Sunteți pe pagina 1din 7

VIRUSUL POJAR

COLEGIUL NAȚIONAL BOGDAN PETRICEICU HAȘDEU, BIOLOGIE

Cuprins:

Introducere pag. 3
Etiologie și patogenie pag. 3
Epidemiologie pag. 4
Simptome și semne pag. 4
Complicații pag. 5
Diagnostic pag. 5
Tratament pag. 6
Concluzii pag. 7

2
COLEGIUL NAȚIONAL BOGDAN PETRICEICU HAȘDEU, BIOLOGIE

Rujeola (Pojar; morbilli; rujeola de 9 zile; measles


sau rubeola după terminologia anglosaxonă veche;
N.B.: rubeolă în limba română se traduce în
engleză Rubella sau germană Röteln) este o infecție virală
acută, extrem de contagioasă, caracterizată
prin febră, tuse, rinoree, conjunctivită, enantem (semnul
Koplik) pe mucoasele bucale și o erupție cutanată maculopapulară generalizată.

Introducere
Rubeola este o boală infecțioasă virală contagioasă, caracterizată clinic prin examen
caracteristic, adenopatie generalizată, afectarea moderată a stării generale imunitatea durabilă,
benignă, pentru copii și periculoasă pentru gravide prin risc teratogen elevant.
Noţiunea de boală infecţioasă se înţelege prin totalitatea fenomenelor rezultat din
interacţiunea agenţilor patogeni infecţioşi şi organismul uman. Cunoştinţele asupra
bolilor infecţioase, au progresat foarte mult în ultima jumătate de secol. Seria descoperirilor
ştiinţifice în domeniul microbiologic a fost deschisă de marele Pasteur, continuată de Babeş,
Koch, Eberk, Roux etc. Progrese deosebite s-au realizat în domeniul profilaxiei bolilor
infecţioase, prin măsurile de îmbunătăţire a condiţiilor de igienă ale populaţiei, prin măsuri de
organizare sanitară şi prin metodele de profilaxie specifică. Oamenii de ştiinţă din ţara noastră
au contribuit din plin la marile progrese ale cercetărilor în domeniul bolilor infecţioase pe plan
mondial şi naţional, dintre aceştia numărându-se și V. Babeş, C.Levaditii, C.Ionescu Mihăieşti,
J. Cantacuzino.

Etiologie și patogenie
Rujeola este produsă de un paramixovirus. Rujeola (ca și varicela) este extrem de
contagioasă și se răspândește în principal prin mici picături eliberate din nasul, gâtul și gura
unei persoane aflate în stadiul prodromal sau eruptiv precoce al bolii sau prin nucleii de picături
transmiși aerian. Răspândirea indirectă prin persoane neinfectate sau prin obiecte este rară.
Perioada de contagiune a bolii începe cu 2-4 zile înaintea apariției erupției și durează până la 2-
5 zile după debut. Virusul dispare din secrețiile nazale sau faringiene în momentul în care iritația
începe să se reducă. Persoanele care prezintă descuamare ușoară după iritație nu mai sunt
contagioase.

3
COLEGIUL NAȚIONAL BOGDAN PETRICEICU HAȘDEU, BIOLOGIE

Sindromul rujeolei atipice apare de obicei la persoane vaccinate anterior cu vaccinurile


vechi cu virus rujeolic omorât, care nu mai sunt disponibile. Se pare că vaccinările cu virus
rujeolic inactivat nu previn infecția cu virusul sălbatic și pot sensibiliza pacienții astfel încât
expresia afecțiunii este semnificativ alterată. Cu toate acestea, sindromul rujeolei atipice poate
să urmeze și vaccinării cu virus rujeolic viu, atenuat, probabil rezultând dintr-o inactivare
insuficientă datorată depozitării inadecvate.

Epidemiologie
Anterior răspândirii pe scară largă a vaccinării, epidemiile de rujeolă se produceau la
fiecare 2-3 ani, cu endemii minore în intervalul dintre ele. În ultimii ani în SUA endemiile au
apărut mai des la adolescenții vaccinați anterior și la adulții tineri și uneori la preșcolarii
neimunizați. Un sugar a cărui mamă a avut rujeolă dobândește transplacentar imunitate pasivă
care durează aproape tot primul an de viață, apoi susceptibilitatea este mare. Un episod de
rujeolă conferă imunitate pe viață.

