Sunteți pe pagina 1din 8

Profesia de asistent medical

Practicata inca din perioada preistorica, “arta de a ingriji”, are un caracter


universal,insa recunoasterea acesteia ca profesie, se va produce abia la
jumatatea secolului al XX- lea.

Profesia de asistent medical sau nursa ,care deriva din latinescul “nutrix”’,cu
semnificatia de mama adoptiva sau doica,cunoaste in lunga sa perioada de
evolutie,trei etape distincte.

Prima etapa este marcata de existenta unui sistem de ingrijiri,bazat pe


vindecatorii traditionali si autoingrijire,interpretarea fenomenelor legate de
boala fiind interpretate,conform traditiilor religioase si culturale pe care acestia
le aveau,neexistand medici sau nurse.

Cea de doua etapa a ingrijirilor de sanatate,ia nastere odata cu aparitia


crestinismului,care insufla celor care-I ingrijeau pe cei suferinzi,de obicei
persoane benevole,caritate si simtul datoriei,suplinind astfel, lipsa unei baze
stiintifice.

In aceasta perioada se creeaza primele centre de primire,destinate bolnavilor


si saracilor,prin institutionalizarea acestora,fiind evidentiata functia de ajutor
social a nursingului,accentual punandu-se pe dispensarizarea ingrijirilor
corporale si psihice .

Dezvoltarea sociala si economica,marcheaza cea de a treia etapa a ingrijirilor


medicale,caracterul profund religios si actele de caritate,incepand sa
dispara,locul acestora fiind luat de aparitia,in mai toate tarile lumii, de scoli
care au in vedere pregatirea asistentelor medicale si a personalului auxiliar.

In 1860, Florence Nightingale a infiintat la Londra “Scoala de Nursing


Nightingale,fiind prima forma de invatamant,destinata ingrijirii
bolnavilor,subliniind faptul ca aceasta trebuie sa se bazeze pe intelepciune si
stiinta,nu doar pe mila si compasiune.

Gratie devotamentului si ambitiei de care a dat dovada, spitalele secolului al


XIX-lea,s-au transformat in institutii medicale,dotate cu tot ceea ce este
necesar din punct de vedere sanitar,iar personalul medical,pregatit sa intervina
in orice situatie.
Adevarata prezenta a nursingului la nivel international,apare catre sfarsitul
secolului al XIX-lea,cand femei vizionare,din dorinta de a obtine un statut
social,au reusit sa uneasca si sa constituie prima organizatie internationala
pentru femei, in anul 1893,la Congresul Mondial al Reprezentantelor
Femeilor,de la Chicago.

Unirea nurselor s-a produs abia in anul 1899 la Londra,cand a fost creat
Consiliul International al Nurselor,avand ca scop imbunatatirea ingrijirilor de
sanatate si a conditiilor de lucru,aceasta profesie fiind legata direct de
societate.

De la fondarea sa si pana in prezent,Consiliul International al Nurselor,s-a


afirmat ca o organizatie dinamica,inconjurata de profesionisti in
sanatate,implicata activ in dirijarea activitatii de nursing si a unei societati mai
bune pentru toti.

O definitie exacta a nursigului nu se poate da, insa, se poate spune cu


certitudine ca necesita abilitati personale,din partea celui care o practica,
aptitudini deosebite,care prin studiu dezvolta deprinderi si abilitati.

Rolul asistentei medicale este acela de a ajuta individual in mentinerea starii


de sanatate,sau recastigarea acesteia, si intovarasirea celui suferind , in
ultimele clipe de viata.

Astazi,procesul de nursing ofera asistentului medical noi posibilitati de


dezvoltare,prin largirea sferei de activitate,printre sarcinile pe care acesta
trebuie sa le indeplineasca fiind si aceea “de a diagnostica si stabili atitudinea
terapeutica adecvata,pentru raspunsul individului fata de o problema de
sanatate, actuala sau potentiala”.

Pacientul se situeaza in centrul ingrijirilor de sanatate, dar nu mai este


perceput simplist,doar ca un indivind suferind de o anumita boala, ci apreciat
holistic,atribuinduse acestuia,dimensiuni bio-fiziologice, psiho-sociale,dar si
spirituale.

