Sunteți pe pagina 1din 11

DOCTRINA LIBERALĂ ȘI PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL ÎN ROMÂNIA

Liberalismul este o doctrină elitistă, nu egalitară. Egalitatea de tip liberal, si anume egalitatea
în faţa legii şi egalitatea şanselor, favorizează apariţia unei elite calitative, susţin unii analişti.
În evoluţia sa, doctrina liberală a cunoscut mai multe variante în strânsă legătură cu dezvoltarea
socială.
-Liberalismul classic
Esenţa liberalismului clasic constă în libertatea individului, în raport cu statul, în libertatea de a fi
întreprinzător. Acesta respinge intervenţia statului în relaţiile sociale, orice triumf al statului fiind
considerat un eşec pentru individ..În cadrul liberalismului clasic se disting două direcţii:
liberalismul politic si liberalismul economic.

Teoreticienii aparţinând curentului liberalismului s-au preocupat de ambele aspecte, dar unii au
accentuat latura politică, alţii pe cea economică. Sunt gânditori care au tratat, în egală măsură,
ambele probleme. Apărut în perioada luptei burgheziei împotriva feudalismului şi a monarhiei
absolute, liberalismul politic pleda pentru monarhia constituţională şi pentru principiul
separaţiei şi echilibrului puterilor.

Spre sfârşitul secolului al XIX-lea a apărut si un aşa-numit "liberalism de compromis" care


încerca o oarecare împăcare între cei doi poli ai vieţii politice - individul si statul.

Liberalismul economic are la bază ideea conform căreia activitatea economică poate deveni
optimă prin acţiunea indivizilor călăuziţi de interese materiale personale. Aceasta presupune
crearea unui cadru legal și libertatea de acţiune, respingându-se orice intervenţie din partea
statului

În România s-au manifestat atât liberalismul clasic, mai ales în a doua jumătate a secolului al
XIX-lea, cât și neoliberalismul în perioada interbelică.

Liberalismul românesc este un curent ideologic, social-politic, economic si național, desprins


din realitățile societății românești și apărut în prima jumătate a secolului al XIX-lea care a
evoluat în condițiile luptei de emancipare socială și națională din sec XIX (lupta pentru
autonomie, unire și independență a Principatelor). Originile liberalismului românesc trebuiesc
căutate în evoluția internă specifică a societații românești, încadrându-se curentului liberal
european. Curentul liberal se individualizează și se consolidează odata cu Revoluția de la 1848
când sunt puse bazele programului social-politic, economic și național.

Idei liberale au existat în societatea românească încă înainte de 1848 în programele unor societăţi
politice secrete, grupări conspirative și societăţi culturale, care urmăreau emanciparea politică,
economică și culturală a ţării.

Doctrina liberală a apărut ca o alternativă la vechiul sistem de gândire și acțiune social-politic


feudal bazat pe puterea absolută a domnitorului, pe categoriile privilegiate și pe conservatorism;
ea cuprinde o serie de principii pe plan social-politic, economic și național1:
A. pe plan social:
 instaurarea unui regim parlamentar-constituțional bazat pe supremația legilor,
separerea puterilor în stat, pe pluralism politic si toleranță, pe respectarea
drepturilor si libertaților democratice ale omului și implicit pe o intervenție
limitată a statului în viața societății, statul menținându-și un rol de arbitru în
societate (libertatea politică a individului înseamnă independența acestuia în
raport cu statul, absența constrângerii)
 liberalismul susține evoluția pașnică și progresul permanent al societății umane,
liberalii susținând chiar adoptarea unor reforme radicale pentru a menține
echilibrul social, dar opunându-se total revoluțiilor violente pentru a schimba o
orânduire social-politică (din acest motiv criticau pe socialiști și social-
democrați).
B. pe plan economic:
 libertatea economică se transpunea în viață prin economie de piață, bazată pe
încurajarea inițiativei private și liberă concurență precum și pe respectarea
proprietații private.

