Decizie nr 4886 din data 09-04-2013

INSTANŢA: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

MATERIE: Contencios administrativ şi fiscal
OBIECT: anulare act administrativ
STADIU: Recurs

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 4886/2013 Dosar nr. 3924/2/2010

Ședința publică din 9 aprilie 2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cadrul procesual. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamantul
P.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.A.N., prin Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, anularea Deciziei nr. 17/C
J/85/2010 din 08 aprilie 2010 emisă de pârât.

În motivarea cererii, reclamantul a susținut că, prin actul de control al Curții de Conturi din data de 18 septembrie
2009, ca urmare a efectuării auditului financiar asupra contului de execuție a bugetului de stat pe anul 2008 la U.M.
din Constanta, s-a reținut comiterea unor abateri de la legalitate și regularitate care au determinat producerea de
prejudicii, respectiv că unitatea auditată a prejudiciat bugetul consolidat al statului cu suma de 57.985,73 lei, fiind
calculate majorări de întârziere până la data controlului, de 24.401 lei.

În numeroase rânduri, cu prilejul contestației, reclamantul a arătat ca veniturile proprii erau prevăzute în bugetul de
venituri și cheltuieli în anii 2006, 2007, 2008 și 2009, deși în anii anteriori nu s-a aprobat pe baza unui proiect, doar pe
anii 2008 și 2009 exista proiectul UM , de care însă ordonatorul principal de credite nu a ținut cont, astfel că, deși
ordonatorul principal de credite i-a stabilit în buget categoria de venituri și cheltuieli proprii, în realitate această
categorie era destinată doar încasării diferitelor sume, nu și pentru păstrarea în cont a vreunei sume de bani încasate
din prestarea de activități.

Reclamantul a mai precizat că, pentru anul 2008, veniturile proprii dar și veniturile bugetare s-au reținut ca venituri
proprii, dar pentru anul 2009 toate aceste venituri s-au vărsat la bugetul de stat, nemaifiind păstrate venituri proprii,
deși bugetul aprobat prevedea această categorie.

Susținând că a avut baza legală pentru a considera drept venituri proprii sumele încasate din activități de închiriere a
altor spatii decât căminele de garnizoană, reclamantul a invocat prevederile Ordinului M.A.N. nr. M128/2008,
dispozițiile Legii nr. 500/2002, ale Legii nr. 346/2006, ale H.G. nr. 253/2003 și ale H.G. nr. 567/2003.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul M.A.N. prin Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor a solicitat respingerea acțiunii ca
neîntemeiată.

2. Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 7734 din 20 decembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ
și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Popîrlan Stan în contradictoriu cu pârâtul M.A.N. prin Comisia de
Jurisdicție a Imputațiilor, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia auditori publici externi din cadrul
Camerei de Conturi Constanța au efectuat, în perioada 14 august -24 septembrie 2009, auditul financiar asupra
contului de execuție a bugetului de stat pe anul 2008 la U.M. Constanța- Batalion Stat Major și Deservire al Statului
Major al Forțelor Navale din cadrul M.A.N.

Pagina 1 din 5
 În perioada supusă controlului și în timpul controlului, conducerea executivă a unității a fost asigurată de reclamant, în
calitate de comandant al unității și I.A., având funcția de contabil șef, iar rezultatele controlului au fost menționate în
procesul – verbal de constatare din 18 septembrie 2009, înregistrat sub nr. A 14996 din 29 septembrie 2009 la U.M.
București, în care au fost reținute abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea de prejudicii.

Astfel, în perioada 01 ianuarie -31 decembrie 2008, instituția auditată a realizat, ca urmare a efectuării de prestări
servicii, venituri bugetare pe care nu le-a virat la bugetul de stat, conform prevederilor legale în vigoare, valoarea
veniturilor nevirate fiind de 57.985,73 lei, iar această sumă nu a reprezentat venituri proprii, în opinia organului de
control, deci nu trebuia reținută la nivelul entității, ci virată la bugetul de stat, conform art. 75 din Legea nr. 500/2002.
Totodată, au fost calculate majorări de întârziere până la data de 18 septembrie 2009 în sumă de 24.401 lei.

