Sunteți pe pagina 1din 16

Extras din cartea “Ochiul renașteri”i de Peter Kelder

Cele 19 vârtejuri energetice

Când m-am instalat în mănăstire, în primul rând, mi-a


explicat că corpul omenesc are nouăsprezece centri
energetici, numite „vârtejuri”. Șapte din ei sunt de bază,
iar ceilalţi douăsprezece sunt secundari. Aceste vârtejuri
reprezintă nişte formaţiuni puternice ale câmpurilor,
invizibile ochiului, dar existente în mod veridic.
Amplasarea vârtejurilor secundare corespunde amplasării
articulaţiilor membrelor:
 şase vârtejuri secundare superioare corespund
poziţiei articulaţiilor umerilor, articulaţiilor coatelor,
şi a încheieturilor mâinilor;
 şase vârtejuri secundare posterioare corespund
articulaţiilor bazinului, genunchilor şi gleznelor cu
tălpile (Fig.1.1).
Când picioarele omului sunt amplasate lateral formând un unghi de deschidere inferior a
90°, vârtejurile genunchilor formează un vârtej mare, care, datorită conţinutului de energie
concentrată în el, este aproape identic cu cel a vârtejurilor de bază. Şi, deoarece o persoană
obişnuită foarte rar se află în situaţia când sunt necesare mişcări intense de amplitudă mare,
efectuarea „şpagatului" şi alte exerciţii de acest fel, vârtejurile genunchilor aproape
întotdeauna formează un vârtej, forma spaţială a căruia se schimbă, continuu, în
concordanţă cu mişcările corpului. De acea uneori vârtejului genunchiurilor este atribuit la
cele de bază ca unul suplimentar, al optulea, şi se vorbeşte nu despre nouăsprezece
vârtejuri ci despre optsprezece.

Poziţionarea centrilor celor şapte vârtejuri principale este


următoarea:
 primul cel mai de jos- la baza corpului,
 al doilea - la acelaşi nivel cu cel mai înalt punct al
organului sexual,
 al treilea - un pic mai jos de ombilic,
 al patrulea - la mijlocul cutiei toracice,
 al cincilea - la nivelul bazei gâtului,
 al şaselea - între sprâncene în regiunea celui de al
treilea ochi,
 al şaptelea - reprezintă un con cu baza îndreptată în
sus şi poziţionat pe creştetul capului (Fig.1.2).

Într-un corp sănătos, aceste vârtejuri se rotesc cu o viteză


mare, asigurând cu „prană" sau „forţa eterică" pentru toate sistemele organismului uman.
Însă, când funcţionarea unuia sau a mai multor vârtejuri este perturbată, fluxul pranei
slăbeşte sau se blochează... Pe scurt, tulburarea circulaţiei pranei este exact ceea ce noi
numim „boală" sau „bătrâneţe".

La o persoană normală, frontierele externe ale vârtejurilor ies foarte mult în afara corpului.
 La persoanele mai puternice şi dezvoltate în multe privinţe, toate vârtejurile se
contopesc într-un câmp de formaţiune densă ce se roteşte formând la aspect un
gigantic ou energetic. (Fig.1.3).
 La un om obişnuit are la fel
aspectul unui ou, doar că
densitatea câmpului este
diversă, centrul vârtejurilor,
după densitate, fiind diferit la
periferie. (Fig. 1.4).
 La un individ bătrân şi
bolnav, aproape toată energia
vârtejurilor este concentrată
lângă centrul lor şi deseori nu
ies în afara corpului. (Fig.1.5).

Cea mai rapidă şi radicală metodă de


restabilire a sănătăţii şi tinereţii constă
în redarea vârtejurilor caracteristicile
lor energetice normale. Pentru a o face, există cinci exerciţii simple. Mai exact sunt şase, dar
al şaselea este deosebit şi eu vă voi povesti despre el separat.
La moment ne oprim asupra celor cinci exerciţii, fiecare acţionând benefic, însă plinătatea
efectului se atinge doar din îndeplinirea sistematică a tuturor cinci.
De fapt, nu sunt doar simple exerciţii, nu în zadar lama le numesc „mişcări rituale". Aceste
mişcări rituale compun un sistem simplu de antrenament eteric, numit „Ochiul renaşterii".

Prima Mișcare Rituală

Se efectuează cu scopul de a oferi rotirii vârtejurilor un


moment adiţional de inerţie. Mai simplu vorbind, cu
ajutorul primei mişcări rituale ca şi cum am accelera
vârtejurile, conferindu-le viteză şi stabilitate.

Poziţia iniţială pentru prima mişcare rituală: staţi în


picioare drepţi cu mâinile întinse lateral orizontal la nivel
umerilor. Având deja această poziţie, începeţi rotirea în
jurul propriei axe până veţi simţi o uşoară ameţeală. Este
foarte importantă şi direcţia în care vă rotiţi - de la stânga
la dreapta. Cu alte cuvinte, dacă aţi fi in centrul unui
cadran de ceas aflat pe podea şi cu faţa în sus, v-aţi roti
în direcţia acelor de ceasornic. (Fig.2). Femeile se
rotesc în aceeaşi direcţie

Pentru marea majoritate adulţilor e de ajuns să se


rotească de cinci ori în jurul axei sale pentru a simţi ameţeală. Din această cauză, lama
recomandă pentru începători să se limiteze doar la trei ori. Dacă, după efectuarea primei
mişcări rituale, veţi simţi nevoia de a vă aşeza sau culca, pentru a scăpa de ameţeală, în
mod obligatoriu ascultaţi-vă această necesitate naturală a corpului vostru. Eu, la început,
procedam anume în acest mod.

În perioada de început a efectuării mişcărilor rituale este important să nu supradozaţi. Să fiţi


atenţi ca să nu treceţi acea limită, după care o uşoară ameţeală trece în una mai puternică şi
e acompaniată de uşoare accese de greaţă, deoarece practica următoarelor mişcări rituale
poate duce la vomă. Practicând toate cele cinci mişcări rituale, veţi observa cu timpul că
puteţi să vă rotiţi în prima parte tot mai mult şi mai mult fără a ajunge la o ameţeală evidentă.
În afară de aceasta, pentru a „îndepărta" limita ameţelilor, puteţi folosi metoda larg aplicată în
practică de către dansatori şi sportivii patinajului artistic. Înainte de a începe rotaţia, fixaţi
privirea pe un punct imobil direct în faţa voastră. Începând rotirea, nu luaţi privirea de la
punctul ales pe cât e posibil. Când însă, din cauza rotirii capului, punctul fixării privirii va
pleca din câmpul vostru de vizualizare, întoarceţi rapid capul anticipând rotirea corpului, şi,
pe cât e posibil de repede, iarăşi „prindeţi" cu privirea acel punct imobil. Această metodă de
lucru cu utilizarea punctului de reper permite de a îndepărta considerabil limita ameţirii.

Când îmi exercitam serviciul militar în India, permanent mă mira cum puteau aşa zişii
„dervişii dansatori" să se rotească fără oprire, ore întregi, într-un dans straniu religios.
Cunoscând prima mişcare rituală mi-am amintit două momente destul de importante: primul -
dervişii dansatori se roteau permanent în aceeaşi direcţie, de la stânga la dreapta, după
acele ceasornicului, şi al doilea - toţi ei aveau un aspect puternic şi tânăr - nu se puteau
compara cu persoanele de aceeaşi vârstă.

Am întrebat pe unul din învăţătorii lama din sat dacă are vreo legătură practica dervişilor
dansatori cu mişcările rituale. Mi-a răspuns că dervişii folosesc în practica lor acelaşi
principiu, însă l-au dus până la absurd. Ca rezultat a hipersolicitării vârtejurilor prin acţiunea
corpului, la un anumit moment apare o tulburare serioasă. Are loc ceva asemănător cu o
„explozie internă", ce are acţiuni destul de malefice asupra corpului. Dervişii explică această
„explozie" ca pe o „iluminarea psihică" - ceva de genul unei iluminări religioase dar în
majoritatea cazurilor aceasta este o eroare, deoarece starea ce rezultă are foarte puţine
tangenţe cu „iluminarea adevărată".

