Către întreaga turmă Creştin Ortodoxă care urmează calendarul sărbătorilor lăsat

nouă de Sfinţii Părinţi:

Către prea cuvioşii noştri preoţi, prea stimaţii noştri epitropi, şi către întreaga pioasă
turmă Creştin Ortodoxă a Bisericilor noastre, Har vouă şi pace dela Dumnezeu, şi
rugăciuni şi binecuvântări părinteşti dela noi:

“Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a
pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi
sângele Său.”1 În toată vremea, şi cu atât mai mult în aceste grele şi critice vremuri, în
care minciuna şi depravarea stârnite de patimi se găsesc la tot pasul, păstorul care este
conştient de îndatoririle sale pastorale trebuie să fie atent atât la el însuşi cât şi la
întreaga sa turmă, veghind şi păzind turma sa înzestrată cu înţelepciune, ca nu cumva
lupi îngrozitori2, deghizaţi în oi, să intre în ea şi, doborând păstorul, să împrăştie şi să-i
sfâşie oile.3
“Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi,”
povăţuieşte dumnezeiescul Apostol, “răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt.”4 În
împrejurările instabile şi grele în care trăim, iubiţi fii în Hristos, este necesară multă
prudenţă şi înţelepciune atât în discuţiile cât şi în acţiunile noastre, pentru ca să putem
apăra şi ţine vieţile noastre departe de multiplele ispite, atât dinăuntru cât şi dinafară, în
care suntem duşi de urâtorul de bine şi de oameni distrugătorul diavol, care pândeşte
cetele credincioşilor precum un leu care rage, căutând pe cei pe care îi poate prinde şi
înghiţi.5 Pericolele care ne înconjoară ne atacă din toate direcţiile, ameninţând să
distrugă nu numai sănătatea noastră trupească, dar şi pe cea duhovnicească, când ne
găsesc adormiţi şi nepăsători în ceea ce priveşte vegherea şi paza trupurilor şi sufletelor
noastre, aceste două daruri ce alcătuiesc sfânta noastră moştenire, peste care Prea-Bunul
Dumnezeu şi Creatorul ne-a rânduit pe noi a fi santinele neadormite şi paznici vigilenţi.
Vegherea şi paza acestei scumpe comori, anume a sănătăţii noastre trupeşti şi
sufleteşti, nu trebuie să reprezinte pentru noi o preocupare ocazională şi o realizare
întâmplătoare, ci grija noastră de căpătâi şi cea mai importantă binefacere pe care am
dobândit-o atunci când am fost îngropaţi împreună cu Hristos prin Sfântul Botez şi
renăscuţi la o nouă viaţă materială şi spirituală prin lepădarea de satana şi unirea noastră
cu Hristos. Învierea Lui din morţi şi trecerea nepătatului său Trup dela putrejune la
neputrezire, şi dela moarte la viaţă veşnică, reprezintă o făgăduinţă a neputrezirii şi a
veşniciei noastre, aşa după cum învaţă dumnezeiescul Apostol al neamurilor:

Căci dacă am fost altoiţi pe El prin asemănarea morţii Lui, atunci vom fi părtaşi şi ai
învierii Lui, cunoscând aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El,
ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului.6

Trebuie să considerăm această nouă viaţă spirituală întru care ne-am înnoit prin
Sfântul Botez ca lucrul cel mai drag nouă, obligaţi fiind, prin promisiunea făcută, să
omorând mădularele noastre cele pământeşti,7 astfel încât, ca “împreună-moştenitori cu
Hristos”8, să ne bucurăm de viaţa veşnică în Ceruri. Pentru că în fiecare împrejurare a
vieţii noastre, prea-vicleanul şi atot-hainul diavol unelteşte împotriva noastră, aşezând
felurite capcane înaintea picioarelor noastre, născocind şi folosind orice este cu putinţă
pentru a ne prinde şi arunca în gropile şi abisul păcatului şi a demonicei sale tiranii.
Astfel că, Fericitul Augustin spune următoarele despre diavol:

O Doamne, el este marele balaur desfrânat, şarpele cel vechi, ce se numeşte satana sau diavolul ...
Iată, el a pus nenumărate capcane înaintea picioarelor noastre şi a umplut cu înşelăciune căile
noastre, ca să înşele sufletele noastre; şi cine va putea scăpa de cursele lui? Le-a ascuns în bogăţie şi
sărăcie, în somn, în veghe, în cuvânt, în faptă, în toate căile noastre, şi, din nou, izbăveşte-ne pe noi de
duşmanul nostru cel de fiecare zi, care, fie că suntem adormiţi, fie treji, fie mâncăm sau bem, sau orice
altceva am face, petrece aşteptându-ne în orice fel, noaptea cât şi ziua, cu ale sale înşelătoare trucuri,
şi trage săgeţi otrăvite către noi, când la vedere, când în ascuns, ca să ne piardă sufletele.9

Cu un înspăimântător şi viclean duşman uneltind împotriva vieţilor şi a mântuirii

