NOUA MEDICINĂ GERMANICĂ A LUI HAMER

Pe 18 august 1978, Dr. Ryke Geerd Hamer, M.D., la vremea aceea internist şef la clinica
oncologică a Universităţii din München, Germania, a primit vestea şocantă că fiul său, Dirk, a fost
împuşcat. Dirk a murit în decembrie 1978 şi, câteva luni mai târziu, Dr. Hamer a fost diagnosticat
cu cancer testicular. Din moment ce nu fusese niciodată grav bolnav, a suspectat imediat că
dezvoltarea cancerului său poate avea legătură directă cu tragica pierdere a fiului său. Moartea lui
Dirk şi propria sa experienţă cu cancerul l-au făcut pe Dr. Hamer să investigheze istoricul
pacienţilor săi de cancer. A descoperit foarte curând că, la fel ca el, toţi bolnavii de cancer pe care îi
ştia au trecut prin experienţe extrem de stresante înainte ca boala să se instaleze şi să se dezvolte.
Observarea conexiunii dintre minte şi organism nu a fost surprinzătoare. Numeroase studii arătaseră
deja că atât cancerul, cât şi alte boli sunt foarte des precedate de un eveniment traumatizant. Dar Dr.
Hamer a dus cercetările sale cu un pas mai departe. Urmărind ipoteza că toate evenimentele din
organism sunt controlate prin creier, a analizat tomografiile pacienţilor săi şi le-a confruntat cu
istoricul lor medical. Dr. Hamer a descoperit astfel că orice boală, nu numai cancerul, este
controlată printr-o zonă din creier ce îi corespunde în mod specific şi este legată, în mod particular,
de un conflict-şoc psiho-emoţional perfect identificabil. Astfel a apărut paradigma revoluţionară a
Noii Medicine Germane, care nu numai că le explică în mod demonstrabil bolnavilor de cancer
cauzele reale ale bolii lor, dar le oferă şi o şansă reală de vindecare, fără mutilare şi otrăvire prin
aşa-zisele tratamente chirurgicale, radioterapice şi chimioterapice... Rezultatul cercetărilor lui
Hamer se constituie într-o diagramă ştiinţifică ce ilustrează legătura biologică dintre psihic şi creier
şi corelaţia cu organele şi ţesuturile întregului organism uman (varianta engleză a „Diagramei
ştiinţifice a GNM" este în lucru). Dr. Hamer a denumit descoperirile sale „Cele 5 Legi Biologice ale
Noii Medicine", datorită faptului că aceste legi biologice, valabile în cazul oricărui pacient, oferă o
perspectivă cu totul nouă asupra înţelegerii cauzei, a dezvoltării şi a procesului natural de vindecare
a bolii. (Ca răspuns la numărul crescând ale interpretărilor greşite ale descoperirilor sale şi pentru a
păstra integritatea şi autenticitatea muncii sale ştiinţifice, Dr. Hamer şi-a protejat în mod legal
materialele de cercetare, sub numele de German New Medicine (GNM - Noua Medicină
Germană®). În 1981, Dr. Hamer a prezentat rezultatele descoperirilor sale la Facultatea de
Medicină a Universităţii din Tübingen, sub forma unei teze post-doctorale. Totuşi, până astăzi,
Universitatea a refuzat să testeze cercetările Dr. Hamer, în ciuda obligativităţii legale de a o face.
Acesta este un caz fără precedent în istoria universitară. În mod similar, medicina oficială a refuzat
să aprobe descoperirile sale, în ciuda a 30 de verificări ştiinţifice diferite, făcute atât de medici
independenţi, cât şi de asociaţii profesionale.La scurt timp după ce Dr. Hamer şi-a prezentat teza, i-a
fost adresat un ultimatum de a renunţa la descoperirile sale ştiinţifice, sau i se va refuza reînnoirea
contractului său la Clinica Universitară. În 1986, deşi munca sa nu a fost niciodată pusă la îndoială
sau dezaprobată, doctorului Hamer i-a fost ridicată licenţa medicală, pe motiv că a refuzat să se
conformeze principiilor medicinei standard. Cu toate acestea, el era hotărât să-şi continue munca şi,
în 1987, a reuşit să-şi extindă descoperirile practic la orice boală cunoscută de medicină.Dr. Hamer
a fost persecutat şi hărţuit timp de 25 ani, în special de către autorităţile germane şi de către cele
franceze şi chiar încarcerat o perioadă. Din 1997, Dr. Hamer locuieşte în exil în Spania, unde îşi
continuă cercetările şi continuă să se lupte pentru recunoaşterea oficială a „Noii Medicine
Germane". Însă, din moment ce Facultatea de Medicină a Universităţii din Tübingen îşi menţine
tactica de amânare, pacienţilor din întreaga lume le este refuzat dreptul de a beneficia de
descoperirile revoluţionare ale Dr. Hamer.
 BOLILE AU LA ORIGINE UN ŞOC PSIHO-EMOŢIONAL
CARE SE REFLECTĂ MAI ÎNTÂI LA NIVELUL CREIERULUI