Spre deosebire de dervişi, lama, în practica lor, nu se rotesc niciodată până la completa
epuizare, efectuând mişcarea nu de sute de ori, ci doar zece- douăsprezece ori, exact atâtea
ori cât e necesar, în fiecare caz, anume pentru stimularea vârtejurilor. Cifra maximală de
rotaţii pentru o singură dată însă nu trece de douăzeci şi una de ori.

A doua mişcare rituală

Imediat după prima mişcare rituală, - continuă Sir


Henry Bradford, - se efectuează a doua mişcare
rituală, care umple vârtejurile cu forţa eterică,
mărind viteza lor de rotire şi conferindu-le
stabilitate. Efectuarea ei este şi mai simplă decât
prima. Poziţia iniţială a celei de a doua mişcări
rituale este culcat pe spate (Fig.3). Ar fi optim să
staţi culcat pe un covor gros sau pe ceva destul
de moale şi cald.
Lama utilizează covoraşele pentru meditare. Este
o rogojină groasă din fibre vegetale şi lână de iac.
Scopul principal al covoraşului este de a izola
corpul de răceala podelii, cu toate că lama
utilizează covoraşele şi în timpul practicilor de
meditaţie pentru a şedea confortabil, de aici vine
şi denumirea de „covoraş pentru meditaţie". Lama
acordă rolul principal în special meditaţiilor,
folosind „Ochiul renaşterii" doar ca mijloc pentru a
menţine corpul în formă şi asigurându-i acea
imensă energie, care e necesară pentru o
meditaţie efectivă.
A doua mişcare rituală se efectuează astfel: întindeţi mâinile de-a lungul corpului cu degetele
unite strâns lipite de podea şi ridicaţi capul lipind cu putere bărbia de piept. Apoi ridicaţi
picioarele drepte vertical în sus, fiind atenţi să nu va depărtați bazinul de la podea. Dacă
puteţi, ridicaţi picioarele nu doar vertical în sus ci şi spre voi până în momentul când simţiţi
că bazinul se ridică de la podea. Scopul principal - să nu îndoiţi picioarele în genunchi. Apoi,
încet, întoarceţi la podea capul şi picioarele. Relaxaţi toţi muşchii şi repetaţi mişcarea încă o
dată.

În această mişcare rituală o mare importanţă o are coordonarea mişcărilor cu respiraţia. La


început expiraţi pentru a scoate tot aerul din plămâni. Pe parcursul ridicării capului şi a
picioarelor urmează să faceţi o lină inspiraţie foarte profundă şi completă, în timpul coborârii
lor - tot o astfel de expiraţie. Dacă aţi obosit şi aţi decis să vă odihniţi un pic între repetări,
stăruiţi-vă să păstraţi acelaşi ritm al respiraţiei, ca şi pe parcursul mişcărilor. Cu cât mai
profundă este respiraţia, cu atât mai înaltă este eficacitatea practicii.

Unul din lama îmi povestea că a venit în mănăstire foarte bolnav şi slăbit şi nu putea ridica
nici un pic picioarele drepte de la podea. Din această cauză a început prin ridicarea
picioarelor îndoindu-le în genunchi şi abia de putea ridica capul de la podea. Treptat a reuşit
să ridice coapsele cu genunchii în sus, însă gleznele rămâneau în jos. Apoi, datorită
antrenamentului zilnic, a învăţat să îndrepte picioarele îndoite şi să strângă bărbia la piept, la
scurt timp, a reuşit să ridice în sus vertical picioarele perfect drepte (Fig.3).

Şi în genere, acest lama mă surprindea. Când îmi povestea despre păţaniile lui de la
începutul practicii, el avea aspectul unui etalon al tinereţii virile şi al puterii, cu toate că ştiam,
ca vârstă era cu mulţi, mulţi ani mai în vârstă ca mine. Dar, sincer vorbind, în admirarea mea
faţă de acest om nu era acea fracţiune de uimire indescriptibilă ce o aveam faţă de lama Kî.
După lama Kî, să mă uimeşti cu tinereţea şi puterea sau supraomenescul unui bătrân era
practic imposibil.

Acelaşi lama, despre care vă povesteam, periodic se distra prin acea, că ducea jos în sătuc
fructe din livada mănăstirii pentru a le schimba pe lapte de iac. În mănăstire aveau capre, dar
acest om prefera laptele de iac. Si alţi lama îl preferau. Pe semne, altitudinea de la nivelul
mării, unde se afla valea noastră, nu era chiar aşa de mare, deoarece în mica grădină,
cultivată de lama pe terasa de jos a mănăstirii, acoperită cu un strat gros de pământ fertil
adus din luncă, creşteau pomi fructiferi scunzi, ce reuşeau peste vară să dea o roadă destul
de bună.

De obicei, lama încărca cu fructe un coş mare (în el încăpeau nici mai mult nici mai puţin de
o sută de livre de mere mărunte şi pere) şi cu un pas cadenţat cobora în jos pe cărare. În sat
dădea merele şi aranja în coş câteva ulcioare grele cu lapte, apoi, tot atât de cadenţat, se
ridica înapoi în mănăstire.

După câteva luni de trai în mănăstire, în momentul când pentru prima dată m-am decis să îl
însoţesc într-o astfel de plimbare, am fost nevoit să mă opresc nu mai puţin de zece ori
pentru a-mi trage răsuflarea. E şi adevărat, mai târziu am fost şi eu în stare să fac plimbări în
sus şi în jos cu aceeaşi uşurinţă, dar aceasta e o altă poveste.

A treia mişcare rituală

A treia mişcare rituală trebuie efectuată imediat după primele două. Şi, la fel ca şi primele
două este foarte simplă. Poziţia iniţială este de a sta pe genunchi, îi depărtaţi unul de altul la
nivelul bazinului, astfel ca coapsele să fie situate strict vertical. Palmele le amplasaţi pe
partea posterioară a muşchilor coapsei exact sub fese. Apoi aplecaţi capul înainte, lipind
bărbia de piept. Aruncând capul înapoi în sus, bombaţi cutia toracică şi încovoiaţi coloana
vertebrală înapoi, sprijinindu-vă un pic cu mâinile de coapse, după ce vă întoarceţi în poziţia
iniţială cu bărbia lipită de piept. Un pic vă odihniţi, şi dacă e necesar repetaţi de la început.
Aceasta este a treia mişcare rituală a „Ochiului renaşterii" (Fig.4).

Ca şi a doua mişcare rituală, a treia


cere o sincronicitate a mişcărilor cu
ritmul respiraţiei. La început faceţi o
expiraţie la fel de profundă şi completă
ca la exerciţiul doi. Indoindu-vă înapoi
urmează să inspiraţi, iar întorcându-vă
în poziţia iniţială - să expiraţi.
Profunzimea respiraţiei are o
importanţă majoră, deoarece
respiraţia este veriga de legătură între
mişcările corpului fizic şi dirijarea forţei
eterice. Din această cauză în timpul
efectuării exerciţiilor „Ochiul renaşterii"
se cere o respiraţie cât mai profundă
şi completă. Cheia unei respiraţii
profunde şi complete este în expiraţie. Dacă expiraţia este făcută complet, la fel de completă
va fi şi inspiraţie ce urmează natural.
Am avut ocazia să urmăresc cum aproximativ cincizeci de lama efectuează simultan practică
„Ochiul renaşterii". Ca atenţia să nu fie distrasă de la procesele interne ce se petrec în corpul
eteric, ei îndeplineau toate mişcările rituale, în afară de primul, cu ochii închişi.

Deja de mii de ani, lama au descoperit, că omul poate găsi în interiorul său răspunsurile la
toate misterele de neînţeles ale existenţei. Şi unica metodă veridică este practica, deoarece
începând cu un anumit nivel de complexitate al organizării materiei lumii, intelectul devine
neputincios - nu are mijloacele necesare pentru perceperea întregii complexităţi şi totodată a
întregii simplităţi chiar şi a lumii astrale, nemaivorbind deja de multele lumi de rang mai înalt.

