Audit181 303

TESTE GRILĂ… Audit financiar 181 - 305
NOTĂ: începând cu nr. 181, întrebările necesită analiză şi judecăţi profesionale.
181.Prezentaţi cel puţin 7 caracteristici ale auditului statutar care-l deosebesc de auditul contractual.
1.-numirea auditorului statutar se face de catre adunarea generală a acţionarilor sau asociaţiilor;
2.-orice auditor statutar e mandatat, de regula pentru o durata de 5-7 ani;
3.-auditorul statutar emite in toate cazurile un raport de audit care are un conţinut strict normat;
4.-auditorului statutar îi este specifică o anumita conduită deontologică precis stabilită prin codul etic;
5.-misiunea de audit statutar are un caracter permanent;
6.-auditul statutar se efectuează numai prin sondaj;
7.-auditorul statutar nu poate avea imixtiuni în gestiunea societăţii-client.
182.Prin ce se deosebeşte o misiune de audit bazată pe proceduri convenite de o misiune de audit statutar ?
a. Intr-o misiune de proceduri convenite, auditorul nu exprimă nici o asigurare.El întocmeşte în
mod simplu un raport asupra faptelor constatate iar utilizatorii raportului sunt cei care
trag propriile concluzii din lucrările auditorului.
b. Intr-o astfel de misiune, auditorul aplică proceduri de audit definite de comun acord cu clientul
şi cu toţi beneficiarii rezultatelor acestor lucrări.
c. Acest raport se adresează exclusiv părţilor care au convenit procedurile de pus în lucru.
183.Care sunt caracteristicile unei misiuni de compilare?

Intr-o misiune de compilare nu se exprimă nici o asigurare în raport, cu toate că utilizatorii
informaţiilor beneficiază de servicii contabile.
Procedurile aplicate în astfel de misiuni nu au drept scop să permită furnizarea unei asigurări asupra
situaţiilor financiare.
184.Care este sfera de cuprindere a misiunilor de audit speciale?

Misiunile de audit speciale se pot referi la:
- situaţii financiare, stabilite după un referenţial contabil diferit de standardele internaţionale de
raportare financiară şi de normele naţionale;
- conturi sau elemente de bilanţ sau rubrici din situaţiile financiare;
- respectarea clauzelor contractuale;
- situaţii financiare condensate ( rezumate).
185.Prin ce se caracterizează raportul auditorului asupra respectării clauzelor contractuale?

Misiunea se referă exclusiv la examinarea respectării clauzelor care vizează aspecte contabile şi
financiare.
Opinia auditorului poate face obiectul unui raport distinct sau va fi inclusă în raportul de audit, de
bază.
186.Prin ce se caracterizează raportul auditorului asupra situaţiilor financiare condensate?

Auditorul nu trebuie să emită vreun raport asupra situaţiilor financiare condensate decăt în cazul unde
acesta a emis un raport de audit asupra situaţiilor financiare în ansamblul lor.
187.Care sunt elementele de bază ale unui raport asupra situaţiilor financiare condensate?
1. - titlul;
2. - destinatarul;
3. - identificarea situaţiilor financiare auditate din care s-au născut situaţiile financiare condensate;
4. - o opinie care să indice dacă informaţiile cuprinse în situaţiile financiare condensate sunt în
concordanţă cu situaţiile financiare auditate, din care acestea s-au născut;
5. - o menţiune, sau o trimitere la o notă anexă la situaţiile financiare condensate, în care se
menţionează ca situaţiile financiare condensate trebuiesc citite împreună cu situaţiile financiare în
ansamblul lor şi cu raportul de audit asupra acestora;
6. - data raportului;
7. - adresa auditorului;
8. - semnătura auditorului.
188.Raportul asupra unor rubrici din situaţiile financiare.
1
Auditorului i se poate cere să exprime o opinie asupra uneia sau mai multor rubrici din situaţiile
financiare ( creanţe, stocuri, provizioane), în cadrul misiunii de audit de bază sau într-o misiune
distinctă.
Opinia auditorului se va referi numai la rubrica auditată.
Intr-o astfel de misiune trebuie ţinut seama de rubricile din situaţiile financiare care sunt
interdependente, susceptibile de a avea o influenţa semnificativă asupra informaţiilor în legătură cu
care i s-a cerut opinia.
Auditorul trebuie să fixeze prag de semnificaţie pentru rubricile din situaţiile financiare asupra cărora
işi va exprima opinia.
Raportul auditorului trebuie să menţioneze referenţialul contabil pe baza căruia a fost auditată rubrica
respectivă din situaţiile financiare.
Dacă auditorul a formulat o opinie defavorabilă sau imposibilitate de exprimare a opiniei asupra
situaţiilor financiare în ansamblul lor, el poate emite o astfel de opinie în raportul asupra unei rubrici
numai dacă această rubrică nu constituie o parte semnificativă a acestor situaţii financiare.
189.Misiunea de examinare a informaţiilor financiare previzionale: caracteristici.

Elementele probante ale unei astfel de misiuni trebuie să permită auditorului să aprecieze dacă:
- ipotezele cele mai plauzibile reţinute ca bază a informaţiilor financiare previzionale sunt rezonabile.
- informaţiile financiare previzionale sunt suficiente;
- informaţiile financiare previzionale sunt corect prezentate;
- informaţiile financiare previzionale sunt pregătite într-o manieră coerentă cu situaţiile
financiare istorice.
190.Explicaţi termenii de previziuni şi proiecţii în audit.

Previziunile-sunt informaţii financiare previzionale elaborate pe bază de ipoteze referitoare la
evenimente viitoare (ipotezele sau estimările cele mai plauzibile).
Proiecţiile – sunt informaţii financiare bazate pe ipoteze teoretice referitoare la evenimente viitoare şi
la acţiuni ale conducerii care pot sau nu să se producă, precum şi pe combinarea estimărilor celor mai
plauzibile cu ipotezele teoretice.
191.Obiectivul şi principiile generale ale unei misiuni de examen limitat (revizuire).

Obiectivul unei misiuni de examen limitat este să permită auditorului să concluzioneze că nici un fapt
semnificativ nu a fost descoperit care să-l facă să creadă că situaţiile financiare nu au fost stabilite în
toate aspectele lor semnificative conform unui referenţial contabil identificat( asigurare negativă).
Auditorul trebuie să respecte regulile de etică: independenţa, integritatea, obiectivitatea, competenţa
profesională, confidenţialitate, profesionalismul şi respectful faţă de normele tehnice şi profesionale.
192. Proceduri de realizare a unei misiuni de examen limitat (revizuire).

1. - cunoaşterea activităţiilor întreprinderii şi ale sectorului din care face parte;
2. - analiza principiilor şi practicilor contabile urmate de întreprinderi;
3. - analiza procedurilor practicate de întreprindere pentru contabilizarea, clasificarea şi întocmirea
documentelor de sinteză;
4 .- primirea în lucru a procedurilor analitice destinate identificării variaţiilor, tendinţelor şi
elementelor neobişnuite.
În cazul în care se consideră că informaţiile supuse examenului limitat pot conţine anomalii
semnificative, auditorul trebuie să pună în lucru proceduri complementare sau mai extinse.
193. Normele de raportare în cazul unei misiuni de examen limitat (revizuire).

Raportul de examen limitat trebuie să conţină o concluzie scrisă, clar exprimată, sub forma unei
asigurări negative.
Raportul trebuie să indice dacă situaţiile financiare nu dau o imagine fidelă, conform unui referenţial
contabil identificat.El trebuie să precizeze de asemenea că nici o opinie de audit nu este exprimată.
194.Raportarea unei misiuni de compilare.

Într-o misiune de compilare nu se exprimă nici o asigurare în raport, cu toate că utilizatorii beneficiază
de servicii contabile. Profesionistul contabil utilizează cunoştinţele sale contabile şi nu pe cele de
auditor, în scopul strângerii, clasării şi sintetizării situaţiilor financiare. Procedurile aplicate în astfel de
misiuni nu au drept scop să permită furnizarea unei asigurări asupra situaţiilor financiare respective;
utilizatorii acestor informaţii sunt încrezători totuşi că beneficiază de intervenţia unui profesionist care
aduce cunoştinţele şi competenţele sale la elaborarea acestor situaţii financiare.
2
Raportul asupra misiunii de compilare trebuie să conţină elementele următoare:

- titlul;
- destinatarul;
- o menţiune confirmând că misiunea s-a derulat conform cu Standardele Internaţionale de Audit
aplicabil misiunilor de compilare sau normelor şi practicilor naţionale;
- indicarea faptului, dacă este cazul, că auditorul nu este independent de întreprindere;
- identificarea informaţiilor financiare cu precizarea că ele rezultă din detalii furnizate de conducerea
întreprinderii;
- o menţiune indicând responsabilitatea conducerii întreprinderii pentru informaţiile financiare
compilate de către auditor;
- o menţiune că misiunea de compilare nu reprezintă nici un audit, nici un examen limitat şi, în
consecinţă, nici o asigurare nu este furnizată;
- un paragraf, dacă este cazul, pentru atragerea atenţiei asupra diferenţelor semnificative menţionate în
anexe faţă de referenţialul contabil utilizat;
- data raportului;
- adresa şi semnătura auditorului (contabilului) pe fiecare pagină a informaţiilor financiare compilate
sau pe prima pagină a situaţiilor financiare compilate, se face una din menţiunile: “neauditate” sau
“compilate fără audit, nici examen limitat”.
195.Cum explicaţi necesitatea unui Cod etic în audit?

Necesitatea Codului constă în :
1. necesitatea garantării unei calităţi optime a serviciilor;
2. conservarea încrederii publicului în profesie;
3. asigurarea protecţiei, atăt a profesionistului contabil căt şi a terţilor beneficiari sau utilizatori ai
serviciilor acestuia;
4. confirmarea de autoritate a lucrărilor effectuate de profesioniştii contabili;
5. necesitatea asigurării apărării onoarei şi independenţei profesionistului contabil şi a organismului
din care face parte.
196.Care sunt principiile fundamentale ale eticii în audit înscrise în Codul etic?
1. Integritatea şi obiectivitatea;
2. Competenţa profesională, grijă şi sărguinţă;
3. Confidenţialitate;
4. Profesionalism;
5. Respectul faţă de normele tehnice şi profesionale.
197.Explicaţi principiul integrităţii şi obiectivităţii în audit.

Integritatea – presupune că profesionistul contabil trebuie să fie drept şi cinstit atunci cfectuează
servicii profesionale.
Obiectivitatea – presupune că profesionistul contabil trebuie să fie imparţial, fără prejudicii, să nu se
afle în situaţii de incompatibilitate, de conflict de interese, care să pună la îndoială obiectivitatea acestuia.
198.Explicaţi principiul competenţei în audit.

Competenţa profesională presupune că profesionistul contabil trebuie să furnizeze servicii
profesionale cu competenţă, grijă şi sărguinţă şi să fie la curent cu ultimele evoluţii şi noutăţi din
practica profesională, din legislaţie şi tehnici de lucru.
Competenţa profesională se divide în două componente: achiziţionarea competenţei profesionale şi
menţinerea competenţei.
199.Explicaţi principiulconfidenţialităţii în audit.

Confidenţialitatea presupune că profesionistul contabil trebuie să respecte confidenţialitatea
informaţiilor obţinute în timpul misiunilor sale şi nu trebuie să le utilizeze sau să le divulge fără
autorizare scrisa, în afară de cazurile cănd obligaţia divulgării e prevăzută prin lege sau norme
regulamentare.
Această obligaţie se aplică şi după terminarea relaţiilor între profesionist şi clientul sau angajatorul
său.
200.Conceptul de independenţă în audit.
3
Principiul independenţei se aplică tuturor profesioniştilor contabili în practica liberă, indiferent de

natura serviciului prestat.In cazul executării unei misiuni de audit independenţa devine cea mai sigură
garanţie că profesionistul contabil şi-a îndeplinit misiunea în condiţii de integritate şi cu obiectivitate.
Componentele fundamentale ale independenţei sunt: independenţa de spirit(raţionamentul profesional)
şi independenţa în aparenţă (comportamentală).
201.Prezentaţi 5 situaţii de ameninţare la adresa independenţei.

1. Cauze datorate interesului propriu;
2. Cauze legate de slăbirea autocontrolului;
3. Cauze datorate renunţării la propriile convingeri;
4. Cauze datorate manifestărilor de familiarism;
5. Cauze datorate unor misiuni de intimidare.
202.Interesul propriu – ameninţare la adresa independenţei.

Interesul propriu devine o ameninţare la adresa independenţei atunci când un cabinet, o societate sau
membrii acestora ar putea beneficia de un interes (participare) financiar din partea clientului sau dacă
un interes propriu al acestor cabinete ar intra în conflict cu clientul respectiv (exemple: participare
financiară directă sau indirectă la capitalul propriu, un împrumut sau o garanţie la sau de la un client,
onorarii totale provenind de la un singur client, relaţii de afaceri cu clientul, potenţială angajare ca salariat al
clientului, onorarii neprevăzute în contractul de audit).
203.Slăbirea autocontrolului – ameninţare la adresa independenţei.

Ameninţarea la adresa independenţei, legată de slăbirea autocontrolului, apare atunci când unul dintre
membrii cabinetului/societăţii a fost anterior una din persoanele care a gestionat patrimoniului
clientului şi astfel poate exercita o influenţă semnificativă directă asupra nivelului de asigurare al
angajamentului faţă de client(exemple: un membru al cabinetului/societăţii care este sau a fost recent
una din persoanele care a getionat patrimoniul clientului, sau care a fost recent un angajat al clientului
într-o poziţie din care poate exercita o influenţă semnificativă asupra nivelului de certitudine).
204.Renunţarea la convingeri – ameninţare la adresa independenţei.

Renunţarea la convingeri poate să apară atunci când cabinetul/societatea sau un membru al acestuia,
promovează opinia unui client până la punctul în care obiectivitatea sa este sau poate fi înţeleasă ca
fiind compromisă.Este cazul în care cabinetul/societatea sau un membru al acestuia şi-au subordonat
raţionamentul lor profesional aceluia al clientului.
205.Manifestări de familiarism – ameninţare la adresa independenţei.

Manifestările de familiarism au loc atunci când, în virtutea unor relaţii strânse cu un client, cu cei care
gestionează patrimoniul sau cu angajaţii acestuia, cabinetul/societatea sau un membru al acestora,
devine prea înţelegător faţă de interesele clientului (un membru al cabinetului/societăţii are un membru
de familie cu funcţie de răspundere în întreprinderea clientului; un fost partener al
cabinetului/societăţii gestionează patrimoniul clientului şi are influenţă importantă asupra realizării
obiectului contractului încheiat cu clientul, acceptarea de daruri, în afară de cazul când valoarea
acestora este nesemnificativă, de către membrii cabinetului/societăţii, de la client sau de la persoanele
care gestionează patrimoniul clientului).
206.Acţiuni de intimidare – ameninţare la adresa independenţei.

Acţiunile de intimidare au loc atunci când un membru al cabinetului/societăţii este implicat să
acţioneze obiectiv şi să exercite prudenţă profesională, prin ameninţări reale sau percepute, de la
persoanele care gestionează patrimoniul sau de la angajaţii clientului.
207.Protejarea independenţei prin normele legale şi profesionale.

Natura măsurilor de protejare care urmează a fi aplicate va varia în funcţie de împrejurări.Aceste
măsuri se impart în trei categorii:
- măsuri de protejare create de profesie, legislaţie sau reglementări;
- măsuri de protejare stabilite în cadrul contractului încheiat cu clientul beneficiar al serviciilor
profesionale;
- măsuri de protejare stabilite în cadrul propriilor sisteme şi proceduri ale cabinetelor/societăţiilor.
208.Protejarea independenţei prin clauze contractuale cu clientul.

Măsurile de protejare stabilite în contractul cu clientul constau în:
4
- aprobarea sau ratificarea de către Adunarea generală a clientului, a numirii cabinetului/societăţii

prestatoare de servicii profesionale atunci când alte peroane împuternicite de client au semnat
contractul;
nominalizarea angajaţilor competenţi ai clientului, împuterniciţi a lua decizii manageriale;
- stabilirea de către client a politicilor şi procedurilor pentru o raportare financiară corectă;
- procedurile interne ale clientului privind asigurarea delegării obiective a angajaţilor pentru buna
gestionare a bunurilor şi valorilor;
- structura conducerii corporative a clientului, printer care şi comitetul de audit care asigură
supravegherea procesului de validare a informaţiilor şi situaţiilor financiare şi legătura cu
cabinetul/societatea care prestează servicii profesionale pentru client.
209.Protejarea independenţei prin măsuri interne cabinetului.

