REVOLUȚIILE DIN 1989

Cauze generale
Revoluțiile de la 1989 au fost o serie de revoluții de la sfârșitul anilor '80 și începutul
anilor '90, care a rezultat în prăbușirea regimurilor comuniste atât din Europa Central-
Răsăriteană, cât și din alte părți ale lumii. Perioada poartă denumirea de Toamna națiunilor,
inspirată de termenul „Primăvara națiunilor” atribuit Revoluțiilor din 1848.
Evenimentele revoluției și-au avut începutul în Polonia în 1989 și au continuat
în Ungaria, Germania de Est, Bulgaria, Cehoslovacia, și România. Una dintre trăsăturile comune
ale acestor desfășurări a fost folosirea extensivă a campaniilor de rezistență civilă, prin care s-au
efectuat demonstrații populare împotriva continuării regimurilor monopartite și care
contribuiseră la creșterea presiunii pentru schimbare. România a fost singurul membru
al Blocului răsăritean a cărui revoluție a dus la prăbușirea regimului comunist prin
violență. Protestele din Piața Tiananmen din 1989 au eșuat să stimuleze vreo schimbare politică
majoră în China, însă imaginile puternice de sfidare în timpul protestelor au contribuit la
precipitarea evenimentelor revoluționare din celelalte părți ale lumii. În aceeași zi, pe 4 iunie,
Solidaritatea a obținut o victorie copleșitoare în alegerile parțial libere din Polonia, ceea ce a
condus la o cădere a comunismului lipsită de vărsare de sânge în decursul verii anului 1989.
Ungaria a sancționat dărâmarea secțiunii fizice a Cortinei de Fier aflată pe teritoriul său,
conducând la exoduri în masă ale est-germanilor prin Ungaria, ceea ce a destabilizat Germania
de Est. În orașe precum Leipzig au fost inflamate drept consecință proteste majore, urmate de
simbolica cădere a Zidului Berlinului, un moment de cumpănă reprezentativ pentru
viitoarea reunificare germană din 1990.
La sfârșitul anilor '80, atât statele caucaziene cât și cele baltice cereau Moscovei
autonomie mai accentuată, în timp ce Kremlinul pierdea încet o parte din controlul asupra unor
regiuni sau elemente din întreaga URSS. În noiembrie 1988, Republica Sovietică Socialistă
Estonă a emis o declarație de suveranitate care avea să ducă eventual la emiterea unor proclamări
similare de autonomie în alte state membre.
Accidentul nuclear de la Cernobîl din aprilie 1986 a avut efecte politice și sociale
majore care au catalizat sau cel puțin parțial cauzat revoluțiile din 1989. Unul dintre rezultatele
politice ale dezastrului a fost creșterea rapidă în importanță a noii politici sovietice glasnost. E
dificil să fie stabilit costul economic total al exploziei. Conform lui Gorbaciov, Uniunea
Sovietică a cheltuit 18 miliarde de ruble (echivalentul a 18 miliarde de dolari americani din acea
vreme) pe izolare și decontaminare, dând efectiv faliment.
Cauze locale
Revoluția Română din 1989 a constat într-o serie de proteste, lupte de stradă și
demonstrații desfășurate în România, între 16 și 25 decembrie 1989, care au dus la căderea
dictatorului Nicolae Ceaușescu și la sfârșitul regimului comunist din România. Demonstrațiile
din ce în ce mai ample au culminat cu procesul și execuția soților Ceaușescu. Înainte de revoluția
română, toate celelalte state est-europene trecuseră în mod pașnic la democrație; România a fost
singura țară din blocul estic care a trecut printr-o revoluție violentă și în care conducătorii
comuniști au fost executați.
După ce Revolta de la Brașov a fost înăbușită în 1987, Nicolae Ceaușescu a fost reales
pentru încă cinci ani ca lider al Partidului Comunist Român (PCR) în noiembrie 1989,
semnalizând faptul că intenționa să stăvilească revoltele anti-comuniste care au asuprit restul
Europei. în timpul preparațiilor lui Ceaușescu pentru vizita sa de stat din Iran, Securitatea a
ordonat arestul și exilul unui ministru maghiar calvin local, László Tőkés, la 16 decembrie,
pentru o predică care a adus ofense regimului. Tőkés a fost sechestrat, însă abia după ce erupseră
proteste serioase. Timișoara a fost primul oraș care a reacționat, la 16 decembrie, ajungând să fie
cuprins de tumult civil pentru încă 5 zile.
Începută la Timişoara în 16 decembrie 1989, scânteia Revoluţiei avea să aprindă toată
ţara şi să culmineze la Bucureşti, ducând la fuga preşedintelui Nicolae Ceauşescu, în 22
decembrie, şi la sfârşitul regimului comunist din România.
Conform statisticilor întocmite ulterior de organele de ancheta, în zilele şi nopţile
Revoluţiei din decembrie 1989 şi-au pierdut viaţa 1.104 persoane, iar alte 3.352 au fost rănite.

