GENETICA

EREDITATE + VARIABILITATE
 EREDITATEA
 proprietatea unui individ de a transmite la
urmaşi caracterele personale precum şi cele
ale speciei sale.
 Se transmit informaţiile pentru realizarea
caracterelor.
 Ereditatea = proces informaţional care
presupune stocarea, expresia şi transmiterea
informaţiei necesare pentru realizarea
caracterelor unui individ.
 Ereditatea este o FUNCŢIE.
 Substratul molecular al eredităţii:

acidul deoxi-ribonucleic (ADN)

3 funcţii majore.

 deţine informaţia ereditară .

 exprimă informaţia ereditară .
 transmite informaţia ereditară .
 ADN deţine informaţia ereditară

macropolimer de nucleotide
codificată - unitate de cod:
CODON (3 nucleotide învecinate) ↔ AMINOACID
GENOM = totalitatea informaţiei din ADN.
GENA = unitatea de informaţie ereditară
"o genă → un caracter "
MUTAŢIE (modificare a structurii genice) →
variantă genică normală sau anormală.
Mutaţiile = cauze majore de boală sau
predispoziţie la boală
 U.M.F IAŞI

J.D. WATSON F. CRICK

STRUCTURA ADN 1953, Cavendish Lab, Cambridge

În anul 1953, J.D. WATSON

şi F. CRICK au propus un
model al structurii ADN:
 alcătuit din două catene
polinucleotidice (A, G, T,C),
 legate complementar prin
bazele azotate: A-T; G-C,
 înfăşurate într-o elice dublă,
răsucită spre dreapta.
-A-T-C-G-C-G-A-T-T-A-C-G-A-T-
-T-A-G-C-G-C-T-A-A-T-G-C-T-A-
 ADN deţine informaţia ereditară

ADN + proteine → cromosomi (= fibre de

cromatină)
cromosomi – substratul morfologic al
eredităţii;
 în celulele somatice → 46 de cromosomi
(2n= număr diploid);
 în celulele sexuale → 23 de cromosomi
(n= număr haploid).
cromosom = succesiune caracteristică de
gene
 U.M.F IAŞI

EVOLUŢIA
TEHNICILOR DE ANALIZĂ CROMOZOMIALĂ

(1) TEHNICI DE GENERAŢIA I

(1956)
- cromozomi uniform
coloraţi;
- identificare imprecisă*

(2) TEHNICI DE GENERAŢIA II

(1970)
- marcaj în benzi G sau R
cromozomi metafazici
(400 benzi);
- identificare precisă
GI

G II

Identificarea
precisă a
cromozomilor
 U.M.F IAŞI

TEHNICI DE ANALIZĂ CROMOZOMIALĂ

(3) TEHNICI DE
GENERAŢIA III (1977)
- Înaltă rezoluţie:
cromozomi M PM P

pro-matafazici
(550 benzi) sau
profazici
(850 benzi)
- o bandă = 3-5 Mb
 U.M.F IAŞI
TEHNICI DE ANALIZĂ CROMOZOMIALĂ
(v LP)

(4) TEHNICI DE GENERAŢIA IV

(1991)
- citogenetică moleculară
- FISH metafazic t(1q;2q)

- se pot identifica f. precis

remanierile cromozomiale şi
microdeleţiile
- FISH interfazic

Trisomie 21 Del 15q

Ce este FISH ?
tehnică de analiză
cromosomică
F fluorescence
I in Hibridare fluorescentă
S situ in situ
H hybridization

Tehnică moleculară Tehnică moleculară

pentru detecţia pentru localizarea
anomaliilor cromosomice secvenţelor genice
 TIPURI DE SONDE FISH

Sondă specifică Sondă Sonde Sondă

de locus centromerică telomerice pancromosomică

Sonde din ADN repetitiv

Exemple de sonde

Sondă centromerică
(celulă interfazică)
Exemple de sonde

Sonde telomerice
(celulă metafazică)
Exemple de sonde

Sonde specifice de locus

(preparat prometafazic)
Exemple de sonde

Sondă pancromosomică
(preparat prometafazic)
 AVANTAJELE TEHNICII FISH

 SENSIBILITATE ŞI SPECIFICITATE CRESCUTE

 TIMPUL SCURT DE OBŢINERE A REZULTATELOR DEFINITIVE;
 POSIBILITATEA ANALIZEI DE CELULE ÎN DIVIZIUNE SAU
INTERFAZĂ
 REZOLUŢIE MARE (sonde de până la 40 kb)

DEZAVANTAJELE TEHNICII FISH

 COSTUL RIDICAT AL SONDELOR ŞI REACTIVILOR;

 COSTUL RIDICAT AL APARATELOR FOLOSITE
 GRADUL ÎNALT DE TEHNICITATE
 Sindromul DiGiorge – identificarea
microdeletiilor cromosomice

Cromosom 22 anormal

Cromosom 22
normal
U.M.F IAŞI

STRUCTURA GENEI

GENA = un ansamblu liniar de secvenţe

nucleotidice de ADN necesar pentru a produce
un produs funcţional: un polipeptid sau o
moleculă de ARN
Gena este o unitate de transcripţie.
Genele :
 segmente de ADN,
 imprecis delimitate
 divizibile = structură discontinuă
 ocupă un locus distinct

19
 U.M.F IAŞI

STRUCTURA UNEI GENE CARE CODIFICĂ

PROTEINE

 prezintă o regiune centrală, transcrisă integral în ARN

mesager precursor, numită "cadrul de lectură" al
informaţiei genetice → necesară pentru sinteza proteinei;
 flancată de două părţi laterale, ne transcrise, cu rolul
de a regla expresia genei