Totul, din ce este creată această lume în care trăim, îşi are originea în chintesenţa noastră
internă, de aceea viaţa reprezintă întotdeauna propria noastră creaţie. Doar alegerea noastră
defineşte cum se vor constitui circumstanţele, doar datorită dorinţelor noastre şi deciziilor,
luate sau neluate, se formează acele situaţii în care noi ne aflăm.

Pentru majoritatea oamenilor din occident, predispuşi să creadă că totul depinde de nişte
forţe ale lumii externe imposibil de controlat prin propria noastră voinţa, această concepţie
este incomprensibilă şi inacceptabilă. Insă lama consideră, că e viceversa, voinţa personală
a omului este, într-adevăr, atotputernică. Totul depinde de nivelul „cunoştinţei practice" pe
care o deţine omul. Dar cunoştinţa practică este nu doar informaţia, dar mai exact
cunoaşterea a ceea cum să conduci conştientizat voinţa proprie în manifestarea ei nu doar în
această lume, ci şi în alte lumi mult mai „fine".

Acum, printre oameni, se propagă eronata idee de a confunda cunoaşterea cu informaţia şi


informatizarea. Poţi poseda graţios, în masă, informaţia intelectuală, dar, de fapt,
necunoscând nimic, adică fără a poseda capacitatea de aplicare a cunoştinţeşor. Poţi
cunoaşte, neacumulând mulţimea de informaţie, adică manipulând, în mod practic, voinţa
personală pe toate nivelele de manifestare a existenţei.

Un exemplu notoriu reprezintă starea fizică a corpului. Majoritatea oamenilor din occident,
inclusiv fiziologii profesionali, savanţii şi intelectualii superinstruiţi sunt ferm convinşi de
ireversibilitatea proceselor de îmbătrânire şi imposibilitatea restabilirii corpului. Insă practica
tuturor lama, ai căror restabilire este doar etapa primară în dezvoltarea fiinţei omeneşti,
demonstrează opusul convingerilor intelectualilor. Deci avem de a face cu o iluzie, totul
constă în capacitatea utilizării mecanismelor ce oferă omului accesul la conducerea
conştientizată a voinţei personale.

Lama, şi în particular locuitorii mănăstirii, unde se păstrează cunoaşterea despre „Ochiul


renaşterii", efectuează, la nivel astral şi eteric, un lucru imens, orientat spre bunăstarea
omenirii. Deoarece nivelele mai fine sunt şi mult mai înalte, având, prin urmare, un caracter
regent pentru nivelurile mai brute sau mai joase, schimbările neînsemnate efectuate la
nivelele eterului şi în special la nivelele astrale, provoacă schimbări globale esenţiale la nivel
fizic, cu toate că cer aplicarea a unei mai mici energii decât ar fi necesară pentru schimbările
corespunzătoare nemijlocit la nivel fizic fără aplicarea forţei, ce aparţine nivelurilor mult mai
înalte.

Într-o zi lumea va urma să se trezească uimită şi să admire rezultatele lucrului măreţ, făcut
de adepţii învăţăturilor tainice (printre care se numără şi lama tibetani) în colaborare cu alţii,
cu forţe la moment necunoscute omenirii.

Va sosi clipa, când deasupra planetei oamenilor se va aprinde răsăritul unei epoci noi, va fi
clipa naşterii unei noi omeniri. Va apărea noul om, care îşi va controla voinţa şi care va
învăţa prin acţiunile ei conştiente să descopere imensul potenţial ascuns în propriile forţe,
trecând prin durere şi suferinţe pentru a eradica războaiele şi lipsurile din practica acestei
planete.

Ne aşteaptă încă multe încercări, deoarece aşa zisa „omenire civilizată" se află acum în
necuprinsele adâncuri ale întunericului şi ale celor mai întunecate vremuri dintotdeauna, însă
ne sunt rezervate cele mai bune destine şi viitorul nostru este văzut plin de glorie şi de
bucuria ascensiunii spre culmile spiritului. Şi fiecare persoană, care va decide să facă măcar
cel mai mic pas către dezvoltarea şi descoperirea conştiinţei proprii, un pas către înţelegerea
propriului suflet, va contribui cu micul său ajutor la generala evoluţie a inteligenţei omeneşti,
apropiind victoria întregii omeniri în crâncena luptă pentru o nouă calitate a conştientizării.

Toate acestea sunt spuse de mine doar pentru a sublinia: practicarea mişcărilor rituale ale
„Ochiului renaşterii" nu e doar un simplu antrenament fizic şi un
mijloc de autoîntremare, ci şi ceva mult mai global - unul din instrumentele de stăpânire a
voinţei.

A patra mişcare rituală

Atunci când pentru prima dată am început a patra mişcare rituală, povestea colonelul, îmi
părea foarte complicată. Însă, peste o săptămână de antrenamente, o executam cu aceeşi
uşurinţă de care dădeam dovadă la efecturea exercitiilor precedente.

Pentru executarea celei de a patra mişcări rituale, aşezaţi-vă pe podea, întindeţi picioarele în
faţă cu tălpile poziţionate în părţi la nivelul umerilor. Îndreptând coloana vertebrală, puneţi
palmele cu degetele unite între ele pe podea, în părţi, lângă fese. Degetele mâinilor trebuie
să fie îndreptate înainte. Aplecaţi capul în jos, lipind bărbia de piept.

Apoi daţi capul pe spate, pe cât e posibil în sus şi în urmă, şi ridicaţi trunchiul în faţă până la
poziţionarea lui pe orizontală. În faza finală, coapsele şi trunchiul trebuie să se afle pe
acelaşi plan orizontal, iar gambele şi mâinile să fie poziţionate vertical, precum picioruşele
unei mese. Atingând această poziţie, pentru câteva secunde încordaţi toţi muşchii corpului,
apoi relaxaţi-i şi reveniţi la poziţia iniţială cu bărbia lipită de piept (Fig.5). Apoi, repetaţi totul
de la început.

În această mişcare punctul cheie este respiraţia.


Iniţial, expiraţi. Ridicându-vă şi, dând capul pe
spate, efectuaţi o inspiraţie lină şi adâncă. În timpul
încordării muşchilor – reţineţi respiraţia, iar când
coborâţi la poziţia iniţială - expiraţi complet. În timpul
odihnei dintre repetări - menţineţi acelaşi ritm al
respiraţiei.

Înainte de a pleca din mănăstire, - continuă


povestirea sa colonelul, - lama-învăţătorii mi-au
spus, că trebuie să transmit învăţătura primită
acelor persoane care vor dori să se familiarizeze cu
ea, dar, nici într-un caz, să o nu transform într-o
sursă de îmbogăţire proprie. Este exact acelaşi
lucru pe care mi l-a spus şi lama Kî. Din această
cauză am hotărât să călătoresc un timp prin India,
şi, ca probă, să ofer în câteva oraşe mari lecţii de
practicare a „Ochiului renaşterii" - pentru doritori
indieni sau chiar englezi.

Chiar din primele zile ale predării mele am avut de


înfruntat, cu primii mei ucenici, o problemă care îmi
părea de nerezolvat pe atunci. Elevii englezi şi
americani, care erau aproximativ cincisprezece la
număr, au început să mă întrebe, cât îmi datorează
pentru studii. Când le-am spus că sunt un om cu o
stare financiară destul de satisfăcătoare şi ţin
aceste lecţii nu pentru a câştiga bani, câţiva din ei
au încetat să mai vină la mine. Cei care au rămas însă nu au contenit să îmi ceară să fixez
mărimea costului de studii. Un domn în etate mi-a explicat, că, luând lecţii la mine gratis, se
simte dator şi acest fapt îi provoacă permanent o senzaţie de disconfort intern. Conform
tuturor aparenţelor, aceeaşi senzaţie o simţeau şi ceilalţi ucenici ai mei.

