Sunteți pe pagina 1din 6

U N I V E R S I TAT E A " P O L IT E H N I C A " T I M I Ş O A R A

FA C U LTAT E A D E I N G I N E R I E H U N E D O A R A
D E PA RTA M E N T U L D E I N G I N E R I E E L E C T R I C Ă Ş I
I N F O R M AT I C Ă I N D U S T R I A L Ă

LABORATORUL DE FIZICĂ

VERIFICAREA LEGII LUI BALMER


VERIFICAREA LEGII LUI BALMER

a. Principiul lucrării

Scopul lucrării. În cadrul acestei lucrări se vor determina lungimile de undă ale liniilor
spectrale din seria Balmer a hidrogenului ( H  , H  , H  , H  ) iar apoi se vor compara acestea cu
lungimile de undă calculate teoretic cu relaţia:
4n 2


RH n2  4  ; n  3,4,5...
(1)
cu R H = 109677,58 cm 1 constanta lui Rydberg pentru hidrogen. Se exprimă rezultatele în

Angström, 1A  10 8 cm .

Conform teoriei cuantice a atomului (fundamentată de Niels Bohr, Louis de Broglie, Werner
Heisenberg, etc.) electronii optici (de valenţă) se află în atom numai în anumite stări, numite stări
staţionare.
Prin absorbţie de energie (excitare) electronii trec dintr-o stare staţionară cu energie mai
mică într-o stare staţionară cu energie mai mare.
Revenirea se face prin cedarea acestei energii, deci prin emiterea de cuante de energie de
mărime h  , (unde h este constanta lui Planck, iar  frecvenţa radiaţiei emise). Radiaţia emisă
apare în câmpul vizual al unui spectroscop sub formă de linii.
Efectuând observaţii asupra spectrului vizibil al hidrogenului Johann Balmer a constatat că
dispunerea liniilor spectrale pe scala spectroscopului nu este întâmplătoare. Numerele de undă ale
acestor linii respectă relaţia :
1 1 1
N= =Z2 R  2 - 2  (2)
 2 n

2 2 me 4
în care R = este constanta lui Rydberg.
h 3c
Pentru hidrogen R H = 109677,58 cm 1 ;
Z = sarcina nucleului (numărul de protoni); Z = 1 .
m = masa electronului;
e = sarcina electronului;
h = constanta lui Planck;
c = viteza luminii în vid (c = 3·108 m/s);
n = 3,4,5… = număr cuantic principal;
 = lungimea de undă corespunzătoare liniei spectrale.
Mai târziu s-au descoperit şi alte serii spectrale în spectrul hidrogenului, prezentate complet
în figura 1, iar relaţia (1) a fost generalizată sub forma :
1 2  1 1
N= = Z R 2  2  (3)
 k n 
unde : k = l şi n = 2,3,4, ………………. Seria Lyman
k = 2 şi n = 3,4,5, ……………… Seria Balmer
k = 3 şi n = 4,5,6, ……………… Seria Paschen
k = 4 şi n = 5,6,7, ……………… Seria Brackett
k = 5 şi n = 6,7,8, ……………… Seria Pfundt
k = 6 şi n = 7,8,9, ………………Seria Humphreys.

n= nivel de ionizare

n=7

n=6
seria
Humphreys
n=5
seria Pfund

n=4
seria
Brackett
n=3
seria
Pascken
n=2

seria nivel
n=1 Balmer fundamental

Seria
Lyman

Fig. 1 Seriile spectrale ale hidrogenului

Pentru heliu Z = 2, iar relaţia (2) devine :


1  1 1 
N= = 4R He  2  2  (4)
 k n 
În domeniul vizibil se pot observa doar liniile spectrale ale seriei corespunzătoare lui k = 4
şi n = 5,6,7,…. pentru care numerele de undă respectă relaţia :
1 1 1 
N  4R He  2  2  n = 5,6,7,…. (5)
 4 n 

unde R He = 109722,27 cm 1 este constanta lui Rydberg pentru heliu.