20
 U.M.F IAŞI

ANATOMIA UNEI GENE CARE CODIFICĂ PROTEINE

1.1.REGIUNEA CENTRALĂ
Situs de
iniţiere al
 transcrisă integral în ARN transcripţiei
mesager precursor (“ORF*”);
codon iniţiator
 alternanţa de secvenţe
codante = exoni şi
necodante = introni
 Începe cu:
- situsul de iniţiere al
transcripţiei (SIR sau
INR) şi
- regiunea netrasnlată
5’UTR ce conţine şi
codonul iniţiator ATG
5’-CCAGCCATG-3’
21
* ORF= open Reading Frame
 U.M.F IAŞI

REGIUNEA CENTRALĂ A GENEI

EXONII
secvenţe transcrise
în pre ARNm şi
păstrate în ARNm
matur.
Regiuni codante pt
anumite părţi din
proteină = domenii.

22
 U.M.F IAŞI

REGIUNEA CENTRALĂ A GENEI

INTRONII

 Secvenţe necodante
 Transcrise iniţial în preARNm
şi apoi decupate precis şi
îndepărtate din ARNm
matur, alcătuit numai din
asamblarea exonilor
(“matisare”)
 încep cu 5’ GT şi sfârşesc
cu AG 3’ – semnale pentru
decuparea precisă*.
23
 U.M.F IAŞI

REGIUNEA CENTRALĂ A GENEI

 Regiunea centrală se
termină cu o secvenţă
3’UTR necodantă ce
conţine:
 Unul din codonii stop (TAA;
TAG, TGA)
 Situsul de terminare al
transcripţiei (AATAAA)
 Situsul de poliadenilare –
locul de desprindere a
moleculei de ARNm sintetizată
şi adăugare unui segment
poliadenilic (rol în stabilitatea
şi transportul ei din nucleu)
24
 U.M.F IAŞI
ANATOMIA UNEI GENE CARE CODIFICĂ
PROTEINE

1.2. REGIUNILE
LATERALE

 Flanchează regiunea
centrală (ORF)

 Netranscrise

 Rol de reglare a
transcripţiei

25
 U.M.F IAŞI

METODE DE CLONARE ŞI ANALIZĂ A

GENELOR

După 1970 s-au descoperit:

enzimele de restricţie, veritabile "bisturie" genetice,
cu ajutorul cărora a devenit posibilă secţionarea ADN
şi izolarea genelor*.
tehnici de amplificare unui fragment specific de
ADN = clonarea genelor (celulară sau acelulară –
PCR)**.
tehnici de analiză şi secvenţiere

26
U.M.F IAŞI

TEHNOLOGIA ADN
a inaugurat “era ingineriei
moleculare” cu multiple şi
importante aplicaţii practice:
• analiza structurii, cartografierii
lu funcţiei genelor;
• elucidarea patogeniei bolilor
genetice şi dobândite (infecţii,
cancere);
• diagnosticul bolilor:
preimplantator, prenatal,
presimptomatic;
• biosinteza unor molecule
terapeutice (insulină, hormon de
creştere, eritropoietină etc)
• tratamentul bolilor genetice şi
terapia genică 27
 U.M.F IAŞI

1. CLONAREA ADN

 Clonarea ADN este amplificarea selectivă a unei

gene sau fragment de ADN – prin multiple runde de
replicare – care vor produce un număr mare de copii a
fragmentului respectiv, ce vor permit analiza structurii şi
funcţiei sale.
 2 tipuri majore de clonare:
 Celulară, in vivo, utilizează mecanismul natural de replicare
a unor fragmente de ADN – obţinute prin diferite metode şi
introduse cu ajutorul unor vectori (plasmide, bacteriofagi,
cromozomi artificiali) în celule gazdă (bacterii, levuri)
 Acelulară, in vitro, folosind o reacţie de plomerizare în lanţ
(PCR)
28
 U.M.F IAŞI

1.1. OBŢINEREA UNOR GENE SAU

FRAGMENTE DE ADN

Trei metode:

(1). Secţionarea ADN

genomic, cu ajutorul
enzimelor de restricţie;

Enzimele de restricţie (Pr.

Nobel, 1978) – recunosc şi taie
ADN la nivelul unor secvenţe
nucleotidice specifice
(“situsuri de restricţie”)
producând fragmente de ADN
cu capete adezive.
29
 U.M.F IAŞI

OBŢINEREA UNOR GENE SAU FRAGMENTE DE ADN

(2). Obţinerea de ADN

complementar unei
molecule de ARNm, cu
ajutorul transcriptazei
inverse

Transcriptaza inversă (Pr.

Nobel, 1975) – sintetizează o
catenă de ADNc pe baza unei
molecule de ARNm extrasă din
celule.

30
 U.M.F IAŞI

OBŢINEREA UNOR GENE SAU FRAGMENTE DE ADN

(3). Sinteza artificială (chimică)

a unor fragmente de ADN
prin polmerizarea dezoxiribo-
nucleotidelor într-o ordine
determinată anterior (de ex.,
pe baza secvenţei de
aminoacizi şi codului genetic).

Fragmentele de ADN vor fi

utilizate ca sonde sau amorse în
alte tehnici.