Dr. Hamer a stabilit că „orice boală este cauzată de un şoc emoţional care surprinde
individul total nepregătit“ (Prima Lege Biologică). În onoarea fiului său, Dr. Hamer a denumit acest
incident stresant: Dirk Hamer Syndrome, sau DHS. Psihologic vorbind, DHS este un incident foarte
personal, condiţionat şi determinat de experienţele noastre trecute, de vulnerabilităţi, de percepţiile
personale, de valorile şi credinţele personale. Cu toate acestea, DHS nu este doar un conflict
emoţional, ci el se propagă şi la nivel biologic şi trebuie înţeles în contextul evoluţiei noastre
personale. Animalele experimentează aceste şocuri cu consecinţe biologice în urma pierderii bruşte
a cuibului sau teritoriului, a pierderii unui pui, a separării de partener sau de grup, a unei ameninţări
neaşteptate, a unei perioade de nemâncare sau a unei ameninţări de moarte. Un bărbat, de exemplu,
poate suferi un şoc conflictual de „pierdere a teritoriului" când îşi pierde casa sau locul de muncă,
pe neaşteptate; pentru o femeie, un şoc conflictual „în cămin" poate fi o grijă pentru binele unuia
dintre membrii familiei; un şoc conflictual de tipul „abandonului" poate fi declanşat de un divorţ
neprevăzut sau de o spitalizare de urgenţă; copiii suferă deseori un şoc conflictual „de separare",
când mama se decide să se întoarcă la muncă sau când se despart părinţii. Analizând mii de
tomografii (CT) în relaţie cu istoricul pacientului, Dr. Hamer a descoperit că, atunci când are loc
DHS, şocul impactează o zonă specifică, predeterminată din creier, cauzând o leziune care este
vizibilă pe tomografie ca un set clar de inele concentrice (în 1989, Siemens, producătorul german de
aparate tomografice, a confirmat că aceste inele nu provin de la o proastă funcţionare a aparaturii).
După impact, celulele cerebrale transmit şocul către organul corespondent care, la rândul lui,
răspunde cu o modificare maladivă specifică, ce poate fi anticipată. Motivul pentru care diferitele
conflicte sunt legate indisolubil de anumite zone ale creierului este acela că, de-a lungul evoluţiei
noastre, fiecare parte a creierului a fost programată să răspundă instantaneu la posibile conflicte sau
ameninţări. În timp ce „vechiul creier“ (cerebelul, zona amigdaliană) corespunde unor „programări“
legate de supravieţuire, care corespund respiraţiei, hrănirii sau reproducerii, „noul creier" (creierul
mare) este „codat“ cu teme mult mai avansate, precum cele legate de autoapreciere, încrederea şi
respectul de sine. Cercetările medicale ale Dr. Hamer sunt strâns legate de embriologie, pentru ca,
indiferent de felul în care organismul răspunde unui conflict, fie prin dezvoltarea unei tumori, prin
deteriorarea ţesutului sau prin dereglarea funcţionării, toate acestea sunt corelate cu stratul
embrionic al germenului din care provin atât organul, cât şi ţesutul cerebral corespondent (A treia
Lege Biologică). GNM „Ontogenetic System of Tumors" (Sistemul Ortogenetic al tumorilor)
ilustrează că organele controlate de „vechiul creier" care derivă din endoderm sau organele ce
derivă din mezoderm, precum plămânii, ficatul, colonul, prostata, uterul, pielea în profunzimea ei,
pleura, peritoneul, pericardul, glandele mamare, etc., generează întotdeauna proliferare celulară,
imediat după ce conflictul corespondent se reflectă la nivelul creierului. Tumorile acestor organe se
dezvoltă exclusiv pe durata fazei active a conflictului (iniţiată de DHS). Să luăm exemplul
cancerului de plămân: conflictul biologic asociat cu cancerul de plămân este un şoc de tipul „frică
de moarte", deoarece, în termeni bio-fiziologici, frica de moarte este echivalentă cu incapacitatea de
a respira. Odată cu şocul datorat fricii de moarte, celulele pulmonare alveolare care reglează
respiraţia încep instantaneu să se multiplice, formând o tumoare pulmonară. Contrar părerilor
convenţionale, această multiplicare a celulelor pulmonare nu este un proces fără rost, ci serveşte
unui scop biologic foarte bine definit şi anume să crească capacitatea pulmonară, optimizând astfel
şansele de supravieţuire ale organismului. Analiza tomografiilor întreprinsă de Dr. Hamer
demonstrează că fiecare persoană bolnavă de cancer la plămâni prezintă o configuraţie clară de tip
inele concentrice în zona corespondentă din creier şi că fiecare pacient a suferit un şoc conflictual
emoţional total neaşteptat, de tipul „frică de moarte", înaintea declanşării cancerului. În majoritatea
cazurilor, teama de moarte a fost declanşată de şocul unui diagnostic de cancer, ce a fost resimţit ca
o sentinţă la moarte. Cancerul la sân, potrivit cercetărilor Dr. Hamer, este rezultatul grijilor
provocate de un conflict de tipul „mamă-copil" sau „probleme cu partenerul". Aceste tipuri de
conflicte impactează întotdeauna vechiul creier, în zona care controlează glandele producătoare de
lapte. O femeie poate suferi un conflict de tipul mamă-copil dacă îşi face foarte multe griji, atunci
când copilul ei este rănit sau se îmbolnăveşte grav, foarte brusc. Pe durata fazei de stres, cât
conflictul este activ, celulele glandei mamare continuă să se multiplice, formând o tumoră. Scopul
tainic al proliferării celulare este acela de a mări capacitatea de lactaţie pentru copilul suferind,
grăbind astfel procesul de vindecare al acestuia. Fiecare femeie şi fiecare femelă din lumea animală
se naşte cu acest program de reacţie biologică pentru creştere şi dezvoltare. Numeroasele studii ale
Dr. Hamer arată că femeile, chiar şi atunci când nu alăptează, dezvoltă tumori ale glandelor
mamare, din cauza grijilor obsesive pentru binele celor dragi (a copilului care are probleme, a unui
partener bolnav, sau de grija unui prieten cu probleme). Ceea ce a fost spus despre cancerul de
plămân sau de sân este valabil pentru orice alt tip de cancer ce îşi are originea în „vechiul creier".
Fiecare tip de cancer este declanşat de un conflict, de un şoc specific care activează un „program
biologic precis" (A Cincea Lege Biologică), ce permite organismului să depăşească obişnuinţele
funcţionării zilnice şi să se confrunte fizic cu situaţia urgentă. Pentru fiecare tip de conflict, există o
zonă cerebrală specifică ce coordonează acest program de urgenţă. În vreme ce organele controlate
de vechiul creier dezvoltă tumori pe durata fazei active a conflictului şoc, situaţia este opusă în
cazul organelor controlate de noul creier. Toate organele şi ţesuturile ce corespund şi sunt
coordonate de noul creier (ovarele, testiculele, oasele, nodulii limfatici, epiderma, mucoasa colului
uterin, bronhiile, vasele coronariene, canalele de alăptare etc.) îşi au originea în ectoderm sau în
mezodermul noului creier. În momentul producerii conflictului-şoc, ţesuturile organelor
corespondente acestei zone a creierului răspund prin degenerare celulară. Necrozarea ovarelor sau a
testiculelor, osteoporoza, cancerul osos sau ulcerul stomacal de exemplu, sunt situaţii care apar doar
atunci când persoana se află într-o stare emoţională de stres relaţionată cu conflictele-şoc
corespondente. Aşa cum este de aşteptat, distrugerile ţesuturilor respective au o semnificaţie
biologică precisă. Să luăm exemplul ţesuturilor canalelor de lactaţie. Ele se dezvoltă mult mai târziu
decât glanda mamară, acest ţesut fiind controlat de o zonă mai tânără a creierului, cortextul cerebral.
Conflictul biologic ce corespunde ţesutului canalelor de lactaţie este unul de tip conflict de separare,
rezultat al unei experienţe de tipul „copilul meu (sau partenerul meu) mi-a fost luat de la sân“. O
femelă din lumea animală suferă un astfel de conflict atunci când puiul ei se pierde sau este omorât.
Ca un reflex natural la acest conflict şoc, ţesutul canalelor de lactaţie începe să ulcereze. Scopul
acestei reacţii este mărirea diametrului canalelor de lactaţie, astfel încât laptele nefolosit să se poată
drena mai uşor şi să nu se congestioneze sânul. Creierul fiecărei femei este programat cu acest gen
de reacţie-răspuns biologic. Din moment ce sânul femeii este asociat, biologic vorbind, cu grija şi
hrănirea, femeile suferă un conflict-şoc cauzat de separarea bruscă de o persoană iubită. Pe durata
fazei active a conflictului-şoc nu există practic niciun simptom, cu excepţia unor ocazionale puseuri
uşoare în interiorul sânului.