Asistentul medical, va trebui sa fie familiarizat cu aspectul complex al naturii


psihice umane,intelegand ca reactiile difera de la un individ la altul,chiar daca
se confrunta cu aceeasi problema,aceasta datorandu-se structurii lor diferite de
personalitate.
In practica medicala pe care o exercita,nurse trebuie sa urmareasca
vindecarea,recuperarea si alinarea suferintelor,sis a realizeze aceasta cu
respect pentru fiinta umana,dorintele,nevoile,asteptarile si drepturile sale

Responsabilitatile asistentului medical,pot fi exprimate prin aforismele:

“Viata,acest dar pretios,Dumnezeiesc,este adeseori cu adevarat numai in


mainile sorei ( Florence Nightingale), “Face cat mai multi oameni,omul care
vindeca”(Iliada-Homer).

Aceasta trebuie sa acorde ingrijiri cu professionalism ,sa comunice,sis a


interactioneze cu pacientii si apartinatorii acestora,intr-o maniera caracterizata
pe incredere si simplitate.

Totodata ,nursa,identifica si evalueaza nevoile pacientului de ingrijire,prin


prisma nevoilor intelectuale,spirituale si culturale.

De asemenea,aduna,coordoneaza si analizeaza datele pacientului,pentru a-I


elabora un plan de ingrijire.

In orice situatie va actiona cu competenta,va lua decizii importante si isi va


asuma responsabilitatea ca planul de ingrijire sa fie implementat,modificat
cand este nevoie si pastrat ca document.

Consiliul International al Nurselor,I.C.N, defineste nursa ca o persoana care: a


parcurs un program complet de formare,aprobat de Consiliul Asistentilor
Medicali;a trecut cu success examenele stabilite de Consiliul Asistentilor
Medicali,este autorizata sa practice aceasta profesie ,asa cum este definite de
Consiliul Asistentilor Medicali; este autorizata in indeplinirea acelor procedure
si functii,care sunt impuse de ingrijirea sanatatii,in orice situatii s-ar afla,dar sa
nu faca o procedura pentru care nu este calificata.

Va fi intotdeauna alaturi de pacient,incercand sa-I asigure acestuia un confort


psihic si intelegere.

Interventiile nursei/asistentei medicale,trebuie sa fie efectuata cu maxima


responsabilitate,siguranta si atentie sporita,eventualele nereguli,fiind imediat
aduse medicului la cunostinta imediat si remediate.
Functiile asistentei medicale sunt functii universale si constante,indifferent de
tipul sau de locul acordarii ingrijirilor, statutul pacientului sau resursele
disponibile

Acestea pot fi clasificate in trei mari categorii si anume:

- Functii de natura independent(autonoma)

- Functii de natura dependente(delegate)

-Functii de natura interdependenta

Functiile de natura independent

1.asistenta asista pacientul temporar,in ingrijiri de confort in functie de


varsta,boala, deficiente fizice sau intelectuale,sociale.

2.stabileste relatii de incredere cu pacientul si apartinatorii acestuia

3.transmite informatii,asculta si sustine pacientul

4.participa active la promovarea unor conditii mai bune de viata si sanatate

5.planifica, organizeaza si aplica ingrijiri persoanelor bolnave sau sanatoase.

Functii de natura dependent(delegate de medic)

-aplica metode tratament

-aplica metode de investigare

-observa modificarile aplicate pacientului de boala sau tratament si le trasmite


medicului

-aplica metode de readaptare specific

Functii de natura interdependenta

-activitatea se desfasoara in contextual echipei interdisciplinare complexe,in


domeniul sanitar, social si educative

-actiuni de depistare a tulbutatilor de ordin fizic,psihic si social

-actiuni de educatie pentru sanatate


-actiuni de organizare si gestionare a centrelor si unitatilor de ingrijire

-actiuni de cercetare si invatamant

Realizarea intervenţiilor de îngrijire:

~ Intervenţii autonome → independente (acţiuni iniţiate de asistentă ca urmare a cunoştinţelor,


priceperilor şi competenţelor proprii):
▪ Alimentarea.
▪ Hidratarea.
▪ Eliminarea.
▪ Asigurarea confortului.
▪ Asigurarea igienei.
▪ Toaleta.
▪ Supravegherea funcţiilor vitale.
▪ Educaţia pentru sănătate a pacientului, familiei.
~ Intervenţii delegate → dependente (activităţi efectuate la indicaţia medicului):
▪ Recoltări de produse biologice.
▪ Pregătirea pentru investigaţii de diagnostic şi tratament.
▪ Aplicarea tratamentelor.
~ Intervenţii interdependente → activităţi stabilite în colaborare cu membrii echipei de îngrijire care se
referă la o relaţie colegială între profesionişti.