Astfel de măsuri constau în:
- importanţa independenţei acordată de conducerea cabinetului/societăţii şi modalitatea de implicare a
membrilor echipelor de profesionişti contabili în audit;
- politici şi proceduri de implementare şi monitorizare a controlului calităţii nivelului de asigurare al
angajamentului cu clientul;
- politici de independenţă privind identificarea ameninţărilor la adresa independenţei, evaluarea
importanţei acestor ameninţări şi identificarea măsurilor de protejare;
- politici interne şi proceduri de supraveghere a respectării aplicării politicilor şi procedurilor privind
independenţa;
- politici şi proceduri care să permită identificarea intereselor sau relaţiilor dintre cabinete/societăţi şi
membrii acestora cu clienţii;
- politici şi proceduri privind monitorizarea evitării obţinerii veniturilor cabinetului/societăţii de la un
singur client;
- modalitatea de folosire a diferiţilor parteneri şi echipe pentru prestarea unor servicii profesionale care
reprezintă părţi dintr-un contract încheiat cu un client;
- politici şi proceduri care să interzică membrilor cabinetului/societăţii şi altor persoane, care nu fac
parte din echipa de audit şi servicii conexe, să influenţeze rezultatul nivelului de asigurare angajat;
- comunicarea sincronizată a politicilor şi procedurilor cabinetului/societăţii, inclusiv orice schimbări
ale acestora, tuturor colaboratorilor şi angajaţilor, incluzând instruirea corespunzatoare şi formarea lor
continuă;
- desemnarea unui membru cu experienţă al managementului cabinetului/societăţii drept delegat
responsabil pentru supravegherea functionării adecvate a sistemului de protejare a independenţei;
- mijloace de a informa partenerii şi personalul de conducere al clienţilor şi al entităţilor lor raportoare
că trebuie să rămână independenţi faţă de cabinetul/societatea prestatoare de servicii profesionale;
- un mecanism disciplinar, pentru a asigura conformarea cu politicile şi procedurile stabilite;
- politici şi proceduri pentru a însărcina colaboratorii şi angajaţii cabinetului/societăţii să comunice
nivelurilor superioare orice chestiune privind independenţa şi obiectivitatea care îi preocupă; acestea
include şi informarea membrilor cabinetului/societăţii asupra procedurilor deschise împotriva lor;
- includerea suplimentară în echipă a unui profesionist contabil care să supravegheze lucrările
efectuate sau pentru a da recomandările necesare cerute. Această persoană ar putea fi angajată din
afara cabinetului/societăţii/grupului sau să fie cineva din interiorul lor, care nu a fost membru al
echipei de audit şi servicii conexe;
- consultarea unei terţe persoane, cum ar fi un comitet de administratori independenţi, un organism
profesional de reglementare sau un alt profesionist contabil;
- rotirea personalului cu funcţii de conducere;
- comentarea problemelor privind independenţa cu comitetul de audit sau cu alte persoane din
conducerea clientului;
- elucidarea, cu comitetul de audit sau cu alte persoane din conducerea clientului, a naturii serviciilor
prestate şi a mărimilor onorariilor percepute;
- politici şi proceduri care să protejeze membrii echipelor de audit şi servicii conexe să nu ia decizii
manageriale sau să-şi asume responsabilităţi care, de drept, revin clientului;
- implicarea altui cabinet/societate pentru a realiza sau a realiza din nou o parte din nivelul de asigurare
al angajamentului;
- implicarea altui cabinet/societate pentru realizarea din nou a serviciilor care nu necesită un nivel de
asigurare acordat clientului, în măsura în care acesta îşi asumă responsabilitatea serviciilor prestate;
- eliminarea unei persoane din echipa de audit şi servicii conexe, când are participări financiare
personale care pot crea o ameninţare la adresa independenţei.
5
Când măsurile de protejare a independenţei, arătate mai înainte, sunt insuficiente pentru a elimina sau
reduce la un nivel acceptabil ameninţările la adresa independenţei sau când cabinetul/societatea
consideră necesar să nu elimine activităţile, situaţiile sau interesele care creează ameninţarea, atunci
singura măsură utilă va fi aceea de a refuza contractul privind acordarea nivelului de asigurare angajat
sau de a se retrage din acest contract.
210.Investigaţii şi sancţiuni pentru nerespectarea normelor de comportament.
211.Care este structura Codului etic naţional al profesioniştilor contabili din România?
Cele 3 părţi care compun Codul se aplică după cum urmează:
- partea A – tuturor profesioniştilor contabili;
- partea B – numai profesioniştilor contabili liber- profesionişti;
- partea C – numai profesioniştilor contabili angajaţi.
212.Obligaţiile etice ale experţilor contabili şi contabililor autorizaţi, salariaţi.
213.Obligaţiile etice ale expertului contabil în cursul unei misiuni de consultanţă fiscală.
214.Cum explicaţi responsabilităţile etice ale altor profesionişti utilizaţi în cadrul unei misiuni de audit de bază.
215.Prezentaţi pe scurt conţinutul secţiunii a 8-a din Codul etic naţional al profesioniştilor contabili din
România.
216.Explicaţi scopul şi obiectivele controlului de calitate al serviciilor de audit.
217.Controlul de calitate la nivelul organismului profesional.

Controlul de calitate reprezintă un ansamblu de măsuri luate de organismele profesionale, care vizează
analiza modului de organizare şi funcţionare a unui cabinet şi aprecierea modului de aplicare în cadrul
cabinetului a standardelor internaţionale şi a normelor profesionale emise de aceste organisme.
Obiective urmărite prin controlul de calitate se referă la:
- oferirea către public a unei bune percepţii despre calitatea serviciilor;
- armonizarea comportamentelor profesionale ale membrilor;
- contribuirea la buna organizare a cabinetelor şi la perfecţionarea metodelor de lucru;
- aprecierea modului de aplicare a reguluilor şi normelor profesionale;
- dezvoltarea solidarităţii în rândul profesiei, prin favorizarea contactelor dintre colegi, apropierea şi
respectul profesioniştilor faţă de organismul profesional.
Principiile fundamentale care stau la baza organizării controlului de calitate sunt: universalitatea,
confidenţialitatea, colegialitatea, adaptarea controlului şi urmărirea.
Activitatea de control al calităţii poate fi organizată şi exercitată în două metode: controale colegiale şi
controale prin personal angajat, ambele metode fiind echivalente.
218.Controlul de calitate la nivelul cabinetului de audit.

Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 220 stabileşte procedurile şi principiile fundamentale
precum şi modalităţile lor de aplicare cu privire la controlul de calitate şi în mod deosebit, la politicile
şi procedurile folosite de unn cabinet în lucrările de audit şi la procedurile referitoare la lucrările
încredinţate unor colaboratori ai auditorului.
Natura, calendarul şi întinderea politicilor şi procedurilor de control de calitate ale unui cabinet sau
societate depind de numeroşi factori ca: felul şi importanţa activităţii sale, dispersia geografica, nivelul
de organizare, costuri etc.
Obiectivele politicilor de control de calitate adoptate de către un cabinet sau o societate sunt
urmatoarele:
- exigenţele profesionale: personalul cabinetului sau al societăţii trebuie să se conformeze principiilor
de independenţă, integritate, obiectivitate, confidenţialitate şi profesionalism, înscrise în Codul etic;
- aptitudini şi competenţe: nivelul de instruire şi formare al personalului cabinetului sau societăţii
permite acestuia să se achite în mod corect şi complet de sarcinile pe care le primeşte în cadrul unei
misiuni de audit;
- repartizarea lucrărilor: lucrările de audit vor fi încredinţate personalului care dispune de pregătirea şi
experienţa necesară;
- delegarea : conducerea, supervizarea şi revederea lucrărilor realizate la toate eşantioanele permit
obţinerea unei asigurări rezonabile că lucrările efectuate răspund normelor de calitate stabilite.
6
219.Rolul şi importanţa dosarului exerciţiului.

Dosarul exerciţiului cuprinde toate elementele unei misiuni, a căror utilitate nu depăşeşte exerciţiul
controlat; el permite ansamblarea tuturor lucrărilor, de la organizarea misiunii la sinteză şi formularea
raportului.
Dosarul exerciţiului este indispensabil pentru:
- mai buna organizare şi control ale misiunii;
- documentarea lucrărilor efectuate, deciziilor luate şi asigurarea că programul s-a derulat fără
omisiuni;
- înlesnirea muncii în echipă şi supervizarea lucrărilor date la colaboratori;
- justificarea opiniei emise şi redactarea raportului.
220.Rolul şi importanţa dosarului permanent.

Unele informaţii şi documente primite sau analizate în cursul diferitelor etape ale misiunii pot fi
folosite pe toată durata mandatului. Ele nu au deci nevoie să fie cercetate în fiecare an. Clasarea lor
într-un dosar separat, dosarul permanent, permite utilizarea lor ulterioară după aducerea sa la zi.
Dosarul permanent permite deci evitarea repetării în fiecare an a unor lucrări şi transmiterea de la un
exerciţiu la altul a elementelor de recunoaştere a intreprinderii.
221.Structura dosarului exerciţiului.

Dosarul exerciţiului este bine să fie împărţit pe secţiuni (părţi) pentru a uşura utilizarea sa. În general
se foloseşte o împărţire în 10 secţiuni (părţi) simbolizate de la A la J, astfel:
- EA (dosarul exerciţiului, Secţiunea A) intitulată “Acceptarea misiunii”;
- EB (dosarul exerciţiului, Secţiunea B) intitulată “Sinteza misiunii şi rapoarte”;
- EC (dosarul exerciţiului, Secţiunea C) intitulată “Orientare şi planificare”;
- ED (dosarul exerciţiului, Secţiunea D) intitulată “Evaluarea riscului legat de control”;
- EE (dosarul exerciţiului, Secţiunea E) intitulată “Controale substantive”;
- EF (dosarul exerciţiului, Secţiunea F) intitulată “Utilizarea lucrărilor altor profesionişti”;
- EG (dosarul exerciţiului, Secţiunea G) intitulată “Verificări şi informaţii specifice”;
- EH (dosarul exerciţiului, Secţiunea H) intitulată “Lucrările de sfârşit de misiune”;
- EI (dosarul exerciţiului, Secţiunea I) intitulată “Intervenţii cerute prin reglementări diverse”;
- EJ (dosarul exerciţiului, Secţiunea J) intitulată “Controlul conturilor consolidate”;
222.Structura dosarului permanent.

Dosarul permanent se organizează în secţiuni (părţi) care uşurează clasarea documentelor şi
consultarea lor. Fiecare secţiune poate fi materializată printr-un despărţitor comportând un sumar al
conţinutului. Ţinerea la zi se efectuează pe sumar, indicând data introducerii documentului.
Dosarul permanent se subdivide în sapte secţiuni pentru a facilita lectura şi controlul din partea
organismului profesional, după cum urmează:
- PA (dosarul permanent, Secţiunea A) intitulată “Generalităţi”;
- PB (dosarul permanent, Secţiunea B) intitulată “Documente privind controlul intern”;
- PC (dosarul permanent, Secţiunea C) intitulată “Situaţii financiare şi rapoarte privind exerciţiile
precedente”;
- PD (dosarul permanent, Secţiunea D) intitulată “Analize permanente”;
- PE (dosarul permanent, Secţiunea E) intitulată “Fiscal şi social”;
- PF (dosarul permanent, Secţiunea F) intitulată “Juridice”;
- PG (dosarul permanent, Secţiunea G) intitulată “Intervenţii externi”;
223.Elementele de bază ale raportului de audit într-o misiune de audit statutar.

Raportul unei misiuni de audit de bază trebuie să conţină în mod obligatoriu următoarele elemente de
bază: titlul, destinatarul, paragraful introductiv, paragraful cuprinzând natura şi întinderea lucrărilor de
audit, paragraful opiniei, semnătura, adresa şi data raportului.
224.Opinia defavorabilă: motive, mod de prezentare.

O astfel de opinie datorată de exemplu dezacordului asupra principiilor contabile, se poate prezenta
astfel:
7
“Astfel, cum este explicat în nota “X”, nu s-au constatat amortismente în situaţiile financiare. Această
practică nu este, în opinia noastră, în acord cu Normele de amortizare a capitalului imobilizat în active
corporale. Cheltuielile aferente, pe baza unui amortisment linear şi a unei cote de …. pentru clădiri şi
…. pentru utilaje, trebuia să se ridice la suma de …., pentru exerciţiul încheiat la 31 decembrie 200… .
În consecinţă, amortismentele cumulate trebuiau să se ridice la …. mil. lei, iar pierderea exerciţiului şi
pierderile cumulate la …. mil. lei.
După părerea noastră, datorită incidenţei faptelor menţionate în paragraful precedent, situaţiile
financiare nu dau o imagine fidelă situaţiei financiare a societăţii la 31 decembrie 200…, contului de
profit şi pierdere, pentru exerciţiul încheiat la această dată, şi nu sunt conforme cu prevederile legale şi
statutare.”
225.Explicaţi semnificaţia datării raportului de audit.

Raportul auditorului trebuie să poarte data de la sfărşitul lucrărilor de audit. Cititorul este astfel
informat că auditorul a apreciat efectele asupra situaţiilor financiare şi asupra raportului său,
evenimentelor şi tranzacţiilor intervenite, de care el a avut cunoştinţă până la această dată.
Întrucât responsabilitatea auditorului constă în emiterea unui raport asupra situaţiilor financiare
pregătite şi prezentate de conducerea societăţii, raportul său nu trebuie să poarte o dată anterioară celei
la care situaţiile financiare au fost închise şi aprobate.
226.Imposibilitatea exprimării unei opinii: motive, mod de prezentare.

O astfel de opinie datorată limitării întinderii lucrărilor se poate prezenta astfel:
“Noi nu am fost în măsură să asistăm la inventarul fizic, nici să procedăm la confirmarea directă a
conturilor de clienţi, din cauza limitării întinderii lucrărilor noastre, impusă de către direcţiune.
Având în vedere importanţa faptelor expuse mai sus, noi nu ne exprimăm opinia asupra conturilor
anuale.”
227.Opinia cu rezerve: motive, mod de prezentare.

Rezervele se prezintă înaintea paragrafului de opinie. În astfel de cazuri, paragraful opiniei se
formulează astfel:
Exemplu de rezerve datorate limitării întinderii lucrărilor:
“Noi nu am putut asista la inventarul fizic din 31 decembrie 200…, căci noi am fost desemnaţi auditori
ulterior acestei date. Ţinând seama de natura documentelor contabile ale societăţii, noi am putut
controla cantităţile prin alte proceduri.
După părerea noastră, cu excepţia incidenţei ajustărilor care ar fi putut fi necesare, dacă noi am fi putut
efectua controlul fizic al cantităţilor, situaţiilor financiare dau o imagine fidelă poziţiei şi situaţiei
financiare a societăţii la 31 decembrie 200…, cât şi contului de profit şi pierdere pentru exerciţiul
încheiat la această dată şi sunt conforme cu prevederile legale şi statutare”.
Exemplu de rezerve datorate dezacordului cu conducerea entităţii auditate:
“Astfel, cum este explicat în nota “X” anexată, nu s-au constatat amortismente în situaţiile financiare.
Această practică nu este, în opinia noastră, în acord cu Normele de amortizare a capitalului imobilizat
în active corporale. Cheltuielile aferente, pe baza unui amortisment linear şi al unei cote de …. pentru
clădiri şi …. pentru utilaje, trebuie să se ridice la suma de …. pentru exerciţiul încheiat la 31
decembrie 200… . În consecinţă, amortismentele cumulate trebuie să se ridice la …. mil. lei, iar
pierderile exerciţiului şi pierderile cumulate la …. mil. lei.
După părerea noastră, cu excepţia incidenţei asupra conturilor anuale, a faptelor menţionate în
paragraful precedent, conturile anuale dau o imagine fidelă poziţiei şi situaţiei financiare a societăţii la
31 decembrie 200…, cât şi contului de profit şi pierdere pentru exerciţiul încheiat la această dată, şi
sunt conforme cu prevederile legale şi statutare.”
228.Opinia fără rezerve: semnificaţie, mod de prezentare.

“După părerea noastră, conturile anuale dau o imagine fidelă (sau prezintă în mod sincer, în toate
aspectele lor semnificative), poziţiei şi situaţiei financiare a societăţii la 31 decembrie 200… precum şi
rezultatelor acestor operaţii şi fluxurilor de trezorerie pentru exerciţiul închis la această dată, în
conformitate cu normele internaţionale (sau naţionale) de contabilitate”.
229.Opinia fără rezerve dar cu un paragraf de observaţii: semnificaţie, mod de prezentare.

În unele cazuri, raportul de audit poate fi modificat, adăugând un paragraf de observaţii al cărui
obiectiv este de a lămuri cititorul asupra unui punct privind conturile anuale, expus de o manieră
detaliată în anexă. Adăugarea unui astfel de paragraf nu afectează opinia auditorului; aceasta se
8
situează de preferinţă după paragraful de opinie şi precizează, în general, că acesta nu constituie o

rezervă.
Acest tip de opinie se formulează atunci când apar elemente care însă nu afectează opinia auditorului;
paragraful de observaţii se situează, de regulă, după paragraful de opinie.
Forma de prezentare a paragrafului de opinie în acest caz este următoarea:
“Fără să exprimăm o rezervă asupra situaţiil;or financiare, noi atragem atenţia asupra notei “X” din
anexă. Societatea face obiectul unui proces în care este acuzată de infracţiune în utilizarea brevetelor şi
în care i se pretinde vărsarea redevenţelor şi daunelor de interese; societatea a angajat o contra-acţiune
şi audierile preliminare, cât şi procedurile juridico-administrative ale celor două acţiuni sunt în curs.
Rezultatul final al acestei afaceri nu poate, în prezent, să fie determinatşi, în consecinţă, nu au fost
constituite provizioane pentru acoperirea cheltuielilor care ar putea să rezulte”.
230.Paragraful opiniei: tipuri de opinie.