sufletelor noastre, să stăm neadormiţi de pază ca santinele pe parapeturile
indestructibilului turn al Bisericii şi al credinţei şi evlaviei Părinţilor noştri, care singură
este capabilă să pună la pământ pe necinstitul balaur, duşmanul cu ale sale multe
amăgiri, şi să ne păzească pe când păşim prin mijlocul curselor nenumăratelor sale
capcane puse înaintea picioarelor noastre şi a infernalelor şiretlicuri ale diavolului,
despre care dumnezeiescul Apostol tună: “Drept aceea, iubiţii mei, precum totdeauna m-
aţi ascultat, nu numai când eram de faţă, ci cu atât mai mult acum când sunt departe, cu
frică şi cu cutremur lucraţi mântuirea voastră”.10 “Nu da somn ochilor tăi, nici
dormitare genelor tale. Şi te izbăveşte ca o căprioară din mâna vânătorului şi ca o
pasăre din mâna păsărarului.”11 Sau într-un alt loc: “Recunoaşteţi că treceţi prin
mijlocul capcanelor, şi că păşiţi pe parapetele cetăţii”.12
Dacă, în condiţii normale şi vremuri de pace, viaţa noastră creştinească şi mântuirea
sufletelor noastre sunt anevoioase, cu atât mai mult se dovedeşte acestea problematice şi
dificile în condiţiile nesigure şi ostile prin care trecem astăzi, ale căror judecăţi numai
Dumnezeu le cunoaşte, în care înfricoşătorul demon al spurcatelor şi infamelor patimi
scapă de sub control, şi o putoare sufocantă şi urât mirositoare, care umple întreaga
atmosferă, pângăreşte şi devastează toate clasele societăţii şi ţării noastre creştine. Da,
într-adevăr, către oricare dintre straturile societăţii îşi îndreaptă cineva privirea, nu vede
altceva decât minciuni, insolenţă, aroganţă, sarcasm, ironie, invidie, ipocrizie, trădare şi
toate felurile de imoralitate şi desfrâu, “căci pentru acestea vine mânia lui Dumnezeu
peste fiii neascultării”.13 Să stăm drepţi, iubiţi fii întru Hristos, şi să ne înălţăm inimile,14
şi “drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului.”15
Şi ca şi cum aceste felurite încercări nu ar fi de ajuns, sau pericolele care ne
înconjoară, ce ameninţă să corupă şi să otrăvească moralitatea noastră şi viaţa şi naţiunea
noastră creştinească, încercări de o altă natură au apărut, din nefericire, dintre cei care,
plecând din însăşi inima Bisericii, se străduiesc să corupă perspectiva voastră Ortodoxă
sănătoasă şi să scandalizeze sufletele şi conştiinţele credincioşilor cu cuvinte goale şi
argumente prosteşti. Aceşti oameni se pretind a fi experţi în canoane şi “învăţători ai
legii”16, dar cu toate acestea, din cauza lipsei formării lor canonice şi a educaţiei
teologice, “neînţelegând nici cele ce spun, nici cele pentru care dau adeverire.”17 Şi cu
toate acestea, ei încearcă să strecoare opiniile lor greşite şi credinţele lor eronate nu
numai laicilor, care sunt lipsiţi de educaţie religioasă, dar şi clerului facţiunii noastre
ortodoxe, ba chiar şi liderului şi preşedintelui acestei facţiuni, care este şcolit în ceea ce
priveşte canoanele şi care a primit educaţia teologică într-o superbă şcoală de teologie, şi
care face limpede dovada cugetului său Ortodox şi aderării sale la tradiţiile Bisericii, nu
numai prin cuvânt, dar şi prin faptă. Şi să nu fiţi surprinşi de acestea, iubiţi fii în Hristos,
întrucât astfel de falşi-apostoli şi falşi învăţători18 existau chiar şi în vremurile
apostolice, după cum dovedesc înseşi mărturiile apostolilor.
“Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi, grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă
pe ucenici după ei.”19 Aceşti falşi învăţători “dintre noi au ieşit, dar nu erau de-ai noştri,
căci de-ar fi fost de-ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci ca să se arate că nu sunt toţi de-ai
noştri, de aceea au ieşit”, după cum spune Evanghelistul20. I-am făcut episcopi prin
Harul Atot-Sfântului şi Sfinţitorului Duh, pentru ca să slujească luptei cele sfinte pentru
Calendarul Sărbătoresc Ortodox.
Dar când aceşti oameni au devenit episcopi, ei nu numai că nu au înţeles sau preţuit
funcţia episcopală şi caracterul serios şi sfânt al luptei pentru calendar, dar au şi căzut în
groapa multor abateri canonice, neeschivându-se şi nedându-se înapoi, - nefericiţii -
lipsiţi de orice raţiune ecleziologică sau canonică, dela ruperea legăturilor spirituale şi a
comuniunii ecleziastice cu noi; ridicându-şi propriile lor altare, şi astfel sfâşiind cămaşa
necusută a lui Hristos din cauza înfumurării şi ambiţiei lor, ei au creat o în fapt schismă
în sânul facţiunii noastre ortodoxe.21 Când am constatat că toate mijloacele paşnice pe
care le-am folosit pentru a-i lumina şi a-i întoarce din schisma lor nejustificată nu au
avut niciun rezultat, am fost obligaţi, cu durere, să acceptăm separarea lor şi să-i lipsim
de binecuvântarea noastră pe ei şi pe cei care îi urmează. De atunci, rupţi de autoritatea
şi grija noastră duhovnicească, aceşti oameni s-au dedat la acte care sunt într-atât de
necanonice şi criminale din punct de vedere bisericesc, încât au fost aduşi în faţa Curţii
Penale din Chalcis, care a respins speţa nu pentru că ar fi fost nevinovaţi, ci pentru că
erau inapţi de a fi judecaţi din cauza debilităţii lor mentale şi a vârstei înaintate. Aceşti
episcopi rebeli22, Matei (Karpathakis) de Bresthena and Germanos (Varykopoulos) al
Cicladelor, din momentul în care s-au despărţit de noi, care le-am acordat rangul
episcopal, au rămas episcopi, în virtutea caracterului de neşters al preoţiei, dar ca simpli
indivizi iar nu ca reprezentanţi ai unei Biserici dela care să-şi atragă Harul şi autoritatea
de a săvârşi în mod valid orice funcţie bisericească şi să-i slujească Sfintele Taine.
Conform credinţei şi înţelegerii Ortodoxe, Biserica în integralitatea Ei este cea care,
ca depozitară a Harului, consacră Bisericile şi le înzestrează cu Tainele şi Harul Prea-
Sfântului Duh, iar nu un anumit număr de laici şi clerici care, din cauza unei oarecari
neinţelegeri bisericeşti ce poate fi rezolvată,23 se rup de o Biserică Ortodoxă
recunoscută, una ce nu a fost dezbrăcată de validitatea Ei ecleziastică sau de Harul Prea-
Sfântului Duh ca urmare a unei judecăţi şi a unei sentinţe pronunţată de întreaga