31
 U.M.F IAŞI

1.2. CLONAREA ADN ÎN CELULE

Clonarea ADN in vivo utilizează

mecanismul natural de replicare
al ADN în celule a unor segmente
de ADN introduse în celule cu
ajutorul unor vectori

 formarea ADN recombinant,

prin ataşarea in vitro a
fragmentelor de ADN uman la
"un vector sau replicon "
capabil de replicare
independentă;
 transferarea moleculelor de
ADN recombinant în celule
gazdă, în care vectorul
recombinant se replică
independent de cromosomul
celulei gazdă;
 amplificarea sau producerea de
clone celulare multiple.
 izolarea clonelor de ADN
recombinant. 32
 U.M.F IAŞI

1.3. CLONAREA ACELULARĂ A ADN (metoda PCR)

 Foloseşte tehnica "polymerase

chain reaction" (PCR) (Mullis şi
Smith; Premiul Nobel, 1993)
 se poate amplifica selectiv o
secvenţă scurtă de ADN sau ARN.
 Amplificarea se realizează pe baza
principiului extensiei unei amorse
("primer").
 PCR este o reacţie în lanţ deoarece
catenele de ADN nou sintetizate
vor acţiona ca matriţe pentru
sinteza ADN în ciclurile următoare.
 Amplificarea este considerabilă (de
miliarde de ori) şi rapidă (în câteva
ore), fiind integral automatizată.
33
 U.M.F IAŞI

2. METODE DE ANALIZĂ A ACIZILOR NUCLEICI

În medicina practică analiza directă a genei sau

produselor sale este folosită pentru:

 studiul patologiei moleculare;

 diagnosticul genotipic prenatal sau presimptomatic al
unor boli, chiar şi atunci când gena şi efectele ei nu sunt
cunoscute sau nu sunt evidente;
 recunoaşterea unei infecţii virale.

34
U.M.F IAŞI

METODE DE ANALIZĂ A ACIZILOR NUCLEICI:

PRINCIPII

 Pentru a identifica o genă este necesară o

sondă genotipică adecvată care să permită:
 fie recunoaşterea genei (sonde directe)
 fie recunoaşterea unor markeri genotipici (secvenţe
necodante) situaţi în vecinătatea genei (sonde
indirecte).

 Această recunoaştere se realizează pe

principiul hibridizării moleculare a acizilor
nucleici.
35
 U.M.F IAŞI

METODE DE ANALIZĂ A ACIZILOR NUCLEICI:

TEHNICI

a).Analiza ADN genomic uman

prin metoda de transfer
Southern
b). Analiza cu sonde oligo-
nucleotidice specifice unei
alele (ASO) (dot blot).
c). Analiza ARNm prin Northern
blot.
d). Analiza proteinelor prin
Western blot.
e) Secvenţierea unor gene
36
 ADN exprimă informaţia ereditară

Transcripţie + Translaţie

Transcripţie - copierea informaţiei

genetice corespunzătoare unei gene →
moleculă de ARNm (mesager):

Translaţie – decodificarea informaţiei

genetice dintr-o moleculă de ARNm →
secvenţă peptidică
 A.CONŢINUTUL GENETICII UMANE
GENETICA − ŞTIINŢA EREDITĂŢII ŞI VARIABILITĂŢII

ADN transmite informaţia ereditară

Replicarea ADN + diviziunea celulei

Replicare - autocopierea informaţiei genetice din toate

moleculele de ADN → 2 molecule noi de ADN:
 Semiconservativă;
 Asincronă;
 Foarte precisă;

Diviziune – procesul de împărţire totală şi egală a

informaţiei genetice dintr-o celulă → 2 celule fiice
identice (mitoză) sau nu (meioză) cu celula de origine
 EREDITATE GENETICA VARIABILITATE

RECOMBINARE MIGRAŢII
ADN GENETICĂ

STOCARE Recombinare
genice
intracromosomică
EXPRIMARE Meioză
Recombinare cromosomice
intercromosomică MUTAŢII
Transcripţie ARNm
Codon (nucleu) Recombinare
Fecundare genomice
genomică

Translaţie mitocondriale
Peptid
(ribosomi)

TRANSMITERE

REPLICAREA ADN (semiconservativ)

Mitoza Transmiterea informaţiei în

(celule somatice) succesiunea generaţiilor celulare

DIVIZIUNEA Ovare Ovule

Fecundare
CELULEI
Meioza Transmiterea informaţiei în succesiunea
Zigot generaţiilor de organisme
(celule germinale)
Testiculi Spermatozoizi
 VARIABILITATEA
 fenomenele care produc diferenţele
genetice dintre indivizii unei populaţii,
precum şi între populaţii diferite .
 3 surse de variabilitate:
 Recombinările genetice – fenomene normale în
meioză şi fecundare.
 Mutaţiile genetice – fenomene anormale în cursul
diviziunilor celulare;
 Migraţiile populaţionale
 VARIABILITATEA

fiecare individ are o

structură genetică unică şi
specifică.
Mutaţiile

 Nenaturale,
Mutaţiile: permanente (±),
modificări ereditare
în secvenţa
sau aranjarea  Consecinţe:
nucleotidelor (secvenţelor) • fără efect,
din ADN • variaţii fenotipice
normale,
• boală.
 Clasificarea mutaţiilor

 Mărimea materialului genetic:  Cauză:

 M. genice  M. Spontane (majoritatea)
(10-6/locus) → erori de replicare a
 M. cromozomiale ADN
(anom. structură) → erori de recombinare
(10-6/diviz. cel) (CO inegal)
 M. genomice → erori de distribuţie
(anom. număr) (nedisjuncţie)
(10-2/diviz. cel)  M. induse ← de ag.mutageni

 Tipul de celulă afectată:  Consecinţe fenotipice

 M. germinale:
 M. germinale → ereditare  M. patogene
 M. somatice → clone an.  M. neutre
→ ne-ereditare  M. benefice
 M. somatice → clone → cancer,
îmbătrânire
 MUTATIILE GENICE