Eram într- o profundă confuzie şi nu îmi imaginam cum să rezolv această problemă, când,
într-o zi, plimbându-mă seara de-a lungul râului, am văzut pe un învăţător-yoghin indian
înconjurat de ucenici. Şi atunci m-a luminat o idee: iată pe cine trebuia să întreb cum tradiţia
soluţionează astfel de probleme. Datorită unuia dintre ucenici, care şi-a oferit ajutorul de
translator, m-am adresat către guru - astfel sunt numiţi în India învăţătorii-yoghini - şi l-am
rugat să mă ilumineze.

„Văd în faţa mea ochii unui om înţelept, mi-a răspuns guru, şi nu înţeleg de ce nu poţi găsi
soluţia unei probleme atât de simple. Dascălii tăi ţi-au dat instrucţiuni de a nu transforma
această învăţătură în sursa unei îmbogăţiri, dar oare ei ţi-au interzis de a primi plata pentru
învăţarea aelora care simt necesitatea interioară de a achita costul lecţiilor?

„Guru-varta" şi „guru-dakshina" - astfel numesc cei înţelepţi mulţumita, pe care ucenicii


recunoscători o aduc învăţătorului, răsplatind în acest mod, cel puţin simbolic, pentru tot
ceea ce el le dă. Şi dacă învăţătorul nu primeşte mulţumita, atunci el ori procedează
incorect, ori dă de înţeles ucenicului că, în careva fapt, nu i-a justificat încredere şi urmează
să plece.
Lasă fiecare să aducă ceea ce doreşte, în acea cantitate pe care o consideră justă. Astfel, ei
vor înceta să sufere din cauza senzaţiei de a fi dator, satisfacându-şi necesitatea de a te
mulţămi corespunzător posibilităţilor lor şi acelei importanţe pe care o are pentru ei
învăţătura ce le voi oferi. Vezi, totul e foarte simplu.

Aceasta este tradiţia şi nu e necesar să o încalci. Dacă consideri că ai dreptul de a da


oamenilor ceea ce posezi, trebuie să le acorzi acelaşi drept şi lor. În caz contrar, va apărea o
nedreptate şi fiecare nedreptate are, în aceeaşi măsură, un efect malefic asupra karmei
profesorului şi a karmei ucenicului. Or, puţini sunt predestinaţi de a fi binefăcători, iar karma
de a fi binefăcător în mod merituos este apanajul celor aleşi.

I-am mulţămit lui guru şi, cu o mare uşurare, m-am îndreptat spre camera mea din hotel. Din
acea zi problema achitării nu am mai avut-o. Am adus în clasă o vază, în care orice doritor
putea pune atât cât considera de cuviinţă. Şi nimeni, nici chiar eu, nu ştia cine şi cât a pus în
ea. Iar banii pe care mi-i aduceau ucenicii îi utilizam achitând chiria pentru încăperea în care
ţineam lecţiile.

Să ne întoarcem însă la cea de-a patra mişcare rituală, - a zis Sir Henry. În grupele mele
erau mulţi bătrâni, care, nu ştiu din ce cauză, considerau, că dacă ei nu vor putea chiar de la
început să facă integral cea de-a patra mişcare rituală, nu vor reuşi niciodată nimic.

Eram pus în situaţia de a irosi o mulţime de timp şi efort pentru a-i convinge de a încerca să
facă aşa cum reuşesc. Atunci când ei, pur şi simplu, au început să se apropie maximal de
forma dorită, succesul nu a întârziat să sosească şi peste o lună de practică, nimeni nu mai
avea probleme în efectuarea celei de-a patra mişcări rituale.

Îmi amintesc cum în Kalkuta o grupă era compusă, aproximativ două treimi, doar din bătrâni.
Majoritatea din ei nu doar ca nu puteau ridica trunchiul orizontal în cea de-a patra mişcare
rituală, dar abia de putea să-şi dezlipească fesele de la podea. Ceilalţi membri ai grupului -
bărbaţi şi femei de vârstă medie şi tinerii - efectuau această mişcare rituală cu uşurinţă, cea
ce îi jena foarte mult pe bătrâni şi îi făcea să se simtă inferiori. La urma urmei, am fost nevoit
să divizez grupul în două şi să predau separat bătrânilor.

Chiar la prima lecţie a „grupului vârstnic" am menţionat că nu este esenţială efectuarea


perfectă a mişcării, ci regularitatea încercărilor insistente. Le-am comunicat că eu pot efectua
cincizeci de repetări a celei de a patra mişcări rituale şi nu simt nici cea mai mică oboseala,
ceea ce am şi demonstrat imediat pentru a le înlătura orice dubiu. Şi apoi am mai adăugat că
eu, când am început însuşirea acestui exerciţiu, aveam aceeaşi problemă ca şi oricare dintre
ei. Şi ei m-au crezut. Din acea zi, această grupă a devenit una dintre cele mai bune în ceea
ce priveşte viteza de ameliorare a rezultatelor.

Unica diferenţă între tinereţe şi bătrâneţe, sănătate şi boală constă în diferenţa regimului de
funcţionare a vârtejurilor. Este suficient să readuci vârtejurile în ordine şi bătrânul iarăşi va
întineri.

A cincea mişcare rituală

Deci am ajuns şi la a cincea mişcare rituală, - anunţă colonelul. - Poziţia iniţială reprezintă
sprijinirea corpului culcat şi încovoiat. Corpul se sprijină pe palme şi pe buricele degetelor de
la picioare. Genunchii şi bazinul nu ating podeaua. Vârfurile degetelor, lipite, ale mâinilor
sunt orientate strict înainte. Distanţa dintre palme este puţin mai largă de nivelul umerilor.
Distanţa dintre tălpi, de asemenea.
Începem mişcarea prin ridicarea capului, insistând de a-l da pe spate. Apoi trecem într-o
poziţie a corpului, care are aspectul unui unghi ascuţit, cu vârful orientat în sus. Simultan,
mişcând gâtul, lipim
bărbia de piept. Fiţi atenţi
ca picioarele să rămână
drepte, iar "mâinile drepte
şi trunchiul să fie în
acelaşi plan. în această
poziţie copul pare a fi
îndoit în jumătate din zona
bazinului. Şi atât. După
aceasta, ne întoarcem în
poziţia iniţială. Sprijin
culcat şi încovoiat
executăm totul de la
început (Fig. 6).

După o săptămână de practicare, această mişcare devine cea mai simplă dintre toate cele
cinci. După ce vă obişnuiţi cu ea, atunci când reveniţi la poziţia iniţială, să încovoiaţi spatele
înapoi cât mai mult posibil, dar nu din contul regiunii lombare, ci îndreptând umerii şi
bombând la maxim pieptul. Să nu uitaţi însă ca genunchii şi bazinul nu trebuie să atingă
podeaua. Suplimentar, introduceţi în exerciţiu şi o pauză în timpul căreia încordaţi maximal
toţi muşchii în ambele poziţii, cea iniţială şi cea de vârf.

Schema respiraţiei la cea de-a cincea mişcare rituală este un pic neobişnuită. Începeţi cu o
expiraţie profundă când staţi sprijinit culcat şi încovoiat, faceţi o inspiraţie adâncă, pe cât e
posibil, atunci când vă „puneţi" corpul în jumătate. Reuşiţi să faceţi o respiraţie, aşa numită,
paradoxală. Când vă întoarceţi în poziţia iniţială, faceţi o expiraţie completă. Atunci când vă
opriţi în punctul iniţial şi cel de vârf, pentru a face pauza cu încordarea muşchilor, reţineţi
respiraţia pentru câteva secunde, corespunzător după inspiraţie şi după expiraţie.

Oriunde, unde am predat mişcările rituale „Ochiul renaşterii", - continuă povestirea sa Sir
Henry, - la început le numeau exerciţii izometrice. Parţial este adevărat, deoarece unul din
aspectele acţiunii lor constă în extinderea corpului, redându-i elasticitate şi mărind tonusului
general al muşchilor. Dar scopul principal nu constă în aceasta. Efectul-cheie al „Ochiului
renaşterii" se manifestă în acţiunea lui asupra caracteristicilor dinamice ale vârtejurilor
corpului fin.