Biserică.
Ideea că indivizi, fie ei clerici sau laici, ar fi îndreptăţiţi în a-şi întemeia propria lor
Biserică fără permisiunea şi recunoaşterea întregii Biserici duhneşte a protestantism,
care nu înţelege judecata şi cugetul întregii Biserici ca fiind regula precisă şi etalonul
adevărului dumnezeiesc, ci judecata şi opinia unor indivizi care, în conformitate cu
interpretarea protestantă a problemei, reprezintă Harul şi puterea Sfântului Duh. Din
acest motiv, o mulţime întreagă de erezii a răsărit în sânul Bisericii Protestante,
corespunzând ca număr cu puzderia de judecăţi şi opinii personale, ce nu sunt călăuzite
sau iluminate de Biserică. Întreaga Biserică nu numai că legitimează o anumită Biserică
ca fiind Ortodoxă, şi o recunoaşte prin Harul Prea-Sfântului Duh, a Cărui dumnezeiască
putere, natură sfinţitoare şi voinţă sunt exprimate şi manifestate, în conformitate cu
credinţa şi înţelegerea Ortodoxă, printr-un Sinod Ecumenic sau un mare sinod local, dar
care de asemenea conferă conducătorilor acelei Biserici locale un caracter Ortodox şi
validitate canonică şi ratifică acest caracter şi această validitate. Din acest motiv,
deîndată ce este ales conducătorul unei Biserici locale, el este obligat să comunice
alegerea şi numirea sa celorlalte Biserici Ortodoxe, făcând schimb de aşa numitele
scrisori de recomandare cu aceştia, prin care noul conducător al Bisericii primeşte
ungerea canonicităţii şi autoritatea de a fi capul Bisericii sale. Aceasta este ordinea care
domneşte în cadrul Bisericii Ortodoxe şi aceasta este practica Ei de veacuri în ceea ce
priveşte caracterul Ortodox şi validitatea Bisericilor şi a conducătorilor lor.
Acesta fiind cazul, îi întrebăm pe episcopii rebeli şi clerul şi laicatul care îi urmează
de unde şi dela ce Biserică îşi primesc validitatea canonică a actelor lor ecleziastice, de
vreme ce s-au rupt de noi fără motive bisericeşti şi, fără frică de Dumnezeu, au vorbit de
rău pe cei care i-au hirotonit şi sfinţit episcopi prin invocarea Harul Prea-Sfântului Duh?
Poate vor obiecta spunând că ei nu s-au rupt de noi fără motive ecleziastice, invocând
faptul că, fiind o Biserică aparte şi una independentă de Biserica Autocefală a Greciei,
am refuzat să-i declarăm schismatici pe ierarhii inovatori care au acceptat calendarul
papal. Dar noi îi întrebăm pe aceştia: Este oare justificat, conform dreptului canonic, al
dumnezeieştilor şi sfintelor Canoane, şi a practicii de veacuri a Bisericii Ortodoxe, ca o
facţiune a clerului şi laicatului să declare ierarhii schismatici, atunci când nu sunt de
acord cu cei din urmă cu privire la o problemă bisericească ce poate fi rezolvată, aşa
după cum spune Sfântul Vasile cel Mare, cel ce ne revelează lucruri cereşti, având în
vedere faptul că acest drept a fost acordat de cele Şapte Sfinte Sinoade Ecumenice,
aceste table infailibile ale adevărului dumnezeiesc şi etalonul exact al Ortodoxiei,
întregii Biserici, atunci când Aceasta se adună într-un Sinod Ecumenic sau unul local
major, care, după ce a epuizat toate metodele paşnice de a ilumina pe cei aflaţi în
greşeală şi, scoţând în evidenţă ruina spirituală şi înfricoşătorul abis către care sunt
conduşi de ideile lor religioase eronate, purcede cu tristeţe a-i tăia dela de Dumnezeu
întemeiatul şi străvechiul Trup al Ortodoxiei, lipsindu-i de dreptul lor, ca ierarhi, de a
celebra Taine valide sau de a exercita orice funcţie bisericească?
Avem un exemplu recent al punerii în aplicare al acestei prerogative în cadrul
sinodului local major care s-a întrunit la Constantinopol în 1872, în cadrul căruia toate
Patriarhiile răsăritene au fost reprezentate, având în vedere erezia filetismului pe care
ierarhii de naţionalitate bulgară intenţionau să o introducă în cadrul Patriarhiei
Ecumenice.24 Acest Sinod a citat pe ierarhii bulgari apostaţi la proces, iar ei nedorind să-
şi vină în fire, după o îndelungată clarificare, i-a depus şi i-a declarat schismatici.
Emiţând hotărârea de depunere şi tăiere, a poruncit ca această hotărâre să fie citită în
Biserici, cu scopul de a proteja poporul bulgar de pericolul schismei.
Niciun eretic şi ereziarh, din vechime sau modern, nu a fost niciodată declarat
schismatic şi depus de ierarhi care nu erau de acord cu ei şi care acţionau izolat, fără un
proces şi posibilitatea de a se apăra, ci de Sinoade şi de tribunale bisericeşti canonic
organizate, în faţa cărora astfel de oameni sunt citaţi cu scopul de a se putea apăra, fiind
privaţi de drepturile pe care le au ca ierarhi şi de autoritatea lor de a conduce o Biserică
şi să oficieze în mod valid Tainele Bisericii, când, după ce problema a fost suficient
clarificată de tribunalul sinodal, ei refuză să renunţe la greşeala lor, persistând neclintit şi
cu obstinaţie în ideile lor eretice şi în credinţele eronate.
În conformitate cu spiritul canoanelor relevante, atunci când Întâi-stătătorul sau
majoritatea ierarhilor unei Biserici Ortodoxe recunoscute introduce în Biserică o
inovaţie ce este contrară canoanelor şi cultului divin Ortodox, ierarhii drept-credincioşi
ai acestei Biserici au dreptul să întrerupă comuniunea eclezială cu inovatorii, chiar şi
înaintea unei judecăţi sinodale, pentru ca nu cumva să fie şi ei răspunzători în faţa
întregii Biserici pentru inovaţia introdusă în mod satanic şi necanonic; dar ei nu-i pot
declara pe ierarhii inovatori schismatici sau să-i depună din treaptă întrucât acesta este
prerogativul exclusiv al întregii Biserici atunci când se adună într-un sinod, îşi exprimă
opiniile cu ajutorul Duhului Sfânt şi dă un verdict, după o clarificare temeinică şi o
apărare completă a ierarhilor inovatori supuşi judecăţii.
Când cei drept-credincioşi întrerup comuniunea ecleziastică cu un Sinod aflat la
conducere şi încetează a-l mai pomeni, nu numai că nu sunt condamnaţi, ci sunt cu
adevărat lăudaţi pentru faptul că nu au creat o schismă, ci mai degrabă au izbăvit
Biserica de schismă, în conformitate cu canonul 15 al Sinodului Ecumenic I-II, care
declară următoarele:

Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit
de sfintele Sinoade, sau de Părinţi, fireşte [de comuniunea] cu acela, .... unii ca aceştia nu numai că nu
se vor supune certării canonice, desfăcându-se pe sine-şi de comuniunea cu cel ce se numeşte episcop
[chiar] înainte de cercetarea sinodală, ci se vor învrednici şi de cinstea cuvenită celor ortodocşi.... şi
nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme şi de dezbinări.

A se vedea de asemenea şi Canonul al treilea al celui de-al treilea Sinod Ecumenic,

care afirmă următoarele: “Iar în genere, poruncim ca acei clerici care cugetă deopotrivă
cu sinodul ortodox şi ecumenic să nu se supună nicidecum şi în nici un chip episcopilor
care S-au dezbinat, sau celor care se despart (de Biserică)”. Aceste canoane, aşa după
cum orice cercetător corect şi sincer poate înţelege, permit clerului drept-credincios, care
respinge o inovaţie a autorităţilor bisericeşti aflate la conducere, dreptul exclusiv să
întrerupă comuniunea cu corpul aflat la conducere şi să nu asculte sau să se supună
acestuia sub nicio formă, dar nu şi dreptul de a-l declara eretic şi de a-l tăia dela Trupul
universal al Ortodoxiei, aceasta fiind prerogativa unui Sinod canonic. Cu toate acestea,
episcopii rebeli Matei de Bresthena şi Germanos al Cicladelor, în ciuda faptului că au
cunoştinţă de aceste canoane, şi nefiind mulţumiţi numai cu întreruperea comuniunii
ecleziale cu ierarhia inovatoare a Greciei, au declarat nu numai ierarhia inovatoare - fără
nicio judecată sau apărare -, ci întreaga Biserică a Greciei, ca fiind schismatică,
arogându-şi, nenorociţii, nici mai mult nici mai puţin decât un drept ce aparţine unui
Sinod Ecumenic sau local. În refuzul nostru de a-i urma pe această pantă descendentă
alunecoasă şi periculoasă, care răstoarnă norme canonice vechi şi fundamentale, şi în
deşartele noastre încercări de a-i întoarce dela acest hău abisal şi distrugător de suflete,
ei ne-au declarat pe noi schismatici, fără ca mai întâi să se consulte cu noi, respingând
orice invitaţie a noastră de a clarifica problemele. Şi ca o dovadă a incredibilei lor
perversităţi, redăm întocmai răspunsul lor la invitaţia noastră pentru o discuţie formală:

Adevărata Biserică Ortodoxă a Greciei

Atena, 27 ianuarie 1942

Eminenţei sale, Arhiepiscopul Hrisostom al Florinei.

Eminenţa voastră,

Acum câteva zile, când am primit invitaţia dvs. de a veni pe data de 15/28 ianuarie, 1942 la
birourile dvs. din Chalcondyle nr. 7, pentru a discuta anumite chestiuni serioase legate de sfânta
noastră luptă, v-am trimis o scrisoare prin domnul Stavrianos, prin care am făcut cunoscut faptul că
pentru a veni în contatct cu dvs. şi mitropolitul Demetrias este mai întâi necesar să fie îndepărtate
motivele duhovniceşti ale neînţelegerii noastre, care ne-au obligat să vă învinuim. De vreme ce, după
cum am fost informaţi, doriţi unirea - aşa cum, în orice caz, afirmaţi oral în faţa oamenilor -, pentru
acest motiv afirmăm foarte clar, prin această scrisoare a noastră, că întâlnirile si discuţiile sunt
superflue până când nu acceptaţi punctele de credinţă expuse mai jos, care au reprezentat cauza
neînţelegerii noastre, şi că, din acel moment, vom fi uniţi şi atunci ne vom putea aduna şi întâlni unul
cu celălalt.

1. Că Biserica Greciei, prin acceptarea calendarului papal, a devenit schismatică.

2. Că Tainele sale sunt invalide.
3. Că Mirul Ei nu are Har sfinţitor.
4. Că copiii celor din Biserica Ortodoxă care sunt rău-credincioşi trebuie remirunşi.

Când veţi fi comunicat aceste puncte Bisericii rău-credincioase printr-o curte notarială, a cărei
confirmare să ne-o arătaţi; şi când, în acelaşi mod, revocaţi documentul pe care l-aţi trimis la
Ministerul Religiei; şi când veţi declara toate acestea în biserici - atunci, spunem noi, unirea noastră
se va împlini în mod automat, fără întâlniri şi dispute. Vom aştepta răspunsul dvs. scris la aceste
întrebări pentru o perioadă de opt zile începând de astăzi.

