele principii care guvernează regimurile matrimoniale:
- principiul egalităţii în drepturi dintre soţi;
- principiul libertăţii alegerii regimului matrimonial;
- principul modificării regimului matrimonial ;
- principiul subordonării regimului matrimonial scopului căsătoriei,
67
Bacaci, Al., op. cit., pp. 49-50
68
Idem
69
Avram, M., C, Nicolescu. Regimuri matrimoniale, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2010, p. 16.
70
Crăciunescu, C., M., Regimuri matrimoniale, Editura ALL Beck, Bucureşti, 2000, p. 9.
71
Vasilescu, P., Regimuri matrimoniale. Parte generală. Editura Rosetti, Bucureşti, 2003, p. 56.

31
4.5.5.4. Efectele regimului matrimonial

Conform art. 312 alin. 1 Cod civil avem: regimul matrimonial legal, regimul
matrimonial al comunităţii convenţionale sau regimul matrimonial al separaţiei de bunuri
toate acestea se produc doar de la data încheierii căsătoriei şi se întind în timp până la data
încetării, desfacerii sau desfiinţării căsătoriei, neputând supravieţui acesteia.
Totodată, atunci când intervine o modificare a regimului matrimonial in timpul
căsătoriei faţă de terţi acestea se vor produce de la data la care se îndeplinesc formele de
publicitate legală cerute pentru astfel de situaţii. 72
Din momentul epuizării efectelor căsătoriei indiferent de cauzele concrete: divorţ,
nulitate, moartea unui soţ, etc, regimul matrimonial îşi va înceta efectele la data la care se
consideră căsătoria desfăcută, desfiinţată sau încetată.
Art. 319 din Codul civil stipulează faptul că regimul matrimonial încetează prin:
- moartea unuia sau a ambilor soţi;
- divorţ;
- constatarea nulităţii sau pronunţarea anulării căsătoriei;
Modificarea regimului matrimonial respectiv, se poate aplica în condiţiile legii în
timpul căsătoriei.
În contextul în care, regimul matrimonial încetează prin desfacerea căsătoriei foştii
soţi rămân coproprietari în devălmăşie asupra bunurilor comune până la stabilirea cotei ce
revine fiecăruia. Și nu în ultimul rând, în cazul anulării căsătoriei, anularea operând
retroactiv, căsătoria este considerată inexistentă şi astfel regimul matrimonial este
inexistent.
În ceea ce privește lichidarea regimului matrimonial, în caz de încetare sau de
schimbare, acesta încetează prin următoarele modalităţi:
- prin bună învoială, prin înscris autentic notarial;
- pe cale judecătorească, hotărârea judecătorească definitivă constituind
actul de lichidare.
Când comunitatea încetează prin decesul unuia dintre soţi, lichidarea se face între
soţul supraveţuitor şi moştenitorii soţului decedat.

72
Aceste forme de publicitate, se realizează de regulă ulterior momentului în care schimbarea regimului
matrimonial a devenit efectivă între soţi.

32
Modificarea regimului matrimonial
Modificarea regimului matrimonial poate fi făcută pe cale convenţională sau pe
cale judiciară.

Modificarea convenţională

În ceea ce priveşte modificarea convenţională a regimului matrimonial, arătăm că


înainte de încheierea căsătoriei soţii pot schimba regimul matrimonial, întrucât acesta îşi
produce efectele doar de la data încheierii căsătoriei, la fel cum şi în timpul căsătoriei soţii
pot înlocui sau modifica regimul matrimonial ales.

Condiţiile cerute pentru a putea modifica regimul matrimonial în timpul căsătoriei


sunt prevăzute de art. 369 Cod civil sunt următoarele:

- să fi trecut cel puţin un an de la încheierea căsătoriei;

- să fie îndeplinite condiţiile de fond, de formă şi de publicitate prevăzute pentru


convenţia matrimonială.

Modificarea regimului matrimonial presupune încheierea unei convenţii


matrimoniale prin care se modifică regimul matrimonial Iniţial ales sau acesta poate fi
înlocuit cu un alt regim matrimonial.

În ce priveşte formalităţile de publicitate, convenţia de modificare se înscrie în


Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale, se face menţiune pe marginea
actului de căsătorie şi, de asemenea, raportat la natura bunurilor, se face publicitatea la
cartea funciară, registrul comerţului sau în alte registre de publicitate prevăzute de lege.
Între soţi modificarea regimului matrimonial se produce la data încheierii convenţiei
matrimoniale, iar faţă de terţi doar de la data efectuării formalităţilor de publicitate.

Modificarea judiciară

Modificarea judiciară a regimului matrimonial este reglementată în art. 370-372


Cod civil Potrivit art. 370 Cod civil dacă regimul matrimonial al soţilor este cel al
comunităţii legale sau convenţionale, instanţa, la cererea unuia dintre soţi, poate pronunţa
separaţia de bunuri, atunci când celălalt soţ încheie acte care pun în pericol interesele
patrimoniale ale familiei. Aşadar, în ipoteza în care unul dintre soţi încheie acte care pun în
pericol interesele patrimoniale ale familiei, celălalt soţ poate sesiza instanţa de judecată cu

33
o acţiune având ca obiect modificarea regimului comunităţii legale sau al comunităţii
convenţionale cu cel al separaţiei de bunuri.

Încetarea şi lichidarea regimului matrimonial

Regimul matrimonial încetează în caz de desfiinţare a căsătoriei - nulitate absolută


sau nulitate relativă a căsătoriei de desfacere a căsătoriei prin divorţ sau ca urmare a
încetării căsătoriei prin decesul unuia dintre soţi. Lichidarea se poate realiza prin buna
învoială sau, în caz de neînţelegere, pe cale judiciara.

În privinţa regimului comunităţii legale, lichidarea se face potrivit art. 355-358 Cod
civil în cazul regimului comunităţii convenţionale lichidarea este cârmuita de prevederile
art. 367 lit. e) Cod civil care se completează cu cele ale lichidam regimului comunităţii
legale. În privinţa separaţiei de bunuri, lichidarea se face potrivit art. alin. (2) şi art. 365
Cod civil

4.5.5.4.1. Convenția matrimonială

Codul civil foloseşte noţiunea de convenţie matrimonială, pe care însă nu o


defineşte. Convenţia matrimonială reprezintă actul juridic solemn prin care viitorii soții sau
soţii aleg sau modifică regimul matrimonial aplicabil pe durata căsătoriei lor. În acelaşi
context, convenţia matrimonială a fost definită ca actul prin care viitorii soţi stabilesc
regimul matrimonial aplicabil în principiu pentru toata durata căsătoriei.

Încheierea unei convenţii matrimoniale este obligatorie doar dacă soţii îşi aleg un
alt regim matrimonial decât cel al comunităţii legale sau dacă înţeleg să deroge sub
anumite aspecte de la regimul legal. Potrivit art. 329 Cod civil alegerea unui alt regim
matrimonial decât cel al comunităţii legale se face prin încheierea unei convenţii
matrimoniale, iar potrivit art. 312 Cod civil opţiunea soţilor cu privire la regimul
matrimonial cuprinde următoarele posibilităţi: comunitatea legală, comunitatea
convenţională sau separaţia de bunuri.

Conform Cod civil, convenţia matrimonială va fi supusă următoarelor reguli:


a) convenţiile matrimoniale trebuie încheiate obligatoriu de viitorii soţi dacă ei
aleg regimul separaţiei de bunuri sau regimul comunităţii convenţionale de bunuri;

34
b) convenţiile matrimoniale se încheie înainte de căsătorie sau în timpul
căsătoriei, prin act autentic notarial, cu consimţământul personal al viitorilor soţi, sub
sancţiunea nulităţii absolute;
c) minorul de 16 ani va putea încheia sau modifica o convenţie matrimonială
numai cu încuviinţarea ocrotitorului legal şi a instanţei tutelare;
d) prin aceste convenţii nu se poate deroga de la dispoziţiile legale privind
regimul matrimonial ales şi nu se poate aduce atingere egalităţii dintre soţi,
responsabilităţii părinteşti şi devoluţiunii succesorale legale;
e) convenţia matrimonială va putea cuprinde şi clauza de preciput. Această
clauză va da dreptul soţului supravieţuitor să preia fără plată, înainte de împărţeala
succesorală, unul sau mai multe dintre bunurile comune, deţinute în devălmăşie sau în
coproprietate. Clauza de preciput nu va fi supusă raportului donaţiilor şi nici reducţiunii,
afară de cazul în care se aduce atingere drepturilor moştenitorilor rezervatari.
f) pentru a fi opozabile terţilor, convenţiile matrimoniale se înscriu într-un
registru special. Dacă se schimbă domiciliul în funcţie de care s-a făcut înscrierea
convenţiei, la cererea oricăruia dintre soţi, se va face menţiune pe marginea înscrierii
iniţiale, urmând ca, din oficiu, convenţia matrimonială să se înscrie în registrul special;
g) în raport cu natura bunurilor care vor face obiectul convenţiei matrimoniale,
la cererea oricăruia dintre soţi, convenţia, după caz, se va nota în cartea funciară, se va
înscrie în registrul comerţului şi în alte registre de publicitate prevăzute de lege. în toate
aceste cazuri, neîndeplinirea formalităţilor de publicitate nu poate fi acoperită prin
înscrierea făcută în registrul ţinut de judecătorie;
h) orice persoană, fără a fi ţinută să justifice vreun interes, va putea cerceta
registrul şi va putea solicita, în condiţiile legii, eliberarea de extrase sau, după caz, de copii
legalizate de pe convenţiile matrimoniale;
i) în situaţia în care nu vor fi îndeplinite aceste condiţii de publicitate,
convenţia matrimonială nu poate fi opusă unei terţe persoane împotriva unui act încheiat de
aceasta cu unul dintre soţi;
j) convenţia matrimonială poate fi modificată, înainte sau după încheierea
căsătoriei, cu respectarea anumitor condiţii ce ţin de regimul juridic al bunurilor proprii şi
de dovada bunurilor comune, cu îndeplinirea condiţiilor de publicitate corespunzătoare.

Condiţiile de fond şi de forma ale convenţiei matrimoniale

35
Condiţiile de fond ale convenţiei matrimoniale vizează consimţământul,
capacitatea, obiectul şi cauza. Consimţământul trebuie să îndeplinească condiţiile generale
de validate pentru încheierea actelor juridice în general. În materia care ne interesează,
convenţia matrimonială trebuie să cuprindă consimţământul viitorilor soţi, sau al soţilor,
precum şi consimţământul celorlalte persoane care participă la încheierea convenţiei - de
exemplu, dacă prin convenţie terţii fac donaţii viitorilor soţi. Consimţământul astfel
exprimat trebuie să fie liber, serios, neviciat şi exprimat în cunoştinţă de cauză. O singură
particularitate ce rezultă din reglementarea art. 330 alin. (1) - convenţia matrimonială
este un act juridic patrimonial - explicaţia rezidă în aceea că regimul matrimonial este o
modalitate a patrimoniului fiecărui soţ, pe care convenţia matrimonială îl structurează şi
căruia îl instituie reguli specifice de funcţionare în raport cu regimul matrimonial
ales;trebuie menţionată - potrivit textului indicat, convenţia matrimonială poate fi încheiată
şi prin reprezentare, în baza unei procuri autentice, speciale şi având conţinut
predeterminat.

În privinţa viciilor de consimţământ în literatura de specialitate s-a născut


întrebarea în ce măsură cazurile de anulabilitate ale convenţiei matrimoniale trebuie să
coincidă cu cele din materia căsătoriei. Răspunsul oferit a fost în sensul că viciile de
consimţământ în acest caz sunt cele din dreptul comun, şi nu cele din materia căsătoriei. Pe
lângă eroare, dol şi violenţă se apreciază că poate fi incident şi viciul de consimţământ al
leziunii, în condiţiile art. 1221-1224 Cod civil, având în vedere că în noua reglementare a
Codului civil leziunea poate viza şi persoanele majore.

În ceea ce priveşte capacitatea de a încheia convenţia matrimonială, regula este că


orice persoană care se poate căsători poate încheia o convenţie matrimonială. Aşadar,
începând cu vârsta de 18 ani, orice persoană poate încheia convenţie matrimonială. Potrivit
art. 337 alin. (1) Cod civil minorul care a împlinit vârsta matrimonială poate încheia sau
modifica o convenţie matrimonială numai cu încuviinţarea ocrotitorului său legal şi cu
autorizarea instanţei de tutelă. întrucât şi minorul între 16 şl 18 ani se poate căsători, în
condiţiile legii, înseamnă că şi acesta poate încheia convenţie matrimonială. în cazul
acestuia trebuie respectate prevederile art. 337 alin, (1) Cod civil respectiv încuviinţarea
reprezentantului său legal şi autorizarea Instanţei de tutelă

Condiţiile de forma ale convenţiei matrimoniale

36
Condiţiile de formă ale convenţiei matrimoniale se pot împărţi în condiţii de
validitate şi condiţii pentru opozabilitate.

Încheierea convenţiei matrimoniale

În ce priveşte condiţiile de validitatea ale convenţiei matrimoniale, în primul rând


este vizată forma solemnă a acesteia. Potrivit art. 330 alin. (1) Cod civil sub sancţiunea
nulităţii absolute, convenţia matrimonială se încheie prin înscris autentificat de notarul
public, cu consimţământul tuturor părţilor, exprimat personal sau prin mandatar cu procură
autentică, specială şi având conţinut predeterminat. În materia convenţiei matrimoniale,
legiuitorul a prevăzut că autentificarea acestei convenţii se poate face doar de către notarul
public, aşa cum reiese expres din art. 330 alin. (1) Cod civil. Raţiunea este aceea că notarul
public consiliază părţile în calitatea sa de specialist în drept, dată fiind complexitatea
convenţiei matrimoniale. Consimţământul părţilor, indiferent dacă este vorba de cel al
soţilor sau al soţului şi al mandatarului ori al mandatarilor, pentru a fi valabil, trebuie să fie
liber, serios, neviciat şi exprimat în cunoştinţă de cauză. Convenţia matrimonială încheiată
înainte de căsătorie va produce efecte numai de la data încheierii căsătoriei. Aşa fiind,
potrivit art. 336 Cod civil convenţia matrimonială poate fi modificată până la oficierea
căsătoriei, cu respectarea aceloraşi condiţii de formă. Dacă căsătoria preconizată nu mai
are loc, convenţia matrimonială devine caducă, cu excepţia celorlalte acte juridice cuprinse
în convenţie şi care au existenţă de sine-stătătoare.

În ceea ce priveşte convenţia matrimonială încheiată în timpul căsătoriei, potrivit


art. 330 alin. (3) Cod civil ea produce efecte de la data prevăzută de părţi sau, în lipsă, de la
data încheierii ei. Textul art. 330 alin. (3) Cod civil se referă la soţi, pentru că în privinţa
terţilor orice modificare a convenţiei matrimoniale este opozabilă de la înscrierea în
Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale, aşa cum dispune art. 334 alin. (1) C
Cod civil

Obiectul convenţiei matrimoniale

Obiectul convenţiei matrimoniale este dat de alegerea soţilor cu privire la unul


dintre cele trei regimuri matrimoniale stabilite de art. 312 alin. (1) Cod civil respectiv
regimul comunităţii legale, regimul separaţiei de bunuri sau regimul comunităţii
convenţionale.

37
În privinţa regimului separaţiei de bunuri, soţii au posibilitatea de a opta pentru
participarea la achiziţii, iar în cadrul regimului comunităţii convenţionale pot fi incluse în
convenţie şi clauzele prevăzute de art. 367 Cod civil.

Libertatea soţilor în alegerea regimului matrimonial se limitează la cele trei


regimuri matrimoniale prevăzute de Codul civil. în opinia unor autori , la cele trei regimuri
enumerate de art. 312 alin. (1) Cod civil trebuie adăugat şi regimul participării la achiziţii,
pentru că acest regim este diferit de cel al separaţiei de bunuri, chiar dacă are o
reglementare succintă.