Simptome și semne
Rujeola tipică începe după o perioadă de incubație de 7-14 zile cu febră prodromală,
rinoree, tuse chinuitoare și conjunctivită. Petele (semnul) Koplik patognomonice apar după 2
pînă la 4 zile, de obicei pe mucoasa bucală în dreptul molarilor superiori 1 și 2. Aceste pete
seamănă cu granulele fine de nisip alb înconjurate de areola inflamatorie. Dacă sunt numeroase,
întregul câmp de fond poate să fie un eritem pestriț. Apar faringita și inflamația mucoasei
laringiene și traheobronșice. Secrețiile nazale, mucoasa faringiană și, adesea, sedimentul urinar
conțin celulele gigante multinucleate caracteristice. Iritația caracteristica apare la 3-5 zile de la
debutul simptomelor, de obicei la 1-2 zile după apariția semnului Koplik. Erupția debutează în
fața sau în spatele urechilor și laterocervical sub forma unor macule neregulate care devin rapid
maculopapulare și se extind rapid (în 24 până la 48 ore) pe trunchi și pe extremități în timp ce
încep să pălească de pe față. Dacă iritația este deosebit de severa, apar peteșiile sau echimozele.
În perioada de vârf a bolii, temperatura poate depăși 40 °C (104 °F), cu edem periorbital,
conjunctivită, fotofobie, tuse chinuitoare, iritație extensiva și prurit blând; în general, pacientul
are un aspect bolnav. Leucopenia cu limfocitoza relativă este frecventă. Simptomele și semnele
generale evoluează în paralel cu severitatea erupției și variază de la o epidemie la alta. După 3

4
COLEGIUL NAȚIONAL BOGDAN PETRICEICU HAȘDEU, BIOLOGIE

până la 5 zile, febra scade, starea pacientului se ameliorează și iritația începe să pălească rapid,
lăsând în urmă o decolorare bronz-maronie, urmată de descuamare.
Sindromul rujeolei atipice poate debuta brusc, cu febră ridicată, toxicitate, cefalee,
durere abdominală și tuse. Iritatia poate să apară după 1-2 zile, debutând adesea pe extremități
și poate să fie maculopapular, vezicular, urticarian sau purpuric. Poate să apară edemul palmo-
plantar. Pneumonia și adenopatia hilară sunt frecvente, iar opacitățile nodulare din plămâni pot
persista ≥ 12 săptămâni. Anomalii moderate până la severe ale raportului ventilație/perfuzie
pulmonară pot produce hipoxemie semnificativă.

Complicații
Suprainfecțiile bacteriene se produc frecvent (consecutiv implicării tipice a tractului
respirator în timpul rujeolei), ducând la pneumonie, otită medie și alte infecții supurative.
Rujeola produce o suprimare tranzitorie a hipersensibilității întârziate, conducînd la o inversare
tranzitorie a testelor cutanate la tuberculină și histoplasmină, anterior pozitive, și agravând
uneori o TBC activă sau reactivând o TBC latentă. O exacerbare a febrei, modificarea formulei
leucocitare de la leocopenie la leucocitoză, alterarea stării generale, durerea și prostrația
sugerează o complicație infecțioasă bacteriană. Pacienții imunodeprimați pot dezvolta o
pneumonie severă, progresivă, cu celule gigante, neînsoțită de iritație. Purpura
trombocitopenică acută, uneori cu manifestări hemoragice severe, poate complica faza acută a
rujeolei. Encefalita apare în proporție de un caz la 1000 până la 2000 de cazuri de rujeolă, de
obicei la 2 zile până la 3 săptămâni după debutul iritației, adesea debutând cu febră ridicată,
convulsii și comă. În majoritatea cazurilor, numărul de limfocite din LCR se situează între 50-
500/µl, iar nivelul proteinelor este ușor crescut. LCR normal în momentul simptomelor inițiale
nu exclude encefalita. Evoluția poate să fie scurtă, cu recuperare în aproximativ 1 săptămână,
sau se poate prelungi, ducând la afectare gravă a SNC sau la deces. Panencefalita sclerozantă
subacută (PESS) se asociază adesea cu virusul rujeolei și este discutat mai jos.

Diagnostic
Rujeola tipică poate fi suspectată la un pacient cu antecedente de expunere la rujeolă,
cu coriză, fotofobie și semne de bronșită, iar înainte de apariția iritației diagnosticul poate fi pus
numai prin identificarea semnului Koplik. În majoritatea cazurilor, diagnosticul este stabilit
prin prezența acestor pete, urmate de febră ridicată, alterarea stării generale și iritație cu
progresia sa caracteristică craniocaudală. Cu toate că este rareori necesar, virusul poate fi

