Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău

Domeniul: Comerț
Profil: Servicii
Calificare: Tehnician în activităţi de comerț

Proiect pentru obţinerea

certificatului de calificare profesională
de
nivel IV

Profesor coordonator:
Voicu Cornelia
Elev: Ciuchi Mihai – Ionuț
Clasa: a XII – a K

2019

1
 MODULUL: Finanţarea afacerii

TEMA : Creditul bancar – sursă străină

de finanţare

2
 CUPRINS

ARGUMENT ...............................................................................................................pag. 4

CAPITOLUL I SURSE STRĂINE DE FINANŢARE..........................................pag. 6

I.1. Finaţarea prin credite bancare......................................................................pag. 6

I.2 Finanţarea prin leasing .................................................................................pag. 8

I.3.Împrumutul obligatar ..................................................................................pag. 9

I.4 Avantajele și dezavantajele surselor străine de finanțare ………………..pag. 11

CAPITOLUL II CARACTERIZAREA CREDITULUI BANCAR …..…….......pag. 12

II.1.Noţiuni generale privind creditul bancar ..................................................pag. 12

II.2. Clasificarea creditelor bancar...................................................................pag. 17

CAPITOLUL III STUDII DE CAZ PRIVIND CREDITUL BANCAR ..............pag. 19

BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………..…… .pag.21

3
 ARGUMENT

Creditul reprezintă un motor al dezvoltării economice, asigurând un volum sporit

de bunuri (produse şi servicii). Orice agent economic (inclusiv gospodăriile) se pot
dezvolta utilizând trei căi principale:
1. prin fondurile proprii – capacitatea de autofinanţare rezultată din derularea
activităţii firmei.
2. prin apelul la resursele economisite (de către alte firme sau gospodării).
3. prin utilizarea mijloacelor de plată puse la dispoziţie de bănci care monetizează
active ce nu sunt monedă (creaţie monetară).
Oferta de capitaluri de împrumut este o ofertă de resurse create prin (1) procesul de
economisire şi o ofertă (2) de instrumente de plată (instrumente monetare) create de bănci
prin procesul de monetizare.
Din punct de vedere economic procesul de creditare este intrinsec legat de procesul
de economisire, acesta din urmă fiind realizat atât de agenţii economici cu resurse
suplimentare (inclusiv statul) cât şi de gospodării.
Ca orice proces, creditarea porneşte de la cei care dispun de resurse băneşti
temporare ("unităţi care economisesc") şi le distribuie celor care au nevoie temporară de
respectivele resurse ("unităţi cu deficit de resurse financiare" - alte firme, gospodării şi
stat).
Întâlnirea celor ce dispun de fonduri cu cei care au nevoie de fonduri se realizează pe
piaţa financiară. Procesul de creditare nu se poate desfăşura în absenţa unor pieţe de
fonduri eficiente a căror rol de bază este de a permite întâlnirea cererii cu oferta. Există
mai multe instituţii cu rol de intermediari financiari.
La nivel macroeconomic, procesul de creditare poate fi văzut ca "un proces de
redistribuire a unei părţi din PIB sau din venitul naţional, prin care se mobilizează resursele
financiare din economie şi se repartizează direct sau indirect (prin intemediul creării unor
mijloace de plată) cu scopul atingerii unor obiective economice şi sociale". În concluzie la
nivel macroeconomic creditul are trei funcţii:
a) de repartiţie – "unităţile care economisesc" dau cu împrumut "unităţilor cu
deficit" şi care demonstrează că prin activitatea lor pot şi vor să ramburseze
creditul luat, cu alte cuvinte prin acest proces creşte gradul de concentrare a
capitalului;
b) de control – de regulă, acordarea unui credit se face pentru un anumit obiectiv
clar stipulat în contract iar urmărirea şi eficienţa utilizării acestuia permite
reducerea iniţiativelor nerentabile. Împreună cu alţi factori, preţul de echilibru
dintre cererea şi oferta de bani (dobânda) permite reglarea cererii şi ofertei de

4
 bunuri, contribuind indirect la stabilitatea preţurilor.
c) de emisiune monetară – băncile (comerciale şi centrale) monetizează anumite
active, care nu sunt monedă, sub forma mijloacelor de plată, care devin la rândul
lor monedă, deoarece participă la stingerea datoriilor între partenerii comerciali.

CAPITOLUL I SURSELE STRAINE DE FINANTARE

Din punctul de vedere al surselor de finanţare străine, întreprinderile se pot

finanţa prin credite bancare, prin leasing, prin împrumuturi obligatare şi prin fonduri
structurale (fonduri nerambursabile).