Publicitatea convenției matrimoniale

Potrivit art. 313 alin. (2) Cod civil faţă de terţi, regimul matrimonial este opozabil
de la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate prevăzute de lege, afară de cazul în care
aceştia l-au cunoscut pe altă cale. înscrierea convenţiilor matrimoniale în Registrul naţional
notarial al regimurilor matrimoniale asigură opozabilitatea faţă de terţi, fiind indiferent
regimul matrimonial ales de soţi. Interesul practic este mai pregnant în cadrul regimurilor
matrimoniale convenţionale, întrucât în cazul regimului comunităţii legale neîndeplinirea
formalităţilor de publicitate face ca, potrivit art. 313 alin. (3) Cod civil faţă de terţi să fie
aplicabil regimul comunităţii legale. Teza finală a art. 313 alin. (2) Cod civil consacră
sistemul publicităţii bazat pe cunoaşterea efectivă - concepţia subiectivă - a regimului
matrimonial de către terţi. Astfel, dacă terţii au cunoscut regimul matrimonial pe altă cale,
ei nu mai pot invoca neîndeplinirea formalităţilor de publicitate.

Conform art. 291 Cod civil ofiţerul de stare civilă face menţiune pe actul de
căsătorie despre regimul matrimonial ales. El are obligaţia ca, din oficiu şi de îndată, să
comunice la Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale, precum şi, după caz,
notarului public care a autentificat convenţia matrimonială, o copie de pe actul de
căsătorie. Dacă are loc modificarea convenţiei matrimoniale în timpul căsătoriei, potrivit
art. 334 alin. (2) Cod civil după autentificarea unei convenţii matrimoniale în timpul
căsătoriei sau după primirea copiei de pe actul de căsătorie, notarul public expediază, din
oficiu, un exemplar al convenţiei la serviciul de stare civilă unde a avut loc celebrarea
căsătoriei, pentru a se face menţiune pe actul de căsătorie, la Registrul naţional notarial al
regimurilor matrimoniale, precum şi la celelalte registre de publicitate. Celelalte registre de
publicitate sunt cele din alin. (4) al art. 334 Cod civil - cartea funciară, registrul comerţului,
precum şi alte registre de publicitate prevăzute de lege. Astfel, dacă convenţia

38
matrimonială va cuprinde dispoziţii legate de un bun imobil, convenţia se va comunica
Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru a fi înscrisă în cartea funciară. Dacă
notarul nu îşi îndeplineşte sau întârzie în îndeplinirea obligaţiilor de publicitate, potrivit art.
334 alin. (3) Cod civil soţii pot solicita ei îndeplinirea formalităţilor de publicitate.

Clauza de preciput

În privinţa beneficiarilor clauzei de preciput, textul legal indică posibilitatea


stipulării lui numai în favoarea soţului supravieţuitor, fie unilateral, adică doar în favoarea
unuia dintre ei, fie bilateral, adică în favoarea fiecăruia dintre soţi. în oricare din forme,
preciputul are un caracter personal - intuitu personae - putând fi stipulat numai în privinţa
soţilor, nu şi a altor categorii de persoane.

Potrivit art. 333 alin. (2) Cod civil clauza de preciput nu este supusă raportului
donaţiilor, ci numai reducţiunii, în condiţiile art. 1096 alin. (1) şi (2) Cod civil.

Inopozabilitatea convenţiei matrimoniale

Conform art. 335 Cod civil convenţia matrimonială nu poate fi opusă terţilor cu
privire la actele încheiate de aceştia cu unul dintre soţi decât dacă au fost îndeplinite
formalităţile de publicitate prevăzute de art. 334 sau dacă terţii au cunoscut-o pe altă cale.
De asemenea, convenţia matrimonială nu poate fi opusă terţilor cu privire la actele
încheiate de aceştia cu oricare dintre soţi înainte de încheierea căsătoriei.

În ipoteza în care formalităţile de publicitate legală au fost efectuate, se va asigura


opozabilitatea faţă de terţi, iar aceştia, potrivit art. 19 alin. (4) Cod civil nu pot invoca
faptul că nu au cunoscut dreptul, actul sau faptul supus publicităţii. însă în lipsa îndeplinirii
formalităţilor impuse de lege, sancţiunea este inopozabilitatea regimului matrimonial.
Potrivit art. 22 alin. (1) Cod civil dacă formalitatea de publicitate nu a fost realizată, iar
aceasta nu era prevăzută de lege cu caracter constitutiv, drepturile, actele, faptele sau alte
raporturi juridice supuse publicităţii sunt inopozabile terţilor, afară de cazul în care se
dovedeşte că aceştia le-au cunoscut pe altă cale.

Neîndeplinirea formalităţilor de publicitate face ca soţii să fie consideraţi, în raport


cu terţii de bună-credinţă, ca fiind căsătoriţi sub regimul matrimonial al comunităţii legale,
potrivit art. 313 alin. (3) Cod civil. Neîndeplinirea formalităţilor de publicitate nu poate fi

39
invocată decât de terţi faţă de soţi, iar nu de către un soţ faţă de celălalt sau de către soţi
împotriva terţilor.

Convenţia matrimonială este inopozabilă faţă de terţi şi cu privire la actele încheiate


de aceştia cu oricare dintre soţi înainte de încheierea căsătoriei.

Nulitatea convenţiei matrimoniale

Convenţia matrimonială poate fi lovită de nulitate absolută sau de nulitate relativă.


Sancțiunea nulității absolute a convenţiei matrimoniale intervine dacă:

1. lipseşte consimţământul;

2. lipseşte forma autentică;

3. lipseşte procura autentică şi specială cu conţinut predeterminat în cazul


reprezentării prin mandatar, sau

4. dacă nu sunt respectate limitele de ordine publică la încheierea convenţiei


matrimoniale.

În ceea ce priveşte nulitatea relativă a convenţiei matrimoniale, aceasta intervine:

1. în situaţia în care au fost încălcate dispoziţiile legale referitoare la capacitatea de


exerciţiu; în ipoteza vicierii consimţământului unei dintre părţi, sau

2. în alte cazuri prevăzute de lege.

Efectele nulităţii, indiferent că este vorba de nulitatea absolută sau relativă a


convenţiei matrimoniale, constau în faptul că aceasta este desfiinţată cu efect retroactiv.
Potrivit art. 338 Cod civil în cazul în care convenţia matrimonială este nulă sau anulată,
între soţi se aplică regimul comunităţii legale, fără a fi afectate drepturile dobândite de
terţii de bună-credinţă. Nulitatea convenţiei matrimoniale nu atrage însă şi nulitatea
căsătoriei.

Caducitatea convenţiei matrimoniale

Caducitatea convenţiei matrimoniale intervine în situația unei convenţii


matrimoniale care nu îşi produce efectele din cauza unor condiţii ulterioare momentului
încheierii sale valabile. Exemplificând, arătăm că aceasta intervine dacă s-a încheiat o

40
convenţie matrimonială valabilă, însă căsătoria nu se mai încheie. De asemenea, donaţiile
făcute în vederea căsătoriei prin convenţie matrimonială, în ipoteza în care acesta nu se
mai celebrează, devin de asemenea caduce.

Dar este posibil ca un alt act juridic cuprins în convenţia matrimonială să producă
efecte, chiar dacă căsătoria nu se încheie. Spre exemplu, recunoaşterea unui copil
reprezintă un act juridic a cărui validitate nu este afectată de caducitatea convenţiei
matrimoniale.

Efectele convenţiei matrimoniale

Scopul încheierii convenţiei matrimoniale îl reprezintă alegerea regimului


matrimonial de către soţi, respectiv organizarea raporturilor patrimoniale dintre aceştia pe
durata căsătoriei. Efectul specific al convenţiei matrimoniale ca operaţiune juridică constă
în prefigurarea raporturilor patrimoniale dintre soţi. În privinţa celorlalte manifestări de
voinţă incluse în convenţia matrimonială, ca, de exemplu, recunoaşterea unui copil,
efectuarea de donaţii, efectele lor juridice se produc potrivit dreptului comun în materie.
Efectele convenţiei matrimoniale se produc până la desfiinţarea, desfacerea sau încetarea
căsătoriei.

4.5.5.5. Tipuri

Regimul comunităţii legale constituie regula în materie şi se aplică ori de câte ori
soţii nu şi-au stabilit anterior căsătoriei regimul matrimonial ce urmează să li se aplice sau
până la modificarea acestuia la cel puţin 1 an de la încheierea căsătoriei, prin convenţie
matrimonială. Încheierea unui convenţii matrimoniale este necesară numai pentru regimul
separaţiei de bunuri sau regimul comunităţii convenţionale. Indiferent de regimul
matrimonial pentru care vor opta, viitorii soţi vor trebui să îl indice imediat după
încheierea căsătoriei, făcându-se în acest sens menţiune pe actul de căsătorie, el producând
efecte în raporturile dintre soţi din ziua încheierii căsătoriei, iar faţă de terţi după
îndeplinirea formalităţilor de publicitate.
În cadrul regimului comunităţii legale coexistă trei patrimonii:
- patrimoniul propriu al soţului, alcătuit din drepturi şi obligaţii calificate de lege ca
fiind proprii;
- patrimoniul propriu al soţiei, de asemenea alcătuit din drepturi şi datorii proprii;

41
- comunitatea alcătuită dintr-o latură activă, drepturi şi bunuri dobândite în timpul
căsătoriei, şi o latură pasivă, datorii calificate de lege ca fiind datorii comune ale
soţilor.
Regimul comunităţii convenţionale se aplică atunci când, în condiţiile şi în limitele
permise, se derogă, prin convenţie matrimonială, de la dispoziţiile privind regimul
comunităţii legale. Regimul comunităţii convenţionale reprezintă o soluţie alternativă
pentru familiile care optează să adopte un regim de comunitate, dar doresc să opereze
modificări faţă de reglementările regimului comunităţii legale.
Regimul separaţiei de bunuri
Regimul separaţiei de bunuri poate avea sursă:
- convenţională: dacă prin convenţie matrimonială încheiată înainte sau în
timpul căsătoriei, soţii au ales să li se aplice acest regim matrimonial;
- judiciară (motivată de atitudinea culpabilă a unuia dintre soţi): la cererea
unui soţ căsătorit sub regimul comunităţii legale sau convenţionale, dacă celălalt soţ
încheie acte care pun în pericol interesele patrimoniale ale familiei, instanţa poate pronunţa
separaţia de bunuri art. 370 Cod civil. Deşi art. 385 alin. 2 Cod civil reprezintă o preluare
a art. 262-1 Cod civil francez, în situaţia reglementată de acest text legal, nu există o
separaţie judiciară în sensul de regim matrimonial, ci mai degrabă este o încetare a
regimului existent până la data separaţiei în fapt.

IV.6. Nulitatea căsătoriei


IV.6.1. Aspecte generale cu privire la nulitate
Nulitatea actului juridic al căsătoriei este sancţiunea civilă care intervine ca
urmare a nerespectării unora dintre cerinţele de valabilitate stabilite de lege, constatarea
sau pronunţarea sa înlăturând, de regulă, efectele acelei căsătorii.73
Nulitatea sancţionează căsătoria încheiată prin nerespectarea cerinţelor de validitate
anterioare sau concomitente celebrării căsătoriei, iar efectele sale se produc, în principiu,
retroactiv (ex tunc), pe când divorţul sancţionează o căsătorie încheiată în mod valabil, dar
pentru cauze posterioare încheierii căsătoriei, iar efectele divorţului sunt numai pentru
viitor (ex nunc).

IV.6.2. Nulitatea relativă a căsătoriei

73
Ghiță, Oana, Dreptul familiei, Ed. Hamangiu, București, 2013, p. 35.

42
Nulitatea relativă operează în cazul lipsei încuviinţărilor cerute de lege pentru
căsătoria minorului conform art. 297 Cod civil, vicierii consimţământului art. 298 Cod
civil, lipsei discernământului art. 299 Cod civil şi existenţei tutelei art. 300 Cod civil.

IV.6.2.1. Cauzele de nulitatea relativă a căsătoriei

Sunt cazuri de nulitate relativă a căsătoriei următoarele:


- Lipsa încuviinţărilor cerute de lege. Conform art. 297 Cod civil este anulabilă
căsătoria încheiată fără încuviinţările părinţilor, a tutorelui şi fără autorizarea instanţei de
tutelă în cazul căsătoriei minorilor care au împlinit vârsta de 16 ani. Dacă unul dintre
părinţi este decedat sau se află în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa, încuviinţarea
celuilalt părinte este suficientă. Totodată, este suficientă încuviinţarea părintelui care
exercită singur autoritatea părintească. Dacă nu există nici părinţi, nici tutore care să poată
încuviinţa căsătoria, este necesară încuviinţarea persoanei sau a autorităţii care a fost
abilitată să exercite drepturile părinteşti.
- Viciile de consimţământ. Conform art. 298 Cod civil, căsătoria poate fi anulată la
cererea soţului al cărui consimţământ a fost viciat prin eroare, prin dol sau prin violenţă.
- Lipsa discernământului. Este anulabilă căsătoria încheiată de persoana lipsită
vremelnic de discernământ.
- Existenţa tutelei. Căsătoria încheiată între tutore şi persoana minoră aflată sub
tutela sa este anulabilă.

IV.6.2.1.1. Acoperirea nulității

Conform dreptului comun, nulitatea relativă poate fi întotdeauna confirmată expres


sau tacit. Căsătoria anulabilă poate fi confirmată fie expres, în termenul de prescripţie de 6
luni, fie tacit, prin neinvocarea anulării în tot acest termen.
Astfel, nulitatea relativă poate fi acoperită în cazul lipsei încuviinţărilor sau
autorizării necesare, dacă aceste autorizări cerute de lege au fost obţinute înaintea
rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de anulare a căsătoriei.
Confirmarea căsătoriei anulabile intervine întotdeauna dacă soţii au convieţuit timp
de 6 luni de la data încetării violenţei sau de la data descoperirii dolului, a erorii ori a lipsei
vremelnice a facultăţilor mintale.

43
IV.6.2.2. Persoanele care pot invoca

Nulitatea bsolută a căsătoriei poate fi invocată de către orice persoană interesată,


adică de oricare dintre soţi, terţi care justifică un interes, procuror, din oficiu de către
instanţă.
Nulitatea relativă poate fi invocată, fiind o nulitate de protecţie, numai de către
soţul al cărui consimţământ la căsătorie a fost viciat.

IV.6.2.3. Prescripția

Anularea căsătoriei poate fi cerută în termen de 6 luni. În cazul prevăzut la art. 297
Cod civil – este anulabilă căsătoria încheiată fără încuviințareapărintelui, sau autorității -,
termenul curge de la data la care cei a căror încuviinţare sau autorizare era necesară pentru
încheierea căsătoriei au luat cunoştinţă de aceasta. Totodată, în cazul nulităţii pentru vicii
de consimţământ ori pentru lipsa discernământului, termenul curge de la data încetării
violenţei sau, după caz, de la data la care cel interesat a cunoscut dolul, eroarea ori lipsa
vremelnică a discernământului. În cazul prevăzut la art. 300 Cod civil - căsătoria
încheiată între tutore și persoana minoră aflată sub tutela sa -, termenul curge de la data
încheierii căsătoriei.

