Sunteți pe pagina 1din 55

UNIVERSITATEA TEHNICĂ „GH.

ASACHI” IAŞI
FACULTATEA DE INGINERIE CHIMICĂ ŞI PROTECŢIA MEDIULUI
SPECIALIZAREA INGINERIA ŞI PROTECŢIA MEDIULUI ÎN INDUSTRIE

PROIECT LA TEHNOLOGII DE TRATARE


Ş I VALORIFICARE A DEŞ EURILOR

Prof. îndrumător dr. ing. Şuteu Daniela

Studenţi:

Gr. 2407

2008-2009
Cuprins

Tema de proiectare................................................................................................................3
Memoriu tehnic.......................................................................................................................4
Capitolul I...............................................................................................................................5
Deşeuri...................................................................................................................................5
1.1.Definiţia şi clasificarea deşeurilor.................................................................................5
1.2. Impactul deşeurilor asupra mediului şi calităţii vieţii...................................................7
1.3. Managementul deşeurilor............................................................................................8
1.4. Gestionarea deşeurilor menajere în România..........................................................11
1.5. Practici sănătoase de gospodărire a deşeurilor........................................................14
Capitolul II............................................................................................................................16
Deşeuri solide orăşeneşti. Deşeuri menajere......................................................................16
2.1.Surse, tipuri, compoziţia şi efectul deşeurilor solide municipale................................17
2.2. Calitatea deşeurilor solide urbane............................................................................20
2.3.Determinarea cantităţii de deşeuri.............................................................................21
2.4. Proprietăţile fizice şi chimice ale deşeurilor solide orăşeneşti..................................22
2.5. Deşeurile menajere – sursă de materiale refolosibile...............................................24
Capitolul III...........................................................................................................................27
Colectarea şi sortarea deşeurilor.........................................................................................27
3.1. Colectarea selectivă a deşeurilor menajere solide...................................................27
3.2. Colectarea deşeurilor de la populaţie (colectare vrac).............................................29
3.3. Proiectarea instalaţiei de sortare a deşeurilor...........................................................30
3.4. Depozitarea temporară a deşeurilor menajere.........................................................33
3.5. Norme de protecţia muncii şi P.S.I............................................................................36
Capitolul IV...........................................................................................................................39
Compostarea........................................................................................................................39
4.1. Condiţii pentru desfăşurarea compostării.................................................................40
4.2. Fazele procesului de fermentare...............................................................................41
4.3. Durata compostării....................................................................................................43
4.4. Staţia de compostare a deşeurilor menajere............................................................43
4.4.1.Tratarea mecanica preliminara............................................................................43
4.4.2. Tehnica de compostare......................................................................................44
4.5. Compostul. Caracteristici şi valorificare....................................................................46
4.5.1. Caracteristicile fizice ale compostului.................................................................46
4.5.2. Caracteristicile biologice ale compostului...........................................................47
4.5.3 Caracteristicile chimice ale compostului..............................................................48
4.5.4 Valorificarea compostului.....................................................................................48
4.6. Amplasamentul staţiei de compostare......................................................................50
4.7. Elemente specifice protecţiei mediului......................................................................51
Bibliografie...........................................................................................................................55

2
Tema de proiectare

Să se proiecteze o linie de colectare şi de compostare a 100


t/zi deşeuri menajere.

3
Memoriu tehnic

Proiectul de tehnologii de tratare şi valorificare a deşeurilor are ca temă proiectarea


unei linii de colectare şi de compostare a 100 t/zi deşeuri menajere.
Proiectul cuprinde 4 capitole, fiecare având mai multe subcapitole.
Primul capitol, intitulat "Deşeuri" prezintă definiţia şi clasificarea deşeurilor, precum
şi impactul deşeurilor asupra mediului înconjurător. De asemenea în primul în capitol sunt
prezentate aspecte generale despre managementul deşeurilor pe plan mondial şi în
România.
În următorul capitol “Deşeurile solide orăşeneşti. Deşeurile menajere”, sunt
prezentate sursele, tipurile, compoziţia şi impactul deşeurilor urbane asupra mediului şi
proprietăţile fizice şi chimice ale deşeurilor solide orăşeneşti.
Capitolul 3 ne prezintă “Colectarea şi sortarea deşeurilor”, unde în subcapitolul 3.1
este detaliată colectarea selectivă a deşeurilor menajere, subcapitolul 3.2 tratează
colectarea deşeurilor de la populaţie, în subcapitolul 3.3 este prezentată proiectarea
instalaţiei de sortare, 3.4 prezintă depozitarea deşeurilor, iar în subcapitolul 3.5 sunt date
norme de protecţia muncii şi P.S.I.
Capitolul 4 este intitulat “Compostarea”, în care sunt prezentate următoarele
aspecte: în subcapitolul 4.1 condiţii pentru desfăşurarea compostării, în subcapitolul 4.2
fazele procesului de compostare, în subcapitolul 4.3 este prezentată durata compostării,
în subcapitolul 4.4 este prezentată în detaliu staţia de compostare şi etapele procesului de
compostare, în subcapitolul 4.5 sunt tratate aspecte despre caracteristicile şi direcţiile de
valorificare a compostului, în subcapitolul 4.6 este descrisă amplasarea staţiei de
compostare, iar subcapitolul 4.7 prezintă elemente specifice protecţiei mediului.

4
Capitolul I
Deşeuri
1.1.Definiţia şi clasificarea deşeurilor

Deşeurile sunt generate în diferite stadii ale activităţii umane şi reprezintă o


caracteristică inevitabilă a unei societăţi industrializate sau în curs de industrializare.
Compoziţia şi cantitatea de deşeuri sunt puternic dependente de natura consumului,
precum şi de structura industrială şi economică (OECD, 1994).
Deşeurile reprezintă o sursă enormă de resurse atât sub formă de materiale cât şi sub
formă de energie. Deoarece generarea excesivă de deşeuri este un simptom al
proceselor de producţie eficiente, al durabilităţii reduse a bunurilor şi structurii consumului,
cantităţile de deşeuri pot fi considerate ca indicator pentru eficienţa cu care societatea
utilizează materiile prime.
Termenul „deşeu” este definit în legislaţia europeană în articolul 1 al Directivei
Consiliului 75/442/CEE privind deşeurile „ deşeu înseamnă orice substanţă sau obiect de
care posesorul se debarasează sau i se cere să se debaraseze conform prevederilor
legilor naţionale în vigoare”. Definiţia a fost modificată de Directiva Consiliului 91/156/CEE
astfel : „deşeu va însemna orice substanţă sau obiect pe care posesorul îl aruncă, sau
intenţionează sau este obligat sa-l arunce”.

Tabel 1.1. Lista produselor, substanţelor, materialelor şi reziduurilor considerate deşeuri în


Anexa I la Directiva Consiliului 75/442/CEE

Categorii de deşeuri
Q1 Reziduuri de producţie sau consum nespecificate în mod special mai jos
Q2 Produse în afara specificaţiilor
Q3 Produse a căror dată de utilizare în siguranţă expirat
Q4 Materiale aruncate, pierdute sau care au suferit alte accidente, incluzând
orice material, echipament, etc. contaminat al accidentului
Q5 Material contaminat sau impurificat ca rezultat al unei acţiuni planificate
(ca, de exemplu, reziduuri de la operaţii de curăţare, materiale de
împachetare, containere, etc. )
Q6 Părţi neutilizabile (ca, de exemplu, baterii refuzate, catalizatori epuizaţi
etc.)
Q7 Substanţe care nu se mai comportă satisfăcător (ca, de exemplu, acizi
contaminaţi solvenţi contaminaţi, săruri moderatoare epuizate, etc.)
Q8 Reziduuri de la procese industriale (ca, de exemplu, zguri, reziduuri de
blază, etc.)
Q9 Reziduuri de la procesele de reducere a poluării (ca, de exemplu,
nămoluri de epurare, praf de la sacii menajeri, filtre epuizate, etc.)
Q10 Reziduuri de la prelucrări/finisări (ca, de exemplu, şpan de strung, ţundre
de laminare, etc.)
Q11 Reziduuri de materii prime, extracţie şi prelucrare (ca, de exemplu,
reziduuri miniere, deversări de la sonde petroliere etc.)
Q12 Materiale denaturate (ca, de exemplu, uleiuri contaminate cu

5
policlorobifenili etc.)
Q13 Orice material, substanţă sau produs a cărui utilizare a fost interzisă prin
lege
Q14 Produs pentru care proprietarul nu are altă utilizare (ca, de exemplu,
deşeuri agricole, menajere, de la birouri, comerciale şi de la magazine
etc.)
Q15 Materiale contaminate, substanţe sau produse rezultate din acţiunea de
remediere a terenurilor
Q16 Orice material, substanţă sau produs care nu este conţinut în categoriile
anterioare