5
COLEGIUL NAȚIONAL BOGDAN PETRICEICU HAȘDEU, BIOLOGIE

depistat precoce prin colorația imunofluorescentă rapidă a celulelor epiteliale urinare și


faringiene sau poate crește pe culturi tisulare; virusul este mai ușor de depistat, cu toate acestea,
prin evidențierea unei creșteri a nivelului de anticorpi între serurile de fază acută și cea de
convalescență. Diagnosticul diferențial al rujeolei tipice include rubeola, scarlatina, iritațiile
medicamentoase, boala serului, roseola infantum, mononucleoza infecțioasă, infecțiile cu
adenovirusuri, cu echo- și coxsackievirusuri (vezi Tabelul 265-8). Trăsăturile distinctive ale
rubeolei includ evoluția sa ușoară cu simptome generale minime sau absente, ganglioni măriți
(și de obicei sensibili) în regiunea postauriculară și suboccipitală, subfebră, formulă leucocitară
normală, absența uzuală a unui prodrom recognoscibil și durată redusă. Scarlatina poate fi în
primul rând sugerată de faringită și de febră, dar leucocitoza existentă în scarlatină este absentă
în rujeolă, iar morfologia iritației este distinctă. Erupțiile medicamentoase (de exemplu, după
fenobarbital sau sulfamide) se aseamănă cu iritația rujeolica, dar, din nou, lipsește prodromul
tipic, tusea și progresiunea cranio-caudală a iritației, iar palmele și plantele sunt cel mai frecvent
implicate. În această situație, anamneza este importantă. Roseola infantum poate produce o
iritație cutanata similara aceleia din rujeolă, dar se constată rareori la copiii > 3 ani. În general
poate fi diferențiată prin temperatura inițială crescută, absența semnului Koplik și a stării
generale alterate, iar iritația apare simultan cu defervescența.
Diagnosticul diferențial al sindromului rujeolei atipice este similar cu cel al rujeolei
tipice; cu toate acestea pleiomorfismul iritației și semnele generale severe care se constată
uneori pot sugera febra pătată a Munților Stâncoși, leptospiroza, varicela hemoragică sau
infecție meningococică; alte diagnostice diferențiale includ anumite pneumonii bacteriene sau
virale, colagenoze, cum ar fi AR juvenilă, și sindromul Kawasaki (sindrom ganglionar
cutaneomucos). Antecedentele de expunere la rujeolă și administrarea anterioară a vaccinului
cu virus inactivat sugerează diagnosticul, dar confirmarea diagnosticului poate să facă necesară
izolarea virusului, studii serologice sau ambele.

Tratament
Tratamentul este simptomatic. Infecțiile bacteriene secundare necesită antimicrobiene
adecvate. Vitamina A reduce morbiditatea și mortalitatea la copiii malnutriți cu rujeolă severă.
La copiii > 1 an trebuie administrată vitamina A 200 000 UI p.o. timp de două zile (doza totală
400 000 UI) dacă există semne oftalmologice de deficiență de vitamina A, cu repetare după 4
săptămâni. Copiii fără semne oftalmologice de deficiență de vitamina A primesc o doză unică
de 200 000 UI. Copiii între 6 luni și 1 an trebuie să primească o doză de 100 000 UI.

6
COLEGIUL NAȚIONAL BOGDAN PETRICEICU HAȘDEU, BIOLOGIE

Imunoglobulinele serice sunt ineficiente în encefalită; tratamentul simptomatic reprezintă


singurul tratament disponibil.
Pacientul cu rubeolă se izolează 7 zile cu repaos la pat, dietă adaptată
toleranţei bolnavului, ş tratament simptomatic al febrei şi al artritei. Este preferabil paracetam
olul înlocul aspirinei pentru a evita riscul de sindrom Reye. Amantadina a fost raportată a fi
eficientă in vitro în inhibiţia stadiior precoce ale infecţiei, rubeolice în culturi de celule. Copiii
cu rubeolă congenitală necesită izolarea în toată perioada eliminării virusului, şi vor fi
monitorizați ulterior pentru eventuale sechele.
Tratamentul igieno-dietetic:
- repaosul la pat este indicat în perioada febrilă şi câteva zile după această perioadă,
copiii trebuie să fie imbrăcaţi curat.
Igiena
- igiena tegumentelor şi mucoaselor trebuie să fie urmărită cu multă atenţie;
- ochii vor fi menţinuţi curaţi prin spălare zilnică cu ceai de muşeţel;
- cavitatea nazală se curăţă de secreţie;
- urechile şi mastoidele se controlează zilnic.
Dieta
- în perioada febrilă se recomandă lichide: ceaiuri, limonade, sucuri de fructe, apă
minerală, lapte, supe;- în perioada de convalescenţă, regimul alimentar este complet fără
restricţii.
Concluzii
Virusul rubeolic este strict uman şi existența unui vaccin a cărui eficacitate a fost
demonstrată de mai mulţi ani, ne permite să sperăm în eliminarea rubeolei și a sindromului
asociat rubeolei congenitale.

Bibliografie
https://ro.wikipedia.org/wiki/Rujeol%C4%83
Mircea Chiotan, Boli infecțioase, Editura Medicală, 1997 Ioan Gorgan, Curs de boli
infecțioase, 2006
Lidia Nanulescu, Elemente de patologie infectioasă , Editura Medicală, 1996 Marin
Voiculescu, Rubeola, Editura Medicală, 1983