IV.6.3. Nulitatea absolută a căsătoriei


IV.6.3.1. Cauzele de nulitatea absolută a căsătoriei

Încheierea căsătoriei fără respectarea dispozițiilor legale cu privire la vârsta


matrimonială – art. 294 Cod civil

Încheierea căsătoriei de către o persoană care este deja căsătorită – art. 273; art.
293 alin. 1 Cod civil
Încheierea căsătoriei între rude în grad prohibit de lege – art. 274; art. 293 alin. 1
Cod civil
Încheierea căsătoriei între persoanele legate prin adopție – art. 274 alin. 3; art.
469; art. 470 alin. 2 Cod civil.
Încheierea căsătoriei de către alientaul sau debilul mintal – art. 276; art. 293 alin.
1 Cod civil

44
Lipsa de solemnitate – art. 287 alin. 1; art. 293 alin. 1 Cod civil
Lipsa de publicitate – art. 287; art. 293 alin. 1 Cod civil
Necompetența ofițerului de stare civilă – art.102 Cod civil
Frauda la lege/căsătoria fictivă – art. 295 alin. 1 Cod civil
Lipsa diferenţierii sexuale - art. 277 alin. 1 şi 2 Cod civil. Lipsa
consimţământului - art. 271; art. 293 alin. 1 Cod civil.
IV.6.3.2. Acoperirea nulității

Spre deosebire de dreptul comun, nulitatea absolută a căsătoriei, în unele cazuri,


poate fi confirmată dacă:
- soţii care nu împliniseră vârsta matrimonială înainte de constatarea nulităţii au
împlinit 18 ani sau soţia a dat naştere unui copil sau a rămas însărcinată art. 294
Cod civil;
- în cazul căsătoriei putative, dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii
judecătoreşti de declarare a nulităţii absolute, a intervenit convieţuirea soţilor, soţia
a născut sau a rămas însărcinată ori au trecut 2 ani de la încheierea căsătoriei.

IV.6.4. Efectele nulității căsătoriei


Nu există nicio deosebire faţă de dreptul comun în ceea ce priveşte efectele nulităţilor
căsătoriei. Totodată, regula desfiinţării retroactive a căsătoriei comportă o derogare
importantă, şi anume: efectele desfiinţării căsătoriei nule sau anulate nu se produc asupra
copiilor rezultaţi din căsătorie conform art. 305 Cod civil, precum şi o excepţie specifică,
aceea a căsătoriei putative conform art. 304 alin. 1 Cod civil.
Conform art. 305 Cod civil, nulitatea căsătoriei nu are niciun efect în privinţa
copiilor, care păstrează situaţia de copii din căsătorie. În același context art. 305 alin. 1
stipulează faptul că, în privinţa relaţiilor dintre părinţi şi copii, se vor aplica, prin
asemănare, dispoziţiile prevăzute la divorţ. La stabilirea persoanei/persoanelor cărora le
vor fi încredinţaţi minorii se au în vedere interesele copiilor minori referitoare la
posibilităţile materiale ale părinţilor, posibilităţile de dezvoltare fizică, morală, intelectuală,
vârsta copiilor, comportarea şi atitudinea părinţilor faţă de copii înainte de divorţ, legăturile
de afecţiune, timpul liber al părinţilor, starea de sănătate a copilului.
Există şi o excepţie de la efectul retroactiv al nulităţii căsătoriei prin menţinerea
pentru trecut a efectelor produse de căsătoria nulă sau anulată în folosul soţului sau al

45
soţilor de bună-credinţă la încheierea căsătoriei, excepţie cunoscută sub numele de
căsătorie putativă art. 304 Cod civil.

IV.6.4.1. Căsătoria putativă

Termenul provine de la cuvântul putare. Se numeşte putativă căsătoria nulă sau


anulată căreia legea îi păstrează valabile efectele produse până la data când hotărârea
judecătorească rămâne definitivă, pentru soţul sau soţii de bună-credinţă la încheierea
căsătoriei. 74
Pentru a fi putativă, căsătoria nevalabilă trebuie să aibă aparenţa juridică 75 de
căsătorie şi trebuie ca cel puţin unul dintre soţi să fi fost de bună-credinţă76 la încheierea ei.
Conform art. 304 Cod civil, soţul de bună-credinţă la încheierea unei căsătorii
nule sau anulate păstrează, până la data când hotărârea judecătorească rămâne
definitivă, situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă, iar raporturile patrimoniale dintre
foştii soţi sunt supuse, prin asemănare, dispoziţiilor privitoare la divorţ - rezultă că, în
ipoteza în care ambii soţi sunt de bună-credinţă, fiecare dintre ei va păstra donaţiile ce i-au
fost făcute în vederea căsătoriei, bunurile dobândite în regimul matrimonial al comunităţii
de bunuri vor fi prezumate comune, fiecare va datora, în caz de nevoie, întreţinere celuilalt,
iar în caz de deces al unuia dintre ei, până la data rămânerii definitive a hotărârii prin care
s-a desfiinţat căsătoria, celălalt îl va moşteni în calitate de soţ supravieţuitor, pe când, în
ipoteza bunei-credinţe doar a unuia dintre soţi, numai el se va bucura de toate aceste
drepturi. Totodată, iar minorul care a fost de bună-credinţă la încheierea căsătoriei
păstrează capacitatea deplină de exerciţiu conform art. 39 alin. 2 Cod civil.

IV.7. Încetarea căsătoriei

Căsătoria încetează prin moartea unuia dintre soţi sau prin declararea
judecătorească a morţii unuia dintre ei. Acestea sunt cazuri naturale, obiective prin care
căsătoria ia sfârşit. Efcetele încetării se produc numai ex nunc.

74
Dreptul roman nu a cunoscut căsătoria putativă. Aceasta a apărut numai în dreptul feudal
75
Aparenţa juridică de căsătorie rezultă din necesitatea practică a unui titlu aparent de căsătorie, care constă
în celebrarea şi înregistrarea căsătoriei, pe care instanţa de judecată îl constată şi înlătură pentru
nevalabilitate.
76
Această condiţie constă în credinţa greşită a unuia sau ambilor viitori soţi că se pot căsători şi că, făcând
aceasta, încheie o căsătorie valabilă.

46
Moartea unuia dintre soţi este modul firesc de încetare a căsătoriei. întrucât actul
căsătoriei este un act intuitu personae, moartea unuia dintre soţi face ca acest act să
înceteze a mai produce efecte. Cu toate că, căsătoria încetează pentru viitor, unele efecte
ale acesteia se menţin şi după această dată. Astfel: soţul supravieţuitor care prin căsătoria
care a încetat luase numele celuilalt soţ îl menţine şi după încetarea căsătoriei; soţul
supravieţuitor care nu a împlinit vârsta de 18 ani până la moartea celuilalt soţ îşi menţine
capacitatea de exerciţiu dobândită prin căsătorie; soţul supravieţuitor dobândeşte dreptul la
moştenire.
În ceea ce privește declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi, aceasta
produce aceleaşi efecte ca şi moartea fizic constatată. Data morţii este aceea pe care o
stabileşte hotărârea judecătorească declarativă de moarte.

IV.8. Divorțul - cale de desfacere a căsătoriei

Căsătoria reprezintă o limitare a libertăţii individuale sub aspectul


comportamentului soţilor. Spre exemplu, practicarea unor hobby-uri sau a unor activităţi de
o moralitate îndoielnică, ce ar presupune absenţa repetată de acasă, poate constitui motiv
de divorţ.

IV.8.1. Divorțul judiciar


Conform dispoziţiilor art. 373 C.civ., căsătoria poate fi desfăcută prin divorţ într-unul
din următoarele cazuri:
- prin acordul soţilor, la cererea amândurora sau doar a unuia dintre ei acceptată de
celălalt soţ;
- atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav
vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;
- la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt care a durat cel puţin 2 ani;
- la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea
căsătoriei.
IV.8.1.1. Efecte

Conform art. 396 Cod civil, instanţa de tutelă hotărăşte în funcţie de:
- interesul superior al copiilor;
- concluziile raportului de anchetă psihosocială;

47
- învoiala părinţilor, pe care îi ascultă.
În acest context, instanţa trebuie să decidă pentru fiecare dintre copii, iar
copilul/copiii pot fi încredinţaţi chiar părintelui vinovat de divorţ. Pentru luarea deciziei,
instanţa de judecată va asculta părinţii şi copilul care a împlinit vârsta de 10 ani. Conform
art. 264 Cod civil, în procedurile administrative sau judiciare care îl privesc, ascultarea
copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie. Cu toate acestea, poate fi ascultat
şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă consideră că
acest lucru este necesar pentru soluţionarea cauzei.77
Orice copil poate cere să fie ascultat. Respingerea cererii de către autoritatea
competentă trebuie motivată. Opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare în raport
cu vârsta şi cu gradul său de maturitate.
În ceea ce privește locuinţa copilului minor, în lipsa înţelegerii dintre părinţi sau
dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte,
odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în
mod statornic. Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi stabileşte
locuinţa la unul dintre ei, ţinând seama de interesul sau superior. în mod excepţional şi
numai dacă este în interesul superior al copilului, instanţa poate stabili locuinţa acestuia la
bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimţământul acestora, ori la o instituţie de
ocrotire. Acestea exercită supravegherea copilului şi îndeplinesc toate actele obişnuite
privind sănătatea, educaţia şi învăţătura sa. Părinţii separaţi de copilul lor au dreptul de a
avea legături personale cu acesta, iar în caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă
decide cu privire la modalităţile de exercitare a acestui drept. Ascultarea copilului este
obligatorie.
Totodată, instanţa de tutelă, prin hotărârea de divorţ, stabileşte contribuţia fiecărui
părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor. În
cazul schimbării împrejurărilor, instanţa de tutelă poate modifica măsurile cu privire la
drepturile şi îndatoririle părinţilor divorţaţi faţă de copiii lor minori, la cererea oricăruia
dintre părinţi sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituţiei de ocrotire, a
instituţiei publice specializate pentru protecţia copilului sau a procurorului.

IV.8.2. Divorțul prin acordul soților prin procedura notarială/prin acordul soților pe
cale administrativă
77
Dreptul de a fi ascultat presupune posibilitatea copilului de a cere şi a primi orice informaţie, potrivit cu
vârsta sa, de a-şi exprima opinia şi de a fi informat asupra consecinţelor pe care le poate avea aceasta, dacă
este respectată, precum şi asupra consecinţelor oricărei decizii care îl priveşte.

48
După cum s-a evocat deja, Legea nr. 202/2010 pentru accelerarea soluţionării
proceselor, în avanpremiera intrării în vigoare a actualului Cod civil şi a Codului de
procedură civilă, a realizat o liberalizare semnificativă a desfacerii căsătoriei prin divorţ,
dând prioritate divorţului prin acordul soţilor.
În opinia noastră, întâietatea divorţului prin acordul soţilor, în raport cu divorţul la
cerer: unuia dintre ei, constituie o soluţie firească. Astfel, după cum s-a mai afirmat în
cupritr lucrării, în temeiul unor importante acte normative internaţionale, căsătoria trebuie
analiza atât ca un drept fundamental al persoanei care a ajuns la vârsta nubilă, cât şi ca un
act juridic prin care este exercitat acest drept şi care se încheie exclusiv prin
consimţământul viitorilor soţi.
Faţă de reglementarea anterioară, Codul civil a introdus divorţul la cererea unuia
dintre soţi acceptată de celălalt soţ şi divorţul ca urmare a separării în fapt a soţilor timp de
cel puţin doi ani.
Din conţinutul ari. 375 alin. (1) şi (3) C. civ., pentru admisibilitatea cererii de
divorţ, trebuie întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenţa acordului soţilor;
inexistenţa copiilor minori rezultaţi din căsătorie sau adoptaţi; soţii să nu fie puşi sub
interdicţie judecătorească. Deci, spre deosebire de divorţul prin acordul soţilor pronunţat
de către instanţa de judecată, în cazul acestui divorţ se impune şi cerinţa inexistenţei
copiilor minori rezultaţi din căsătoria soţilor sau adoptaţi de soţi împreună.
Cu toate acestea, divorţul prin acordul soţilor poate fi constatat, potrivit ari. 375
alin. (2) C. civ., de notarul public şi în cazul în care există copii minori născuţi din
căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi, dacă soţii convin asupra tuturor aspectelor
referitoare la numele de familie pe care să îl poarte după divorţ, exercitarea autorităţii
părinteşti de către ambii părinţi, stabilirea locuinţei copiilor după divorţ, modalitatea de
păstrare a legăturii persoanele dintre părintele separat şi fiecare dintre copii, precum şi
stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare şi pregătire profesională
a copiilor. De principiu, se pune problema fundamentului excepţiei stipulate de art. 375
alin. (2) C.
In opinia mea, singura explicaţie plauzibilă ar putea consta în pregătirea juridică
superioară a notarului public, împrejurare care oferă garanţii în legătură cu soluţionarea
corectă a aspectelor evocate de acest text. Oricum, această excepţie va determina o creştere
a numărului cauzelor de divorţ soluţionate pe calea procedurii notariale, în detrimentul
celor soluţionate pe cale judecătorească sau administrativă.

49
Potrivit art. 375 alin. (1) C. civ., constatarea desfacerii căsătoriei prin acordul
soţilor este de competenţa ofiţerului de stare civilă ori a notarului public de la locul
căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor.
Astfel, conform Legii 36/1995 a notarilor publici, procedura divorțului prin acordul
soților este de compețenta notarului public, în condițiile legii.
IV.8.3. Procedura audierii minorului de către notarul public, în cazul
divorțului soților cu copii minori

În conformitate cu dispozițiile legale în vigoare (art. 373–381 din Codul civil, art.
914-934 din Codul de procedură civilă, art. 137 din Legea nr. 36/1995 privind notarii
publici și activitatea notarială, astfel cum a fost modificată, art. 267-278 din Regulamentul
din 24 iulie 2013 de aplicare a Legii nr. 36/1995), divorțul poate avea loc:
a) pe cale judiciară, când este pronunțat de instanța competentă: (i) la cererea
ambilor soți sau a unuia dintre aceștia acceptată de celălalt soț; (ii) pentru motive temeinice
care afectează grav relațiile dintre soți și care fac imposibilă continuarea căsătoriei; (iii) la
cererea unuia dintre soți, după separarea în fapt care a durat mai mult de 2 ani; (iv) din
motive medicale, la cererea soțului a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea
căsătoriei;
b) pe cale administrativă, prin acordul soților, când este constatat de ofițerul de
stare civilă, de la locul căsătoriei sau al ultimei locuințe comune a soților;
c) prin procedura notarială, prin acordul soților, când este constatat de notarul
public, de la locul căsătoriei sau al ultimei locuințe comune a soților. De asemenea,
desfacerea căsătoriei poate face obiectul medierii, înțelegerea părților urmând a fi depusă
la instanța competentă să pronunțe divorțul (art. 64-66 din Legea nr. 192/2006).
În cazul procedurii propriu-zise, dupa primirea cererii, notarul acorda un termen de
reflecţie de 30 de zile. Acesta nu va putea fi mai scurt de 30 zile calendaristice, insa, dacă
soţii solicită ( sau dacă unul solicită şi celălalt este de acord ) termenul acordat va putea fi
mai lung de 30 de zile. Dacă termenul se împlineşte într-o zi nelucrătoare se acordă
termen în prima zi lucrătoare care urmeaza. Termenul acordat nu va putea fi prelungit
prin acordarea unui nou termen decât în cazul divorţurilor cu copii. Chiar şi în acest caz, al
divorţului soţilor care au copii, acordarea unui nou termen se poate face doar în mod
excepţional, în două cazuri :
- în cazul în care soluţionarea cererii de divorţ nu este posibilă din cauză că
nu s-a primit raportul de anchetă psihosocială

50
- în cazul în care soluţionarea cererii de divorţ nu este posibilă întrucât nu
poate fi audiat minorul în vârstă de peste 10 ani din motive temeinice
În cazul in care exista copii minori se va trimite autorităţii competente a efectua
ancheta psihosocială o adresă prin care se solicită respectiva anchetă, comunicându-se
termenul acordat pentru soluţionarea cauzei .
La termenul de soluţionare a cauzei notarul public verifica dacă:
1. ambii soţi sunt prezenţi personal
2. stăruie în divorţ
3. sunt de acord cu numele purtat după divorţ.
4. îşi menţin celelalte declaraţii
5. işi pot exprima consimţământul liber şi neviciat ( cerinţa care se verifică
atât la depunerea cererii cât şi la soluţionarea cauzei )
6. niciunul nu este pus sub interdicţie (cerinţa care se verifică atât la depunerea
cererii cât şi la soluţionarea cauzei )
În cazul divorţului sotilor care au copii minori, notarul verifica dacă se menţin
cele convenite cu privire la copiii minori sau, în cazul în care acordul existent în
momentul depunerii cererii s-a schimbat, dacă există un alt acord al soţilor cu privire la
toate aspectele referitoare la copiii minori. În cazul divorţului sotilor cu copii minori
raportul de anchetă psihosocială este obligatoriu. Cauza nu poate fi soluţionată, dacă
există copii minori, în lipsa acestui raport. Lipsa raportului este motiv de amânare a
soluţionării cererii la primul termen acordat, sau la celelalte termene, dacă ambii soţi se
prezintă personal, solicită un nou termen şi declară că persistă în cererea de divorţ.
Solicitarea soţilor precum şi declaraţia acestora trebuie să fie făcute în scris, în faţa
notarului, fie printr-o declaraţie separată fie în cadrul încheierii de amânare.