Cu salutări frăţeşti,
Episcop Germanos al Cicladelor
Episcop Matei de Vresthena

Din acest document reiese în mod evident faptul că autorii lui nu numai că atrag
asupra lor vina unei totale ignoranţe în ceea ce priveşte dreptul canonic şi spiritul
dumnezeieştilor şi Sfintelor Canoane, care în mod limpede determină şi păzeşte
drepturile Bisericii, ale ierarhilor care o conduc şi al întregului trup de creştini ortodocşi,
dar blasfemiază de asemenea împotriva a însuşi Harului Divin, care este intrinsec în
înţelesul Sfintelor Taine, prin care credincioşii sunt sfinţiţi, dimpreunî cu preoţii ce
slujesc, nu ca un element creator al Harului sfinţitor, ci ca o unealtă prin careacest Duh
este împărtăşit credincioşilor. Aşadar, întrucât Dumnezeiescul Har ce este împărtăşit
credincioşilor prin Sfintele Taine nu este deţinut de o facţiune a clerului sau laicatului, ci
de esenţa şi caracterul dumnezeiesc al Bisericii, este dela sine înţeles faptul că acei
indivizi care privează Biserica de dreptul şi autoritatea Ei dumnezeiască şi inalienabilă,
şi Tainele de puterea lor sfinţitoare şi de mântuitorul Har, printr-o neruşinată mânuire a
condeiului comit blasfemie şi sacrilegiu, nu numai împotriva naturii dumnezeieşti a
Bisericii, dar şi împotriva caracterului sacru al Tainelor acesteia. Dovada faptului că
aceşti episcopi rebeli nu ştiu “nici cele ce spun, nici cele pentru care dau adeverire”26,
este aceea că nu aplică tot ceea ce învaţă şi asupra lor, neîndrăznind, nefericiţii, să repete
Tainele în cazul celor ce trec dela calendarul papal la calendarul Ortodox, acceptând
astfel în rândurile lor pe cei ce sunt nebotezaţi, necăsătoriţi şi, în general, conform
propriei lor opinii şi înţelegeri, ne-sfinţiţi şi nemirunşi.
Perversitatea şi nebunia unei astfel de opinii şi doctrine precum a lor devine şi mai
limpede şi evidentă dacă cineva ia în calcul faptul că aceşti episcopi rebeli se rezumă la a
remirunge sugarii, care sunt complet inocenţi în ceea ce priveşte inovaţia noului
calendar, exceptându-i pe părinţii lor dela o asemenea penalizare atunci când trec, fără a
fi remirunşi, la sortimentul lor de Ortodoxie. Şi când, aşa cum neclintit credem şi
nădăjduim, după ce acest teribil şi vătămător conflict se va sfârşi, Bisericile inovatoare,
aflându-se corepunzător iluminate de un Sinod pan-Ortodox şi legitim, vor fi silite să se
întoarcă la vechiul calendar, calendarul Sfinţilor Părinţi, vor fi oare miile şi milioanele
de creştini care s-au născut în sânul bisericilor inovatoare, conform opiniei şi decretului
dogmatic al episcopilor rebeli, rebotezaţi, recăsătoriţi şi remirunşi, pentru a primi
binecuvântarea Ortodoxiei? Nu numai episcopilor individuali acţionând în izolare nu le
este îngăduit a avea sau a enunţa o astfel de opinie relativ la invalidarea Tainelor şi
repetarea lor ce rezultă din aceasta, de vreme ce nu au nicio competenţă sau autoritate în
această privinţă, dar nici măcar o Biserică locală nu are dreptul de a anula valditatea
Tainelor fără judecata întregii Biserici, care deţine dreptul exclusiv de a priva clerul ce
cade în erezie, şi nici nu se căieşte nici nu o respinge, de dreptul de a celebra Taine
valide şi eficace; întrucât nimeni dintre cei ce nu au dreptul de a conferi un dar
dumnezeiesc nu este îndreptăţit, în consecinţă, nici să îl retragă. Din acest motiv,
Canoanele îi aşează pe cei care retrag acest drept sfânt cu cei care comit sacrilegiu: “A-l
aduce (a-l coborî) pe episcop în treapta presbiterilor este ierosilie (sacrilegiu)”.27 Iar
dacă canoanele privesc retrogradarea la Taina Preoţiei ca fiind sacrilegiu, cu cât mai
mult se presupune că trebuie să considerăm că fac un sacrilegiu cei care îndrăznesc, fără
nicio competenţă sau autoritate bisericească, să pronunţe ca invalide Tainele unei
Biserici recunoscute, chiar dacă acea Biserică este pasibilă de a fi judecată în faţa
întregii Biserici pentru arbitrara introducere a unei inovaţii. Pentru aceasta, vedeţi dvs.,
ne abţinem de la a face declaraţii cu privire la validitatea Tainelor, mărturisind că nu
avem nicio competenţă sau drept în această privinţă, pe baza dumnezeieştilor şi Sfintelor
Canoane, şi fiind conştienţi de nevrednicia şi păcătoşenia noastră în faţa sfinţeniei şi a
Harului sfinţitor şi a puterii dumnezeieştilor şi Sfintelor Taine. Lăsăm aceasta în seama
cugetului şi judecăţii întregii Biserici, care are dreptul exclusiv şi divin, după cum am
menţionat, să înzestreze o Biserică cu Harul cel tainic ce este împărtăşit prin slujitorii Ei,
şi să retragă acest Har când Ea, în ceea ce o priveşte, taie clerul unei astfel de Biserici -
atât ierarhi cât şi preoţi - din motive canonice şi după un proces şi o apărare.
Acum, este adevărat că în publicaţiile noastre, apărându-ne în faţa deciziei de
depunere dată împotriva noastră de tribunalul sinodal convocat de ierarhia inovatoare,
am numit schismatici pe ierarhii inovatori pentru fapul că au creat premisele unei
schisme în Biserica Ortodoxă a Greciei prin introducerea inovaţiei calendarului apusean
şi pentru că s-au rupt de celelalte Biserici Ortodoxe care au păstrat calendarul Ortodox
pentru celebrarea sărbătorilor, şi că noi le-am imputat vina şi înfricoşătoarele consecinţe
atrase după ea de schisma în curs de formare în cadrul paşnicei şi drept-slăvitoarei vieţi a
Bisericii; dar i-am numit schismatici - şi nu ezităm să o facem până astăzi -, totuşi, nu în
realitate, ci potenţial. Întrucât prima, anume proclamarea ca schismatic în fapt a unui
cleric sau laic inovator ce se depărtează de cadrul ortodoxelor şi Sfintelor Canoane este
un drept care aparţine numai unui Sinod atunci când se adună şi îşi declară opiniile cu
ajutorul Duhului Sfânt, după cum am mai spus; pe când cea de-a doua, şi anume
considerarea unui astfel de cleric sau laic ca fiind potenţial schismatic, reprezintă dreptul
oricărui cleric ortodox, care are dreptul nu numai să întrerupă comuniunea bisericească,
ci şi de a-l denunţa pe acesta în faţa unui Sinod competent, adică întocmai ceea ce am
făcut noi prin denunţarea ierarhilor inovatori în faţa Bisericilor Ortodoxe. Prin această
înţelegere a noastră suntem în armone cu Pidalionul Bisericii Ortodoxe universale, care,
la prima subnotă de la pagina 18,28 face o distincţie limpede între un schismatic potenţial
şi unul în fapt şi numeşte proşti pe cei care echivalează cei doi termeni, iar limbajul lor
profanator, întrucât nu înţeleg că dacă nu este implementată în realitate de un sinod, forţa
imperativă a canoanelor rămâne nepusă în practică şi că nu acţionează dela sine, fie
imediat sau înaintea unei decizii. Pentru a dovedi ceea ce afirmăm, cităm cuvânt cu
cuvânt nota de subsol relevantă din Sfântul Pidalion, pentru a-i reduce la tăcere pe cei
care gândesc sau afirmă contrariul:
Trebuie să ştim că certările ce le poruncesc canoanele, adică acestea: să caterisească, să se
afurisească, şi să se anatematisească, acestea după meşteşugul gramaticii a treia persoană care nu
este de faţă, la care spre a se da porunca acesta de nevoie trebuie a fi a doua persoană. O tâlcuiesc
mai bine. Canoanele poruncesc soborului episcopilor celor vii să caterisească pe preoţi, ori să
afurisească, ori să anatematisească pe mireni, când calcă canoanele. Însă dacă soborul nu va pune în
lucrare caterisirea preoţilor, ori afurisirea, anatematisirea mirenilor, preoţii aceştia şi mirenii, nici
caterisiţi nu sunt cu lucrul nici afurisiţi, ori anatematisiţi. Învinovăţiţi însă sunt, aici spre caterisire, ori
afurisire, ori anatematisire, iar acolo spre Dumezeiasca osândă. ... Drept aceea tare greşesc cei fără
minte care zic cum că în vremurile acestea toţi cei sfinţiţi care în afară de canoane s-au hirotonit, sunt
cu lucrarea caterisiţi. De cei sfinţi prihănitoare limbă este aceea ce nebuneşte pe acest fel de cuvinte le
bârfeşte, neînţelegând că porunca canoanelor fără de punerea în lucrare a persoanei a doua, adică a
soborului, este nesăvârşită. Fără mijlocire şi mai înainte de judecată, nelucrând de sineşi. Însuşi
Dumnezeieştii Apostoli arătat se tălmăcesc pe sineşi cu al 46-lea canon al lor, fiindcă nu zic că îndată
acum cu lucrul se află caterisit oricare episcop sau preot care va primi botezul ereticilor, ci a se
caterisi poruncind, adică a sta de faţă la judecată, şi de se va dovedi că a făcut acesta atunci să se
dezbrace cu hotărârea voastră de preoţie, aceasta poruncim.29