Într-o persoană tânără şi sănătoasă, caracteristicile dinamice ale tuturor celor şapte vârtejuri
sunt identice şi corespund armonios cu acele ale vârtejurilor secundare.

În corpul fin al unei persoane obişnuite de vârstă medie, vârtejurile principale se rotesc
divers, armonia între ele fiind dezechilibrată. Despre o armonie între vârtejurile principale şi
secundare în acest caz deja nici nu mai poate fi vorba. De fapt, aceasta este cauza
principală a dereglării procesului schimbului de substanţe ce duce la dezechilibrul sărurilor şi
la diverse afecţiuni ale articulaţiilor.

Dezacordul ulterior în caracteristicile dinamice ale vârtejurilor şi pierderea lor de energie


duce la dezvoltarea în organismul fiinţei umane a unor patologii serioase şi provoacă
îmbătrânirea părţii fizice.
Întrebări și răspunsuri

Colonelul a tăcut. Părea că povestirea lui a luat sfârşit. Atâta timp cât vorbea, în mintea mea
s-au acumulat o mulţime de întrebări, pe care am şi început să le pun, profitând de tăcerea
lui.

Î: De câte ori e necesar de a repeta fiecare mişcare rituală? - a fost prima mea întrebare.
R: La început, - răspunse colonelul, - vă recomand să efectuaţi fiecare mişcare de trei ori
consecutiv o dată pe zi. Păstraţi acest ritm pentru o săptămână. Apoi, fiecare săptămână,
adăugaţi câte două repetări. Astfel, pe parcursul celei de a doua săptămâni efectuaţi câte
cinci repetări ale fiecărei mişcări rituale, pe parcursul celei de a treia - câte şapte, pe
parcursul celei de a patra - câte nouă şi astfel până când veţi ajunge la repetările zilnice de
douăzeci şi una de ori /21/. Dacă efectuarea tuturor exerciţiilor într-o aşa cantitate creează
dificultăţi, puteţi să le divizaţi în câteva runde şi să le efectuaţi în două sau chiar trei
episoade. Dar fiecare episod trebuie în mod obligatoriu să includă toate cele cinci mişcări
rituale strict în ordinea corespunzătoare. A schimba ordinea mişcărilor rituale „Ochiul
renaşterii", precum şi a le distribui în timp este interzis. Spre exemplu, în loc de un
antrenament matinal, să zicem, de douăzeci şi una de repetări ale fiecărei mişcări, puteţi
face două - una de dimineaţă şi alta de seară, efectuând, de exemplu, zece repetări
dimineaţa şi unsprezece seara. Sau trei antrenamente, a câte şapte repetări fiecare,
dimineaţa, la amiază şi seara.

Deseori apar probleme legate, în special, de efectuare a primei mişcări rituale - rotirea în
jurul propriei axe. Dacă vă veţi ciocni de ele, să nu disperaţi şi să nu vă grăbiţi. Faceţi atâtea
rotaţii, câte rezistaţi. Va trece ceva timp şi veţi învăţa, fără careva dificultate, să efectuaţi
toate cele douăzeci şi una de rotaţii prescrise. Un ucenic de-al meu a avut nevoie de un an
pentru aceasta. Celelalte patru mişcări rituale nu îi cauzau probleme, de aceea le efectua de
douăzeci şi una de ori, iar prima o deprindea treptat. Asupra rezultatelor nu a avut nici o
influenţă, iar peste un an a reuşit perfect să se rotească în jurul axei sale atâtea ori câte era
necesar.

Există persoane care nu sunt capabile să se rotească nici măcar o dată în jurul axei lor,
deoarece au aparatul vestibular foarte slăbit. În acest caz, se recomandă de a efectua, pe
parcursul primelor patru - şase luni, celelalte patru mişcări rituale, începând cu a doua, iar
prima - de omis. Iar după expirarea acestui termen - treptat se încearcă de a executa şi
prima mişcăre.

Î: În ce perioadă a zilei este mai eficient antrenamentul? - am întrebat.


R: Dimineaţa sau seara. Cel mai bine - la răsărit şi la apus. Dar dacă aveţi mult de lucru şi
nu reuşiţi să vă treziţi până la răsărit, nu disperaţi. Puteţi efectua partea matinală a mişcărilor
rituale atunci când vă este mai comod, important să o faceţi până la amiază, deoarece după
amiază începe partea de seară. Dar la acest regim se trece treptat, începând cu o rundă
completă de mişcări o dată pe zi - dimineaţa sau seara. După ce practicaţi „Ochiul renaşterii"
a câte douăzeci şi una de ori odată pe zi, pe parcursul a minim patru luni, puteţi începe cu a
doua rundă, începând cu trei ori şi exact ca la început, mărind cu două repetări în fiecare
săptămână. Desigur, puteţi să nu vă opriţi la efectuarea a douăzeci şi una de repetări,
ajungând la treizeci şi şase, şaptezeci şi două sau chiar până la o sută opt (108), însă pentru
aceasta trebuie să aveţi o motivaţie foarte serioasă, deoarece, în acest caz, nu se va trata
deja doar de grija pentru propria sănătate, ci de o practică de dezvoltare spirituală.

Î: Sunt oare importante în aceeaşi măsură toate cele cinci mişcări rituale? - m-am interesat.
R: Desigur, - răspunse colonelul. - Una fără alta nu funcţionează atât de eficient. Cum deja
am menţionat, în cazuri excepţionale, temporar se poate exclude prima mişcare, dar
celelalte patru se efectuează doar împreună. Însă şi prima trebuie să fie însuşită cât mai
curând. În cele mai excepţionale cazuri, se poate exclude din antrenament una din cele patru
mişcări finale. Dar numai atunci când nu există vreo posibilitate de a o efectua, dar şi
aceasta să fie temporar. Cu stăruinţa corespunzătoare în efectuarea a celorlalte exerciţii
posibile, şi acea mişcare care părea imposibilă, la început, cu timpul, va putea fi realizată.

Un alt moment important: nici într-un caz nu acceptaţi supraefortul şi oboseala! Ele pot duce
doar la rezultate negative. Toate mişcările vor fi efectuate în corespondenţă cu propriile
posibilităţi, conform reuşitei, treptat mărind-le numărul şi apropiindu-le de forma ideală.
Timpul şi răbdarea, în acest caz, sunt aliaţi fideli. Nu am avut încă ucenici care nu ar fi putut,
în final, după multe antrenamente, să ajungă la practicarea exerciţiilor în forma desăvârşită.

Î: Ei bine, - am zis, - dar dacă din anumite motive persoana nu poate efectua deloc una din
cele cinci mişcări rituale. De exemplu, în urma unei traume a coloanei vertebrale sau din
cauza pierderii braţului ori piciorului ?
R: Am avut şi astfel de cazuri. Desigur, dacă există o careva posibilitate de a trece
obstacolul, de exemplu inventând un dispozitiv special sau fiind ajutat de cineva, este de
dorit să fie aplicate şi practicate toate cele cinci mişcări. Însă, dacă e ceva ieşit din comun şi
nu există o altă soluţie, se efectuează doar ce e posibil. Căci se ştie: „Ochiul renaşterii" este
o metodă foarte puternică şi eficientă şi, de aceea, chiar anumite părţi ale ei funcţionează
separat. Această afirmaţie poate fi demonstrată şi pe exemplul dervişilor dansatori. Dacă cei
tineri trădează, aparent, semne de epuizare din cauza cantităţii excesive de rotaţii, atunci cei
mai în vârstă, mai temperaţi în practicarea rotaţiilor, ating o imensă forţă, rezistenţă şi
vitalitate. Prin urmare, chiar şi practicarea doar a unui element al mişcării rituale „Ochiul
renaşterii" poate fi benefică. Fiecare să facă partea maximă din ce îi este accesibil,
neajungând la epuizare, şi totul va fi perfect.

