CREATIVITATEA ÎN MEDIUL EDUCAŢIONAL-

CREATIVITATEA DEMERSULUI DIDACTIC

Profesor Economist -Clinciu Violeta
Liceul Tehnologic Economic ,,Elina Matei Basarab”-Rm-Sărat.
Termenul „creativitate”a fost introdus în vocabular de psihologul american Gordon Allport
(1937) şi înlocuieşte vechii termeni de spirit inovator, inventivitate, talent.
Creativitatea este o abilitate esenţială a prezentului. Ea trebuie dezvoltată încă din copilărie,
iar şcoala, unde copilul îşi petrece o bucată mare din viaţă, are un rol foarte important în acest caz.
Din păcate, şcoala uită să menţioneze un lucru, acela că toţi copiii sunt creativi. Chiar Picasso
afirma că „toţi copiii se nasc artişti, dar problema este să rămână astfel şi după ce cresc“. Aşadar,
cum dezvoltăm şi menţinem creativitatea în şcoli?
Şcoala creează capacităţi şi strategii de învăţare pentru toată viaţa şi contribuie la
dezvoltarea planului deliberativ avertizat al vieţii creativitate” îşi are originea în cuvântul latin
creare care înseamnă a zămisli, a afăuri, a naşte. El este interioare, la structurarea independenţei şi a
capacităţilor proprii,la dezvoltare de aspiraţi, la descoperirea vieţii sociale. Volumul mare de
cunoştinţe pe care le vehiculează şcoala permite să se formeze o continuitate socială prin integrarea
culturală a copilului înorbita cerinţelor şi intereselor sociale privind nivelul minimal de cultură,
nivelul cerut de conceptele implicate în continuarea dezvoltării economiilor naţionale moderne şi în
exercitarea de roluri profesionale şi sociale. Şcoala se aproprie în zilele noastre de economie, ca
instituţie, şi devine implicit un fel de instruire a viitorului societăţii.
În cea ce priveşte tipul de relaţii, şcoala ca instituţie socială include în clasele sale colective
egale de vârstă, tutelate, care parcurg programe de instruire determinate într-un spirit
competitiv, relaţiile grupate fiind supuse aceloraşi reguli şi regulamente. Datorită acestor condiţii de
socializare a conduitei se conturează rolul de elev din clasele mici şi statutul social legat de
randamentul şcolar şi de participarea copilului la sarcinile implicate în viaţa şcolară. Şcoala impune
modelele de viaţă, dar şi modelele sociale de a gândi şi acţiona. Ea creează sentimente sociale şi
lărgeşte viaţa interioară, cât şicondiţia de exprimare a acesteia (mai ales exprimarea verbală şi
comportamentală). Şcoala formează capacităţi de activitate, respectul faţă de muncă, disciplină şi
responsabilitate ca trăsături psihice active.
În literatura de specialitate se consideră ca dată de început a studiilor sistematice asupra
creativităţii anul 1950 când, la Congresul Asociaţiei Psihologilor Americani, J.P.Guilford
semnalează sărăcia studiilor asupra creativităţii şi schiţează câteva direcţii de cercetare a acestei
dimensiuni a personalităţii umane. După această dată problematica diversă a creativităţii a intrat în
programul de cercetare al majorităţii universităţilor din SUA şi din diferite ţări ale Europei.
În România, studiile de început asupra creativităţii se leagă de numele unor filosofi şi
psihologi precum: Constantin Rădulescu Motru, Ştefan Odobleja, Mihai Ralea, Tudor Vianu,
Florian Ştefănescu Goangă, Vasile Pavelcu. După 1970 demarează o serie de cercetări
experimentale asupra creativităţii având drept obiective finale evaluarea şi stimularea creativităţii în
diferite domenii (ştiinţă, artă, educaţie).
În pofida numărului mare de cercetări consacrate creativităţii, nu se poate vorbi încă de un
consens în definirea acesteia. Fenomenul este explicabil dacă avem în vedere faptul că fiecare autor
pune accentul pe o anumită dimensiune a creativităţii.
”Creativitatea este capacitatea de a modela experienţa în forme noi şi diferite, capacitatea de
a percepe mediul în mod plastic şi de a comunica altora experienţa unică rezultată” (I.A.Taiylor,
1959)
Examinarea definiţiilor creativităţii conduce la concluzia că noutatea, originalitatea,
ingeniozitatea şi valoarea teoretică sau practică reprezintă trăsături esenţiale ale activităţii creatoare.