I.1. Finaţarea prin credite bancare

Creditul bancar este forma cea mai extinsă de credit. El poate fi acordat atât de
bănci, cât şi de instituţii financiare şi de credit şi acoperă orice scop al debitorului, în
condiţiile stabilite cu banca. Ca atare există o mare varietate de credite bancare care se

5
deosebesc între ele după obiectul creditului, după garanţia oferită, după sezonalitate şi alte
criterii.
Creditul bancar realizează două funcţii: redistribuirea fondurilor temporar
disponibile şi funcţia de emisiune monetară.
 Funcţia de redistribuire. În activitatea de creditare băncile folosesc nu numai
fondurile lor proprii ci şi un însemnat volum de fonduri atrase de la terţi, cum ar fi
disponibilităţile existente în conturile clienţilor bancari, diverse plasamente pe termen scurt
efectuate de întreprinderi şi instituţii etc. În felul acesta, prin intermediul băncilor se
mobilizează disponibilităţi băneşti temporare existente la anumite categorii de agenţii
economici, urmând temporare la alţi agenţi economici – realizându-se astfel, o redistribuţie
temporară a unei mari părţi a disponibilităţilor existente la un moment dat în economie.
 Funcția de emisiune presupune o altă latură a creditului bancar, prin care se
realizeaza largirea creditului şi anume, pe calea creării de mijloace băneşti
suplimentare.Funcţia de emisiune a creditului este indispensabil într-o economie dinamică
în care activitatea economică în creştere solicită un volum mereu sporit de mijloace
băneşti. Politica de credit a băncilor constituie totodată şi politica lor de emisiune, întrucât
creditul acordat de bănci este sursa unor mijloace băneşti suplimentare pentru agenţii
economici, contribuind la realizarea unei corelaţii între masa banilor în circulaţie şi nevoile
productive. Dacă plusul de mijloace băneşti cerut de dezvoltare economică nu poate fi
acoperit prin funcţia de redistribuire a creditului el, poate fi completat prin lărgirea
creditului pe calea creării de noi mijloace băneşti.
Diferitele forme ale finanţării prin credit ar putea fi explicate într-un cadru foarte
vast, toate având insă un lucru comun:
Un creditor nu devine coproprietar al întreprinderii. El pune la dispoziţie mijloace
băneşti care trec în proprietatea debitorului, el dobândind astfel drept asupra dobânzii ferm
stabilite şi asupra rambursului stabilit cel târziu până la sfârşitul contractului.
Creditele bancare se acordă pe bază de garanţii ferme preentate de debitori. Toate
condiţiile se negociază între bănci şi solicitator (debitor): rata dobâzii, termenul de
rambursare, eventuala perioadă de graţie, penalizări pentru nerespectarea clauzelor
contractuale etc. Nivelul dobânzii la creditele bancare este sensibil mai ridicat decât cel
utilizat de organismele financiare specializate
Creditele pot fi clasificate în: credite pe termen scurt și credite pe termen lung.
În timp ce creditele de lungă durată sunt asigurate de regulă prin ipotecare de case
(ipoteci, datorie funciară cu autentificare notarială şi inscriere în cartea funciară),
creditele de scurtă durată sunt asigurate deseori prin amanetare de obiecte.
Creditele de lungă durată sunt de regulă mai avantajoase în ceea ce priveşte
dobânzile, dar deseori greu de realizat pentru debitor

6
 Pentru rambursarea de credit pot fi stabilite mai multe convenţii.Pe langă scadenţa
împrumutului se mai obişnuieşte şi folosirea ratei de rambursare, amortizarea anuităţilor.
La rata de rambursare se plăteşte de exemplu lunar o anumită cotă a creditului,
diminuându-se lunar suma datorată. Deoarece aceasta stă la baza calculului dobânzii,
dobânzile scadente scad de la lună la lună şi va scădea lunar şi valoarea totală
rambursabilă.
La un împrumut de anuităţi, valoarea lunară rămâne constantă, aceeaşi pe întreaga
perioadă de desfăşurare. Cota de rambursare a valorii stabilite pe lună este la început mare
deoarece valoarea creditului datorat este încă mare.Pe parcursul rambursării scade cota
dobânzii valorii lunare pentru că valoarea creditului scade, contribuţia la stingerea acestuia
scade.
Creditele pe termen foarte scurt (spot) se acordă de la o zi la alta marilor
întreprinderi, din disponibilităţile zilnice de numerar ale băncii care, în loc să fie plasate pe
piaţa monetară, sunt folosite pentru acorduri de împrumuturi. Acest credit se acordă numai
clienţilor bancari foarte buni, cu bonitate cunoscută şi recunoscută.

