Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CRISTINA DÂMBOEANU
1. INTRODUCERE
Studiul de faţă şi-a propus să evidenţieze modul în care presa centrală din
România a mediatizat fenomenul delincvenţei juvenile – unul dintre subiectele
aflate în centrul preocupărilor publice datorită noilor valenţe pe care acesta le-a
dobândit în ultimii ani: creşterea numerică masivă, scăderea vârstei celor care
comit delicte, creşterea gradului de periculozitate socială a faptelor săvârşite. Dacă
în 1989, de exemplu, ponderea minorilor inculpaţi era de 6,6%, în ansamblul
delincvenţilor trimişi în judecată, aceasta a înregistrat creşteri constante, ajungând
ca, în 1999, minorii inculpaţi să reprezinte aproape 11% din totalul persoanelor
judecate [Banciu & Rădulescu, 2002, p. 248].
În acelaşi timp, presa semnalează, aproape zilnic, cazuri de minori implicaţi
în diverse acte infracţionale. Periodic, delictele comise de către minori captează
titlurile ziarelor, provocând un val de condamnare şi reflecţie, prin prezentarea
faptelor acestora mass-media aducând în dezbaterea publică ideile societăţii despre
copilărie şi adolescenţă, socializare, familie. Devine astfel interesant de studiat
imaginea pe care media o promovează fenomenului, aspectele pe care acestea le
conturează şi accentuează în raport cu caracteristicile agresorilor şi victimelor. Deşi
informaţiile distribuite, în forma ştirilor, sunt apreciate de majoritatea
comentatorilor drept problematice, ca reflectând propriile credinţe ale jurnaliştilor,
media operează ca site al producerii, depozitării şi diseminării cunoştinţelor
[Chinball, 1982]. De aceea, în absenţa unui sistem informaţional comprehensiv,
care să înregistreze cine, ce, când, unde şi de ce există criminalitate juvenilă,
relatările presei, chiar vagi şi fragmentate, au un impact semnificativ asupra opiniei
publice, proiectelor intervenţioniste, formulărilor politice socio-legale.
Analiza, realizată asupra a cinci ziare principale din România, se înscrie pe
linia cercetărilor asupra conţinutului ştirilor ce au ca referent criminalitatea.
Acestea datează din prima parte a secolului trecut, un demers standard fiind acela
care urmăreşte să descrie pattern-ul general de mediatizare a fenomenului, pentru
a-l utiliza ca punct de comparaţie cu datele oficiale. De la studiul de pionierat al lui
„Revista Română de Sociologie”, serie nouă, anul XIII, nr. 5–6, p. 545–565, Bucureşti, 2002
546 Cristina Dâmboeanu 2
Relaţia dintre media şi criminalitate a fost, de-a lungul timpului, unul dintre
subiectele supuse în mod constant dezbaterilor publice şi etico-politice. Interesul
faţă de această problematică s-a accentuat ca urmare a dezvoltării rapide a
jurnalismului popular, dinamică ce a impus redefinirea rolului mass-media în
democraţiile liberale. Majoritatea comentatorilor au perceput tensiunea existentă
între responsabilitatea politică a presei şi strategiile angajate de aceasta pentru a
capta audienţa, strategii bazate primordial pe utilizarea tehnicilor melodramei.
Ştirile despre criminalitate traduc această dualitate, pe de o parte, ele exemplifică
noul „senzaţionalism” mediatic, iar pe de altă parte vizează o arie centrală a
activităţii statului, cu implicaţii profunde asupra politicilor publice. În consecinţă,
violenţa şi criminalitatea au dobândit o poziţie privilegiată, în ierarhia celor mai
frecvent mediatizate subiecte ale programelor de ştiri [Chermak, 1993, p. 101]. De
exemplu, în anii 1970, în SUA, aproximativ 40% dintre itemii jurnalelor de
televiziune şi 25% dintre articolele publicate în ziare făceau trimitere la diverse
acte infracţionale, accidente sau dezastre [Clark & Blankenburg, 1980]. De fapt,
analizele de conţinut efectuate asupra diferitelor conţinuturi mediatice
nonficţionale, au indicat o suprareprezentare a subiectului în raport cu alte aspecte
publice. Rodgers & Thorson [2001] au arătat că ştirile despre criminalitate apărute
în „Los Angeles Times” în perioada 1997–1998 compun 38% din întreg peisajul
ştiristic, cele de interes uman situându-se pe locul secund (12%), fiind urmate de
afaceri (11%), guvern/politică (10%), sport (10%), tragedii (5%), sănătate/medicină
(5%), aspecte sociale (4%) şi educaţie (2%).