În baza procesului–verbal menționat a fost emisă Decizia nr. 31 din 29 septembrie 2009 de Camera de Conturi a
județului Constanța, prin care s-a constatat nevirarea veniturilor bugetare realizate în anul 2008 de entitate, din
activitatea de închiriere spații Cămine Militare aflate în administrarea sa.

Curtea a mai constatat că, prin Raportul nr. A/5373 din 24 septembrie 2009, reclamantul în calitate de comandant al
U.M. din Constanța, a solicitat numirea unei comisii de cercetare administrativă din cadrul Statului Major al Forțelor
Navale, în scopul stabilirii răspunderii materiale pentru paguba de 24.401 lei reprezentând majorări de întârziere.

Comisia de cercetare administrativă a încheiat procesul – verbal nr. A/16830 din 13 noiembrie 2009 în care s-a
menționat că, prin dispunerea plății acestei sume de către reclamant în calitate de ordonator de credite și efectuarea
acestei operațiuni din veniturile proprii ale unității, de către contabilul șef, s-a produs o cheltuială nelegală, conform
dispozițiilor pct. 3 lit. k) din Instrucțiunile privind răspunderea materială a militarilor și salariaților civili din M.A.N.,
aprobate prin Ordinul M.A.N. nr. M/5/1999, fiind afectate veniturile proprii ale unității pentru îndeplinirea sarcinilor
previzionate prin bugetul aprobat.

S-a considerat că plata sumei de 24.401 lei constituie o pagubă în sensul Instrucțiunilor invocate, vinovăția pentru
producerea acesteia aparținând reclamantului, în calitate de comandant al unității, pentru suma de 12.200,5 lei și
contabilului șef pentru suma de 12.200,5 lei, potrivit prevederilor art. 25 din O.G. nr. 121/1998 și pct. 68 din
Instrucțiunile anterior menționate și, în consecință, s-a propus recuperarea pagubei de la cele două persoane și
emiterea deciziilor de imputare de către șeful secției financiar – contabile a U.M. din București, înscrierea în evidența
contabilă a U.M. din Constanța a valorii pagubei în sumă de 24.401 lei și îndeplinirea procedurii de aducere la
cunoștința persoanelor obligate la plată.

În baza procesului – verbal de cercetare administrativă a fost emisă Decizia de imputare nr. A/17484 din 3 decembrie
2009, prin care a fost angajată răspunderea materială pentru suma de 12.200,5 lei în sarcina reclamantului –
comandantul unității, având calitatea de ordonator terțiar de credite, care a dispus efectuarea plății, prin încălcarea
dispozițiilor art. 8 și art. 14 din Legea nr. 500/2002.

Instanța de fond a mai reținut că reclamantul a formulat contestație împotriva Deciziei de imputare, înregistrată sub
nr. A/6772 din 16 decembrie 2009 la U.M. din Constanța, contestație care a fost respinsă prin Hotărârea nr. A/879/26
ianuarie 2010 a Statului Major al Forțelor Navale, avându-se în vedere procesul verbal de soluționare a contestației
nr. A/774 din 22 ianuarie 2010, că împotriva hotărârii de respingere a contestației, reclamantul a depus plângere la
Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, înregistrată sub nr. A/710 din 10 februarie 2010 la U.M.din Constanța, iar prin
Decizia administrativ – jurisdicțională nr. 17/CJ85/2010 din 08 aprilie 2010, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din
cadrul M.A.N. a respins plângerea, cu majoritate de voturi, menținând răspunderea materială a reclamantului stabilită
prin Decizia de imputare nr. A/6497 din 30 iunie 2009 emisă de comandantul U.M.din București.

