Calul troian - Mihai Eminescu

Și ascultând așa fel de -al unor a î ndemn,

Băgară î n cetate pe cal ul cel de lem n

Ș-apoi pe veselie, pe chef se așter nură

Pân- ce în miez ul nopții pe toții som nu -i fură...

Din calul acel mar e el ini i se coboară,

Cu paz ă ei pri n uli ți î n pândă se strecoară;

Cum văd că mic și m are căz use -n som n ca m orți,

Ei gâtuie străjerii, ce stau l ungiți l a porți

Ș-aprind făcl ii î n noapte pe -a z iduri lor creste.

Din Tenedos văz ură lumi nil e aceste

Și-mplătoșați cum fură, armați cu lănci și săbii,

S-apr opie de țărm uri pe negrel e corăbii.

Când peste lumea toată dom nea a nopții slavă

Ei prea cu m olcomișul și fără de gâlceavă

Intrar ă î n cetate... oricare repezi

Și începur -în toții a da și a snopi.

Tăiau bătrâni și tineri, di n mic până la m are,

Ostași în floarea vârstei și ti nere feci oare. ..

Și-s chiote, bl esteme di n i nim ă, rărunchi.

Prin porțile cetății curgeau pân -în genunchi

Șiroaiele de sânge... pe pruncii cei de țâță

Îi aruncau î n fl ăcări, să nu răm âie viță

Și urmă de Troada.. . Și dând î n visteri e

Grămezil e de aur r ăpeau cu l ăcomie.

Trei z ile pustiiră cetatea și ol atul

Împlând cu j ale țara l ui Priam -î mpăratul .

Când oameni i-s grăm adă uci și în orice l oc,

Elinii atunci dederă cetății mândre foc

De răsărea di n z iduri o mare de jeratec

Roșind bolta întrea gă și crugul si nguratec.

Ard turnurile -n vânturi de vaietel e mumi i

Nu se vedea de flăcări nici mar ginile lumi i.