Într-o misiune de audit de bază există două forme de exprimare a opiniei asupra situaţiilor financiare
care au aceeaşi valoare: “dau o imagine fidelă” sau “prezintă în mod sincer în toate aspectele lor
semnificative”.
Exiztă 4 tipuri de opinie:
- opinia fără rezerve;
- opinia cu rezerve;
- opinia defavorabilă;
- imposibilitatea de a exprima o opinie.
231.Paragraful privind natura şi întinderea lucrărilor de audit.

Acest paragraf cuprinde referenţialul de audit utilizat, respectiv Standardele Internaţionale de Audit
sau norme şi practici naţionale, precum şi descrierea lucrărilor de către auditor.
Raportul auditorului trebuie să descrie întinderea lucrărilor de audit, indicând că ele au fost îndeplinite
conform Standardelor Internaţionale de Audit sau conform normelor sau practicilor naţionale.
“Întinderea lucrărilor” dă posibilitatea pentru auditor să pună în operă procedurile de audit judecate ca
necesare în condiţiile concrete date. Cititorul are în fapt nevoie să se asigure că auditul a fost făcut
conform normelor şi practicilor în materie; dacă aceasta nu rezultă în mod clar, se presupune că
normele şi practicile utilizate sunt cele din ţara indicată prin adresa auditorului.
Raportul trebuie să precizeze că auditul a fost planificat şi executat de o manieră care să asigure în
mod rezonabil că situaţiile financiare nu comportă anomalii semnificative.
Raportul de audit trebuie să descrie auditul, ca presupunând:
- examenul, pe bază de sondaje, a elementelor probante care justifică sumele şi informaţiile conţinute
în situaţiile financiare;
- evaluarea principiilor şi metodelor contabile folosite pentru elaborarea situaţiilor financiare;
- evaluarea estimărilor semnificative făcute de conducere pentru a stabili situaţiile financiare;
- revederea prezentării de ansamblu a situaţiilor financiare.
Raportul trebuie să indice că auditul efectuat furnizează o bază rezonabilă a expresiei de opinie.
Acest paragraf poate, de exemplu, avea formularea următoare:
“Noi am realizat auditul conform Standardelor Internaţionale de Audit (sau se poate face referire la
normele sau practicile naţionale).
Aceste standarde (norme) precizează că auditul nostru trebuie să fie planificat şi realizat în scopul de a
obţine o asigurare rezonabilă că, situaţiile financiare nu comportă anomalii semnificative. Un audit
constă în a exprima, pe bază de sondaje, elementele probante care să justifice sumele şi informaţiile
conţinute în situaţiile financiare; el constă, de asemenea, în a evalua principiile şi metodele contabile
folosite şi estimările semnificative făcute de către conducerea entităţii, pentru închiderea situaţiilor
financiare, cât şi în a efectua o revedere a prezentării de ansamblu a acestora.
Estimăm că auditul efectuat furnizează o bază rezonabilă a exprimării opiniei noastre.”
232.Paragraful introductiv al raportului de audit statutar.

Acest paragraf cuprinde identificarea situaţiilor financiare auditate precum şi o menţiune a
responsabilităţilor conducerii entităţii auditate şi ale auditorului.
Raportul de audit trebuie să identifice situaţiile financiare ale entităţii, care au făcut obiectul auditului,
cât şi data şi perioada acoperite prin aceste documente.
Raportul trebuie să menţioneze că situaţiile financiare sunt în sarcina (responsabilitatea) conducerii
entităţii şi că responsabilitatea auditorului este ca, pe baza auditului efectuat, să exprime o opinie
asupra acestor situaţii financiare.
9
Situaţiile financiare constituie reprezentarea faptelor de către conducere. Pregătirea lor presupune că
direcţiunea face estimări contabile şi aduce judecăţi care au o incidenţă semnificativă, că ea stabileşte
principiile şi metodele contabile potrivite, care trebuie să fie utilizate pentru pregătirea situaţiilor
financiare. Dimpotrivă, responsabilitatea auditorului este de a audita aceste situaţii financiare, încât să
poată exprima asupra acestora o opinie.
Acest paragraf poate, de exemplu, avea formularea următoare:
“Noi am procedat la auditarea situaţiilor financiare ale societăţii “X”, încheiate la 31 decembrie 200…,
aşa cum sunt prezentate în anexele la prezentul Raport. Aceste situaţii financiare au fost stabilite sub
responsabilitatea conducerii entităţii. Responsabilitatea noastră este, ca pe baza auditului nostru, să
exprimăm o opinie asupra acestor conturi anuale”.
233.Situaţii care conduc la formularea altei opinii decât opinie fără rezerve.
De fiecare dată când auditorul emite un raport, altul decât un raport fără rezervă, el trebuie să includă
în raportul său o descriere clară a tuturor motivelor care justifică decizia sa şi, de fiecare dată când
poate, să cifreze (să estimeze) incidenţa posibilă asupra situaţiilor financiare. Aceste informaţii trebuie
să fie date, de preferinţă într-un paragraf distinct care să preceadă pe cel care cuprinde exprimarea
opiniei sau imposibilitatea de a exprima o opinie şi pot, de asemenea, să facă trimitere la o notă anexă
mai aprofundată.
234.Cazuri de dezacord cu conducerea intreprinderii-client.

Auditorul, folosind mijloacele pe care le-a considerat necesare, a constatat o iregularitate contabilă pe
care conducerea întreprinderii refuză să o corecteze. Acest dezacord poate fi important şi să
influenţeze certificarea. Pot fi, de exemplu, dezacorduri privind:
- insuficienţa provizioanelor pentru deprecierile de stocuri şi creanţe;
- stocuri supraevaluate sau subevaluate datorită unor erori în calculul costurilor producţiei sau în
determinarea mărimii stocului (cantităţilor)
- nerespectarea principiului independenţei exerciţiului;
- neluarea în considerare a evenimentelor posterioare care confirma sau infirmă o situaţie existentă la
data închiderii exerciţiului;
- neluarea în considerare a principiului prudenţei prin supraevaluarea activelor;
- erori în clasarea terţilor (clienţi incerţi menţinuţi ca clienţi obisnuiţi).
Auditorul certifică “cu rezervă” atunci când iregularitatea este semnificativă, dar importanţa ei nu este
suficientă pentru a considera că situaţiile financiare nu sunt corecte şi sincere şi că nu dau o imagine
fidelă asupra poziţiei şi situaţiei financiare precum şi rezultatului exerciţiului.
Oricare ar fi natura neregularităţilor, auditorul îşi prezintă în raport opinia, precizănd:
- natura dezacordului;
- postul şi suma respectivă;
- influenţa asupra rezultatului net.
235.Conţinutul raportului de audit.

Raportul de audit trebuie să conţină:
- relaţia contractuală de executare a misiunii de audit;
- observaţiile reieşite din diverse verificări;
- informaţiile a căror menţiune în raport este prevăzută expres de lege;
- oferirea garanţiei pentru acţionari şi terţi că un personal calificat a obţinut asigurarea că situaţiile
financiare oferă o imagine fidelă, clară şi completă poziţiei financiare, performanţelor şi situaţiei
financiare generale a intreprinderii;
- menţiunea că situaţiile financiare auditate sunt anexate la raportul de audit.
Din raportul de audit trebuie să rezulte în mod clar:
- menţionarea responsabilităţilor pentru auditor şi pentru conducerea intreprinderii;
- descrierea obiectivelor şi natura misiunii de audit;
- situaţiile care fac să apară incertitudini;
- natura şi locul observaţiilor în raport.
236.Rolul raportului de audit.

Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 700 stabileşte procedurile şi principiile fundamentale şi
modalităţile lor de aplicare cu privire la forma şi conţinutul raportului auditorului independent emis pe
baza concluziilor rezultate din auditarea situaţiilor financiare ale unei entităţi (misiunea de bază). Cele
10
mai multe din prevederile acestui standard pot fi adaptate la rapoartele emise şi în cazul unor misiuni
de audit diferite de misiunea de bază.
Raportul de audit are un triplu rol:
- instrument de comiunicare cu utilizatorii situaţiilor financiare emise de entitatea auditată, respectiv
cu publicul, precum şi cu acţionarii pentru decizii economice;
- instrument de confirmare a încrederii publicului şi acţionarilor în situaţiilor financiare prezentate de
o entitate;
- instrument de identificare a responsabilităţilor pentru auditor şi pentru conducerea entităţii auditate.
Răspunderea conducerii entităţii auditate se referă la întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare.
Responsabilităţile auditorului sunt de trei naturi:
• responsabilitatea de bază; pentru opinia sa în legătură cu situaţiile financiare auditate;
• responsabilităţi secundare care au următoarele caracteristici: rezultă din texte de legi, reglementări
diverse sau norme ale organismului profesional; nu necesită tehnici şi proceduri diferite de cele
folosite pentru misiunea de audit de bază; nu presupune exprimarea unei opinii distincte (opinia este
implicită ca, de exemplu, răspunsul la obligaţia legală de verificare dacă registrele contabile au fost
ţinute corect şi la zi);
• responsabilităţi adiţionale care au următoarele caracteristicii: rezultă din texte de legi şi alte
reglementări, pot fi abordate tehnici şi proceduri care nu sunt obligatorii pentru misiunea de bază;
presupun exprimarea în mod explicit a unei opinii sau concluzii; raportarea se poate face separat sau
poate fi integrată în raportul de audit (în cuprins sau în anexe la acesta). De exemplu, conformitatea cu
unele reglementări specifice (piaţa de capital, bănci, asigurări etc.) sau raportul asupra controlului
intern.
237.Rolul şi conţinutul notei de sinteză.

Pentru a permite auditorului să-şi facă o părere definitvă asupra situaţiilor financiare, este util să-şi
stabilească o “notă de sinteză” care recapitulează toate puncyele importante ale lucrării, care pot avea
o incidenţă asupra deciziei finale.
Nota de sinteza este stabilită pe o foaie de lucru care presupune:
- o referire la foaia de lucru în care punctul reţinut ca important este dezvoltat;
- o descriere sumara a punctului respectiv;
- poziţia auditorului (punctul său de vedere).
Descrierea punctelor respective se va referi la toate elementele importante ale desfasurării lucrărilor şi
în special la:
- problemele tehnice întâlnite şi maniera în care au fost rezolvate;
- punctele în suspensie care necesită primirea unei informaţii complementarea;
- domeniile care necesită o luare de poziţie şi o decizie finală a auditorului;
- o listă a modificărilor propuse, evidenţiindu-le pe cele care au fost contabilizate şi separat pe cele
care încă nu au fost acceptate de întreprindere.
Poate fi utilă, de asemenea, realizarea unui scurt rezumat al evenimentelor semnificative care au
marcat viaţa întreprinderii în timpul exerciţiului ca, de exemplu:
- evoluţia principalelor elemente din situaţiile financiare;
- produse (activitaţi) noi;
- schimbări în strategia întreprinderii.
238.Rolul şi conţinutul chestionarului de sfârşit de misiune.

Chestionarul sfârşitului lucrărilor permite asigurarea că toate elementele au fost reunite, că normele au
fost respectate şi că dosarele sunt complete.
Întrebările din chestionar trebuie să recapituleze toate lucrările ce trebuie efectuate potrivit
standardelor normelor de audit şi procedurilor interne ale cabinetului şi se pot grupa după cum
urmează:
-întinderea lucrărilor;
- delegarea lucrărilor către membrii echipei şi supervizarea activităţii lor;
- conţinutul bilanţului contabil;
- raportările;
- comunicările cu conducerea întreprinderii;
- latura administrativă.
239.Rolul şi conţinutul scrisorii de afirmare.
11
Auditorul poate consemna în foile sale de lucru proba afirmaţiilor primite de la conducători, efectuând
o sinteză a convorbirilor sale obţinând o scrisoare de afirmare, care poate imbrăca forma:
- fie a unei scrisori emanând de la conducători;
- fie a unei scrisori a auditorilor amintind termenii afirmatiei verbale primite de la conducători,
recunoscute cum se cuvine şi confirmate de ei.
Daca conducătorii refuză să ateste printr-o scrisoare de afirmare afirmaţiile pe care auditorul le
consideră necesare, acest refuz va constitui o limitare a întinderii lucrărilor sale.
Scrisoarea de afirmare permite:
- clarificarea răspunderilor ce revin conducătorilor întreprinderii şi auditorului;
- înştiinţarea conducerii întreprinderii asupra modului de influenţare a situaţiilor financiare de către
informaţiile pe care numai ea le deţine.
Aceasta scrisoare de afirmare nu înlocuieşte procedurile de verificare ce trebuie efectuate de către
auditori.
240.Utilizarea lucrărilor unui alt auditor.

Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 600 stabileşte procedurile şi principiile fundamentale şi
modalităţile lor de aplicare referitoare la utilizarea de către un auditor, în cadrul unei misiuni de audit
de bază, la o entitate a lucrărilor realizate de către un alt auditor, asupra situaţiilor financiare ale unuia
sau mai multor sub-grupuri incluse în situaţiile financiare ale acelei entităţi. El nu se aplică în cazul
când doi sau mai mulţi auditori sunt numiţi coauditori şi nici relaţiilor auditorului cu auditorul
precedent.
Când auditorul principal utilizează lucrările unui alt auditor, auditorul principal trebuie să determine
incidenţa acestor lucrări asupra propriului său audit.
Auditorul principal este auditorul responsabil de examenul situaţiilor financiare ale unei entităţi.
Expresia alt auditor, desemnează auditorul – altul decât auditorul principal – responsabil de examenul
informaţiilor financiare ale unui subgrup, incluse în situaţiile financiare auditate de către auditorul
principal.
a) Acceptarea misiunii de auditor principal
Auditorul trebuie să stabilească dacă participarea sa la lucrările de audit pe ansamblu este suficientă
pentru a-i permite să acţioneze ca auditor principal.
b) Proceduri puse în lucru de către auditorul principal
- evaluarea competenţei profesionale a altui auditor;
- obţinerea de elemente probante care dovedesc că lucrările acelui alt auditor răspund obiectivelor
auditorului principal în cadrul misiunii sale de audit.
Cunoscând contextul în care auditorul principal va folosi lucrările sale, celălalt auditor trebuie să
coopereze cu auditorul principal. De exemplu, acest alt auditor va aduce la cunoştinţa auditorului
principal orice aspect al activităţii sale care nu se poate realiza conform modalităţilor stabilite; la
rândul său celălalt auditor va fi informat despre orice problemă apărută în activitatea auditorului
principal care poate avea o incidenţă importantă asupra propriei sale activităţi.
241.Utilizarea lucrărilor auditorului intern.

Auditorul trebuie să analizeze activităţile auditorului intern şi incidenţele potenţiale asupra
procedurilor de audit ale sale.
Auditorul intern, făcând parte din structurile intreprinderii, are printre obiectele sale examenul,
evaluarea şi controlul pertinenţei şi eficacităţii sistemelor contabile şi de control intern; anumite
aspecte ale lucrărilor sale pot fi utile auditorului extern.
Printre activităţile auditorului intern care pot fi utile auditorului extern se pot menţiona:
- examenul sistemelor contabile de control intern;
- examenul informaţiilor financiare şi de gestiune;
- evaluarea costurilor, rentabilitatea şi eficienţa unor tranzacţii şi operaţiuni;
- examenul modului de respectare a textelor legislative precum şi al politicilor şi directivelor stabilite
de conducerea intreprinderii.
Auditorul extern are obligaţia să obţină o cunoaştere suficientă a activităţilor auditului intern pentru a
planifica şi aborda în mod eficient auditul.
În evaluarea lucrărilor auditorului intern, auditorul extern va ţine seama de următoarele criterii:
- statutul auditorului intern în cadrul intreprinderii;
- natura şi întinderea lucrărilor de audit intern efectuate;
- competenţe tehnice; pregătire tehnică adaptată şi o experienţă ca auditor intern;
12
- organizarea profesională; planificarea, supravegherea, controlul şi documentarea corectă a lucrărilor,

existenţa manualelor de audit, programarea de lucru şi a dosarelor de lucru corespunzătoare
242.Utilizarea lucrărilor unui expert.

Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr.620 stabileşte procedurile şi principiile fundamentale şi
modalităţile lor de aplicare în cazul utilizării lucrărilor unui expert ca şi elemente probante.
Prin expert se înţelege o persoană sau un cabinet care posedă competenţe, cunoştinţe şi o experienţă
specifică într-un domeniu specific, altul decât cel care presupune cunoştinţe de contabilitate şi audit.
Expertul poate fi angajat de către intreprindere, angajat de către auditor, salariat al intreprinderii sau
salariat al auditorului.
În primul rând auditorul trebuie să reunească elemente probante suficiente şi adecvate care să
demonstreze că pot fi utilizate lucrările unui anume expert în cadrul misiunii sale de audit.
Utilizarea lucrărilor unui expert se face în următoarele situaţii:
- evaluarea unor anumite active: clădiri, construcţii, terenuri, echipamente, opere de artă, pietre
preţioase;
- evaluarea stării fizice a unor active precum minereuri, zacăminte, resurse petroliere sau stabilirea
duratei de viaţă rămasă a unor active corporale;
- evaluări actuariale;
- evaluarea stadiului de avansare în realizarea fizică a unor produse sau lucrări de construcţii;
- avize juridice în ce priveşte interpretarea unor acorduri, statute sau reglementări.
Când are în vedere să folosească lucrările unui expert, auditorul trebuie să ţină cont de:
- caracterul semnificativ al elementului respectiv din situaţiile financiare;
- riscul de eroare datorat naturii şi complexităţii elementului respectiv din situaţiile financiare;
- volumului şi calităţii altor elemente probante disponibile.
În al doilea rând auditorul trebuie să verifice competenţa profesională a expertului: calificările
profesionale, diplome, înscrierea ca membru într-un organism profesional, experienţa şi reputaţia sa în
domeniul în care se intenţionează a fi folosit.
În al treilea rând auditorul trebuie să evalueze obiectivitatea expertului. Riscul unei lipse de
obiectivitate este mai ridicat în cazul expertului angajat al intreprinderii şi al expertului legat într-un fel
sau altul de intreprinderea auditată.
În al patrulea rând auditorul trebuie să strângă elemente probante suficiente şi adecvate care să
demonstreze că întinderea lucrărilor expertului răspunde obiectivelor auditului. Aceasta se poate
realiza examinând instrucţiunile scrise date de către intreprindere expertului, instrucţiuni care se pot
referi la teme precum:
- obiectivele şi întinderea lucrărilor expertului;
- o deschidere generală a problemelor specifice care vor fi tratate în raportul expertului;
- condiţiile de acces ale expertului la informaţii;
- confidenţialitatea informaţiilor despre intreprindere;
- informaţii referitoare la ipotezele şi metodele de lucru pe care le va folosi expertul.
Auditorul trebuie să stabilească dacă lucrările expertului pot constitui un element probant cu privire la
aprecierea criteriilor ce trebuiesc îndeplinite de situaţiile financiare; el va stabili în mod deosebit dacă
rezultatele la care a ajuns expertul au fost corect luate în seamă la elaborarea situaţiilor financiare;
dacă el va stabili că lucrările expertului nu permit reunirea elementelor probante, poate angaja un alt
expert sau va emite o opinie calificată.
Când auditorul nu modifică raportul său, el nu trebuie să facă menţiune de utilizarea lucrărilor
expertului.
243.Elementele posterioare închiderii exerciţiului.

Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) nr. 10 stabileşte tratamentul în situaţiile financiare a
evenimentelor favorabile şi nefavorabile care survin după data închiderii exerciţiului, care pot fi de
două tipuri:
- evenimente care furnizează informaţii în legătură cu fapte care existau la data închiderii exerciţiului;
sunt acele evenimente care aduc o mai amplă confirmare a circumstanţelor existente la data închiderii;
- evenimente care furnizează informaţii bazate pe fapte survenite după data închiderii exerciţiului;
sunt evenimente care indică circumstanţe noi, apărute după data închiderii.
Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 560 stabileşte obligaţiile pentru auditor de a lua în
considerare incidenţele evenimentelor posterioare închiderii exerciţiului, atât asupra situaţiilor
financiare cât şi asupra raportului său, distingându-se trei etape:
- fapte descoperite până la data raportului de audit;
13
- fapte descoperite după data raportului de audit, dar înaintea publicării situaţiilor financiare;
- fapte descoperite după publicarea situaţiilor financiare.
244.Faptele descoperite până la data raportului de audit.

Auditorul trebuie să pună în lucru proceduri care urmăresc strângerea de elemente probante suficiente
şi adecvate care să justifice faptul că au fost identificate toate evenimentele care pot necesita ajustări
ale situaţiilor financiare sau informaţii suplimentare în anexe, până la data raportului său.
Procedurile menite să identifice evenimentele care pot face obiectul unei ajustări a situaţiilor financiare
sau unei informaţii în anexe, vor fi puse în lucru la o dată cât mai apropiată de data raportului de audit
şi vor cuprinde acţiunile următoare:
- examinarea facturilor de cumpărări, de vânzări, a avizelor de expediţie sau a notelor de intrare-
recepţie ale perioadei posterioare închiderii exerciţiului, pentru a verifica dacă operaţiile respective nu
sunt aferente exerciţiului închis (controlul principiului independenţei exerciţiului);
- examinarea încasărilor posterioare închiderii pentru a verifica reactivarea creanţelor;
- cercetarea facturilor de vânzare posterioare închiderii pentru a se încredinţa că stocurile nu sunt
evaluate la o sumă superioară valorii lor de realizare sau invers;
- analiza procedurilor stabilite de conducerea intreprinderii pentru a se asigura că evenimentele
posterioare închiderii au fost bine identificate;
- consultarea proceselor verbale ale adunării generale a acţionarilor, ale consiliului de administraţie,
ale comitetului de audit, ale comitetului de direcţie, care au avut loc după data închiderii exerciţiului;
- analiza altor informaţii financiare luate, previziuni de trezorerie şi alte rapoarte ale conducerii
intreprinderii;
- cereri, sau cereri suplimentare de informaţii de la oficiul juridic sau de la avocaţii intreprinderii în
legătură cu procesele pe rol;
- corespondenţa înregistrată la conducerea intreprinderii în legătură cu subiecte, cum ar fi:
• situaţia actuală a unor elemente contabilizate pe baza unor date preliminare sau neconcludente;
• noi angajamente, împrumuturi, garanţii acordate sau primite;
• vânzări de active realizate sau avute în vedere;
• noi acţiuni sau obligaţiuni emise sau prevăzute a fi emise, proiecte de fuziune, sau alte căi de
restructurări;
• active care fac obiectul unor pretenţii de proprietate, distruse din diferite cauze (incendii,
inundaţii etc.);
• evoluţia unor riscuri;
• alte evenimente care ar pune în discuţii continuitatea exploatării.
Dacă, prin aplicarea procedurilor de mai sus, auditorul descoperă că evenimentele posterioare au o
incidenţă semnificativă asupra situaţiilor financiare, el trebuie să determine dacă acestea au fost corect
avute în vedere şi au făcut obiectul unei informaţii corespunzătoare în notele anexe la situaţiile
financiare.
Când un subgrup, filială sau sucursală face obiectul unui audit din partea altui auditor, auditorul va
examina procedurile acestui alt auditor referitoare la evenimentele posterioare, precum şi necesitatea
de a-l informa de data prevăzută pentru semnarea propriului său raport de audit.
245.Fapte descoperite după data raportului de audit dar înaintea publicării situaţiilor financiare.
Auditorul nu este ţinut să aplice proceduri sau să facă investigaţii referitoare la situaţiile financiare,
după data raportului de audit. Conducerea intreprinderii, însă, trebuie să informeze auditorul asupra
evenimentelor suvenite între data raportului de audit şi data publicării situaţiilor financiare şi care sunt
susceptibile să aibă o influenţă asupra acestora.
Când auditorul a luat la cunoştinţă, după data raportului său dar înaintea publicării situaţiilor
financiare, de evenimente care riscă să aibă o incidenţă semnificativă asupra acestora, auditorul trebuie
să stabilească dacă trebuie să ceară cercetarea situaţiilor financiare şi să discute aspectele în cauză cu
conducerea intreprinderii pentru a stabili măsurile care se impun.
Dacă conducerea intreprinderii corectează situaţiile financiare, auditorul va pune în lucru procedurile
necesare şi va furniza conducerii intreprinderii un alt raport de audit, în nici un caz data noului raport
nu va putea fi anterioară datei semnării sau aprobării situaţiilor financiare şi, în consecinţă, procedurile
menţionate mai sus se vor prelungi până la data noului raport de audit.
Dacă conducerea intreprinderii refuză să corecteze situaţiile financiare iar auditorul consideră necesare
aceste corecturi, el trebuie să exprime o opinie cu rezerve sau o opinie defavorabilă; dacă raportul de
audit apucase să fie depus, auditorul cere conducerii intreprinderii să nu publice, către terţi, situaţiile
14
financiare şi raportul de audit iar, dacă aceasta decide totuşi publicarea, auditorul va lua măsurile
adecvate pentru a evita ca terţii să utilizeze raportul său.
246.Fapte descoperite după data publicării situaţiilor financiare.

După publicarea situaţiilor financiare auditorul nu este ţinut să procedeze la vreo investigaţie.
Dacă însă auditorul a luat la cunoştinţă, după publicarea situaţiilor financiare, de existenţa unui
eveniment care, dacă ar fi fost cunoscut la data semnării raportului său, l-ar fi condus la modificarea
opiniei, el trebuie să stabilească dacă este cazul corectării situaţiilor financiare şi să discute aspectele
respective cu conducerea intreprinderii.
În cazul în care conducerea intreprinderii corectează situaţiile financiare, auditorul va controla
măsurile luate de conducerea intreprinderii pentru a se asigura că toate persoanele care sunt în posesia
situaţiilor financiare nemodificate au luat cunoştinţă de corectarea acestora şi va întocmi un nou raport
de audit asupra situaţiilor financiare. Acest nou raport de audit trebuie să cuprindă un paragraf de
observaţii făcând trimitere la o notă anexă la situaţiile financiare care cuprinde motivele corecţiei
situaţiilor financiare publicate anterior. Data noului raport de audit nu va fi anterioară celei de aprobare
a situaţiilor financiare corectate.
În cazul în care conducerea intreprinderii nu ia măsurile necesare pentru a se asigura că toate
persoanele care au în posesie situaţiile financiare şi raportul de audit publicate anterior au fost corect
informate de situaţie şi nu corectează situaţiile financiare chiar dacă auditorul a solicitat corectarea,
auditorul va face cunoscut conducerii intreprinderii că va lua toate măsurile pentru a evita ca terţii să
utilizeze raportul său de audit.
Nu este necesară corectarea situaţiilor financiare şi stabilirea unui nou raport de audit atunci când
situaţiile financiare ale exerciţiului următor sunt pe punctul de a fi publicate, cu condiţia ca o
informaţie corespunzătoare despre situaţia existentă să fie furnizată în notele anexate la aceste situaţii
financiare.
247.Examenul situaţiilor financiare: solduri de deschidere.

Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 510 reglementează procedurile şi principiile fundamentale
şi modul lor de aplicare în ce priveşte soldurile de deschidere. În misiunile iniţiale de audit, auditorul
trebuie să găsească elemente probante suficiente şi adecvate care să-i permită să se asigure că:
- soldurile de deschidere nu conţin anomalii care să aibă o influenţă semnificativă asupra situaţiilor
financiare ale exerciţiului în curs;
- soldurile de închidere ale exerciţiului precedent au fost corect preluate sau, în cazuri deosebite, au
fost ajustate retroactiv;
- politicile de închidere a conturilor şi metodelor de evaluare folosite au fost aplicate în mod constant,
sau modificarea acestora a fost corect înregistrată şi descrisă în notele anexe.
Când situaţiile financiare ale exerciţiului precededent au fost auditate de un alt auditor, auditorul actual
poate găsi elementele probante examinând dosarele de lucru ale auditorul precedent.
Dacă situaţiile financiare precedente nu au fost auditate acesta va pune în lucru alte proceduri.
Dacă prin aplicarea procedurilor specifice nu se obţin elemente probante suficiente şi adecvate cu
privire la soldurile de deschidere, auditorul trebuie să emită o opinie cu rezerve sau se va afla în
imposibilitatea de a emite o opinie.
248.Examenul situaţiilor financiare.

Situaţiile financiare (bilanţ, contul de profit şi pierdere şi celelalte componente) constituie documente
de sinteză a contabilităţii asupra cărora auditorul îşi exprimă opinia.
Controalele efectuate asupra conturilor i-au permis auditorului să obţină unele elemente probante pe
baza cărora să tragă concluzii cu privire la diferite posturi şi rubrici din situaţiile financiare.
Pentru a-şi putea exprima opinia, auditorului trebuie să confirme că situaţiile financiare sunt în acord
cu concluziile sale şi că ele reflectă corect deciziile conducerii intreprinderii şi dau o imagine fidelă
activităţii şi situaţiei financiare a intreprinderii.
Examenul situaţiilor financiare are ca obiect verificarea:
- faptului că bilanţul, contul de profit şi pierdere şi celelalte componente ale situaţiilor financiare sunt
coerente, concordă cu datele din contabilitate, sunt prezentate conform principiilor contabile şi
reglementărilor în vigoare şi ţin cont de evenimentele posterioare datei de închidere;
- faptului că anexele comportă toate informaţiile de importanţă semnificativă asupra situaţiei
patrimoniale, financiare şi rezultatele obţinute.
Tehnicile de examinare se bazează pe:
- stabilirea ratiourilor obişnuite de analiză financiară şi compararea lor cu cele ale exerciţiilor
precedente şi ale sectorului de activitate;
15
- comparaţiile între datele reieşite din situaţiile financiare şi datele anterioare, posterioare şi
previziunile intreprinderii sau ale altor intreprinderi similare;
- compararea în procent faţă de cifra de afaceri a diferitelor posturi din contul de profit şi pierdere.
Un obiectiv central al examinării situaţiilor financiare îl constituie verificarea dacă acestea dau o
imagine fidelă clară şi completă:
- poziţiei financiare intreprinderii;
- rezultatelor financiare;
- situaţiei financiare.
În cadrul acţiunilor de verificare a bilanţului contabil, auditorul îşi divizează diligenţele verificând şi
satisfacerea unor reguli generale şi particulare.
Reguli generale:
- bilanţul contabil este întocmit conform normelor contabile în vigoare;
- bilanţul contabil este întocmit sub o formă comparativă;
- elementele de activ şi pasiv sunt evaluate separat fără să se opereze compensaţii;
- bilanţul de deschidere corespunde cu bilanţul de închidere al exerciţiului precedent.
Reguli particulare. Auditorul verifică modul de înregistrare a:
- capitalurilor proprii;
- împrumuturi şi datorii asimilate;
- imobilizări;
- stocuri şi producţie în curs de execuţie;
- conturile de terţi;
- conturile de provizioane;
- conturile de trezorerie.
În legatură cu rezultatul exerciţiului, auditorul :
- examinează unele conturi de cheltuieli;
- examinează bazele de impozitare stabilite în materie de taxe şi impozite asupra conturilor de
venituri;
- examinează situaţia comparativă a diverselor conturi de venituri şi cheltuieli.
ÎIn legatură cu anexele la situaţiile financiare, auditorul examinează informaţiile furnizate de acestea,
analizând în mod deosebit:
- evoluţia conturilor prezentate de aceste anexe;
- respectarea modului şi metodelor de evaluare a posturilor din bilanţ şi din contul de profit şi
pierdere;
- metodele utilizate pentru calculul amortizării şi provizioanelor şi fundamentarea lor.
249.Particularităţi privind părţile afiliate (legate) în audit.

Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 550 stabileşte procedurile şi principiile fundamentale,
precum şi modalităţile lor de aplicare în ce priveşte responsabilităţile auditorului referitoare la
tranzacţiile între părţi legate (afiliate), aşa cum sunt ele definite prin Standardul Internaţional de
Contabilitate nr. 24 “Părţi legate”.
Auditorul trebuie să pună în lucru proceduri de audit în vederea reuniunii de elemente probante
referitoare la identificarea de către conducerea intreprinderii a părţilor legate (afiliate), precum şi la
informaţiile prezentate în anexe privind efectele tranzacţiilor şi operaţiilor între părţile legate, care au o
influenţă semnificativă asupra situaţiilor financiare.
În timpul lucrărilor de audit, auditorul dă atenţie operaţiilor care par neobişnuite şi care pot indica
existenţa părţilor legate până atunci necunoscute ca, de exemplu:
- operaţiuni efectuate în condiţii comerciale anormale, mai ales în ce priveşte preţul, rata dobânzii,
garanţii şi condiţii de rambursare neobişnuite;
- operaţii a căror existenţă nu pare justificată prin nici o motivaţie logică;
- operaţii a căror substanţă diferă de forma acestora;
- operaţii efectuate pe căi neobişnuite;
- volum prea ridicat sau operaţii importante realizate cu unii clienţi sau furnizori, în raport cu alţii;
- operaţii neânregistrate.
Printre procedurile puse în lucru de auditor se pot folosi:
- controalele detaliate asupra unor operaţii, tranzacţii, rulaje sau solduri;
- consultarea proceselor verbale ale adunărilor generale ale acţionarilor şi ale consiliului de
administraţie;
- acordarea unei atenţii deosebite unor operaţii de la sfârşitul perioadei;
16
- acordarea contractelor şi convenţiilor de împrumut;

- examenul operaţiilor de cumpărări sau vânzări pe părţi ale unei societăţi în participaţie;
- examenul operatţiilor şi tranzacţiilor între părţi legate identificate;
- obţinerea unei declaraţii de la conducerea intreprinderii prin care să ateste că informaţiile prezentate
cu privire la identificarea părţilor legate sunt exhaustive şi au fost corect descrise în anexele la
situaţiile financiare.
250.Ipoteza continuităţii activităţii în auditul situaţiilor financiare.

