Romanul social realist mitic (traditional)

Baltagul – Mihail Sadoveanu

Eseu – comentariu

Perioada literara
Perioada interbelica schimba mentalitatea epocii datorita viziunii textelor poetice dezvoltate pe
tendinte moderniste, realiste si traditionaliste. Mihail Sadoveanu a fost unul dintre cei mai
importanti prozatori din prima jumatate a secolului al XX-lea si remarca in aceasta perioada
datorita povestirilor, nuvelelor si romanelor alaturi de alti scriitori precum Vasile Voiculescu,
Liviu Rebreanu, Camil Petrescu.

Ipoteza
Opera literara “Baltagul” scrisa de Mihail Sadoveanu apartine genului epic, fiind un roman
social, de tip traditional. In opinia lui George Calinescu, fiind si un roman mitic, al
transhumantei apartinand curentului literar traditionalism.

Teorie
Romanul este specia literara a genului epic in proza de mare intindere cu personaje numeroase,
complexe si amplu caracterizate, cu o intriga complicata si o actiune ampla.

Romanul social este roman ce dezbate ca tema viata citadina a unei comunitati.

Romanul obiectiv este specific doar realismului si se axeaza pe mai multe particularitati.

Realismul este curentul literar aparut in context european la mijlocul sec. al 19-lea a carui
estetica se baza pe reflectarea veridica a realitatii in arta. Operele surprind o realitate
neinfrumusetata, veridica, dar valorificata artistic. Se realizaza o fresca sociala prin ilustrarea
categoriilor sociale in evolutie.

Traditionalismul este atitudinea culturala care exprima un atasament excesiv pentru valorile
trecutului, ale traditiei, vazute intr-o pozitie de superioritate fata de cele noi. Curentul literar se
realizeaza ca ideologie in jurul revistei “Gandirea”, in special aparut la Cluj in 1921, sub
conducerea lui Cezar Petrescu, mutata la Bucuresti in 1922, sub conducerea lui Nechifor Crainic,
unde isi continua aparitia pana in 1944.

Tip de roman
“Baltagul” este un roman al transhumantei deoarece se bazeaza pe urcatul si coboratul oilor.
Oamenii isi sincronizeaza viata dupa mersul barbatului cu cu oile intre munti, in timp ce femeia
ramane acasa, avand grija de gospodarie si de copii, dar si de produsele rezultate de la animale.

“Baltagul” este un roman social deoarece se realizeaza o fresca sociala prin ilustrarea categoriilor
sociale in evolutie. Oamenii (satenii) isi organizeaza viata la sat.

De asemenea, opera este un roman mitic deoarece apar elemente legendare cum ar fi vrajitoria,
magia sau farmecele, dar care nu se adeveresc, ele stand la baza genezei operei sau la subiectul
acesteia.

Geneza si surse de inspiratie

Publicata in anul 1930, opera a necesitat un numar de doar spate pana la zece zile de scriere
deoarece se afla in mintea scriitorului de foarte mult timp. La baza inspiratiei scriitorului au stat
trei tipuri de surse: autobiografice, folclorile si mitice.

Sursele biografice arata ca intr-un interviu oferit de scriitor, acesta povesteste cum in calatoriile
sale pe jos prin Moldova a facut popas la un han. Acolo a avut prilejul sa asculte doi jandarmi
care vorbeau despre uciderea unui cioban caruia i s-au furat oile.

Sursele folclorice sustin ca opera se inspira din teme, motive sau tipuri de personaje care apar in
trei balade populare. Din balada populara “Miorita” se preia motto-ul operei “Stapane, stapane /
Mai cheama s-un cine”., se preia motivul complotului si motivul transhumantei. Din balada
populara “Salga” se preia tipul femeii justitiare. Din balada populara “Dolca” se preia imaginea
cainelui credincios.

Sursele mitologice asociaza o parte a povestii familiei Lipan cu legenda lui Osiris, fost rege al
Egiptului zeificat ca zeu al fertilitatii. Dupa ce a fost ucis de fratele sau Seth pentru a-i urma la
tron, sotia lui Osiris, Isis, mare preoteasa da nastere unui fiu pe nume Horus. Dupa ce copilul ei
creste, impreuna cu mama sa si insotit de un caine, pleaca in cautarea ucigasului. In toate
picturile rupestre, baiatul poarta in mana o arma cu doua taisuri.

Titlul
Titul operei, din punct de vedere morfologic, este format dintr-un substantiv articulat cu articolul
hotarat “-ul” care, in sens denotativ, semnifica un topor cu doua taisuri. In sens conotativ, se
concretizeaza motivul labirintului la nivelul actiunii. Baltagul devine obiect simbolic,
ambivalent: arma a crimei si instrumentul actului justitiar, reparator.

Tema
Roman al perioadei de maturitate, marile teme sadoviene se regasesc aici: viata pastorala, natura,
miturile, iubirea, arta povestirii, intelepciunea. Tema textului este monografia satului
moldovenesc de la munte, lumea arhaica a pastorilor, avand in prim-plan cautarea si pedepsirea
celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan.

Perspectiva narativa
Naratiunea se face la persoana a III-a, iar naratorul moniprezent si omniscient reconstituie in
mod obiectiv, prin tehnica detaliului si observatiei, lumea satului de munteni si actiunile Vitoriei.
Desi naratorul omniscrient este unic, la parastasul sotului, Vitoria preia rolul naratorului.
Inteligenta si calculata ca “un Hamlet feminin”, ea reconstituie crima pe baza propriilor deductii
si o povesteste veridic celor prezenti, ceea ce ii determina pe criminali sa-si recunoasca vina in
fata satului si a autoritatilor.