I.2 Finanţarea prin leasing

Leasingul este operaţiunea prin care o parte, denumită locator, transmite celeilalte
părţi denumită utilizator, contra unei plăţi periodice, denumită rată de leasing, dreptul de
posesie şi folosinţă al unui bun al cărui proprietar este, pentru o perioadă determinată de
timp.
Leasingul presupune existenta a trei terţe persoane: furnizorul, societatea
finanţatoare (societatea de leasing) şi utilizatorul (beneficiarul finanţării). Societatea de
leasing cumpăra de la furnizor bunul solicitat de utilizator şi îl cedează acestuia din urmă
pe o anumita perioadă de timp contra unor redevenţe lunare. Aceasta reprezintă în esenţă
operaţiunea de finanţare prin leasing.
Din punct de vedere contabil, debitorul nu are calitatea de proprietar, bunul nefiind
înscris într-un post bilanţier. În acelaşi timp însă se găseşte înregistrat în conturile
extrabilanţiere. Plăţile făcute de întreprindere către proprietar sunt deductibile fiscal, deci
este foarte avantajos.
Leasingul este de două feluri: financiar şi operaţional. Procedural, este vorba de

7
acelaşi lucru, însă există aspecte care diferenţiază cele două tipuri de operaţii, şi anume:
 În cazul leasingului financiar, bunul finanţat este evidenţiat în contabilitatea
utilizatorului (beneficiarul finanţării). Utilizatorul va înregistra amortizarea aferentă
mijlocului fix intrat în patrimoniu, amortizare care este deductibilă din punct de vedere
fiscal, potrivit legislaţiei în vigoare.În cazul leasingului financiar, redevenţa lunară este
compusă din cota parte din valoarea de intrare a mijlocului fix şi din dobânda de leasing.
Dobânda de leasing este o cheltuială deductibilă din punct de vedere fiscal pentru
utilizator.
 În cazul leasingului operaţional, redevenţa este compusă din cota de amortizare
calculată conform prevederilor legale plus un beneficiu. Pentru utilizator, întreaga
redevenţă lunară este considerată cheltuială deductibilă din punct de vedere fiscal.
În cazul leasingului operaţional, bunul rămâne evidenţiat în contabilitatea societăţii
finanţatoare.
Avantajele leasingului sunt:
 permite finanţarea 100% a bunurilor pe care întreprinderea doreşte să le exploateze;
 economie prin diminuarea impozitului la chiriaş;
 diminuarea impozitului de profit la proprietar prin înregistrarea în tranşe a venitului
din vânzarea activelor imobilizate;
 constituie o formă de asigurare contra riscului tehnologic pentru chiriaş. Dacă pe
piaţă apar mijloace de producţiei mai performante, poate să facă imediat
schimbarea comparativ cu cazul când ar fi fost proprietar (dificultăţi în vânzarea
unui mijloc fix depăşit moral);
 permite întreprinderilor mici şi mijlocii, care au capacităţi de îndatorare mici, dar
care sunt rentabile, să-şi finanţeze dezvoltarea ;
Dezavantajele leasingului:
 facilitatea obţinerii poate antrena întreprinderea în operaţiuni mai puţin rentabile;
 costul contractului la încheiere va fi evaluat din punctul de vedere al locatarului,
determinarea sa fiind o problemă relativ complexă. Cea mai uzuală metodă este de
a compara costul leasingului cu cel al unui credit.
Contractul de închiriere prezintă următoarele consecinţe:
● finanţarea prin credit-bail este asimilată cu finanţarea unei imobilizări printr-un
împrumut, obţinut în acelaşi moment cu cel al intrării imobilizării în exploatare.
Nu există o plată la momentul iniţial (nu există flux bănesc care să iasa initial).
● vărsarea periodică a locaţiei (redevenţei) care este deductibilă fiscal;
● vărsarea unei valori reziduale la scadenţa contractului. Această operaţiune transformă pe
locatar în proprietar.