Analizând situația de fapt expusă de părți și înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Curtea a constatat că, în anul 2008,
U.M. din Constanța a încasat venituri în sumă totală de 343.714, 70 lei reprezentând contravaloarea efectuării unor
prestări de servicii de către terți care au constat, printre altele, în închirieri spații cămine militare în sumă de 57.985.73
lei, ce reprezenta un venit ce trebuia virat la bugetul de stat, în mod eronat fiind considerat venit propriu.

Reclamantul, comandant al unității militare, în calitate de ordonator terțiar de credite, a dispus virarea la bugetul de
stat a sumei de 57.985, 73 lei, prin ordinul de plată nr. 985/18 septembrie 2009, prin care a fost efectuată și plata
majorărilor de întârziere aferente acestei sume, în cuantum de 24.401 lei, din veniturile proprii ale unității.

Pagina 2 din 5
 Curtea a apreciat că plata majorărilor de întârziere nu putea fi dispusă din veniturile proprii ale unității militare, având
în vedere că prin legile bugetare anuale sunt autorizate veniturile și cheltuielile bugetare, iar la partea de cheltuieli,
sumele aprobate prin bugetul de venituri și cheltuieli al U.M. nu sunt destinate majorărilor de întârziere, penalităților,
amenzilor.

Examinând prevederile Legii nr. 500/2002, prima instanță a apreciat că susținerile reclamantului privind considerarea
veniturilor obținute din închirierea spațiilor căminelor militare ca fiind venituri proprii ale unității militare, cu referire la
situația bugetului de venituri și cheltuieli din anii anteriori, nu constituie argumente în soluționarea favorabilă a cauzei,
în condițiile în care în Instrucțiunile ministrului apărării naționale nr. M 95/2006 se precizează în mod clar că acestea
se fac venit la bugetul de stat, nefiind aplicabile acestor venituri prevederile H.G. nr. 253/2003, privind aprobarea
înființării pe lângă M.A.N. a unor activități finanțate integral din venituri proprii, având în vedere că reglementează
regimul veniturilor obținute de unități din subordinea M.A.N. numai din activități finanțate integral din venituri proprii, or
căminele militare sunt finanțate din credite bugetare acordate de la bugetul de stat și, în completare, din venituri
proprii obținute numai din încasarea tarifelor de cazare.

Aceleași considerente au fost reținute și cu privire la inaplicabilitatea în speță a dispozițiilor H.G. nr. 567/2003 privind
aprobarea înființării pe lângă M.A.N. și unitățile din subordinea sa a unor activități finanțate integral din venituri proprii,
la art. 1 lit. b) prevăzându-se că se aprobă înființarea următoarelor activități finanțate integral din venituri proprii,
efectuate de cercurile militare, activități de închiriere a spațiilor și a altor bunuri, astfel încât este neîntemeiată
susținerea reclamantului că aceste două hotărâri de Guvern permit încadrarea veniturilor respective ca venituri proprii.

Curtea a apreciat că nu se poate reține existența culpei doar în privința persoanelor care își desfășoară activitatea în
cadrul compartimentului financiar contabil al unității militare, având în vedere Ordinul ministrului apărării naționale nr.
M5/1995 pentru aplicarea prevederilor O.G. 121/1998, care la art. 52 lit. m) stabilește că una dintre atribuțiile care
revin comandantului unității militare este aceea de a urmări respectarea dispozițiilor legale privind folosirea eficientă a
fondurilor bănești și prezentarea la termen a dărilor de seamă contabile asupra execuției bugetare.

Pe de altă parte, a considerat judecătorul fondului, concluziile expertizei contabile efectuate în cauză nu pot fi avute în
vedere la soluționarea favorabilă a cauzei, întrucât se bazează pe aprecierea expertului că veniturile în sumă de
57.985,73 lei sunt venituri extrabugetare (proprii) obținute din închirierea căminelor militare în vederea organizării de
evenimente.