CELE DOUĂ FAZE ALE ORICĂREI BOLI

Dr. Hamer a descoperit, de asemenea, că orice conflict şi orice boală are şi o rezolvare, iar
desfăşurarea oricărei boli are loc în două faze. (A Doua Lege Biologică). În timpul primei faze, a
conflictului activ (şi anume atâta timp cât conflictul persistă), întregul organism se orientează spre
a face faţă conflictului. În timp ce la nivel fizic au loc dereglări celulare specifice, psihicul şi
sistemul nervos vegetativ autonom se confruntă, de asemenea, cu situaţii neaşteptate. Comutată într-
o fază de stres (sympathicotonia), mintea devine total preocupată de conţinutul conflictului.
Tulburările somnului şi lipsa apetitului sunt simptome specifice. Biologic vorbind, acest lucru este
vital, deoarece focalizarea atenţiei asupra conflictului şi orele de activitate în plus constituie
condiţiile propice pentru rezolvarea conflictului. Faza activă a conflictului este denumită şi „faza
rece". Deoarece pe perioada stresului se produce constricţia vaselor de sânge, simptomele specifice
ale activităţii conflictuale sunt extremităţile reci (în special mâinile), tremurul şi transpiraţia rece.
Intensitatea simptomelor depinde, în mod natural, de intensitatea şi impactul şocului conflictual.
Dacă o persoană rămâne în această stare prea mult timp, urmările pot fi fatale. Dr. Hamer a
demonstrat, fără nicio îndoială, că organismul nu poate muri niciodată de cancer, în sine. O
persoană poate muri ca rezultat al complicaţiilor mecanice produse de tumori, de exemplu blocarea
unui organ vital precum colonul sau bila, dar în niciun caz celulele canceroase, în sine, nu pot
provoca moartea. În Noua Medicină Germană, distincţia dintre cancerul malign şi cel benign nu are
nicio valoare. Termenul malign este o construcţie artificială (la fel ca marcării tumorali) care, pur şi
simplu, indică o activitate de reproducere celulară ce a depăşit o anumită limită fixată în mod
complet arbitrar. Dacă o persoană moare pe durata fazei iniţiale active a conflictului, aceasta se
petrece de obicei din cauza pierderii de energie, a slăbirii exagerate, a lipsei de somn şi a epuizării
mentale şi emoţionale. De cele mai multe ori, este vorba de impactul emoţional devastator al unui
diagnostic sau al unei prognoze negative, de genul „Mai ai doar şase luni de trăit!", impact ce
aruncă pacienţii de cancer şi pe cei apropiaţi lor într-o stare de disperare. Cu foarte mică speranţă
sau chiar deloc, sunt privaţi de forţa lor vitală, îşi consumă inutil energia şi, în cele din urmă, mor în
urma unui proces agonizant, proces pe care „tratamentele“ convenţionale pentru cancer nu fac decât
să îl accelereze. Dacă pacientul nu a făcut niciun tratament de cancer (în special chimioterapie sau
radioterapie), NGM are o rată de succes de 95 până la 98%. Este o ironie a sorţii că aceste statistici
ale succeselor remarcabile ale Dr. Hamer au fost date chiar de autorităţi. Când Dr. Hamer a fost
arestat, în 1997, pentru acordarea de sfaturi medicale fără a avea licenţă medicală (ridicată abuziv),
pentru trei persoane, poliţia a confiscat fişele pacienţilor săi şi le-a analizat. Un procuror public a
fost nevoit să recunoască în timpul procesului că, după 5 ani, 6.000 din 6.500 de pacienţi cu cancer
în faza terminală erau încă în viaţă. În cazul tratamentelor convenţionale, prin chimioterapie şi
radioterapie (iradiere), cifra aceasta este dezastruos de mică, adică doar 3-5% dintre pacienţi mai
rămân în viaţă după 5 ani. Conform declaraţiilor epidemiologului şi biostasticianului Dr. Ulrich
Abel (Germania): „Rata de succes a majorităţii chimioterapiilor este jalnică… nu există nicio
dovadă ştiinţifică referitoare la capacitatea tratamentului prin chimioterapie de a mări în mod
apreciabil durata de viaţă a pacienţilor care suferă chiar de cele mai comune forme de cancer
organic. Chimioterapiile pentru cancerele maligne prea avansate pentru operaţie, care reprezintă
80% din totalul cancerelor, reprezintă o totală deşertăciune ştiinţifică.“ (Revista ştiinţifică „The
Lancet“, 1991).