”Creativitatea este motorul inovării și factorul cheie al dezvoltării personale,[…] sociale și al
bunăstării tuturor indivizilor în societate” (Logo-ul Anului European 2009). Creativitatea utilizează
în mod inventiv experiența și cunoștințele acumulate, oferind soluții și idei originale. Componenta
principală a creativității este imaginația. Creația de valoare reală presupune o motivație, dorința de a
realiza ceva nou, ceva deosebit, ceva ce necesită voință și perseverență.
Profesorul modern trebuie să aibă capacitatea de a-și educa elevii în direcția dezvoltării
creativității acestora. Ideea fundamentală a profesorilor este „Ce se poate face pentru stimularea
creativităţii elevilor?” ori „Care sunt coordonatele unei educaţii în vederea creativităţii?”. Nu este
un anumit ghid al creativităţii, însă există anumite metode şi principii călăuzitoare cu caracter
general ce se pot aplica în mai multe sau poate în majoritatea problemelor legate de
creativitate.Profesorii pot face foarte mult pentru stimularea creativităţii elevilor. Cercetările pe
această temă au arătat că atitudinea pozitivă a profesorului faţă de creativitate este unul dintre cei
mai importanţi factori care facilitează creativitatea. O primă condiţie a dezvoltării creativităţii
elevului este ca profesorul să ştie ce înseamnă a fi creativ, să aibă cunoştinţe de bază despre
creativitate, despre psihologia creativităţii, despre posibilităţile de dezvoltare a acesteia în procesul
de învăţământ. E necesar a se respecta personalitatea creatoare a elevului. Acest lucru nu este uşor
dacă ne gândim la faptul că elevii creativi pun întrebări incomode, oferă soluţii inedite de rezolvare
a problemelor, nerespectând procedeele stereotipe, sunt de o curiozitate uneori supărătoare. Uneori
profesorii tind să aprecieze mai mult elevii disciplinaţi, care îşi îndeplinesc sarcina fără să
comenteze şi sunt dispuşi să accepte judecata profesorului sau pe cea a majorităţii.
Un elev care este capabil să nu fie de acord cu majoritatea poate trezi sentimente negative
chiar dacă opinia lui e justă. Sunt şi situaţii în care marea majoritate a elevilor simte ceea ce
preţuiesc profesorii, un anume comportament conformist şi atunci ei dau curs acestor aşteptări ale
profesorilor. Este foarte important ca profesorul să nu reprime manifestările elevilor creativi, să
încurajeze libera exprimare a opiniilor, să stimuleze imaginaţia sau soluţiile mai deosebite. Elevii
trebuie să-şi poată manifesta liber curiozitatea şi spontaneitatea. Profesorul trebuie să dirijeze
situaţiile-problemă astfel încât să se întreţină o atmosferă permisivă a unor relaţii, dar să nu se
exagereze nici prin autoritarism.
În activitatea de predare - învăţare profesorul trebuie să fie el însuși creativ, să dovedească
flexibilitate intelectuală. Acest lucru va fi simţit de elevi şi le va stârni o atenţie sporită, le va
determina o curiozitate. Un asemenea profesor va fi privit cu ochi admirativi de elevi.
Orientând activitatea elevilor, profesorul îi încurajează să descopere cunoştinţele, să rezolve
probleme, dar şi să formuleze, ei înşişi, probleme. Învăţarea pe bază de probleme, învăţarea prin
descoperire sau învăţarea prin descoperire dirijată reprezintă forme ale unei învăţări de tip euristic
prin care profesorul stimulează creativitatea elevilor. Elevii sunt puşi în situaţia să privească o
problemă din unghiuri de vedere diferite, să o interpreteze, să elaboreze o ipoteză explicativă pe
care să o verifice, să caute independent o soluţie. Şcolarii trebuie îndrumaţi să manifeste toleranţă
faţă de ideile noi, să acţioneze liber şi să utilizeze o critică de tip constructiv. Acest tip de învăţare
nu numai că duce la formarea unui stil creativ de rezolvarea a situaţiilor - problemă, dar are efecte şi
asupra formării personalităţii elevilor. Elevii se obişnuiesc să abordeze fără teamă problemele, să le
analizeze şi să le rezolve. Sunt stimulaţi să devină curioşi şi deschişi, să îndeplinească cu plăcere
sarcinile.