Ştirile reprezintă o etapă cheie, în procesul prin care discursul public
privind criminalitatea devine disponibil consumului general şi constituie, în
absenţa experienţei personale directe, principalul mijloc prin care membrii
audienţei construiesc semnificaţia domeniului. Discursul despre criminalitate a
fost văzut, adesea, ca fiind produs într-un spaţiu social în care actorii
(departamentele guvernamentale, experţii, grupurile de presiune) sunt angajaţi într-un
conflict simbolic pentru impunerea propriilor definiţii asupra atitudinilor publicului.
3 Analiza criminalităţii juvenile mediatizate în România 547
De fapt, cea mai mare parte din cercetarea asupra ştirilor media s-a bazat pe teza
ideologiei dominante. Utilizând fie teoria hegemoniei, fie modelul propagandei, s-a
argumentat că puterea grupurilor dominante, politic şi economic, stabileşte
parametrii dezbaterilor şi asigură reproducerea privilegiată a discursurilor lor [Hall
et al, 1978]. Din perspectivă culturalistă [Kellner, 1995], media acţionează ca forţă
manipulatorie, impunând publicului propria variantă ideologică. Prin selectarea
anumitor aspecte ale realităţii, cărora le acordă proeminenţă, ele promovează o
anumită definiţie, interpretare cauzală, evaluare morală evenimentului tratat
[Entman, 1993]. Ştirile deţin, aşadar, un rol preeminent în construcţia socială a
realităţii şi, deci, în schiţarea hărţilor cognitive pe care indivizii le utilizează pentru
a da sens situaţiilor şi fenomenelor sociale. Conturând anumite profile de victime şi
agresori, media transmit zilnic mesaje despre moralitate şi comportamentul uman,
modelând opinii, atitudini, credinţe cu privire la justiţie/injustiţie, incidenţa şi
gravitatea anumitor infracţiuni, eficienţa strategiilor de control.
Într-un studiu asupra modului în care violenţa este descrisă în presa
comercială din Africa de Sud, Seedat [1999] a identificat două tipuri de construcţie
mediatică a fenomenului criminalităţii: cel primar, înscris în articolele care
furnizează cititorilor informaţiile demografice fundamentale despre victimă şi
agresor. Urmând perspectiva articulată de Van Feilitzen [1994], el argumentează că
acest tip de „reprezentare” împreună cu preluările repetate şi necritice din
rapoartele poliţiei, ca sursă primară de informaţie utilizată de media, servesc la
menţinerea şi reproducerea ideologiei dominante privind violenţa. Construcţia
secundară operează pentru a crea consensul public. Ea acţionează prin omiterea sau
mascarea informaţiilor şi prin caracterul fragmentat şi inconsecvent al relatărilor.
Punând accent, în mod constant, pe instrumentele violenţei şi nu pe autorii acesteia,
fapta va fi definită ca act comportamental ubicuu, impredictibil, incomprehensibil,
lipsit de sens, fără chip uman. Din acest punct de vedere, afirmă autorul, atenţia
mediatică exagerată asupra violenţei transmite ideea potrivit căreia ordinea civică
şi echilibrul moral al societăţii s-au deteriorat, generând cerinţe pentru intervenţii şi
iniţiative de control „spectaculoase”.
Majoritatea criticilor aduse procesului „fabricării” sau „manufacturării”
imaginii mediatice a criminalităţii au vizat, aşadar, discrepanţa dintre realitatea
socială şi reprezentarea simbolică a fenomenului, dintre caracteristicile sale
obiective şi ceea ce apare reflectat în presă. Quinney [1970] afirmă că se poate
vorbi de un adevărat „dezechilibru” în transpunerea mediatică a criminalităţii,
datorat exagerării ponderii infracţiunilor comise prin violenţă. De exemplu, ziarele
britanice alocă aproximativ 65% din spaţiul rezervat problematicii criminalităţii,
acelor articole care tratează violenţa interpersonală deşi în statisticile penale categoria
apare doar în proporţie de 6% [Williams & Dickinson, 1993; Howitt, 1998].
