Constructia si viabilitatea strategiei

de securitate nationala

Candidat:

Ivan C. Adrian
Florian

BUCUREŞTI
2009

1 / 10
 INTRODUCERE

Secolul XXI a debutat abrupt şi violent, printr-un cutremur politic de

amploare planetară – atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 care au vizat
obiective simbolice importante pentru lumea democratică şi au ucis, aproape
instantaneu, mii de civili inocenţi. Aceste evenimente au fost urmate, rapid, de alte
acţiuni criminale asemănătoare, în mai multe părţi ale lumii, declanşând un proces
de transformare profundă a mediului de securitate şi generând consecinţe ce
afectează, pe termen lung şi în profunzime, comunitatea internaţională.
Strategia de securitate naţională, ca instrument ce dă forţă şi valoare
practică, reprezintă un factor integrator de sinteză ce se operaţionalizează printr-un
ansamblu de decizii, planuri, măsuri şi acţiuni menite să prevină şi să
contracareaze eficient riscurile şi ameninţările ce pun în pericol valorile şi
interesele naţionale, precum şi valorile ce dau identitate şi unitate construcţiei
europene. Ca factor cumulativ, securitatea naţională urmăreşte să asigure starea de
normalitate democratică la care aspiră societatea – cetăţenii, comunităţile şi statul –
pe baza eforturilor ce vizează deplina instaurare a legalităţii, făurirea prosperităţii
economice, echilibrul social şi stabilitatea politică.
Securitatea naţională se realizează în cadrul ordinii democratice prin:
• exercitarea deplină a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti;
• asumarea conştientă a responsabilităţilor;
• perfecţionarea capacităţii de decizie şi de acţiune a statului;
• afirmarea României ca membru activ al comunităţii internaţionale.
Ea se adresează cetăţenilor români şi, în egală măsură, tuturor celor care, în
exercitarea dreptului la liberă circulaţie şi iniţiativă, trăiesc, muncesc sau se află
temporar în România.
Strategia are ca scop atât prevenirea şi contracararea pericolelor generate de
mediul internaţional, cât şi garantarea stării de securitate internă, în ansamblul său,
a siguranţei personale şi securităţii comunităţilor. Strategia vizează, totodată,
securitatea energetică şi alimentară, securitatea transporturilor şi a infrastructurii,
securitatea sănătăţii publice, sanitară, ecologică şi culturală, securitatea financiară,
informatică şi informaţională.
Ca urmare, strategia de securitate naţională integrează atât activitatea de
politică externă, diplomatică şi de colaborare internaţională, cât şi pe cea a
instituţiei militare şi a forţelor de ordine publică, activitatea structurilor de
informaţii, precum şi pe cea a altor agenţii guvernamentale cu responsabilităţi în
domeniu. Integrarea şi armonizarea eforturilor vizează atât cadrul naţional, cât şi
dinamica relaţiilor în spaţiul comun de securitate şi apărare european, precum şi în
spaţiul euroatlantic.