În timpul planificării şi realizării misiunii de audit, auditorul trebuie să aprecieze temeinicia utilizării
de către conducerea intreprinderii a convenţiei contabile de bază de continuare a activităţii, la
elaborarea situaţiilor financiare.
Exemple de fapte sau evenimente care, luate izolat sau împreună, constituie semne de întrebare asupra
valabilităţii convenţiei contabile de bază de continuare a exploatării, fără a fi exhaustive, sunt:
- capitaluri proprii sau fond de rulment negative;
- împrumuturi care ajung la scadenţă, fără perspectivă realizată de rambursare sau reeşalonare, sau
recurgerea excesivă la credite pe termen scurt pentru a finanţa active pe termen lung;
- indicii privind retragerea suportului financiar de către creditori;
- marje brută de autofinanţare negativă;
- indicatori financiari cheie, nefavorabili;
- pierderi din exploatare sau degradări importante ale activelor;
- stoparea politicii de distribuire de dividende;
- insuficienţa trezoreriei pentru a face plăţile la scadenţă;
- refuzul creditelor – furnizori;
- părăsirea intreprinderii de către cadrele de conducere;
- pierderea unor pieţe importante, a unor licenţe importante sau furnizori principali;
- mişcări sociale, sau lipsa materiilor prime de bază;
- proceduri judiciare în curs care, dacă sunt pierdute, pot avea consecinţe financiare grave;
- schimbări legislative sau politici guvernamentale care riscă să aibă efecte nefavorabile asupra
intreprinderii.
Responsabilitatea auditorului constă în aprecierea modului în care conducerea intreprinderii a utilizat
convenţia contabilă de bază a continuităţii activităţii şi dacă există incertitudini semnificative în ce
priveşte capacitatea intreprinderii de a continua activitatea şi care ar fi trebuit să fie prezentate în
anexe. El trebuie să colecteze elemente probante suficiente şi adecvate pentru a confirma existenţa
unei incertitudini semnificative referitoare la continuitatea exploatării.
Auditorul se poate găsi în una din următoarele situaţii:
a) a fost aplicată convenţia contabilă de bază a continuităţii activităţii dar există o incertitudine
semnificativă. În acest caz se verifică dacă în notele anexe au fost descrise corect faptele susceptibile
de a pune în discuţie continuitatea activităţii; în caz afirmativ, el va emite o opinie fără rezerve dar
va introduce un paragraf de observaţii; în caz negativ, el va emite o opinie cu rezerve sau o opinie
defavorabilă;
b)situaţiile financiare au fost stabilite în condiţii de continuitate a activităţii dar în raţionamentul său
profesional, auditorul reţine că intreprinderea nu va fi în măsură să continue activitatea; în acest caz,
el va emite o opinie defavorabilă;
c) conducerea intreprinderii refuză să facă sau să completeze analizele sale pentru a evalua de o
manieră completă aspectele legate de continuitatea activităţii; auditorul poate introduce o rezervă în
raportul său, ca urmare a limitării întinderii lucrărilor sale.
Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 570 stabileşte procedurile şi principiile fundamentale, cât
şi modul lor de aplicare în ce priveşte responsabilităţile auditorului în legătură cu aplicarea convenţiei
contabile de bază a continuării activităţii la elaborarea situaţiilor financiare ale intreprinderii.
251.Auditul estimărilor contabile.

Estimarea contabilă desemnează o evaluare aproximativă a sumei unui element în absenţa unei metode
precise de măsurare (determinare). Cele mai frecvente estimări contabile se referă la:
- provizioane pentru deprecierea stocurilor şi creanţelor;
- amortizarea imobilizărilor asupra duratei lor de viaţă estimată;
- venituri anticipate;
- impozite amânate;
- provizioane pentru riscuri privind procesele în curs;
17
- pierderi asupra unor contracte pe termen lung;

- provizioane pentru garanţii.
Auditorul trebuie să reunească elementele probante suficiente şi adecvate asupra estimărilor contabile
cuprinse în situaţiile financiare: caracterul rezonabil al acestor estimări şi corecta şi completa
prezentare a informaţiilor în anexe.
În acest scop, auditorul poate:
- examina şi testa procedurile urmate de conducerea intreprinderii pentru efectuarea estimării;
- utiliza o estimare independentă pentru a o compara cu cea efectuată de conducerea intreprinderii;
- revedea evenimentele posterioare închiderii exerciţiului pentru a stabili dacă estimarea se confirmă.
Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 540 stabileşte procedurile şi principiile fundamentale cât şi
modul lor de aplicare în ce priveşte auditul estimărilor contabile conţinute în situaţiile financiare.
252.Procedurile analitice în auditul situaţiilor financiare.

Procedurile analitice cuprind compararea informaţiilor financiare ale intreprinderii:
- cu informaţiile comparabile ale exerciţiilor precedente;
- cu rezultatele stabilite de intreprindere – bazate pe bugete sau pe previziuni – sau estimate de auditor
(cum ar fi cele privind cheltuielile cu amortizările);
- cu informaţiile similare din sectorul de activitate din care face parte intreprinderea.
Procedurile analitice sunt utilizate în diferite etape ale misiunii de audit şi anume:
- pentru a ajuta auditorul să planifice natura, calendarul şi întinderea altor proceduri de audit (etapele
anterioare);
- în controalele substantive pentru găsirea elementelor probante;
- ca mijloc de revizuire a coerenţei de ansamblu a situaţiilor financiare (etapa V - următoare).
Atunci când auditorul foloseşte procedurile analitice ca şi controalele substantive, trebuie să ţină
seama de unii factori precum:
- obiectivele procedurilor analitice şi gradul de fiabilitate al lor;
- disponibilitatea informaţiilor şi fiabilitatea lor;
- sursele informaţiilor disponibile; sursele externe independente sunt în general mai fiabile decât
sursele interne;
- caracterul comparabil al surselor disponibile;
- cunoştinţele dobândite cu auditurile precedente etc.
tehnica procedurilor analitice este reglementată prin Standardul Internaţional de audit (ISA) nr. 520.
253.Confirmarea externă (directă).

Este o procedură care constă în a cere unui terţ având legături de afacere cu intreprinderea verificată,
să confirme direct auditorului informaţiile privind existenţa operaţiilor, a soldurilor etc. Auditorul are
latitudinea de a determina condiţiile şi întinderea acestei proceduri.
Procedura se demarează cu acordul conducerii intreprinderii supusă controlului; dacă aceasta nu se
arată favorabilă pentru o astfel de procedură, auditorul se poate găsi în una din următoarele două
situaţii:
- sau consideră că tehnicile compensatorii de control îi aduc elemente suficiente de probă;
- sau consideră că alte controale nu-l conduc la elemente probante faţă de limitele impuse de
conducerea intreprinderii, care va suporta consecinţele necesare cu privire la certificare.
Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 505 defineşte principalele cazuri în care auditorul are
obligaţia să procedeze la folosirea tehnicii confirmării directe:
- confirmarea unor cauze în baza cărora s-au realizat unele tranzacţii;
- confirmarea de către bănci a soldurilor conturilor şi alte informaţii considerate necesare;
- confirmarea conturilor de clienţi şi debitori;
- confirmarea stocurilor în depozite vamale, în consignaţie şi alte stocuri la terţi;
- valori imobiliare cumpărate prin intermediari financiari;
- împrumuturi de la terţi;
- confirmarea soldurilor costurilor de furnizori şi creditori.
Confirmarea poate să fie pozitivă, atunci când terţul solicitat îşi exprimă acordul asupra informaţiei
primită sau furnizează chiar el informaţia, sau negativă, atunci când terţului solicitat I se cere să nu
răspundă decât în cazul în care nu este de acord cu informaţia care i s-a prezentat.
Auditorul trebuie să ia în consideraţie orice fapt de natură să pună în discuţie fiabilitatea răspunsului
obţinut la cererea de confirmare externă (directă).
18
Procedurile şi principiile fundamentale, precum şi modalităţile lor de aplicare, în legătură cu utilizarea

de către auditor a procedurii confirmării externe (directe) ca mijloc de obţinere a elementelor probante,
sunt reglementate prin Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr.505, aplicabil începănd cu auditul
situaţiilor financiare ale anului 2001.
254.Tehnica observării fizice.

Observarea fizică este mijlocul cel mai eficace de verificare a existenţei unui activ, însă ea nu aduce
decât o parte din elementele probante necesare şi anume numai existenţa bunului respectiv; celelalte
elemente probante ca; proprietatea asupra bunului,valoarea atribuită etc. trebuie verificate prin alte
tehnici.
Acţiunile întreprinse de auditor pe linia controlului stocurilor, de exemplu, au ca obiectiv asigurarea
că:
- intreprinderea a prevăzut mijloace corespunzătoare care permit recenzarea activelor în condiţii de
fiabilitate; această fază a intervenţiei constă în studierea procedurilor de inventariere şi se situează deci
înaintea inventarierii propriuzise;
- aceste mijloace sunt puse în aplicare în mod satisfăcător; această fază constă în verificarea faptului
că persoanele însărcinate cu inventarierea aplică în mod corect procedurile şi se situează în timpul
inventarierii propriu-zise;
- lucrările de inventariere au fost corect exploatate (valorificate); această fază constă în a controla
dacă cantităţile recente sunt cele utilizate pentru evaluarea sumei stocurilor şi se situează deci după
inventarierea propriu-zisa.
255.Tehnica sondajului.
Ţinând seama de numărul de operaţii efectuate de intreprindere, auditorul nu poate verifica integral, de
exemplu, rulajele sau soldurile unui cont. El caută elementele probante pe un eşantion adecvat,
utilizând tehnica sondajului cel mai bine adaptat fiecărei situaţii.
Sondajul este definit ca o tehnică ce constă în selecţionarea unui anumit număr sau părţi dintr-o
mulţime, aplicarea la acestea a tehnicilor de obţinere a elementelor probante şi extrapolarea
rezultatelor obţinute asupra eşantionului la întreaga masă sau mulţime. Tehnica sondajului este
reglementată de Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 530.
Sondajele pe care le realizează auditorul în cursul misiunii sale sunt de două naturi diferite;
- în unele cazuri, în general cu ocazia verificării funcţionării controlului intern, auditorul caută să
demonstreze că elementele care constituie masa, mulţimea, prezintă o caracteristică comună (de
exemplu, vizarea sau aprofundarea comenzilor cu ocazia cumpărărilor); sondajele efectuate în astfel de
cazuri sunt sondaje asupra atribuţiilor;
- în alte cazuri, în general cu ocazia controlului conturilor, auditorul caută să verifice valoarea dată
unei mulţimi sau unei mase; acestea sunt sondaje asupra valorilor.
Auditorul poate folosi în general două tipuri de sondaje: sondajul statistic şi sondajul nestatistic, bazat
exclusiv pe experienţa sa profesională; acesta din urmă, însă, nu permite o extrapolare riguroasă a
rezultatelor obţinute asupra eşantionului la întreaga masă sau mulţime. Alegerea între cele două tipuri
de sondaje depinde de pregătirea profesională a auditorului şi de gradul de credibilitate pe care acesta
doreşte să îl dea concluziilor sale.
Oricare ar fi însă tipul de sondaj, este important să fie respectate câteva reguli riguroase privind decizia
asupra eşantionului şi parcurgerea unor etape obligatorii.
Deciziile prealabile executării sondajului pot fi prezentate schematic astfel:
Controlul întregii
mase sau mulţimi
Nu Sondaje asupra
Nu ansamblului mulţimii
Definirea Este suficient un Mulţimea Verificarea
obiectelor şi control prin Da conţine Da elementelor Da Controlul tuturor
alegerea → sondaj? → elemente → cheie este → elementelor cheie
mulţimii cheie? suficientă?
(masei)
Controlul tuturor
Nu
elementelor cheie
plus sondajele asupra
restului mulţimii
19
256.Elementele probante: definiţie, rol, criterii de apreciere.

Potrivit Standardelor Internaţionale de Audit, elementele probante într-o misiune de audit (“audit
evidence” sau “eléments probants”) reprezintă informaţii obţinute de auditor pentru a ajunge la
concluzii pe care acesta îşi fondează opinia; aceste informaţii constau în documente justificative şi
documente contabile care stau la baza situaţiilor financiare şi care sunt coroborate cu informaţii din
alte surse.
Elementele probante sunt obţinute printr-o combinare adecvată a testelor de procedură cu controalele
substantive sau numai prin controalele substantive. Testele de procedură sunt testele care permit
obţinerea de elemente probante privind eficacitatea conceperii şi funcţionării sistemelor contabile şi de
control intern. Controalele substantive sunt controale proprii ale auditorului în contabilitatea
intreprinderii şi constau în proceduri care urmăresc obţinerea elementelor probante prin care sunt
detectate anomalii semnificative în situaţiile financiare; ele sunt de două tipuri:
- controale privind tranzacţiile, operaţiile şi soldurile conturilor;
- proceduri analitice care constau în analiza tendinţelor şi ratiourilor (rapoartelor) semnificative,
examenul variaţiilor şi examene de coerenţă cu alte informaţii.
În funcţie de credibilitatea informaţiilor obţinute în etapele precedente, auditorul stabileşte programele
de control a conturilor pe baza cărora să poată obţine elementele probante necesare fundamentării
opiniei sale.
Această etapă a misiunii are, deci, ca obiectiv reunirea elementelor probante pentru a putea exprima o
opinie motivată asupra conturilor anuale, ceea ce presupune asigurarea respectării regulilor legale şi
regulamentare de către intreprindere şi anume:
- regulile de prezentare şi de evaluare stipulate în normele legale şi în cele profesionale;
- reguli de prudenţă;
- regulile referitoare la inventarieri;
- reguli de ţinere a registrelor şi a contabilităţii;
- existenţa activelor şi faptul că acestea aparţin intreprinderii;
- pasivele patrimoniale, veniturile şi cheltuielile privesc intreprinderea în cauză.
Elementele probante trebuie să îndeplinescă cumulativ două condiţii de calitate pentru a putea să stea
la baza fondării unei opinii: să fie suficiente şi să fie juste (adecvate).
Caracterul suficient se stabileşte în raport cu numărul de elemente probante colectate; caracterul just se
apreciază în raport cu gradul de adecvare, cu pertinenţa, fiabilitatea lor. În mod normal, auditorul
consideră necesar să se sprijine pe elemente probante care nu sunt concludente prin ele însele, dar care
contribuie la elaborarea convingerii sale. El poate deseori să fie determinat să caute elemente probante
de sursă sau natură diferită pentru a corobora o aceeaşi afirmaţie.
Elementele probante trebuie, în ansamblul lor, să permită auditorului să-şi facă o opinie cu privire la
situaţiile financiare. În general, auditorul nu examinează totalitatea informaţiilor la care are acces
pentru a-şi forma opinia, în măsura în care el poate ajunge la o concluzie cu privire la soldul unui cont,
o categorie de operaţii sau un control intern, aplicând tehnici de sondaj bazate pe raţionament
profesional sau eşantion statistic.
Factorii care influenţează raţionamentul auditorului în legătură cu ceea ce constituie elemente probante
suficiente cuprind:
- Importanţa riscului de inexactitate; acest risc poate depinde de:
• natura elementelor în cauză;
• adecvarea controlului intern;
• natura activităţilor realizate;
• existenţa unor situaţii susceptibile de a exercita o influenţă neobişnuită asupra
conducerii intreprinderii;
• situaţia financiară a intreprinderii.
- Importanţa relativă a elementului avut în vedere, ţinând seama de ansamblul informaţiilor bilanţului
contabil.
- Experienţa căpătată în cursul unor auditări anterioare.
- Concluziile procedurilor de audit, în special descoperirea eventuală a unor fraude sau erori.
- Tipul de informaţie disponibilă.
În cazul obţinerii de elemente probante pornind de la testele de procedură, aspectele sistemelor
contabile şi de control intern asupra cărora auditorul va strânge elemente probante se referă la:
- conceperea sistemelor contabile şi de control intern; sunt aceste sisteme concepute de o manieră care
să prevină sau să detecteze şi corecteze anomalii semnificative?
20
- funcţionarea sistemelor contabile şi de control intern; aceste sisteme au funcţionat de o manieră

satisfăcătoare pe toată perioada?
În colectarea elementelor probante pornind de la procedurile de conformitate, auditorul se asigură de
posibilitatea obţinerii unor afirmaţii în materie:
 de existenţă: controlul intern există?
 de eficacitate: controlul intern funcţionează eficace?
 de permanenţă: controlul a funcţionat eficace pe toată perioada în cursul căreia auditorul
înţelege să se sprijine pe el?
În cazul obţinerii de elemente probante pornind de la controalele substantive, auditorul trebuie să
determinedacă elementele rezultate din aceste controale precum şi din testele de procedură sunt
suficiente şi adecvate pentru a stabili dacă la elaborarea situaţiilor financiare de către conducerea
întreprinderii au fost întrunite criteriile următoare:
 de existenţă: un element al activului sau pasivului există la un moment dat;
 de drepturi şi obligaţii: un element de activ este un drept al intreprinderii iar un element de
pasiv este o obligaţie pentru intreprinderea dată, la un moment dat;
 de apartenenţă (de realitate) tranzacţiile sau evenimentele se referă la intreprinderea dată şi s-
au produs în cursul perioadei respective;
 de exhaustivitate: activele, datoriile, tranzacţiile sau evenimentele au fost înregistrate şi toate
faptele importante au fost menţionate;
 de evaluare: înregistrarea unui activ sau a unei datorii s-a făcut la valoarea lor de inventar;
 de măsurare: o operaţie sau un eveniment este înregistrată la valoarea sa de tranzacţionare şi un
venit sau o cheltuială aparţin perioadei;
 de prezentare si publicitate: o informaţie este prezentată, clasată şi descrisă conform
referenţialului contabil aplicabil.
Obţinerea de elemente probante privind o informaţie dată, de exemplu, existenţa de stocuri, nu scuteşte
obţinerea de elemente probante pentru o altă afirmaţie, de exemplu, evaluarea lor.
Auditorul poate obţine un grad de certitudine mai ridicat atunci când elementele probante adunate, de
origine şi de natură diferite, sunt concordante. În acest caz, auditorul poate obţine un grad de
certitudine global superior celui pe care îl obţine din fiecare din elementele probante luate izolat.
Invers, atunci când elementele probante obţinute din surse diferite nu sunt concordante între ele, poate
fi necesară folosirea unor proceduri suplimentare în scopul rezolvării contradicţiei.
Trebuie să existe un raport rezonabil între costul pentru obţinerea unor elemente probante şi utilitatea
informaţiei obţinute. Cu toate acestea, dificultăţile şi costurile suportate pentru a controla un element
deosebit nu pot justifica valabil, prin ele însele, omisiunea unei proceduri.
Atunci când auditorul are dubii legitime cu privire la o informaţie care prezintă o importanţă
semnificativă, el trebuie să se străduiască să obţină elemente probante suficiente pentru a elimina
aceste dubii. Dacă nu este în măsură să obţină aceste elemente probante suficiente, el nu trebuie să
formuleze o opinie fără rezervă.
257.Programul de control: rol, conţinut, forme de prezentare.