Această dominanţă tematică conduce la percepţia publică eronată a
dimensiunilor şi amplorii fenomenului. Cercetările au demonstrat prezenţa unei
corelaţii pozitive între percepţia probabilităţii de producere a actelor infracţionale
548 Cristina Dâmboeanu 4
3. METODOLOGIE
Tabelul nr. 1
Numărul de articole alocat de fiecare ziar cazurilor de delincvenţă juvenilă
Nr. %
30000
27382
25000 27506
21754
20000
20401 16511
15000
16119
10000
5000
1995 1996 1997 1998 1999 2000
0
1 2 3 4 5 6
9 Analiza criminalităţii juvenile mediatizate în România 553
15000
10000 11802
10377
9783 11196
8797 6738
5000
1995 1996 1997 1998 1999 2000
0
1 2 3 4 5 6
5. REZULTATELE CERCETĂRII
5.1. Principalele categorii de delicte raportate în presă
În totalul delictelor raportate în presă, în anul 2001, cea mai mare pondere
(43%) o deţin infracţiunile contra patrimoniului urmate de cele contra persoanei,
respectiv de agresiunile fizice (22%) şi cele sexuale (18%). Actele de fals şi uz de
fals, precum şi cele încadrate în categoria infracţiunilor contra relaţiilor de
convieţuire socială, sunt prezentate într-o proporţie mult mai mică de circa 7%
(vezi graficul nr. 3).
18%
43%
43%
agresiuni
agresiunifizice
fizice agresiuni
agresiunisexuale
sexuale
delictecontra
delicte contraproprietăţii
proprietatii infractiuneadedefals
infracţiunea fals
delictecontra
delicte contrarelaţiilor
relatiilor
de de convietuire
convieţuire sociala
socială altele
altele
Tabelul nr. 2
Frecvenţele asociate principalelor subtipuri de delict
Nr. %
omor 58 12
lovituri cauzatoare de moarte 3 0,6
vătămare corporală 18 3,7
pruncucidere 6 1,2
incest 3 0,6
viol 70 1,5
perversiuni sexuale 16 3,3
prostituţie/proxenetism 19 3,9
pedofilie 4 0,8
tâlhărie/jafuri 83 17,2
furturi 149 30,8
distrugere 7 1,4
falsificare de bani 11 2,3
falsificare de acte 2 0,4
fals privind identitatea 4 0,8
trafic de droguri 10 2,1
vandalism 9 1,9
altele 11 2,3
Total 483 100
Graficul
Graficulnr.
nr. 4: Ponderea principalelor
principalelortipuri
tipuridedefurturi
furturi
în în totalul
totalul
cazurilorrelatate
cazurilor relatateînînpresă
presă
28.0%
28,0 %
30 25,3
25.3%%
25
20 17.3%
17,3 %
15
12.7%
12,7% 10.0%
10,0 %
10 6,7
6.7%%
5
0
magazine/depozite
efractie
efractie
persoana
autoturisme
altele
magazine/depozite
la persoană
furt de/din
efractie
prinefracţie
cladiri
prinefracţie
autoturisme
prinefracţie
furt de/din
locuinte
alteclădiri
altele
dinlocuinţe
din
din
dindinalte
furtprin
furtprin
de la
furtprin
furt de
din
furt
furt
furt
furt
infracţiuni, în funcţie de elementele noi care apar sau a etapelor juridice prin care
trece aceasta. În al doilea rând, se poate observa o subapreciere a celorlalte cazuri
de agresiuni fizice (lovituri cauzatoare de moarte sau vătămare corporală).
Acest pattern de reprezentare mediatică se menţine la nivelul fiecărui cotidian
analizat. Astfel, distribuţia pe ziare a principalelor categorii de delicte (vezi tabelul nr. 3)
nu indică existenţa unor diferenţe semnificative, din punct de vedere al ierarhiei
556 Cristina Dâmboeanu 12
Tabelul nr. 3
Distribuţia pe ziare a categoriilor de delicte
Ziarul
Evenimen- România Total
Naţional Adevărul Liberta-tea
tul zilei Liberă
Agresiuni Nr. % Nr. % Nr. % Nr. % Nr. % Nr. %
sexuale 23 22,1 30 19,8 33 30,5 4 7,4 11 16,7 101 20,9
Categorii Agresiuni
24 23,1 41 27,2 26 24,1 12 22,2 14 21,2 117 24,2
mari de fizice
delicte Delicte
contra 57 54,8 80 53 49 45,4 38 70,4 41 62,1 265 54,9
proprietăţii
Total 104 100 151 100 108 100 54 100 66 100 483 100
Graficul nr.nr.