Cauzele apariţiei deşeurilor


- Biologice – rezultat al ciclurilor vitale din lumea plantelor, animalelor şi a omului;
- Chimice – toate reacţiile chimice sunt guvernate de principiul conservării materiei,
rezultând în final un produs utilizabil dar şi elemente neutilizabile (energia pierdută prin
căldură, vibraţii, zgomote, produc poluare, chiar dacă nu este luată în considerare ca
deşeu).
- Tehnologice – din procesele de prelucrare şi transformare a materiilor -
Economice – toate produsele au o durată fizică limitată
- Comerciale – atractivitatea unor produse le elimină pe cele vechi, iar ambalajele joacă
uneori un rol hotărâtor în reclamă şi marketing, devenind rapid deşeuri
- Accidentale – în cazul inevitabilelor disfuncţionalităţi ale sistemelor de producţie şi a
riscurilor tehnologice şi naturale majore
- Ecologice – deoarece chiar activităţile de depoluare creează uneori deşeuri

În România clasificarea deşeurilor se face în conformitate cu Standardul Român SR


13350-97.
Spectrul de deşeuri este divizat în mai multe categorii.
 Din punct de vedere al sursei de generare:
 Menajere şi asimilabile cu cele menajere, cele provenite din activităţi casnice sau
asimilabile cu acestea şi care pot fi preluate cu sistemele de precolectare curente din
localităţi şi cele provenite din industrie, comerţ, din sectorul public sau administrativ, care
prezintă compoziţie şi proprietăţi similare cu deşeurile menajere şi care sunt colectate,
transportate, prelucrate şi depozitate împreună cu acestea.
 Cele provenite din construcţia sau demolarea obiectivelor civile sau industriale.
 Stradale – cele provenite din activitatea cotidiană a populaţiei, spaţii verzi, de la
animale, din depunerea de substanţe solide din atmosferă etc.
 Deşeuri de gradină – cele provenite din grădini, scuaruri, spaţii verzi etc.
 Industriale – cele provenite din procese tehnologice.
 Agricole – cele provenite din unităţile agricole sau zootehnice.
 Animaliere – cele ce provin din abatoare, unităţi zootehnice, ecarisarea teritoriului.

 Din punct de vedere al compoziţiei :


 Deşeuri cu compoziţie anorganică : matale şi nemetale, din construcţii, sticlă,
ceramică, zgură, cenuşă, diverse agregate, nămoluri anorganice.
 Deşeuri cu compoziţie organică : resturi vegetale, resturi animaliere, hârtie,
cartoane, textile, mase plastice, lemn, plută, resturi de la prelucrarea pieilor şi blănurilor,
nămoluri organice.

 După caracteristicile principale de tratare :


 Deşeuri combustibile : resturi de hârtie, cartoane, textile, mase plastice, lemn,
plută.

6
 Deşeuri fermentabile : resturi alimentare, legume, fructe, dejecţii animaliere.
 Deşeuri inerte : resturi metalice feroase şi neferoase, din construcţii , sticlă,
ceramică, zgură, pământ, cenuşă,etc.
 După posibilităţile de refolosire :
 Deşeuri refolosibile ca atare : sticlă, metale feroase şi neferoase, textile, mase
plastice, tăbăcărie, pielărie, blănărie, lemn, cauciuc.
 Deşeuri refolosibile ca materii prime secundare : resturi de hârtie, carton, sticlă,
metale feroase şi neferoase, textile, mase plastice,tăbăcărie, lemn, plută, cauciuc, resturi
alimentare, resturi vegetale, dejecţii animaliere, etc.

 Din punctul de vedere al gradului de agresivitate faţă de mediu :


 Deşeuri periculoase – cele care sunt explozive, oxidante, inflamabile, iritante,
nocive, toxice, cancerigene, corozive, infecţioase, teratogene, mutagene, ecotoxice, daca
nu sunt gestionate adecvat afectează echilibrul ecosistemelor, etc.
 Deşeuri inerte – cele care nu suferă nici o transformare fizică, chimică sau
biologică, cu potenţial redus de poluare.

De asemenea, deşeurile mai pot fi :


 Biodegradabile, care sunt descompuse de bacteriile aerobe şi anaerobe;
 Nonbiodegradabile, care nu sunt afectate de procesele biologice.

1.2. Impactul deşeurilor asupra mediului şi calităţii vieţii

Cantitatea şi sursele de deşeuri diferă de la o ţară la alta : în SUA 72% sunt deşeuri
industriale, 22% agricole, 5% deşeuri menajere şi 1% reziduuri din apele uzate. În Franţa
69% reprezintă deşeurile agricole, 26% deşeuri industriale şi 5% deşeuri menajere. În
Anglia 75% sunt deşeuri menajere şi comerciale.
În România, după 1990 au scăzut cantitativ deşeurile industriale şi agricole (ca urmare
a recesiunii economice), dar au crescut deşeurile menajere şi comerciale (datorită
pătrunderii pe piaţa românească a unor produse superambalate, marea majoritate a
ambalajelor fiind nonbiodegradabile.
În România, protecţia mediului presupune costuri suplimentare de producţie care pot
influenţa negativ performanţele economico-financiare ale unităţilor productive, performanţe
situate în limite critice în cazul multor întreprinderi.
Problema deşeurilor are implicaţii grave asupra vieţii şi mediului ambiant.
Principalele forme de impact şi risc determinate de depozitele de deşeuri orăşeneşti şi
industriale, în ordinea în care sunt percepute de populaţie, sunt:
 modificări de peisaj şi disconfort vizual;
 poluarea aerului;
 poluarea apelor de suprafaţă;
 modificări ale fertilităţii solurilor şi ale compoziţiei biocenozelor pe
terenurile învecinate.
Deşeurile, mai ales cele industriale, constituie surse de risc pentru sănătate datorită
conţinutului lor în substanţe toxice precum metale grele (plumb, cadmiu), pesticide,
solvenţi, uleiuri uzate.
Problema cea mai dificilă o constituie materialele periculoase (inclusiv nămolurile
toxice, produse petroliere, reziduuri de la vopsitorii, zguri metalurgice) care sunt depozitate
în comun cu deşeuri solide orăşeneşti.
Această situaţie poate genera apariţia unor amestecuri şi combinaţii inflamabile,
explozive sau corozive; pe de altă parte, prezenţa reziduurilor menajere uşor degradabile

7
poate facilita descompunerea componentelor periculoase complexe şi reduce poluarea
mediului.
Gestiunea deşeurilor necesită adoptarea unor măsuri specifice, adecvate fiecărei
faze de eliminare a deşeurilor în mediu.

1.3. Managementul deşeurilor

Orice activitate umană este generatoare de deşeuri. Orice deşeu produs ca urmare a
unor activităţi umane, dacă este în cantitate suficient de mare într-un anumit perimetru,
poate genera stricăciuni asupra mediului. Mediul înconjurător are o capacitate de
absorbţie a deşeurilor şi de autoregenerare, cu păstrarea însuşirilor sale principale. Numai
dacă această capacitate de regenerare a mediului este depăşită, atunci începe procesul
de degradare a mediului, proces care la un moment dat, într-un anumit stadiu poate
deveni ireversibil şi foarte accelerat.
Protecţia mediului este o problemă a tuturor; este problema pe de o parte a dezvoltării
societăţii, iar pe de altă parte a redresării, conservării şi ocrotirii mediului.
Pornind de la aceste constatări, acceptate unanim atât la nivelul organizaţiilor
internaţionale cât şi la nivelul specialiştilor şi al administraţiei la nivel local, s-au elaborat o
serie de sisteme de management al deşeurilor în scopul limitării proceselor negative pe
care acestea le produc asupra mediului. Se urmăreşte prin acestea atât limitarea
degradării calităţii principalilor factori de mediu – aer, apă, sol – cât şi limitarea
stricăciunilor asupra unor resurse care nu sunt regenerabile şi care sunt deosebit de
preţioase în asigurarea funcţionării şi dezvoltării durabile a societăţii umane.
Managementul deşeurilor (Gestiunea deşeurilor)- reprezintă totalitatea activităţilor
de: producere, colectare, sortare,valorificare sau depozitare a deşeurilor, inclusiv
supravegherea oricărei operaţiuni pentru întreţinerea locurilor de eliminare a deşeurilor.
Dacă încercăm să delimităm mai clar scopurile managementului deşeurilor, vom stabili
următoarele scopuri majore :
1. minimizarea cantităţilor de deşeuri;
2. tratarea deşeurilor şi colectarea lor la sursa de generare;
3. protecţia sănătăţii publice şi a mediului înconjurător;
4. utilizarea resurselor naturale într-o manieră durabilă.

Minimizarea generării deşeurilor reprezintă un element strategic al politicilor de


mediu, în general şi al gestionării deşeurilor în particular, mai ales dacă luăm în
considerare faptul că anual cantităţile de deşeuri generate sunt în continuă creştere.