Nu există un program standard de control al conturilor deoarece acest program depinde exclusiv de
rezultatele etapelor precedente şi de caracteristicile fiecărei intreprinderi.
După cum s-a văzut, etapa de cunoaştere a intreprinderii a permis determinarea domeniilor
semnificative, a zonelor de risc şi a naturii operaţiilor; în etapa referitoare la aprecierea controlului
intern, auditorul a avut posibilitatea identificării existenţei controlului intern pe care se poate sprijini şi
verificării modului de funcţionare a acestuia. Numai în funcţie de aceste fluxuri de informaţii şi de
gradul de fiabilitate al lor auditorul îşi stabileşte programul de control al conturilor care, aşa cum s-a
mai amintit, poate fi restrâns sau extins.
Pentru stabilirea programului de control, auditorul va utiliza planul de misiune şi foaia de sinteză a
aprecierii controlului intern, documente ce asigură legătura cu etapele precedente.
Programul de control poate fi stabilit pe o foaie de lucru specială, care conţine rubricile următoare:
- lista controalelor de efectuat, ordonată pe secţiunile situaţiilor financiare; aceste controale trebuie cât
mai bine detaliate pentru a fi uşor de identificat documentele şi informaţiile necesare a se solicita
intreprinderii;
- întinderea eşantionului: ţinând seama de pragul de semnificaţie şi de evenimentele erori ce pot fi
descoperite, este indicat ca în această coloană să se menţioneze volumul sondajelor de efectuat pentru
controlul respectiv;
- indicarea datei la care a fost efectuat controlul este foarte importantă, având în vedere că, calitatea
unui control depinde de data la care s-a efectuat. Această coloană va fi completată pe măsura avansării
programului de control, ceea ce permite urmărirea cronologică a lucrărilor;
21
- o referinţă pentru foaia de lucru;

- probleme întâlnite: această coloană se foloseşte pentru supervizarea lucrărilor şi pentru a stabili
sinteza rezultatelor controalelor.
Un exemplu de structură a unui program de control se prezintă astfel:
Program de control Ref:

Dosar
- controlul imobilizărilor - Pag:
Exerciţiu Auditor: Data:
Data creării:
Viza responsabilului:
Data actualizării:
Mărimea Făcut de ……… Referinţa Probleme
Controale de efectuat
eşantionului la data de ……. (Foaia de lucru) întâlnite
Verificarea achiziţiilor Sume mai mari de Ionescu A6 Nimic
exerciţiului pe bază de 75.000 mii lei 16/03/95
comenzi, facturi şi
recepţii
258.Conţinutul unui raport asupra controlului intern.

Auditorul semnalează conducerii intreprinderii-client observaţiile pe care acesta le are asupra
controlului intern, oral sau în scris. Dacă descoperă lacune grave, el apreciază dacă refuză certificarea
sau o face cu rezerve. El poate sugera ameliorarea sistemului existent.
Comunicarea observaţiilor poate fi făcută printr-un “Raport asupra controlului intern”, al cărui
conţinut trebuie să respecte următoarele principii:
- prezentarea unei scurte sinteze asupra a ceea ce este esenţial pentru a folosi conducerii societăţii;
- prezentarea detaliată a problemelor pe servicii sau subunităţi ale societăţii pentru a putea fi uşor
difuzate;
- analiza fiecărei probleme în mod logic, de o manieră constructivă, pentru a permite societăţii să
utilizeze raportul ca un instrument de ameliorare a procedurilor în patru părţi: introducere şi sinteză,
sumar, detalii şi anexe.
Nota de introducere şi sinteză poate cuprinde:
- o amintire rapidă a misiunii, a locului şi rolului activităţii de apreciere a controlului intern, condiţiile
de executare şi metodele utilizate;
- concluziile raportului (cu eventuale trimiteri la părţile din raport care detaliază problema);
- data şi semnătura.
Nota de introducere şi sinteză are ca scop să permită destinatarilor principali (conducerea societăţii) să
aibă rapid cunoştinţă de concluziile esenţiale.
Sumarul raportului poate figura imediat după nota de introducere şi sinteză şi poate fi prezentat în
diferite feluri: recapitularea diferitelor titluri şi puncte care vor fi reluate în partea de “Detalii”,
reluarea rapidă a tuturor slăbiciunilor constatate.
Detaliile raportului corespund la ceea ce a fost anunţat în Sumar; structurarea detaliilor se face
urmărindu-se anumite principii:
- prezentarea punctelor în ordinea importanţei;
- recapitularea punctelor pe secţiuni, funcţii sau grupă de conturi;
- o parte poate fi avută în vedere pentru sfaturi mai puţin importante;
- o parte separată poate fi destinată punctelor care pot avea o incidenţă asupra certificării (însă atenţie
ca această parte să nu infirme opinia emisă asupra situaţiilor financiare în raportul general);
- sfaturile date în cursul exerciţiului precedent pot fi reluate aici dacă acestora nu li s-a dat curs.
Fiecare din punctele prezentate trebuie să conţină informaţiile următoare:
- descrierea punctelor slabe constatate;
- consecinţe şi incidenţe asupra situaţiilor financiare;
- sfaturi şi măsuri care permit ameliorarea situaţiei.
259.Ce sunt testele de conformitate.

Sunt testele pe care auditorul le face în etapa de confirmare a înţelegerii sistemului contabil şi de
control intern. Auditorul selecţionează un mumăr limitat de tranzacţii cărora le urmăreşte circuitul şi
reţine dacă controalele prevăzute au fost efectuate.
Testele de conformitate pot fi realizate după diferite modalităţi:
- observare directă;
22
- confirmare verbală a celor ce utilizează procedura respectivă;

- existenţa mijloacelor utizate (ştampile, vize, fişiere etc.);
- observarea ulterioară, constând din reluarea în întregime a circuitului plecând de la origine, pentru a-
l testa.
260.Ce sunt testele de permanenţă.

Sunt testele pe care auditorul le face în etapa de evaluare preliminară a modului de funcţionare a
sistemului contabil şi de control intern. Acestae au ca obiect verificarae dacă punctele forte şi cele slabe
identificate în sistemul contabil fac obiectul unei aplicări efective şi constante. Aceste teste trebuie să
fie suficient de ample pentru a convinge că procedurile controlate sunt aplicate într-o manieră
permenentă şi fără defecţiuni.
261.Evaluarea controlului intern: conţinut, etape.

Când estimează că poate să se sprijine pe fiabilitatea controlului intern pentru a limita intinderea
sondajelor sale şi a controalelor proprii asupra conturilor, auditorul va verifica funcţionarea acestui
control intern. Auditorul efectuează un studiu şi o evaluare a sistemelor considerate semnificative în
scopul identificării controalelor interne pe care doreşte să se sprijine, pe de o parte, precum şi riscurile
de eroare în tratarea datelor şi informaţiilor pe de altă parte. Toate acţiunile intreprinse de auditor în
această etapă sunt concentrate asupra a trei întrebări care furnizează baza de apreciere a sistemului de
control intern:
- care sunt procedurile efective, în funcţiune, care au ca obiectiv realizarea unui control intern
eficient?
- aceste proceduri sunt aplicate?
- în ce masură aceste proceduri satisfac realizarea unui bun control intern şi deci pot conduce la
elaborarea de documente financiar-contabile corecte?
Auditorul nu trebuie să verifice ansamblul controlului intern, ci numai acele elemente ale acestuia pe
care vor sa se sprijine, alcătuind în acest sens un program de verificare a controlului intern.
Obiectivul urmărit prin aprecierea controlului intern este de a determina în ce măsură auditorul se
poate sprijini pe acest control pentru a-şi putea defini natura, întinderea şi calendarul lucrărilor şi
intervenţiilor sale.
Etapele aprecierii controlului intern:
a) înţelegerea şi descrierea sistemelor semnificative;
b) confirmarea înţelegerii sistemului; testele de conformitate;
c) evaluarea riscurilor de eroare;
d) verificarea funcţionării controlului intern;
e) evaluarea preliminară; teste de permanenţă;
f) evaluarea finală şi incidenţa asupra misiunii.
262.Planul de misiune: conţinut, rol.

După cunoaşterea particularităţilor intreprinderii, profesionistul contabil are posibilitatea să îşi
orienteze misiunea în funcţie de domeniile şi sistemele semnificative; această orientare are ca obiectiv
identificarea riscurilor care pot avea o incidenţă semnificativă asupra situaţiilor financiare şi deci
asupra programării şi planificării misiunii de audit, permiţând:
- determinarea naturii şi întinderii controalelor în raport cu pragul de semnificaţie ales;
- organizarea lucrărilor de audit astfel încât să fie atins obiectivul de a certifica situaţiile financiare în
mod raţional, cu maxim de eficacitate şi în cadrul termenelor convenite cu clientul.
Planul de misiune este în fapt programul general de muncă în care sunt sintetizate toate informaţiile
obţinute pe baza cărora să poată fi orientată şi planificată misiunea de audit. Este documentul care
serveşte ca instrument de bază pentru toţi intervenanţii de-a lungul întregii misiuni de audit.
Redactarea planului de misiune şi pe această bază a programului de muncă presupune:
- alegerea membrilor echipei în funcţie de experienţa şi cunoştinţele lor în sectorul de activitate al
intreprinderii;
- repartizarea lucrărilor pe oameni, în timp şi în spaţiu (subunităţi, filiale în ţară şi în străinătate etc.);
- utilizarea lucrărilor realizate de auditorul intern al intreprinderii de alţi auditori externi sau experţi;
- coordonarea cu auditorii de la societăţile-surori şi de la societatea-mamă;
- solicitarea de specialişti pentru studierea sistemelor şi datelor informatizate în orice alte domenii
(juridic, fiscal, tehnic etc.);
- calendarul şedinţelor AGA şi CA;
- termenul de depunere a raportului.
23
Planul de misiune este deci un instrument de lucru care permite luarea de decizii cu privire la: lucrările
de efectuat, mijloacele necesare, datele intervenţiilor în teren, rapoarte şi relaţii de stabilit, bugetul de
timp şi costurile angajate.
Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 300 intitulat “Planificarea lucrărilor de audit” prevede
obligaţia planificării activităţii de audit ca o măsură de asigurare că această activitate se realizează de o
manieră eficientă.
IAS nu prevede un anumit model al planului de misiune (planului de audit), forma şi fondul acestuia
variind în funcţie de talia intreprinderii, complexitatea auditului, metodologia şi tehnologia specificată
utilizată de auditor; din planul de misiune nu pot lipsi informaţii care se referă la: cunoaşterea
activităţilor intreprinderii, înţelegerea sistemului contabil şi de control intern, riscul şi pragul de
semnificaţie, natura calendarului şi întinderea procedurilor de audit şi coordonarea, conducerea,
supravegherea şi revizuirea lucrărilor.
263.Orientarea şi planificarea auditului.

În această etapă profesionistul contabil obţine informaţii cu privire la particularităţile intreprinderii,
zonele sale de risc, domeniile şi sistemele semnificative, informaţii care să-I permită orientarea şi
planificarea controalelor astfel încât să fie prevenite lucrări inutile sau care nu vor servi realizării
obiectivelor misiunii de audit.
Principalele lucrări din această etapă sunt:
1. Culegerea de informaţii generale asupra intreprinderii
2. Identificarea domeniilor şi sistemelor semnificative
3. Redactarea Planului de misiune (planului de audit)
4. Elaborarea programului de muncă
264.Programul de muncă.
Pentru realizarea prevederilor Planului de misiune, ISA 300 prevede obligaţia pentru auditor de a
elabora şi documenta un Program de muncă în care sunt definite natura, calendarul şi întinderea
procedurilor de audit necesare.
Programul de muncă este un ansamblu de instrucţiuni puse în atenţia tuturor participanţilor la misiunea
de audit care permit controlul bunei execuţii a lucrărilor pe tot parcursul misiunii de audit. Programul
de muncă poate, de asemenea, să detalieze obiectivele auditului, precum şi bugetul de timp pentru
fiecare rubrică şi pentru fiecare procedură de audit folosită.
Pentru elaborarea programului de muncă auditorul va aprecia evaluarea specifică a riscurilor inerente
şi a riscurilor legate de control, cât şi nivelul de asigurare care ar urma să fie furnizată de controalele
substantive (controalele proprii ale auditorului).
Altfel spus, Programul de muncă este o detaliere a tuturor elementelor conţinute în Planul de audit (de
misiune), în vederea asigurării îndeplinirii acestuia din urmă.
Conţinutul tip al unui Plan de misiune este prezentat în continuare cu titlu de exemplu.
PLANUL DE MISIUNE
- conţinut tip -
I. Prezentarea intreprinderii:
- Denumirea
- Sediul social
- Capital social şi acţionari
- Înregistrare
- Scurt istoric
- Consideraţii succinte privind obiectivul de activitate, piaţa, concurenţa
II. Informaţii contabile:

- Bugete şi conturi previzionale
- Particularităţile sistemului contabil
- Principiile contabile; permanenţe;comparabilităţi plurianuale
III. Definirea misiunii:

- Natura misiunii: conturi anuale; conturi consolidate; previziuni etc.
- Alţi auditori, experţi sau cenzori cu misiuni în intreprindere
24
IV. Sisteme şi domenii semnificative:

- Prag de semnificaţie
- Funcţii şi conturi semnificative
- Zone de risc identificate
- Controale semnificative pe care ne putem sprijini
V. Orientarea programului de lucru:

- Aprecierea controlului intern
- Lucrări deosebite
- Confirmări de obţinut (interne şi externe)
- Inventare fizice
- Asistenţă de specialitate necesară (informatică, fiscalitate etc.)
- Documente de obţinut
VI. Echipa şi bugetul;
VII. Planificarea:
- Repartizarea lucrărilor
- Datele intervenţiilor pe etape
- Lista rapoartelor, scrisorilor de confirmare şi alte documente ce urmează a fi
emise (cu datele limită).
265.Faze şi etape în executarea unei misiuni de audit de bază.

Toate activităţile şi lucrările ocazionate de realizarea unei misiuni de audit de bază asupra situaţiilor
financiare ale unei entităţi pot fi grupate în trei faze şi zece etape care, în succesiunea lor logică şi
practică, aşa cum se pot identifica în Standardele Internaţionale de Audit, se prezintă astfel:
Faze Etape
- acceptarea mandatului şi contractarea lucrărilor de audit
Faza iniţială
- orientarea şi planificarea auditului
- aprecierea controlului intern
Faza executării lucrărilor - controlul conturilor
- examenul situaţiilor financiare
- evenimente posterioare închiderii exerciţiului
- utilizarea lucrărilor altor profesionişti
Faza finală - alte lucrări necesare închiderii
- raportul de audit
- documentarea lucrărilor de audit
266.Acceptarea mandatului şi contractarea lucrărilor de audit.

Înainte de a contracta o lucrare de audit a situaţiilor financiare ale unei entităţi, auditorul trebuie să
aprecieze posibilitatea de a îndeplini această misiune; trebuie să ţină seama de unele reguli
profesionale şi de deontologie.
Acţiunile intreprinse în această etapă permit auditorului să colecteze informaţiile necesare
fundamentării deciziei de acceptare a misiunii, şi acestea se referă la:
- cunoaşterea globală a intreprinderii (existenţa riscurilor nu presupune că auditorul refuză mandatul,
însă decizia sa de a accepta este luată în cunoştinţă de cauză, urmând să ia toate măsurile necesare, în
consecinţă);
- examenul de independenţă şi de absenţă a incompatibilităţilor;
- examenul competenţei;
- contactul cu fostul auditor sau cenzor;
- decizia de acceptare a mandatului;
- fişa de acceptare a mandatului.
Contractarea lucrărilor de audit
Normele legale româneşti prevăd obligaţia ca activitatea profesioniştilor contabili să se desfăşoare pe
bază de contracte de prestări servicii fără a se face vreo distincţie între misiunile de audit legal – care
presupun desemnarea acestor profesionişti de către adunarea generală a intreprinderii auditate şi
misiunile de audit contractual.
25
Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 210 prevede că auditorul şi clientul trebuie să convină
termenii şi condiţiile de realizare a misiunii de audit care vor fi consemnaţi intr-o “Scrisoare de
misiune de audit” (“Lettre de mission d’audit” sau “Angajament letter”) sau în orice alt tip de contract
adecvat.
Auditorul poate să decidă să nu trimită o nouă “scrisoare de misiune” pentru fiecarer din exerciţiile
viitoare. La primirea solicitării din partea intreprinderii-client, auditorul trebuie să aprecieze dacă unii
termeni din “scrisoarea de misiune” ar trebui modificaţi, ţinând seama de evoluţia semnificativă a
naturii sau importanţei activităţilor clientului său.
267.Ce este şi ce conţine scrisoarea de misiune (de angajament)?