Graficul 5: 5:
Distribuţia
Distribuţiaactelor
actelor de delincvenţădupă
de delincvenţă dupătipul
tipul
localităţii
localităţii
1.7%
1,7%
29,6%
29.6%
68.7%
68,7%
Tabelul nr. 5
Distribuţia pe tipul localităţii a principalelor categorii de delicte
Delicte Total
Agresiuni sexuale Agresiuni fizice
contra proprietăţii
Nr. % Nr. % Nr. % Nr. %
Tipul urban 44 44.9 78 67.8 210 80.2 332 69.9
localităţii rural 54 55.1 37 32.2 52 19.8 143 30.1
Total 98 100 115 100 262 100 475 100
Din punct de vedere al regiunii istorice în care s-a produs delictul, aşa cum
indică presa, zonele cu cel mai ridicat potenţial delincvent sunt: Bucureşti şi
Moldova cu 26,5% respectiv 24,2% din totalul cazurilor de delincvenţă
mediatizate. Acestea sunt urmate de Transilvania (19,9%) şi Muntenia (12,8%) în
timp ce Banatul, Crişana, Dobrogea şi Oltenia se plasează pe ultimele locuri (vezi
graficul nr. 4). Dintre judeţele cu o intensitate sporită a actelor de violenţă pot fi
menţionate: Iaşi (cu 17 cazuri), Suceava (11 cazuri), Botoşani (14 cazuri), Bacău
(15 cazuri), Galaţi (17 cazuri), Vrancea (18 cazuri) pentru Moldova, Sibiu (11
cazuri), Cluj (18 cazuri) şi Braşov (34 cazuri) pentru Transilvania, Buzău (12
cazuri), Giurgiu (17 cazuri), Prahova (17 cazuri) pentru Muntenia.
Graficulnr.
Graficul nr.6:
6: Distribuţia
Distribuţia actelor
actelorde
de delincvenţă
delincvenţădupă
după
zona istorică
zona istorică
1,0%
1.0% 24,2%
26,5%
26.5% 24.2%
12,8
12.8%
19,9%
19.9% %
4,8%
4.8% 1,9%
1.9%
6,2%
6.2%
Moldova Muntenia
Muntenia Dobrogea
Dobrogea
Oltenia Banat
Banat 2.7% Crişana-Maramureş
Crisana-Maramures
T ransilvania Bucuresti şi
Bucureşti si Ilfov
ilfov nespecificat
nespecificat
Tabelul nr. 6
Distribuţia pe regiuni a principalelor categorii de delicte
Delicte Total
Agresiuni Agresiuni
contra
sexuale fizice
proprietăţii
Graficul7:
Graficul nr.Distributia
7: Distribuţia actelor
actelor de delincvenţă
de delincventa în funcţie
in functie de de
numărul autorilor delictelor
numarul autorilor delictelor
0.6%
0,6%
49,1%
49.1%
50,3%
50.3%
Delicte Total
Agresiuni Agresiuni
contra
sexuale fizice
proprietăţii
Graficul 8:nr.
Graficul Ponde rea principalelor
8: Ponderea modalităţi
principalelor de comitere
modalităţi de acomitere
violenţei
fizice
a violenţei fizice
40 31,4%
31.4% 27,1%
27.1%
30 18,6%
18.6%
20 9,3%
9.3% 8,5%
8.5%
10 5,1%
5.1%
0
lovituri cu
lovituri cu lovituri cu
lovituri
lovituri cu diverse
c diverse
diverse înjunghiere
injunghiere împuşcare
impuscare strangulare
strangulare altele
altele
pumnii/picioarele
pumnii/picioarele obiecte
obiecte
obiecte
Graficul nr.
Graficul nr. 9:
9:Distributia
Distribuţiadelincventilor in functie
delincvenţilor de sexde sex
în funcţie
9%
9%
91%
masculin feminin
Graficul
Graficul nr. nr.
10:10: Distribuţiape
Distribuţia pe grupe
grupe de
devârste
vârstea minorilor delincvenţi
a minorilor delincvenţi
12%
12% 4%
4% 14%
14%
24%
24%
46%
46%
sub 14
14ani
ani intre 14-15
între 14–15aniani intre
între16-18
16–18aniani peste
peste18
18ani
ani nespecificat
nespecificat
Tabelul nr. 8
Distribuţia categoriilor de delicte în funcţie de tipul delincvenţilor
Categorii mari de delicte
Delicte Total
Agresiuni Agresiuni
contra
sexuale fizice
proprietăţii
Tabelul nr. 9
Distribuţia delincvenţilor în funcţie de tipul localităţii
Graficul nr.nr.
Graficul 11:11:Distribuţia
Distribuţiaîn
în funcţie de sex
funcţie de sexa a
victimeloractelor
victimelor actelorde
de delincvenţă
delincvenţă juvenilă
juvenilă
44%
44%
56%
56%
masculin feminin
Din punct de vedere al vârstei (vezi graficul nr. 12), cea mai mare parte a
victimelor se grupează în jurul intervalului 0–24 de ani, astfel: 41% cei cu vârsta
sub 15 ani, şi 21% cei cu vârsta cuprinsă între 16–24 de ani. Se poate afirma, din
acest punct de vedere, că presa descrie, cu preponderenţă, actele infracţionale
comise de minori contra minorilor. Grupa de vârstă între 25–34 de ani se regăseşte
într-o pondere de 3%, cea de 35–44 de ani este reprezentată în proporţie de 9%, cea
de 45–60 de ani de 13%, cea de 61–70 de ani de 2%, iar cei de peste 70 de ani
reprezentaţi într-o proporţie de 7%. În 4% din cazuri vârsta victimei nu a fost
menţionată în articol.