Curtea a apreciat că aceste venituri nu erau venituri proprii ale unităților militare, ci venituri care trebuiau virate la
bugetul de stat, nefiindu-le aplicabile dispozițiile H.G. 253/2003 și H.G. 567/2003 care se referă exclusiv la veniturile
obținute din activități finanțate integral din venituri proprii, în această categorie neîncadrându-se veniturile în discuție,
întrucât căminele militare sunt finanțate de la bugetul de stat și doar în completare din venituri proprii.

Față de aceste considerente, instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 6 din Ordinul M.
A.N. nr. M5/1999 pentru angajarea răspunderii materiale a reclamantului pentru suma de 12.200,5 lei, actele
administrative prin care se stabilește această răspundere fiind legale.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul P.S. a declarat recurs, invocând ca temei de drept al căii de atac exercitate,
dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Prin motive de recurs succint înfățișate, recurentul a susținut că actul juridic dedus judecății a fost interpretat greșit și
totodată a menționat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea legii.

În esență, recurentul făcând trimitere la actele administrative contestate a menționat că decizia atacată reține, fără
temei legal, paguba, ca element al răspunderii materiale în sarcina reclamantului și a arătat că, potrivit pct. 5 din O.M.
F. nr. 1046/2008 și a cap.5 alin. (5) din Raportul de expertiză, corecția putea fi înregistrată în contabilitate și debitul
putea fi achitat ulterior datei de 30 ianuarie 2009.

4. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Recursul nu este fondat.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor sumare formulate de recurent, raportat la actele și lucrările dosarului
dar și la prevederile legale incidente și potrivit art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte reține că nu

Pagina 3 din 5
 subzistă motive de nelegalitate de natură a antrena fie casarea, fie modificarea hotărârii primei instanțe, în
considerarea celor arătate în cele ce urmează.

Expunerea rezumativă, de mai sus, a considerentelor sentinței recurate atestă că recurentul-reclamant P.S. a investit
instanța de contencios administrativ cu cererea de anulare a Deciziei administrative nr. 17/CJ85/2010 din data de 8
aprilie 2010, emisă de intimatul M.A.N., Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 121
/1998, aprobată prin Legea nr. 25/1999 și pct. 115 lit. b) din Instrucțiunile privind răspunderea materială a militarilor și
salariaților civili din M.A.N.

Prin această decizie administrativ jurisdicțională, cu majoritate de voturi, a fost respinsă plângerea formulată de
recurentul-reclamant împotriva Deciziei de imputare nr. A-17484 din 3 decembrie 2009, cu consecința menținerii
răspunderii materiale în sarcina acestuia, astfel cum a fost stabilită, pentru suma de 12.200,50 lei, reprezentând
„majorări de întârziere la plata către bugetul consolidat al statului a sumei de 57.985,73 lei”.

Apreciind că nu se impune, în contextul examinării motivelor de recurs, reluarea tuturor aspectelor vizând situația de
fapt, dată fiind analiza detaliată întreprinsă de instanța de fond, sub acest aspect, Înalta Curte răspunzând punctual
criticilor formulate de recurent observă că nu este incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.
proc. civ., la care a făcut trimitere recurentul.

4.1. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează situația în care instanța, interpretând greșit
actul juridic dedus judecății, a schimbat natura sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Astfel cum s-a arătat în mod constant în doctrină dar și în jurisprudența în materie, acest motiv de modificare a
hotărârii atacate pe calea recursului privește situația în care deși actul juridic dedus judecății este cât se poate de
clar, fiind „vădit neîndoielnic”, instanța îi schimbă „natura” ori „înțelesul”.

O atare ipoteză legală nu este însă, în mod evident, incidentă în cauză, instanța de fond examinând legalitatea
deciziei administrativ jurisdicționale, cu care a fost investită, fără a schimba însă nici natura și nici înțelesul acesteia.