Structura
Din punct de vedere compozitional, textul este structurat in saisprezece capitolate, urmarind doua
coordonate fundamentale, aspectul realist (reconstituirea monografica a lumii pastorale si
cautarea adevarului) si aspectul mitic (sensul ritual al gesturilor personajului principal).
Orizontul mitic include modul de intelegere a lumii de catre personaje, traditiile pastorale, dar si
comunicarea om-natura si mitul marii treceri.

Prima parte (capitolele I – al VI-lea)

Framantarile Vitoriei in asteptarea sotului si pregatirile de drum – include expozitiunea si intriga.

In expozitiune se prezinta satul Magura Tarcaului si schita portretului fizic al Vitoriei, care este
surprinsa torcand pe prispa si gandindu-se la intarzierea sotului sau plecat la Dorna sa cumpere
oi.Intriga cuprinde framantarile ei, dar si actiunile intreprinse inainte de plecarea ei in cautarea
sotului: tine post negru douasprezece vineri, se inchina la icoana Sfintei Ana de la manastirea
Bistrita, anunta autoritatile de disparitia sotului, vinde unele lucruri pentru a face rost de bani de
drum, pe Minodora o lasa la Manastirea Varatesc, iar lui Gheorghita ii incredinteaza un baltag
sfintit.

Partea a doua (capitolele al VII-lea – al XIII-lea)

Contine desfasurarea actiunii si releva drumul parcurs de Vitoria si fiul ei, Gheorghita, in
cautarea lui Nechifor Lipan. Ei reconstituie traseul lui Nechifor, facand o serie de popasuri: la
hanul lui Donea de la gura Bicazului, la crasma domnului David de la Calugareni, la mos Pricop
si bab Dochia din Farcasa, la Vatra Dornei (la han si la cantelarie,unde afla de actul de vanzare a
oilor), apoi spre Paltinis, Brosteni, Borca, de unde drumul paraseste apa Bistritei, “intro tara cu
totul necunoscuta”. De asemene, intalnesc o cumetrie, la Borca si la o nunta, la Cruci.
Succesiunea acestor mari momente din viata omului, da de gandit Vitoriei si anticipeaza
inmormantarea din final.
Intrebat din sat in sat, ea isi da seama ca sotul sau a disprut intre Suha si Sabasa. Cu ajutorul
cainelui regasit, Lupu, munteanca descopera intr-o rapa ramasitele lui Lipan, in dreptul Crucii
Talienilor.
Partea a treia (capitolele al XIV-lea – al XVI-lea)

Prezinta sfarsitul drumului: ancheta politiei, inmormantarea, parastasul lui Nechifor Lipan si
pedepsirea ucigasului. Coborarea in rapa si veghea noctura a mortului marcheaza maturizarea lui
Gheorghita, dovedita in infaptuirea actului de dreptate la parastas. Punctul culminant este
moment in care Vitoria reconstituie cu fidelitate scena crimei, surprinzadu-i chiar si pe ucigasii
Ilie Cutui si Calistrat Bogza. Primul isi recunoaste vina, insa al doilea devine agresit. Este lovit
de Gheorghita cu baltagul lui Nechifor si sfasit de cainele Lupu, facandu-se astfel dreptate.
Deznodamantul il surprinde pe Bogza, care-i cere iertare “femeii mortului” si-si recunoaste
fapta.

Personaje
Personajul principal, femeia voluntara, este “un exponent al spetei” in relatie cu lumea arhaica,
dar si o individualitate, prin insusirile sale. Vitoria este o femeie puternica, horatara, curajoasa,
lucida. Inteligenta nativa si stapanirea de sine sunt evidentiate pe drum, dar mai ales la parastas,
cand demasca ucigasii. Sotie iubitoare, porneste hotarata in cautarea barbatului: “era dragostea
ei de douazeci si mai bine de ani. Asa-i fusese drag in tinereta Lipan, asa-i era drag si acuma,
cand aveau copii mari cat dansii”. Tipatul dinaintea coborarii cosciugului si gesturile
concentreaza iubirea si durerea pierderii sotului: “Cu asa glas a strigat, incat prin toti cei de fata
a trecut un cutremur. S-a daramat in genunchi, si-a rezemat fruntea de marginea
sicriului.” Portretul fizic releva frumusetea personajului prin tehnica detaliului semnificativ “Nu
mai era tanara, dar avea o frumuseta neobisnuita in privire”.

Personajul secundar, Gheorghita, reprezinta generatia tanara, care trebuie sa ia locul tatalui
disparut. Romanul poate fi considerat initiatic, deoarece prezinta drumul spre maturizarea lui
Gheorghita.

Nechifor Lipan este caracterizat in absenta, prin retrospectiva si remorare si simbolizeaza

destinul muritor al oamenilor. Numele sau “cel adevarat si tainic”, de botez, este tot Gheorghita,
dar primise numele Nechifor.

Personaje episodice sunt Minodora, fiica receptiva la noutatile civilizatiei este trimisa la
manastire pentru purificarel mos Pricop (ospitalitatea), parintele Danila (autoritatea spirituala in
satul arhaic), baba Maranda (superstitiile) – personaje reprezentative lumea satului arhaic.

Trasaturile personajului colectiv, muntenii, sunt surprinse inca de la inceput, in legenda pe care
obisnuia sa o spuna Lipan, rememorata de Vitoria. “Viata muntenilor e greal mai ales viata
femeilor. Uneori stau vaduve inainte de vreme, ca dansa. Munteanului i-i dat sa-si castige
painea cea de toate zilele cu toporul ori cu cata.”

Concluzie
Avand in vedere aceste caracteristici, opera “Baltagul” de Mihail Sadoveanu este un roman mitic
al transhumantei apartinand curentului literar realism.