Sunteți pe pagina 1din 2

“Floare albastră e plînsul poetic eminescian după dorul de

absolut.

Mihai Eminescu a dat un farmec desăvârșit stării de criză a dragostei,a dezvăluit


până la capăt contrastul dintre sufletul îndrăgostit și același suflet în clipa revenirii
la sentimental copleșitor.
Poetul a găsit femeii și iubirii expresii artistice profund originale în capodopera sa
“Floare Albastră “.Titlul însuși e o metaforă a setei de infinit.Această floare
simbolizează dragostea pentru femeie,iar culoare albastră-
infinitul,nemărginirea.Floarea albastră este,de asemenea,idealul unei iubiri mari și
adânci,la care personajul aspiră ,fără a avea sorți de izbândă.Idealul personajului
lyric care visează la lucruri mărețe și nepământești este respins în mod direсt:”Iar
te-ai cufundat în stele/ Și în nori și-n ceruri nalte?(…)Nu căta în depărtare
/Fericirea ta,iubite!”.La aceste vorbe ale iubitei personajul liric înțelege că “ea
spuse adevărul”,un adevăr lumesc ,comun,care nu cadrează cu aspirațiile lui.
„Floarea albastră e plînsul poetic eminescian după dorul de absolut”,care a fost-
și este-floare albastră a poetului:fata reală(„Și te-ai dus ,dulce minune,/Ș-a murit
iubirea noastră…”)aceste versuri se referă la dragostea reală,iar ultimele două –la
idealul de iubire,făurit de poet în imaginația sa:”Floare-albastră!Floare-
albastră!/Totuși este trist în lume!”.
Oricum,sentimental nobil din visul poetului rămâne nerealizat.Poetul nu
acceaptă dragoste adevărată,vremelnică,în locul celei ideale,care să-I aducă o
fericire supremă.
Mesajul poeziei F.A. este dorința fierbinte a perosnajului de a avea o dragoste
unică ,mai presus de cea terestră.
Poezia F.A. ,conține în mare parte,întreaga meditație a capodoperei eminesciene
“Luceafărul”.Fiind o poezie de dragoste,ea fiind o meditație pe tema împlinirii ,sau
a pierderii destinului uman.Mihai Eminescu glorifică sentimental dragostei și în
alte opera lirice.Precum,în FĂT-FRUMOS DIN TEI,ATÂT DE FRAGEDĂ,SARA
PE DEAL ETC.
Elementul romantic predominant în poezie este floare albastră,aceasta semnifică
odealul,dorul nemărginit și visul.Pentru Eminescu,aceasta semnifică dorul de
dragoste,visul pierdut în curgerea vremii,puritatea și neuitarea;în unele creații
eminesciene(“Călin...”,”Sărmanul Dionis”),florile simbolizează nemurirea.
Marele talent al scriitorului,arta lui de a folosi cuvântul și de a cizela fraza-toate
acestea sunt folosite pentru un poem de uriașă valoare.
’’Floare albastră’’ este nu numai o poezie de dragoste, ci şi o meditaţie cu
rezonanţe asupra aspiraţiei către absolut în iubire, întrucât Eminescu suprapune
peste tema erotică tema timpului,care este motivul fundamental al întregii sale
creaţii romantice.
Leconte de Lisle considerat lider al miscarii ,prin faptul ca s-a nascut in
indepartatele colonii franceze,peisajul luxuriant al Indiilor si cultura fascinanta a
acestui tinut mitizat de cultura europeana,elemente pe care le va dizolva in fondul
ideatic al liricii sale.
Proclamând idelul „artei pentru artă”,autorul prin operele sale ,a sondat fondul
miturilor orientale,precum poezia “Elefanții” in care a găsit un orizont ideatic
grandios,și a înțeles retragerea sa din fața realității ca pe o călătorie poetică în
peisajul tropical,spre care îl atrăgeau vegetația exotică și fauna caracteristică,așa
cum confirmă culoarea evocatoare în versurile:”Și-aprinsă arde zarea sub
limpedele cer,Și lumea-ncet adoarme.Spre orizontul șters/Se-nșiră elefanții în
legănatul mers,/Plecînd în alte țări natale și pline de mister”.
Precum „ Frumosul artistic legitimează valoarea morală a artei”,conceptul de
frumos artistic exprimă o valoare estetică căreia se datorează tot ceea ce e reușit în
artă.Leconte de Lisle a prevăzut frumosul în sonetele sale,fascinația tărâmurilor
îndepărtate,pe care le evocă printr-o imagine plastică: „ Și dintr-un punct al zării,ca
niște pete brune ,/EI VIN,STĂRNIND NISIPUL PE CALE,CA UN FUM”dincolo
de care,transpare sentimentul poetului .