2 / 10
 ASPECTE GENERALE PRIVIND
SECURITATEA NAŢIONALĂ

Consider că asigurarea securităţii naţionale trebuie gândită având în

vedere următoarele aspecte:
 Însăşi titulatura documentului, Strategia de Securitate Naţională poate fi
motivul unei neînţelegeri, întrucât creează impresia că în centrul atenţiei se află
siguranţa naţională şi nu cea individuală. Când ne gândim la siguranţa naţională,
deja proiectăm o entitate care trebuie apărată cu orice preţ. Riscul unei asemenea
abordări este acela de a transforma un mijloc în scop în sine. Siguranţa naţională
nu trebuie să fie un scop în sine, ci un mijloc de apărare a libertăţilor indivizilor ce
aparţin unei naţiuni. Conceperea unei asemenea strategii trebuie să se debaraseze
de maniera metafizică de a vedea naţiunea ca pe o fiinţă absolută pe care individul
trebuie să o slujească chiar cu preţul vieţii. O întoarcere la aristotelism ar fi
benefică, socotind astfel naţiunea ca o asociaţie de indivizi creată în vederea unei
vieţi mai bune. Scopul naţiunii este fericirea indivizilor şi nu invers, cum ne spun
ideologiile totalitare. Astfel, Strategia trebuie să fie, în ultimă instanţă, una a
securităţii indivizilor, acest fapt presupunând protejarea libertăţii lor.
 Nu trebuie pierdut din vedere faptul că termenul „securitate” are un
conţinut foarte vast, referindu-se la aproape toate componentele vieţii cetăţeanului:
economic, social, politic, militar, juridic etc. La noi, termenul este perceput
îndeosebi în componenta sa militară, existând impresia că de securitate se ocupă
instituţii de profil precum armata, poliţia şi serviciile secrete. Dar, aşa cum reiese şi
din Strategie, toate instituţiile concură la asigurarea strategiei de securitate. Singura
condiţie pe care ele trebuie să o îndeplinească este să funcţioneze. Orice disfuncţie
instituţională poate afecta securitatea naţională. Deci, securitatea naţională nu este
apanajul exclusiv al instituţiilor de profil.
Acestea trebuie în principal să identifice cauzele disfuncţiilor tuturor
instituţiilor publice şi să propună măsuri de prevenire a lor. A socoti că extinderea
ariei de acţiune a serviciilor secrete este o soluţie pentru securitatea naţională mi se
pare o concepţie reducţionistă, care operează cu un sens restrâns al termenului
„securitate”.
 Secretul este sursă de putere. Mărirea ariei secretului de stat înseamnă o
mărire a puterii statului. Dar, sub titulatura „secret de stat” se poate ascunde un
instrument de dominare. Cred că secretomania ce caracterizează serviciile
româneşti nu este neapărat o formă de apărare a securităţii naţionale, ci furnizează
pârghii ale puterii unei oligarhii transpartinice.
 În materie de securitate, consider că nimic nu trebuie extins sau inventat,
ci doar trebuie aplicate prevederile existente. Nu absenţa unor prevederi legale care
să permita lucrătorilor din cadrul serviciilor să culeagă informaţiile este cauza unor
atentate la siguranţa naţională, de la căderea Bancorex până la răspândirea gripei
aviare, ci incompetenţa sau asocierea lucrătorilor din servicii cu infractorii, la orice
nivel s-ar afla ei.

3 / 10
  O modalitate de a eficientiza acţiunile de asigurare a securităţii naţionale
de către servicii este controlul intern al lor. Este cunoscut faptul că despre multe
evenimente ce au afectat securitatea naţională s-a ştiut la nivelul lucrătorilor, dar
informaţia a fost blocată la diferite niveluri.