Î: Iar dacă o persoana mai practică şi un alt tip de sport sau de antrenament fizicopsihologic -
căci „Ochiul renaşterii", pe câte înţeleg, se referă la o asemenea categorie de metode
practice - urmează să-l continue sau este forţată să-l abandoneze? Oare „Ochiul renaşterii
nu acţionează în contradicţie cu alte tipuri de practici ?
R: Nici într-un caz, - a răspuns cu fermitate Sir Henry. - Dacă practicaţi şi altceva - continuaţi
spre binele vostru. „Ochiul renaşterii" doar vă va ajuta şi mai mult, mărind, în mod
considerabil, eficacitatea antrenamentelor voastre de bază. Chiar şi lama utilizează această
practică ca pe una auxiliară. Pentru ei „Ochiul renaşterii" este un fel de bază energetică
pentru practicile meditative şi antrenamentele mult mai complexe şi sofisticate. În lăcaş
soseau oameni simpli şi lama nu doar din sud-vest, de unde venisem şi eu, dar şi din nord,
din est - de pretutindeni. Şi unii din lama aduceau cu ei practicile lor personale - arte marţiale
foarte complexe, diverse tehnici de yoga tibetană, printre ei erau şi pictori, erau şi copiatori
de manuscrise... Toţi erau bineveniţi în mănăstire, toţi erau instruiţi, şi tuturor „Ochiul
renaşterii" le ajuta să atingă noi înălţimi în arta lor personală. Sunt convins, orice sistem
construit armonios contribuie la menţinerea tinereţii şi a forţelor. Iar datorită practicii „Ochiul
renaşterii", la acestea se adaugă şi corecţia caracteristicilor dinamice ale vârtejurilor.

Î: Gândiţi-vă Henry, nu aţi omis nimic? - rugasem eu.


R: Probabil mai sunt două lucruri care pot avea însemnătate. Vă amintiţi, menţionasem că în
intervalul dintre repetările mişcărilor rituale trebuie să continuaţi să respiraţi în acelaşi ritm ca
şi în timpul practicii. Dar dacă nu simţiţi dificultăţi, intervalele între repetările aceleiaşi mişcări
rituale nu au rost, efectuaţi mişcările ca pe un continuu episod. Însă, între fiecare două
mişcări rituale, pauza este necesară. Şi nu doar o simplă pauză. Trebuie să staţi în
picioare drepţi, puneţi mâinile pe talie şi efectuaţi câteva respiraţii line complete, urmărind
atent, între timp, senzaţiile care apar în corp şi concentrând atenţia pe partea corpului care
se află în abdomen la nivelul ombilicului. Mai devreme sau mai târziu, veţi simţi neapărat
curgând prin corp în timpul inspiraţiei fluxurile de prană. Iar peste un timp, probabil veţi
începe a vedea vârtejurile. Respirând în pauzele dintre mişcări, încercaţi, în timpul expirării,
să vă relaxaţi la maxim şi să simţiţi cum prana „deteriorată", împreună cu finele blocaje
întinate şi bolnăvicioase, iese din corp, fiind eliminată de fluxurile pranei „proaspete", care
soseşte în corp în timpul inspiraţiei.

Al doilea moment, care poate fi de mare ajutor: procedurile cu apă de după practicarea
„Ochiului renaşterii". Cel mai bine e să faceţi un duş cald sau doar un pic răcoros. S-ar
putea, la fel, să vă frecaţi întregul corp cu un prosop înmuiat în apă caldă şi apoi să vă
ştergeţi complet pentru a vă usca.

După practicare este strict interzis duşul răcoritor sau cu atât mai mult cel cu apă
rece. Şi încă un moment: niciodată să nu faceţi baie cu apă rece sau duş, stropiri sau
ştergeri până în momentul, când frigul pătrunde adânc în corp, deoarece toate acestea
vor distruge considerabil structura eterică pe care o restabileşte practicarea
mişcărilor rituale.

Nici înainte de antrenament, nici după, nici în altă perioadă. Şi chiar dacă până la
antrenament sau în altă perioadă procedurile scurte şi superficiale cu apă rece pot fi folosite
pentru o generală călire a corpului, atunci imediat după antrenament ele sunt strict interzise,
deoarece pot declanşa schimbări patologice, care, având arsenalul vostru accesibil de
mijloace la îndemână, pot deveni ireversibile. De acea, dacă nu aveţi posibilitatea de a primi,
imediat după antrenament, proceduri cu apă caldă, aşteptaţi ca corpul să se răcească şi,
doar după cel puţin o oră de pauză, să vă folosiţi de apa rece.

Eram încântat de toate cele spuse de Sir Henry, dar scepticismul caracteristic unui om
intelectual având mentalitatea occidentală nu îmi dădea pace, din când în când şoptindu-mi
cu neîncredere de undeva din adâncul conştiinţei:
- Nu domnule, ceva aici nu se leagă. E imposibil să fie atât de simplu.
Iată de ce nu am putut să mă abţin şi să nu întreb:

Î: Pentru Dumnezeu, scuzaţi Henry, însă nu mă lasă senzaţia, că totuşi îmi ascundeţi ceva.
Oare să fie într-adevăr totul atât de simplu?
R: Ceva mai simplu nu există, Vă asigur, Pete. E necesar doar să practici sistematic
mişcările rituale, începând cu trei repetări ale fiecărei şi treptat ajungând la douăzeci şi una
pe zi. E acceptabilă o omitere nu mai mare de o dată pe săptămână, nici într-un caz mai
multe. Dacă însă o călătorie sau o altă cauză va întrerupe practicarea mai mult de două zile
pe săptămână, toate rezultatele atinse vor fi în pericol. În cazul unei pauze de durată, apare
riscul ca corpul dumneavoastră să înceapă a se degrada cu o viteză mai mare decât cea pe
care o aveaţi înainte de începerea practicii.

Din fericire, marea majoritate a celor care încep a practica „Ochiul renaşterii", la scurt timp
observă că nu doar e util, dar şi foarte plăcut. Senzaţia mobilizării, a puterii şi a disponibilităţii
de a înfrunta cu toate forţele necesare orice problemă, îl inspiră atât de mult pe cel ce
practică mişcările rituale, întrucât el aşteaptă cu nerăbdare momentul rezervat pentru
următoarele exersări. Şi, la urma urmei, pentru efectuarea celor cinci mişcări rituale în
volumul lor complet sunt necesare doar cincisprezece - douăzeci de minute! Iar o persoană
bine antrenată le face toate în doar opt - zece minute! Şi dacă ziua voastră este într-atât de
aglomerată cu afaceri, şi nu puteţi să găsiţi nici aceste câteva minute, atunci, pur şi simplu,
sculaţi-vă puţin mai devreme şi culcaţi-vă un pic mai târziu. Aceasta nu vă va schimba cu
mult ritmul, doar câteva minute...

Cele cinci mişcări rituale, despre care v-am relatat, sunt destinate restabilirii rapidă a
sănătăţii şi tonificarii generale a organismului. Dar schimbarea aspectului vostru exterior
depinde de un şir întreg de factori. Cred că exemplul meu este destul de convingător pentru
a demonstra că, totuşi, o astfel de metamorfoză este posibilă. Or, la exterior, par de două ori
mai tânăr decât sunt în realitate. E adevărat?
Nu i-am răspuns nimic în faţa evidenţei.

Păi, continuă colonelul, nu e nici un secret, unii au înfăţişarea de bătrân la patruzeci, iar alţii
par tineri şi la şaizeci. Factorii-cheie sunt reprezentaţi de starea psihologică şi de intenţia de
a rămâne tânăr. Dacă dumneata înşuţi, uitând de vârsta voastră cronologică, vă simţiţi tânăr,
vârsta voastră biologică va începe să se „ajusteze" determinările autoconştiinţei voastre, şi
cei din jur vă vor percepe ca pe o persoană tânără. Începând a practica „Ochiul renaşterii",
am făcut totul ce a fost posibil pentru a înlătura complet din conştiinţa mea propria imagine a
unei persoane bătrâne şi ramolite. În loc de aceasta, mi-am format imaginea internă proprie
a unui gentilom în floarea vârstei. Apoi am suplimentat această formă mentală cu un conţinut
energetic, exprimat prin intermediul unei intenţii inflexibile de a fi tânăr şi puternic. Intenţia a
mărit puterea voinţei. Iar rezultatul - iată-l, îl aveţi în faţa ochilor.