MUTAŢIILE GENICE

 MG = modificări ale secvenţei nucleotidice sau

aranjării ADN unei gene → variante alelice

m1
gena N m2
m3
 Clasificarea mutaţiilor genice

 după mecanism:

 modificarea secvenţei N:
• substituţii = înlocuirea unei perechi
de baze (pb).
• deleţii = pierderea unei/unor pb
• inserţii= introducerea unei/unor pb

 modificarea aranjării N:
• recombinări omoloage nealelice
→ deleţie / duplicaţie segmente ADN A
T
• amplificarea repetiţiilor trinucleotidice
 Substituţii nucleotidice
A T prin erori de replicare a
ADN
G C

A T A T

ÎMPERECEHERE
G T G C
GREŞITĂ

A T A T A T A T

G C A T G C G C

MUTAŢIE
 Mecanismele reparare a leziunilor ADN

 Erorile de împerechere au o frecvenţă mare, de

~1:10.000 (10-4).

 Rata mutaţiilor este menţinută la un nivel scăzut (10-10)

prin intervenţia unor mecanisme de recunoaştere şi
reparare a leziunilor (“controlul calităţii ADN”).

 Acţiunea lor este cuplată cu mecanismele de control a

progresiei prin ciclul celular şi cu apoptoza.
G1 → Go → ± reparare → G1 sau apoptoză

 NU au o eficienţă absolută; în final, se produce o mutaţie

nouă la fiecare replicare / diviziune celulară.
 RECOMBINAREA GENICĂ ABERANTĂ
(recombinare omoloagă nealelică)

Sinapsă greşită
 Are loc în profaza meiozei I:
- împerecherea (sinapsa) CO inegal
greşită între regiuni
omoloage (secvenţe de ADN
identice sau cvasiidentice;
ex., R1 ~ R2) dar nealelice;

- CO → schimb inegal între Duplicaţie

crz. omologi → deleţii,
duplicaţii, inversii a unor
segmente mari
2.1. SUBSTITUŢIA NUCLEOTIDICĂ

 Substituţie = înlocuirea unui singur nucleotid (şi

deci a unei pb) = “mutaţie punctiformă”.

 S = cel mai frecvent tip de mutaţie întâlnit la om.

a).Substituţia nucleotidică:
localizare intragenică
ADN N (1) (2) (3)
 În EXONI: TTT TTC CTT ATT
a). Codon sens →
(1) codon sens sinonim
→ proteină N (silent m.) ARNm
(2) alt codon sens AA1→ AA2 AAA AAG GAA UAA
→ proteină An (missens m.)
(3) codon nonsens prematur →
proteină An scurtată (instabilă) Pr
(non-sens m.) ..liz... ...liz... ..glu.. ..STOP..
b). Codon nonsens →
→ codon sens → proteină An
alungită
→ alt codon nonsens → proteină N
 Substituţia nucleotidică: localizare
intragenică
 În INTRONI:
Anulare situsuri de decupare (splice site mutations)
5’GT---------AG3’
GT AG GT AG

Exon 1 Intron 1 Exon 2 Intron 2 Exon 3

GC AG GT AG

Exon 1’ (exon 1 + intron 1 + exon 2) Intron 2 Exon 3

Mutaţie la nivelul secvenţei dinucleotidice GT

GT AT GT AG

Exon 1 Intron 1’ (intron 1 + exon 2 + intron 2) Exon 3

Mutaţie la nivelul secvenţei dinucleotidice AG

 Substituţia nucleotidică: localizare intragenică

 În SECVENŢELE DE
REGLARE
→ reg 5’ - promotor →
modificări cantitative ale
sintezei proteinelor
→ reg 3’ – anomalii de
poliadenilare → ARNm
instabil
DELEŢII ŞI INSERŢII MICI

 Del /Ins - care NU sunt multiplu de 3 nucleotide →

decalarea (defazarea) cadrului de lectură al genei (m.
frameshift) → schimbarea secvenţei AA în aval de del/ins

 Del /Ins a 3 nucleotide / multiplu de 3→ ± 1-n aminoacizi

EXPANSIUNEA INSTABILĂ
A REPETIŢIILOR TRINUCLEOTIDICE

 Tip nou de mutaţii – instabile sau dinamice – diferit de

mutaţiile “clasice”= permanente şi stabile
 Se produc în genomul uman în regiuni cu repetiţii
trinucleotidice:
 dispuse în tandem: CGG CGG CGG…→→→→→
 polimorfice (într-un număr diferit la persoanele normale); ex
CGG = 6-50 repetiţii.
 situate în diferite segmente ale genei (promotor; exoni; introni);
ex. CGG – în regiune promotor a genei FMR1 (Xq27.3 în situsul
fragil FRAXA)
 “inerte” funcţional (CGG=6-50 →fenotip normal)
 instabilitate intergeneraţională (“meiotică”)
 Expansiunea instabilă a repetiţiilor
trinucleotidice

 instabilitatea intergeneraţională (“meiotică”):

 Pe măsură ce gena trece – prin meioză – de la o generaţie la alta →
nr. repetiţiilor trinucleotidice creşte progresiv dar moderat;
 se produce o premutaţie (pt CGG = 60-200 repetiţii) →normal
 mecanism: glisare sau derapare replicativă

