Constantin Cantacuzino stolnicul (n. 1639 – d.

7 iunie 1716) a fost un boier din Țara

Românească, recunoscut drept un reprezentat de seamă al umanismului în spațiul cultural român,
cu aplecare spre domenii precum istoria și geografia. A făcut studii la Universitatea din Padova.
Un izvor important pentru istoria românilor este harta Valahiei, realizată de el împreună cu Ion
Comnen. Cantacuzino este și autorul unei istorii a Țării Românești, în care a încercat să umple
lacuna de cunoștințe despre istoria timpurie a românilor.

A avut de asemenea multă influență în politică, fiind mentorul nepotului său de soră
Constantin Brâncoveanu, în timpul domniei căruia a condus multă vreme din umbră politica
externă. În numele voievodului, dar și în nume personal, stolnicul a purtat corespondență cu
cancelariile importante ale vremii. În 1707 un conflict latent cu Brâncoveanu a escaladat, ceea ce
a dus la retragerea lui Cantacuzino pe moșiile sale. Stolnicul și familia Cantacuzino au contribuit
la mazilirea și uciderea lui Brâncoveanu în 1714. Succesor la domnie a fost Ștefan Cantacuzino,
fiul stolnicului, însă pentru scurt timp, întrucât amândoi au suferit în 1716 soarta lui
Brâncoveanu.

Stolnicul Cantacuzino era fiul postelnicului Constantin Cantacuzino și al Elenei, fiica

domnului Radu Șerban. Fratele Șerban Cantacuzino, nepotul Constantin Brâncoveanu și fiul său
Ștefan Cantacuzino au fost domni ai Țării Românești.

Prin studiile începute, după uciderea tatălui în 1663, la Adrianopol și Constantinopol și

desăvârșite începând cu 1667[1] la Universitatea din Padova, el devine un excelent cunoscător al
culturii italiene, având cunoștințe temeinice de limbă italiană și latină, și al sferei culturii
grecești. S-a păstrat un jurnal al învățăcelului din timpul studiului la Padova, care îl menționează
pe un instructor de origine albaneză, Caludi[2]. Tânărul a dobândit renumele unui om erudit în
Italia, el este menționat ca învățat din Louvain de către scriitorul Antonio Lupis[3]. Ulterior el a
fost consultat cu privire la istoria Țării Românești de către generalul austriac Ferdinand Marsigli
(1658-1730, originar din Bologna), care se va remarca printr-o monumentală descriere
geografică și istorică a ținuturilor cursului mijlociu și inferior al Dunării[4].
 In 1694 Stolnicul Constantin Cantacuzino l-a indemnat pe Constantin Brancoveanu sa
infiinteze in 1694 vestita Academie Domneasca de la Manastirea Sf Sava din Bucuresti.

*Academia Domneasca a fost o institutie de invatamant superior a Tarii Romanesti, unde

se preda in limbi clasice: greaca si latina, asemanator tuturor institutiilor de invatamant superior
european de pana in sec. al XVIII-lea.

Prin români, stolnicul Constantin Cantacuzino nu întelege nu numai locuitorii din Ţara
Românească, ci şi pe cei “den Ardeal”, care “şi mai neaoşi sunt” şi pe moldoveni şi pe toti
vorbitorii de limba română din orice parte, chiar dacă au cuvinte “den amestecarea altor limbi”;
argumentul cel mai elocvent în aceasta privinţa este exprimat metaforic, având firescul
fenomenelor naturale, relevând capacităţiile stilistice pe care le dobândise limba română “toţi
aceştia dintr-o fântână au izvorât şi cură”.