Pentru mulţi, o astfel de transformare a autoconştiinţei este una dintre cele mai grele sarcini,
deoarece majorităţii oamenilor le este extrem de greu să se rupă din lanţurile schemelor
mentale deja formate. Credeţi-mă, există atâtea fiinţe omeneşti, care nu o pot face nici sub
ameninţarea morţii. Nu le ajunge energie pentru a-şi forma intenţia. Au fost învăţaţi de a
crede ferm că trupul omenesc este programat să îmbătrânească, să se ramolească şi să
piară. Practicarea „Ochiului renaşterii" le oferă energia necesară. Pe neaşteptate pentru ei
înşişi, încep să se simtă tot mai energici şi mai energici. Şi încep a crede în posibilitatea
renaşterii. Iar în continuare: totul ţine de tehnică. Atitudinea faţă de vieţă începe radical să li
se schimbe, iar, peste un timp, şi cei din jur încep să perceapă aceste persoane într-o
perspectivă diversă. Când o astfel de persoană aude: „O, domnule, arătaţi atât de tânăr!"
sau „Doamnă, sunteţi încântătoare", ultimele obstacole din calea metamorfozei sunt distruse
praf, iar intenţia devine inflexibilă şi, în lumea oamenilor, nu rămâne nimic inaccesibil voinţei
acestei persoane.
- Şi atât? - mă interesasem.
- Nu, nu e totul, - pe aceeaşi tonalitate şi cu un zâmbet misterios, mi-a răspuns
colonelul. - Am pomenit doar despre doi factori. În realitate sunt trei.
- A-a-a, m-am amintit eu, nu mi-aţi povestit încă despre cea de-a şasea mişcare
rituală. Chiar la început, dacă nu mă înşeală memoria, aţi menţionat despre ea, aşa e?
Exact! A şasea mişcare rituală reprezintă cel mai important factor pentru cei care au
intenţia de a-şi schimba aspectul şi de a arăta mai tineri decât sunt în realitate. Acest
exerciţiu este cunoscut în yoga indiană sub denumirea „Uddiana-bandha". Neapărat Vă voi
povesti despre el, doar că nu acum.

A şasea mişcare rituală

Partea majoră din energia liberă a unei fiinţe omeneşti obişnuite, - explică colonelul, - este
reprezentată de energia sexuală - energia sferei de reproducere. Marea majoritate de
oameni cu uşurinţă o cheltuieşte, în timpul actului sexual, pentru propria plăcere. Iată de ce
deseori, când apare necesitatea de a folosi energia liberă în scop de apărare sau în lupta
pentru supravieţuire, ea nu mai există în organism. Şi acolo, unde avem o atitudine mai
raţională a omului faţă de forţa vitală, organismul câştigă cu uşurinţă boala. În caz contrar, el
pierde lupta cu ea, fiind forţat, în scopul depăşirii factorilor fatali, să micşoreze forţa unor
funcţii vitale şi importante, dar nu critice în acel moment, compensând, astfel, pe baza
energiei lor, insuficienţa celei cheltuite iraţional. Condiţionate de aceasta, tulburările şi
greşelile funcţionale se acumulează treptat. Când însă cantitatea lor trece in calitate, ele se
ancorează şi se fixează în codul genetic. Iraţionala şi nedemna utilizare, faţă de fiinţele
conştiente, a propriei energii este principala cauză a marii majorităţi de nenorociri personale
şi interumane, deoarece toate acestea se răsfrâng negativ nu doar în plan fizic, ci şi în plan
psihic, nu doar asupra indivizilor în parte, ci şi asupra întregilor naţiuni. La sigur, nici nu
poate fi vorba despre rearanjarea şi transformarea calitativă a energiei libere - sexuale -
atunci când este irosită în mod necontrolat. Persoanele îşi fixează singure limita pe care
nu o pot depăşi în dezvoltarea. Din prostie sau dintr-o neînţeleasă nebunie iresponsabilă,
oamenii benevol se agaţă de partea lor animalică, condamnându-se la o dependenţă înrobită
faţă de această parte joasă a propriei naturi.

Pentru a deveni „supraom" - şi de fapt aceasta este unica şi normala demnă calitate a vieţii
unui om adevărat - e necesar de a învăţa cum se economiseşte energia sexuală, de a o
concentra în corp şi a o „transmuta", orientând-o din cel de-al doilea vârtej în toate celelalte,
şi în special - în ultimele două de sus. Dar prin aceasta să avem grijă să nu lipsim cel de-al
doilea vârtej complet de energia liberă, deoarece din el energia pleacă, automat, şi în cel mai
de jos - primul vârtej, responsabil de construcţia carcasei corpului fizic - aparatului
locomotor, adică a oaselor, a muşchilor şi a tendoanelor. Energia liberă trebuie să fie
repartizată armonios între vârtejuri, în mod natural „împletindu-se" în rotaţiile lor. Pentru a
ajunge la aceasta, este necesară respectarea unor anumite reguli ale abstinenţei sexuale,
despre care vom vorbi mai târziu.

A ridica forţa vitală în sus e simplu. Dar pentru a o face, trebuie să o aveţi. Aceasta explică
cauza principală a eşecurilor, care pe parcursul a sute de ani îi urmăreau în Orient pe mulţii
căutători ai „elixirului nemuririi". Căci, în tradiţiile occidentale ale ordinelor religioase, exista
practica abstinenţei forţate - inhibarea agresivă în sine a dorinţei sexuale. Încercând în
acest mod de a supune energia sexuală, adepţii pur şi simplu distrugeau bazele vitalităţii
corpului. Există doar o singură cale de a poseda cel mai puternic şi nărăvaş aspect al puterii
din om - energia lui sexuală, care se manifestă prin pasiunea iubirii - cea mai de netrecut din
dorinţele umane, maximal de a o dezvolta şi apoi de a o transmuta. Nici inhibarea, nici
favorizarea ei nu duc la nimic. Prima nu permite puterii de a se dezvolta, a doua - o
împrăştie fără rost. Şi în primul, şi în al doilea caz, omul rămâne în pierdere, deoarece îşi
iroseşte posibilitatea de a acumula energia liberă şi a o aplica conştient.

Transmutarea forţei sexuale lama o


efectuează prin intermediul celei de a
şasea mişcări rituale. Se practică doar
atunci când în corp se simte prezenţa
dorinţei sexuale, care semnalizează despre
prezenţa unei cantităţi suficiente de energie
liberă. Cea de-a şasea mişcare rituală
constă în următoarele: stând drept în
picioare faceţi o inspiraţie adâncă,
contractaţi sfincterul anal, sfincterul vezicii
urinare, încordaţi muşchii bazinului şi părţii
de jos a peretelui abdomenului, iar apoi
rapid vă înclinaţi, rezemaţi mâinile în
şolduri şi intensiv expiraţi prin gură
producând sunetul „Ha-a-a-a-ah-h-h",
stăruiţi-vă să eliminaţi din plămâni tot aerul, inclusiv şi pe cel aşa numit restant, după
aceasta trageţi cât mai tare abdomenul din contul ridicării încordate în sus a diafragmei şi
relaxării peretelui din faţă al abdomenului şi vă îndreptaţi. Bărbia pe parcursul acestei
mişcări trebuie să fie lipită de gropiţa suprasternală, palmele se află pe talie. Menţinând
poziţia cu abdomenul tras în interior cât mai mult timp posibil - atâta timp pe cât vă permite
reţinerea respiraţiei, relaxaţi diafragma, ridicaţi capul şi inspiraţi adânc foarte calm (Fig. 7).
Restabilind respiraţia, repetaţi. De obicei, pentru a redirecţiona energia liberă şi a „dizolva"
dorinţa sexuală apărută, sunt de ajuns trei repetări. De dorit să nu efectuaţi mai mult de
nouă repetări ale celei de-a şasea mişcări rituale într-o singură dată.