8
Importanţa acestui principiu: reducerea cantităţilor de deşeuri produse determină nu
numai reducerea efectului negativ asupra mediului, cât şi obţinerea unor avantaje de ordin
economico-financiar şi chiar tehnologic în etapele ulterioare ale sistemului de gestionare a
deşeurilor. Acest lucru se traduce prin aceea că o cantitate mai mică de deşeuri va implica
mai puţine costuri de colectare, transport şi prelucrare a deşeurilor şi de asemenea,
costuri mai mici şi spaţii mai reduse de depozitare.
Acest principiu se aliniază tendinţelor actuale ale politicilor de mediu, care pun accentul
pe prevenirea poluării, deci pe evitarea producerii unor deşeuri şi doar secundar pe
domeniile de tratare şi de depozitare.
Metodele de reducere a cantităţii de deşeuri la sursă cuprind o paletă foarte largă, de
la compostarea în gospodăriile particulare şi până la îmbunătăţirea eficienţei proceselor
industriale. Acest ultim aspect poate fi realizat prin o serie de acţiuni în domeniul
managementului tehnologic:
• acţiuni de retehnologizare (“tehnologii curate”);
• eficientizarea întreţinerii echipamentelor şi utilajelor;
• înlocuirea unor materii prime cu alte tipuri care reduc cantitatea de deşeuri
ce se obţin;
• reciclarea subproduselor în unităţile economice;
• introducerea unor faze tehnologice speciale în scopul minimizării; cantitative
a deşeurilor din procesul de fabricaţie;
• reducerea periculozităţii unor deşeuri încă din faza de management
(înlocuirea unor materii prime cu altele, reproiectarea produselor);
• reducerea volumului deşeului prin compactare, mărunţire.
Tratarea deşeurilor şi colectarea lor la sursa de generare este importantă prin
implicaţiile în etapele ulterioare. Prin realizarea lui se evită :
• amestecarea diferitelor tipuri de deşeuri;
• amestecarea deşeurilor periculoase cu cele nepericuloase;
• diluarea unor conţinuturi de substanţe valoroase care ar putea fi separate şi
reutilizate.
Protecţia sănătăţii publice şi a mediului înconjurător – derivă din obiectivul
principal al managementului deşeurilor, iar practic toate celelalte obiective îi sunt
subordonate .
Sănătatea publică poate fi afectată negativ de:
- deşeurile periculoase (radioactive, chimice toxice, deşeuri cu microorganisme patogene)
- deşeuri considerate nepericuloase. De exemplu praful produs de unele deşeuri,
cantităţile mari depozitate necorespunzător pot determina alunecări de teren, scăpări de
material sub formă de nămol.
Utilizarea resurselor naturale într-o manieră durabilă – Protecţia resurselor.
Prin evacuarea în mediu a deşeurilor pot fi afectate negativ unele resurse naturale, fiind
pusă în pericol utilizarea în mod durabil a acestora şi respectiv dezvoltarea durabilă în
general:
Apa poluată cu deşeuri este afectată ca resursă şi nu poate fi utilizată pentru anumite
scopuri.
Solul poate fi afectat de depozitele deşeuri în termeni de fertilitate.
Vegetaţia (păduri, lacuri, etc.) îşi pierde din potenţialul turistic (de exemplu).
Exploatările de metale pot fi afectate negativ de evacuarea şi depozitarea
necorespunzătoare a deşeurilor rezultate din etapele anterioare (depozitare în
vecinătatea exploatării, sau introducerea lor în galerii ca material de umplutură)
O serie de deşeuri ar putea deveni resurse , respectiv materii prime pentru o serie de
industrii.

9
În deceniile trecute rezolvarea cea mai ieftină a problemei deşeurilor a fost cea a
depozitării gropilor de gunoi. Actual, nu mai este admisă abordarea singulară a
gospodăririi deşeurilor solide. Gropile de gunoi vor rămâne şi în viitor un mijloc de
depozitare a deşeurilor, dar pentru a prezerva spaţiul insuficient al acestora, a salva
resursele naturale, a reduce costurile şi a câştiga suportul publicului, se caută soluţii mixte
în procesul de rezolvare a problemei deşeurilor.
Această nouă abordare este cunoscută sub numele de Gospodărirea Integrată a
Deşeurilor (G.I.D ).
Ierarhia G.I.D. direcţionează comunităţile spre o rezolvare a problemelor de gestionare
a deşeurilor în următoarea ordine de priorităţi:
 minimizarea deşeurilor;
 reciclarea şi compostarea;
 recuperarea de energie şi reducerea volumului deşeurilor prin incinerare;
 depozitarea în depozite ecologice.
Aceste elemente componente ale G.I.D. sunt toate părţi componente ale unei
abordări integrale pentru furnizarea de soluţii în rezolvarea problemelor deşeurilor în
diferite comunităţi. Procesul de proiectare a sistemului G.I.D. asistă comunităţile în
identificarea oportunităţilor furnizate de fiecare opţiune şi selectarea combinaţiei de opţiuni
care deserveşte cel mai corespunzător interesele şi nevoile pe termen lung ale
comunităţilor. Înainte de discutarea tehnologiilor, programelor şi tehnicilor de proiectare în
G.I.D. este importantă considerarea motivelor pentru care metoda se proiectare G.I.D.
este vitală pentru comunitate. Aceste motive sunt:
o capacitatea depozitelor scade continuu, în timp ce amplasarea şi
construirea de noi facilităţi este un proces dificil şi foarte scump;
o multe materiale care se găsesc în volumul de deşeuri sunt resurse
naturale rare care trebuie recuperate pentru a se reduce impactul asupra mediului şi a
spori calitatea vieţii;
o materialele care se găsesc în volumul de deşeuri pot fi o oportunitate de
a începe o activitate de afacere;
o depozitele şi incineratoarele ecologice sunt foarte scumpe şi deci este
foarte important să existe un sistem prin care să se minimizeze mărimea acestor facilităţi;
o un sistem care nu se bazează numai pe o singură alternativă este mai
flexibil la schimbări economice, tehnologice şi legislative;
o investitorii sau creditorii sunt într-o poziţie mai avantajoasă în evaluarea
meritelor unei propuneri pentru o nouă facilitate când au şansa examinării atente a
întregului sistem.
Aspecte economice privind resursele se pot referi la:
 economisirea resurselor naturale;
 reciclarea materiilor prime.

a) Minimizarea deşeurilor: aceasta se realizează prin schimbări în procesele de


producţie a bunurilor, în practicile de cumpărare a consumatorilor, în diferite activităţi
rezidenţiale şi industriale să rezulte o reducere a cantităţii de deşeuri generate.
Minimizarea deşeurilor cuprinde cel puţin patru elemente:
 folosirea de mai puţine resurse per produs;
 creşterea vieţii produsului;
 refolosirea şi prepararea produselor;
 reducerea consumului.
Multe aspecte ale minimizării deşeurilor depăşesc autoritatea autorităţilor locale şi pot
necesita o legislaţie naţionala. Cu toate acestea, tehnici ca informarea eficace a publicului

10
şi programe de educare, practici de procurare de instalaţii de tratare a deşeurilor şi
interziceri de depozitare pot fi eficiente în reducerea cantităţii de deşeuri.

b) Reciclarea: este un proces care include separarea materialelor din volumul de deşeuri,
colectarea şi transportul materialelor, procesarea materialelor în vederea valorificării
superioare a lor, marketing şi producerea de noi produse / reconfigurare în vederea
vânzării la consumatori.

c) Compostarea: implică descompunerea controlată a deşeurilor organice într-un tip de


material tip humus(sol fertil, pământ vegetal). Deşeuri potenţial compostabile include
deşeurile de grădina, resturi alimentare, bălegarul, hârtia de împachetat contaminată cu
substanţe organice. Compostarea ce poate realiza la diferite scări, de la compostare de
grădina până la staţii uriaşe care deservesc un oraş, judeţ sau chiar o regiune. Programele
de compostare prevăd ca acest compost, cerut pe piaţă, să fie corelat cu oferta de
material finit.
Pieţele potenţiale pentru compost includ: pepiniere, agricultură, silvicultură,
amenajări de construcţii, parcuri, proiecte municipale (ex. Drumuri). În general, tipul de
piaţă va determina nivelul de calitate care trebuie realizat pentru produsul finit (compostul).

d) Recuperarea de energie şi reducerea de volum prin incinerare: incinerând deşeuri


solide se poate reduce volumul acestora cu cca. 60 – 90%, generând căldură şi
electricitate în acelaşi timp. Tehnologiile de incinerare diferă în funcţie de natura materiei
prime. Într-un sistem de G.I.D. cel mai des utilizate opţiuni sunt incinerarea în masă şi
incinerarea utilizând combustibil din deşeuri.

e) Depozitarea în depozite ecologice: este o componenta critică a G.I.D., pentru că


probabil tot timpul vor exista deşeuri care nu se pot recicla sau composta şi cenuşă de la
incineratoare. Este aproape imposibil ca depozitele de deşeuri să fie proiectate, construite,
operate şi închise într-o maniera în care impactul asupra mediului să fie minim. Noi
restricţii de proiectare şi întreţinere a depozitelor cer asigurarea unei operări ecologice –
ca de exemplu: controlul infiltraţiilor şi gazelor, întreţinerea la închidere şi după închiderea
depozitului de deşeuri, monitorizarea apelor subterane – au ca efect scumpirea
construcţiei şi operării depozitelor.
În ţările dezvoltate au apărut uzine de sortare şi recuperarea deşeurilor, în cadrul
cărora se separă metalele şi celelalte componente reziduale şi apoi se depozitează
reziduurile inutilizabile în aşa numitele halde de deşeuri.
Valorificarea deşeurilor prezintă o serie de avantaje, printre care:
 reducerea suprafeţelor de teren necesare pentru depozitarea lor;
 recuperarea materialelor refolosibile;
 extragerea energiei înmagazinată în deşeuri, inclusiv prin producerea de biogaz.