FIINŢA UMANĂ SE VINDECĂ SINGURĂ

Rezolvarea conflictului generat de semnalele iniţiale reprezintă începerea fazei a doua a

programului biologic. Emoţiile şi organismul nostru se comută imediat în regimul de reparare şi
refacere, programul de vindecare fiind asistat în mod direct de sistemul nervos vegetativ. Pe
perioada fazei de vindecare, apetitul revine, dar suntem foarte obosiţi (putem chiar să nu avem
puterea de a ne ridica din pat). Odihna şi furnizarea tuturor nutrienţilor necesari organismului sunt
esenţiale în perioada de vindecare. A doua fază este denumită „faza caldă" şi în această perioadă,
vasele de sânge se măresc, încălzind extremităţile şi pielea. Odată cu rezolvarea conflictului, se
produce o transformare la nivelul organelor: proliferarea celulară (vechiul creier este legat de
controlul creşterii tumorale) şi distrugerea celulară (creierul noueste legat de controlul degradării
ţesuturilor) se opresc imediat şi este declanşat procesul de reparare specific. O zonă care s-a
necrozat sau a prezentat ulceraţii în timpul fazei active a conflictului este acum regenerată şi
refăcută cu celule noi. Acest proces este însoţit, de regulă, de inflamaţii potenţial dureroase cauzate
de edeme care protejează ţesutul pe durata vindecării. Alte simptome tipice regenerării sunt:
hipersensibilitate, mâncărimi, spasme (dacă ţesuturile musculare sunt implicate) şi inflamaţii.
Exemple de boli care apar doar în procesele de artrită, ateroscleroză, disfuncţii ale rinichilor şi
vezicii urinare, anumite boli ale ficatului şi infecţii (vezi mai jos). Bazându-se pe observarea
multiplicării celulare (mitoza) şi pe distincţia standard dintre tumoare benignă şi malignă, medicina
convenţională interpretează procesul natural de producere celulară a ţesutului care se vindecă drept
tumoare malignă. În NGM, distingem, la fel, două tipuri de tumori. Dar tumorile nu sunt împărţite
în bune sau rele, ci mai degrabă sunt clasificate după tipul de ţesut şi zona cerebrală din care provin
şi prin care sunt controlate. Există acele tumori care se dezvoltă, în mod exclusiv, în faza activă a
conflictului-şoc (tumorile pulmonare, tumorile de colon, tumorile de ficat, tumorile uterului,
tumorile de prostată etc.) şi cele care apar în timpul procesului natural de vindecare. În felul în care
creierul vechi controlează cancerul, creşterea tumorală nu este nici accidentală şi nici fără sens, din
moment ce proliferarea celulară se opreşte de îndată ce ţesutul este reparat. Cancerul testicular,
cancerul ovarian, limfomul, limfomul non-Hodgkin, diferitele tipuri de sarcom, carcinomul bronhial
şi laringial şi cancerul cervical, toate sunt de natură curativă şi fenomene exclusive ale fazei de
vindecare. Cu condiţia ca procesul de vindecare să nu fie întrerupt de medicamente sau de o
revenire a conflictului şoc, aceste tumori dispar până la urmă, la sfârşitul procesului de vindecare.
Al doilea tip de cancer mamar, carcinom in situ (DCIS), intră de asemenea în această categorie. În
timp ce un cancer de sân este un indicator că femeia este în faza activă a conflictului de tip grijă, un
cancer in situ este un semn pozitiv că problema asociată conflictului de separare a fost rezolvată. O
femeie nu face un cancer de sân fără motiv! Aşa cum nici faptul că el se dezvoltă exact la sânul
stâng nu este o coincidenţă.

IMPORTANŢA LATERALITĂŢII NOASTRE BIOLOGICE

Dr. Hamer a descoperit că lateralitatea determină dacă o boală precum este cancerul se dezvoltă în
partea stângă sau dreaptă a organismului. Aceasta este regulă: o persoană dreptace răspunde unui
conflict cu mama sa sau cu copilul său cu partea stângă a organismului, şi cu partea dreaptă la un
conflict cu tatăl sau partenerul, fraţii, rudele, prietenii, colegii etc. Pentru stângaci este invers. Există
întotdeauna o relaţie inversă între emisferele cerebrale şi părţile organismului, în sensul că fiecare
emisferă a creierului (mai puţin partea amigdaliană) este în relaţie directă cu partea opusă a trupului.
Cel mai simplu mod de a descoperi lateralitatea noastră biologică este să batem din palme. Palma pe
care o ţinem deasupra indică dacă suntem stângaci sau dreptaci. Astfel, un cancer la sânul drept, un
chist ovarian la ovarul stâng, o problemă de piele pe partea dreaptă sau stângă (sau amândouă), o
paralizie motorie pe partea dreaptă (după un atac cerebral) ne dau un prim indiciu despre cine a fost
implicat atunci când conflictul originar a avut loc. În ceea ce priveşte conflictele mai avansate (şi
regiunile cerebrale), statutul hormonal trebuie, de asemenea, luat în calcul, pentru o evaluare
precisă.

ROLUL BENEFIC AL MICROBILOR

Un alt aspect al cercetărilor Dr. Hamer este acela al rolului microbilor pe durata procesului de
dezvoltare a bolii. Pe scurt, el a descoperit că microbii precum ciupercile, bacteriile şi viruşii sunt
activi doar pe durata procesului de vindecare şi maniera în care ei operează este în deplină
concordanţă cu logica evolutivă. (A Patra Lege Biologică). Bacteriile tuberculozei, spre exemplu,
populează doar ţesuturile controlate de creierul vechi. Funcţia lor pe timpul procesului de vindecare
este de a descompune tumorile care nu-şi mai au rostul: tumorile pulmonare, tumorile de colon,
tumorile la rinichi, tumorile la prostată, tumorile la uter, tumorile la sân, melanoamele şi
mesothelioma. Bacteriile tuberculozei sunt esenţiale pentru descompunerea construcţiilor celulare
ce au proliferat cu un anumit scop biologic, în timpul fazei active a conflictului. Dacă bacteriile
necesare nu sunt disponibile din cauza vaccinării sau a uzului excesiv de antibiotice sau în urma
chimioterapiei, tumorile nu se pot dezintegra corespunzător. Ca urmare, rămân pe loc şi sunt
încapsulate în mod inofensiv. Detectate la un control de rutină, ele pot fi totuşi diagnosticate ca şi
cancer şi noi conflicte potenţiale pot apărea în urma aflării veştii, cu noi simptome. Înţelegând legile
biologice ale desfăşurării bolilor, această perspectivă poate fi eliminată. În timp ce bacteriile
descompun tumorile cu celule care nu mai sunt necesare, viruşii sunt implicaţi în procesul de
vindecare a ţesuturilor coordonate exclusiv de cortexul cerebral (ex: bronhiile, membrana nazală,
mucoasa stomacală, mucoasa canalelor biliare şi epiderma). Hepatita, pneumonia, herpesul, gripa şi
gripa stomacală indică faptul că procese virulente, naturale, de vindecare sunt în curs. În ceea ce
priveşte rolul viruşilor, Dr. Hamer prefera să vorbească de viruşi ipotetici, din cauză că, în ultimul
timp, existenţa viruşilor este pusă în discuţie. Acest lucru este în concordanţă cu descoperirile
iniţiale ale Dr. Hamer, care evidenţiau faptul că procesele de reconstrucţie şi regenerare ale
ţesuturilor necrozate sau ulcerate au totuşi loc chiar şi în absenţa viruşilor specifici ţesuturilor
respective. Dilema în care se găseşte medicina convenţională este aceea că eşuează în a recunoaşte
tiparul de evoluţie în două faze a fiecărei boli, prima fază, aceea a conflictului activ, fiind în mod
obişnuit scăpată din vedere. Din moment ce microbii sunt activi doar în faza de vindecare, iar
activitatea acestora este în mod normal acompaniată de inflamaţii, febră, puroi, supurări şi dureri,
microbii sunt consideraţi răufăcători şi cauză a bolilor infecţioase. Dar microbii nu provoacă boli.
Până la urmă, organismul nostru este cel care „angajează“ microbii, pentru a optimiza procesul de
vindecare. Microbii pot fi, bineînţeles, transmişi, dar ei rămân inofensivi până în momentul în care
persoana este în faza de vindecare a aceluiaşi tip de conflict.