 Când se ajunge la un prag critic (ex. pt CGG = 230 repetiţii) →

blocarea expresiei genei → mutaţie →boală
 boli prin mutaţii dinamice (expansiunea trinucleotidelor):
 Sdr. X fragil (prin expansiunea CGG) – retard mintal legat de X
 Boala Huntington (prin expansiunea CAG) – boală neurologică
degenerativă
 Distrofia miotonică (prin expansiunea CTG) – afecţiune
neuromusculară
EFECTELE FENOTIPICE ALE
MUTAŢIILOR GENICE PATOGENE

1. Pierderea (totală/parţială) a funcţiei(activităţii) genei

- în majoritatea bolilor recesive (bolnavii = homozigoţi)
2. Câştigul de funcţie
- creşterea nivelului de expresie a proteinei
- ex., activarea permanentă a unui receptor în absenţa ligandului
3. Achiziţia unor proprietăţi noi a proteinei mutante
- ex., deficit în alfa-1 antitripsină – varianta α1 AT Pittsburg – nu
mai acţionează ca o anti- elastază ci ca un inhibitor al coagulării.
4. Expresia inadecvată a genei ca timp şi loc
- ex., persistenţa ereditară a Hb fetale
- oncogenele
 MUTAŢIE GENICĂ

Mutaţie în regiune codantă Mutaţie în regiune reglatoare

Proteină anormală Proteină normală

Scăderea cantităţii de proteină dacă
aceasta este instabilă

Cantitate scăzută

MECANISM PATOGENIC
Cantitate crescută
Pierdere de funcţie (cel mai frecvent)

Câştig de funcţie (rareori)

Proprietăţi noi (rareori)

Corelaţii dintre genotip şi fenotip

 “o genă → o boală”
• În unele boli (ex., sicklemia) mutaţia este unică la toţi
bolnavii → manifestare identică a bolii;
• În alte boli → bolnavii au mutaţii diferite în aceeaşi genă –
gravităţi dfierite.
 “o genă → mai multe boli”
• Mutaţii diferite în gena RET → b. Hirschprung (megacolon
congenital); cancer ereditar tiroidă + suprarenale (sdr.
MEN)
• Mutaţii diferite a genei beta-globină → sicklemia (AR);
beta-talasmia (AR); methemoglobinopatia (AD)
 “mai multe gene → o boală”
• B. Hirschprung ← mutaţii gene RET sau ECE1 sau EDN3
 Mutaţiile genice –
cauză majoră de boală
sau de
predispoziţie la îmbolnăvire
 Genetica - DISCIPLINĂ CLINICĂ
 Genetica umană → genetica medicală
 relaţia ereditate ↔boală - importanţa mutaţiilor
în producerea bolilor sau predispoziţiei la boli.
 Genetica medicală - specialitate distinctă:
 diagnosticul şi îngrijirea pacienţilor cu boli genetice;
 îngrijirea familiilor bolnavilor prin:
 sfat genetic,
 diagnostic prenatal,
 screening neonatal
 diagnostic presimptomatic.
 Importanţă în asistenţa medicală a populaţiei →
păstrarea stării de sănătate a generaţiilor
viitoare.
 U.M.F IAŞI

BOLILE GENETICE

 Boală = orice alterare majoră a structurii

şi/sau funcţiei normale a organismului.
 Cauze : factori de mediu (f.m.) ± factori
genetici (f.g.) (mutaţii);
 Clasificare etiologică:
 boli genetice ← f.g.
 boli multifactoriale ← f.g + f.m.
 boli ecologice (negenetice) ← f.m.
61
 Noţiuni generale – BOLI GENETICE

 Bolile genetice ↔ probleme de sănătate publică:

 sunt frecvente - incidenţă globală 5-8% la nou-născuţi;
 sunt numeroase - 10.000 de afecţiuni;
 sunt grave - cauză majoră de mortalitate;
 nu se vindecă spontan;
 beneficiază de măsuri de profilaxie (primară sau
secundară) prin:
 identificarea persoanelor afectate şi a riscului de recurenţă al
afecţiunii - anamneză familială şi sfat genetic;
 depistarea precoce a persoanelor cu risc - diagnostic prenatal,
screening neonatal şi presimptomatic
 interesează bolnavul, familia acestuia şi societatea [14]
 Noţiuni generale – BOLI GENETICE

 Tipuri de boli genetice:

 boli cromosomice
 boli monogenice;
 boli mitocondriale - mutaţia ADN-ului mitocondrial
 60 de afecţiuni rare cu transmitere matriliniară;
 boli multifactoriale - produse prin interacţiunea complexă a factorilor
genetici (mutaţii la nivelul mai multor gene) cu factorii nefavorabili de
mediu
 ereditatea determină predispoziţia genetică;
 reprezentate de malformaţii congenitale izolate şi bolile comune ale
adultului;
 incidenţă 5% din populaţie;
 risc 3-20% dependent de numărul de persoane afectate din familie;
 boli prin mutaţii somatice
 mutaţiiile somatice intervin în patogenia cancerului, bolilor autoimune,
senescenţei;
 au caracter clonal;
 nu se transmit la descendenţi
 U.M.F IAŞI

Bolile cromozomiale (B.crz.)

