Sunteți pe pagina 1din 1

JURNAL DE BORD - VACANȚĂ ÎN ITALIA - București, Lamezia, Santa Domenica - Ziua 1 (primul

meu zbor și alte aventuri)

ZIUA 1- 2.10.2019
Ca de obicei, indiferent cât de mult timp de pregătire avem înainte de orice drum, excursie, vacanță, călătorie, mereu apar chestii de ultimă clipă (mai ales în
cazul unei femei cum e soția) care mă disperă aproape de fiecare dată, dar în cazul de față mai mult decât în alte dăți, deoarece este vorba de călătoria cu
avionul și nu prea-ți permiți să întârzii (sau așa credeam eu, fiind prima călătorie cu avionul).

Ora 8 era ideală pentru a pleca, să ajungem la București, să lăsăm mașina la părinții lui I. să mâncăm și noi ceva și apoi să ne luăm zborul, la propriu și la
figurat. Avionul era la ora 14, însă ca și recomandări ni se spunea să fim la aeroport pe la 11.30.

De la Brașov la părinții lui I. am fi făcut în medie 2 ore 30, dacă toate ar fi mers ok, aveam și vreo 30 de minute să mâncăm și să plecăm cu energia așezată,
liniștiți, către avion. E bine ca întotdeauna să pleci mai din timp, să lași loc și pentru neprevăzut. Cel puțin așa gândim eu și I.

Nu e cazul soției, care are un talent aparte în a ne duce la exasperare cu întârziatul și așteptatul după ea și bineînțeles, am plecat la 8.50 în loc de ora 8. În
loc să plecăm liniștiți și în armonie, am plecat nervoși și anxioși și adeseori când pleci cu o astfel de energie se mai întâmplă și altele.

Am mers foarte bine până pe autostrada București - Ploiești, însă pe la km 54 ne face unul semn că ceva se întâmplă în spate. Am știut atunci că s-a repetat
faza de la drumul spre CT de pe autostrada „Lunii”, despre care am vorbit aici. Ne-a zburat bara de protecție (din plastic) din nou, deși fusese „bine” lipită cu
scoci :P. I. nu a apucat să înlocuiască sau s-o repare așa că acum s-a repetat figura. Tipul care ne-a făcut semn, a oprit și ne-a zis că e undeva cam la 1 km
în spate.

Restul poveștii, poze, filmări găsiți pe blogul CĂLĂTOR ÎN MATRIX https://viataestedoarocalatorie.blogspot.com/2019/10/jurnal-de-bord-vacanta-in-italia-


santa_15.html