I.3. Împrumutul obligatar

8
 Împrumutul prin emisiunea de obligaţiuni, este un împrumut pe termen lung
contractat de către o întreprindere, şi care este divizat în părţi egale, reprezentate prin hârtii
de valoare care poartă numele de obligaţiuni, şi a căror rambursare va fi eşalonată pe
întreaga durată a împrumutului.
Obligaţiunile sunt titluri de valoare, negociabile, reprezentând un drept de
creanţă asupra capitalurilor împrumutate unei societăţi. Mai multe valori pot fi ataşate unei
obligaţiuni, fiecare având un nivel diferit, astfel :
● preţul de emisiune: vărsat de deţinători în momentul emisiunii împrumutului;
● preţul de rambursare: vărsat de S.C. deţinătorilor la momentul scadent al
împrumutului prin emisiunea de obligaţiuni;
●valoarea nominală: cifra înscrisă pe titlul de valoare şi care este utilizată ca bază
de calcul pentru dobânzi. Limita inferioară a valorii nominale de obicei este reglementată.
În funcţie de raporturile existente între cele trei valori, obligaţiunile se pot clasifica în:
1. obligaţiuni paritare: preţul de rambursare este egal cu valoarea nominală.
2. obligaţiuni cu primă de rambursare: preţul de rambursare este superior valorii
nominale sau preţului de emisiune; diferenţa numindu-se primă de rambursare. Primele
sunt adesea progresive. Valoarea nominală putând fi cuprinsă între preţul de emisiune şi
preţul de rambursare.
3. obligaţiuni participative: au dobânda fixă, preţul de rambursare fiind nominal.
Posesorii lor au dreptul la o dobândă suplimentară şi la o primă de rambursare a căror
mărime va depinde de nivelul beneficiilor întreprinderii.
4. obligaţiuni convertibile în acţiuni: deţinătorii lor pot opta după o anumită
perioadă stabilită prin contractul de emisiune al obligaţiunilor la schimbarea obligaţiunilor
deţinute în acţiuni la societatea emitentă.
5. obligaţiuni indexate: deţinătorii primesc o dobândă indexată datorită variaţiilor
de preţ, rambursarea putând de asemenea să fie indexată.
În funcţie de garanţiile acordate deţinătorilor, se pot clasifica în:
- obligaţiuni ordinare: sunt creanţe ipotecare;
- obligaţiuni privilegiate: existenţa unei ipoteci asupra imobilelor societăţii sau a unui
amanet asupra fondului comercial pentru garantarea împrumutului.
De obicei, aceste împrumuturi au un cost de procurare mai mic decât
subscrierile la capitalul social şi nu afectează dreptul de proprietate al acţionarilor. Decizia
privind emisiunea de obligaţiuni aparţine Adunării Generale a Acţionarilor şi se realizează
prin instituţii care acţionează ca intermediar (societăţile de valori mobiliare), în nume
propriu sau ca garant al emisiunii.

9
 I.4 Avantajele și dezavantajele surselor străine de finanțare

Sursele străine Avantaje Dezavantaje

• Provizioane si  Timp scurt de acces la  Riscul sporit, deoarece
ajustări pentru resursele financiare necesare; întreprinderea ar putea să nu
deprecierea  Este accesibil în orice facă faţă plăţilor dobânzilor sau
activelor; moment; rambursării datoriilor la
• Datorii față de  Poate fi obținut un volum momentul respectiv;
variabil de resurse financiare,
terți (pasive  În cazul în care rata dobânzii pe
în funcție de necesități;
stabile sau surse Posibilitate de negociere a piața este mare, societatea
atrase temporar condițiilor de rambursare; Pot comercială care apelează la
 fi finanțate activități fără să
în circuitul se consume resurse proprii credit obligatar trebuie sa ofere
economic al sau să se contracteze credite; o dobândă competitivă, ceea ce
 Este păstrată independența și
agentului determină un cost al resurselor
economic); destul de ridicat;

• Împrumuturi  Existența unor formalități


pe

10
 termen scurt,  autonomia financiară; Cei  obligatorii de îndeplinit
mediu sau lung; care achiziționează (documentații, rapoarte
Finanțare obligațiunile emise nu au periodice etc.);
nerambursabilă drept de vot în AGA, deci nu  Acces dificil (fondurile se
(subvenții devin acționari; acordă periodic, de regulă pe
guvernamentale,
Rata rentabilităţii aşteptată de baza unor licitații);
programe de
finanțare deţinătorii obligaţiunilor, care Control strict al modului de
nerambursabilă este mai micădecât cea a
acţiunilor comune şi plata utilizare a fondurilor de către
publice sau
private). dobânzii este o cheltuială finanțatori, inclusiv prin
deductibilă din impozit, fapt
colaborare cu alte instituții de
ce reduce costul efectiv.
specialitate (Curtea de Conturi
etc.).