Principalele momente
În ziua de 11 decembrie 1989, la emisiunea politică „Panorama” de la postul TV
Budapesta 1, s-au difuzat imagini video din Timișoara, avându-l în prim plan pe
pastorul reformat László Tőkés, care cerea sprijin pentru a nu fi mutat din comunitatea religioasă
pe care o conducea. Până în ziua de 15 decembrie 1989, enoriașii și un număr mic de cetățeni ai
orașului au vegheat în fața bisericii din Piața Maria. În acea seară, lucrători ai Securității, în civil,
au încercat arestarea participanților, izbucnind încăierări, care însă nu s-au generalizat sau extins.
La 16 decembrie a izbucnit un protest în Timișoara, ca răspuns la încercarea guvernului
de a-l evacua pe pastorul reformat László Tőkés. Pastorul făcuse recent comentarii critice la
adresa regimului în mass media internațională, iar guvernul a considerat că a făcut declarații
antiromânești. La cererea guvernului, episcopul său l-a revocat din post, privându-l astfel de
dreptul de a locui în apartamentul la care era îndreptățit ca pastor. Enoriașii s-au adunat în jurul
casei sale, pentru a-l proteja de hărțuire și evacuare.
Când a devenit evident că mulțimea nu va dispărea, primarul, Petre Moț a făcut câteva
declarații, sugerând că s-ar fi răzgândit în privința evacuării lui Tőkés. În același timp, mulțimea
crescuse amenințător— și de vreme ce Petre Moț a refuzat să-și confirme în scris declarația
împotriva evacuării pastorului, mulțimea a început să scandeze sloganuri anticomuniste. Au fost
oprite tramvaie de pe care s-au ținut discursuri anticomuniste. O coloană de demonstranți s-a
deplasat spre Consiliul Județean Timiș pentru a discuta cu autoritățile.La 7:30 pm, protestul s-a
extins, cauza inițială trecând în planul secund. În consecință, forțele de miliție și
ale Securității au intrat în scenă. Unii protestatari au încercat să pătrundă în clădirea care găzduia
comitetul județean al Partidul Comunist Român (PCR). Securitatea a răspuns cu gaze
lacrimogene și jeturi de apă, în timp ce miliția a recurs la forță și la arestarea multora. Ei s-au
mutat în jurul Catedralei Mitropolitane și au plecat într-un marș de protest prin oraș, fiind din
nou confruntați de forțele de securitate. Până dimineața. majoritatea protestatarilor vor fi arestați
de către forțele de represiune.
Protestele au continuat în ziua următoare, 17 decembrie. Protestatarii au intrat în
Comitetul Județean și au aruncat pe fereastră documentele partidului, broșurile de propagandă,
scrierile lui Ceaușescu și alte simboluri ale puterii comuniste. Au încercat din nou să incendieze
clădirea, dar de această dată au fost opriți de unități militare. Semnificația prezenței armatei pe
străzi poate fi una singură: ordinele au venit de la cel mai înalt nivel, probabil chiar de la
Ceaușescu. Armata a eșuat în încercarea sa de a restabili ordinea, reușind să transforme
Timișoara într-un infern: focuri de armă, victime, lupte de stradă, mașini în flăcări, TAB-uri care
transportau forțe de securitate înarmate și tancuri. După ora 20:00, se trăgeau focuri de armă din