 B. crz. - produse de anomalii în numărul sau structura

cromozomilor:
 vizibile (!) la microscop (inclusiv prin FISH), deci ≥ 4 Mb.
Ex. sdr. Down (trisomia 21); sdr. Turner (monosomia X);
sdr. Velo-Cardio-Facial (del 22q11).
 NU sunt ereditare (rare excepţii).
 Frecvenţa anomaliilor cromozomiale:
 gameţi (bărbaţi/femei normale şi fertile): → 10 % (spermatozoizi)
25 % (ovule)
 embrioni (std. preimplantator) → 25 %
 embrioni 5-8 spt (avorturi spontane) → 50 – 60 %
 nou-născuţi morţi → 10%
 nou-născuţi vii → 0,7 – 1 % (>1:140)
64
 Anomaliile cromozomiale – consecinţe
U.M.F IAŞI

fenotipice

 48 % = anomalii crz. neechilibrate (~1:300 nn)

→ trisomii / monosomii complete sau parţiale →
“anomalii de dozaj genic” (± segm.crz./gene N)
→ fenotip anormal: ACM ± RM (~600 entităţi)

 52 % = anomalii crz. echilibrate (~1:250 persoane N !!!)

(t; ins; inv;)
→ fenotip normal;
→ tulburări de reproducere: sterilitate, avorturi spontane,
nn morţi, nn vii plurimalformaţi.

Anomaliile cromozomiale sunt principalele cauze ale malformaţiilor

congenitale multiple, retardului mental, tulburărilor pubertare sau
de reproducere (sterilitate, avorturi spontane, nou-născuţi morţi).
65
 U.M.F IAŞI

Bolile monogenice (B. MG)

 B. MG - produse de mutaţia unei alele (A/n) sau

ambelor alele (a/a) ale unei gene nucleare cu efect
major → proteină anormală.
 B. MG - se pot transmite ereditar, în succesiunea
generaţiilor : AD, AR, LX → boli mendeliene.
- ex., AD (An) : hipercolesterolemia familială, ADPKD;
- ex., AR (aa) : fibroza chistică (mucoviscidoza); sicklemia;
- ex., LX (XaY): hemofilia.
Indexate şi descrise îm catalogul « Mendelian Inheritance of Man »
edt. Victor McKusick (ed.12, 1998; versiunea online = OMIM,
actualizată permanent)
 www.ncbi.nlm.nih.gov/omim National Center for Biotechnology
Information ; National Library of
Medecine ; National Institut of Health
Ex., Cystic fibrosis – OMIM # 219700
66
Noţiuni generale
Dominant autosomale Dominant legat de crs. X
A>n A>n
AA, An XAXA, XAXn XAY
nn XnXn XnY

BOLI MONOGENICE
Recesiv autosomale Recesiv legat de crs. X

N>a N>a

aa XaXa XaY

NN, Na XNXN ,XNXa XNY

 Noţiuni generale – BOLI GENETICE

 Boli moleculare
 boli monogenice la care se cunoaşte complet
mecanismul patogenic: mutaţia genică, proteina
anormală, modificările fenotipice (simptomatologie);
 1500 afecţiuni;
 clasificare:
 deficite enzimatice;
 boli anomalii ale proteinelor de transport;
 boli prin anomalii ale proteinelor structurale;
 boli prin anomalii ale proteinelor implicate în comunicarea
intercelulară;
 boli prin anomalii ale preteinelor implicate în homeostazie
[14];
 Boli monogenice - noţiuni generale
 transmiterea monogenică = cel mai simplu mod de
transmitere → recunoaştere uşoară
 numeroase dificultăţi de diagnostic şi evaluare a
riscului de recurenţă ← variabilitatea expresiei
fenotipică a mutaţiilor (interrelaţii genice şi
influenţa factori de mediu):
 penetranţa incompletă,
 expresivitatea variabilă,
 specificitatea de organ,
 pleiotropia,
 eterogenitatea genetică
 consanguinitatea.
 Boli monogenice - noţiuni generale
PENETRANŢA INCOMPLETĂ

 Penetranţa noţiune cantitativă valabilă în bolile dominante:

 frecvenţa manifestării genei mutante (numărul bolnavilor), în raport cu
numărul total de purtători ai genei anormale (AA, An).

 În unele boli dominant autosomale unii heterozigoţi (An) sunt aparent

sănătoşi, gena „A” nefiind manifestă, situaţie caracteristică penetranţei
incomplete → posibilitatea transmiterii mutaţiei → descendenţi (An) cu
manifestări complete → transmitere dominantă neregulată (similară
transmiterii recesive).

 Riscurile de recurenţă dificil de evaluat, deoarece un individ aparent

sănătos heterozigot poate transmite mutaţia la copii, care, însă, pot
manifesta boala.
 La riscul obţinut pe baza legilor lui Mendel se înmulţeşte valoarea
penetranţei incomplete, rezultând un risc mai mic decât cel teoretic
pentru o boală dominantă.
 Boli monogenice - noţiuni generale
EXPRESIVITATEA VARIABILĂ

 Expresivitatea variabilă noţiune cantitativă = manifestarea clinică a

anomaliei genetice cu grade diferite de intensitate, în aceeaşi familie sau
în familii diferite.
 Diverse aspecte:
 grade diferite de severitate la membrii aceleiaşi familii sau în familii diferite -
polidactilie unilaterală, bilaterală, la mâini, la picioare sau la toate membrele.
 forme tipice de boală sau forme incomplete, cu manifestări reduse → boli
dominante determinate de gene cu efect pleiotrop (sindrom Marfan):
 corelaţie cu vârsta de debut a bolii → anticipaţie (manifestarea bolii la vârste
din ce în ce mai tinere în generaţii succesive - de exemplu coreea Huntington).
 Predominanţa sau limitarea la unul dintre sexe apare în unele boli dominant
autosomale.
 hemocromatoza are o frecvenţă de zece ori mai mare la bărbaţi decât la femei,
explicaţia fiind aportul alimentar mai redus în fier şi pierderile menstruale prezente la
femei.
 aplazia emailului dentar sau căderea precoce a dinţilor sunt întâlnite mai frecvent la
femei.
 limitarea la un sex survine atunci când organul ţintă este prezent doar la unul dintre
cele două sexe (de exemplu, sindromul Morris se manifestă clinic doar la subiecţii de
sex masculin).
 Boli monogenice - noţiuni generale
SPECIFICITATEA DE ORGAN

 noţiune calitativă → tipul şi localizarea

efectelor fenotipice ale genei mutante.