Securitatea naţională reprezintă condiţia fundamentală a existenţei naţiunii

şi statului român care are ca domeniu de referinţă valorile, interesele şi necesităţile
naţionale.
Analizând modul de evoluţie al evenimentelor, pe plan internaţional, din
ultimii 15 ani, concluzionăm că România are nevoie de o nouă strategie de
securitate naţională, care să fie aliniată la nivelul strategiilor statelor dezvoltate, şi
care poate preîntâmpina şi contracara ameninţările la adresa cetăţenilor,
comunităţilor şi statului român, să gestioneze operativ şi eficient situaţiile de criză
şi să participe activ la procesele de integrare şi cooperare. Strategia de securitate
naţională va trebui să se alinieze modificărilor mediului de securitate intern şi
internaţional, datorate realităţii şi tendinţelor globale. Ea este parte integrată a
securităţii europene şi euroatlantice şi constituie un tot unitar fundamentat pe efort
naţional, pe acţiune comună, cooperare şi parteneriat.
Securitatea naţională se asigură atât prin eforturi proprii cât şi prin
colaborare cu aliaţii şi partenerii, în conformitate cu prevederile programelor
naţionale ale strategiei de securitate a Uniunii Europene şi ale conceptelor
strategice ale Alianţei. Aceasta trebuie să vizeze armonizarea eforturilor naţionale
cu angajamentele internaţionale şi modificarea modalităţilor apte să prevină şi să
contracareze oportun ameninţările. Eforturile vizează totodată promovarea
democraţiei, păcii şi stabilităţii în vecinătăţile şi în zonele de interes strategic,
reducerea vulnerabilităţilor, dezvoltarea capacităţilor naţionale şi transformarea
profundă a instituţiilor de securitate.
Securitatea naţională este un drept impresacriptibil care derivă din
suverantitatea deplină a poporului, se fundamentează în ordinea constituţională şi
se înfăptuieşte în contextul securităţii regionale, euroatlantice şi globale.
Strategia de securitate naţională răspunde nevoii şi obligaţiei de protecţie
legitimă împotriva riscurilor şi ameninţărilor ce pun în pericol drepturile şi
libertăţile fundamentale ale omului, precum şi bazele existenţei statului român, şi
vizează în mod prioritar, domeniile şi activităţile consacrate stării de legalitate,
siguranţei cetăţeanului, securităţii publice şi apărării naţionale. Ea se realizează
prin măsuri active de natură politică, economică, diplomatică, socială, juridică,
administrativă şi militară, prin activitatea de informaţii, contrainformaţii şi
securitate, în conformitate cu normele de conduită ale comunităţii democratice
internaţionale.
Valorile naţionale constituie premisele pe baza cărora statul român îşi
construieşte sistemul de organizare şi funcţionare a societăţii prin intremediul
instituţiilor, organizaţiilor democratice şi al acţiunii civice.

4 / 10
 Construcţia şi viabilitatea unei strategii de securitate naţională, care
trebuie printre altele, să fie prospectivă, este dată de modul de abordare a
următoarelor domenii:
a) domeniul politico-administrativ;
b) domeniul economic;
c) domeniul social;
d) domeniul educaţiei;
e) domeniul siguranţei naţionale şi ordinii publice;
f) domeniul apărării naţionale;
g) domeniul politicii externe.
a) Domeniul politico-administrativ
Modernizarea societăţii româneşti presupune acţiuni ferme pentru întărirea
funcţiei de reglementare a statului şi a autorităţii instituţiilor sale. Realizarea
obiectivelor de securitate naţională solicită dezvoltarea capacităţii normative a
statului român, prin măsuri adoptate în mod democratic, care să respecte principiul
separării puterilor şi să asigure reforma instituţională şi administrativă.
Activitatea de legiferare trebuie să aibă în vedere un cadru conceptual unitar
şi coorent, pe deplin compatibil cu legislaţia europeană. Este necesară, de
asemenea, adaptarea mai explicită a cadrului legislativ la cerinţele de combatere a
terorismului şi crimei organizate, precum şi la cerinţele care decurg din necesitatea
participării forţelor din sistemul de apărare la operaţiuni şi misiuni comune
împreună cu forţele altor state, pe teritoriul naţional sau în afara acestuia.
b) Domeniul economic
Relansarea economiei constituie o prioritate a securităţii naţionale, respectiv
a politicii economice a statului.
Direcţiile avute în vedere în acest domeniu sunt:
• Consolidarea stabilităţii macroeconomice, adoptarea unor politici fiscale
coorente, prin reglementări simplificate şi stimulative, reforma impozitelor,
reducerea cheltuielilor interne şi restructurarea marilor companii ale statului, o
politică monetară şi a cursului de schimb adecvată;
• Îmbunătăţirea mediului de afaceri, diminuarea birocraţiei;
• Stimularea prin reglementări eficiente şi sub diferite forme a IMM-urilor.
• Dezvoltarea cooperării economice pe plan internaţional, mai atractive şi
mai stimulative;
• Amenajarea teritoriului şi a infrastructurii de transport;
• Promovarea noilor tehnologii eficiente şi trecerea la realizarea efectivă a
funcţionalităţilor unei societăţi informaţionale;
• Orientarea pentru atragerea de investiţii străine, îndeosebi din spaţiul
european şi euroatlantic.
c) Domeniul social