Standardul International de Audit (ISA) nr. 210 prevede ca auditorul şi clientul trebuie să convină
termenii şi condiţiile de realizare a misiunii de audit care vor fi consemnaţi într-o “Scrisoare de
misiune de audit”.
Indiferent de forma pe care o îmbracă relaţia contractuală, din documentul respectiv nu trebuie să
lipsească termenii şi condiţiile următoare:
- obiectivul auditului situaţiilor financiare;
- responsabilitatea conducerii intreprinderii cu privire la pregătirea şi prezentarea situaţiilor
financiare;
- întinderea lucrărilor de audit, făcând referire la legislaţia aplicabilă, la reglementările sau
recomandarea organismelor profesionale al căror membru este auditorul;
- forma oricărui raport sau alte comunicări în legatură cu rezultatele misiunii de audit;
- riscul inevitabil de nedetectare a unor anomalii semnificative, ca urmare a sondajelor şi a altor limite
inerente oricărui sistem contabil şi de control intern;
- necesitatea de a avea acces fără restricţii la orice document contabil, piese justificative sau alte
informaţii solicitate.
Auditorul poate să decidă să nu trimită o nouă “scrisoare de misiune” pentru fiecare din exerciţiile
viitoare.
268.Care sunt prevederile de bază ale contractului de prestări de servicii de audit?
269.Ce este expertul contabil?

Expertul contabil este un profesionist contabil abilitat să exercite profesia contabilă în condiţiile fixate
prin normele internaţionale şi prin O.G. nr. 65/1994, aprobată prin Legea nr. 42/1995 cu modificările
şi completările ulterioare; aceste norme definesc expertul contabil ca fiind profesionistul abilitat să
revizuiască şi să aprecieze contabilitatea entităţilor de care nu este legat printr-un contract de muncă, şi
să ateste regularitatea şi sinceritatea situaţiilor financiare ale unei entităţi.
270.Care sunt normele de referinţă în auditul situaţiilor financiare?

În auditul situaţiilor financiare ale unei entităţi sunt folosite două categorii de norme de referinţă:
norme contabile şi norme de audit.
271.Ce sunt şi ce rol joacă normele de audit?

Normele (standardele) de audit reprezintă un ansamblu de reguli definite de o autoritate profesională la
care se referă auditorul pentru calificarea muncii sale. Acestea pot fi:
- Standardele Internaţionale de Audit (ISA), Practicile Internaţionale de Audit (IAPS), Standardele
Internaţionale privind Angajamentele de Revizuire (ISRE), Standardele Internaţionale privind
Angajamentele de Asigurare (ISAE), Standardele Internaţionale pentru Misiuni Conexe (ISRS)
emise de Consiliul pentru Standarde de Audit şi Asigurări (IAASB) din cadrul Federţiei
Internaţionale a Contabililor (IFAC);
- normele naţionale emise de un organism profesional recunoscut ca fiind autoritate în domeniu.
Normele de audit permit terţilor să aibă asigurarea că opinia auditorului va fi emisă în funcţie de
criterii de calitate omogene; ele permit însă şi auditorului să definească scopurile pe care le are de atins
prin punerea în lucru a celor mai potrivite tehnici.
Normele de audit se clasifică în trei categorii, acoperind întreaga activitate a auditorului:
- norme profesionale de lucru;
- norme de raportare;
- norme generale de comportament.
NORME DE REFERINŢĂ ÎN AUDIT
26
I. Norme profesionale de lucru NORME DE AUDIT

• orientarea şi planificarea Ansamblu de reguli definite
• aprecierea controlului intern de o autoritate profesională la
• obţinerea elementelor probante care se referă auditorul,
• documentarea lucrărilor pentru calificarea muncii sale
• etc.
NORME CONTABILE
Sunt comune la toţi cei care: II. Norme de raportare
• opinii fără rezerve
• stabilesc
• opinii cu rezerve
• controlează conturile
• opinie defavorabilă
• utilizează
• imposibilitatea exprimării unei opinii
Terţilor Auditorului
III. Norme generale de De a avea Definirea
comportament profesional asigurarea că scopurilor de
• independenţă opinia va fi atins prin
• competenţă emisă în punerea în
• secret profesional funcţie de lucru a
• calitatea muncii criterii de tehnicilor
• acceptarea şi respectarea misiunilor calitate potrivite
• etc. omogene
272.Ce sunt şi ce rol au normele contabile?

Normele (standarde) contabile sunt stabilite de organismele de reglementare din domeniul
contabilităţii care sunt, de regulă, organisme de interes public, autonome.
Normele contabile sunt comune şi obligatorii pentru toţi cei care stabilesc, controlează şi utilizează
situaţiile financiare. Entităţile care au obligaţia de a stabili situaţii financiare sunt cele prevăzute la art.
1 din Legea Contabilităţii. Cei care controlează sunt prevăzuţi prin legislaţia fiecărei ţări (auditori,
cenzori) şi au ca referinţă în activitatea lor normele contabile.
Situaţiile financiare sunt destinate să satisfacă nevoile comune de informaţii ale unei game largi de
utilizatori. Pentru mulţi utilizatori aceste situaţii financiare constituie singura sursă de informaţii
complementare care să le satisfacă nevoile.
Aceste situaţii financiare trebuie să fie stabilite potrivit uneia sau mai multora din referinţele
următoare:
- standarde internaţionale de raportare financiară;
- standarde sau norme contabile naţionale;
- alte referinţe contabile bine precizate şi recunoscute, aplicate pentru elaborarea şi prezentarea
situaţiilor financiare.
Normele contabile internaţionale sunt stabilite de IASCF (Fundaţia Comitetului pentru Standarde
Internaţionale de Contabilitate) şi sunt denumite generic Standardele Internaţionale de Raportare
Financiară (IFRS) care cuprind:
- Standardele Internaţionale de Raportare Financiară emise de IASB (IFRS);
- Standardele Internaţionale de Contabilitate (IAS);
- standardele de interpretare emise de SIC sau IFRIC;
- alte documente emise de IASB, SIC sau IFRIC.
273.Ce este şi cum se determină pragul de semnificaţie?

În general, prin prag de semnificaţie se înţelege nivelul, mărimea unei sume peste care auditorul
consideră că o eroare, o inexactitate sau o omisiune poate afecta regularitatea şi sinceritatea situaţiilor
financiare, cât şi imaginea fidelă a rezultatului, a situaţiei financiare şi a patrimoniului intreprinderii.
Altfel spus, pragul de semnificaţie reprezintă ceea ce în contabilitatea anglo-saxonă poartă denumirea
de materialitate, adică nivelul de eroare sub care înţelegerea şi interpretarea situaţiilor financiare nu
vor fi afectate semnificativ. De exemplu, diferenţa dintre un profit net de 499mii lei şi unul de 500 mii
lei nu pare să influenţeze evaluarea unei societăţi comerciale, în timp ce două cifre alternative de 250
mii lei şi 500 mii lei par să fie substanţial diferite şi probabil vor duce la o evaluare destul de diferită a
societăţii.
27
La începutul misiunii, stabilirea unui prag global de semnificaţie este necesar pentru a determina
domeniile şi sistemele semnificative.
În cursul misiunii, pragurile de semnificaţie determinate pentru controlul fiecărei secţiuni din situaţiile
financiare permite orientarea programelor de muncă spre riscurile existente, prin stabilirea mai corectă
a eşantioanelor de control; aceasta evită angajarea în lucrări care nu vor servi la fundamentarea opiniei
asupra situaţiilor financiare. Aceste praguri sunt, în general, inferioare pragului global pentru a ţine
cont de cumulul posibil al erorilor constatate.
La sfârşitul misiunii, pragul global permite auditorului să aprecieze dacă erorile constatate trebuie să
fie corijate sau să facă obiectul unei menţiuni în raport, dacă intreprinderea refuză să le corijeze.
Ca urmare, stabilirea unor praguri de semnificaţie permite:
- orientarea mai bună şi planificarea misiunii;
- evitarea lucrărilor inutile;
- justificarea deciziilor referitoare la opinia emisă.
Pentru determinarea pragului de semnificaţie pot fi utilizate diferite elemente de referinţă: capitalurile
proprii, rezultatul net, cifra de afaceri etc.
Definirea pragului de semnificaţie permite auditorului încă de la începutul activităţii (misiunii) sale să
aprecieze mai bine sistemele şi conturile susceptibile să conţină erori sau inexactităţi semnificative, iar
la sfârşitul misiunii să aprecieze dacă anomaliile pe care le-a descoperit trebuie să fie corectate în
cadrul exerciţiului, în scopul de a putea emite o opinie fără rezerve.
Unele circumstanţe particulare trebuie avute în vedere la determinarea pragului de semnificaţie:
- existenţa unor prevederi legale, statutare sau contractuale;
- evoluţia importantă de la un an la altul a unor posturi;
- capitaluri proprii sau rezultate anormale.
274.Ce este şi cum se calculează eroarea estimată prin extrapolare directă?
275.Ce este şi cum se estimează eroarea tolerabilă?

Eroarea tolerabilă este o eroare maximală într-o populaţie selecţionată pe care auditorul poate să o
accepte trăgând concluzii că rezultatele sondajului au atins obiectivul auditului.
276.Riscul de audit: componente şi relaţiile între acestea.

Riscul de audit reprezintă riscul ca auditorul să exprime o opinie incorectă prin faptul că erori
semnificative există în situaţiile financiare. El se divide în trei: riscul inerent (RI), riscul legat de
control (RC) şi riscul de nedetectare (RN). Relaţia dintre acestea se poate prezenta sub forma
următoare:
RA = Ri x RC x RN
277.Ce este riscul legat de control?

Riscul legat de control constă în faptul că o eroare semnificativă în cont sau într-o categorie de
operaţiuni, izolată sau împreună cu alte solduri de cont sau categorii de operaţiuni, nu este nici
prevenită, nici descoperită şi corectată prin sistemul contabil şi de control intern utilizate.
Riscul legat de control nu poate fi în întregime eliminat, având în vedere limitele inerente oricărui
sistem contabil şi de control intern.
În general, auditorul fixează un nivel ridicat al riscului legat de control, atunci când:
- sistemele contabile şi de control intern nu sunt aplicate corect;
- sistemul contabil şi de control intern al intreprinderii sunt considerate ca insuficiente.
Când evaluarea riscului legat de control se face la un nivel redus, auditorul va trebui să documenteze
elementele pe care se sprijină în concluziile sale.
278.Ce este riscul inerent?

Riscul inerent constă în posibilitatea ca soldul unui cont sau că o categorie de operaţiuni să comporte
erori semnificative, izolate sau împreună cu erorile din alte conturi sau categorii de operaţiuni, datorită
unui control intern insuficient. Pentru a evalua riscul inerent, auditorul recurge la judecăţi profesionale
bazate pe evaluarea unor factori ca:
- experienţa şi cunoştinţele cadrelor de conducere, eventualele schimbări intervenite în cursul
exerciţiului la nivelul conducerii;
- presiuni exercitate asupra conducerii şi alte împrejurări de natură a incita la prezentarea unor situaţii
financiare inexacte (număr mare de intreprinderi falite în sectorul de activitate);
28
- natura activităţilor desfăşurate de intreprindere (uzura morală a tehnologiei, echipamentelor,

produselor şi serviciilor, structuri neadecvate);
- factori influenţând sectorul din care face parte intreprinderea: condiţii economice şi concurenţiale,
inovaţii tehnologice, evoluţia cererii şi practicile contabile;
- situaţii financiare care pot să conţină anomalii: conturi conţinând ajustări privind exerciţiile
anterioare sau estimări;
- vulnerabilitatea activelor la pierderi sau deturnări;
- înregistrarea unor operaţiuni neobişnuite şi complexe, mai ales la sfârşitul exerciţiului.
279.Ce este riscul de nedetectare?

Riscul de nedescoperire constă în faptul că controalele declanşate de auditori nu reuşesc să descopere
o eroare semnificativă în soldul unui cont sau într-o categorie de operaţiuni, izolată sau împreună cu
alte solduri sau categorii de operaţiuni.
Nivelul riscului de nedetectare depinde de controalele proprii ale auditorului; riscul de nedetectare nu
poate fi eliminat în totalitate, oricare ar fi tehnicile şi procedurile folosite de auditor.
Există anumite relaţii între cele trei componente ale riscului de audit.
Riscul de nedetectare este invers proporţional cu cumulul riscurilor inerente şi riscurile legate de
control. De exemplu, dacă riscurile inerente şi cele legate de control sunt ridicate, trebuie fixat un nivel
al riscului de nedetectare redus, astfel încât să fie redus cât mai mult riscul de audit şi, invers, dacă
riscurile inerente şi cele legate de control sunt slabe, auditorul va accepta un nivel al riscului de
nedetectare mai ridicat, reducând astfel riscul de audit.
Pe de altă parte, trebuie sesizată şi relaţia de invers-proporţionalitate: dintre caracterul semnificativ şi
riscul de audit; cu cât pragul de semnificaţie este mai mare cu atât riscul de audit este mai mic şi
invers. Dacă, de exemplu, auditorul constată că pragul de semnificaţie acceptabil este redus, riscul de
audit creşte; atunci auditorul va putea:
- să reducă nivelul riscului legat de control prin compensarea cu teste de proceduri mai dezvoltate sau
suplimentare;
- să reducă riscul de nedescoperire modificând natura, calendarul şi întinderea controalelor proprii.
280.Ce este şi ce semnificaţie are importanţa relativă?
281.Daţi definiţia auditului în general şi elementele principale ale acesteia.

Noţiunea de audit în general semnifică revizia conturilor realizată de experţi independenţi în vederea
exprimării unei opinii asupra regularităţii şi sincerităţii acestora.
Prin audit, în general, se înţelege examinarea profesională a unei informaţii în vederea exprimării unei
opinii responsabile şi independente prin raportarea la un criteriu (standard, normă) de calitate.
Obiectivul oricărui tip de audit îl constituie îmbunătăţirea utilizării informaţiei.
Elementele principale care definesc auditul:
- examinarea unei informaţii trebuie să fie exclusiv o examinare profesională;
- scopul examinăriiunei informaţii este acela de a exprima o opinie asupra acesteia;
- opinia exprimată asupra unei informaţii trebuie să fie responsabilă şi independentă, ceea ce
presupune că persoana care face această examinare are anumite responsabilităţi pentru activitatea sa
şi trebuie să fie o persoană independentă;
- examinarea trebuie să se facă nu oricum ci după anumite reguli dinainte stabilite, cuprinse într-un
standard sau normă legală sau profesională care constituie criteriu de calitate.
282.Daţi definiţia auditului statutar şi elementele principale ale acesteia.

Prin audit statutar se înţelege examinarea efectuată de un profesionist contabil competent şi
independent asupra situaţiilor financiare ale unei entităţi în vederea exprimării unei opinii motivate
asupra imaginii fidele, clare şi complete a poziţiei şi situaţiei financiare precum şi a rezultatelor
(performanţelor) obţinute de acesta.
Altfel spus, auditul statutar este auditul financiar efectuat de auditori statutari care examinează şi
certifică în totalitatea lor situaţiile financiare, potrivit normelor de audit, inclusiv activităţi şi operaţii
specifice intreprinderii auditate, în virtutea unor dispoziţii legale (legea contabilităţii, legea societăţilor
comerciale, legea pieţelor de capital etc.), ca urmare a mandatului primit din partea proprietarilor
intreprinderii (acţionari, asociaţi).
Elementele de bază ale conceptului de audit statutar sunt:
- profesionistul competent şi independent care poate fi o persoană fizică sau persoană juridică;
29
- obiectul examinării efectuată de profesionistul contabil îl constituie situaţiile financiare ale entităţii,
în totalitatea lor: bilanţ, cont de profit şi pierdere şi celelalte componente ale situaţiilor financiare,, în
funcţie de referenţialul contabil aplicabil;
- scopul examinării: exprimarea unei opinii motivate cu privire la imaginea fidelă, clară şi completă a
poziţiei financiare (patrimoniului), a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute de entitatea auditată;
- criteriul de calitate în funcţie de care se face examinarea şi se exprimă opinia îl constituie
standardele (normele) de audit şi standardele (normele) contabile.
Orice definiţie a auditului statutar trebuie să ţină cont de nevoile şi aşteptările utilizatorilor, în măsura
în care acestea sunt rezonabile, precum şi de capacitatea auditorului statutar de a răspunde la aceste
nevoi şi aşteptări.
Publicul se aşteaptă ca auditorul statutar să joace un rol în protejarea intereselor sale, prin oferirea unei
resigurări referitoare la:
- acurateţea declaraţiilor financiare;
- continuitatea exploatării şi solvabilitatea firmei;
- existenţa unor fraude;
- respectarea de către firmă a obligaţiilor sale legale;
- comportamentul responsabil al firmei faţă de problemele legate de mediu şi probleme sociale.
283.Ce este auditul financiar? Dar auditul statutar?

