Dan Lungu

Un roman care aduce în prim-plan, cu mult umor, mentalitatea celor care încă nu
au spus adio comunismului.

Sinopsis:
Emilia Apostoae îşi trăieşte viaţa de pensionară, dar sosirea în ţară a fetei ei, stabilită în
Canada, o face să-şi rememoreze viaţa ei în perioada comunistă, comparând-o cu cea
post-revoluţionară.

Acţiunea romanului se desfăşoară pe trei planuri principale: viaţa la ţară a eroinei

principale (baba comunistă), viaţa la fabrică în timpul comunismului şi, în sfârşit, viaţa
din prezent (de pensionar post-revoluţionar). Cele trei planuri se amestecă mereu,
punând vigilenţa cititorului la încercare.

Pentru că vrea să scape de viaţa grea de la ţară, Mica (Emilia Apostoae)

devine orăşeancă, face şcoala profesională, se angajează la o întreprindere de
construcţii metalice, se căsătoreşte cu Ţucu (şi el fugit din spaţiul rural), primeşte
apartament de la stat, are o fată (Alice) care, aşa cum era tradiţia în comunism, ajunge
ingineră. Pe scurt, o biografie obişnuită, la fel cum au avut atâţia români. Vine însă
revoluţia, Mica şi Ţucu ajung pensionari, şi viaţa devine complicată, Alice emigrează în
Canada unde se şi mărită. Ritmul istoriei prinde viteză, valorile nu mai sunt cele de pe
timpul comunismului, iar Mica nu mai pricepe nimic. Ea crede, ca mulţi alţii, că era mai
bine înainte, în ciuda discuţiilor pe care le are prin telefon cu fiica ei din Canada.
Sunt prezente în carte şi pasaje de umor, să-i spunem voluntar, cum ar fi bancurile cu
Ceauşescu spuse de nea Mitu, colegul de serviciu al eroinei principale. Ceea ce este o
ironie a sorţii este faptul că după Revoluţie se dovedeşte că era informator al Securităţii.

Baba noastră comunistă pare să-şi fi pierdut idealurile şi de aceea îşi găseşte un rost în
reînvierea unei ideologii moarte pe care o pudrează din belşug înainte de a începe să o
susţină pe la prieteni. De fapt Emilia Apostoae nu este adepta ideologiei comuniste, ea
are nostalgia tinereţii pierdute, a viselor şi entuziasmului de odinioară.

Eroina noastră vrea să reînvie strălucirea vremurilor de odinioară şi chiar se întâlneşte cu

două foste colege cărora le propune să reînvie atelierul în care au lucrat înainte de
căderea comunismului. Este refuzată şi rămâne contrariată, mai ales când află ce au
ajuns foştii colegi: un secretar de partid s-a transformat în călugăr, foste lichele au ajuns
mari proprietari etc.

Până la urmă şi baba comunistă îşi pune întrebări privind viaţa ei în vremurile dinainte:
“Da, în felul tău ai fost fericită! Îmi spuneau toate amintirile. Dar, odată smuls răspunsul
la întrebarea asta, din ea ieşeau, ca dintr-o adevărată matrioşkă, alte întrebări: cum de ai
putut tu să fii fericită când alţii erau nefericiţi? Ce ai făcut tu pentru fericirea altora? Câţi
oameni fericiţi ar fi trebuit să fie în jurul tău ca să ai şi tu dreptul să fii fericită?”

Sunt întrebări mereu actuale, pe care poate ni le punem fiecare dintre noi, mai ales cei
un pic mai copţi care am trăit acele vremuri.

Oare sunt şi eu un moşneag comunist? Nu, nu cred!Nu am trăit chiar aşa de mult în
regimul trecut încât să fiu molipsit de spiritul său.

https://hyperliteratura.ro/sint-o-baba-comunista/