Ca antrenament, cea de-a şasea mişcare rituală se face o dată pe zi într-o singură rundă cu
nu mai mult de nouă repetări. Însuşirea se face treptat, începând cu trei repetări şi adăugând
săptămânal câte două. „Implementarea" practică a acestui exerciţiu este posibilă oriunde şi
oricând cu condiţia ca stomacul şi intestinnul să nu fie prea plin şi, de asemenea, ca să fie
prezent semnalul corporal al dorinţei sexuale ivite. Mai mult ca atât, cel care a însuşit
mişcarea a şasea rituală, efectuează calm cu uşurinţă o expiraţie pe deplin completă fară a
se apleca şi fară a atrage atenţia. Iată de ce practicarea transformării energiei sexuale în
forţă vitală este valabilă oriunde şi oricând, în orice moment, când se atestă apariţia în corp a
dorinţei sexuale.

Există doar o singură diferenţă între un om obişnuit sănătos, puternic, inteligent şi un


supraom, care deţine puterea magică şi capacitatea de a utiliza după propria dorinţă calităţile
speciale ale conştientizării, ce-i deschide calea în perceperea lumilor paralele. Ea constă în
atitudinea complet opusă faţă de propria energie liberă. Un om obişnuit o lasă în vârtejurile
de jos în forma energiei sexuale, care îşi caută ieşirea în sexul de dragul plăcerii, prin
aceasta irosindu-se permanent. Astfel, cât de înalt ar fi potenţialul energetic al unui om
obişnuit, el este determinat în general de puterea caracteristicii animalice, incapabile de a
schimba calitativ caracterul aparenţelor fiinţei umane. Pentru a ridica conştientizarea la un
nivel mai înalt şi de a dezvolta trăsăturile pur umane prezente în ea, e necesar de a stoca
mult mai multă energie decât poate încorpora în sine un complex compus din cele două
vârtejuri de jos. A o face e posibil doar printr-o singură metodă - ridicând energia liberă din
centrii de jos în sus şi eliberând astfel pe cele mai de jos pentru acumularea unei noi „porţii".
Ridicând forţele, caracteristicile ei se schimbă, ea devine mai fină datorită schimbării
caracteristicilor frecvenţelor. Frecvenţele caracteristice forţei libere pompate din ea şi
prezente în vârtejul al doilea, se măresc. Datorită acesteia „porţia" de energie ce se ridică ca
şi cum se comprimă şi „pomparea" energiei în sus deschide în faţa fiinţei omeneşti
perspective de perfecţionare într-adevăr de neimaginat.

Deseori, povestind despre izvorul tinereţii, mi-l amintesc pe dl Leon, care a plecat într-o
inadmisibil de îndepărtată şi riscantă călătorie şi s-a întors cu nimic. Aşa şi nu a găsit izvorul
tinereţii nici în Himalaia, nici în Tibet, nici în China, nici în alte regiuni exotice. Însă putea să îl
găsească fară a ieşi din Paris. Şi cum deja ne e cunoscut (aşa e?) izvorul nesecat al tinereţii
noastre este în permanenţă cu noi. Şi sunt necesare doar oarecare cunoştinţe şi o anumită
disciplină pentru a ne învăţa cum să-l utilizăm.

Totodată e necesar să ţinem minte următorul lucru: pentru ca izvorul tinereţii să devină
un aspect veridic al fiinţei noastre, este absolut necesar de a obţine în corp apariţia unei
dorinţe sexuale active şi puternice. Încercarea de a transmuta energia liberă, care e puţină
sau nu e deloc, duce la inevitabila autodistrugere. De aceea unei persoane care nu
sesizează o necesitatea acută în satisfacerea sexuală practicarea celei de-a şasea mişcări
rituale îi este strict interzisă. Mai întâi de toate, trebuie să obţineţi o restabilire a unui
înalt potenţial sexual prin intermediul celor cinci mişcări rituale şi doar după aceasta
să treceţi la transformarea în fiinţe supraomeneşti.

O descriere destul de generală, însă care ne oferă o anumită percepere despre esenţa
proceselor ce au loc. E necesar să adăugăm, nu e vorba despre procese lineare, toate
transformările, inclusiv şi ridicarea vibraţiilor, au loc în ordin exponenţial sau prin
interdependenţe graduale. Din această cauza „volumul" energetic sumar al celor cinci
vârtejuri superioare e cu mult, practic la infinit, mai mare decât a celor două de jos.
Dar mai există încă un moment, care explică de ce nu sunt aşa de mulţi supraoameni. De ar
fi fost totul atât de simplu, atunci ei ar fi trebuit să mişune în jur pe această planetă, neştiind
unde să aplice forţele lor dezlănţuite. Nu observăm însă aşa ceva. Care e cauza? Explicaţia
constă în faptul că a atinge un stadiu nou prin intermediul transmutării energiei sexuale e
posibil doar în cazul când interesul pentru sex este complet epuizat. Aici, nici într-un caz,
nu trebuie să greşiţi, amăgindu-vă sau supraestimând starea proprie. Doar acel, care într-
adevăr a epuizat pentru sine sexul ca aspect al cunoaşterii existenţei umane, poate să
efectueze cu succes trecerea într-un nou stadiu al conştientizării. Însă acela, pentru
care relaţiile sexuale încă mai prezintă un anumit interes ca sursă a plăcerii sau ca un aspect
neexplorat până la sfârşit al părţii animalice a vieţii omeneşti, nici într-un caz nu are voie să
utilizeze careva practici de transmutare. Autoamăgirea aici este mortală, deoarece inevitabil
va duce la aceea că energia liberă redirecţionată nu va fi asimilată de vârtejurile de mai sus
şi, în loc de a dezvolta armonios fiinţa omenească, doar va acutiza lupta sa internă şi
conflictele interne, care mai devreme sau mai târziu vor distruge inevitabil psihicul individului
din interior, impunându-l să piară din cauza bolilor fizice incurabile sau distrugând trăsăturile
umane ale conştiinţei lui cu ajutorul tulburărilor psihice şi aruncându-l în vâltoarea infernală
ale propriilor pasiuni animalice. Aici e foarte importantă maxima puritate cristalină internă şi
maxima sinceritate cu sine însuşi. Acel care doreşte să treacă limita, trebuie să cunoască
spre ce se îndreaptă. Şi trebuie să ştie că niciodată nu va putea să se întoarcă de acolo
înapoi.

De acea vreau, încă o dată, să vă avertizez: de însuşirea celei de-a şasea mişcări rituale se
poate apuca acel care simte că a epuizat complet pentru sine tot ceea ce poate oferi sexul
şi, prin urmarre, nu mai are nevoie de el. Nici într-o formă: aparentă, tăinuită sau mediată de
alte manifestări psihologice.

Pentru marea majoritate a oamenilor normali, refuzarea, în mod natural, a activitatăţii


sexuală, este pur şi simplu inadmisibilă. Din această cauză, foarte, foarte puţini pot practica
cea dea şasea mişcare rituală. Uneori, în unele situaţii, practicarea primelor cinci mişcări
schimbă, cu timpul, ordinea priorităţilor, şi, posibil, unii vor putea trece acel hotar în
dezvoltarea propriei conştiinţe, după care se află libera alegere. Dacă aceasta se întâmplă,
următorul pas va fi luarea deciziei de a schimba propria viaţă. Hotărârea se ia o singură
dată. Pentru totdeauna. Nici o ezitare, nici o privire înapoi.
Exact ca în poveste - de te întorci, pieri. Doar acel care este capabil să facă un astfel de pas,
poate să mizeze că va deveni maestru - veritabilul posesor al puterii, în fata căreia e
deschisă orice cale, şi voinţa căruia nu cunoaşte înfrângeri. Fiecare pas al acestei persoane
duce, inevitabil şi permanent, spre succes, indiferent ce ar face sau ce scopuri şi-ar propune.
Dar oricare, chiar şi cea mai mică abatere sau un singur gând la o privire înapoi, chiar şi o
mică dorinţă de a se întoarce pentru a privi înapoi, îl poate distruge pentru totdeauna.