CAPITOLUL V. RUDENIA

V.1. Noțiuni introductive

Rudenia este definită de art. 405 Cod civil ca fiind legătura care se bazează pe
descendenţa persoanelor una din alta sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent
comun. Ceea ce defineşte Codul civil este rudenia firească, bazată pe legătura de sânge
dintre două persoane, respectiv pe faptul naşterii, însă rudenia mai izvorăşte şi din actul
juridic al adopţiei, în acest caz fiind vorba de rudenie civilă. Ea constă în legătura izvorâtă

51
din adopţie între adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte, şi adoptator şi rudele sale, pe de
altă parte.
O primă clasificare a rudeniei se poate face, aşadar, după izvorul ei, în:
- rudenie de sânge şi
- rudenie civilă. Conform art. 405 alin. 2 „rudenia civilă este legătura rezultată
din adopţia încheiată în condiţiile prevăzute de lege„
A doua clasificare se face după linia de rudenie, în:
- rudenie în linie dreaptă, care se bazează pe descendenţa unei persoane din alta,
fie în mod direct, în sensul că o persoană este copilul celeilalte, fie în mod
indirect, în sensul că între două persoane există un şir neîntrerupt de naşteri,
deci de persoane între care s-a stabilit legătura părinte-copil (de exemplu:
bunic-nepot);
- rudenie în linie colaterală, bazată pe faptul că mai multe persoane au un
ascendent comun, ca, bunăoară, rudenia dintre fraţi, veri primari etc.
Clasificarea în funcţie de linia de rudenie trebuie înţeleasă în sensul că se referă la
şirul de persoane între care există rudenia şi ea suportă o subclasificare.
Astfel, rudenia în linie dreaptă, în funcţie de sensul său ascendent sau descendent,
poate fi:
- rudenie în linie ascendentă, care leagă o persoană cu cei din care coboară, deci
plecând de la copil spre părinţi, bunici;
- rudenie în linie descendentă, care leagă o persoană cu cei care coboară din ea,
deci de la părinţi spre copil, nepot etc.
- în fine, rudenia de sânge se mai poate clasifica în:
- rudenie din căsătorie, ca aceea dintre părinţi şi copiii rezultaţi din căsătorie;
- rudenie din afara căsătoriei, ca aceea dintre părinţi şi copiii concepuţi în afara
căsătoriei.

V.2. Gradele, întinderea şi efectele rudeniei

Legătura de rudenie este exprimată prin gradele de rudenie, care stabilesc


întinderea, dar şi măsura apropierii rudeniei între două persoane. Gradul de rudenie se
stabileşte, în linie dreaptă, după numărul naşterilor, fiul fiind, aşadar, ruda de gradul întâi,
nepotul şi bunicul de gradul doi ş.a.m.d., iar în linie colaterală, după numărul naşterilor,
urcând de la persoana al cărei grad de rudenie se stabileşte, până la ascendentul comun şi

52
apoi coborând până la persoana faţă de care gradul de rudenie se stabileşte, astfel că, fraţii
sunt rude de gradul doi, verii primari sunt rude de gradul patru etc. Se observă că numai în
linie dreaptă există rude de gradul întâi; în linie colaterală cel mai apropiat grad de rudenie
fiind gradul doi, stabilit între fraţi şi surori.
În mod asemănător se va stabili şi întinderea rudeniei civile, izvorâte din adopţie.
V.3. Dovada şi durata rudeniei

Dovada rudeniei se face în mod diferit, după cum se urmăresc efecte de stare civilă
sau alte efecte.
Când se urmăresc efecte de stare civilă, dovada rudeniei se face, în principiu, cu
actele de stare civilă.
Potrivit art. 99 Cod civil, starea civilă se dovedeşte cu actele întocmite sau înscrise
în registrele de stare civilă, certificatele eliberate pe baza registrelor de stare civilă având
aceeaşi putere doveditoare ca şi actele întocmite în registre.
Există, totuşi, excepţii de la această regulă, respectiv situaţii în care starea civilă se
poate dovedi prin orice mijloc de probă. Astfel, reconstituirea sau întocmirea, în anumite
cazuri, a actelor de stare civilă se poate face şi pe baza altor mijloace de probă.
Când se urmăresc altfel de efecte, de regulă patrimoniale, dovada rudeniei se poate
face prin orice mijloc de probă.
Durata rudeniei este permanentă, dacă vorbim despre legătura de sânge, deci despre
rudenia firească. Rudenia bazată pe adopţie durează atâta timp cât fiinţează actul juridic al
adopţiei.
CAPITOLUL VI. AFINITATEA

VI.1. Noțiuni introductive

Legătura unuia dintre soţi cu rudele celuilalt soţ este desemnată prin noţiunea de
afinitate. Această alianţă nu există între rudele unui soţ şi rudele celuilalt soţ, iar între soţi
nu există nici rudenie, nici afinitate. Soţii „constituie o uniune distinctă, cu legături ce nu
pot fi asimilate nici cu rudenia, nici cu afinitatea, ele constituind raporturi specifice de
căsătorie”.78

78
Grecu, N., Afinitatea - instituţie a dreptului familiei, Dreptul nr. 10-11/1995, p. 79.

53
Afinitatea nu este definită de lege, însă doctrina a stabilit că ea are izvorul în
căsătorie şi nu se naşte în cazul concubinajului. 79 Pentru stabilirea gradelor afinităţii, în
tăcerea legii, se vor aplica prin asemănare regulile de la rudenie, soţul fiind afinul rudelor
celuilalt soţ în acelaşi grad în care soţul său este rudă cu persoanele în cauză. Astfel, unul
din soţi este afin de gradul întâi cu părinţii celuilalt soţ sau de gradul doi în linie colaterală
cu fraţii şi surorile celuilalt soţ.
Rudele unuia dintre soţi sunt afini cu celălalt soţ, indiferent dacă rudenia este din
căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie.
În ceea ce priveşte durata afinităţii, în doctrină s-au formulat anumite observaţii.
Astfel, s-a arătat că, deşi firesc ar fi ca afinitatea să dureze până la încetarea sau desfacerea
căsătoriei care a generat-o, nu se poate conchide în mod absolut în acest sens80.
S-a concluzionat astfel întrucât desfacerea căsătoriei duce la încetarea unora din
efectele afinităţii, în timp ce altele supravieţuiesc.
Astfel, se poate spune că afinitatea, odată născută ca urmarea unei căsătorii, devine
un raport de sine-stătător, relativ independent de căsătoria care l-a generat. Autonomizarea
efectelor afinităţii de soarta căsătoriei care a generat-o se poate justifica prin aceea că
afinitatea se bazează şi pe rudenie, care supravieţuieşte desfacerii sau încetării căsătoriei.

VI.2. Dovada şi efectele afinităţii

Proba afinităţii se face dovedindu-se căsătoria din care rezultă şi rudenia.


În dreptul familiei, afinitatea generează obligaţia de întreţinere între copilul vitreg
şi părintele vitreg (art. 517 Cod civil).
În ceea ce priveşte stabilirea gradului de afinitate, acesta se determină după aceleaşi
reguli ca şi gradul de rudenie. Astfel, rudele soţului sunt, în aceeaşi linie şi acelaşi grad,
afinii celuilalt soţ. Rudele unuia dintre soţi sunt afini cu celălalt soţ, indiferent dacă rudenia
este din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţi. Gradul de afinitate se stabileşte
diferit, în raport de linia legăturii de afinitate. Modal de stabilire a gradului de afinitate la
afinitatea în linie dreaptă (directă). La afinitatea în linie dreaptă (directă) gradul de afinitate
79
Mureşan, M., Afinitatea, în Dicţionar de drept civil de M. Costin, M. Mureşan, V. Ursa, Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1980, p. 34.
80
Grecu, N., Afinitatea - instituţie a dreptului familiei, Dreptul nr. 10-11/1995, p. 79

54
se determină în raport de numărul naşterilor prin care se stabileşte legătura de sânge între
soţul persoanei respective şi rudele sale.
Respectiva afinitate poate fi ascendentă sau descendentă. Arătarea modului de
stabilire a gradului de afinitate la afinitatea în linie dreaptă (directă).
Afinitatea ascendentă până la gradul IV inclusiv

Afini de radul I

Afini de gradul II

Afini de gradul III

Afini de gradul IV

Afinitatea descendentă până la gradul IV inclusiv

Afini de gradul
întâi

Afini de gardul
doi

Afini de gradul
trei

Afini de gradul
patru

55
În cazul stabilirii gradului de afinitate la afinitatea în linie colaterală, se va avea în
vedere numărul naşterilor intervenite pe lima legăturii de rudenie a soţului, pornind de la
una din rude, în linie ascendentă, până la autorul comun, şi apoi de la acesta, în linie
descendentă, până la cealaltă rudă.
Stabilirea gradului de afinitate la afinitatea în linie colaterală

Soţ, soţie

afini de gradul doi afini de gradul trei afini de gradul patru


Fratele sau sora Nepotul, nepoata Strănepotul, strănepoata
Fratelui, surorii - Soţiei, soţului
soţiei(soţului) Fratelui(surorii)
cumnat

CAPITOLUL VII. FILIAȚIA

Filiaţia poate fi din căsătorie sau din afara căsătoriei.


Filiaţia poate fi definită fie ca şirul descendenţei unei persoane, una din alta, fie ca
legătura directă dintre părinţi şi copii. Filiaţia faţă de tată se numeşte paternitate şi se
bazează pe faptul concepţiei, iar filiaţia faţă de mamă se numeşte maternitate şi are la bază
faptul naşterii. Filiaţia faţă de mamă rezultă din faptul naşterii; ea se poate stabili şi prin
recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească. Filiaţia faţă de tatăl din afara căsătoriei se
stabileşte prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească, după caz.
În ceea ce privește timpul legal al concepţiunii se afirmă faptul că, intervalul de timp
cuprins între a trei suta şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii copilului este timpul legal
al concepţiunii. El se calculează zi cu zi. Astfel, prin mijloace de probă ştiinţifice se poate

56
face dovada concepţiunii copilului într-o anumită perioadă din intervalul de timp prevăzut
la alin. (1) art. 412 COD CIVIL sau chiar în afara acestui interval.

180 Data nasterii 180 180 zile durata minima 121 300 zile durata
copilului prezumata de lege, a unei maxima prezumata de
sarcini lege, a unei sarcini

Timpul legal

al conceperii copilului

Filiaţia se dovedeşte prin actul de naştere întocmit în registrul de stare civilă,


precum şi cu certificatul de naştere eliberat pe baza acestuia. Certificatul de naştere, ca
orice act de stare civilă, este un înscris autentic, în conţinutul căruia sunt cuprinse date
declarate de părţi, precum şi date constatate personal de agentul de instrumentator. Atât
faptul naşterii, cât şi identitatea copilului se înregistrează pe baza declaraţiei unuia dintre
părinţi, ceea ce înseamnă că puterea doveditoare a certificatului de naştere în privinţa
ambelor aspecte este aceeaşi, adică până la proba contrară. Conform art. 421 Cod civil,
starea civilă a copilului nu poate fi contestată atâta timp cât el foloseşte o stare civilă
conformă cu certificatul de naştere. Neconformitatea stării civile cu acest certificat este,
deci, o condiţie impusă de lege pentru ca maternitatea să poată fi luată în discuţie.
În ceea ce privește stabilirea maternităţii prin recunoaştere se poate afirma că,
recunoaşterea maternității este actul prin care o femeie mărturiseşte legătura de filiaţie
dintre ea şi un copil pe care-1 declară că este al său. Astfel, recunoaşterea are un caracter
declarativ, irevocabil, personal, facultativ, unilateral.81
În ceea ce privește prezumţia de paternitate conform art. 414 COD CIVIL, copilul
născut sau conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei. Totodată, paternitatea
poate fi tăgăduită, dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.
În ceea ce privește recunoașterea copilului, copilul conceput şi născut în afara
căsătoriei poate fi recunoscut de către tatăl său. După moartea copilului, acesta poate fi
recunoscut numai dacă a lăsat descendenţi fireşti.

81
Singura condiţie care se cere pentru valabilitatea recunoaşterii, sub acest aspect, este ca manifestarea de
voinţă să fie făcută de o persoană conştientă, cu discernământ

57
Totodată, în privința formelor recunoaşterii, acestea sunt: prin declaraţie la
serviciul de stare civilă, prin înscris autentic sau prin testament. În contextul în care
recunoaşterea este făcută prin înscris autentic, o copie a acestuia este trimisă din oficiu
serviciului de stare civilă. Recunoaşterea, chiar dacă a fost făcută prin testament, este
irevocabilă.
Dreptul la acţiunea în stabilirea paternităţii nu se prescrie în timpul vieţii copilului
conform art. 427 COD CIVIL.
Art. 430 stipulează faptul că, soţul mamei poate introduce acţiunea în tăgada
paternităţii în termen de 3 ani, care curge fie de la data la care soţul a cunoscut că este
prezumat tată al copilului, fie de la o dată ulterioară, când a aflat că prezumţia nu
corespunde realităţii.82
În ceea ce privește tăgada paternităţii de către mamă, acţiunea poate fi pornită de
către mamă în termen de 3 ani de la data naşterii copilului.

CAPITOLUL VIII. ADOPȚIA

Scopul adopţiei este acela de a asigura protecţia intereselor patrimoniale şi


nepatrimoniale ale copiilor lipsiţi de ocrotire părintească sau de o ocrotire corespunzătoare.
Articolul 452 lit. a) Cod civil prevede că adopţia se încheie numai dacă aceasta este în
interesul superior al copilului.
În vederea încheierii actului juridic al adopţiei, este nevoie de acordul de voinţă al
adoptatorului, al părinţilor celui adoptat şi al adoptatului, dacă a împlinit vârsta de 10 ani,
precum şi de atestatul adoptatorului sau familiei adoptatoare. După îndeplinirea acestor
formalităţi, instanţele judecătoreşti încuviinţează, prin hotărâre judecătorească.
Pentru încheierea actului juridic al adopţiei este necesară îndeplinirea a două
categorii de condiţii:
- de fond şi
- de formă.
Condiţiile de fond pot fi subclasificate în:
- pozitive - care trebuie îndeplinite, deci să existe pentru naşterea acestui act
juridic şi

82
Termenul nu curge împotriva soţului pus sub interdicţie judecătorească şi, chiar dacă acţiunea nu a fost
pornită de tutore, ea poate fi introdusă de soţ în termen de 3 ani de la data ridicării interdicţiei.