TEORIA METASTAZELOR – O SIMPLĂ FICŢIUNE ACADEMICĂ

Bazându-se pe GNM, „Sistemul Ontogenetic al tumorilor", teoria vast răspândită a metastazelor

care sugerează că celulele canceroase migrează prin vasele de sânge şi limfă, cauzând tumori şi în
alte locuri, este, în cuvintele Dr. Hamer, pură ficţiune academică. Celulele în general şi celulele
canceroase în mod special nu îşi pot schimba, sub nici o formă, structura lor histologică şi nici nu
pot trece de bariera bacteriană. De exemplu, o celulă canceroasă a unei tumori pulmonare, care este
de origine endodermă, controlată de zona amigdaliană a creierului şi care proliferează de-a lungul
fazei active a conflictului, nu se poate transforma într-o celulă osoasă, care este de origine
mezodermă şi este controlată de cortexul cerebral, celulă care se deteriorează în timpul fazei active
a conflictului, în procesul de decalcifiere. În scenariul conform căruia cancerul pulmonar
metastazează la oase, celulele cancerului pulmonar creează, de fapt, un gol (descompunere celulară!
– reversul cancerului) în anumite oase din organism. Trebuie, de asemenea, să ne întrebăm de ce
celulele canceroase rareori se răspândesc la ţesuturile vecine, de exemplu: de la uter la cervix. Dacă
celulele canceroase călătoresc prin sânge, de ce nu este atunci scanat sângele donat, pentru a căuta
celule canceroase ? De ce nu sunt atunci găsite o multitudine de tumori în pereţii vaselor de sânge ai
pacienţilor bolnavi de cancer ? Acum doi ani, pe 19 august 2004, ziarul canadian Globe and Mail a
publicat un articol intitulat Cercetătorii urmăresc testele de sânge pentru cancerele de sân, conţinând
declaraţii revelatoare: Vânătoarea celulelor canceroase în fluxul sangvin a durat 10 ani şi până
acum, nicio tehnologie existentă nu a reuşit să izoleze în mod cert nici măcar o singură celulă
tumorală, dintre milioanele de globule roşii şi albe conţinute în orice mostră de sânge uman. În afara
faptului că vânătoarea este departe de a fi încheiată (aşa cum indică articolul), nu sugerează asta
cumva că ipoteza metastazelor a dezinformat publicul şi a speriat, fără nicio noimă, de moarte
milioane de pacienţi bolnavi de cancer, de-a lungul ultimelor patru decenii? Dr. Hamer nu neagă,
bineînţeles, posibilitatea apariţiei celui de-al doilea cancer, dar aceste tumori succesive nu sunt
cauzate de migrarea celulelor canceroase, care se transformă, în mod mirobolant, într-un tip diferit
de celulă, ci mai degrabă sunt urmarea unui nou conflict-şoc. Noul DHS poate fi declanşat de o altă
experienţă traumatizantă adiţională, sau prin şocul provocat de comunicarea diagnosticului. Aşa
cum am menţionat mai devreme, comunicarea unui diagnostic neaşteptat de cancer, sau informarea
cuiva că are metastaze poate declanşa o spaimă de tipul frică de moarte (provocând cancer
pulmonar) sau orice alt tip de diagnostic relaţionat cu şocul emoţional, cauzând noi cancere în
diferite alte părţi ale organismului. În multe cazuri, aceşti pacienţi nu supravieţuiesc până în faza de
vindecare, din cauza stării de stres foarte grave, care îi slăbeşte până la punctul în care mai au foarte
puţine şanse de supravieţuire în confruntarea cu toxicul şi ucigaşul tratament chimioterapic. Al
doilea tip de cancer foarte întâlnit după cancerul pulmonar este cancerul osos. Dr. Hamer a
descoperit că oasele noastre sunt din punct de vedere psiho-emoţional legate de încrederea,
respectul şi stima de sine. Altfel zis, spunându-i-se cuiva că are o boală care îi ameninţă viaţa, mai
ales una care se presupune că se răspândeşte ca un incendiu în organism, este echivalent pentru
bolnav cu a accepta că: acum este complet inutil şi, pe lângă faptul că se simte inutil, oasele încep
să se decalcefieze (în cazul cancerelor de sân, deseori în zona sternului şi a coastelor). Tot aşa cum
se fracturează un os, scopul programului biologic (al bolii) apare la sfârşitul fazei de vindecare.
Când faza de reparare este completă, osul va fi mult mai puternic în zona respectivă, asigurându-ne
în acest fel că suntem mai bine echipaţi, în eventualitatea apariţiei unui nou conflict al stimei de
sine.

