Sunetul si urechea

Urechea este organul cu care oamenii şi unele animale detectează sunetele.

Urechea umană este formată din 3 secţiuni principale numite urechea externă,
urechea medie şi urechea internă. Secţiunea exterioară a urechii constă dintr-un
ţesut cartilaginos acoperit de epidermă şi numit pavilionul urechii şi din canalul
auditiv extern care se întinde până la o membrană foarte subţire, de 0,1 mm, numită
timpan. Pavilionul are rolul de a capta undele sonore şi de a le transmite către
urechea medie. Odată ce undele sonore pătrund în canalul auditiv extern, se
deplasează spre membrana timpanică, acolo unde undele longitudinale antrenează
timpanul spre exterior sau spre interior, în funcţie de frecvenţa şi puterea sunetelor
recepţionate. În partea interioară a timpanului sunt localizate cele mai mici oase ale
corpului omenesc, purtând numele de ciocan, nicovală şi scăriţă. Aceste trei
oscioare sunt conectate la timpan şi au rolul de a transmite vibraţiile acestuia, deci
energia undelor sonore recepţionate, către urechea internă. Rolul urechii interne
este de a converti unda sonoră longitudinală într-una electromagnetică transversală,
de fapt impulsul nervos care este transmis creierului spre analiză. Pentru aceasta,
cele trei oscioare transmit vibraţiile lor fluidului care intră în componenţa urechii
interne. Cohleea este cavitatea de formă spiralată care conţine acest lichid numit
endolimfă şi este prevăzută cu o membrană acoperită cu un strat de celule
senzoriale. Vibraţiile trec prin canalul cohlear, pun în mişcare această membrană şi
astfel sunt antrenaţi cilii (celulele senzoriale) care transmit semnalele către creier
prin intermediul nervului cohlear, prin canalul auditiv intern (meatus acustic intern, pe
figura de mai jos).
 Care este sursa oricărui sunet?

Undele sonore iau naştere în urma vibraţiilor de natură mecanică. De obicei

sunetul are la bază un obiect care vibrează şi transmite acest fenomen şi mediului
înconjurător. Diapazonul este un exemplu de sursă de vibraţii care generează unde
sonore. Dacă lovim diapazonul cu un ciocan special, se poate observa cum acesta
este antrenat într-o mişcare de du-te vino cu o anumită frecvenţă. Vibraţiile
respective antrenează moleculele de aer din preajma diapazonului, creândzone de
compresie în care moleculele se aglomerează şi zone de rarefiere unde, dimpotrivă,
moleculele de aer se depărtează unele de altele (fenomen denumit în
fizică rarefacţie). Undele sonore se propagă aşadar sub forma unor variaţii continue
ale presiunii aerului.

Ce tip de undă este o undă sonoră? Ce sunt undele longitudinale şi

transversale?

O undă care constă din compresii şi rarefacţii ale moleculelor mediului de

propagare, aşa cum este cazul undelor sonore, poartă numele de undă
longitudinală. Ca şi în cazul undelor transversale, mediul sau materialul prin care
circulă (se propagă) unda nu este transferat de la sursă la destinaţie; ceea ce se
întâmplă este fenomenul de vibraţie a moleculelor mediului în jurul unei poziţii fixe.
Atunci când moleculele vibrează paralel cu direcţia de deplasare a undei avem de-a
face cu unde longitudinale (cazul undelor sonore), iar dacă oscilaţia moleculelor
mediului este perpendiculară pe direcţia de propagare (cum este cazul atunci când
aruncăm o piatră pe suprafaţa unui lac), vorbim de unde transversale.

De ce aud oamenii un ţiuit în urechi după un concert rock?

Mulţi împătimiţi ai muzicii rock se plâng de această problemă după ce asistă

la un spectacol live cu una dintre formaţiile preferate. Ţiuitul este rezultatul distrugerii
cililor de care am vorbit mai devreme, ca urmare a ascultării pe perioada concertului
a muzicii la un volum deseori peste limita de suportabilitate a urechii umane.
Celulele senzoriale din cohlee au o frecvenţă naturală de rezonanţă, care este atinsă
pe parcursul concertelor, astfel că, sunetul fiind de lungă durată şi la un volum
apreciabil, rezonanţa îndelungată are în cele din urmă un efect distructiv asupra
cililor. Rezultatul este că acele celule mor, iar rockerilor le ţiuie urechile. În mod
normal ţiuitul dispare în ziua imediat următoare concertului, dar răul este permanent
deoarece acele celule nu se regenerează. Deşi efectele acestui fenomen se fac
simţite după mulţi ani şi după expuneri repetate la asemenea experienţe, în cele din
urmă acestea sunt destul grave.