1.4. Gestionarea deşeurilor menajere în România

Conform cerinţelor legislaţiei UE, documentele strategice naţionale de gestionare a


deşeurilor cuprind doua componente principale:
- strategia de gestionare a deşeurilor – este cadrul care stabileşte obiectivele României
în domeniul gestionarii deşeurilor.
- planul naţional de gestionare a deşeurilor - reprezintă planul de implementare a
strategiei – conţine detalii referitoare la acţiunile ce trebuie întreprinse pentru îndeplinirea
obiectivelor strategiei, la modul de desfăşurare a acestor acţiuni, inclusiv termene şi
responsabilitatea

11
PLANUL NATIONAL DE GESTIONARE A DESEURILOR a fost elaborat pentru
perioada 2003 – 2013, în baza prevederilor legislaţiei europene în domeniu:
 Directiva Consiliului UE 75/442/EEC privind deşeurile
 Directiva Consiliului UE 91/156 care amendează directiva 75/442/EEC
 Directiva Consiliului UE 91/689/EEC privind deşeurile periculoase
transpuse în legislaţia româneasca prin Ordonanţa de Urgenta a Guvernului 78/2000
privind regimul deşeurilor, modificată şi aprobată prin Legea 426/2001
Elaborarea Planului Naţional de Gestionare a deşeurilor are ca scop crearea cadrului
necesar pentru dezvoltarea şi implementarea unui sistem integrat de gestionare a
deşeurilor, eficient din punct de vedere ecologic şi economic.
Conform prevederilor OUG 78/2000 (MO 283/22.06.2000) privind regimul deşeurilor,
modificata şi aprobata prin Legea 426/2001 (MO 411/25.07.2001), Planul Naţional de
Gestionare a Deşeurilor se aplică următoarelor categorii de deşeuri solide şi lichide:
- deşeuri municipale (menajere şi asimilabile din comerţ, instituţii şi servicii);
- nămoluri de la staţiile de epurare a apelor uzate orăşeneşti;
- deşeuri din construcţii şi demolări;
- deşeuri de producţie nepericuloase şi periculoase;
Sunt exceptate de la prevederile prezentului Plan Naţional următoarele tipuri de
deşeuri:
- deşeuri radioactive
- roci şi deponii de sol, precum şi depozite de resurse minerale rezultate de la foraje, din
prospecţiuni geologice şi operaţiuni de exploatare subterană a bogăţiilor subsolului
(inclusiv cariere de suprafaţă);
- carcasele de animale şi dejecţiile animaliere;
- efluenţii gazoşi emişi în atmosferă;
- apele uzate;
- deşeurile de explozibili expiraţi.
Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor se aprobă prin Hotărâre de Guvern şi se
revizuieşte o data la 5 ani.
Obiectiv global
Planul naţional de gestionare a deşeurilor stabileşte obiectivele strategice pe care
trebuie să le îndeplinească România, precum şi măsurile necesare în următorii 20 de ani,
în domeniul gestionării deşeurilor.
Obiectivele specifice
1. Stabilirea obiectivelor şi ţintelor generale pentru gestionarea deşeurilor;
2. Stabilirea obiectivelor şi ţintelor specifice privind gestionarea anumitor fluxuri de
deşeuri;
3. Stabilirea obiectivelor şi ţintelor generale pentru gestionarea deşeurilor periculoase;
4. Stabilirea obiectivelor şi ţintelor pentru gestionarea anumitor tipuri de deşeuri
periculoase

Principiile care stau la baza activităţii de gestionare a deşeurilor


1. Principiul protecţiei resurselor primare – este formulat în contextul mai larg al
conceptului de “ dezvoltare durabila” şi stabileşte necesitatea minimizării şi eficientizării
utilizării resurselor primare, în special a celor neregenerabile, punând accentul pe
utilizarea materiilor prime secundare.
2. Principiul măsurătorilor preliminare – corelat cu principiul utilizării BATNEEC (“Cele
mai bune tehnici disponibile care nu presupun costuri excesive”), stabileşte ca, pentru
orice activitate (inclusiv pentru gestionarea deşeurilor), trebuie sa se tina cont de
următoarele aspecte principale: stadiul curent al dezvoltării tehnologiilor, cerinţele pentru
protecţia mediului, alegerea şi aplicarea acelor masuri fezabile din punct de vedere
economic.

12
3. Principiul prevederii – stabileşte ierarhizarea activităţilor de gestionare a deşeurilor, în
ordinea descrescătoare a importanţei care trebuie acordata: evitarea apariţiei, minimizarea
cantităţilor, tratarea în scopul recuperării, tratarea şi eliminarea în condiţii de siguranţă
pentru mediu.
4. Principiul “poluatorul plăteşte”, corelat cu principiul responsabilităţii producătorului şi
cel al responsabilităţii utilizatorului, stabileşte necesitatea creării unui cadru legislativ şi
economic corespunzător, astfel încât costurile pentru gestionarea deşeurilor sa fie
suportate de generatorul acestora.
5. Principiul substituţiei – stabileşte necesitatea înlocuirii materiilor prime periculoase cu
materii prime nepericuloase, evitându-se astfel apariţia deşeurilor periculoase.
6. Principiul proximităţii – corelat cu principiul autonomiei stabileşte ca deşeurile
trebuie sa fie tratate şi eliminate pe cat posibil pe teritoriul naţional şi cât mai aproape de
sursa de generare; în plus, exportul deşeurilor periculoase este acceptat numai către tarile
care dispun de tehnologii adecvate de eliminare şi în condiţiile respectării cerinţelor privind
comerţul internaţional cu deşeuri.
7. Principiul subsidiarităţii (corelat şi cu principiul proximităţii şi al autonomiei) stabileşte
acordarea competentelor astfel încât deciziile în domeniul gestionarii deşeurilor sa fie luate
la cel mai scăzut nivel administrativ faţă de sursa de generare, dar pe baza unor criterii
uniforme la nivel regional şi naţional.
8. Principiul integrării stabileşte ca activităţile de gestionare a deşeurilor fac parte
integrantă din activităţile social-economice care le generează.

În prezent gestionarea deşeurilor în România stă sub semnul incertitudinii, datorită


în principal:
a. lipsa fondurilor – investiţiile alocate protecţiei mediului şi valorificării deşeurilor
reprezintă 1% din totalul investiţiilor, cu tendinţa de scădere;
b. lipsa reglementărilor juridice stricte şi a unei organizări manageriale;
c. lipsa unor contacte internaţionale durabile pentru cunoaşterea, asimilarea şi
aplicarea unor tehnologii şi soluţii moderne privind gestionarea deşeurilor.
Deşeurile nevalorificate din România sunt consecinţa nivelului tehnic şi tehnologic.
În primul rând , nivelul dotărilor tehnice este slab, utilajele sunt uzate fizic şi moral şi în cea
mai mare proporţie nu corespund cerinţelor unei activităţi moderne.
În general, rata de reciclare a deşeurilor depinde de:
- nivelul de dezvoltare economică a unei ţări;
- gradul de dezvoltare tehnică a industriei, din ţara respectivă;
- caracterul deficitar al resurselor (raport cerere – ofertă) pe plan
mondial.
Aproape 300 milioane tone pe an (la nivelul anului 1991), inclusiv steril în halde,
rămân deşeuri nevalorificate care poluează mediul.

Tabelul 1.2. Valorificarea deşeurilor solide din România

CANTITATE
CATEGORII DE DEŞEURI
MILIOANE TONE %
TOTAL DEŞEURI 292,5 100,00
Deşeuri care se valorifică integral,
din care: 12,7 4,34

- metalice 4,9 1,67


- nemetalice 2,1 0,72
- din agricultură 5,7 1,95

13
Deşeuri care nu se valorifică 279,8 95,66

Dacă se are în vedere ponderea totală a deşeurilor recuperate şi reciclate, la nivelul


anului 1991, aceasta a fost numai de 12,7 tone (4,3%).
Raportată pe locuitor, cantitatea totală anuală este de cca. 12 tone.
Evidenţierea anuală a 95,65% deşeuri rezultate şi nevalorificate, indică importante
rezerve de resurse secundare, considerate de specialişti ca adevărate “mine de
suprafaţă”, ce pot fi reintroduse în circuitul materiilor prime.