NATURA TUMORILOR CEREBRALE

Odată ce conflictul a fost rezolvat, leziunile cerebrale împreună cu psihicul şi organul aferent intră
în faza de vindecare. La repararea oricărei răni, se dezvoltă un edem (fluid în exces), pentru a oferi
protecţie ţesutului cerebral ce este refăcut. Pe tomografie, modificările sunt foarte uşor de observat:
inelele concentrice vizibile anterior se estompează după apariţia edemului şi apar acum neclare.
Atunci când edemul cerebral atinge dimensiunea maximă, prin intermediul creierului este declanşat
un scurt şi puternic impuls care expulzează edemul. În terminologia NGM, această reglare este
denumită Criza epileptică (CE). În timpul crizei, întregul organism este aruncat, pentru scurt timp,
într-o stare de simpaticotonie (hiperstimularea sistemului nervos simpatic), retrăind simptomele
tipice fazei de conflict activ, cum ar fi transpiraţie rece, extremităţi reci, puls accelerat şi greaţă.
Intensitatea şi durata acestei crize pre-programate este determinată de intensitatea şi durata
conflictului precedent. Atacurile cardiace, accidentele cerebrale, crizele de astm şi cele epileptice
sunt doar câteva exemple ale acestui crucial punct de revenire. Tipul de criză depinde întotdeauna
de natura conflictului şi de zona cerebrală corespunzătoare implicată. După ce edemul cerebral a
eliminat, ţesutul conectiv ce oferă suport structural neuronilor se reface în zona respectivă, pentru a
restabili funcţiile celulelor nervoase care au fost afectate de şocul datorat conflictului (DHS).
Această acumulare naturală este ceea ce medicina convenţională denumeşte tumoare cerebrală,
vestea apariţiei acesteia având în contextul medicinei convenţionale consecinţe cumplite asupra
pacientului. Dr. Hamer a stabilit, în 1981, că tumoarea cerebrală nu este o boală care apare paralel şi
la nivelul organului afectat (controlat de la nivelul creierului din zona sa specifică care se află
simultan în faza de reparare). Astfel că metastazele cerebrale nu există, de fapt, nici ele.

TERAPIA NOII MEDICINE GERMANE (pe scurt)

Primul pas în terapia GNM este să găseşti o înţelegere a naturii biologice a simptomului, de
exemplu: corelaţia dintre un anumit tip de cancer şi cauzele sale psihice. O tomografie şi un istoric
medical complex sunt, de asemenea, vitale pentru a determina dacă pacientul este încă în faza activă
a conflictului sau deja a început să se vindece. Dacă este încă în faza activă, atenţia trebuie
îndreptată spre identificarea cauzei şocului iniţial DHS şi spre dezvoltarea unei strategii pentru
rezolvarea conflictului. Este crucială pregătirea pacientului şi informarea lui despre simptome şi
despre procesul vindecării şi eventualele complicaţii ce pot apare. Simptomele sunt foarte
previzibile! Descoperirile Dr-lui. Hamer ne furnizează, pentru prima oară în istoria medicinei, un
sistem sigur, care ne permite nu numai să înţelegem, dar şi să prezicem dezvoltarea şi simptomele
oricărei boli. Aceasta este adevărata medicină preventivă, un aspect al NGM care cu greu poate fi
dezbătut suficient. Adevărata medicină preventivă necesită înţelegerea cauzelor reale ale bolii, şi
aceasta este exact ceea ce cercetările Dr-lui. Hamer furnizează în detaliu. Înţelegând cele „Cinci
Legi Biologice" ale cauzei şi ale procesului de vindecare al bolii, ne putem elibera de teama şi
panica ce apar adeseori odată cu instalarea anumitor simptome. Această cunoaştere este mai mult
decât putere. Ea poate efectiv salva vieţi.
 SINTEZA PRINCIPIILOR NOII MEDICINI GERMANE

Noua Medicină Germană® este un set de descoperiri şi principii care pune la baza apariţiei şi
evoluţiei bolilor: · principiile universale biologice; · interacţiunea dintre cele 3 niveluri ale fiinţei
umane: psihic, creier şi organe.Noua Medicină Germană® priveşte corpul ca un întreg, în care
psihicul este integratorul tuturor funcţiilor comportamentului şi a tuturor ariilor de conflict, iar
creierul este calculatorul principal al tuturor funcţiilor comportamentale, ariilor de conflict şi
organelor corespunzătoare acestora. Noua Medicină Germană® este o ştiinţă a naturii, bazată pe 5
legi biologice care sunt aplicabile fiecărei boli ale oamenilor sau mamiferelor. În Noua Medicină
Germană®, boala nu este o eroare a naturii ci ea are o anume semnificaţie biologică. Boala
evoluează pe baza unor programe ale naturii proiectate cu scopul de a-l ajuta pe individ să
coopereze cu evenimentele apărute în viaţa lui sau să îl elimine pe baza mecanismelor de selecţie
necesare evoluţiei grupului din care individul face parte Dr. Hamer a constatat faptul că moartea
soţiei sale şi propriul lui cancer pot fi corelate cu împuşcarea şi apoi decesul fiului lor Dirk. Ca
medic, cercetător şi şef al clinicii de oncologie din munhen, dr. Hamer a ajuns la următoarea
concluzie: Un eveniment fizic poate crea un şoc conflictual biologic care se va manifesta în
transformări vizibile ale creierului, şi poate conduce la schimbări măsurabile ale parametrilor
sistemului nervos care la rândul lor pot produce creşterea unor tumori canceroase, ulceraţii, necroze
şi perturbări funcţionale în organe specifice fiecărui tip de conflict biologic. După 20 de ani de
cercetare şi terapie a peste 31.000 de pacienţi, dr. Hamer a stabilit că un conflict-şoc biologic
generează o fază de îmbolnăvire: rece, canceroasă sau necrotică, iar dacă conflictul este rezolvat, se
trece la o fază de vindecare: caldă prin care procesele canceroase sau necrotice sînt inversate pentru
a se autorepara ţesuturile afectate în faza de îmbolnăvire şi a restabili starea de sănătate optimă.

CELE 5 LEGI ALE NOII MEDICINI GERMANE® DESCOPERITE

ŞI FORMULATE DE DR. HAMER:

1. PRIMA LEGE BIOLOGICĂ: regula de fier a cancerului: A. Fiecare cancer sau afecţiune
echivalentă cancerului are drept cauză: sindromul Dirk Hamer (DHS) generat de un şoc foarte grav,
acut, dramatic şi izolat. Trăirea acestui confict-şoc are loc simultan la 3 niveluri (psihic, creier şi
organ); B. Tipul conflictului care a provocat DHS determină localizarea HH (cercuri concentrice
vizibile pe tomografia computerizată) în creier şi a locului corespunzător într-un anumit organ în
care va apare cancerul sau o afecţiune echivalentă cancerului; C. Continuarea conflictului la nivel
psihologic determină evoluţia hh în creier şi a cancerului sau a afecţiunii echivalente cancerului în
organul corespunzător locului apariţiei HH