Semnificaţia auditului financiar: dacă este vorba de “audit financiar care conduce la certificarea
situaţiilor financiare”, fără nici o îndoială este vorba de o parte din auditul legal, controlul legal sau
auditul statutar.
Denumirea simplă de “audit financiar” poate fi folosită pentru a desemna numeroase alte misiuni ca,
de exemplu:
- auditul financiar al procedurilor informatizate de ţinere a contabilităţii;
- auditul financiar al operaţiunilor de schimb pentru a verifica prezentarea regulamentară a acestora în
situaţiile financiare;
- auditul financiar al contabilizării cheltuielilor sociale pentru a verifica respectarea legislaţiei sociale;
- auditul financiar asupra situaţiei fiscale;
- auditul financiar asupra conturilor de clienţi pentru a verifica dacă evaluarea creanţelor îndoielnice
s-a făcut de o manieră prudentă etc.
Altfel spus, orice analiză, orice control, orice verificare şi orice studiu asupra unei secţiuni sau a unei
părţi din contabilitate sau din situaţiile financiare ale unei entităţi poate fi calificată ca “audit
financiar”.
O misiune de audit financiar poate fi prealabilă unei misiuni de audit operaţional sau unei misiuni de
audit de gestiune.
Din cele prezentate rezultă că sintagma “audit financiar” este mult mai cuprinzătoare decât cea de
“audit statutar”. Reglementarea europeană (Directiva a VIII-a) şi reglementările naţionale se referă
numai la auditul statutar, adică auditul asupra situaţiilor financiare ale entităţii. Din acest punct de
vedere, considerăm că folosirea sintagmei “audit financiar” în legislaţia românească în vigoare în locul
celei de “audit statutar” folosită în legislaţia europeană este de natură a crea confuzii.
Prin audit statutar se înţelege examinarea efectuată de un profesionist contabil competent şi
independent asupra situaţiilor financiare ale unei entităţi în vederea exprimării unei opinii motivate
asupra imaginii fidele, clare şi complete a poziţiei şi situaţiei financiare precum şi a rezultatelor
(performanţelor) obţinute de acesta.
Altfel spus, auditul statutar este auditul financiar efectuat de auditori statutari care examinează şi
certifică în totalitatea lor situaţiile financiare, potrivit normelor de audit, inclusiv activităţi şi operaţii
specifice intreprinderii auditate, în virtutea unor dispoziţii legale (legea contabilităţii, legea societăţilor
comerciale, legea pieţelor de capital etc.), ca urmare a mandatului primit din partea proprietarilor
intreprinderii (acţionari, asociaţi).
Elementele de bază ale conceptului de audit statutar sunt:
- profesionistul competent şi independent care poate fi o persoană fizică sau persoană juridică;
- obiectul examinării efectuată de profesionistul contabil îl constituie situaţiile financiare ale entităţii,
în totalitatea lor: bilanţ, cont de profit şi pierdere şi celelalte componente ale situaţiilor financiare,, în
funcţie de referenţialul contabil aplicabil;
- scopul examinării: exprimarea unei opinii motivate cu privire la imaginea fidelă, clară şi completă a
poziţiei financiare (patrimoniului), a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute de entitatea auditată;
30
- criteriul de calitate în funcţie de care se face examinarea şi se exprimă opinia îl constituie

standardele (normele) de audit şi standardele (normele) contabile.
Orice definiţie a auditului statutar trebuie să ţină cont de nevoile şi aşteptările utilizatorilor, în măsura
în care acestea sunt rezonabile, precum şi de capacitatea auditorului statutar de a răspunde la aceste
nevoi şi aşteptări.
Publicul se aşteaptă ca auditorul statutar să joace un rol în protejarea intereselor sale, prin oferirea unei
resigurări referitoare la:
- acurateţea declaraţiilor financiare;
- continuitatea exploatării şi solvabilitatea firmei;
- existenţa unor fraude;
- respectarea de către firmă a obligaţiilor sale legale;
- comportamentul responsabil al firmei faţă de problemele legate de mediu şi probleme sociale.
284.Auditul contractual: caracteristici şi obiect.
285.Societatea Alfa, auditată de dumneavoastră, a achiziţionat la 5 aprilie 2002 un ansamblu imobiliar spre
renovare şi a efectuat următoarele cheltuieli:
- preţ cumpărare teren: 90 mil. lei

- preţ cumpărare construcţie: 410 mil. lei
- taxe înregistrare: 83 mil. lei
- cheltuieli cu actele: 3,5 mil. lei
- onorarii notar: 14.744 mil. lei
(din care TVA 2.744.000 lei)
- comisioane: 29.900 mil. lei
- cheltuieli arhitecţi: 23.920 mil. lei
- reparaţii: 263.120 mii lei
Societatea a înregistrat în cheltuielile perioadei suma de 18.244.000 lei.
Care sunt sumele ce trebuiau contabilizate în cheltuielile perioadei, în contul terenului şi în contul construcţii?
Răspuns: 0 (toate cheltuielile ocazionate de achiziţia şi punerea în funcţiune a imobilizărilor corporale se

înregistrează în valoarea de intrare a imobilizărilor).
286.În calitate de auditor al intreprinderii Omega SA aţi constatat că la 31 decembrie stocul la produsul X este
contabilizat pentru 6.500.000 lei.
Care este valoarea stocului la 31 decembrie, cunoscând că intreprinderea foloseşte metoda FIFO, că stocul la
1 decembrie a fost de 500 unităţi a 10.000 lei fiecare, că în 10 decembrie s-au cumpărat 500 unităţi a 12.000
lei fiecare şi că în 20 decembrie au ieşit 400 unităţi?
Rezolvare:
data explicaţii cantitate preţ valoare
01.12. stoc 500 10.000 5.000.000
10.12 intrare 500 12.000 6.000.000
20.12. ieşire (400) 10.000 (4.000.000)
31.12 stoc 100 10.000 1.000.000
31.12 stoc 500 12.000 6.000.000
Total stoc la 31.12 600 7.000.000
287.Societatea Alfa a evaluat la 1 decembrie anul N – 4 un ansamblu imobiliar achiziţionat în anul N – 11 cu

400.000.000 lei (din care 80.000.000 lei pentru teren), amortizabil în 20 de ani; cu această ocazie a eliminat
amortismentele din valoarea contabilă. Valoarea de utilitate a ansamblului imobiliar a fost stabilită cu
această ocazie la 450.000.000 lei (din care 150.000.000 lei terenul); durata de viţă nu a fost modificată.
La 1 iulie anul N, ansamblul imobiliar a fost vândut cu 500.000.000 lei.
Care sunt:
– diferenţa din reevaluare ce trebuia înregistrată;
– suma amortizării în anul N;
31
– suma plusvalorii înregistrată cu ocazia vânzării.
Rezolvare:
data explicaţii clădire teren total
N-11 achiziţie 320.000.000 80.000.000 400.000.000
durata normală 20 ani -
amortizare anuală 320.000.000 / 20=16.000.000 -
N-4 amortizare în 8 ani 16.000.000*8=128.000.000
Valoare rămasă neamortizată 320.000.000-128.000.000=192.000.000 80.000.000 272.000.000
Valoare de utilitate 300.000.000 150.000.000 450.000.000
Diferenţă din reevaluare 300.000.000-192.000.000=108.000.000 70.000.000 178.000.000
Durata rămasă de amortizat 20 - 8 = 12 ani -
Amortizare anuală 300.000.000 / 12 = 25.000.000 -
Amortizare în N la 1 iulie 25.000.000 / 2 = 12.500.000 -
Amortizare până la vânzare 3*25.000.0000+12.500.000=87.500.000 -
Val.rămasă neamort.la vânzare 300.000.000 – 87.500.000=212.500.000 150.000.000 362.500.000
Valoarea de vânzare 500.000.000
Câştigul din vânzare 137.500.000
288.Enumeraţi şi explicaţi 8 diferenţe între auditul extern şi auditul intern.
289.Care sunt principalele lucrări de efectuat când examinaţi conturile de imobilizări corporale?
290.Prezentaţi 10 lucrări de efectuat când examinaţi conturile de imobilizări financiare.
291.Prezentaţi 10 lucrări de efectuat când examinaţi conturile de stocuri.
292.Prezentaţi 10 lucrări de efectuat când examinaţi conturile de trezorerie.
293.Prezentaţi 10 lucrări de efectuat când examinaţi conturile de capitaluri proprii.
294.Prezentaţi 10 lucrări de efectuat când examinaţi conturile de vânzări şi de clienţi.
295.Prezentaţi 10 lucrări de efectuat când examinaţi conturile de cumpărări şi de furnizori.
296.Enumeraţi 8 diferenţe între auditul extern şi auditul intern.
297.Care sunt principalele obiective ale controlului intern al unei entităţi?
298.Care sunt elementele de bază ale controlului intern al unei entităţi?
299.Explicaţi importanţa separării sarcinilor în organizarea controlului intern al unei entităţi.

Separarea sarcinilor este necesar a fi facută astfel încât să permită controlul reciproc al execuţiei lor.
Este de dorit să se evite ca una şi aceeaşi persoană să poată comite o eroare sau o inexactitate –
iregularitate - având posibilitatea de a o ascunde sau fără ca altă persoană să aibă posibilitatea de a o
ascunde sau fără ca altă persoană să aibă posibilitatea de a o descoperi.
Separarea funcţiilor, dacă ele sunt mai mult sau mai puţin numeroase, în funcţie de mărimea
intreprinderii, trebuie să asigure întotdeauna separarea a trei funcţii care, de regulă, se regăsesc în mai
toate intreprinderile, respectiv cele privind:
- realizarea obiectivelor intreprinderii;
- protejarea sau conservarea patrimoniului;
- înregistrarea operaţiilor sau contabilizarea lor.
300.Definiţi auditul intern şi controlul intern şi relaţia dintre acestea.

Auditul intern reprezintă acea componentă a auditului financiar care constă în examinarea
profesională efecutată de un profesionist contabil competent şi independent în vederea exprimării unei
opinii motivate în legatură cu validitatea şi corecta aplicare a procedurilor interne stabilite de
conducerea intreprinderii (entităţii).
32
Auditul intern reprezintă un compartiment de control din cadrul entităţii care efectuează verificări
pentru aceasta; face parte din controlul intern al entităţii şi are ca obiective de bază verificarea
eficacităţii sistemelor contabile şi de control intern.
Auditul intern la o entitate se poate realiza prin compartimente distincte ale acesteia şi, în acest caz,
auditorul intern face parte din structurile funcţionale ale entităţii economice sau sociale; auditul intern
se poate realiza şi pe baze contractuale cu o firmă de audit alta decât cea care efectuează auditul asupra
situaţiilor financiare ale acestei entităţi.
Controlul intern. Sistemul de control intern reperezintă un ansamblu de politici şi proceduri puse în
aplicare de conducerea unei entităţi în vederea asigurării, în măsura posibilului, a unei gestionări
riguroase şi eficiente a activităţilor acesteia; implică respectarea politicilor de gestiune, protejarea
activelor, prevenirea şi detectarea fraudelor şi erorilor, exactitatea şi exhaustivitatea înregistrărilor
contabile şi stabilirea la timp a informaţiilor financiare.
Existenţa unui sistem de control intern rational conceput şi corect aplicat constituie o serioasă
prezumţie asupra fiabilităţii conturilor şi a concordanţei dintre datele contabilităţii şi realitate.
301.Care sunt principalele obiective ale auditului intern?

Obiectivele auditului intern sunt:
1. protejarea activelor intreprinderii;
2. asigurarea fidelităţii şi exactităţii informaţiei contabile;
3. asigurarea respectării dispoziţiilor intreprinderii;
4. promovarea eficacităţii exploatării.
302.Care sunt cele 4 categorii de audit intern în funcţie de natură?
303.Prezentaţi o clasificare a misiunilor de audit intern.
304.Care sunt principalele etape de realizare a unei misiuni de audit intern?
305.Conţinutul şi structura planurilor de control al conturilor.

Pentru stabilirea programului de control, auditorul va utiliza planul de misiune şi foaia de sinteză a
aprecierii controlului intern, documente ce asigură legătura cu etapele precedente.
Programul de control poate fi stabilit pe o foaie de lucru specială, care conţine rubricile următoare:
- lista controalelor de efectuat, ordonată pe secţiunile situaţiilor financiare; aceste controale trebuie cât
mai bine detaliate pentru a fi uşor de identificat documentele şi informaţiile necesare a se solicita
intreprinderii;
- întinderea eşantionului: ţinând seama de pragul de semnificaţie şi de evenimentele erori ce pot fi
descoperite, este indicat ca în această coloană să se menţioneze volumul sondajelor de efectuat pentru
controlul respectiv;
- indicarea datei la care a fost efectuat controlul este foarte importantă, având în vedere că, calitatea
unui control depinde de data la care s-a efectuat. Această coloană va fi completată pe măsura avansării
programului de control, ceea ce permite urmărirea cronologică a lucrărilor;
- o referinţă pentru foaia de lucru;
- probleme întâlnite: această coloană se foloseşte pentru supervizarea lucrărilor şi pentru a stabili
sinteza rezultatelor controalelor.
Un exemplu de structură a unui program de control se prezintă astfel:
Program de control Ref:

Dosar
- controlul imobilizărilor - Pag:
Exerciţiu Auditor: Data:
Data creării:
Viza responsabilului:
Data actualizării:
Mărimea Făcut de ……… Referinţa Probleme
Controale de efectuat
eşantionului la data de ……. (Foaia de lucru) întâlnite
Verificarea achiziţiilor Sume mai mari Ionescu A6 Nimic
exerciţiului pe bază de de 75.000 mii lei 16/03/95
comenzi, facturi şi recepţii
33

Audit181 303

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Audit181 303

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

TESTE GRILĂ… Audit financiar 181 - 305

NOTĂ: începând cu nr. 181, întrebările necesită analiză şi judecăţi profesionale.

183.Care sunt caracteristicile unei misiuni de compilare?

184.Care este sfera de cuprindere a misiunilor de audit speciale?

185.Prin ce se caracterizează raportul auditorului asupra respectării clauzelor contractuale?

186.Prin ce se caracterizează raportul auditorului asupra situaţiilor financiare condensate?

188.Raportul asupra unor rubrici din situaţiile financiare.

189.Misiunea de examinare a informaţiilor financiare previzionale: caracteristici.

190.Explicaţi termenii de previziuni şi proiecţii în audit.

191.Obiectivul şi principiile generale ale unei misiuni de examen limitat (revizuire).

192. Proceduri de realizare a unei misiuni de examen limitat (revizuire).

193. Normele de raportare în cazul unei misiuni de examen limitat (revizuire).

194.Raportarea unei misiuni de compilare.

Raportul asupra misiunii de compilare trebuie să conţină elementele următoare:

195.Cum explicaţi necesitatea unui Cod etic în audit?

197.Explicaţi principiul integrităţii şi obiectivităţii în audit.

198.Explicaţi principiul competenţei în audit.

199.Explicaţi principiulconfidenţialităţii în audit.

200.Conceptul de independenţă în audit.

Principiul independenţei se aplică tuturor profesioniştilor contabili în practica liberă, indiferent de

201.Prezentaţi 5 situaţii de ameninţare la adresa independenţei.

202.Interesul propriu – ameninţare la adresa independenţei.

203.Slăbirea autocontrolului – ameninţare la adresa independenţei.

204.Renunţarea la convingeri – ameninţare la adresa independenţei.

205.Manifestări de familiarism – ameninţare la adresa independenţei.

206.Acţiuni de intimidare – ameninţare la adresa independenţei.

207.Protejarea independenţei prin normele legale şi profesionale.

208.Protejarea independenţei prin clauze contractuale cu clientul.

- aprobarea sau ratificarea de către Adunarea generală a clientului, a numirii cabinetului/societăţii

209.Protejarea independenţei prin măsuri interne cabinetului.

210.Investigaţii şi sancţiuni pentru nerespectarea normelor de comportament.

212.Obligaţiile etice ale experţilor contabili şi contabililor autorizaţi, salariaţi.

216.Explicaţi scopul şi obiectivele controlului de calitate al serviciilor de audit.

217.Controlul de calitate la nivelul organismului profesional.

218.Controlul de calitate la nivelul cabinetului de audit.

219.Rolul şi importanţa dosarului exerciţiului.

220.Rolul şi importanţa dosarului permanent.

221.Structura dosarului exerciţiului.

222.Structura dosarului permanent.

223.Elementele de bază ale raportului de audit într-o misiune de audit statutar.

224.Opinia defavorabilă: motive, mod de prezentare.

225.Explicaţi semnificaţia datării raportului de audit.

226.Imposibilitatea exprimării unei opinii: motive, mod de prezentare.

227.Opinia cu rezerve: motive, mod de prezentare.

228.Opinia fără rezerve: semnificaţie, mod de prezentare.

229.Opinia fără rezerve dar cu un paragraf de observaţii: semnificaţie, mod de prezentare.

situează de preferinţă după paragraful de opinie şi precizează, în general, că acesta nu constituie o

230.Paragraful opiniei: tipuri de opinie.

231.Paragraful privind natura şi întinderea lucrărilor de audit.

232.Paragraful introductiv al raportului de audit statutar.

234.Cazuri de dezacord cu conducerea intreprinderii-client.

235.Conţinutul raportului de audit.

236.Rolul raportului de audit.

237.Rolul şi conţinutul notei de sinteză.

238.Rolul şi conţinutul chestionarului de sfârşit de misiune.

239.Rolul şi conţinutul scrisorii de afirmare.

240.Utilizarea lucrărilor unui alt auditor.

241.Utilizarea lucrărilor auditorului intern.

- organizarea profesională; planificarea, supravegherea, controlul şi documentarea corectă a lucrărilor,

242.Utilizarea lucrărilor unui expert.

243.Elementele posterioare închiderii exerciţiului.

244.Faptele descoperite până la data raportului de audit.

246.Fapte descoperite după data publicării situaţiilor financiare.