P r o c e s d e î n g r i j i r e

Intervenţii autonome şi
Intervenţii autonome
delegate

Îngrijiri generale Educaţie

~ Igiena camerei ~ Educaţie pentru


~ Igiena patului alimentaţie raţională
~ Igiena persoanei ~ Educaţie pentru
~ Igiena hidratare eficientă
tegumentelor ~ Reguli generale de
~ Asigurarea igienă
somnului ~ Educaţie sexuală şi
~ Asigurarea planificare familială
~ Educarea unor tehnici
eliminărilor de tratament
~ Asigurarea ~ Educarea pentru
alimentaţiei prevenirea
~ Asigurarea îmbolnăvirilor
hidratării ~ Educarea pentru un
~ Asigurarea mod de viaţă sănătos
respiraţiei Tratament
~ Asigurarea
circulaţiei ~ Administrarea
~ Mobilizarea medicamentelor pe
~ Supravegherea diferite căi
funcţiilor vitale ~ Respectarea regulilor
~ Supravegherea de administrare a
comportamentului medicamentelor
~ Măsurarea ~ Observarea reacţiilor
greutăţii şi taliei organismului
~ Supravegherea ~ Observarea efectelor
stării generale tratamentelor aplicate
~ Asigurarea Explorări
comunicării
~ Asigurarea ~ Examen clinic general
mijloacelor de ~ Explorări funcţionale
recreare ~ Examene radiologice
~ Asigurarea asepsiei ~ Examene endoscopice
şi antisepsiei ~ Examene de laborator
~ Asigurarea legăturii ~ Examene scintigrafice
cu exteriorul ~ Puncţii exploratorii
~ Prevenirea
complicaţiilor
Îngrijiri Explorări Educaţie Tratament

Generale De Igienică Medicul:


sănătat
Specifice e Profilactică ~ Recoma
ndă
Profilactice De De sănătate ~ Control
boală ează
De sănătate Terapeutică Asistenta:
De
control ~ Aplică
~ Suprave
De ghează
evaluar
e
5 STATUTULASISTENTEIMEDICALEIN
CADRULECHIPEIMEDICALE

MUNCA IN ECHIPA
, cuprinde competentele legate de activitătile nursei în cadrul colectivelor de
specialitate evidentiind criterii
privind coordonarea, repartizarea sarcinilor si implicarea individuală
înrealizarea obiectivului echipei în conditiile aplicării îngrijirilor acordate
autonom sau la indicatia
medicului.

În baza spiritului de echip


ă, asistenții medicali/moașele își datorează asistență morală și sprijin reciproc

Constituie încălcări ale regulilor etice:


-
jignirea și calomnierea profesională;
-
blamarea și defăimarea profesională;
-
orice alt act sau fapt care poate aduce atingere demnității profesionale a
asistentului medical/moașei.

CUNOŞTINTELE NECESARE PENTRU MUNCA IN ECHIPA MEDICALA:

-
componenţa echipei
-
nivelul de pregătire şi atribuţiile membrilor echipei
-
raporturile ierarhice şi funcţionale
- dinamica grupului- comunicare
Asistentul medical trebuie sa detina:
-
capacitatea de integrare în colectiv şi colaborare cu membrii echipei
-
capacitatea individuală de asumare şi rezolvare a unor s
arcini într-un interval de timp prestabilit, în
corelare cu planul şi obiectivul general al echipei
- capacitatea de asumar
e a responsabilităţii privind îndeplinirea unor sarcini
In cadrul relatiei cu colegii sai imparte responsabilitatea de a coopera cu toti cei
cu care lucreazaindeaproape, ia toate masurile pentru a ajuta individul.

S-ar putea să vă placă și