2. A 2-A LEGE BIOLOGICĂ: fiecare afecţiune generată de un conflict-şoc are o evoluţie în 2

faze: A. Faza de conflict activ (de îmbolnăvire) în care sistemul nervos autonom simpatic este
activat, şocul continuă cu preocupare continuă faţă de evenimentul declanşator şi produce o stare de
tensiune şi nelinişte însoţită de pierdere în greutate, apar dificultăţi la adormire şi tulburări ale
somnului. Nopţile devin lungi, extremităţile sînt reci şi leziunile sau tumorile apărute continuă să se
dezvolte; B. Faza conflict rezolvat (de autovindecare) în care sistemul nervos autonom parasimpatic
şi sistemul vagal sunt activate însoţite o stare de epuizare şi somnolenţă şi dermă + extremităţi
calde. În această fază procesele apărute pe timpul fazei de îmbolnăvire sunt reversate: tumorile sunt
remise sau capsulate, iar leziunile de tip necroză sau ulcer sunt înlăturate prin regenerarea naturală a
ţesuturilor afectate de acestea. La sfârşitul acestei faze de autovindecare, ţesuturile şi organele
afectate sunt refăcute complet şi deseori devin mult mai rezistente decât au fost înainte de apariţia
conflictului-şoc, iar persoana are o stare generală mai bună şi devine mai înţeleaptă decât înainte de
a se fi îmbolnăvit.
3. A 3-A LEGE BIOLOGICĂ: Sistemul Ontogenetic al Tumorilor şi bolilor echivalente
cancerului: A. Un anumit tip de conflict afectează un anumit nivel embrional, care la rândul lui
generează hh (inele concentrice) într-o anumită zonă a creierului, afectând un anumit organ ce
corespunde nivelului embrional cu o formaţiune histologică specifică acelui nivel; B. Conflictele
care generează hh în zona creierului arhaic (creierul ancestral generat din endoderm şi cerebelul
generat din mesoderm) prezintă o multiplicare a celulelor în faza de îmbolnăvire (ca conflict activ)
şi de distrugere (de către fungi şi micobacterii) sau încapsulare a tumorii în faza de vindecare (pcl
post conflict), pe când conflictele care generează HH în zona creierului nou (cortex) determină o
scădere a numărului de celule (necroze, ulcere) sau diminuare a funcţiilor până la disfuncţie
completă (numite şi boli cancer echivalente) în faza de îmbolnăvire ca (conflict activ), urmate de
multiplicarea celulelor, reconstrucţia organului (de către bacterii şi virusuri) afectat şi restabilirea
funcţionării normale a acestuia în faza de vindecare (pcl post conflict); C. Bolile cu cele 2 faze
(îmbolnăvire şi vindecare) sunt funcţii biologice deosebite care ne permit să depăşim şi să ne
redresăm funcţional după ce am fost confruntaţi cu probleme biologice neobişnuite sau neaşteptate
generate de obicei de conflicte psihologice.

4. A 4-A LEGE BIOLOGICĂ: în faza de autovindecare (pcl post conflict) există o corespondenţă
dintre grupurile de organe aparţinând uni anumit nivel embrionar şi grupurile de microbi aparţinând
acelui nivel. Microbii nu sunt cei ce provoacă o anumită simptomatologie, ci dimpotrivă, ei sunt cei
ce participă la autovindecare. Ei sunt comandaţi de către creier: la comanda creierului, microbii
patogeni devin, prin dezactivare, microbi apatogeni şi se retrag într-o anumită parte a organismului,
iar în faza de autovindecare (pcl post conflict)vor fi chemaţi şi reactivaţi pentru a repara organul
afectat.

5. A 5-A LEGE BIOLOGICĂ. Chintesenţa: semnificaţia biologică a fiecăruia din programele

biologice speciale ale naturii (bolile cu cele 2 faze: îmbolnăvire – conflict activ şi autovindecare –
post conflict). Spaniolii au numit noua medicină germană®: la medicina sagrada ( medicina sacră) .
Conform acestei legi boala nu este o eroare fără rost a naturii sau biologiei, ci un program special
creat de natură, de-a lungul a milioane de ani de evoluţie, pentru a permite organismelor să
depăşească funcţionarea standard (de zi cu zi) şi să poată face faţă unor situaţii de urgenţă
excepţionale sau neobişnuite. Un exemplu: cancerul osos este faza de vindecare a necrozei osoase
care însoţeşte conflictul de auto-subevaluare. În faza de îmbolnăvire( pe timpul conflictului de auto
sub evaluare) are loc un proces biologic de osteoliză (diminuarea celulelor osoase). Când conflictul
de auto-subevaluare este rezolvat în mintea pacientului, organismul trece în faza de autovindecare
(post conflict): apare o anemie care previne distrugerea oaselor slăbite pe timpul conflictului, începe
recalcifirea (diagnosticată eronat ca fiind cancer osos), continuă anemia, apar durerile osoase şi se
instalează o stare leucemică (toate acestea având ca scop imobilizarea corpului până la vindecare
completă). Toate acestea dispar pe cale naturală când structura osoasă este complet refăcută, iar
rezistenţa osului va fi mai mare decât înainte de a fi început faza de îmbolnăvire. Prin acest dublu
mecanism îmbolnăvire – autovindecare, natura îmbunătăţit şansa de supraveţuire a celui care şi-a
rezolvat conflictul de auto sub evaluare. Dacă persoana nu îşi rezolvă conflictul de auto-
subevaluare, va fi eliminată din grup.

TERAPIILE VIITOARE SPECIFICE NOII MEDICINI GERMANE®:

1. Pacientul va deveni “şeful absolut” al tratamentului şi procedurilor de autovindecare a bolii sale,

el nu va mai fi tratat, ci se va trata singur, iar relaţia dintre pacient şi medic va fi complet regândită
şi redefinită;
2. Se vor folosi mult mai puţine medicamente;
3. Se vor baza pe înţelegerea de către pacient a cauzei care a provocat conflictul şi implicit boala;
4. Pacientul împreună cu medicul vor găsi împreună cea mai bună rezolvare a conflictului generator
al bolii şi vor stabili cea mai bună strategie de evitare a acestui conflict pe viitor de către pacient.