Mai mult, este de reținut că recurentul, prin motivele de recurs formulate nu a arătat în ce anume constă schimbarea
naturii sau înțelesului actului juridic, simpla afirmație în acest sens nefiind suficientă pentru a se admite recursul
fondat pe un atare motiv.

4.2. Nefondate sunt în opinia Înaltei Curți și criticile vizând greșita aplicare a legii, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului, analizând legalitatea și temeinicia actului administrativ jurisdicțional
atacat a realizat o corectă interpretare a textelor de lege cuprinse în Legea nr. 500/2002 și respectiv în H.G. nr. 253
/2003 și H.G. nr. 567/2003, raportat la situația de fapt, respectiv la stabilirea naturii juridice a veniturilor în sumă de
57.985,73 lei, în sensul că acestea nu erau venituri proprii ale unităților militare, ci venituri care trebuiau virate la
bugetul de stat.

Mai mult, încadrarea veniturilor în această categorie, raportat la prevederile legale arătate s-a realizat printr-o
minuțioasă și detaliată analiză, argumentele înfățișate, pe care și Înalta Curte le apreciază ca fiind legale și
pertinente, demonstrând și justificând totodată înlăturarea expertizei contabile efectuată în cauză, fundamentată pe o
apreciere eronată a expertului desemnat, față de textele de lege incidente.

În fine, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a reținut și întrunirea cumulativă, potrivit art. 6 din Ordinul M.A.N. nr.
175/1999, a condițiilor prevăzute pentru antrenarea răspunderii materiale a militarilor, cu referire specială la cerința
vinovăției, cu intenție sau din culpă.

Actele și lucrările dosarului, respectiv, procesele verbale de constatare din 18 septembrie 2009 întocmite de Camera
de Conturi Constanța, Decizia de imputare nr. A12484 din 3 decembrie 2009, contestațiile și deciziile emise în
procedura administrativ jurisdicțională, conduc la concluzia, legal și temeinic reținută, că prin dispoziția dată de
recurentul-reclamant, în calitatea sa de comandant al U.M. de efectuare a plății majorărilor de întârziere reținute, din
veniturile proprii, au fost încălcate prevederile art. 8 alin. (2), ale art. 10 alin. (2) și cele ale art. 14 alin. (3) din Legea
nr. 500/2002, privind finanțele publice, deși astfel cum s-a reținut și în cursul cercetării administrative, punctele de
vedere formulate de economistul și consilierul juridic recomandau virarea veniturilor realizate în anul 2008, la bugetul
de stat.

Relevantă în conturarea culpei/vinovăției reținute în sarcina recurentului, în producerea prejudiciului stabilit prin plata
nelegală, a sumei de 24.401 lei din veniturile proprii ale unității și a antrenării răspunderii materiale a recurentului, în

Pagina 4 din 5
 solidar cu contabilul șef al unității, prezintă și împrejurările de fapt, demonstrate în cauză în sensul că recurentul nu a
efectuat vărsămintele către bugetul de stat, la termenele legale, a sumelor provenite din închirierea pe termen limitat
a spațiilor, ceea ce a și condus la calculul majorărilor de întârziere imputate.

În plus, prin legile bugetare anuale, care autorizează cheltuielile bugetare, pentru U.M. din Constanța, la partea de
cheltuieli nu a fost aprobată plata majorărilor de întârziere, amenzilor și penalităților, însă cu toate acestea, recurentul,
în calitate de ordonator terțiar de credite, a dispus plata nelegală a majorărilor de întârziere din veniturile proprii ale
unității.

Față de toate cele mai sus arătate, ce demonstrează temeinicia și legalitatea hotărârii atacate, Înalta Curte, în temeiul
art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge așadar ca nefondat, recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de P.S. împotriva sentinței civile nr. 7734 din 20 decembrie 2011 a Curții de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2013.

Pagina 5 din 5