De aici rezultă că niciun cleric care se abate dela hotarele Ortodoxiei nu este socotit
a fi depus în fapt. Dacă el nu apare în faţa unui tribunal ecleziastic valid, el poate fi cu
toate acestea considerat astfel în mod potenţial, şi înaintea unui verdict sinodal şi a unei
decizii finale în ceea ce-l priveşte.
Astfel, din punct de vedere canonic este valabil următorul principiu legal
fundamental şi dictum: “Nimeni nu poate fi condamnat fără a se putea apăra.” Deci,
pentru ca noi să-i declarăm pe ierarhii inovatori schismatici în fapt, aşa cum arbitrar şi
necanonic o fac episcopii rebeli, ar trebui să avem toate condiţiile bisericeşti şi canonice
de trebuinţă pentru a institui un tribunal bisericesc. Aceasta nu se poate face decât de o
Biserică care este recunoscută ca autocefală de toate Bisericile Ortodoxe şi înzestrată cu
dreptul de a condamna în mod valid pe cei din clerul Ei care păcătuiesc, fie în credinţă,
fie moral. Cu toate acestea, noi, vechii calendarişti, nu constituim în Grecia o Biserică
Ortodoxă individuală, independentă, deoarece nicio Biserică nu ne-a recunoscut ca atare;
mai degrabă, noi existăm în cadrul recunoscutei Biserici Autocefale a Greciei ca o
santinelă ce păzeşte instituţia calendarului sărbătoresc ortodox, ce a fost violată - aşa
cum nu ar fi trebuit - de majoritatea ierarhiei; iar noi, care reprezentăm partea
strălucitoare şi nepătată a Bisericii Autocefale a Greciei, îi continuăm istoria în duhul
Ortodoxiei. Această idee greşită şi necanonică, că noi am reprezenta o Biserică
deosebită, a fost aruncată în luptă şi întrodusă în viaţa politică de răposatul Arhiepiscop
Hrisostom (Papadopoulos) al Atenei, în mod deliberat şi maliţios, cu scopul de ne vădi,
în ochii guvernului şi ai socităţii greceşti, ca rebeli care am ridicat călcâiul30 împotriva
Bisericii Autocefale a Greciei, expunându-ne în acest fel mâniei guvernului şi
dispreţului general din partea societăţii. Într-adevăr, în legătura cu aceasta, el nu s-a dat
înapoi, deşi era expert în cunoaşterea dumnezeieştilor şi Sfintelor Canoane şi era
profesor de istoria Bisericii, dela a declara că ierarhii vechi-calendarişti, întrerupând
comuniunea spirituală cu autoritatea bisericească aflată la conducere şi întemeindu-şi
propriile biserici, chipurile fără motive ecleziastice sau canonice, au format propria lor
Biserică, şi pe deasupra una schismatică, după cum cu satisfacţie a numit-o tribunalul
sinodal ce i-a condamnat şi depus pe episcopii Megara, Diavleia, Ciclade şi Vresthena.
Iată fragmentul relevant din sentinţa acestui tribunal, care afirmă cuvânt cu cuvânt aşa:
 Pentru acest motiv, condamnându-i pe acuzaţi în lipsă, [tribunalul] îi declară pe Hristofor Hatzis,
Germanos Varikopoulos, Matei Karpathakis şi Policarp Liosis vinovaţi de hirotoniri ilegale şi
necanonice de episcopi şi de alăturarea la schisma creată de foştii Mitropoliţi Germanos al
Demetriadelor, Hrisostom al Florinei, şi Hrisostom al Zakintelor, ş.a.