5 / 10
 Problemele securităţii sociale trebuie să se refere, printre altele, la starea de
insecuritate individuală, la declinul demografic şi fragilizarea stării de sănătate a
populaţiei, la imigraţia tineretului instruit şi superdotat. Politica în domeniul
securităţii sociale trebuie să vizeze toate aceste aspecte, cu accent pe combaterea
sărăciei, consolidarea dialogului şi a solidarităţii sociale şi alinierea la nivelul
mediului European în domeniul ocupării forţei de muncă. Principalele fenomene
care alterează coeziunea societăţii româneşti şi accentuează vulnerabilitatea
acesteia pe timp de criză şi conflicte sociale sunt determinate de evoluţii
negativiste la nivel macroeconomic şi de coerenţa sistemului legislativ.
În acest sens strategia trebuie să stabilească necesitatea realizării unor
modalităţi de stimulare a solidarităţii naţionale şi responsabilităţii civice, a
interesului pentru muncă, a egalităţii între sexe şi a protecţiei sociale.
Ca urmare, eforturile instituţiilor cu atribuţii în domeniu trebuie să aibă
în vedere:
- Reforma sistemului de securitate socială şi diminuarea deficitului de
finanţe a protecţiei publice;
- Elaborarea, în cooperare cu partenerii sociali, a unui plan naţional de
acţiune în domeniul ocupării forţei de muncă, care să asigure coerenţa acţiunilor pe
piaţa muncii;
- Instituirea unor politici salariale corespunzătoare performanţelor şi
domeniului de muncă;
- Perfecţionarea sistemului de asistenţă socială;
- Dezvoltarea civismului, a solidarităţii sociale şi a dialogului intercultural.
d) Domeniul educatiei
Problemele de fond ale acestui domeniu – ce ar putea fi numite “probleme
de securitate culturală” în sens larg – sunt în mod direct legate de nevoia afirmării
unor noi mentalităţi şi atitudini care să contribuie la definirea dimensiunii
culturale, cerute de condiţia României de stat European şi Euroatlantic. Potenţialul
cultural şi ştiinţific reprezintă de care dispune România constituie o componentă şi
o resursă esenţială a securităţii naţionale şi a modernizării societăţii româneşti.
Principalele direcţii de acţiune în acest domeniu sunt:
- Promovarea societăţii educaţionale în cooperare cu societatea civilă şi în
conformitate cu Carta Albă a educaţiei şi formării, elaborată de Uniunea
Europeană ;
- Racordarea sistemului educaţional la cerinţele sociale şi economice;
- Promovarea în sistemul educaţional a cerinţelor societăţii informaţionale;
- Dezvoltarea şi promovarea tehnologiei informaţiei şi creşterea numărului
de specialişti în acest domeniu;
- Revigorarea politicilor în domeniul tineretului;
- Îmbunătăţirea cadrului juridic şi instituţional în domeniul relaţiilor
interetnice.
e) Domeniul siguranţei naţionale şi ordinii publice