1
Valentin Naumescu, Despre liberalism în România, realități, perspective, dileme, Ed. Efes, 2001, pp. 11 - 33
 pentru a sprijini dezvoltarea economică, comercială și industrială a României, în
condițiile în care țara era înapoiată economic datorită învecinării cu imperiile
absolutiste multi-naționale, liberalii susțineau intervenția statului în desfășurarea
proceselor economice.
 principiul economic de bază (politica economică) era "prin noi înșine", mai precis
adoptarea unei politici protecționiste prin majorarea tarifelor vamale pentru a
împiedica pătrunderea mărfurilor străine în România în scopul încurajării
producției agricole și industriale autohtone. De asemenea statul sprijinea
meseriașii, comercianții și industriașii autohtoni (fiscal prin sistemul de credit
(bănci - BNR) și prin scutiri de taxe și impozite pentru industriașii români).
Cadrul legislativ ce a transpus în practică politica economică "prin noi înșine", a
fost elaborat după obținerea independenței (Legile principale - 1886, 1887)
 extinderea rețelei de drumuri și căi ferate.
 în privința pătrunderii capitalului străin în economia românească (sub forma unor
investiții (împrumuturi acordate statului) pentru dezvoltarea unor ramuri
industriale, utilaje, specialiști, dețineri de acțiuni la firme sau bănci), liberalii
acceptau cooperarea cu capitalul străin, dar doreau ca acest lucru să se facă sub
formă de colaborare, nu de acaparere (nu doreau instituirea unei dependențe a
economiei românești de investitori occidentali)
C. pe plan național:
 liberalii militau pentru respectarea și consolidarea autonomiei (înlăturarea
dominației străine - otomane)
 liberalii au acționat consecvent pentru unirea Principatelor (în alianță cu
conservatorii), pentru aducerea prințului străin pe tronul României, pentru
consolidarea statului național român modern, pentru obținerea independenței,
proclamarea Regatului și pentru desăvârșirea unitații naționale a României în
1918.

Problema originilor liberalismului în România a fost dezbătută în literatura de specialitate


română, constatându-se că liberalismul a apărut în România ca urmare a dispariţiei feudalismului
şi a ascensiunii burgheziei. Din acest punct de vedere liberalismul este înfăţişat în opoziţie cu
absolutismul care concepe conducerea societăţii în raport de interesele exclusive ale unei singure
clase dominante – nobilii sau boierii.

Reprimând orice spirit contestator, refuzând orice comunicare directă cu societatea şi având la
bază norme dogmatice, regimul politic absolutist se află în contradicţie cu gândirea liberală
„ancorată în realitatea social-economică” a unui popor. Apostol Stan este de părere că modelul
liberal de gândire politică este indiscutabil în strânsă legătură cu „luminismul” 2. În acest context,
se vorbeşte despre „luminare ştiinţifică şi culturală, în grade diferite şi în rândul a numeroşi
locuitori”. În ceea ce priveşte „luminarea prin cultură”, aceasta apare în primul rând la nivelul
clasei politice conducătoare al nobilimii sau al boierimii. Aceasta permite o mai bună înţelegere a
mecanismelor social-economice. Dar, condiţia esenţială pentru această „luminare prin cultură” o
reprezintă dezvoltarea învăţământului public şi a culturii naţionale. Prin intermediul culturii,
clasele sociale înţeleg mai bine interesele individuale şi imperativele generale de dezvoltare. Din
acest punct de vedere, liberalismul este văzut ca fiind dependent de luminism, care în vederea
impulsionării dezvoltării societăţii trebuie să însoţească mereu gândirea politică3 .

În timpul domniei lui Al.I.Cuza, s-au distins două perioade ale liberalismului. În primul rând, în
perioada regimului politic de sub Convenţia din 1858, iar al doilea de după 1864, în timpul
sistemului domniei lui Cuza – instituită pentru realizarea disverselor reforme. Spre sfârşitul
domniei lui Cuza, datorită controlului asupra aspiraţilor politice liberale, liberalismul poilitc a
fost în imposibilitate de a se afirma în mod deschis. Literatura de specialitate a identificat
obiectivele liberalismului în timpul domniei lui Cuza, care se concretizau mai ales în restaurarea
regimului politic bazat pe partide politice. Apostol Stan, în lucrarea dedicată acestei perioade
istorice, a constatat faptul că evoluţia liberalismului a înregistrat o stagnare în afirmarea lui în
societate4.

