Sunteți pe pagina 1din 3

Psalmul 73

1. Pentru ce m-ai lepădat, Dumnezeule, până în sfârşit? Aprinsu-s-a inima Ta peste oile
păşunii Tale.

2. Adu-ţi aminte de poporul Tău, pe care l-ai câştigat de la început.

3. Izbăvit-ai toiagul moştenirii Tale, muntele Sionului, acesta în care ai locuit.

4. Ridică mâinile Tale împotriva mândriilor lor, până la sfârşit, că rău a făcut vrăjmaşul în
locul cel sfânt al Tău.

5. Şi s-au fălit cei ce Te urăsc pe Tine în mijlocul locului de prăznuire al Tău, pus-au semnele
lor drept semne;

6. Sfărâmat-au intrarea cea de deasupra.

7. Ca în codru cu topoarele au tăiat uşile locaşului Tău, cu topoare şi ciocane l-au sfărâmat.

8. Ars-au cu foc locaşul cel sfânt al Tău, până la pământ; spurcat-au locul numelui Tău.

9. Zis-au în inima lor împreună cu neamul lor: "Veniţi să ardem toate locurile de prăznuire
ale lui Dumnezeu de pe pământ".

10. Semnele noastre nu le-am văzut; nu mai este profet şi pe noi nu ne va mai cunoaşte.

11. Până când, Dumnezeule, Te va ocărî vrăjmaşul, până când va huli potrivnicul numele
Tău, până în sfârşit?

12. Pentru ce întorci mâna Ta şi dreapta Ta din sânul Tău, până în sfârşit?

13. Dar Dumnezeu, Împăratul nostru înainte de veac, a făcut mântuire în mijlocul
pământului.

14. Tu ai despărţit, cu puterea Ta, marea; Tu ai zdrobit capetele balaurilor din apă;

15. Tu ai sfărâmat capul balaurului; datu-l-ai pe el mâncare popoarelor pustiului.

16. Tu ai deschis izvoare şi pâraie; Tu ai secat râurile Itanului.

17. A Ta este ziua şi a Ta este noaptea. Tu ai întocmit lumina şi soarele.

18. Tu ai făcut toate marginile pământului; vara şi primăvara Tu le-ai zidit.

19. Adu-Ţi aminte de aceasta: Vrăjmaşul a ocărât pe Domnul şi poporul cel fără de minte a
hulit numele Tău.
20. Să nu dai fiarelor sufletul ce Te laudă pe Tine; sufletele săracilor Tăi să nu le uiţi până în
sfârşit.

21. Caută spre legământul Tău, că s-au umplut ascunzişurile pământului de locuinţele
fărădelegilor.

22. Să nu se întoarcă ruşinat cel umilit; săracul şi sărmanul şă laude numele Tău.

23. Scoală-Te, Dumnezeule, apără pricina Ta; adu-Ţi aminte de ocara de fiecare zi, cu care
Te necinsteşte cel fără de minte.

24. Nu uita strigătul vrăjmaşilor Tăi! Răzvrătirea celor ce Te urăsc pe Tine se urcă pururea
spre Tine.

Psalmul 10

1. În Domnul am nădăjduit. Cum veţi zice sufletului meu: "Mută-te în munţi, ca o pasăre?"

2. Că iată păcătoşii au încordat arcul, au gătit săgeţi în tolbă, ca să săgeteze în întuneric pe


cei drepţi la inimă.

3. Că au surpat ceea ce ai aşezat; dar dreptul ce a făcut?

4. Domnul este în locaşul cel sfânt al Său, Domnul în cer are scaunul Său. Ochii Lui spre
sărac privesc, genele Lui cercetează pe fiii oamenilor.

5. Domnul cercetează pe cel drept şi pe cel necredincios; iar pe cel ce iubeşte nedreptatea
îl urăşte sufletul Său.

6. Va ploua peste păcătoşi laţuri, foc şi pucioasă; iar suflare de vifor este partea paharului
lor.

7. Că drept este Domnul şi dreptatea a iubit şi faţa Lui spre cel drept priveşte.

Psalmul 16

1. Auzi, Doamne, dreptatea mea, ia aminte cererea mea, ascultă rugăciunea mea, din buze
fără de viclenie.

2. De la faţa Ta judecata mea să iasă, ochii mei să vadă cele drepte.

3. Cercetat-ai inima mea, noaptea ai cercetat-o; cu foc m-ai lămurit, dar nu s-a aflat întru
mine nedreptate.
4. Ca să nu grăiască gura mea lucruri omeneşti, pentru cuvintele buzelor Tale eu am păzit
căi aspre.

5. Îndreaptă picioarele mele în cărările Tale, ca să nu şovăie paşii mei.

6. Eu am strigat, că m-ai auzit Dumnezeule; pleacă urechea Ta către mine şi auzi cuvintele
mele.

7. Minunate fă milele Tale, Cel ce mântuieşti pe cei ce nădăjduiesc în Tine de cei ce stau
împotriva dreptei Tale.

8. Păzeşte-mă, Doamne, ca pe lumina ochilor; cu acoperământul aripilor Tale acoperă-mă

9. De faţa necredincioşilor care mă necăjesc pe mine. Vrăjmaşii mei sufletul meu l-au
cuprins;

10. Cu grăsime inima lor şi-au încuiat, gura lor a grăit mândrie.

11. Izgonindu-mă acum m-au înconjurat, ochii lor şi-au aţintit ca să mă plece la pământ.

12. Apucatu-m-au ca un leu gata de pradă, ca un pui de leu ce locuieşte în ascunzişuri.

13. Scoală-Te, Doamne, întâmpină-i pe ei şi împiedică-i! Izbăveşte sufletul meu de cel


necredincios, cu sabia Ta.

14. Doamne, desparte-mă de oamenii acestei lumi, ce-şi iau partea în viaţă, căci s-a umplut
pântecele lor de bunătăţile Tale; săturatu-s-au fiii lor şi au lăsat rămăşiţele pruncilor.

15. Iar eu întru dreptate mă voi arăta feţei Tale, sătura-mă-voi când se va arăta slava Ta.

S-ar putea să vă placă și