În prezent România se confruntă cu mari dificultăţi în ceea ce priveşte gospodărirea


directă a deşeurilor menajere, în principal datorită următoarelor cauze:
 nivel civic şi educaţional extrem de scăzut al populaţiei în probleme de viaţă, de trai în
colectiv şi de sănătate;
 lipsa totală de informare şi responsabilitate în ceea ce priveşte gospodărirea incorectă
a deşeurilor menajere şi în special efectul dăunător al acestora;
 proliferarea surselor şi tipurilor de deşeuri prin multiplicarea şi diseminarea agenţilor
economici în special în comerţul stradal şi în pieţe;
 creşterea impresionantă a volumului ambalajelor, în special a celor din hârtie şi plastic,
în circuitul de consum;
 reducerea semnificativă a circuitului de prelucrare a materialelor recuperate din deşeuri
şi a ambalajelor, atât în segmentul REMAT cât şi în cel comercial şi privat;
 lipsă de transparenţă la toate nivelurile atunci când se promovează investiţii chiar şi
reduse de gospodărire a deşeurilor, astfel încât participarea populaţiei şi a ONG-urilor
este practic nulă, iar la soluţionări concrete au acces de multe ori organizaţii şi/sau
neabilitate şi puţin competente;
 lipsa de voinţă a Puterii Executive, Legislative, Judecătoreşti şi a organismelor de
finanţare de a acorda locul cuvenit problemelor de deşeuri menajere;
 abordarea de către mass-media a problematicii deşeurilor, de multe ori doar ca subiect
de senzaţie, localizat şi exacerbat fără a fi analizat cu concursul specialiştilor sau a
organismelor abilitate.

Referitor la situaţia actuală de valorificare a deşeurilor, aceasta se prezintă astfel:


- deşeurile metalice feroase se valorifică într-un grad de 94,9%;
- deşeurile metalice neferoase se valorifică într-un grad de 97,45%;
- deşeurile de sticlă se valorifică cca. 93,2%;
- hârtia şi cartonul se recuperează cca. 56,6%, iar masele plastice cca. 84,9%.

1.5. Practici sănătoase de gospodărire a deşeurilor

Prin practici sănătoase , se au în vedere strategii sau opţiuni tehnice de


gospodărire a deşeurilor solide orăşeneşti, care reprezintă un echilibru optim între soluţiile
fezabile, eficiente din punct de vedere economic, durabile, benefice pentru protecţia
mediului şi pentru societate şi problemele pe care le ridică G.D.S.O.(Gospodărirea
Deşeurilor Solide Orăşeneşti).
Practicile sănătoase deşi diferă, se utilizează împreună pentru atingerea scopurilor
propuse privind politica deşeurilor solide, pentru a răspunde cât mai bine unui întreg set de
condiţii care limitează alegerea alternativelor disponibile cu ocazia unor decizii specifice
pentru G.D.S.O.
Aceasta înseamnă, în primul rând, că o practică sănătoasă nu numai că va
corespunde unor scopuri precise de G.D.S.O., dar în sens mai larg, va avea în vedere

14
condiţiile puse de o situaţie concretă, în care trebuie aplicată o soluţie propusă. Factorul
care determină dacă o practică este sănătoasă îl reprezintă situaţia concretă dată.
Este important de menţionat faptul că în cadrul acestei definiţii, condiţiile ideale din
punct de vedere al protecţiei mediului, care conduc la definirea practicilor sănătoase, nu
sunt întotdeauna reprezentate de un anumit fel de opţiune. Aceasta se datorează faptului
că intr-o situaţie concretă, investiţiile suplimentare pentru îmbunătăţirea calităţii mediului
pot conduce la diminuarea beneficiilor. De aceea în loc să se urmărească eliminarea
cauzelor care produc poluarea mediului sau prezintă riscuri pentru sănătatea umană,
factorii de decizie trebuie să-şi concentreze eforturile spre acele domenii care aduc cele
mai mari beneficii societăţii.
Deoarece recomandările generale existente şi experienţa dobândite în alte ţări pot fi
foarte utile pentru evaluarea şi adoptarea practicilor curente de G.D.S.O. şi pentru
proiectarea unor sisteme noi, se pot identifica practicile sănătoase în cadrul unor
operaţiuni legate de G.D.S.O. Principalele operaţiuni sunt:
 reducerea/minimizarea volumului de deşeuri
 colectarea şi transportul
 compostarea
 incinerarea
 gropile de gunoi şi
 deşeurile speciale.

15
Capitolul II

Deşeuri solide orăşeneşti. Deşeuri menajere

Orice material solid care este aruncat sau descărcat ca şi nefolositor sau nedorit este
considerat deşeu solid. Deşeurile sunt generate din aproape fiecare activitate, iar
cantităţile variază funcţie de sezon, de poziţia geografică, de timp. Depunerea deşeurilor
solide este o problemă complexă de proporţii uriaşe pentru societatea noastră industrială,
modernă. Depunerea greşită poate cauza pagube ecologice sau de mediu serioase.
Poluarea aerului poate rezulta din incinerarea inadecvată a deşeurilor solide.
Contaminarea solului, la fel ca şi poluarea apei de suprafaţă şi de adâncime care poate fi
cauzată de depunerea deşeurilor solide în deponii construite impropriu. Aceste tipuri de
poluare pot conduce la diferite boli umane, afectând sănătatea publică.
Datorită cantităţii crescute de deşeu solid generat de societate şi dificultatea în
găsirea locurilor pentru facilităţi noi de depunere şi procesare, problema depunerii
deşeurilor solide este foarte mare.

Evoluţia generării deşeurilor urbane în perioada 1993-1999


În cursul anului 1999 s-au generat peste 77 milioane tone de deşeuri solide, din care:
 deşeuri urbane – 6,73 milioane tone;
 deşeuri industriale – 69 milioane tone(inclusiv steril minier);
 deşeuri agricole – 0,93 milioane tone;
 alte tipuri de deşeuri – 0,34 milioane tone.(exemplu deşeuri spitaliceşti).
Din analiza datelor existente referitoare la producerea şi gestiunea deşeurilor în anii
anteriori, rezulta ca în perioada 1993-1999 cantităţile de deşeuri urbane colectate de către
serviciile de salubritate au scăzut, de la 8,6 milioane tone la 6,7 milioane tone.

Tabelul 2.1. prezintă evoluţia cantităţilor de deşeuri urbane colectate în aceasta


perioada.

Tabel 2.1. Deşeuri urbane în perioada1993-1999 Procentual, ponderea deşeurilor urbane


în totalul deşeurilor produse în România
Anul Deşeuri urbane (milioane tone) a crescut faţă de anii anteriori datorită
1993 8,6 reducerii cantităţilor de deşeuri
1994 6,8 industriale şi agricole.
1995 6,8
1996 6,7
1997 5,9*
1998 5,4*
1999 6,7

16
* fără municipiul Bucureşti (Date furnizate de MAPM)

Tabel 2.2. Componenţa deşeurilor urbane

Deşeuri urbane %
Deşeuri menajere 75-80%
Deşeuri stradale 10-12%
Nămol de epurare orăşenesc 7-9%
Alte deşeuri similare 3-4%

(Date furnizate de MAPM)

Tabel 2.3.Evolutia indicelui de producere a deşeurilor urbane

Indicele de producere
Anul
kg/loc. an kg/loc. zi
1995 254 0.7
1996 356 0.97
1997 366 1
1998 336 0.92
1999 372 1.02

(Date furnizate de MAPM)

2.1.Surse, tipuri, compoziţia şi efectul deşeurilor solide municipale

Termenul de „deşeu solid orăşenesc” este folosit pentru descrierea celor mai multe
deşeuri solide care nu sunt periculoase dintr-un oraş sau sat, care necesită colectare
neperiodică sau de rutină şi transportul la locurile de procesare sau depozitare.
Deşeul solid municipal nu este considerat, în general, periculos. Dar, câteva tipuri de
deşeuri comerciale şi industriale, care sunt toxice, explozibile sau periculoase pot cauza
efecte nedorite imediate şi directe asupra oamenilor şi asupra mediului dacă este sunt
depozitate impropriu.

În funcţie de sursă, generarea deşeurilor poate fi împărţită în deşeuri rezidenţiale şi


nerezidenţiale. Sursa rezidenţială este, în general, considerată a fi deşeuri de tip menajer.
Alte surse de generare a deşeurilor solide municipale sunt facilităţile industriale,

17
instituţionale (şcoli) şi spaţiile comerciale. Deşeurile solide orăşeneşti nu includ deşeurile
din procesele industriale, deşeurile din demolări şi construcţii, nămolurile şi deşeurile
agricole şi miniere.

În figura 2.1. este prezentată o clasificare a deşeurilor solide orăşeneşti.