Un aspect important îl constituie elaborarea Constituţiei din 1866 – ale cărei izvoare se regăsesc
în tradiţia legislativă din perioada Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu, dar mai ales în programele
2
Pièrre Caunu, La civilisation de l’Europe des Lumière, Paris, 1971, p. 504
3
Apostol Stan, Originile liberalismului, în Apostol Stan, Mircea Iosa, Liberalismul politic în România, de la origini
până la 1918, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1996, pp. 11-13
4
Apostol Stan, Grupări şi curente politice în România între Unire şi Independenţă, Bucureşti, 1979, pp. 37 – 49
de la 1848 ale căror idei au fost incluse în Proiectul de Constituţie al Comisiei Centrale de la
Focşani, dar şi în realizările constituţionale din timpul lui Al. I. Cuza 5. Gh. Iacob reţine că
această Constituţie corespundea necesităţilor de dezvoltare a României în drumul spre
modernizare6. În cuprinsul aceia se regăsesc prevederi referitoare la: teritoriul român; drepturile
românilor; puterile statului; finanţe; armată; revizuirea constituţiei; dispoziţii generale, tranzitorii
şi suplimentare. Aceasta consacra o serie de principii precum: principiul suveranităţii naţionale,
principiul monarhiei ereditare, principiul inviolabilităţii şi neresponsabilităţii monarhului,
principiul guvernării reprezentative, principiul separaţiei puterilor în stat, principiul
responsabilităţii miniştrilor, etc.; şi garanta: egalitatea înaintea legilor, deplina libertate a
conştiinţei, a presei, a învăţământului, a întrunirilor, inviolabilitatea domiciliului şi a persoanei,
dreptul de asociere; se interzicea reintroducerea pedepsei cu moartea, a cenzurii, a privilegiilor şi
monopolurilor de clasă, etc.

Alte puncte esenţiale le-au reprezentat constituirea Partidului Naţional Liberal la 24 mai 1875,
conceptul „prin noi înşine” şi politica „faptului împlinit”, dar şi referirile la eforturile depuse de
liberali pentru câştigarea independenţei României, la perioada liberalismului moderat şi
reformist. Conceptul „prin noi înşine” a fost sintetizat de I.C. Brătianu după războiul de
independenţă, raportat la necesităţile economice ale ţării şi a constituit „axul întregii politici
desfăşurate de partid în timpul existenţei sale”. În opinia lui I. G. Duca, conceptul reprezintă
„nemărginita încredere a partidului naţional liberal în puterile de viaţă ale poporului român”,
semnificaţie care, în practică, s-a realizat prin promovarea unei politici menite să contribuie la
dezvoltarea economică a ţării. Acest concept se referea la toate sectoarele de activitate, deci şi la
politica externă şi presupunea, printre altele, adoptarea de structuri economice în vederea
modernizării României. Prin intermediul aplicării „conceptului prin noi înşine” s-a realizat
dezvoltarea micii proprietăţi ţărăneşti, iar din 1881, alături de legea care prevedera
împroprietărirea ţăranilor, un sistem de vânzare a pământului de muncă, aflat în posesia statului7.
5
Ioan C. Filitti, Izvoarele Constituţiei de la 1866 (Originile democraţiei române), Bucureşti, 1934; Angela Banciu,
Rolul Constituţiei de la 1923 în consolidarea unităţii naţionale (Evoluţia problemei constituţionale în România
interbelică), Bucureşti, 1988
6
Gh. Iacob, Modernizare – Europenism, Ritmul şi Strategia Modernizării, vol. I, Ed. Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi,
1995, p. 224
7
Mircea Iosa, Conceptul „prin noi înşine”, în Apostol Stan, Mircea Iosa, Liberalismul politic în România, de la origini
până la 1918, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1996, pp. 207 -211
În literatura de specialitate privind istoria modernă a României, referitoare la perioada cuprinsă
între Marea Unire şi Independenţă, se vorbeşte şi despre politica „faptului împlinit” 8. În acest
sens, trebuie reţinută opinia exprimată de Cavour care afirma că: „Unirea Principatelor şi
consultarea votului poporului este începutul unei noi ere în sistemul politic al Europei” 9. Pe de
altă parte pot fi regăsite şi opinii exprimate în sensul că politica „faptului împlinit” este o
exagerare sau o speculaţie a istoricilor.