19 Analiza criminalităţii juvenile mediatizate în România 563
9%
9%
3%
3% 21%
21%
0-15 ani 16-24 ani 25-34 ani 35-44 ani 45-60 ani 61-70 ani peste 70 ani nespecificat
Graficul nr. 13
Ponderea diferitelor tipuri de relaţii existente între agresor şi victimă
31%
31%
48%
48%
12%
12%
9%
9%
nici un tip de relaţie
relatie relatii de rudenie
relaţii alt tip nespecificat
Totuşi, atunci când aceste informaţii sunt oferite, ele se referă de cele mai
multe ori la infracţiunile comise asupra străinilor (31%) şi la cele de violenţă
domestică (12%) ce descriu actele delincvente săvârşite de către copii asupra
părinţilor şi/sau fraţilor/surorilor. În 9% dintre cazuri este subliniată existenţa altor
tipuri de relaţii, cum sunt cele de colegialitate sau vecinătate.
564 Cristina Dâmboeanu 20
6. CONCLUZII:
BIBLIOGRAFIE
1. BANCIU, D., RĂDULESCU, S. [2002] Evoluţii ale delincvenţei juvenile în România. Cercetare şi
prevenire socială, Bucureşti, Editura Lumina Lex.
2. DEACON, D., PICKERING, M., GOLDING, P., MURDOCK, G. [1998] Researching
Communication. A Practical Guide to Methods in Media and Cultural Analysis. Londra, Arnold.
3. GOLDING, P., ELLIOTT, P. [1979] Making the News. În Tumber, H. [ed.], News: A Reader.
Oxford: Oxford University Press.
4. HALL, S., CRITCHER, C., JEFFERSON, T., CLARKE, J., ROBERTS, B. [1978] Policing the
Crisis. În Tumber, H. [ed.], News: A Reader. Oxford, Oxford University Press.
5. HUMPHRIES, D. [1981] Serious Crime, News Coverage and Ideology în „Crime & Delinquency”,
aprilie 1981, p. 191–205.
21 Analiza criminalităţii juvenile mediatizate în România 565
6. WARR, M. [1980] The Accuracy of Public Beliefs about Crime în „Social Forces”, 59 [2], p. 456–470.
7. IYENGAR, S., GILLIAM, F. [2000] Prime Suspects: The Influence of Local Television News on
the Viewing Public în „American Journal of Political Science”, 44[3], p. 560–573.
8. IYENGAR, S. [1998] Media Effects Paradigms for the Analysis of Local Television News, Annie E.
Casez Foundation Planning Meeting Center for Communications and Community.
9. SEEDAT, M. [1999] The Construction of Violence in South African Newspaper: Implications and
Prevention în „Peace and Conflict: Journal of Peace Psychology”: 5[2], p. 117–135.
10. MCMANUS, J., DORFMAN, L. [2002] Youth Violence Stories Focus on Events, Not Causes în
„Newspaper Research Journal”,: 23 (4), p. 6–20.
11. YANICH, D. [2001] Location, Location, Location: Urban and Suburban Crime on Local TV
News în „Journal of Urban Affairs”, 23 (3–4), p. 221–241.
12. RODGERS, S., THORSON, E. [2001] The Reporting of Crime and Violence in the Los Angeles Times:
Is There a Public Health Perspective? în „Journal of Health Communication” 6(1), p. 169–182.
13. NAYLOR, B. [2001] Reporting Violence in the British Print Media: Gendered Stories în „The
Howard Journal”, 40(2), p. 180–194.
14. PRITCHARD, D., HUGHES, K.D. [1997] Patterns of Deviance in Crime News în „Journal of
Communication”, 47(3), p. 49–73.
15. SCHLESINGER, P., TUMBER, H., MURDOCK, G. [1991] The Media Politics of Crime and
Criminal Justice în „European Journal of Communication”, 42[3], p. 95–115.
16. CHERMAK, S. [1993] Crime in the News Media: A Refined Understanding of How Crime
Become News. În Ericson, R. [ed.] Crime and the Media. New York: Dartmouth.
17. *** Anuarul Statistic al României, 2001.