Lungimea de undă a liniilor spectrale va fi :
16n 2


4  109722,27 n 2  4 2  (cm) (6)

Pentru elemente cu număr mai mare de electroni, teoria dezvoltată nu mai este valabilă, iar
relaţia (2) nu mai poate fi corect aplicată.

b. Descrierea instalaţiei

Pentru efectuarea lucrării vom folosi instalaţia formată dintr-o parte electrică şi una optică.
Partea electrică este utilizată pentru excitarea atomilor de hidrogen, heliu, neon, argon, etc.
utilizând procedeul descărcării în gaze.
Impulsurile de tensiune se aplică electrozilor tuburilor de descărcări fixate pe suport.
Datorită acestor impulsuri în tuburi apare fenomenul de descărcare, transformând tubul într-o sursă
luminoasă. Energia luminoasă radiată este tocmai energia eliberată în urma dezexcitării atomilor.
Atenţie ! În timpul schimbării tuburilor, generatorul trebuie oprit, pentru evitarea electrocutării.
Partea optică a instalaţiei este formată din spectroscop şi este utilizată pentru analizarea
luminii date de sursa luminoasă sub formă de spectru.
Lumina descompusă sub formă de spectru de către prisma spectroscopului apare în ocularul
spectroscopului suprapusă peste scala de măsură.

c. Modul de lucru

Pentru etalonarea spectroscopului se folosesc tuburile de descărcare cu Hg şi Ar, pentru. care se


cunosc lungimile de undă ale liniilor spectrale.
1. Se aprinde lampa cu vapori de mercur(Hg).
2. Se aşează spectroscopul cu fanta de intrare foarte puţin deschisă la circa 1-5 cm de lampa
de Hg şi se reglează ocularul spectroscopului până se obţine o lungime clară a spectrului.
3. Se închide fanta de intrare până când se obţin linii spectrale cât mai subţiri posibil în aşa
fel ca ele să fie clar vizibile.
4. Se aprinde lampa de iluminat şi se depărtează în aşa fel, încât scala să fie slab luminată
pentru a nu estompa liniile spectrale.
5. Se indentifică şi se notează dimensiunile corespunzătoare liniilor spectrale ale Hg din
tabelul 1.
6. Se schimbă lampa de Hg sau tubul cu vapori de Hg cu tubul de vapori de Ar după ce în
prealabil s-a stins lampa de Hg sau generatorul de impulsuri.
7. Se indentifică şi se notează apoi diviziunile corespunzătoare liniilor spectrale de Ar din
tabelul 1.
Citirea liniilor spectrale ale hidrogenului

Fără a face vreo modificare la instalaţie, se înlocuieşte tubul de vapori de Ar cu tubul cu


vapori de H 2 şi se notează diviziunile corespunzătoare liniilor spectrale ale H 2 în tabelul 2,
indicându-se pentru fiecare linie culoarea şi observaţii privind intensitatea ei.

Div. scală

H H H H  [Å]

Fig. 2 Curba de etalonare a spectroscopului

d. Prezentarea rezultatelor

Rezultatele etalonării spectroscopului cu (Hg, Ar, şi Na) se trec în tabelul I.

Tab. I.
element diviziune culoare lungime de undă Observaţii
  
A
 
 
galben 5780 contopite
verde-galben 5461 linia reper
Hg albastru 4916 iluminare mică
indigo 4358 2 linii contopite
violet 4077; 4047 2 linii contopite
roşu 6771 prima linie;cap de serie
Ar
verde 5287 iluminare mică
Na galben 5892 linie reper

Utilizând datele din tabelul I completat, se trasează pe hârtie milimetrică curba de etalonare
a spectroscopului λ = f (diviziuni scală ), ca în figura 2.
În tabelul II se vor trece diviziunile la care au fost observate liniile spectrale ale H 2. Din
curba de etalonare se vor citi lungimile de undă corespunzătoare acestora. Tot în acest tabel vor fi
trecute lungimile de undă teoretice ale liniilor spectrale ale H 2 din domeniul vizibil, calculate cu
ajutorul relaţiei (1), în dreptul liniei corespunzătoare determinată experimental.
Tab.II.
Experimental Teoretic
Obs Culoare Diviziunea λ n λ
- - div Å - Å