Dar această opinie este greşită şi necanonică întrucât, conform credinţei şi înţelegerii
Ortodoxe, nu o singură facţiune a clerului şi laicatului creştin, aflat în conflict cu ierarhia
conducătoare pe o anumită problemă bisericească şi care nu se află în comuniune
bisericească cu aceasta, este cea care întemeiază şi taie Biserici, ci întreaga Biserică
Ortodoxă, atunci când se adună şi îşi declară părerile cu ajutorul Duhului Sfânt. }n
acelaşi mod, noi, vechii-calendarişti, deşi arătăm, în exprimarea noastră văzută a
credinţei, aparenţa de a avea propriile noastre case de rugăciune şi proprii noştri preoţi,
cu toate acestea, deşi nu suntem în comuniune cu ierarhia inovatoare, de vreme ce ţinem
cu tărie Sfintele Canoane şi Sfintele Tradiţii, nu reprezentăm, în termeni canonici, o
Biserică diferită de cea faţă de care am rupt temporar comuniunea ecleziastică pentru
motive canonice, ci suntem santinela mereu trează, aşa după cum am mai spus, care
menţine cu vigilenţă aprinse farurile pe parapetele diamantine ale Bisericii Autocefale
celei una a Greciei, în numele căreia noi îi continuăm istoria în duhul ortodoxiei ei
autentice şi nepătate. Episcopii rebeli [Matei, etc], care au o opinie diferită în această
problemă, cad în erezia protestantismului şi în celebrarea Tainelor în numele unei
Biserici care nu există, sau, mai bine spus, în numele Bisericii lor personale, fiind lipsiţi
de tot Harul, al cărui vistiernic este întreaga Biserică Ortodoxă recunoscută.
Să ne spună aceşti oameni: de ce Biserică aparţin, de vreme ce, precum nişte Papi ai
Răsăritului, ei şi-au împropriat fără ruşine puterea unui sinod şi au declarat Biserica
Autocefală a Greciei, în numele căreia au primit ei dela noi rangul de episcop prin
lucrarea Prea-Sfântului şi sfinţitorului Duh, ca fiind schismatică în fapt?
De vreme ce este de notorietate faptul că niciuna dintre Bisericile Ortodoxe locale
care păstrează calendarul Părinţilor nu i-a recunoscut ca fiind o Biserică autocefală şi
independentă, este dela sine înţeles că ei nu aparţin unei Biserici Ortodoxe recunoscute,
ci bisericii turmei lor; şi, în consecinţă, ei nu pot avea caracter ortodox, ci protestant,
deoarece îşi trag autoritatea şi harul actelor lor ecleziastice nu dela noţiunea de Biserică
ca depozitară a Harului, ci dela persoanele lor şi ale celor ce-i urmează, aşa precum cred
şi gândesc protestanţii, care substituie caracterul şi autoritatea lor personală şi
individuală caracterului şi naturii Sfinte a Bisericii. De aceea, vedeţi, episcopii rebeli de
Bresthena şi Ciclade nu pot avea Harul Ortodoxiei sau dreptul de a împărţi acest Har
celor ce-i urmează pe această pantă bisericească descendentă a lor, deoarece ei nu aparţin
Bisericii canonice, singura depozitară a Harului în înţeles ortodox. Pentru acest motiv
important, dintr-un punct de vedere ortodox, noi, familiari fiind cu Sfintele Canoane şi
cu Sfintele dogme şi Tradiţii ale Bisericii Ortodoxe, refuzăm să considerăm ierarhia
Bisericii Greciei ca schismatică în fapt, ci numai potenţial, până când se convoacă un
sinod valid cu scopul de a-i judeca pe ierarhii inovatori, iar dacă aceştia refuză, după o
suficientă dezbatere, să revină la tradiţia calendarului ortodox, a-i depune, tăia şi declara
schismatici în fapt, caz în care va recunoaşte în puţinii ierarhi drept-credincioşi singurii
reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe a Greciei. Cu toate acestea, până când se va petrece
aceasta, şi îşi pun atât persoanele cât şi treburile lor în ordine, dacă episcopii rebeli se
comportă ca şi până acum, este evident că, în conformitate cu înţelegerea exactă a
canoanelor, ei nu sunt drept-credincioşi ci protestantizanţi, şi că, sub pretextul unei
presupuse Ortodoxii pure şi fără frică de Dumnezeu, se aruncă ei înşişi şi pe cei ce-i
urmează în abisul distrugător de suflete al credinţei greşite şi al pierzaniei sufleteşti.
Să nu se spună că, aşa stând lucrurile, nu se merită să te deranjezi să devii vechi
calendarist, să devii obiectul persecuţiilor, al batjocurii şi al multor altor greutăţi ce sunt
cauzate de retragerea din ierarhia inovatoare şi trecerea de partea iearhiei drept-slăvitore,
deoarece cel care în cunoştinţă de cauză urmează unui ierarh care este numai potenţial
expus la a fi depus şi tăiat, şi îi îmbrăţişează inovaţia, devine el însuşi expus la
blestemele şi antemele pe care dumnezeieştle şi Sfintele Canoane le aruncă asupra celor
care încalcă Tradiţia scrisă sau nescrisă.
“Fie ca oricine încalcă Tradiţia scrisă sau nescrisă să fie anatema”, decretează cel
de-al Şaptelea Sinod Ecumenic.32 Aşa stând lucrurile, îi sfătuim pe cei de-un cuget şi
fidelii adepţi ai facţiunii noastre ortodoxe să evite şi să nu dea atenţie vorbelor deşarte şi
argumentelor prosteşti ale rebelilor episcopi de Bresthena şi ai Cicladelor, prin care
aceştia încearcă, sub pretextul unei presupuse ortodoxii, să-i ademenească la putrejunea
relei-credinţe şi să-i atragă în abisul pierzaniei sufleteşti, în timp ce, celor care îi
urmează cu bună credinţă şi cu conştiinţa curată, le recomandăm să-i denunţe pe aceştia
şi gânguritul lor profan şi învăţăturile lor distrugătoare de suflet, care sunt contrare
duhului pur şi sănătos al Ortodoxiei, dacă doresc să-şi mântuiască sufletele, ceea ce este
cu putinţă numai în Arca mântuitoare a unei Biserici canonice şi recunoscute. Vrând să-
şi ferească discipolul Timotei de falşi-învăţători similari, Apostolul neamurilor îi dă
următorul sfat: “O, Timotei, păzeşte comoara ce ţi s-a încredinţat, depărtându-te de
vorbirile deşarte şi lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei mincinoase, pe care unii,
mărturisind-o, au rătăcit de la credinţă”33; şi în altă parte: “Iar oamenii răi şi amăgitori
vor merge spre tot mai rău, rătăcind pe alţii şi rătăciţi fiind ei înşişi; tu însă rămâi în
cele ce ai învăţat şi de care eşti încredinţat, deoarece ştii de la cine le-ai învăţat”.34
Îndreptând, din datorie pastorală, aceste părinteşti sfaturi şi îndemnuri ale noastre către
voi, către fii duhovniceşti ai facţiunii noastre drept-slăvitoare şi către cei care cu bună
credinţă urmează facţiunii opozante a episcopilor rebeli, nădejdea noastră este că acest
sfat, care izvorăşte din credinţa Ortodoxă şi din dragoste părintească, va avea efectul
dorit în inimile celor ce ne urmează şi, peste toate, ale celor ce aparţin facţiunii opozante
şi aflată în eroare a rebelilor, cu atât mai mult cu cât eşecul de a urma acestui sfat îi
scoate pe rebeli din hotarele Bisericii Greciei, îi face străini de dumnezeiescul Har şi este
plin de pericolul pierzaniei lor sufleteşti. În această bună nădejde, chemăm asupra
noastră, a tuturor, putere de Sus şi luminarea Domnului nostru Iisus Hristos, al Cărui Har
şi nesfârşită milă, dimpreună cu rugăciunea şi binecuvântarea noastră părintească, să fie
cu voi, cu toţi. Amin.