6 / 10
 Prin situarea sa la confluenţa apărării intereselor statului şi ale cetăţeanului,
acest domeniu reprezintă o componentă importanată a securităţii naţionale a
României. Acţiunile specifice în domeniul menţinerii ordinii publice şi siguuranţei
naţionale, vor viza prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, protejarea
cetăţenilor, a proprietăţii private şi publice şi a infrastructurii de interes strategic.
Direcţiile de acţiune în acest domeniu sunt:
- Armonizarea legislatiei si a procedurilor specifice cu reglementarile
internationale si cu standardele UE privind fortele si serviciile de ordine publica.
- Consolidarea relatiilor de parteneriat cu structurile similare ale statelor
membre NATO si UE, precum si dezvoltarea legaturilor cu cele apartinand altor
state, continuarea participarii fortelor de ordine publica, civila si militara la
operatiuni internationale.
- Reglementarea raspunderii Ministerului Admionistratiei si Internelor si a
Ministerului Justitiei, pentru eradicarea abuzurilor si ilegalitatilor.
- Inatarirea actiunilor de prevenire si control pentru limitarea si stoparea
criminalitatii.
- Dezvoltarea permanenta a controlului civil asupra institutiilor din
domeniul sigurantei nationale si implivarea societatii civile in apararea ordinii
publice.
- Combaterea eficace a terorismului, coruptiei si crimei organizate,
- Securizarea frontierei de stat.
f) Domeniul apararii nationale
Romania trebuie sa actioneze in vederea continuarii reformei armatei, in
conformitate cu standardele statelor membre NATO si UE, pentru dezvoltarea unei
capacitate de aparare credibile, moderne si eficiente, prin acestea urmarindu-se
consolidarea statutului Romaniei de generator de securitate, prin continuarea si
imbunatatirea contributiei la stabilitatea regionala.
Principalele direcţii de acţiune sunt:
- Îndeplinirea obiectivelor asumate în cadrul NATO;
- Dezvoltarea cooperării militare bi- şi multilateral, în vederea îndeplinirii
obiectivelor asumate de România ca membru cu drepturi depline al Alianţei ;
- Constituirea şi consolidarea capacităţilor necesare pentru îndeplinirea
performantă a obligaţiilor asumate de România, de a participa în cadrul unor
operaţii de menţinere a păcii, de salvare, de răspuns la crize, de combatere a
terorismului şi de asistenţă umanitară la nivel subregional şi regional ;
- Transformarea şi modernizarea Armatei Române, îndeosebi modernizarea
structurală a forţelor şi a sistemelor de instruire şi continuarea armonizarii cadrului
legislativ naţional din domeniul apărării cu cel existent în ţările membre NATO şi
UE;
- Adaptarea la condiţiile contemporane a sistemului de mobilizare şi
planificare integrată a apărării şi asigurarea concordanţei dintre obiectivele propuse
şi resursele alocate;
7 / 10
 - Operaţionalizarea forţelor destinate participării la misiuni ale UE în cadrul
politicii de securitate şi apărare precum şi ale NATO şi ONU sau alte forumuri
regionale;
- Managementul eficient al resurselor umane şi restructurarea forţelor
concomitent cu creşterea gradului de profesionalizare a personalului armatei şi
modernizarea învăţătmântului militar;
- Asigurarea stocurilor de echipamente, tehnică de luptă, muniţii şi
materiale;
- Îmbunătăţirea colaborării dintre serviciile de specialitate pe linia
schimbului operativ de informaţii vizând potenţialii factori de risc la adresa
securităţii şi stabilităţii interne;
- Redimensionarea corpului de comandă prin transformare şi modernizare;
- Reglementarea pensionării cadrelor militare şi a reconversiei profesionale
pentru personalul disponibilizat;
- Planificarea coerentă a activităţii de înzestrare şi achiziţii de privatizare a
industriei naţionale de apărare, dezvoltarea şi achiziţionarea de echipamente noi;
- Întărirea controlului parlamentar asupra organismului militar;
- Sprijinirea autorităţilor publice în caz de urgenţe civile, dezastre sau
calamităţi naturale.