58
- negative - în prezenţa cărora adopţia nu se poate încheia.
În cadrul procedurii adopţiei, conform art. 463 Cod civil, trebuie să-şi exprime
consimţământul părinţii fireşti ori, după caz, tutorele copilului ai cărui părinţi fireşti sunt
decedaţi, necunoscuţi, declaraţi morţi sau dispăruţi ori puşi sub interdicţie, copilul care a
împlinit 10 ani, precum şi adoptatorul sau, după caz, familia adoptatoare. Totodată,
necesitatea îndeplinirii acestei condiţii rezultă din prevederile ari. 459 Cod civil, care arată
că nu pot adopta decât persoanele care au capacitate deplină de exerciţiu, dar şi din cerinţa
legală ca adoptatorul să exprime un consimţământ valabil la adopţie. În același context,
adoptatorul trebuie să fie cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decât adoptatul și cel care
urmează a fi adoptat să nu fi dobândit capacitate deplină de exerciţiu.
În ceea ce privesc impedimentele, articolul 457 Cod civil prevede expres că
„adopţia între fraţi, indiferent de sex, este interzisă”, articolul 458 Cod civil, prevede că
„Adopţia a doi soţi sau foşti soţi de către acelaşi adoptator sau familie adoptatoare, precum
şi adopţia între soţi sau foşti soţi sunt interzise”, respectiv impedimentul rezultând dintr-o
adopţie anterioară.
În ceea ce privesc condiţiile de formă cerute pentru încheierea adopţiei, acestea se
referă la:
- forma solemnă a actelor juridice ale părţilor şi la
- procedura adopţiei.
Codul civil reintroducere desfacerea adopţiei ca sancţiune atât împotriva
adoptatorului, cât şi împotriva adoptatului. Astfel, potrivit art. 477, adopţia poate fi
desfăcută la cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare, dacă adoptatul a atentat la
viaţa lor sau a ascendenţilor ori descendenţilor lor, precum şi atunci când adoptatul s-a
făcut vinovat faţă de adoptatori de fapte penale pedepsite cu o pedeapsă privativă de
libertate de cel puţin 2 ani.

CAPITOLUL IX. AUTORITATEA PĂRINTEASCĂ

IX.1. Reglementare juridică

Potrivit definiţiei legale, autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi


îndatoriri care privesc atât persoana cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor
părinţi [art. 483 alin. (1) COD CIVIL],

59
Instituţia nu este nouă - decât prin „titulatură” - şi e firesc să fie aşa, pentru că este
o consecinţă a organizării familiei, a faptului că, firesc şi natural, părinţii sunt cei care se
îngrijesc de copiii lor, însă conţinutul şi întinderea prerogativelor părinteşti a cunoscut o
anume evoluţie cu fiecare reglementare sub influenţa curentului socio-juridic predominant
într-o epocă sau alta în coordonarea „strategiei” de abordare, a relaţiei dintre părinţi şi
copii: cel „paternalist”, considerând că societatea şi familia ca grup social sunt datoare să
asigure copilului un mediu protectiv, cu elemente clare de distincţie între ceea ce este bine
şi ceea ce nu este bine pentru el, sau acela al „autodeterminării”, pledând în favoarea
posibilităţii, juridiccşte recunoscută copilului, de a exercita, în anumite limite, un control
asupra ambientului său social imediat, inclusiv prin decizii luate în nume propriu.

IX.2. Principii

Complexul de drepturi şi îndatoriri conferite de lege tatălui şi mamei în virtutea


calităţii lor se află în „serviciul” copilului, ghidându-1 pc parcursul evoluţiei sale până
când va deveni, şi el, un adult. Regulile fundamentale ale materiei care dau expresie
finalităţii sale, sunt:
- principiul asimilării depline a condiţiei juridice a copilului din afara căsătoriei
cu filiaţia legal stabilită faţă de ambii părinţi cu aceea a copilului din căsătorie,
a condiţiei juridice a copilului adoptat cu aceea a copilului firesc, enunţat de art.
260 COD CIVIL şi reafirmat de art. 448, respectiv de art. 471 COD CIVIL. Copiii
sunt egali indiferent de statutul la naştere sau de statutul dobândit ulterior naşterii -
acesta fiind un aspect al principiului nondiscriminării promovat în materie de
drepturi ale copilului (art. 7 din Legea nr. 272/2004) -, iar ca expresie a egalităţii de
tratament juridic, ocrotirea de care se bucură copilul are acelaşi conţinut, indiferent
dacă este înfăptuită de părinţii fireşti sau de cei adoptivi, fără a deosebi după cum
părinţii fireşti sunt ori au fost căsătoriţi între ei sau nu.
- principiul coparentalităţii, în sensul că autoritatea părintească aparţine în mod
egal ambilor părinţi [art. 483 alin. (1) COD CIVIL], se exercită împreună şi în mod
egal de către aceştia [art. 503 alin. (1) COD CIVIL] şi, de asemenea, răspunderea
pentru creşterea copilului revine ambilor părinţi [art. 483 alin. (3) COD CIVIL].
- principiul exercitării autorităţii părinteşti numai în interesul superior al
copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia [art. 483 alin. (2) COD
CIVIL]. Drepturile copilului au corespondent în îndatorirea părinţilor de a se îngriji

60
de sănătatea şi de dezvoltarea fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura
şi pregătirea profesională a copilului potrivit propriilor lor convingeri, însuşirilor şi
nevoilor copilului, precum şi de a se ocupa de îndrumarea acestuia în exercitarea
drepturilor recunoscute de lege copilului (art. 487 COD CIVIL).
- principiul codeciziei în tot ceea ce priveşte copilul - rezultă din regula exercitării
împreună şi în mod egal a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti lart. 503 alin. (1)
COD CIVIL], ceea ce presupune o decizie prealabilă, în aceleaşi condiţii, asupra a
ceea ce urmează a se exercita - copilul fiind asociat în alegerea soluţiilor ce îl
vizează sau îl afectează, ţinându-se seama de vârsta şi de gradul său de maturitate
[art. 483 alin. (2) COD CIVIL]. -
- principiul independenţei patrimoniale dintre părinţi şi copii, în sensul că
părintele nu are niciun drept asupra bunurilor copilului şi nici copilul asupra
bunurilor părintelui, afară de dreptul la moştenire şi la întreţinere (art. 500 COD
CIVIL)

IX.3. Condiții de exercitare a autorității părintești

Exercitarea ocrotirii părinteşti cu privire la persoana şi bunurile copilului presupune


două condiţii cumulative:
- capacitatea deplină de exerciţiu a părintelui, dublată de putinţa de a-şi manifesta
voinţa. Dacă unul dintre părinţi este decedat, declarat mort prin hotărâre
judecătorească, pus sub interdicţie, decăzut din exerciţiul drepturile părinteşti sau
dacă, din orice motiv, se găseşte în neputinţă de a-şi exprima voinţa, celălalt părinte
exercită singur autoritatea părintească (art. 507 COD CIVIL), iar dacă acest lucru
nu este posibil - temporar sau definitiv - ori nu este în acord cu interesul superior al
copilului, acesta va beneficia de măsuri alternative de protecţie sub forma, după
caz, a instituirii tutelei, a dării în plasament sau a luării unei măsuri de protecţie
specială.
- beneficiarul drepturilor şi îndatoririlor care intră în portofoliul autorităţii părinteşti nu
poate fi decât un copil, adică o persoană care nu a împlinit 18 ani şi nici nu a dobândit
capacitate deplină de exerciţiu (art. 484 COD CIVIL). La împlinirea vârstei de 18 ani,
la fel şi în cazul dobândirii anticipate a deplinei capacităţi de exerciţiu de către minorul
care are peste 16 ani şi susţinerea unor motive temeinice (art. 40 COD CIVIL), precum

61
şi al căsătoriei minorului care a împlinit vârsta de 16 ani [art. 39 alin. (1) COD
CIVIL], autoritatea părintească se stinge.
Indiferent de vârstă şi, evident, de stadiul capacităţii de exerciţiu, copilul datorează
respect părinţilor săi, stabileşte, cu valoare de simbol, art. 485 COD CIVIL.

IX.4. Drepturile şi îndatoririle părinteşti cu privire la persoana copilului

Drepturile şi îndatoririle care dau conţinut autorităţii părinteşti privesc persoana


copilului, precum şi bunurile acestuia.
Distincţia dintre cele două segmente interdependente ale ocrotirii copilului îşi
relevă utilitatea în situaţia excepţională a delegării exerciţiului autorităţii părinteşti în
temeiul hotărârii instanţei de tutelă către o altă persoană - fizică sau juridică - la care este
decis plasamentul copilului, persoană care va exercita numai drepturile şi îndatoririle
părinteşti privitoare la persoana copilului; drepturile şi îndatoririle referitoare la bunurile
minorului vor fi exercitate, potrivit cu cele stabilite de instanţă, fie în comun de către
părinţi, fie de către unul dintre ei [art. 399 COD CIVIL din materia relaţiilor dintre părinţii
divorţaţi şi copiii lor minori, aplicabil de asemenea în cazul nulităţii sau anulării căsătoriei
- art. 305 alin. (2) COD CIVIL - precum şi în cazul copilului din afara căsătoriei cu filiaţia
stabilită faţă de ambii părinţi - art. 505 alin. (2) COD CIVIL].
De asemenea, în baza art. 490 COD CIVIL, părintele minor care a împlinit vârsta
de 14 ani exercită numai drepturile şi îndatoririle părinteşti privitoare la persoana copilului
său, atributele autorităţii părinteşti referitoare la bunurile aceluiaşi copil fiind asigurate, în
mod temporar, adică până când părintele dobândeşte capacitate deplină de exerciţiu, fie de
către tutore, fie de către o altă persoană - care poate fi celălalt părinte.
Dreptul şi îndatorirea părinţilor de a ţine copilul. În acord cu dreptul copilului
de a creşte alături de părinţii săi [art. 30 alin. (1) din Legea nr. 272/2004], acesta locuieşte
la părinţii săi [art. 496 alin. (1) COD CIVIL]. Este regula de principiu, aplicabilă fără a
distinge după cum părinţii sunt sau nu căsătoriţi între ei.
Locuinţa copilului se stabileşte de comun acord de către părinţi; este adevărat,
legea se referă în mod explicit numai la stabilirea în comun a locuinţei copilului de către
părinţii separaţi [art. 496 alin. (2) COD CIVIL], ceea ce nu înseamnă că în situaţia
convieţuirii părinţilor regula codeciziei nu ar fi aplicabilă. în caz de neînţelegere între
părinţi, locuinţa copilului se stabileşte prin hotărârea instanţei de tutelă, care îi va asculta

62
pe părinţii, precum şi copilul - dacă a împlinit vârsta de 10 ani - şi va lua în considerare
concluziile raportului de anchetă psiho-socială [art. 496 alin. (3) COD CIVIL].
Dreptul şi obligaţia părinţilor de a da întreţinere copilului.
Dreptul şi obligaţia părinţilor de a da întreţinere copilului procurându-i cele
necesare traiului, precum şi educaţiei, învăţăturii şi pregătirii sale profesionale [art. 499
alin. (1) COD CIVIL]. Părinţii au îndatorirea de a creşte copilul în condiţii care să asigure
dezvoltarea sa fizică, mentală spirituală, morală şi socială în mod armonios [ari. 488 alin.
(1) COD CIVIL].
Dreptul şi îndatorirea părinţilor de a îndruma copilul
Dreptul şi îndatorirea părinţilor de a îndruma copilul îngrijindu-se de educaţia,
învăţătura, pregătirea sa profesională, de dezvoltarea sa intelectuală, spirituală, morală şi
socială, potrivit propriilor convingeri, precum şi însuşirilor şi nevoilor copilului; părinţii
sunt datori să ofere copilului orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a
drepturilor recunoscute lui (art. 487 teza finală COD CIVIL).
Dreptul şi îndatorirea părinţilor de a supraveghea copilul
Dreptul şi îndatorirea părinţilor de a supraveghea copilul enunţat prin art. 493 COD
CIVIL, atribut al autorităţii părinteşti inseparabil dreptului şi îndatoririi generale de a
creşte copilul, înseamnă că părinţii au controlul asupra preocupărilor şi asupra anturajului
copilului.
IX.5. Drepturile şi îndatoririle părinţilor cu privire la bunurile copilului
Dată fiind lipsa capacităţii depline de exerciţiu a copilului - felul juridic de a spune
că el este vulnerabil din pricina vârstei, a lipsei de experienţă şi a maturizării încă în
evoluţie - minorul are nevoie de protecţie în realizarea intereselor sale de natură pecuniară.
La fel ca în reglementarea anterioară, sunt două instrumente prin care se manifestă
drepturile şi îndatoririle părinteşti referitoare la bunurile copilului: dreptul şi îndatorirea de
a administra bunurile copilului; dreptul şi îndatorirea de a-1 reprezenta în actele juridice
civile sau, după caz, de a-i încuviinţa aceste acte [art. 501 alin. (1) COD CIVIL].
Faţă de terţii de bună-credinţă, oricare dintre părinţi, îndeplinind singur un act
curent în exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinteşti, este prezumat că are şi
consimţământul celuilalt părinte [art. 503 alin. (2) COD CIVIL].
Obligaţiile părinţilor-administratori. Părinţii, sunt datori să acţioneze cu
diligenţa unui bun proprietar în administrarea bunurilor sale, cu onestitate şi loialitate (art.
803 COD CIVIL) şi să evite apariţia conflictului între interesele proprii şi obligaţiile de
administratori (art. 804 COD CIVIL).

63
Regimul actelor de dispoziţie. Alături de administrarea propriu-zisă a bunurilor
copilului legea stabileşte, prin art. 144 COD CIVIL din materia tutelei, regimul juridic al
actelor de dispoziţie asupra bunurilor acestuia, aplicabil părinţilor cu singura deosebire faţă
de situaţia tutorelui că nu este necesar avizul consiliului de familie - aceasta deoarece
consiliul de familie nu se poate institui decât în cazul tutelei minorului (art. 124 COD
CIVIL).
Dreptul părinţilor de a încheia acte de dispoziţie cu privire la bunuri ale copilului
este dozat cu precauţie, în funcţie de potenţialul de risc al actului în „economia” intereselor
pecuniare ale copilului. Ca regulă, fără autorizarea instanţei de tutelă nu pot fi făcute acte
de înstrăinare, împărţeală, ipotecare ori de grevare cu alte sarcini reale a bunurilor
minorului, acte de renunţare la drepturile patrimoniale ale acestuia, şi nici nu pot fi
încheiate în mod valabil orice alte acte ce depăşesc dreptul de administrare [art. 144 alin.
(2) COD CIVIL]; actele încheiate în lipsa autorizării instanţei de tutelă sunt anulabile [art.
144 alin. (3) COD CIVIL].