Atena, 1 iunie, 1944

Miropolitul Hrisostom
(fost) de Florina

##########################################
Note:
1 Fapte 20:28
2 Ibid, v.29
3 Cf. Matei 26:31
4 Efeseni 5:15-16
5 Cf. 1 Petru 5:8
6 Romani 6:5-6
7 Cf. Coloseni 3:5
8 Romani 6:5-6
9 O rugăciune a Sfântului Augustin
10 Filipeni 2:12-13
11 Pilde 6:4-5
12 Ecleziastul 9:13
13 Efeseni 5:6
14 Din Anaforaua Sfintei Liturghii
15 Cf. Matei 25:13
16 1 Timotei 1:7
17 Ibid.
18 II Sf. Petru 2:1
19 Fapte 20:30
20 1 Ioan 2:19
21 Mitropolitul Hrisostom nu spune în multe cuvinte că Episcopii Matei şi Germanos sunt schismatici
şi, deşi în următoarea propoziţie foloseşte cuvântul schismă pentru a descrie ruptura creată de Matei,
în cea mai mare parte el preferă să-i numească “conventiclers” [adică adunare ilegală - nota trad.]
22 Vezi Notele Introductive, nota 34 (pg. 50), pentru o explicaţie a termenului “conventicler” [eu am
ales sa folosesc termenul “rebel”, în sens de “adunare ilegală” - nota traducătorului]
23 Vezi Notele Introductive, nota 36 (pg. 50)
24 Cu tot respectul pentru bulgari, trebuie spus că ei aveau câteva plângeri întemeiate împotriva
Patriarhiei de Constantinopol, în a cărei jurisdicţie au fost readuşi de către Otomani. Conform
spuselor pr. John Meyendorff, episcopii greci din Bulgaria au scos utilizarea liturgică a slavonei
bisericeşti şi au încercat, în general, să elenizeze Biserica Bulgară. Având în vedere această politică, şi
de asemenea sub influenţa efervescenţei naţionaliste care luase cu asalt Balcanii la mijlocul sec. XIX,
bulgarii îşi doreau o Biserică naţională autonomă proprie, precum şi egalitate cu Constantinopolul în
administrarea teritoriilor bisericeşti bulgare. În 1872, Patriarhul Ecumenic Antim al VI-lea a
reacţionat la emiterea de către sultan a unui firman ce autoriza întemeierea unei Biserici bulgare
independente, prin convocarea unui sinod, la care au uat parte şi Patriarhii Alexandriei şi Antiohiei.
Acest sinod a condamnat filetismul (naţionalismul) ca erezie şi a pus Biserica bulgară sub o interdicţie
ce a fost ridicată abia în 1945. Menţionând faptul că au existat greşeli de ambele părţi, pr. Meyendorff
admite faptul că Constantinopolul era în drept din punct de vedere canonic (The Orthodax Church: In Part
and In Role in the World T 044]; 3rd ed; [Crestwood, NY: St. Vladimir’s Seminary Press, 1981], pp. 168—169).
25 Termenul grecesc pentru “rău-credincios” este κακόδοξος, care este exact opusul lui ὀρθόδοξος,
adică “drept-credincios”. Cuvântul “cacodox” există în dicţionarele limbii engleze, dar este farte rar
folosit astăzi.
26 1 Timotei 1:7.
27 Canonul 29 al celui de-al patrulea Sinod Ecumenic
28 Referitor la Canonul 3 Apostolic
29 Πηδάλιον, pp. 4—5, n. 2.
30 Cf Psalmi 40:9; Ioan 13:18.
31 Aceştia erau cei patru episcopi hirotoniţi de cei trei mai sus menţionaţi mitropoliţi în 1935, şi
anume Hristofor (Hatzis) de Megara, Policarp (Liosis) de Diavleia, Germanos (Varykopoulos) al
Cicladelor şi Matei (Karpathakis) de Vresthena.
32 Sesiunea a opta: Mansi, Sacrorum Conciliorum Nova et Amplissima Collectio, Vol. III, p. 416.
33 I Timotei 6:20—21.
34 II Timotei 3:13—14.