Figura 2.1. Clasificarea deşeurilor solide orăşeneşti

Deşeurile solide rezidenţiale şi comerciale excluzând rebuturile şi deşeurile


periculoase, constau din deşeuri organice (combustibile) şi anorganice (necombustibile)
din zonele rezidenţiale şi comerciale. În mod natural, fracţiunea organică a deşeului solid
rezidenţial şi comercial constă din materiale ca: deşeuri de tip alimente, hârtie de toate
tipurile, textile, cauciuc, piele, lemn şi deşeuri de grădină. Fracţiunea anorganică constă în
materiale ca: sticlă, cutii de staniu, aluminiu, metale feroase şi particule minerale. Dacă
componentele solide nu sunt separate când sunt înlăturate, atunci amestecul acestor
deşeuri este cunoscut ca şi deşeu solid municipal comercial şi rezidenţial amestecat.

În România, materia biodegradabilă din deşeurile municipale reprezintă o


componentă majoră.
În această categorie sunt cuprinse:
 deşeuri biodegradabile rezultate în gospodării şi unităţi de alimentaţie publică;
 deşeuri vegetale din parcuri, grădini;
 deşeuri biodegradabile din pieţe;
 componenta biodegradabilă din deşeurile stradale;
 nămol orăşenesc de la epurarea apelor uzate menajere;
 hârtia.

18
Teoretic, hârtia este biodegradabilă, dar din punctul de vedere al Planului Naţional de
Gestionare a Deşeurilor, hârtia face parte din materialele reciclabile şi nu va fi inclusă în
categoria biodegradabilelor, excepţie făcând hârtia de cea mai proastă calitate, ce nu
poate fi reciclată.

Figura 2.2. Evoluţia deşeurilor biodegradabile generate

Deşeurile care vor fi descompuse rapid, în special în atmosferă umedă sunt


cunoscute ca şi deşeuri putrescibile. Sursa principală de deşeuri putrescibile este
colectarea, prepararea, gătirea şi mâncarea alimentelor. Deseori, descompunerea va
conduce la dezvoltarea unor mirosuri ofensive. În multe locuri, natura putrescibilă a
acestor deşeuri va influenţa proiectarea şi operarea sistemului de colectare a deşeului
solid.
Deşeul de hârtie găsit în deşeurile solide orăşeneşti este, în general, compus din
ziare, cărţi şi reviste, reclame comerciale, hârtie de birou, hârtie şi prosoape igienice şi
cartoane amestecate.
Materialele plastice găsite în deşeurile solide orăşeneşti se împart în următoarele 7
categorii:
 tereftalat de polietilenă (PETE);
 polietilenă de mare densitate (HDPE);
 clorură de polivinil (PVC);
 polietilenă de densitate mică (LDPE);
 polipropilenă (PP);
 polistiren (PS);
 alte materiale plastice multistrat.
Informaţii privind greutatea, volumul şi compoziţia deşeurilor solide orăşeneşti sunt
necesare pentru planificarea, proiectarea şi operarea facilităţilor de colectare şi depunere
potrivite. Deşi datele medii sunt accesibile, de obicei este necesar a face măsurători şi a

19
evalua un deşeu solid orăşenesc al comunităţii în detaliu înaintea pregătirii planurilor
specifice sau a proiectării finale a facilităţilor.
Deşeul solid orăşenesc conţine o largă varietate de materiale; unele dintre ele pot fi
arse, altele nu pot; unele pot fi îndepărtate şi reciclate, altele nu pot. Dacă obiectivul
managementului deşeurilor este numai depunerea într-un deponeu sanitar, problema
foarte mică care se pune este găsirea proporţiilor relative de sticlă, hârtie, gunoi şi alte
materiale. Dar este necesar să se impună ca toate comunităţile să ia în considerare toate
opţiunile posibile în scopul posibilităţii dezvoltării planurilor cuprinzătoare de
managementul deşeurilor.
Din această cauză, identificarea componenţilor specifici dintr-un şir de deşeuri este un pas
important pentru stabilirea obiectivelor managementului deşeurilor.
Impactul deşeurilor asupra mediului local, din cauza gunoiului stocat impropriu poate
atrage insecte şi rozătoare, poate prezenta pericol de aprindere, poate fi o privelişte
neatractivă, poate produce mirosuri, pot rezulta resturi, etc.

2.2. Calitatea deşeurilor solide urbane

Calitatea unui deşeu este factorul principal care stă la baza stabilirii procedeelor şi
tehnologiilor optime de neutralizare şi valorificare a acestuia. Parametrului de bază care
determină calitatea reziduurilor este, în primul rând, componenţa structurală (fizică şi
chimică), precum şi alţi factori ca: puterea calorifică, conţinutul de cenuşă, raportul dintre
carbon şi azot.
Componenţa deşeurilor urbane este, din punct de vedere fizic, eterogenă şi variază
în funcţie de nivelul de trai, tehnico-ştiinţific şi de civilizaţie a fiecărui popor, precum şi de
specificul regiunilor geografice.
Din punct de vedere chimic, deşi unele sunt grupate după caracteristicile lor
principale:
 materiale combustibile (hârtie, plastic, cauciuc, etc.);
 materiale fermentabile (resturi alimentare, fructe, legume, etc.);
 materiale inerte (metale, sticlă, ceramică,etc.);
 materiale fine (cenuşă, zgură, praf, pământ, etc.).
O astfel de grupare a părţilor componente ale deşeurilor dă posibilitatea ca pe baza
ponderii cu care intervine fiecare categorie să se stabilească direcţiile spre care trebuie
îndreptate eforturile în vederea valorificării superioare a acestora.
Trebuie să se ţină seama în mod deosebit şi de schimbarea în timp a componenţii
deşeurilor, care poate avea de la an la an alte valori. Această schimbare, care o perioadă
relativă de timp s-a efectuat în sensul scăderii procentului de materii organice uşor
fermentabile şi creşterii procentului de materiale combustibile, cunoaşte astăzi o oarecare
încetinire şi uneori inversare de sens, ca urmare a tendinţelor generale de introducere şi
generalizare a precolectării diferenţiate, în special a hârtiei şi cartoanelor.

Tabel 2.4. Generarea pe cap de locuitor de DSU – pe tipuri de materiale – în perioada


1998-2010 [kg/zi. pers]

Material 1988 1995 2000 2010


Hârtie şi carton 0.725 0.816 0.889 1.065
Sticlă 0.127 0.104 0.095 0.081
Metale neferoase 0.154 0.154 0.158 0.154
Plastic 0.145 0.176 0.195 0.226
Cauciuc şi piele 0.045 0.045 0.049 0.049
Textile 0.04 0.04 0.04 0.04

20
Lemn 0.069 0.079 0.084 0.098
Altele 0.034 0.029 0.029 0.029
Reziduuri alimentare 0.143 0.138 0.133 0.133
Deşeuri gospodăreşti 0.346 0.346 0.364 0.346
Diferite 0.029 0.029 0.029 0.029
Total DSU generate 1.977 2.081 2.18 2.402

Figura 2.3. Generarea pe cap de locuitor de DSU – pe tipuri de materiale – în


perioada 1998-2010 [kg/zi. pers]

2.3.Determinarea cantităţii de deşeuri

Cantitatea de deşeuri se determină folosind următoarele metode:


1. Metoda indicelui mediu: de producere a reziduurilor menajere pe cap de locuitor şi
care rezultă din determinarea cantităţilor de reziduuri menajere produsă de către un
locuitor pe zi, din diferite zone caracteristice ale localităţilor

Qmed/zi = N · Im · 0,001 [t/zi]

unde:
Qmed/zi – cantitatea medie zilnică de reziduuri menajere, [t/zi]
Im – indicele mediu de producere a deşeurilor menajere, [kg/loc. zi].
Limitele normale ale acestuia sunt de 0,3 – 1,3 kg/loc. zi şi uneori chiar mai mare
de 1,5 kg/loc. zi în marile metropole şi sub 0,3 kg/loc. zi în ţările subdezvoltate. În
România se consideră limitele 0,78 – 1,03kg/loc. zi cu tendinţă de creştere către 1,0 – 1,2
kg/loc. zi în mediu urban, respectiv 0,5 – 0,7 kg/loc. zi în mediu rural.
N – numărul de locuitori.

2.Metoda gravimetrică directă – are la bază determinarea zilnică a greutăţii


specifice pentru reziduurile menajere produse şi a componentelor acestora.

21
În ceea ce priveşte greutatea specifică a deşeurilor solide urbane se poate
concluziona faptul că există mari diferenţe de la o ţară la alta şi chiar de la un oraş la altul,
datorită atât felului de alimente folosite pentru hrana zilnică cât şi a modului în care
aceasta se asigură (ambalate, brute, curăţate, semipreparate, etc.).
Aşa, se explică faptul că în ţara noastră unde se consumă mai multe zarzavaturi şi
legume a căror curăţare de frunze, rădăcini, coajă, etc. este făcută, în general, în
gospodăriile locatarilor, greutatea specifică a deşeurilor menajere este relativ mai mare
decât în alte ţări, iar puterea calorifică în cazul valorificării prin incinerarea acestora, este
mult mai scăzută comparativ cu acele deşeuri care provin din alimente semipreparate şi
ambalate mult în hârtie sau plastic.