Piața Libertății până la Operă, inclusiv în zona podului Decebal, Calea Lipovei și Calea
Girocului. Tancuri, camioane și TAB-uri blocau accesul în oraș, în timp ce elicopterele patrulau
zona
Între timp, la București, pe 17 decembrie 1989, Ceaușescu a obținut din partea CPEx
aprobarea folosirii forței pentru înăbușirea revoluției de la Timișoara. Pe 18 decembrie, avionul
prezidențial a decolat la ora 9.30 și, pentru prima oară, a fost însoțit pe tot teritoriul țării și
deasupra apelor teritoriale din Marea Neagră de patru avioane de vânătoare tipul MIG, fapt
repetat și la întoarcere, pe 20 decembrie.
În dimineața zilei de 18 decembrie, centrul Timișoarei era păzit de soldați și agenți de
Securitate în haine civile. Primarul Moț a cerut o adunare a partidului la Universitate, cu scopul
de a condamna „vandalismul” zilelor precedente. De asemenea a decretat legea marțială,
interzicând populației să circule în grupuri mai mari de două persoane. Sfidând interdicțiile, un
grup de 30 de tineri au înaintat spre Catedrala Ortodoxă, unde au fluturat drapele tricolore din
care tăiaseră stema comunistă. Așteptându-se să se tragă în ei, au început să cânte „Deșteaptă-
te,române!”, un vechi cântec patriotic care fusese interzis din 1947. Într-adevăr s-a tras asupra
lor, unii dintre ei au murit, alții au fost răniți grav, în timp ce unii au avut norocul să scape.
În aceeași seară, 43 de cadavre ale celor împușcați mortal la demonstrație, dar și ale
unor răniți executați în Spitalul Județean, au fost sustrase de la morga spitalului și duse la
București pentru ca urmele represiunii să fie șterse. Cadavrele vor fi incinerate la crematoriul
„Cenușa” din București, cenușa a fost colectată în patru pubele de gunoi și ulterior deversată într-
o gură de canal aflată pe raza localității Popești-Leordeni, Ilfov.
La 19 decemrie, Radu Bălan și Ștefan Gușă au vizitat muncitorii din făbricile
timișorene, dar au eșuat în a-i determina să-și continue munca. Armata deschide focul împotriva
muncitorilor în apropierea intreprinderii ,,ELBA, Timișoara. Pe 20 decembrie, coloane masive de
muncitori au intrat în oraș. 100.000 de protestatari au ocupat Piața Operei (astăzi „Piața
Victoriei”). În foaierul Teatrului Național din Timișoara o serie de cetățeni curajoși (Lorin
Fortuna, Claudiu Iordache, Ioan Chiș, Maria Traistariu) vor crea Frontul Democratic Român, cu
un Program politic în care se regăseau cererile celor aflați în Piață.
La 21 decembrie, trenuri încărcate cu muncitori de la fabrici din Oltenia au sosit la
Timișoara. Regimul a încercat să-i folosească la înăbușirea protestului, dar până la urmă aceștia
s-au alăturat timișorenilor.
 Treptat situația iese de sub controlul autorităților. Mai mulți militari încep să
fraternizeze cu demonstranții. La sfârșitul zilei, Timișoara este declarată oraș liber de către
demonstranți.
Exemplul Timișoarei va fi urmat de alte localități din țară. Pe 21 decembrie încep
manifestații anticeaușiste și în localitățile următoare:

 Arad. Arădenii au ieșit în stradă pentru libertate, fiind al doilea oraș din țară
care s-a solidarizat cu manifestările anticomuniste începute la Timișoara.
 București
 Sibiu
 Cluj-Napoca
 Buziaș
 Caransebeș
 Hunedoara
 Reșița
 Alba Iulia
 Brașov
 Târgu Mureș
 Făgăraș

Impresii
Revoluţia Română din 1989 a constat într-o serie de proteste, lupte de stradă şi
demonstraţii desfăşurate în România, între 16 şi 25 decembrie 1989, care au dus la căderea
preşedintelui Nicolae Ceauşescu şi la sfârşitul regimului comunist din România. Demonstraţiile
din ce în ce mai ample au culminat cu procesul şi execuţia soţilor Ceauşescu. Înainte de revoluţia
română, toate celelalte state est-europene trecuseră în mod paşnic la democraţie; România a fost
singura ţară din blocul estic care a trecut printr-o revoluţie violentă şi în care conducătorii
comunişti au fost executaţi.

Intensitatea luptelor armate a scazut brusc dupa difuzarea pe 25 decembrie pe postul

national de televiziune a executiei sotilor Ceausescu, insa s-au mai inregistrat atacuri pana pe
data de 27 decembrie.

Pe durata revolutiei, au murit 1104 persoane, si s-au inregistrat 3321 raniti (221 civili si
663 militari). Pe 22 decembrie, la ora cand Ceausescu a fugit, erau inregistrati 126 de morti si
1107 raniti.

Relatări apropiați
 În acel an, 1989, mai erau cîteva zile pînă să intrăm în vacanţă şi să ajungem din nou în
raiul de la Româneşti. În seara lui 16 Decembrie, tata a apărut în pragul camerei noastre, a
băieţilor, cu chipul transfigurat, şi ne-a chemat în sufragerie, cu vocea aproape sugrumată de
emoţie: “Veniţi repede!”. Poate că voia să-i fim martori, să-i confirmăm că nu i se pare ce aude,
poate că a vrut să ne facă părtaşi la un moment crucial al istoriei noastre. Am alergat şi ne-am
adunat în jurul aparatului de radio, fixat pe postul “Europa Liberă”. Printr-un bruiaj îngrozitor
făcut de aparatura Securităţii, auzeam focuri de mitralieră şi strigăte: “Nu trageţi, fraţilor! Sînteţi
şi voi români!”. La Timişoara erau împuşcaţi oameni în stradă, pentru libertate. Tata era
încremenit, în genunchi, cu mîinile încleştate pe aparat. Au început să-i curgă lacrimile şiroaie.
De milă, de furie, de neputinţă. “Trebuie să facem ceva”, a spus în şoaptă, fără să-i tremure
glasul.

În acel an, 1989, mai erau cîteva zile pînă să intrăm în vacanţă şi să ajungem din nou în
raiul de la Româneşti. În seara lui 16 Decembrie, tata a apărut în pragul camerei noastre, a
băieţilor, cu chipul transfigurat, şi ne-a chemat în sufragerie, cu vocea aproape sugrumată de
emoţie: “Veniţi repede!”. Poate că voia să-i fim martori, să-i confirmăm că nu i se pare ce aude,
poate că a vrut să ne facă părtaşi la un moment crucial al istoriei noastre. Am alergat şi ne-am
adunat în jurul aparatului de radio, fixat pe postul “Europa Liberă”. Printr-un bruiaj îngrozitor
făcut de aparatura Securităţii, auzeam focuri de mitralieră şi strigăte: “Nu trageţi, fraţilor! Sînteţi
şi voi români!”. La Timişoara erau împuşcaţi oameni în stradă, pentru libertate. Tata era
încremenit, în genunchi, cu mîinile încleştate pe aparat. Au început să-i curgă lacrimile şiroaie.
De milă, de furie, de neputinţă. “Trebuie să facem ceva”, a spus în şoaptă, fără să-i tremure
glasul.

Decembrie, au devenit, cu fiecare an scurs, tot mai mult o piatră de poticnire a noului
regim.