Sunteți pe pagina 1din 3

Definirea conceptelor sociologice

Definitia reprezinta operatia logica prin care se apreciaza intelesul termenilor utilizati. De
asemenea, definitia constituie o operatie generala a cunoasteriisi si comunicarii interumane. “
Definitia este o operatie logico-semnatinca, prin care se stabileste o identitate de designat intre
un nume comun si o descriptie generala “ (Popa, 1972, 67)

Functiile definitiilor au fost sintetizate de Cornel Popa (1972) astfel : functia referential-
designatoare (delimitarea unei clase de obicte); functia de introducere a unor termeni noi in
vocabularul unui agent cunoscator; functia de concentrare a informatiei, de prescurtare a
comunicarii; functia de relevare a schimbarilor intervenite in procesul cunoasterii, pe baza
analizei intensiunii termenilor; functia sintetic-calculatoriem, care permite prelucrarea
informatiei intr-un alt limbaj.

Avand in vedere lucrarea de referinta Fundamentele formarii conceptelor de stiintele empirice,


de Carl G. Hempel (1952), in stiintele socioumane se disting, in principal, trei tipuri de definitii:
ostensiva, nominala si operationala.

Definitia ostensiva a fost introdusa in stiinta de W. L. Johnson intr-o lucrare de logica aparuta in
1921. Cu ajutorul definitiei ostensive un agent cunoscator afla semnificatia unui cuvant, fara ca
pentru asta sa faca apel la alte cuvinte .Specificul definitiei ostensive : simultaneitatea
pronuntarii unui termen necunoscut de un agent cunoscator, dar cunoscut de alt agent cunoscator
si indicarea designatului.

Evident, definitiile ostensive se aplica doar termenilor referentiali si, in stiintele socioumane cu
precadere, termenilor care desemneaza unitati sociale, nu calitati. De exemplu termeni precum
“delincvent”, “ barbat”, “femeie”, “orasean”, “militar” etc., pot fi introdusi prin definitii
ostensive, insa vor trebui respectate o serie de conditii : in primul rand, va trebui ca intotdeauna
sa se asocieze acelasi semn (cuvant) obiectelor indicate. Din punct de vedere psihologic, definitia
ostensiva presupune un plan complex sensorial si logic, diachronic si sincronic. Ultimele doua
conditii vizeaza cerintele psihologice, concetrarea atentiei subiectului cunoscator atat asupra
semnului, cat si asupra obiectului, si cetintele pedagogice, introducetermeni noi in vocabularul
persoanelor care se specializeaza in domeniul stiintelor sociale si comporamentale.

Definitia normal (sau verbal) consta din specificarea intelesului unui term cu ajutorul altor
termeni sau, altfel spus, din descrierea verbal a semnificatiei unui concept. Definiendum-ul,
cuvant al carui inteles trebuie aratat, are aceeasi semnificatie ca si definiens-un, cuvintele cu
ajutorul carora se instituie un nume, se introduce un termen nou in vocabularul stiintei sau in
vocabularul unui agent cunoscator.

Definitia operationala are o deosebita importanta in stiintele sociale si comportamentale pentru


ca cele mai multe din obiectele si calitatile designate prin termenii din vocabularul acestor stiinte
nu pot fi direct observabile. Valorile, atitudinile, inteligenta s.a, nu pot fi direct observate: nici
alienarea, structura sociala sau deprivarera relativa. In astfel de cazuri se incearca traducearea
conceptelor in “evenimentele observabile” sau operationalizarea conceptelor.

Aceasta definitie operationala reprezinta un procede efficient de a decide daca o calitate poate fi
atribuita unei unitati sociale. De exemplu, frumusetea feminina. Sunt organizate concursuri de
frumusete nationale, international si mondiale, iar juriul decide care este cea mai frumoasa
femeie din lume tinand cont de standardele culturale privind talia, greutatea, circumferinta
bustului si a soldurilor etc. Toate aceste component corporale, dincolo de armonia lor, au functia
de indicatori ai frumusetii feminine.

Conceptul de “autoritarism”, desemneaza un system sociopolitic bazat pe subjugarea drepturilor


individului fata de stat si liderii (Reber, 1985, 70), a fost formulat in 1923 de cercetatorii de la
institutul de Cercetari Sociale din Frankfurt.

Intr-o cercetaresociologica mai veche(1972), studiind procesul de adaptare la munca industiala, a


fost propusa urmatoarea definitie nominala : “Adaptarea la munca industiala “. Astfel au fost
propusi o serie de indicatori pentru a masura definitia, printr-o serie de indicatori referitori la
fenomenele obiective (A) si subiective (B).

A) Indicatorii referitori la fenomenele obiective :


1) Realizarea sarcinilor de productie;
2) Absenteismul;
3) Fluctuatia fortei de munca;
4) Accidentele de munca;
5) Conflictele juridice;
6) Morbiditatea.
Indicatorii mentionati permit o caracterizare de ansamblu a populatiei investigate,
fara a putea diferentia persoanele adaptate sau nu la munca industrial. Pentru
identificarea acestora am luat in consideratie un set de indicatori subiectivi, grupati in
trei dimensiuni .
B) Indicatorii referitori la fenomenele subiective:
Dimensiunea I (Adaptarea la solicitarile muncii industriale)
1. Aprecierea exprimata ca este mai bine sa lucrezi in industrie decat in agricultura;
2. Realizarea sarcinilor de productie, dupa caracterizarea sefului de ecihipa;

Dimensiunea a II-a (Adaptarea la munca in echipa)

3. Dorinta exprimata de a continua sa lucreze in aceeasi echipa;


4. Neprovocarea conflictelor in cadrul echipei, dupa caracterizarea sefului de echipa;

Dimensiunea a III-a (Adaptarea la munca in intreprindere).

5. Dorinta exprimata de a continua sa lucreze in aceeasi intreprindere;


6. Participarea active la stabilirea planului de productie dupa caracterizarea sefului de
echipa.

Pe baza acestor dimensiuni indicatorii, ce se regaseste sub forma de intrebari in


chestionarul utilizat in investigatie, am putut testa unele ipoteze privind problemele
socioumane ale trecerii de la munca agrara la cea industrial.