Darea de seamă şi descărcarea de gestiune


În calitate de administratori, părinţii au obligaţia de a prezenta anual instanţei de
tutelă o dare de seamă privind administrarea bunurilor copilului, în termen de 30 de zile de
la sfârşitul anului calendaristic, cu precizarea că, dacă averea minorului este de mică
însemnătaie, instanţa poate autoriza ca darea de seamă să se facă pe termene mai lungi,
care nu pot depăşi 3 ani; la cererea instanţei de tutelă, părinţii sunt obligaţi oricând să
prezinte o dare de seamă [art. 152 alin. (l)-(3) COD CIVIL].
La încetarea administrării, părinţii au obligaţia de a prezenta o dare de seamă
generală instanţei de tutelă [art. 152 alin (4) COD CIVIL] care verifică socotelile privind
veniturile minorului şi cheltuielile făcute cu întreţinerea acestuia şi administrarea bunurilor
sale şi, dacă sunt corect întocmite şi corespund realităţii, va da descărcare (art. 153). De
asemenea, ei sunt obligaţi să pună la dispoziţia copilului o dare de seamă finală [art. 850
alin. (1) COD CIVIL].
Dreptul şi îndatorirea părinţilor de a-1 reprezenta pe copil în actele juridice
civile sau, după caz, de a-i încuviinţa asemenea acte
Lipsa ori caracterul restrâns al capacităţii dc exerciţiu a persoanei fizice interesează
în mod nemijlocit puterea sa dc a încheia personal acte juridice civile. în principiu,
incapabilul este lipsit de astfel de putere, iar în perioada de tranziţie, a capacităţii restrânse
de exerciţiu, participarea copilului la raporturi juridice civile este prudent limitată în

64
scopul protejării intereselor sale, inclusiv faţă de propria lipsă de maturitate şi de
experienţă.
Urmând modelul promovat şi de Codul familiei de la 1954, în prezent abrogat[art.
105 alin. (1)], părinţii au dreptul şi îndatorirea de a-1 reprezenta pe copil în actele juridice
civile sau, după caz, de a încuviinţa actele sale [art. 501 alin. (1) COD CIVIL].
Reprezentarea copilului în actele juridice civile. Până la împlinirea vârstei de 14
ani, când minorul dobândeşte capacitate restrânsă de exerciţiu, el este reprezentat în actele
juridice de către părinţi [art. 43 alin. (2) COD CIVIL], Reprezentarea este deopotrivă
legală - deoarece are loc în baza unor dispoziţii legale exprese, care stabilesc atât
condiţiile, cât şi limitele reprezentării, obligatorie - părinţii nefiind în măsură să o refuze, şi
generală - în sensul că împuternicirea se extinde asupra „afacerilor” copilului, nu se
limitează la unul sau mai multe acte individuale (a nu se înţelege că ar fi „puteri” părinteşti
nelimitate, fiindcă, după cum am văzut, pe de o parte, ca regulă, acte juridice care exced
dreptului şi îndatoririi de administrare a bunurilor copilului pot fi încheiate de reprezentant
numai cu încuviinţarea prealabilă a instanţei tutelare, iar pe de altă parte, unele acte sunt
interzise reprezentantului în mod expres).
Instanţa de tutelă poate acorda autorizarea până în momentul încheierii actului [art.
41 alin. (2) teza finală COD CIVIL], şi numai dacă actul răspunde unei nevoi sau prezintă
un folos neîndoielnic pentru minor, pentru fiecare act în parte, stabilindu-se, când este
cazul, condiţiile de încheiere a actului; în caz de vânzare, autorizarea va arăta dacă
vânzarea se va face prin acordul părţilor, prin licitaţie publică sau în alt mod [art. 145 alin.
(l)-(3) COD CIVIL],
Cu toate că este lipsit de capacitate de exerciţiu, copilul nu este cu totul exclus din
ecuație, el poate încheia singur actele anume prevăzute de lege, actele de conservare,
precum şi actele de dispoziţie de mică valoare, cu caracter curent şi care se execută la
momentul încheierii lor [art. 43 alin. (3) COD CIVIL].
Actele pentru a căror încheiere este necesară reprezentarea copilului, încheiate
singur de către acesta, sunt anulabile, independent de vreun prejudiciu (art. 44 COD
CIVIL).
Încuviinţarea actelor juridice civile ale copilului. După împlinirea vârstei de 14
ani şi până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, actele juridice ale copilului se
încheie de către acesta, cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor precum şi, în cazurile anume
indicate de lege, cu autorizarea instanţei de tutelă [art. 41 alin. (2), art. 501 alin. (2) COD
CIVIL], Rolul de reprezentant legal al părinţilor a încetat; cu toate acestea, în calitatea lor

65
de ocrotitori legali, au îndatorirea de a face aprecierea oportunităţii actului juridic
preconizat de minor, încuviinţând sau, dacă este cazul, refuzând încuviinţarea, potrivit
propriilor convingeri privind utilitatea şi oportunitatea acelui act.
Aşadar, minorul având capacitate restrânsă de exerciţiu are „puterea” de a încheia
personal acte juridice, având încuviinţarea părinţilor sau, alături de încuviinţarea
părintească, şi autorizarea instanţei. Actele pentru a căror încheiere părintelui repre-
zentant-legal nu i se cerea condiţia autorizării de către instanţa de tutelă - acte de
înstrăinare a bunurilor supuse pieirii, degradării, alterării ori deprecierii, precum a celor
devenite nefolositoare pentru copil [art. 144 alin. (4) COD CIVIL] - vor putea fi încheiate
de minorul în vârstă de peste 14 ani cu încuviinţarea părinţilor.
Copilul care a împlinit 15 ani, având încuviinţarea părinţilor, poate să încheie acte
juridice referitoare la munca, la îndeletnicirile artistice sau sportive ori la profesia sa, cu
respectarea dispoziţiilor legii speciale, dacă este cazul; în acest caz, minorul exercită singur
drepturile şi execută tot astfel obligaţiile izvorâte din aceste acte şi poate dispune singur de
veniturile dobândite (art. 42 COD CIVIL).
Acele acte pentru a căror valabilă încheiere părintele, ca reprezentant al copilului
lipsit de capacitate de exerciţiu, era obligat să solicite încuviinţarea prealabilă a instanţei de
tutelă — actele de înstrăinare, împărţeală, ipotecare ori de grevare cu alte sarcini reale a
bunurilor copilului, renunţarea la drepturile patrimoniale ale acestuia, precum şi orice alte
acte care depăşesc dreptul de administrare [art. 144 alin. (2) COD CIVIL] - presupun
acum, după dobândirea capacităţii restrânse de exerciţiu, alături de încuviinţarea părinţilor,
şi încuviinţarea instanţei de tutelă. în fine, actele juridice interzise reprezentantului legal
sunt prohibite copilului, chiar dacă ar exista încuviinţare sau încuviinţări prealabile.
Încuviinţarea şi, atunci când este cazul, autorizarea, poate fi dată cel mai târziu în
momentul încheierii actului [ari. 41 alin. (2) teza finală COD CIVIL].
Încuviinţarea se exprimă în scris, prin analogie cu cele stabilite în legătură cu forma
încuviinţării de către tutore a actelor minorului cu capacitate restrânsă de exerciţiu [art. 146
alin. (1) COD CIVIL].
Eventualele neînţelegeri dintre părinţi în legătură cu încuviinţarea unui act juridic
sunt de competenţa instanţei de tutelă (ari. 486 COD CIVIL).
Minorul având capacitate restrânsă de exerciţiu poate încheia personal şi singur -
adică fără a se cere încuviinţarea părinţilor - acte de conservare, acte de administrare care
nu îl prejudiciază, precum şi acte de dispoziţie de mică valoare, cu caracter curent şi care
se execută la data încheierii lor [ari. 41 alin. (3) COD CIVIL], adică, în plus faţă de timpul

66
cât era lipsit de capacitate de exerciţiu, el poate face şi acte de administrare care nu îl
prejudiciază.
Nesocotirea acestor norme, fie că este vorba de lipsa încuviinţării părinţilor, fie -
atunci când era necesară - de omisiunea obţinerii autorizării instanţei de tutelă, sunt
sancţionate cu nulitatea relativă (ari. 44 COD CIVIL).
Regimul juridic al nulităţii actului civil încheiat cu neobservarea cerinţelor
privitoare la reprezentarea copilului sau, după caz, încuviinţarea, autorizarea actelor
juridice încheiate de acesta
Fie că este vorba despre depăşirea, de către părinţi, a limitelor reprezentării
copilului - prin încheierea de acte juridice interzise lor - sau de omisiunea obţinerii de către
aceştia a autorizării instanţei de tutelă, fie despre încheierea de către minor, singur, de acte
juridice „inaccesibile” lui dat fiind stadiul capacităţii sale de exerciţiu, sau de acte pentru
care nu a obţinut încuviinţarea sau autorizarea cerute de lege, sancţiunea este aceeaşi:
anulabilitatea actului încheiat [ari. 44, ari. 144 alin. (3), ari. 146 alin. (4), ari. 147 alin. (1)
COD CIVIL], în cazul actelor încheiate personal de către minor, simpla declaraţie a
acestuia că este capabil să contracteze nu înlătură anulabilitatea actului; dacă însă a folosit
manopere dolosive, instanţa, la cererea părţii interesate, poate menţine contractul atunci
când apreciază că aceasta ar fi o sancţiune civilă adecvată (art. 45 COD CIVIL).
Minorul lipsit de capacitate de exerciţiu sau având capacitate restrânsă de exerciţiu
poate invoca şi singur, în apărare, anulabilitatea actului pentru incapacitatea sa rezultată din
minoritate [art. 44 alin. (2) COD CIVIL].
Devenit major, descendentul poate confirma actul făcut singur în timpul minorităţii,
atunci când el trebuia să fie reprezentat sau asistat; de asemenea, după descărcarea de
gestiune, el poate să confirme actul făcut de părinte fără respectarea tuturor formalităţilor
cerute pentru încheierea lui valabilă (art. 48 COD CIVIL). în timpul minorităţii, părintele
poate confirma actul încheiat de minor fără încuviinţarea sa, atunci când încuviinţarea sa
era suficientă pentru încheierea valabilă a actului [art. 1.263 alin. (3) COD CIVIL].

IX.6. Exercitarea autorităţii părinteşti


Exercitarea autorităţii de către părinţi împreună şi în mod egal
Părinţii exercită împreună şi în mod egal drepturile părinteşti şi îndeplinesc tot
astfel îndatoririle ce le revin [art. 503 alin. (1) COD CIVIL], atât cele privitoare la
persoana, cât şi cele referitoare la bunurile copilului lor, în consecinţa calităţii lor de
cotitulari ai autorităţii părinteşti şi a faptului că ambii părinţi răspund pentru creşterea

67
copilului lor minor [art. 483 alin. (1) şi (3) COD CIVIL]; ei sunt datori să-l asocieze pe
copil la toate deciziile care îl privesc, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate
[art. 483 alin. (2) COD CIVIL], să prezinte şi să permită informarea şi lămurirea copilului
despre toate actele şi faptele care l-ar putea afecta şi să ia în considerare opinia acestuia
[art. 488 alin. (2) lit. b) COD CIVIL],
Prezumţia acordului dintre părinţi în cazul actelor curente. Conform art. 503
alin. (2) COD CIVIL, faţă de terţii de bună-credinţă, oricare dintre părinţi îndeplinind
singur un act curent pentru exercitarea drepturilor şi îndeplinirea îndatoririlor părinteşti,
este prezumat că are şi consimţământul celuilalt părinte. în alte cuvinte, legea prezumă
mandatul tacit reciproc între părinţi pentru actele curente.
Prezumţia nu este decât relativă; neînţelegerile dintre părinţi sunt „tranşate” de
către instanţa de tutelă potrivit interesului superior al minorului, cu ascultarea părinţilor, a
copilului - obligatorie, dacă a împlinit 10 ani, facultativă dacă are vârsta de până la 10 ani,
realizată în condiţiile art. 264 COD CIVIL - şi luând în considerare concluziile raportului
de anchetă psiho-socială (art. 486 COD CIVIL).
Întrucât legea nu distinge, acordul dintre părinţi este prezumat deopotrivă în cazul
exercitării drepturilor şi îndeplinirii îndatoririlor privitoare la persoana, cât şi la bunurile
copilului, în prezenţa a două condiţii cumulative: actul îndeplinit de un singur părinte să fie
unul curent, uzual; terţul să fie de bună-credinţă, adică să nu fi avut cunoştinţă de lipsa
consimţământului unuia dintre părinţi pentru îndeplinirea respectivului act.
În același context vorbim și despre excepţiile de la regula exercitării autorităţii
de către părinţi împreună şi în mod egal.
Exercitarea unilaterală a autorităţii părinteşti
Prin derogare de la regula exercitării autorităţii împreună şi în mod egal de către
părinţii copilului, instanţa de tutelă poate hotărî ca autoritatea să se exercite de către unul
dintre părinţi în cazul desfacerii căsătoriei şi, prin analogia indicată de art. 305 alin. (2),
respectiv de art. 505 alin. (2) COD CIVIL, în cazul nulităţii sau anulării căsătoriei
părinţilor, precum şi în cazul copilului din afara căsătoriei ai cărui părinţi nu convieţuiesc;
la limită, poate fi amintită şi situaţia părintelui decăzut numai parţial din exerciţiul unor - şi
nu a tuturor - drepturilor părinteşti [art. 509 alin. (2) COD CIVIL], cu toate că, în ceea ce
priveşte ipoteza decăderii din exerciţiul drepturilor a unuia dintre părinţi, oricare ar fi
întinderea decăderii, legea vorbeşte despre exercitarea de către celălalt părinte, singur, a
drepturilor parentale (art. 507 COD CIVIL).
Delegarea exercitării autorităţii părinteşti

68
În mod excepţional, pronunţându-se cu privire la divorţul părinţilor, nulitatea ori
anularea căsătoriei acestora, sau asupra cererii în stabilirea filiaţiei copilului din afara
căsătoriei, instanţa de tutelă poate hotărî plasamentul minorului la o rudă sau la o altă
familie ori persoană, cu consimţământul acestora, sau într-o instituţie de ocrotire [art. 399
alin. (1), art. 305 alin. (2), art. 505 alin. (2) COD CIVIL].
Întrucât legea nu distinge (art. 506 COD CIVIL), credem că părinţii, oricare ar fi
statutul lor, pot conveni în sensul delegării exercitării autorităţii părinteşti, de asemenea în
condiţii excepţionale - avem în vedere absenţa îndelungată de la domiciliu a ambilor
părinţi, bunăoară datorită muncii, inclusiv ori, poate mai cu seamă, a muncii în străinătate -
cu precizarea că o asemenea înţelegere presupune încuviinţarea instanţei de tutelă, care se
va asigura, ascultând şi copilul, că măsura este în interesul superior al acestuia.
Persoana, fizică sau juridică, va exercita numai drepturile şi îndatoririle părinteşti
privitoare la persoana copilului; prerogativele părinteşti referitoare la bunurile copilului vor
fi exercitate, potrivit cu cele stabilite de instanţă, fie în comun de către părinţi, fie de către
unul dintre ci (art. 399 COD CIVIL). Ca şi în cazul exercitării unilaterale a autorităţii
părinteşti, instanţa de tutelă poate modifica măsura delegării exerciţiului drepturilor şi
îndatoririlor parentale, ori de câte au intervenit modificări în situaţia de fapt avută în
vedere la data luării acesteia.
Exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte
Dacă unul dintre părinţi este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească,
pus sub interdicţie, decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti sau dacă, din orice motiv, se
află în neputinţă de a-şi exprima voinţa, celălalt părinte exercită singur autoritatea
părintească (art. 507 COD CIVIL). Când ambii părinţi s-ar găsi în vreuna din aceste
ipostaze, se va institui tutela copilului (art. 110 COD CIVIL).
IX.7. Decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti
IX.7.1. Condiții
Motivul retragerii exerciţiului drepturilor parentale, astfel cum reiese din art. 508
alin. (1) COD CIVIL, este punerea în primejdie a vieţii, sănătăţii sau a dezvoltării
copilului, fie în mod direct şi concret, cu un „istoric” al comportamentului părintelui, prin
rele tratamente aplicate copilului, prin purtare abuzivă, prin neglijenţă gravă în îndeplinirea
îndatoririlor părinteşti, prin atingerea gravă a interesului superior al copilului, fie în mod
implicit, prin vicii sau obiceiuri - consumul de alcool sau stupefiante - deseori responsabile
pentru conduita indezirabilă sau gesturile extreme ale persoanei şi, oricum, incompatibile
cu misiunea de creştere şi formare a copilului.

69
Ca arie de cuprindere, circumstanţele decăderii din drepturile părinteşti detaliate în
cuprinsul art. 508 alin. (1) COD CIVIL, pot fi exprimate sintetic prin „abuzuri sau
neglijenţe grave în îndeplinirea îndatoririlor părinteşti”.

IX.7.2. Efecte
Ca regulă, decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti este totală, în sensul că
sunt retrase toate drepturile „portofoliului”, atât cele referitoare la persoana, cât şi cele
privitoare la bunurile copilului, şi se întinde asupra tuturor copiilor născuţi la data
pronunţării hotărârii [art. 509 alin. (1) COD CIVIL].
Totuşi, în funcţie de cele constatate de instanţa de tutelă şi în acord cu interesul
superior al copilului astfel cum a fost desluşit de instanţă, sancţiunea decăderii din
exerciţiul drepturilor poate fi şi numai parţială, adică numai cu privire la anumite drepturi
părinteşti ori la unii din copii, dar numai dacă în acest fel nu sunt primejduite creşterea,
educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a copiilor art. 509 alin. (2) COD CIVIL.