Instruirea orientată spre creativitate implică un set de condiţii favorabile, fiind hotărâtoare
încurajarea copiilor să lucreze şi să gândească independent, să-şi elaboreze propriile proiecte.
Profesorului îi revine sarcina de a selecta metodele, moderne sau tradiționale, care vor fi
folosite eficient în lecțiile de dobândire de noi cunoștințe și în lecțiile de evaluare a cunoștințelor și
abilităților.
A fi azi profesor european presupune a promova strategii și metode de predare activă și de a
dezvolta interesul elevilor pentru cunoaștere și înțelegere. Pentru aceasta este necesar să utilizăm
toate mijloacele care ne stau la dispoziție: video, audio, calculator, internet, experiment real sau
virtual.
În actualul sistem de educaţie observăm că majoritatea adolescenţilor nu simt că școala îi
stimulează suficient. Pentru cei mai mulți, nu există momente WOW în sala de clasă. Ei pun, de
asemenea, la îndoială necesitatea studierii anumitor discipline considerate ca fiind puțin relevante
pentru viața lor de zi cu zi.Indicatorii creativității la elevi sunt: curiozitatea, puterea de concentrare,
adaptabilitatea, puterea de muncă, independența, nonconformismul, capacitatea de a risca,
atractivitatea față de complex și misterios.
Pentru a dezvolta în clasă o atmosferă care să faciliteze creativitatea, profesorul poate folosi:
 încurajarea elevilor să gândească, să descopere fără a fi amenintați cu
evaluarea imediată. Evaluarea continuă, îndeosebi în timpul învățării inițiale îi determină pe
elevi să aibă teamă de utilizarea unor modalități creative de învățare. E importantă
acceptarea erorilor pe care le recunosc ca parte a procesului creativ.
 încurajarea curiozității, explorării, experimentării, punerii de întrebări, testării
și dezvoltării talentelor creative. Elevii trebuie învățați să exploreze, să vizualizeze o
problemă, să inventeze sau să modifice unele din procedurile învățate, să asculte și să
argumenteze, să-și definească scopurile și să coopereze în echipă.
 recompensarea exprimării unor idei noi sau a unor acțiuni creative;
 neimpunerea propriei soluții în rezolvarea unor probleme.
Profesorii care aplică aceste principii renunță la a oferi doar un flux permanent de
cunoștințe. Ei devin un mediator între copil și realitate și nu va mai fi doar o sursă directă de
informație. Astfel, cercetările au aratat ca acești profesori în timpul orelor frecvent: alocă o cantitate
mai mare din timp adresării de întrebări, refuză să răspundă imediat unor întrebări reflectându-le în
replici de forma: "Dar tu ce crezi?", "Cum vezi tu lucrurile?";adresează întrebări cu caracter
divergent de genul: "Ce s-ar întampla dacă...?", "Ce te face să creziasta?";nu oferă un feedback
evaluativ imediat, ci acceptă și manifestă interes pentru răspunsurile paradoxale.
Rezultatul acestor strategii proprii este că elevii înșiși vor tinde să-și pună probleme să
descopere noi probleme și să problematizeze asupra unor lucruri acceptate ca adevărate.
Climatul spornic de lucru este facilitat de faptul că profesorul tratează de fiecare dată
întrebările elevilor cu interes, respectă opiniile celorlalți, întărește constant convingerea elevilor că
pot emite idei valoroase, antrenându-i în procesul de evaluare, comunicându-le criteriile de evaluare
și oferindu-le timpul necesar exersării propriilor capacități.Pentru a stimula activismul și
creativitatea elevului, profesorul însuși trebuie să fie un tip creativ și activ, să manifeste un
comportament și o atitudine pozitivă în acest sens.

Bibliografie:
1. Baban, A., Consiliere școlară, Ed. Psinet, Cluj-Napoca, 2001
2. Cosmovici, A., Psihologie școlară, Ed. Polirom, Iași, 1998
3. Gage, J. și colab., Educational Psychology, Prentice Hall, New Jersey, 1992
4. Jurcău, N., Psihologie educaţională, Editura U.T. Press, Cluj-Napoca, 2000
5. Nicola, I., Tratat de pedagogie şcolară, EDP, Bucureşti, 1996
6. Roco, M., Creativitate şi inteligenţă emoţională, Editura Polirom, Iaşi, 2001
7. Radu, I., Psihologie școlară, Ed. Științifică, București, 1977