Analizatorul vizual

Ochiul este organul care ne asigură văzul, permiţându-ne să observăm mai multe
despre mediul înconjurător decât prin intermediul oricărui alt simţ. Ne folosim de
vedere în aproape toate activităţile pe care le desfăşurăm. Cele mai multe persoane ar
confirma faptul că văzul este simţul cel mai valoros pentru ele.

Cu toate acestea, oamenii văd nu cu ochii, ci prin intermediul acestora, de la acest

nivel informaţia se transmite prin nervul optic, se încrucişează la nivelul chiasmei
optice, apoi prin tractele optice până la anumite zone ale lobului occipital al scoarţei
creierului, unde se formează acea imagine a lumii exterioare, cea pe care o vedem.
Toate aceste organe constituie analizatorul vizual sau aparatul vizual. Prin intermediul
celor doi ochi vederea noastră este stereoscopică (adică imaginea este
tridimensională).

Formarea imaginii pe retină

Retina este o prelungire a scoarţei cerebrale la nivelul ochiului. Este constituită din
fotoreceptori (aceştia sunt sensibili la lumină) şi celule nervoase. Celulele-receptori
amplasate în retină se împart în două tipuri: conuri şi bastonaşe. În aceste celule, care produc
rodopsină, are loc transformarea energiei luminoase (fotoni) în energie electrică a ţesutului
nervos, adică reacţia fotochimică.
Vederea de precizie se formează în maculă (pata galbenă), care este o structură lipsită de
vase de sânge şi foarte bogată în celule cu conuri. Locul de unde porneşte nervul optic nu
prezintă celule receptoare şi de aceea poartă denumirea de pata oarbă.
Bastonaşele ne permit să vedem la lumină proastă (vedere scotopică), ele se găsesc în
principal la periferia retinei. Conurile dimpotrivă, necesită multă lumină pentru activare, însă
tocmai acestea ne permit să observăm detaliile mici (sunt responsabile pentru vederea
centrală, fotopică) şi oferă posibilitatea de a diferenţia culorile. Aglomerările cele mai mari
ale conurilor se află în foveea centrală, răspunzătoare pentru cea mai înaltă acuitate vizuală.
 Transmiterea impulsurilor la aria vizuală
Informația ajunge la creier prin calea optică, segmentul intermediar (format din 3
neuroni și prelungirile acestora) al analizatorului vizual. Receptorii căi sunt
reprezentați de celulele fotosensibile de la nivelul retinei, celulele cu con și bastonaș.
Aceste celule transformă lumina în semnale bioelectrice ce sunt apoi trimise către
creier. Deși retina este formată din 10 straturi, ea conține doar 2 neuroni ai căii.
Protoneuronul căii, adică primul neuron, este reprezentat de celulele bipolare ce
preiau excitația de la nivelul receptorilor și o transmit deutoneuronului, situat mai
profund, la nivelul celulelor multipolare.

Axonii deutoneuronilor părăsesc globul ocular la nivelul petei oarbe (lipsită total de
celule fotoreceptoare) și formează nervul optic. Pentru a se forma o imagine
armonioasă și sincronă de la cei doi ochi, nervul optic conține două categorii de fibre:
cele provenite din câmpul intern al retinei (din câmpul nazal sau medial) și cele
provenite din câmpul extern al retinei (din câmpul temporal sau lateral). După
părăsirea orbitei, are loc încrucișarea fibrelor provenite din câmpul nazal: chiasma
optică. Astfel fibrele nazale de la ochiul stâng vor merge spre creier cu fibrele
temporale de la ochiul drept și invers.

Formarea reală a imaginii

Analizatorul vizual permite recunoașterea formei, culorii, luminozitații, mișcării

obiectelor și aprecierea distanțelor. În corelație cu analizatorii acustic, vestibular si kinestezic,
realizează orientarea în spațiu și menținerea echilibrului.

Proiectarea imaginii pe retină se datoreaza aparatului optic care, prin procese de

refracție, adaptare la intensitatea luminii și acomodare la distanță, asigură focalizarea razelor
de lumină la 24 mm înapoia cristalinului, pe direcția axului optic, pe pata galbenă. Imaginea
formată este reală, mai mică și rasturnată.

Vederea nocturnă

Pentru a avea capacitatea să vezi noaptea celulele fotosensibile ale retinei se modifică
în întregime. Circuitele retinei ce erau considerat de neschimbat şi programate pentru
sarcini specifice se adaptează la diferitele condiţii de lumină.