CAPITOLUL X. OBLIGAȚIA DE ÎNTREȚINERE

X.1. Noțiuni introductive

Codul civil, care reglementează obligaţia legală de întreţinere, nu conţine un text


anume care să o definească. Definiţia dată de doctrina juridică priveşte, pe de o parte,
izvorul obligaţiei (legea), iar, pe de altă parte, conţinutul şi finalitatea acesteia (procurarea
mijloacelor de trai): „obligaţia de întreţinere este îndatorirea impusă de lege unei persoane
de a presta altei persoane mijloacele necesare traiului”. Alţi autori au completat această
definiţie cu „inclusiv satisfacerea nevoilor spirituale”, iar dacă s-a făcut referire la copii, s-
au mai adăugat şi „mijloacele pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională”.
Sub acest conţinut, întreţinerea se realizează fie în baza unui act juridic unilateral
sau bilateral, fie în temeiul legii.
X.2. Caracterele juridice ale obligaţiei legale de întreţinere

Caracterele juridice ale obligaţiei legale de întreţinere


- caracterul legal - este stabilită de lege, există numai între persoanele prevăzute de
lege şi se datorează numai dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege;

70
- caracterul personal - obligaţia se stinge prin moartea credito-rului sau debitorului,
dreptul la întreţinere nu poate fi cedat şi nu poate fi urmărit decât în condiţiile prevăzute de
lege;
- nu se poate renunţa la dreptul la întreţinere pentru viitor;
- are, în principiu, un caracter reciproc;
- are un caracter succesiv;
- are un caracter divizibil, atât activ, cât şi pasiv. Dacă primele trei caractere juridice
sunt prevăzute expres de lege (art. 513-515 COD CIVIL), celelalte trei se deduc din
reglementarea obligaţiei, fiind analizate în literatura de specialitate.

X.3. Persoanele între care există obligaţia de întreţinere

Codul civil precizează care sunt persoanele cărora le revine obligaţia de întreţinere
şi cele îndreptăţite să ceară îndeplinirea ei. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 516 COD
CIVIL, această obligaţie legală există între următoarele persoane:
- între soţi;
- între rude în linie dreaptă, fără deosebire după cum acestea sunt rude din căsătorie
sau din afara căsătoriei (părinţi-copii, bunici- nepoţi, străbunici-strănepoţi);
- între rudele colaterale de gradul II (fraţi-surori), fără a deosebi după cum aceştia
sunt rude din căsătorie, din afara ei sau din adopţie;
- între adoptat şi adoptator: în cadrul adopţiei, obligaţia de întreţinere există între
rudele prin adopţie, în acelaşi mod ca şi între rudele fireşti, deoarece adoptatul a devenit în
această situaţie rudă cu toate rudele adoptatorului;
- între foşti soţi.
X.4. Ordinea în care se datorează întreţinerea
Vocaţia la întreţinere se realizează în condiţiile existente în momentul în care
persoanele determinate de lege se prevalează de ea. Nu se ţine seama, în această privinţă,
numai de raporturile dintre persoana care cere întreţinerea şi persoana căreia i se adresează
cererea, ci şi de raporturile dintre cel aflat în nevoie şi toţi aceia faţă de care, potrivit legii,
există vocaţia la întreţinere.
Vocaţia va produce efecte în privinţa acestor persoane numai în ordinea şi în
măsura prevăzute de lege. La stabilirea obligaţiei de întreţinere nu se ţine seama de
alegerea reclamantului, ci de ordinea prevăzută de lege.
Potrivit art. 519 COD CIVIL, întreţinerea se datorează în următoarea ordine:

71
- soţii şi foştii soţi îşi datorează întreţinere înaintea celorlalţi obligaţi.
- descendentul este obligat la întreţinere înaintea ascendentului, iar dacă sunt mai
mulţi descendenţi sau mai mulţi ascendenţi, cel în grad mai apropiat înainte de cel în grad
mai îndepărtat.
Pentru celelalte persoane anume prevăzute de lege, ordinea se va deduce din felul
obligaţiei sau din condiţiile la care aceasta este reglementată. Astfel:
- soţul care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ este obligat să presteze
copilului întreţinere cât timp acesta este minor, însă numai dacă părinţii săi fireşti au murit,
sunt dispăruţi sau sunt în nevoie. Obligaţia devine reciprocă în cazul întreţinerii acordate
timp de minim 10 ani;
- moştenitorii persoanei care a fost obligată la întreţinerea unui minor sau care i-a
dat întreţinere fără a avea obligaţia legală sunt ţinuţi, în limita valorii bunurilor moştenite,
să continue întreţinerea, dacă părinţii copilului au murit, sunt dispăruţi sau sunt în nevoie,
cât timp întreţinutul este minor.

X.5. Condiţiile obligaţiei de întreţinere

- prima condiţie pentru existenţa obligaţiei de întreţinere se referă la creditor, care


trebuie să se afle în nevoie, neputându-se întreţine din munca sau din bunurile sale. Starea
de nevoie a creditorului şi mijloacele debitorului pot fi dovedite prin orice mijloc de probă;
- cea de-a doua condiţie stipulată de lege se referă la minori. Atunci când debitori
sunt părinţii, minorul se află în nevoie dacă nu se poate întreţine din munca sa, chiar dacă
are bunuri. Totuşi, instanţa de tutelă va putea încuviinţa şi valorificarea bunurilor minorului
pentru întreţinerea sa, cu excepţia celor de strictă necesitate, în cazul în care părinţii nu ar
putea presta întreţinerea fără a-şi primejdui propria lor existenţă;
- a treia condiţie se referă la un comportament corespunzător din partea creditorului
obligaţiei de întreţinere. Dacă acesta săvârşeşte fapte grave, contrare legii sau bunelor
moravuri, împotriva debitorului, nu va putea pretinde întreţinere de la acesta;
- a patra condiţie se referă la debitor, acesta trebuind să aibă mijloace pentru a o
plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace.

X.6. Executarea întreţinerii

72
Obiectul obligaţiei de întreţinere. Legea prevede în ce constă obiectul obligaţiei
de întreţinere, spre deosebire de vechea reglementare, şi anume cele necesare traiului,
cheltuieli de educare, învăţătură şi pregătire profesională.
Obiectul obligaţiei de întreţinere pe care părinţii o au faţă de copiii lor minori este
mai cuprinzător şi mai complex faţă de cel al obligaţiei de întreţinere în general. Aşa fiind,
obiectul acestei obligaţii cuprinde, pe lângă elementele propriu-zise necesare traiului, şi
alte elemente - grija pentru dezvoltarea fizică a copilului, cheltuielile necesare pentru
educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia.
Cuantumul obligaţiei de întreţinere. Articolul 529 COD CIVIL consacră
principiul potrivit căruia întreţinerea se datorează potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu
mijloacele celui care urmează a o presta.
În acest fel, întinderea obligaţiei de întreţinere este astfel determinată prin analiza
celor două elemente, care constituie condiţii esenţiale de existenţă a obligaţiei de
întreţinere: nevoia creditorului şi posibilităţile debitorului.
Instanţa de tutelă va stabili cuantumul obligaţiei de întreţinere în funcţie de
aprecierea, de la caz la caz, a nevoii reclamantului şi a mijloacelor pârâtului debitor.
În situaţia în care cel ce solicită întreţinere primeşte o pensie sau are venituri care
nu îi satisfac nevoile, instanţa de judecată va aprecia în ce măsură starea de nevoie mai
există şi, în funcţie de aceasta, va stabili întinderea obligaţiei de întreţinere.
Data de la care se datorează întreţinerea. Intreţinerea se datorează numai pentru
viitor. Aşa fiind, data de la care se datorează întreţinerea este data cererii de chemare în
judecată prin care debitorul a fost pus în întârziere. Dacă cererea pentru stabilirea pensiei
de întreţinere se face oral, în cursul dezbaterilor, întreţinerea se acordă de la data formulării
ei.
Felul executării obligaţiei de întreţinere. Potrivit art. 530 COD CIVIL, obligaţia de
întreţinere se execută în natură, iar dacă nu se execută astfel de bunăvoie, instanţa de tutelă
dispune executare ei prin plata unei pensii de întreţinere, sub forma unei sume fixe
sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al debitorului.
Potrivit art. 533 COD CIVIL, pensia de întreţinere se plăteşte în rate periodice, la
termenele convenite de părţi sau stabilite prin hotărâre judecătorească. O noutate
legislativă este posibilitatea ca părţile să convină sau instanţa să hotărască, pentru motive
temeinice, ca întreţinerea să se execute prin plata anticipată a unei sume globale, care să
acopere nevoile de întreţinere ale celui îndreptăţit pe o perioadă mai îndelungată sau pe
întreaga perioadă în care se datorează întreţinerea.

73
Cu privire la modificarea cuantumului pensiei de întreţinere, trebuie să avem în
vedere că ea se poate admite pentru o perioadă determinată sau nedeterminată, în raport cu
schimbările care justifică această măsură. Schimbarea mijloacelor celui ce acordă
întreţinerea şi nevoia creditorului permit:
- mărirea;
- micşorarea;
- încetarea obligaţiei de întreţinere. Data de la care devin operaţionale modificările
se prezintă astfel:
- la mărire, pe data introducerii acţiunii, afară de cazul în care întârzierea
introducerii acesteia este imputabilă debitorului;
- la micşorare sau încetare, pe data ivirii cauzei care a justificat admiterea acţiunii,
atâta timp cât debitorul nu a fost urmărit în temeiul hotărârii prin care s-a acordat pensia de
întreţinere.
Cu privire la modificarea modalităţii de executare, executarea obligaţiei de
întreţinere în natură poate fi înlocuită cu executarea obligaţiei de întreţinere în bani şi
invers, dacă s-au schimbat împrejurările avute în vedere la stabilirea acelui fel de prestare a
întreţinerii.
În cazul în care obligaţia de a plăti pensia stabilită - parţial sau total - în natură nu
va fi executată, urmărirea ei se va face prin echivalent.
Poate fi schimbată şi modalitatea de prestare, ţinându-se seama atât de interesele
beneficiarului, dar şi de posibilităţile de plată ale debitorului.
Venitul din muncă cuprinde veniturile realizate din munca prestată efectiv, precum
şi cele realizate din alte surse, dar care au caracter de continuitate.
Dacă întreţinerea prestată nu era datorată, se poate cere restituirea în temeiul
îmbogăţirii fără justă cauză de la creditor sau de la cel care trebuia să aibă calitatea de
debitor.

X.7. Încetarea obligaţiei de întreţinere

Obligaţia de întreţinere se stinge dacă intervine una dintre următoarele cauze:


- încetează raportul juridic de căsătorie sau rudenie pe care se întemeiază obligaţia
de întreţinere;
- încetează una dintre condiţiile generale prevăzute de lege pentru acordarea
întreţinerii;

74
- moartea creditorului sau debitorului;
- expirarea termenului pentru care obligaţia de întreţinere este prevăzută de lege.
Astfel, pentru condiţiile prevăzute în al doilea rând, obligaţia de întreţinere se
stinge dacă:
- încetează starea de nevoie a debitorului;
- creditorul şi-a redobândit capacitatea de a munci/se poate întreţine prin
munca prestată sau din veniturile sale;
- debitorul obligaţiei nu mai are mijloace de a presta întreţinerea, deoarece
existenţa obligaţiei de întreţinere presupune îndeplinirea, în mod cumulativ, a tuturor
condiţiilor prevăzute de lege.
- încetarea obligaţiei de întreţinere se pronunţă de instanţa de judecată, la
cererea celui interesat.
Cu privire la cazul de expirare a termenului pentru care obligaţia de întreţinere este
prevăzută de lege, următoarele obligaţii de întreţinere se sting atunci când creditorul
acesteia ajunge la majorat:
- obligaţia de întreţinere a părinţilor faţă de copiii lor minori;
- obligaţia de întreţinere a soţului care a contribuit la întreţinerea copilului
celuilalt soţ;
- obligaţia de întreţinere ce revine moştenitorilor.
O altă obligaţie de întreţinere care se stinge prin expirarea terme-nului prevăzut de
lege este obligaţia de întreţinere între foştii soţi. Astfel, trecerea unui an de la data
rămânerii irevocabile a hotărârii de divorţ determină încetarea obligaţiei de întreţinere în
favoarea soţului care a fost vinovat de destrămarea relaţiilor de familie.
Cu privire la cazul de încetare a uneia dintre condiţiile speciale prevăzute de lege
pentru acordarea întreţinerii, putem vorbi despre:
- obligaţia de întreţinere a soţului care a contribuit la întreţinerea copilului
celuilalt soţ se stinge dacă unul dintre părinţii fireşti ai minorului dispăruţi a apărut sau
aceştia nu mai sunt în nevoie;
- obligaţia de întreţinere între foştii soţi încetează dacă creditorul întreţinerii
se recăsătoreşte.
Cu privire la încetarea raportului juridic de căsătorie sau rudenie, obligaţia de
întreţinere se întemeiază, de cele mai multe ori, pe raportul juridic de căsătorie, de rudenie
firească sau de rudenie civilă. în consecinţă, încetarea raportului juridic respectiv
determină stingerea obligaţiei de întreţinere.

75
Această situaţie se aplică următoarelor cazuri:
- obligaţia de întreţinere dintre soţi încetează odată cu desfacerea căsătoriei;
între foştii soţi se poate naşte, în anumite condiţii, o nouă obligaţie de întreţinere;
- în cazul căsătoriei putative, obligaţia de întreţinere dintre foştii soţi
încetează prin recăsătorirea creditorului obligaţiei, care a fost de bună-credinţă la
încheierea căsătoriei, deoarece dispoziţiile de la divorţ se aplică prin asemănare şi în acest
caz;
- în cazul adopţiei, obligaţia de întreţinere dintre cel adoptat şi rudele sale
fireşti se stinge, ca o consecinţă a încetării raportului de rudenie firească. În schimb, se
naşte o nouă obligaţie de întreţinere între adoptat, pe de o parte, şi adoptator şi rudele
acestuia, pe de altă parte, căci adoptatul devine rudă cu rudele adoptatorului, ca un copil
firesc al acestuia.

X.8. Obligaţia de întreţinere între soţi


X.8.1. Noţiunea şi fundamentul obligaţiei de întreţinere între soţi

Obligaţia de sprijin material capătă contururi mai concrete. Codul civil prevede
obligaţia soţilor de a contribui la cheltuielile căsniciei în raport cu mijloacele fiecăruia, iar
la stabilirea cercului de persoane între care există obligaţia de întreţinere îi aminteşte în
primul rând pe soţi.
De asemenea, acelaşi cod prevede că au caracter de obligaţii co-mune acelea care
sunt contractate de soţi (de fiecare) pentru împlinirea nevoilor obişnuite ale căsniciei. în
determinarea relaţiei dintre aceste reglementări, literatura juridică a precizat că obligaţia
reciprocă de sprijin material cuprinde în conţinutul ei obligaţia de întreţinere între soţi,
fiind, aşadar, cea mai cuprinzătoare sub aspectul asistenţei patrimoniale dintre soţi.
La rândul ei, obligaţia de a suporta cheltuielile casnice, privită în sens larg,
cuprinde nu numai cheltuielile propriu-zise ale menajului în comun, educarea şi pregătirea
profesională a copiilor, ci şi întreţinerea soţului care se află în nevoie din cauza
incapacităţii de a munci, deşi acestea din urmă nu au caracter permanent şi sunt
condiţionate de starea de nevoie a celui care solicită întreţinerea, pe când obligaţia de a
suporta cheltuielile propriu-zise ale căsniciei este permanentă şi necondiţionată.