CAPITOLUL II CARACTERIZAREA CREDITULUI BANCAR

II.1.Notiuni generale privind creditul bancar

Creditul bancar reprezintă o sursă principală de fonduri, în special pentru firmele

mici si mijlocii. În cazul României, accesul la credit al firmelor noi sau de mici dimensiuni
este mai dificil.
Prin sistemul bancar se defineşte ansamblul diferitelor categorii de bănci care
furnizeaza într-un spaţiu bine determinat,într-un cadru bine organizat,într-o economie de
piaţa funcţională.
Băncile se implica active în procesele economico-financiare prin principalele lor funcţii,şi
anume:
Funcţia monetară -prin care băncile creaza moneda de cost prin acordarea de
credite şi prin alte modalităţi proprii;băncile practica mijloace de plata necesare economiei
şi pun la dispoziţie clientelei lor fie propria monedă,fie moneda emisă de catre banca
centrală.
Funcţia financiara -prin care băncile colectează resurse sub forma economiei
lichide temporar disponibile şi intervin pe pieţe de capital fie prin achiziţionarea de

11
acţiuni,obligaţiuni,efecte publice,fie prin emiterea de acţiuni,obligaţiuni sau bonuri
negociabile.
Subiectele raportului de credit, creditorul şi debitorul prezintă o mare
diversitate in ce priveşte apartenenţa la structurile social-economice, motivele angajării în
raport de credit şi durata angajării sale etc.
În calitate de creditori se afirmă intreprinderile, care manevreaza importante
disponibilităţi monetare. Pe de alta parte intreprinderile prin repartizarea profitului,
constituie fonduri de rezervă, remunereaza acţionarii, ceea ce majoreaza global capacitatea
de creditare a economiei naţionale. In acelaşi timp creşterea venitului
populaţiei, prin angajarea masivă în procesele economice, prin nivel inalt de productivitate
a muncii şi prin economisire, a facut din populaţie un factor major in operaţiuni de
creditare, in primul rând în rol de creditor.
In calitate de debitori alături de intreprinderi şi populaţie se afirmă şi statul, ca
unul din principalii debitori. In ţările dezvoltate atât intreprinderile şi populaţia sunt
debitori majori, cât şi statul este un debitor major. Indatoririle sale se pot compara in volum
cu cele ale populaţiei şi intreprinderilor.
Promisiunea de rambursare, element esenţial al raportului de credit,
presupune riscuri, şi necesită, in consecinţă, adesea, angajarea unei garanţii. In raporturile
de credit, riscurile probabile sunt:
- riscul de nerambursare constă in probabilitatea intârzierii plătii sau a
incapacităţii de plata datorită conjuncturii, dificultăţilor sectoriale, sau dificienţelor
imprumutatului.
- riscul de imobilizare survine la bancă, sau la deţinător de depozite, care nu este
in masură să satisfaca cererile titularului de depozite, din cauza unei gestiuni nereuşite a
creditelor acordate.
- garanţia personală este angajamentul luat de o terţă persoană de a plăti, in
cazul in care debitorul este în incapacitate. În cazul garanţiei simple, garantul are dreptul
de a discuta asupra indeplinirii obligaţiei sale, de a cere executarea primordiala a
debitorului şi, in cazul care există mai mulţi garanţi, să răspundă numai pentru partea sa. In
cazul garanţiei solidare garantul poate fi tras la răspundere pentru a plăti, concomitent, sau
chiar inaintea debitorului, dacă aparent prezintă condiţii preferabile de solvabilitate.
Termenul de rambursare ca trasatură specifică a creditului are o mare varietate.
De la termene foarte scurte, 24 ore, termen practicat intre bănci pe pieţele mondiale, şi
incheindu-se cu termene de la 30 la 50 de ani şi chiar 100, in cazul imprumuturilor pentru
construcţia de locuinţe.
Pentru creditele pe termen scurt, creditele acordate intreprinderilor, sau
credite de consum, este caracteristică rambursarea integrala la scadenţa.Creditele de termen