CONCLUZII

Activităţile din acest domeniu urmăresc stabilitatea securităţii regionale şi

prevenirea sau contracararea unor ameninţări transnaţionale (terorism, crimă
organizată internaţională etc.) şi se realizează prin acţiuni desfăşurate pe multiple
planuri: diplomatice, asistenţă internaţională, controlul armamentelor, iniţiative de
neproliferare, activităţi militare, cooperarea internaţională în domeniul legislativ,
iniţiative privind mediul înconjurător.
Există o corelaţie semnificativă între securitatea naţională şi apartenenţa ţării
la Alianţa nord-atlantică.
Integrarea României în NATO şi aderarea la UE influenţează consistent
evoluţia sa democratică şi rolul de generator de securitate în regiune şi în lume.
Poziţia geostrategică şi geopolitică a ţării noastre reprezintă un factor
important în cadrul Alianţei nord-atlantice.
Este extrem de benefică studierea securităţii naţionale din perspectiva
integrării, pentru că oferă posibilitatea structurării unei strategii de răspuns, care,
pornind de la cauzele crizei generalizate, să reducă insecuritatea statelor. Întrucât
există o determinare globală şi regională a securităţii naţionale, concomitant cu
procesul de deschidere dinamică a statelor spre exterior şi de sporire a conlucrării
şi cooperării internaţionale în domeniu, eforturile multiple ale comunităţii

8 / 10
internaţionale se cer îndreptate spre pacea, securitatea şi stabilitatea regiunilor şi
ale lumii.
Înţelegând că lucrează pentru sine, statele trebuie să contribuie activ la
adâncirea caracterului sistemic al securităţii, la o abordare preventivă şi coordonată
a securităţii globale, sprijinind din toate puterile reforma instituţiilor de securitate,
realizarea noii arhitecturi de securitate. Se impune a fi acordată o şansă mai mare
securităţii cooperative, care, sprijinită pe prevedere şi parteneriat, oferă o
perspectivă optimistă securităţii globale şi, implicit, celei naţionale, iar aceasta
incumbă politici active, singurele în măsură să facă faţă noilor ameninţări.
În opinia mea, acestea se referă la:
 creşterea resurselor generatoare de securitate naţională, în contextul
consolidării securităţii colective;
 sporirea operativităţii sistemelor de securitate colectivă, în prezent foarte
limitată;
 dezvoltarea, pe plan regional, a apărării cooperative;
 sporirea cooperării economice, pe fondul diminuării, prin demersuri
comune, a efectelor negative ale globalizării;
 dezvoltarea unor mecanisme viabile de reglare şi control al mediului de
cooperare internaţională, cu accent pe factorii generatori de insecuritate: mediul
financiar-bancar, cel economic, cel infracţional, terorist al lumii interlope;
 dezvoltarea sistemelor de gestionare şi combatere a ameninţărilor.

9 / 10
 BIBLIOGRAFIE

1. Strategia de securitate naţională a României, Bucureşti, 2007,

http/www.presidency.ro;
2. Carta Albă a Securităţii şi Apărării, Bucureşti, 2004.
3. Programul de guvernare 2008-2012, http://www.gov.ro/
4. Sava Ionel Nicu – ”Studii de securitate”, Centrul Român de Studii
Regionale, Bucureşti, 2005.
5. Marc Crepon – „Securitatea individului şi securitatea statului, o relaţie
ambivalentă”, http://idea.ro http://idea.ro. Joffe, Josef, - „Viitorul marilor
puteri”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 2002.
6. Legea 51/1991 privind siguranţa naţională a României, în „Monitorul
Oficial”, nr. 163 din 7 august 1991;
7. Legea nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecţia informaţiilor
clasificate, în „Monitorul Oficial”, nr. 248 din 12 aprilie 2002;
8. H 585/2002 privind aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a
informaţiilor clasificate în România
9. Hotărârea nr. 353 din 15 aprilie 2002 pentru aprobarea Normelor privind
protecţia informaţiilor clasificate ale organizaiţiei Tratatului Atlanticului
de Nord în România, în „Monitorul Oficial”, nr. 315 din 13 mai 2002

10 / 10