Cronicarii resping literatura de fictiune, motivaţia lor expresă fiind necesitatea recuperării

trecutului istoric şi implicit afirmarea şi argumentarea ideii de latinitate:

Primul dintre marii cronicari este Grigore Ureche(1590-1677 urmaş al unei vechi familii
boiereşti, fiul lui Nestor Ureche,. Grigore Ureche s-a refugiat de câteva ori în Polonia împreună cu
familia sa. Acolo a studiat latina, gramatica, retorica şi poetica pe textele scriitorilor clasici..Din
patriotism, alimentat de o cultură profundă, şi luând ca model scrieri istorice străine pe care le-a
cunoscut în Polonia, Grigore Ureche începe să redacteze în limba română un Letopiseţ amplu al
Moldovei(anexa 1.b) în care voia să consemneze evenimentele mai importante din istoria ţării

Grigore Ureche declară deschis, în cronica sa, că scrie ...să nu se înece anii cei trecuţi [moldovenii
să îşi cunoască trecutul istoric, nu] asemeni fiarelor şi dobitoacelor fără minte.

Preocupat de faptul că letopiseţul trebuie să consemneze istoria adevărată a Moldovei,

Ureche s-a inspirat din toate documentele vremii, din amintiririle tatălui său, ale altor boieri
bătrâni, care povesteau evenimente istorice pe care le auziseră de la străbuni, precum şi din
scrisorile primite de la străini şi actele aflate la curtea domnească

Cronicarul relatează faptele reale, nu „basnele şi poveştile”, punând bazele realismului istoric.

Miron costin

În "Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aaron-Vodă încoace", Miron Costin înfăţişează evenimente

din istoria Moldovei cuprinse între anii 1595 şi 1661, dar încă din "Predoslovia" acestuia îşi
manifesta regretul de a nu putea să-şi înceapă lucrarea de la cel dintâi "descalecat", de la cucerirea
Daciei de catre romani: "De neamul moldovenilor", scrisa in ultimii ani ai vietii, vine sa
implineasca acest vechi deziderat, relevand, in chip sintetic, in "Predoslovie", conceptia despre
istorie a cronicarului, atat despre adevarul istoric. Demersul istoric al lui Miron Costin se vrea însă
complet, la nivelul posibilităţilor de documentare de atunci, argumentativ, onest, responsabil,
polemic, fiecare dintre aceste idei directoare fiind reprezentata mai intâi în "Predoslovie", apoi în
însuşi continutul lucrării.

`Letopiseţul şi ,,De neamul moldovenilor" nu sunt singurele lucrări istorice ale lui Miron Costin.
Înainte chiar de terminarea Letopiseţului şi, bineînţeles, înainte de a elabora De neamul
moldovenilor istoricul nostru, răspunzând unei cereri a nobilului polonez Marek Marczynsky,
comis al regelui Poloniei, care avea nevoie de date cu privire la Moldova şi Ţara Românească,
scrie pentru el în limba polonă, la 1677, ,,Cronica polonă". Izvorul principal de care s-a folosit
Miron Costin a fost tot cartea lui Laurenţiu Toppeltin, iar pentru istoria Moldovei ştiri luate din
Letopiseţul lui Grigore Ureche. A avut la îndemână şi o cronică a Ţării Româneşti pe care a folosit-
o pentru elemente de istorie munteană.

Este cea dintâi scriere a unui român, adresată străinătăţii, cu scopul de a face cunoscute istoria,
limba şi geografia pământului românesc.

Cantacuzino

Constantin Cantacuzino stolnicul (anexa 3) (n. 1639 – d. 7 iunie 1716) a fost un boier din
Țara Românească, recunoscut drept un reprezentat de seamă al umanismului în spațiul cultural
român, cu aplecare spre domenii precum istoria și geografia. A făcut studii la Universitatea din
Padova. Un izvor important pentru istoria românilor este harta Valahiei, realizată de el împreună
cu Ion Comnen. Cantacuzino este și autorul unei istorii a Țării Românești, în care a încercat să
umple lacuna de cunoștințe despre istoria timpurie a românilor.

A avut de asemenea multă influență în politică, fiind mentorul nepotului său de soră
Constantin Brâncoveanu, în timpul domniei căruia a condus multă vreme din umbră politica
externă

În 1694 Stolnicul Constantin Cantacuzino l-a îndemnat pe Constantin Brâncoveanu să înființeze

vestita Academie Domnească de la Mănăstirea Sf. Sava din București. unde se preda în limbi
clasice: greaca si latina

Prin români, stolnicul Constantin Cantacuzino nu întelege nu numai locuitorii din Ţara
Românească, ci şi pe cei “den Ardeal”, care “şi mai neaoşi sunt” şi pe moldoveni şi pe toti
vorbitorii de limba română din orice parte, chiar dacă au cuvinte “den amestecarea altor limbi”;

Dimitrie cantemir
Dimitrie Cantemir(anexa 4) (n. 26 octombrie 1676 Dimitrie Cantemir, Vaslui, România – d. 21
august/1 septembrie 1723, Harkov, Imperiul Rus) a fost domnul Moldovei în două rânduri (martie-
aprilie 1693 și 1710 - 1711). A fost membru al Academiei de Științe din Berlin. George Călinescu
îl descria drept „un erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academician berlinez, prinț
moscovit, un Lorenzo de Medici al nostru.”

Cel mai mare reprezentant al umanismului românesc. A avut o formaţie enciclopedică cu

preocupări în diferite domenii: istoria, filozofie, literatură, matematică, limbi orientale, muzică. Ca
om al renaşterii,. A fost o personalitate multilaterală, care a realizat prima sinteză a culturii
naţionale, pregătind apariţia iluminismului. Marea majoritate a operelor sale se bazează pe o vastă
documentaţie, folosind izvoare străine în limbile germană, franceză, rusă, polonă, turcă. Multe
lucrări au fost elaborate iniţial în limba latină.

Cantemir arată că suntem urmaşii unui popor, care a creat o civilizaţie şi o cultură clasică. Cantemir
nu izolează istoria românilor de istoria altor popoare, ci o integrare în istoria universală. Spre
deosebire de cronicarii, care au scris numai despre moldoveni, Cantemir scrie despre toti românii
macedoneni în Descrierea Moldovei. A fost scrisă din cererea Academiei din Berlin; a fost scrisă
iniţial în latină, apoi tradusă în română; este prima lucrare ştiinţifică românească în care autorul
încearcă să definească individualitatea poporului român printre celelalte popoare, individualitatea
istorică materială şi spirituală;