76
A gândi altfel înseamnă a accepta că este posibilă obţinerea asistenţei materiale, a
avantajelor economice prin încălcarea normelor legale şi a regulilor de convieţuire socială,
ceea ce este inadmisibil.
În concluzie, se poate defini obligaţia legală de întreţinere dintre soţi ca fiind
îndatorirea lor reciprocă izvorâtă din lege şi fundamentată pe instituţia căsătoriei de a-şi
asigura, la nevoie, cele necesare existenţei.

X.8.2. Condiţiile de existenţă a obligaţiei de întreţinere dintre soţi

Stabilind cercul de persoane între care există obligaţia de întreţinere, legiuitorul


determină de fapt persoanele care au vocaţie la întreţinere, căci dreptul se naşte, obligaţia
devenind activă, numai dacă aceste persoane sunt în nevoie, neavând putinţa unui câştig
sau a unui câştig suficient din muncă, din cauza incapacităţii de a se întreţine din munca
lor, iar cele ţinute să păstreze întreţinerea au mijloacele necesare.
Condiţiile necesare naşterii dreptului şi a obligaţiei la întreţinere trebuie analizate,
aşadar, raportat atât la persoana creditorului obligaţiei, cât şi la aceea a debitorului.

X.9. Condiţii privitoare la creditorul obligaţiei de întreţinere

Starea de nevoie a creditorului. O persoană este considerată „la nevoie” atunci


când nu îşi poate procura cele necesare existenţei (hrană, îmbrăcăminte, locuinţă,
medicamente, satisfacerea unor trebuinţe social-culturale etc.) prin mijloace proprii, fie în
totalitate, fie numai în parte.
În cazul soţilor care duc o viaţă normală, starea de nevoie nu se pune în aceiaşi
termeni ca atunci când ei sunt despărţiţi în fapt sau au ajuns chiar să divorţeze. Asigurarea
celor necesare existenţei lor comune apare ca o parte integrantă a obligaţiei lor de a suporta
toate cheltuielile căsniciei. Dacă unul dintre soţi, deşi au domiciliu comun, nu contribuie la
sarcinile căsniciei sau nu contribuie în suficientă măsură, celălalt are dreptul la acţiune în
justiţie pentru a-l obliga să contribuie la cheltuielile impuse de existenţa în familie potrivit
cu mijloacele de care dispune.
În cazul în care unul dintre soţi se află în nevoie, neavând nici mijloacele necesare
pentru întreţinerea sa, are, de asemenea, dreptul la acţiune în justiţie împotriva celuilalt,
pentru a-l obliga la plata unei pensii de întreţinere.

77
Incapacitatea de a se întreţine din munca sau bunurile sale. Pentru ca o
persoană să fie îndreptăţită la întreţinere, nu este suficient să se afle la nevoie, ci se cere să
nu se poată întreţine din munca sa. Această condiţie instituită de legiuitor (art. 524 COD
CIVIL) îşi are izvorul în regula potrivit căreia toate persoanele apte de muncă au datoria să
presteze o muncă utilă, permanentă, remunerată, societatea străduindu-se să asigure
condiţiile necesare realizării acestei reguli. Anterior apariţiei noului Cod civil, condiţia se
referea la incapacitatea de a munci. Incapacitatea de muncă poate să aibă multiple cauze:
boala, infirmitatea congenitală sau datorată de accident, sarcina şi lehuzia la femei,
bătrâneţea.

X.10. Condiţii privitoare la debitorul obligaţiei de întreţinere

Pentru ca o persoană să poată fi obligată la întreţinerea alteia, se cere ca ea să


dispună de mijloacele necesare.
În literatura de specialitate, în lipsa unei dispoziţii exprese a legii, s-a precizat că se
cuprind în cadrul noţiunii de „mijloace ale debitorului” toate resursele materiale ale celui
ţinut să presteze întreţinere, precum şi câştigurile din muncă şi alte venituri, dar şi bunurile
care nu îi sunt necesare şi ar putea fi înstrăinate, ca şi economiile realizate.
De asemenea, legea se referă şi la posibilitatea de a dobândi mijloacele pentru plata
pensiei de întreţinere.
Întrucât căsătoria este în vigoare, soţii îşi datorează întreţinere şi în perioada
procesului de divorţ. Deşi starea de drept a relaţiilor dintre soţi se păstrează şi în această
perioadă, situaţia lor de fapt prezintă anumite elemente specifice, ceea ce a determinat
legiuitorul să reglementeze prin Codul de procedură civilă posibilitatea luării, pe timpul
procesului, a unor măsuri vremelnice cu privire la încredinţarea copilului minor, la alocaţia
de stat pentru copii, folosinţa locuinţei, dar şi în privinţa obligaţiei de întreţinere, pe calea
ordonanţei preşedinţiale. În cazul căsătoriei putative, întrucât soţul de bună-credinţă
păstrează, până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care căsătoria a
fost declarată nulă sau anulată, situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă, el este în drept la
întreţinere, cu îndeplinirea condiţiilor generale privitoare la această obligaţie. Obligaţia are,
aşadar, caracter unilateral sau reciproc, după cum unul sau ambii soţi au fost de bună-
credinţă la încheierea căsătoriei.
Potrivit ordinii în care se datorează întreţinerea, soţii îşi datorează reciproc
întreţinere înaintea celorlalte persoane obligate.

78
X.11. Obligaţia de întreţinere între foştii soţi
X.11.1. Fundamentul şi condiţiile de existenţă a obligaţiei de întreţinere între
foştii soţi

Obligaţiile pe care le generează căsătoria, încetând, în principiu, odată cu aceasta,


s-a pus problema determinării naturii juridice sau a fundamentului obligaţiei de întreţinere
între foştii soţi.
Intr-o parere, s-a susţinut că această obligaţie este o continuare a obligaţiei de
sprijin material existente între soţi în timpul căsătoriei, regulile de convieţuire socială
impunând, între persoanele legate prin căsătorie - chiar dacă aceasta s-a desfăcut -,
asistenţă morală şi materială.
Într-o altă părere însă, se consideră că între foştii soţi este vorba de o obligaţie
distinctă de aceea existentă între soţi, întrucât prevederea Codului civil, potrivit căreia
membrii familiei sunt datori să îşi acorde unul altuia sprijin moral şi material, nu poate fi
invocată decât pe perioada căsătoriei.
Articolul 516 alin. (3) COD CIVIL stabileşte că între foştii soţi există obligaţia de
întreţinere.
Este adevărat că obligaţia de întreţinere între foştii soţi are o reglementare
deosebită, asemenea condiţiilor în care ea funcţionează, însă nu putem ignora faptul că
izvorul ei se găseşte în căsătorie, care s-a desfăcut, dar care, dacă nu ar fi existat, nu ar fi
existat nici obligaţia de întreţinere.
Nu se poate însă accepta ca plata pensiei de întreţinere stabilite în timpul căsătoriei
în favoarea unuia dintre soţi să continue şi după desfacerea acesteia.
X.11.2. Ordinea, cuantumul şi existenţa în timp a obligaţiei de întreţinere între
foştii soţi. Codul familiei nu cuprindea nicio dispoziţie cu privire la ordinea în care foştii
soţi îşi datorau întreţinere. Insă actualul Cod civil prevede că „soţii şi foştii soţi îşi
datorează întreţinere înaintea celorlalţi obligaţi".
Se poate întâmpla ca fostul soţ recăsătorit să fie ţinut a presta întreţinere atât soţului
său, cât şi fostului soţ, ambii îndreptăţiţi la întreţinere în aceeaşi ordine.
Dacă are mijloace necesare, va fi obligat să presteze întreţinerea amândurora, iar în
caz contrar, instanţa de tutelă, ţinând cont de situaţia fiecăruia dintre creditori, îl va obliga
să plătească întreţinere numai unuia dintre ei sau va dispune ca întreţinerea pe care o poate
presta să se împartă între ei. Dacă aceasta nu le acoperă nevoile, fiecare va putea pretinde
completarea întreţinerii de la persoanele obligate la întreţinere-, dar într-o ordine

79
subsecventă; debitorul - dacă are mijloace suficiente - va fi obligat să le plătească
întreţinere tuturor celor îndreptăţiţi. Dacă nu dispune de mijloace suficiente, instanţa de
tutelă va putea împărţi întreţinerea între toţi creditorii ori va putea dispune ca întreţinerea
să se plătească numai unora dintre ei, chiar dacă acel sau acei creditori sunt îndreptăţiţi
într-o ordine subsecventă la întreţinere, raportat la aceia care sunt în primul rând
îndreptăţiţi la aceasta.
X.12. Obligaţia de întreţinere dintre părinţi şi copii
X.12.1. Consideraţii introductive

Obligaţia de întreţinere dintre părinţi şi copii, mai ales aceea a părinţilor faţă de
copiii lor minori, privită prin finalitatea ei - de a asigura condiţiile materiale pentru buna
creştere, educare şi pregătire profesională a minorilor -, ocupă un loc central în ansamblul
raporturilor patrimoniale şi personale dintre părinţi şi copii.
Este o problemă de familie, interesând aşadar cercul de persoane ce aparţin
familiei, dar una dintre cele cărora legiuitorul le acordă o atenţie prioritară. în doctrină s-au
adoptat numeroase demersuri spre desluşirea textelor, a înţelesurilor lor, iar practica
judiciară este mereu confruntată cu noi şi noi aspecte ale acestei instituţii, atât de viu
discutată.
O problemă care a polarizat atenţia cercetătorilor a fost aceea dacă între părinţi şi
copii există o singură obligaţie de întreţinere sau două asemenea obligaţii.
Într-o opinie, s-a susţinut că în Codul civil (şi anterior în Codul familiei de la 1954,
în prezent abrogat), sunt reglementate două obligaţii de întreţinere, una între părinţi şi
copiii lor minori şi alta între părinţi şi copiii lor majori. Articolul 487 COD CIVIL, care
reglementează drepturile şi îndatoririle părinteşti, se referă la obligaţia părinţilor de a creşte
copilul, art. 516 se referă la obligaţia de întreţinere între rude în linie dreaptă, deci părinţi şi
copii, indiferent că aceştia sunt minori sau majori, iar art. 525 se referă la dreptul de
întreţinere al minorului.
Obligaţia de întreţinere a părinţilor faţă de copiii lor minori are un caracter special,
prezentând anumite deosebiri faţă de cea dintre părinţi şi copiii majori.
Starea de nevoie a copilului minor se interpretează altfel decât aceea a copilului
major. Copilul major are drept la întreţinere numai dacă starea de nevoie se datorează
incapacităţii sale de a se întreţine din muncă. Şi pentru copilul minor Codul civil prevede
condiţia imposibilităţii de a se întreţine din munca sa, însă cea mai mare parte a minorităţii
copilul este în incapacitate de a munci.

80
X.12.2. Persoanele între care există obligaţia de întreţinere

Această obligaţie există între părinţi şi copii - aşa cum rezultă din prevederile
Codului civil -, atât în situaţia când copiii sunt minori, cât şi atunci când sunt majori.
Ceea ce este specific acestei obligaţii de întreţinere a copilului minor este faptul că
el, aflându-se în perioada de formare, în cursul procesului de şcolarizare, se găseşte în
starea de nevoie tocmai datorită acestor împrejurări, şi nu neapărat a incapacităţii de
muncă, la fel ca majorul. De aceea, copilul minor apare cel mai des în calitate de creditor al
obligaţiei de întreţinere - întrucât el nu realizează venituri din muncă - şi numai în situaţii
excepţionale în calitate de debitor al obligaţiei, ca, bunăoară, în situaţia când ar avea bunuri
însemnate sau când s-a încadrat în muncă de la 16 ani, realizând astfel venituri, iar
părintele său se află în stare de nevoie şi incapabil de muncă.
De regulă, când copilul devine major, având capacitate de muncă şi realizând
venituri, reciprocitatea obligaţiei de întreţinere dintre părinţi şi copii capătă un mai
pronunţat contur, întrucât şi copilul îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a fi obligat
la întreţinere.

BIBLIOGRAFIE

1.Constitutia Romaniei
2.Codul civil
3.Codul de procedura civila

81
4. Bratu Daniel-Dumitru, Familia in dreptul intern si international, Editura
Hamangiu, 2015
5. Emese Florian, Dreptul familiei, Editura C.H. Beck, 2011
6. Dan Lupascu, Dreptul familiei, Editura Universul Juridic, 2011
7. Uniunea Notarilor Publici din Romania, Ghid de practica notariala, Buc.
2011
8. Octavia Spineanu-Matei, Cartea de cereri si actiuni in justitie, Editura C.H.
Beck, 2014

SEMINARII

Saptamana 1
Seminar. Prezentarea fisei disciplinei, a modului de desfasurare a seminariilor, a cerintelor
specifice, a bazei materiale care va fi folosita.
Notiuni de dreptul familiei.
..................................................................................................................................................
Saptamana 2

82
Seminar. Logodna. Actul de logodna. Modele de acte privind incheierea casatoriei:
Declaratia de casatorie; Certificatul de casatorie. Teste grila. Raspunsuri teste grila.
.................................................................................................................................................
Saptamana 3
Seminar. Modele de actiuni in justitie privind nulitatea casatoriei. Distribuirea temelor
pentru realizarea unui referat si programarea sustinerii acestora in cadrul seminarului.
Prezentarea criteriilor de intocmire a unui referat.
.................................................................................................................................................
Saptamana 4
Seminar. Modele de conventii matrimoniale: Conventie matrimoniala privind comunitatea
conventionala; Conventie matrimoniala privind separatia de bunuri; Acte de lichidare a
regimului matrimonial.
Prezentarea de referate.
..............................................................................................................................................
Saptamana 5
Seminar. Procedura practica in cazul divortului. Modele de acte notariale: Cererea de
divort; Incheiere de admitere/respingere a cererii de divort; Certificat de divort; Conventie
incheiata in procedura divortului cu copii minori; Proces-verbal de audiere minor.
Prezentarea de referate.
..............................................................................................................................................
Saptamana 6
Seminar. Filiatia. Filiatia fata de mama. Filiatia fata de tata. Scheme. Tabele. Teste grila.
Raspunsuri teste grila. Prezentarea de referate.
..............................................................................................................................................
Saptamana 7
Seminar. Rudenia. Gradele de rudenie. Tabele. Scheme. Prezentarea de referate.
..............................................................................................................................................
Saptamana 8
Seminar. Adoptia. Conditiile adoptiei. Efectele adoptiei. Incetarea adoptiei. Teste grila.
Raspunsuri teste grila. Prezentarea de referate.
.............................................................................................................................................

Saptamana 9
Seminar. Drepturile si indatoririle parintesti. Modele acte notariale. Actiuni in justitie.
................................................................................................................................................
Saptamana 10
Seminar. Testare semestriala.
................................................................................................................................................
Saptamana 11
Seminar. Exercitarea autoritatii parintesti. Decaderea din drepturile parintesti. Actiuni in
justitie. Actiune privind schimbarea locuintei minorului. Modele acte notariale.
...............................................................................................................................................
Saptamana 12
Seminar. Obligatia de intretinere. Consideratii. Persoanele obligate la intretinere. Ordinea

83
in care se datoreaza intretinerea. Teste grila. Raspunsuri teste grila. Actiuni in justitie.
............................................................................................................................................

Saptamana 13
Seminar. Conditiile obligatiei de intretinere. Stabilirea si executarea obligatiei de
intretinere. Stingerea obligatiei de intretinere. Actiuni in justitie. Teste grila. Raspunsuri
teste grila. Prezentarea de referate.
..................................................................................................................................................

Saptamana 14
Seminar. Categorii de obligatii privind intretinerea. Obligatia de intretinere intre soti.
Obligatia de intretinere intre fostii soti. Obligatia de intretinere fata de copii. Scheme. Teste
grila. Raspunsuri teste grila. Recapitulare.
..................................................................................................................................................

84