 boli dominante care afectează mai multe

organe sau ţesuturi.

 boala Rendu-Osler (angiomatoza hemoragică

ereditară) → hemoragii în diferite organe prin
ruperea unor hemangioame.
 Boli monogenice - noţiuni generale
PLEIOTROPIA

 efecte fenotipice distincte în ţesuturi

diferite, datorite aceleiaşi mutaţii.

 sindromul Marfan → mutaţie dominantă

la nivelul genei fibrilinei → anomalii:
 scheletice,
 oculare
 cardiovasculare.
 Boli monogenice - noţiuni generale
ETEROGENITATEA GENETICĂ

 apariţia de consecinţe fenotipice identice sau similare

generate de mutaţii diferite în aceeaşi genă (E alelică)
sau în gene diferite (E de locus).

 eterogenitate alelică → mucoviscidoză → 700 de

mutaţii în gena canalului transmembranar pentru ionul
de clor (CFTR).

 eterogenitate de locus → retinopatia pigmentară →

transmitere dominant autosomal, recesiv autosomal
sau recesiv legat de cromosomul X → diagnostic clinic
insuficient pentru evaluarea riscului de recurenţă →
analiza arborelui genealogic al familiei.
 U.M.F IAŞI

BG sunt determinate de mutaţii germinale

sau somatice

Metode de identificare a mutaţiilor :

 directe (DIAGNOSTIC GENOTIPIC)
 prin analiza ADN,
 prin analiza cromozomilor;
 indirecte
 prin studiul efectelor primare (proteină anormală)
 sau efectelor secundare (la nivel celular)

75
 U.M.F IAŞI
Mutaţiile genice au 3 categorii de efecte:
(ex., sicklemia)

MUTAŢIE GENICĂ
Gena β-globină

Efecte terţiare
Efect primar Efect secundar – la nivel (semne şi simptome)
celular: hematii în seceră
Proteină anormală anemie
Hemoliză
splenomegalie
Ocluzie capilară
microinfarcte

Hb S
76
 U.M.F IAŞI

PRINCIPALELE DIRECŢII
DE PROFILAXIE A BOLILOR GENETICE

1. PROFILAXIA PRIMARĂ = evitarea APARIŢIEI bolilor genetice.

(a). Prevenirea PRODUCERII şi/sau TRANSMITERII MUTAŢIILOR.
(b) Prevenirea APARIŢIEI BOLII la persoanele sănătoase dar cu
PREDISPOZIŢIE GENETICĂ la boală.

2. PROFILAXIA SECUNDARĂ = DEPISTAREA PRECOCE a bolii

(c) Prevenirea NAŞTERII unui copil cu genotip anormal – la
cuplurile cu risc genetic crescut.
(d) Prevenirea MANIFESTĂRILOR bolilor genetice sau ale
COMPLICAŢIILOR lor la un copil născut cu o boală genetică.
4 DIRECŢII DE PROFILAXIE, fiecare cu
mai multe ACŢIUNI
 U.M.F IAŞI

PROFILAXIA PRIMARĂ:
Prevenirea PRODUCERII MUTAŢIILOR.

Prevenirea PRODUCERII MUTAŢIILOR:

1. Cunoaşterea şi evitarea agenţilor mutageni*.
Majoritatea mutaţiilor sunt spontane,
prin erori de replicare / distribuţie – frecvenţa lor creşte cu vârsta
2. Reducerea vârstei reproductive:
 femei → sub 35 - 38 ani → risc ↑ copii cu s. Down;
 bărbaţi → sub 45 ani → risc ↑ copii mutaţii genice (ex.
neurofibromatoza 1; acondroplazia).
 U.M.F IAŞI

Prevenirea TRANSMITERII MUTAŢIILOR.

Prevenirea TRANSMITERII MUTAŢIILOR la descendenţi, prin:

1. sfat genetic → determinarea riscului genetic;

2. diagnostic pre-simptomatic (înaintea reproducerii) la purtătorii
sănătoşi de mutaţii dominante care se manifestă clinic tardiv (ex.
ADPKD= boala polichistică renală a adultului cu transmitere AD);
3. depistarea heterozigoţilor sănătoşi (purtători de mutaţii
recesive) → Na + Na = 25% copii bolnavi;
4. evitarea căsătoriilor consanguine → cresc frecvenţa întâlnirii
heterozigoţilor.
 U.M.F IAŞI

PROFILAXIA SECUNDARĂ:
DEPISTAREA PRECOCE A BOLII

Prevenirea NAŞTERII unui copil cu genotip anormal –

la cuplurile cu risc genetic crescut, prin adoptarea unei
“opţiuni reproductive”:
1. contracepţia voluntară (temporară/definitivă) ±
adopţie
2. fecundare in vitro (FIV) ← donatori de gameţi,
3. diagnostic preimplantator,
4. screening şi diagnostic prenatal.
 U.M.F IAŞI

PROFILAXIA SECUNDARĂ: DEPISTAREA PRECOCE A BOLII

Prevenirea MANIFESTĂRILOR sau ale COMPLICAŢIILOR bolii la

un copil născut cu o boală genetică, prin:

1. screening neonatal → depistarea precoce a nou-născuţilor

cu genotip anormal dar fără semne clinice de boală în
perioada neonatală (ex., fenilcetonurie);
2. diagnostic postnatal precoce;
3. diagnostic pre-simptomatic.
 U.M.F IAŞI

SCREENINGUL BOLILOR GENETICE

1. DEFINIŢIE, PRINCIPII, CLASIFICARE.

Screeningul genetic:
 identificarea PREZUMTIVĂ într-o populaţie a unei boli sau a
unui genotip anormal – ne manifest clinic,
 prin aplicarea unor proceduri simple, rapide, ieftine şi cu
acurateţe ridicată,
 în scopul SORTĂRII persoanelor aparent sănătoase care
probabil AU boala de cele care probabil NU au boala.
 U.M.F IAŞI

SCREENINGUL BOLILOR GENETICE PRINCIPII:

 Testele de screening :
 NU PUN DIAGNOSTICUL de boală
 ci IDENTIFICĂ un grup populaţional, la care vor trebui făcute
ALTE TESTE DIAGNOSTICE.

 OBIECTIVE - printr-o intervenţie precoce adecvată:

 procesele patologice să fie prevenite (dgn+trtm);
 sau persoanele implicate să ia o decizie reproductivă informată.
 U.M.F IAŞI

TIPURI DE SCREENING GENETIC

1. Screeningul populaţional:
 prenatal : DTN, sdr. Down ş.a;
 neonatal : fenilcetonurie; hipotiroidie congenitală, ş.a.
 postnatal : purtători sănătoşi de mutaţii:
- heterozigoţi (Na sau X NX a) pentru o boală recesivă frecventă
(talasemie, fibroză chistică; distrofie musculară Duchenne, etc);
- în viitorul apropiat → determinarea susceptibilităţii individuală
la boli comune (medicină predictivă).
 U.M.F IAŞI

SCREENINGUL BOLILOR GENETICE: CLASIFICARE

2. Screening familial:
depistarea precoce a bolii la rudelor gr.I – II sănătoase ale
bolnavului, pentru a preveni boala sau pentru a lua o decizie
reproductivă informată.
4 tipuri:
 presimptomatic (ADPKD; hipercolesterolemie familială, boală
Huntington; cancer sân sau colon);
 purtătorii sănătoşi de an. cromozomiale echilibrate;
 heterozigoţii în boli recesive (fibroza chistică; distrofia musculară
Duchenne);
 premutaţii (în sdr. X fragil şi alte boli prin mutaţii dinamice).
 U.M.F IAŞI

STRATEGII DE TERAPIE A BOLILOR GENETICE

1. Tratament simptomatic;
2. tratament patogenic;
3. terapie de substituţie;
4. terapie celulară;
5. terapie genică:
 de înlocuire a genei mutante,
 de blocare a expresiei genei mutante.
 U.M.F IAŞI

STRATEGII DE TERAPIE A BOLILOR GENETICE

1. Tratamentul simptomatic = metode de tratament care

acţionează la nivelul fenotipului:

 metode educaţionale → prevenirea unor factori declanşatori ai bolii,

 metode farmacologice → combaterea unor manifestări / complicaţii,
 intervenţii chirurgicale → corecţia malformaţiilor congenitale.
 U.M.F IAŞI

STRATEGII DE TERAPIE A BOLILOR GENETICE

2. Tratamentul patogenic = tratamentul tulburărilor

metabolice sau biochimice asociate bolilor genetice

Metode farmacologice sau nutriţionale ce urmăresc:

 restricţia substratului (ex., fenilalanină în PKU),
 utilizarea unor căi metabolice alternative pentru îndepărtarea
metaboliţilor toxici (ex., allopurinolul în gută),
 utilizarea unor inhibitori metabolici (ex., statinele în
hipercolesterolemia familială),
 înlocuirea produsului deficitar (ex., tiroxina în hipotiroidie).
 U.M.F IAŞI

STRATEGII DE TERAPIE A BOLILOR GENETICE

3. Metode de tratament care acţionează la nivelul

proteinei deficitare
Terapia de substituţie: ex, factorul VIII în hemofilia A; enzime
în boli lizozomale.

4. Terapia celulară:
- transplante de organe,
- implantarea unor celule diferenţiate sau celule stem.
 U.M.F IAŞI

STRATEGII DE TERAPIE A BOLILOR GENETICE

5. Terapia genică

Terapia genică constă în MODIFICAREA GENETICĂ a celulelor bolnavului

prin transferul ADN (gene, fragmente de gene, oligonucleotide) sau ARN
(oligonucleotide anisens),

cu ajutorul unui vector.

 U.M.F IAŞI

STRATEGII DE TERAPIE A BOLILOR GENETICE

Terapia genică somatică:

Introducerea unei gene în celulele somatice prin:

 manipularea celulelor proprii ale pacientului în afara
organismului (terapie ex vivo),
 tratarea celulelelor fără îndepărtarea lor din organism
(terapie in vivo).
 U.M.F IAŞI

STRATEGII DE TERAPIE A BOLILOR GENETICE

Terapia genică somatică:

Din punct de vedere al scopului urmărit, se pot deosebi:
 terapia genică de ÎNLOCUIRE (numită şi terapia genică “clasică”) -
transferul în celulele somatice a unei gene normale
corespunzătoare genei mutante
cu ajutorul unui vector viral sau non-viral;

 terapia genică de BLOCARE a expresiei genei cu ajutorul uno

 oligonucleotide anti-sens,
 ribozime
 ARN interferent