12
mijlociu şi lung implică adesea rambursarea eşalonată.
Dobânda, este o caracteristică esenţială a creditului. În acordurile de credit s-a
încetaţenit clauza dobânzii fixe. Însa în anii 70 a apărut noţiunea de dobânda variabila, ce
variaza în dependenţa de inflaţie.
Tranzacţia (Acordarea creditului). Creditul poate fi consimţit in cadrul unei
tranzacţii unice; acordarea unui imprumut, vânzarea unei obligaţiuni, angajarea unui
depozit. In ultimul timp s-a dezvoltat sistemul de credit deschis, in cadrul caruia
imprumuturile efective intervin la intervale liber alese de debitor.
Acordarea creditelor, este un act de mare importanţă, in vederea căruia creditorul
trebuie sa-şi asigure o bună informare şi documentare pentru evitarea riscului.
În acest sens băncile îşi crează un cadru propriu de informare şi documentare, sau
apeleaza la agenţi specializaţi care studiaza capacitatea de plată şi, respectiv potenţialul
economic al firmelor.
În economie acţionează trei mari categorii de participanţi (denumiţi agenţi ultimi
sau unităţi de cheltuieli), care sunt apreciati după rezultatul bugetului lor:
- unităţile excedentare care economisesc (şi caută plasament pentru aceste
economii) aceste unitaţi fiind de fapt familiile;
- unitaţile deficitare ale căror cheltuieli de dezvoltare in principal, sunt superioare
propriilor lor acumulări sau economii, aceste sunt intreprinderi non-financiare;
- unitaţi cu situaţii alternative, respectiv uneori excedentare, alteori deficitare,
situaţii în care se află administraţia şi exteriorul.
Este evident că in această accepţiune se porneşte de la considerarea ecuaţiei
general acceptată: economii = investiţii, care exprimă orientarea fluxului economic general
şi deci relevă faptul esenţial că in economie exista doi poli: imprumutătorul
final şi imprumutatul ultim, participanţi preponderenţi ai procesului de redistribuire a
capitalului in economie, intre care se desfaşoară multiple circuite, un prin circuit este
reprezentat de datoria primară.
Principalii intermediari financiari sunt intermediarii monetari sau bancari (respectiv
băncile comerciale şi banca de emisiune). Intermediarii financiari bancari emit active
secundare, constituite esential prin diferitele forme de moneda in circulaţie. O altă
categorie de intermediari financiari, intermediarii financiari non-bancari, în principal
organisme specializate in colectarea economiilor, casei de economii, fonduri de pensii,
companii de asigurari,care nu au putere să creeze moneda. Acestea emit in principal şi
active financiare specifice, valori mobiliare.
Un rol deosebit in creaţia datoriei secundare şi efectuarea finanţării indirecte il au
intermediarii financiari bancari. Aceştia acţionează prin operarea unor transformări care
sunt necesare sau sunt dorite de clienţii lor. In primul rând, intermediarii financiari bancari
care transformă active financiare in active lichide promovând preferinţele pentru

13
lichidităţile clienţilor lor. Deţinătorii de active finaciare, formele datoriei primare, care,
prin natura lor, sunt condiţionate şi riscante, le ofera băncilor spre achiziţie, obţinând active
lichide, expresia datoriei secundare.
În al doilea rând, intermediarii financiari bancari transformă economiile pe termen
scurt in imprumuturi pe termen mediu şi lung. Se rezolva astfel o contradicţie
fundamentala in fluxul economiei-investitie. In timp ce familiile preferă in general să
formeze depozite pe termen scurt, fapt ce corespunde preferinţelor lor pentru lichiditate,
intreprinderile doresc să beneficieze de imprumuturi pe termen mediu şi lung, in măsura să
asigure infaptuirea proiectelor lor de dezvoltare.
Astfel această “armonizare” a “capacităţii de finanţare” a familiilor cu “nevoile de
finanţare” a intreprinderilor, care constituie conţinutul finanţărilor indirecte, evită
devenirea inutila a unei parţi din economii şi crează implicit condiţii pentru un înalt nivel
al finanţării şi deci al investiţiilor şi dezvoltării economice. Băncile se adreseaza in primul
rând pieței monetare pentru a-şi procura sau pentru a-şi plasa lichidităţile.
O definiţie in ansamblul a activitaţii bancare vizează:
- gestiunea mijloacelor de plată;
- primirea de depozite,la vedere sau la termen,de la populaţie şi de la agenţi
economici;
- acordarea de imprumuturi diverse de anumite perioade de timp ;
- organizarea de emisiuni sau de plasamente de valori mobiliare sau de noi
instrumente financiare;
- creanţe monetare;
- participarea la capitalul altor societăţi bancare sau nebancare,conform legislaţiei
in vigoare in materie;
- operaţiuni pe piaţa financiara,in nume propriu sau in numele clientului;
- servicii financiar bancare;
- consultanţă;
Pentru a-şi procura fondurile necesare, băncile se constituie cu un import capital şi
primesc depozite pe termen lung. Ele practică şi operaţiuni pe termen mai scurt, acceptate
de depozite la vedere şi scontare de efecte comerciale,dar aceste activitaţi
sunt minore ca valoare raportată la operaţiunile lor financiare.
O formă derivată in activitatea bancara de afaceri o reprezinta societăţile
de portofoliu care au o dubla funcţionalitate.Pe de o parte,deoarece deţinerile lor asigură o
valorificare ridicată a capitalurilor prin veniturile provenite din dividente,iar pe de altă
parte,scopul principal al acestora este asigurarea controlului asupra anumitor socieţăti din
economie.
Prin activitatea desfaşurata de bănci,de colectare de resurse financiare
concomitent cu plasarea acestora spre unităţile care resimt nevoi temporare

