Sunteți pe pagina 1din 2

UNIVERSITATEA BUCURESTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA


CATEDRA DE TEOLOGIE SISTEMATICA
Pr.Pof.Dr.Vasile Răducă

Master,
Teologie şi Cultură,

Spiritualitatea monahală în secolele IV-VI

PROGRAMA CURSULUI : Master,Teologie şi Cultură,anul I,


Spiritualitatea monahală în secolele IV-VI în răsăritul creştin, 28 de cursuri, 2 ore/sap.,
două semestre, 28 de cursuri, total - 56 de ore.

FINALITAŢI ŞI OBIECTIVE:
Cursul cuprinde prelegeri şi seminarii privind începuturile monahismului
creştin,organizarea şi scopul vieţii monahale. Toate vor fi elaborate, pe cît posibil, pe
baza surselor originale. Se vor studia operele marilor intemeietori de comunităţi şi
curente monahale,contribuţia acestora la evoluţia gîndirii teologice şi a literaturii
ascetice.Obiectivul cursului va fi cunoaşterea mai amănunţită de către masterand a
spiritului monahal,aşa cum a fost el gîndit şi trăit de marii reprezentanţi ai monahismului
creştin.In egală măsură,se urmăreşte deprinderea masterandului cu textele-sursă care
constituie îzvorul de inspiraţie ala vieţii monahale din ziua de azi.

OBIECTIVE SPECIFICE: familiarizarea viitorului preot cu spiritul marilor asceţi creştini


din primemele secole.
MODALITĂŢI DE REALIZARE: prin cursuri(28) şi seminarii(28)

EVALUAREA MASTERANZILOR: prin lucrări de seminar, dezbateri pe baza


bibliografiei prezentate şi pe baza cursurilor,examinare în cadrul sesiunilor de examen.

TEMATICA CURSURILOR:

SEMESTRUL I

In primul semestru vor fi cursuri care se vor referi în special la monahismul


egiptean.După prezentarea teoriilor privind originea monahismului creştin,vor fi
prezentate marile centre monahale egiptene (Pispir, Kolzum, Nitria, Kellia, Skiti,
Tebaida, Nilul Mijlociu, Muntele Sinai) şi marile personalităţi care au reptrezentat
începutul monahismului egiptean,ca anahoreţi sau întemeietori de lavre sau chinovii
(Antonie cel Mare, Macarie Egipteanul, Macarie Alexandrinul, Amun, Ioan de Licopolis,
Pamvos, Pahomie, Evagrie Ponticul etc.).Se vor studia operele acestora (atîtea cîte s-au
păstrat) şi colecţia de Apoftegmata Patrum,urmărindu-se tematici diferite. Se vor prezenta
şi studia rânduielile monahale ale marilor asceţi egipteni,precum şi teologia acestora.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ :surse: col. Patrologia Orientalis,Partrologia Migne,seria
graeca;operele marilor asceţi din col.Corpus Scriptorum Christianorum Orientalium;
Historia monachorum in Aegypto; Paladius, Historia Lausiatica; Sf.Atanasie cel
Mare,Viaţa Sfîntului Antonie cel Mare; Sf.Antonie cel Mare Scrisorile versiunea greacă şi
coptă, Ed.Bellfontaine; Filocalia vol. I-II; Macarie Egipteanul, Scrieri trad.rom.
Ed.IBMO;Sf.Pahomie Cateheze, Fer.Ieronim, Vita Hilarioni; Les moins d’Orient,trad.de
A.J.Festugiere,4 vol.Ed.du Cerf;Sf Vasile cel Mare ,Opere,trad rom.Ed.IBMO. Evagrie
Ponticul, Cele opt gînduri ale răutăţii ,Deisis,2004,Gnosticul şi Tratatul practic,
Polirom,2003, Scrieri alese,Ed.Herald ; V.Răducă, De la anahoreţi la chinoviu
,Ed.Nemira,2002; A.Guillaumont, Originile vieţii monahale, Anastasia, 1998;
L.Regnault, Viaţa cotitidiană a Părinţilor pustiei, Deisis,1997 Th.Spidlik, Spiritualitatea
Răsăritului Creştin, vol.III,Monahismul,Deisis,2000.Pe lîngă acestea,se va folosi bogata
literatură care ţine de domeniul spiritualităţii creştine,şi al Patrologiei.

Pr.Prof.Dr.Vasile Răducă

S-ar putea să vă placă și