Tabel 2.5. Cantitatea anuală şi zilnică de deşeuri/locuitor la nivelul anului 1999 în


câteva ţări

Cantitatea de deşeuri
Ţara
[kg/loc. an] [kg/loc. zi]
SUA 744 2,04
Luxemburg 648 1,77
Danemarca 627 1,72
Spania 621 1,70
Norvegia 596 1,63
Olanda 594 1,63
Anglia 558 1,53
Austria 549 1,50
Franţa 539 1,48
Belgia 535 1,46
Italia 492 1,35
Germania 485 1,33
Suedia 452 1,24
Portugalia 437 1,20
Elveţia 363 0,99

2.4. Proprietăţile fizice şi chimice ale deşeurilor solide orăşeneşti

a) Proprietăţi fizice ale deşeurilor solide orăşeneşti


Proprietăţile fizice importante ale deşeurilor solide orăşeneşti sunt greutatea
specifică, conţinutul de umiditate, mărimea particulei şi distribuţia particulei, capacitatea de
câmp şi porozitatea deşeurilor compactate.
Greutatea specifică (kg/m3) este definită ca şi greutatea unui material pe unitatea
de volum. În acest caz, greutatea specifică şi densitatea sunt diferite. Deoarece deşeurile
urbane pot fi luate în considerare ca pierderi, ca şi găsite în containere, necompactate sau
compactate, această stare trebuie subliniată când greutatea specifică este raportată.
Deoarece greutăţile specifice variază puternic cu zonele geografice, sezonul anului şi
durata timpului de stocare, trebuie selectate cu grijă valorile tipice. Pentru deşeurile solide
orăşeneşti sub forma celor regăsite în vehiculele compactoare s-au determinat variaţii de
la 130 la 420 kg/m3; o valoare tipică este de aproximativ 300 kg/m 3.
Conţinutul de umiditate (%) este exprimat ca un procent de greutate umedă a
materialului. Conţinutul de umiditate este exprimat prin următoarea relaţie:

22
�G - G f �
u (%) = � i ��
100
� G �
� f �
unde: u – conţinutul de umiditate (%);
Gi – greutatea iniţială a probei (kg);
Gf – greutatea probei după uscare la 105°C (kg)
Mărimea particulei şi distribuţia mărimii materialelor componente în deşeurile
solide este o consideraţie importantă în recuperarea materialelor, în special cu metode
mecanice. Mărimea unui component al deşeului poate fi definită de una sau mai multe
măsurători:

�L + l � �L + l + h � 1 1
Sc = � , S
� c � = � c (
, S = L �l ) 2 , S c = ( L ��
l h ) 3 , S c = L,
�2 � � 3 �
unde: L – lungimea (mm);
l – lăţimea (mm);
h – înălţimea (mm).
Capacitatea de câmp a unui deşeu solid este cantitatea totală de umiditate care
poate fi reţinută într-o probă solidă prin forţa gravitaţională. Această proprietate a deşeului
solid este importantă în determinarea formării scurgerilor în deponii. Excesul de apă a
capacităţii de câmp va fi eliberată ca scurgeri. Capacitatea de câmp variază cu gradul
presiunii aplicate şi cu starea de descompunere a deşeurilor.
Permeabilitatea deşeului compactat. Conductivitatea hidraulică a deşeurilor
compactate este o proprietate fizică importantă care guvernează mişcarea lichidelor şi
gazelor într-un deponeu. Coeficientul de permeabilitate este dat de ecuaţia:
g g
K = C �d 2 � = k ,
m m
unde: K – coeficient de permeabilitate;
C – constantă (adimensională);
d – diametrul porilor;
γ – greutatea specifică a apei;
k – permeabilitatea specifică;
μ – vâscozitatea dinamică a apei.
Permeabilitatea specifică depinde de proprietăţile materialului solid, incluzând
distribuţia mărimii porilor, suprafaţa specifică şi porozitatea.

b) Proprietăţi chimice ale deşeurilor solide orăşeneşti


Proprietăţile chimice ale deşeurilor solide orăşeneşti sunt importante pentru diferite
utilizări ale deşeurilor. Dacă deşeurile sunt utilizate ca şi combustibil, proprietăţile cele mai
importante sunt: analiza rapidă, determinarea compuşilor organici ai deşeurilor, punctul de
topire al cenuşii, analiza elementară a componentelor deşeurilor solide, conţinutul
energetic al componentelor deşeurilor solide.
Analiza rapidă pentru componentele combustibile ale deşeurilor solide orăşeneşti
include:
- umiditatea (prin încălzire la 105°C pentru o oră);
- substanţa combustibilă volatilă (prin calcinare la 950°C);
- reziduu combustibil;
- cenuşa.
Punctul de topire al cenuşii este definit ca acea temperatură la care cenuşa
rezultată din arderea deşeului va forma o parte solidă prin topire şi aglomerare.
Temperatura obişnuită de topire este cuprinsă între 1100-1200°C.

23
Analiza elementară a componentelor deşeului solid implică determinarea
procentului de carbon, hidrogen, sulf, azot, halogeni şi cenuşă. Rezultatele analizei
elementare sunt folosite pentru amestecarea materialelor solide pentru a atinge un raport
carbon/azot potrivit pentru procesele de conversie biologică.
Conţinutul energetic al componentelor deşeurilor solide. Conţinutul energetic al
componentelor organice ale deşeului poate fi determinat experimental utilizând un boiler
ca şi calorimetru sau o bombă calorimetrică de laborator sau poate fi calculat dacă se
cunoaşte compoziţia elementară. În calculul conţinutului de energie trebuie avut în vedere
cantitatea de cenuşă şi procentul de umiditate.
Valoarea energetică aproximativă (E) pentru materialele individuale ale deşeului pot
fi determinate cu ajutorul ecuaţiei:
E (J) = 145C + 610(H – 1/8 O) + 4S + 10 N
unde:
C – carbon (% greutate)
H – hidrogen (% greutate)
O – oxigen (% greutate)
S – sulf (% greutate)
N – azot (%greutate)

Tabel 2.6. Analiza elementară şi puterea calorică inferioară e deşeurilor menajere din
România

Sursa de informare
Denumire Simbol U.M.
S.i. 1 S.i. 2
Carbon C % 10,253 11,90
Hidrogen H % 1,386 1,49
Oxigen O % 9,060 11,92
Azot+Sulf N+S % 0,072 0,07
Cenuşă A % 21,808 19,72
Umiditate totală Wt % 57,439 54,90
Putere calorifică kJ/kg 2330 2650
Hi
inferioară kcal/kg 556,5 633,0

S.i. 1 – Antonescu N. şi alţii – Valorificarea energetică a deşeurilor, Ed. Tehnică, Bucureşti,


1988
S.i. 2 – Apostol Tiberiu – Gestiunea deşeurilor, Ed. AGIR, Bucureşti, 2000

2.5. Deşeurile menajere – sursă de materiale refolosibile

Fiecare persoană generează aproximativ 3 kg deşeuri menajere pe zi. Din acestea


1,7 kg sunt colectate de municipalitate, restul sunt transformate prin alte mijloace.
Producţia mondială de deşeuri municipal – menajere este de 18 mil. tone /zi,
respectiv de peste 6,5 miliarde tone/an, o cantitate imensă. Pentru colectarea şi
prelucrarea acestor cantităţi mari de deşeuri comunităţile au cheltuieli foarte mari.
Sticle goale de suc şi ulei, cutii de conserve, resturi de legume şi fructe, haine vechi
şi încălţăminte rupta, fier vechi, frigidere ori televizoare stricate, carton şi hârtie, jucării
rupte, crengi şi iar plastic, hârtie şi mizerii de tot felul, se aştern strat după strat, în munţii
de gunoaie din ce în ce mai înalţi.
Oferta larga şi diversitatea produselor pe care le găsim astăzi în magazine au
provocat totodată şi o creştere îngrijorătoare a cantităţii de deşeuri menajere. Dacă cineva
ar avea curiozitatea sa vadă ce fel de resturi conţin gunoaiele din ultimii ani, ar constata ca

24
aproximativ jumătate din volumul ocupat de deşeuri este format din ambalaje. Cu aceasta
problema s-au confruntat şi tari ca Germania şi Anglia, care au consumat apoi multa
energie şi mulţi bani pentru au rezolva. Deoarece nivelul de trai în România este mai
scăzut decât la ei, s-ar putea afirma ca încă nu i-am ajuns din urma privind volumul
deşeurilor. Ţinând cont şi de faptul ca la ei campanile de reducere a cantităţii de resturi
menajere este încă la început şi ca la noi se încearcă deja conştientizarea populaţiei
privind aceasta problema, avem şansa de a ne “trezi” înainte de a fi total înecaţi de
gunoaie.
Astfel, se poate spune ca nivelul de dezvoltare economică şi culturală a unui spaţiu
geografic se poate cuantifica şi funcţie de modul în care comunitatea reuşeşte sa-şi
rezolve problema deşeurilor. Există state în care practic deşeurile nici nu sunt percepute
de un vizitator, dar şi state care funcţionează ca adevărate gropi de gunoi. Din prima
categorie fac parte ţările dezvoltate economic şi cu un nivel socio-cultural ridicat, iar din a
doua categorie fac parte ţările lumii a treia 8statele subdezvoltate) sau aflate în tranziţie cu
o degringoladă economică şi cultural-civică.
În componenţa deşeurilor menajere intră numeroase materiale refolosibile ale căror
cantităţi, în caz că pot fi recoltate, devin impresionante la nivel de ţară, zonă geografică
sau oraş. În tabelul 2.7 este prezentată compoziţia deşeurilor menajere.