Ion C. Brătianu a fost primul președinte al PNL, până la moartea sa în 1891, urmat de Dumitru
Brătianu (1891–1892), Dimitrie A. Sturdza (1892–1909), Ion I. C. Brătianu (1909–1927), Vintilă
Brătianu (1927–1930), Ion G. Duca(1930–1933), care a fost asasinat de legionari, și Constantin
I. C. Brătianu (1933–1947), care a fost întemnițat de comuniști la penitenciarul Sighet, unde a și
murit.10

PNL s-a aflat la guvernare între 1876 și 1888, după care a urmat lunga conducere conservatoare
(1888–1895).

PNL a format cele mai multe guverne din perioada interbelică și a fost promotorul Constituției
din 1923. Anteproiectul PNL, întocmit de cercul de studii al partidului şi publicat de D. R.
Ioaniţescu, încorpora ideile de bază ale doctrinei neoliberale şi ale programului liberal. La
discutarea acestui anteproiect o contribuţie importantă a avut-o V. Brătianu 11. Constituţia din
1923 s-a impus datorită forţei evidente a liberalilor care în demersul lor erau sprijiniţi de rege,
dar şi pentru că, prin majoritatea principiilor şi prevederilor incluse, ea a servit interesele
burgheziei româneşti, integrând ideea progresului social şi a unităţii naţionale într-o concepţie
integrată, concepţie preluată şi însuşită de aproape toate partidele care s-au succedat la
conducerea ţării în perioada interbelică. Aceasta a consacrat dominaţia în stat şi în societate a
clasei burgheze, oferind cadrul juridic fundamental pentru evoluţia şi consolidarea puterii acestei
8
Leonid Boicu, Diplomaţia europeană şi triumful cauzei române (1856-1859), Iaşi, 1978; Dan Berindei, Epoca Unirii,
Bucureşti, 1979; Gh. Cliveti, România şi Puterile Garante. 1856-1878, Iaşi, 1988; Gh. Platon, Istoria modernă a
României, Bucureşti, 1985
9
Dan Berindei, Epoca Unirii, Bucureşti, 1979, p. 95
10
http://pnl.ro/despre-noi/istoria-noastra/scurt-istoric Accesat pe data 07.04.2019
11
Valentin Naumescu, op. cit, 2001, pp. 50 - 55
clase în toată perioada interbelică. Majoritatea prevederilor constituţionale referitoare la
organizarea social-politică, la drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, precum şi la formarea şi
funcţionarea organelor statului, administraţiei şi justiţiei, proclamau fără echivoc dominaţia
clasei burgheze. Constituţia a lărgit sensibil cadrul emancipării şi participării cetăţenilor la viaţa
publică.

Liberalii au jucat un important rol politic, reprezentând în practică cel mai puternic partid politic
al perioadei interbelice. Ei au condus neîntrerupt din 1914 și până în 1919 (cu o scurtă
întrerupere între martie–noiembrie 1918), când, asemenea altor partide liberale europene, au
pierdut alegerile organizate de ei pe baza votului universal.