14
suplimentare,acestea indeplinesc un rol important de intermediere bancară.In acest
sens,creditul devine instrument activ in stimularea dezvoltării economiei,prin intermediul
lui inconjurându-se acţiunea anumitor fenomene,in funcţie de obiectivele urmarite a se
realiza.
Creditul este indispensabil economiei,de aceea modul de acordare a acestuia are
o importanţă majoră,aici intervenind funcţia băncii de analist financiar pentru a orienta
resursele spre cele mai eficiente plasamente.
În angajarea resursele lor,băncile se confrunta cu o serie de riscuri: riscul de
nerambursare; riscul lipsei de lichiditate; riscul variatiei ratei dobânzii pe piaţă; riscul de
capital; riscul repatrierii capitalului in condiţiile creditării externe(riscul valutar şi riscul de
ţară).
Acordând credite banca işi asuma mai multe tipuri de riscuri,acestea fiind
determinate fie de calitatea celui care face imprumutul,fie de evoluţia economica
generala,fie de structura generala a băncii.
Se cunoaste faptul că performanţa bancara are două dimensiuni :rentabilitate şi
risc,iar managementul bancar urmăreşte maximizarea performanţelor bancare prin
armonizarea următoarelor obiective:maximizarea rentabilitati bancii, minimizarea
expunerii la risc şi incadrarea in normele de calitate şi comportament prudenţial.
Considerarea tuturor riscurilor este un fapt necesar şi important pentru fiecare
bancă,dar in condiţiile aptitudinii procesului de recreditare ,cunoaşterea ,evitarea şi
prevenirea lor este de o deosebită relevanţa la nivel naţional.
Avantajele creditului bancar:
 obtinerea de fonduri suplimentare, peste cele proprii;
 stabilirea unei relatii cu o institutie financiara cunoscuta, accesul mai usor la alte
servicii furnizate de catre banca;
 obtinerea unui credit poate functiona ca un semnal ce atesta viabilitatea afacerii in
fata altor investitori potentiali;
 în cazul anumitor forme de credit exista un grad de flexibilitate in ceea ce priveste
sumele angajate, datele la care se angajeaza sumele respective, dobanzile si
termenele de rambursare;
 necesitatea de a convinge banca de viabilitatea afacerii sau simpla completare a
uneicereri de creditare poate "forta" intreprinzatorul sa isi analizeze in mod
obiectiv afacerea, sa obtina o imagine clara a situatiei sale financiare si un tablou al
punctelor slabe, punctelor tari,oportunitatilor si amenintarilor care caracterizeaza
situatia firmei.

15
Dezavantaje ale creditului bancar:
 reticenta bancilor in ceea ce priveste finantarea noilor firme, banca avand nevoie
de siguranta ca va primi inapoi banii acordati drept credit, in timp ce firmele nou-
infiintate nu ofera aceasta garantie, din diferite motive (nu au istoric, nu au
experienta, nu au foarte multe elemente care sa faca din aceste firme elemente
stabile in cadrul economiei);
 riscul de a pierde garantiile depuse sau chiar riscul de faliment in cazul nerestituirii
creditului;
 implicarea unui factor "extern" in managementul firmei, aparitia unor restrictii;
 expunerea la riscuri noi - de exemplu riscul ratei dobanzii;- riscul intreruperii
creditarii in cazul unor evenimente nefavorabile pentru firma

II.2. Clasificarea creditelor bancare

Creditul bancar se clasifică după următoarele criterii:

A. În funcţie de perioada de acordare
• Credite pe termen scurt
• Credite pe termen mediu
• Credite pe termen lung
B. În functie de debitorul bancii
• Credite acordate persoanelor fizice
• Credite acordate persoanelor juridice
• Credite acordate altor banci
• Credite acordate statului
C. În functie de destinatie
• Credite productive
- credite pentru activitatea curenta
- credite pentru investitii
• Credite consumative
D. În functie de calitate
• Credite performante (toate transele de rambursare a creditului, inclusiv
dobânda, sa fie achitate la zi)
• Credite neperformante (nerambursate la scadenta).
Creditul pe termen scurt destinat sprijinirii activitatii curente; acordat pentru
acoperirea temporara a deficitelor sau ciclurilor de capital de lucru
• Plati in activitatea curenta (contracte de achizitii sezoniere sau ocazionale);
• Plati ale furnizorilor de materii prime, bunuri sau servicii, executarea contractelor
destinate vanzarii sau retailului / distributiie;
• Finantarea TVA, ca supliment al creditului de investitii accesat de catre client
;• Plata datoriilor la bugetul de stat (ramas dupa eveniment);
• Preluarea creditelor de la alte banci (acordate pentru sprijinirea activitatii curente);
• Alte destinatii a activitatii curente
E. După scopul utilizarii creditele se clasifica in modul urmator:

16
 - credite acordate agriculturii, industriei alimentare - astfel de credite se elibereaza in
scopul finantarii producerii in agricultura si in industria alimentara;
- credite acordate pentru constructie si imbunatatire funciara - se elibereaza pentru
finantarea constructiilor si imbunatatirii funciare;
- credite de consum - se elibereaza petroanelor fizice pentru cheltuieli gospodaresti
de familie si alte cheltuieli personale;
- credite acordate industriei energeticii si a combustibilului - se elibereaza pentru
finantarea producerii de resurse energetiece si agenti energetici (gaz, benzina electricitate,
etc.;
- credite acordate bancilor - se elibereaza altor banci, de asemenea presupune
acordarea de overdrafte temporare;
- credite acordate guvernului - se elibereaza Guvernului RM si municipalitatilor.
- credite acordate industriei comertului - sunt eliberate pentru finantarea industriei,
comertului si in scopuri profesionale;
- credite acordate pentru procurarea imobilului - sunt acordate pentru procurarea
imobilului;
- credite acordate pentru constructia drumurilor si transportare - sunt eloverate pentru
constructia drumurilor si dezvoltarea domeniului transportarii;
- alte credite acordate clientilor.

CAPITOLUL III
STUDII DE CAZ PRIVIND CREDITUL BANCAR

1. Se acorda un credit in valoare de 10000 lei pe o perioada de 2 ani, cu o rata

anuala a dobanzii de 12%, in regim de dobanda compusă. Care este suma finala pe care
debitorul trebuie sa o restituie la sfarsitul perioadei de creditare?
Sn = C( 1 + d) n
Sn= 10000 (1+ 0.2)2= 14400 lei
17
Unde: C = valoare credit
d = rata dobanzii
n = perioada de timp pe care se acorda creditul

2. Un agent economic depune la banca suma de 200 lei pe o perioada de 3 luni

pe principiul dobanzii simple, cu o rata de dobanda de 8%. Se cere sa se calculeze care este
valoarea dobanzii pe care o va incasa la sfarsitul celor 3 luni.
D= C x d x n
D=2000 x 8% x 3/12= 40 lei

Unde: D= dobanda
d= rata dobanzii
n= perioada de timp pe care se acorda creditul

3. O banca acorda doua credite insumand 20000 lei, primul pe 1 an cu o rata

de dobanda de 20%, iar al doilea pe 6 luni cu o rata a dobanzii de 10%. Dobanda incasata
de catre banca din primul credit este de doua ori mai mare decat dobanda celui de-al doilea
credit. Care este valoarea celor doua credite acordate?
Notam cele doua credite acordate cu C1 si C2.
C1 + C2= 20000
Notam cu D1 dobanda primului credit si cu D2 dobanda celui ce-al doilea credit.
D1=C1 x d1 x n1
D1=C1 x 20% x 1
D2=C2 x d2 x n2
D2=C2 x 10% x 6/12
D1=2 x D2
D1=2 x C2 x 10% x 6/12
C1 x 20% x 1= 2 x C2 x 10% x 6/12
Aceasta relatie impreuna cu prima formeaza un sistem de doua inecuatii cu doua
necunoscute
C1 + C2=20000
C1 x 20% x 1= 2 x C2 x 10% x 6/12
Rezulta ca cele doua credite au urmatoarele valori:

18
C1= 6666.67
C2=13333.33

BIBLIOGRAFIE

1 Bunget Ovidiu Constantin, CONTABILITATE ROMÂNEASCĂ ÎNTRE REFORMĂ

ŞI CONVERGENŢĂ , Ed. Economică, Bucureşti, 2005
2 Feleagă Liliana, Feleagă Niculae, CONTABILITATE FINANCIARĂ- O ABORDARE
EUROPEANĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ, vol. 1 Contabilitate financiară fundamentală,
Ed. Economică, Bucureşti, 2007
3 Paraschivescu Marius Dumitru, Păvăloaia Willi, Radu Florin, Olaru Gabriela-Daniela,
CONTABILITATE FINANCIARĂ. APLICAŢII ŞI STUDII DE CAZ, Ed. Tehnopress,
Iaşi, 2007
4 Pântea Iacob Petru, Bodea Gheorghe, CONTABILITATE FINANCIARĂ
ROMÂNEASCĂ CONFORME CU DIRECTIVELE EUROPENE, Ed. Intelcredo,
Deva, 2006
5 Maria Popan și alții, FINANȚAREA AFACERII, manual clasa a XII-a, ed. Oscar Print,
București 2014
6 Codul Fiscal 2018

19