RELAŢIA DINTRE STRES ŞI BOALĂ

Concluzii prezentate de dr. Hamer în interviul: http://www.newmedicine.ca/interview.htm. În viaţă,

fiecare dintre noi putem avea ocazia să ne confruntăm cu 2 tipuri de conflicte sau evenimente:
- normale: evenimentele sau conflictele zilnice care nu ne surprind, deoarece avem capacitatea de a
le anticipa şi de a le depăşi;
- biologice (conflict – şoc): evenimente sau conflicte apărute pe neaşteptate (nu au putut fi
anticipate), care ne dau sentimentul de neputinţă şi ne aduc în imposibilitatea de a reacţiona ne vor
induce o stare de şoc însoţită de panică. Apariţia unui astfel de eveniment generează Sindromul Dirk
Hamer (DHS) care la rândul lui induce şi dezvoltă cancerul sau alte boli cancer – echivalente
specifice fazei de îmbolnăvire (ca conflict active) până când conflictul va fi rezolvat. După
rezolvarea conflictului va apare faza de autovindecare (pcl post conflict) a cărui durată va depinde
de masa conflictului (durata şi intensitatea conflictului) pe timpul căreia toate modificările
funcţionale şi morfologice apărute în faza de îmbolnăvire vor fi reversate, iar persoana va revenii la
o stare mai bună decât înaintea conflictului. De exemplu: o mamă, cu copilul de mână, stă de vorbă
la marginea şoselei cu o vecină. Copilul se desprinde de mâna mamei (fără ca ea să observe) şi trece
în fugă şoseaua, fiind accidentat de o maşină. Mama a fost surprinsă de acest eveniment neaşteptat
şi pe toată perioada cât copilul este la spital mâinile sunt reci, nu poate dormi şi nici mânca, trăieşte
o continuă stare de stres şi observă dezvoltarea unui nodul malign în sânul stâng (faza de
îmbolnăvire ca conflict activă). După ce copilul este externat şi medicul îi spune “noi suntem
norocoşi deoarece copilul este bine din nou”, mâinile mamei se vor încălzi, va dormi bine, apetitul
va reveni la normal şi în următoarea perioadă nodulul malign se va resorbi pe cale naturală (faza de
autovindecare pcl post conflict).
O persoană sănătoasă, bine hrănită şi odihnită va avea de înfruntat mult mai puţine conflicte
biologice şi le va face faţă mult mai uşor; · Persoanele cu o situaţie materială bună au un risc de a se
îmbolnăvi (de cancer sau de alte boli cancer echivalente) de 10 ori mai mic decât persoanele sărace
(care nu îşi pot rezolva cele mai multe conflicte din lipsa banilor);
Cel mai important factor în faza de autovindecare este ca pacientul să înţeleagă ce se întâmplă cu el,
deoarece numai atunci el va putea să adopte o atitudine constructivă şi relaxată faţă de procesele de
autovindecare;
Dacă pe timpul fazei de îmbolnăvire sau pe timpul fazei de autovindecare, pacientului îi este teamă
de cancer, această teamă va induce un nou conflict biologic care pe timpul unei noi faze de
îmbolnăvire va genera cancer pulmonar, iar dacă va apare la acelaşi bolnav şi teama de moarte
aceasta va induce un alt conflict biologic care în faza de îmbolnăvire va genera un proces de
decalcefiere a întregului sistem osos. Conflictul biologic nu este determinat direct de eveniment (de
ce se petrece) ci de modul în care persoana resimte sau trăieşte la nivel psihic evenimentul
declanşator (de stresul interpretat). Funcţie de această dimensiune interioară a evenimentului poate
apare sau nu un conflict biologic, iar intensitatea şi localizarea efectelor acestuia vor depinde de
intensitatea şi tipul trăirii interioare.
Exemplu: o soţie îşi surprinde soţul în pat cu cea mai bună prietenă, dar funcţie de modul în care
soţia interpretează acest eveniment vor apare următoarele efecte:
• dacă soţia îşi iubeşte soţul, ea va suferi un conflict de tip frustrare sexuală care în faza de
îmbolnăvire îi va provoca un carcinom la uter;
• dacă soţia nu îşi iubeşte soţul şi abia aşteaptă un motiv de divorţ, ea va trăi un conflict – şoc
biologic de tip conflict cu partenerul care pe timpul fazei de îmbolnăvire se va genera un
nodul malign la sânul drept (supărări externe);
• dacă soţul este surprins în pat cu o prostituată, soţia va avea un conflict – şoc de tip teamă –
revoltă, care pe timpul fazei de îmbolnăvire se va manifesta prin hipoglicemie;
• dacă soţul e surprins în pat cu o persoană cu 20 de ani mai tânără decât soţia, aceasta
 (indiferent dacă îşi iubeşte sau nu soţul) va trăi un conflict de subevaluare sexuală (spunând
în gândul ei: eu nu pot să o concurez pe ea şi nu mai pot acum să îi ofer ce îi oferă ea), care
pe timpul fazei de îmbolnăvire va suferi de o decalcefiere (osteoliză) a pelvisului.

Faza de îmbolnăvire (conflict activ ) încetează numai când conflictul – şoc este rezolvat. Imediat se
va instala faza de autovindecare (pcl post conflict). În lumea animalelor avem multe exemple de
acest fel:
• Un animal deposedat de teritoriu va supraveţui numai dacă îşi recapătă teritoriul sau obţine
alt teritoriu;
• O femelă căreia i-a fost ucis puiul va intra în călduri şi va putea avea astfel un alt pui, iar
orice formă de cancer sau de tip cancer se va remite pe cale naturală pe timpul sarcinii; Şi la
noi oamenii, pentru a trece din faza de îmbolnăvire în faza de autovindecare trebuie să
rezolvăm conflictul iniţial la nivel psihic:
• Mama care s-a îmbolnăvit în urma accidentării copilului se va face bine numai după ce
copilul se va însănătoşi;
• Un bărbat care a fost părăsit de soţie va putea trece în faza de autovindecare numai după ce
se va împăca cu aceasta sau îşi va găsi o nouă soţie;
• Cel care şi-a pierdut locul de muncă va putea trece în faza de autovindecare numai după ce
îşi va găsi un alt loc de muncă;
• O persoană care a ieşit la pensie va putea trece în faza de autovindecare numai după ce se va
înscrie la un club sau să îşi va găsi o nouă pasiune sau o nouă ocupaţie.
• La femeile însărcinate, orice formă de cancer sau de tip cancer se va remite pe cale naturală
începând cu a 3-a lună de sarcină, deoarece sarcina sau mai bine zis Viaţa are prioritate
absolută.