După o scurtă perioadă de organizare și de extindere în teritoriile nou alipite, liberalii s-au
reîntors la putere, și au guvernat între 1922–1928 (cu o întrerupere între martie 1926 și iunie
1927) și 1933–1937. În perioada 1922–1926 guvernul lui Ion I. C. Brătianu a unificat
administrativ și centralizat Regatul României; au fost de asemenea anii refacerii economice și ai
aplicării unor reforme, precum introducerea calendarului gregorian și în Vechiul Regat (1919),
reforma agrară etc

În prezent, deși este vechi de peste un secol, liberalismul se redefinește în România, ca urmare a
schimbărilor din politica internă și din cea europeană. Lungile perioade de nazism și comunism
au reprezentat o paranteză istorică. Prin urmare, revoluției liberale nu i s-a pus capăt, ci ea a fost
doar întreruptă.

Datorită prăbușirii regimului totalitar comunist din România în 1989, care reprezenta varianta
radicală, monolitică a stângii, precum și a venirii la putere a FSN (PDSR, PSD), forța
hegemonică de stânga, care a oscilat între moștenirea comunistă și redefinirea ca partid social-
democrat, PNL și-a afirmat identitatea și programele politico-doctrinare pe partea dreaptă.12
Partidul Național Liberal este promotorul libertății individuale, sociale, economice și politice,
prin concepție, prin acțiune și prin tradiție. Partidul Național Liberal este continuatorul gândirii
liberale din România.

12
http://www.ziare.com/pnl/biografie Accesat pe data de 07.04.2019
În plan personal, Partidul Național Liberal este preocupat în mod deosebit de primatul
individului în fața societății, de egalitatea în fața legilor, de garantarea drepturilor și libertăților
cetățenești, de toleranța în raport cu convingerile și opțiunile celorlalți.

În plan social, Partidul Național Liberal are ca obiectiv modernizarea accelerată a societății,
scoaterea instituțiilor din autarhie, din conservatorism și imobilism. Partidul Național Liberal
optează pentru modernizarea prin stabilitate și pentru coeziune socială, bazată pe reducerea
surselor de tensiune, de conflict și de violență.

În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al
economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm că între voința consumatorului,
individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de
reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul
consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea
ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se
pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea
autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul
trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în
politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în
definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și
statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică,
Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.

Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau
dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul
că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.
BIBLIOGRAFIE
Valentin Naumescu, Despre liberalism ăn România, realități, perspective, dileme, Ed. Efes, 2001
Pièrre Caunu, La civilisation de l’Europe des Lumière, Paris, 1971
Apostol Stan, Originile liberalismului, în Apostol Stan, Mircea Iosa, Liberalismul politic în
România, de la origini până la 1918, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1996
Apostol Stan, Grupări şi curente politice în România între Unire şi Independenţă, Bucureşti,
1979
Ioan C. Filitti, Izvoarele Constituţiei de la 1866 (Originile democraţiei române), Bucureşti, 1934
Angela Banciu, Rolul Constituţiei de la 1923 în consolidarea unităţii naţionale (Evoluţia
problemei constituţionale în România interbelică), Bucureşti, 1988
Gh. Iacob, Modernizare – Europenism, Ritmul şi Strategia Modernizării, vol. I, Ed. Universităţii
„Al. I. Cuza”, Iaşi, 1995
Mircea Iosa, Conceptul „prin noi înşine”, în Apostol Stan, Mircea Iosa, Liberalismul politic în
România, de la origini până la 1918, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1996
Leonid Boicu, Diplomaţia europeană şi triumful cauzei române (1856-1859), Iaşi, 1978
Dan Berindei, Epoca Unirii, Bucureşti, 1979
Gh. Cliveti, România şi Puterile Garante. 1856-1878, Iaşi, 1988
Gh. Platon, Istoria modernă a României, Bucureşti, 1985
http://pnl.ro/despre-noi/istoria-noastra/scurt-istoric
http://www.ziare.com/pnl/biografie

UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI


FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI DREPT
SPECIALIZARE DREPT, FR
REFERAT
DOCTRINA LIBERALĂ ȘI PARTIDUL NAȚIONAL
LIBERAL ÎN ROMÂNIA

Profesor: Lector universitar dr. Alina MARINESCU

STUDENT TOMA NICOLAE CONSTANTIN


AN 1, GRUPA 2