Tabel 2.7. Compoziţia procentuală medie a deşeurilor menajere

Material %
Hârtie, carton 13,8
Sticlă 5,5
Metale 2,5
Materiale plastice 11,0
Textile 3,2
Alte materiale 64,0
Total 100,0
(Date furnizate de MAPM)

În realitate cantităţile de materiale refolosibile care pot fi recuperate sunt mai mici
din cauza dificultăţilor de separare şi a degradării lor în contact cu praful şi umezeala (aşa
cum este cazul hârtiei sau a textilelor).

Tabel 2.8. Indicele de producere a deşeurilor menajere în diferite ţări ale lumii

Indicele Im [kg/loc. zi]


Ţara
Minim Maxim Mediu

Franţa 0,70 0,90 0,88


Germania 0,55 1,10 0,80
Italia 0,45 0,95 0,65
Luxemburg 0,95 1,10 1,00
Ţările de jos 0,55 1,30 0,90
Elveţia 0,40 0,60 0,50
Anglia 0,60 0,90 0,75
India 0,68 1,06 0,84
SUA 0,75 1,10 0,93
Canada - - 1,00
Cehia şi Slovacia 0,50 1,20 0,80

25
Brazilia 0,59 0,75 0,64
România - - 0,75

Tabel 2.9. Prognoza privind generarea deşeurilor menajere şi municipale

Tipul localităţii Mediul urban dens Mediul urban


Localităţi < 50000 loc Localităţi > 50000 loc
Anul 2003 2007 2013 2003 2007 2013
Evoluţia populaţiei [%] 37 36,5 35,8 15,5 15,5 15,5
Cantitatea de deşeuri 370 371 400 290 299 314
menajere generate
[kg/loc. an]
Cantitatea de deşeuri 628 648 680 488 504 528
municipale generate
[kg/loc. an]

26
Capitolul III

Colectarea şi sortarea deşeurilor


Prin colectarea deşeurilor solide urbane se înţelege efectuarea operaţiilor de
strângere, prelucrare şi transport a DSU în vederea neutralizării sau valorificării lor.
Premergătoare operaţiei de colectare a deşeurilor menajere, care se realizează de
către unităţi specializate, mai există o fază considerată „precolectare” şi care se realizează
de către locatari sau personalul de Servicii al instituţiilor şi localurilor publice, magazinelor,
etc.
Precolectarea este operaţia de strângere şi depozitare pe timp limitat al reziduurilor
menajere din cadrul apartamentelor, locuinţelor, instituţiilor, etc. Ea poate fi:
 Precolectare primară: care constă din strângerea deşeurilor şi depozitarea
lor în recipiente relativ mici (cutii, găleţi, coşuri, etc.) la locul de producere;
 Precolectarea secundară: care constă în adunarea deşeurilor în containere
(pubele);
 Colectarea propriu-zisă: este operaţia de ridicare a deşeurilor de la punctele
de precolectare secundară şi transportul lor la platformele de depozitare,
neutralizare sau la instalaţiile de valorificare.
Transferul se referă la mutarea deşeurilor sau a materialelor din vehiculul primar de
colectare într-unul secundar, de obicei mai mare şi mai eficient.

3.1. Colectarea selectivă a deşeurilor menajere solide

Deşeurile menajere solide necesită a fi evacuate prompt din locurile generate.


Există mai multe metode de colectare a deşeurilor: colectarea de la scară, colectarea în
containere sau prin intermediul staţiunilor de colectare. Colectarea deşeurilor poate fi
mixtă sau separată. Optarea în favoarea unei sau altei metode de colectare a deşeurilor
depinde în mare măsură de facilităţile existente sau de cele preconizate pentru eliminarea
deşeurilor.
Literatura de specialitate specifică selectarea deşeurilor menajere prin două
metode: la sursa de generare sau la staţia centralizată de selectare a deşeurilor.
Selectarea centralizată are avantajul de a nu depinde de participanţii acestui proces, pe
când din selectarea la sursă rezultă materialul recuperabil mult mai curat, procesul fiind
mai puţin costisitor. Introducerea taxei de depozitare a deşeurilor, contribuie de asemenea,
la selectarea deşeurilor la sursă. Colectarea separată a deşeurilor, alături de motivaţia
economică, contribuie la protecţia mediului prin utilizarea raţională a resurselor naturale,
inclusiv este exclus impactul cauzat mediului în urma eliminării deşeurilor (fie înhumare, fie
incinerare).

27
La organizarea sistemului de separare a deşeurilor trebuie să se ţină cont de
fracţiile de deşeuri colectate. Alt aspect important la stabilirea sistemului de sortare
separată a deşeurilor este asigurarea condiţiilor de lucru ale angajaţilor. Fracţiile organice
pot fi colectate în sisteme închise (pungi de polietilenă) sau deschise ventilate (pungi sau
saci de hârtie, pubele ventilate). Sistemele închise pot preveni mirosul doar până la
deteriorarea pungilor, iar cele deschise le pot preveni prin asigurarea condiţiilor aerobe.
Totodată, conţinutul de carbon al pungilor din hârtie are un impact pozitiv asupra
procesului de compostare, deoarece sporeşte capacitatea de tratare. Colectând fracţiile
organice separat, este posibila extinderea intervalului de colectare a altor fracţii reciclabile,
deoarece acestea din urmă prin uscare nu se vor degrada. Promovarea colectării fracţiei
organice este percepută mai uşor de către populaţie, în special din mediile rurale, prin
conştientizarea necesităţii de restituire a componenţilor nutritivi solurilor arabile, după o
tratare prealabila.
Organizaţiile private sunt interesate în recuperarea fracţiilor comerciale cum ar fi
metalele, sticla, hârtia, masele plastice, etc. Aceste fracţii deseori sunt colectate prin
intermediul programelor de reciclare susţinute în mare măsură, de către producători,
conform principiului responsabilităţii producătorului. Iniţiativa responsabilităţii
producătorului încurajează consumatorii să colecteze separat aceste produse (ambalaje,
produse electrice şi electronice).
Actualmente nu există motivaţii economice de a selecta şi recicla toate deşeurile
generate, dar aceasta nu înseamnă că sistemul de colectare a deşeurilor nu este
funcţional.
Recuperarea fracţiilor utile prin colectare selectivă
Prin colectarea selectivă sunt recuperate următoarele deşeuri:
- Hârtie şi carton;
- Mase plastice;
- Sticlă;
- Metale şi nemetale;
- Deşeuri provenite din demolări şi construcţii;
- Fracţia organică, resturi alimentare;
- Resturi vegetale provenite din grădini publice şi private;
- Deşeuri periculoase generate în condiţii casnice;
- Obiective voluminoase şi bunuri de folosinţă îndelungată.
Autorităţile publice locale în comun cu serviciile de salubrizare decid asupra tipului
de container utilizat pentru colectarea DMS, inclusiv asupra modalităţii de asigurare a
securităţii atât a containerelor, cât şi a materialelor recuperabile. În acest context pentru
colectarea fracţiilor recuperabile (sticlă, hârtie, mase plastice, cutii de Al, etc.) se utilizează
containere tip clopot cu volum de 2-3 m 3, care pot fi manevrate doar cu ajutorul unor
maşini speciale.
Figura 3.1. Containere de colectare selectivă

28
3.2. Colectarea deşeurilor de la populaţie (colectare vrac)

Colectarea deşeurilor de la populaţie se face cu maşini speciale de ridicare a


deşeurilor, din containerele şi pubelele pentru deşeuri. Containerele au o secţiune
dreptunghiulară şi sunt prevăzuţi cu 2, respectiv 4 roti, pentru a putea fi mutaţi de către
utilizator şi manevrate cu uşurinţa de către personalul firmelor se salubritate. Containerele
de dimensiuni mari 660, 770, 1100 l, sunt prevăzute cu roţi dirijabile. Containerele suple,
proiectate în special pentru locuri înguste cu volum de 660 şi 770 l, şi sunt făcute din
material plastic. Ele necesită un loc special de amplasare de unde personalul de
descărcare să le ia şi să le ducă la autovehiculul de colectare şi înapoi. Containerele de
1100 l îşi găsesc utilizare acolo unde se adună cantităţi mai mari de deşeuri, respectiv
zonele intens populate, pieţe şi târguri, la manifestări sportive, întreprinderi industriale. De
regulă, în astfel de recipiente se adună deşeurile menajere, deşeurile asimilabile din
comerţ, industrie, instituţii şi parţial deşeuri de producţie şi deşeuri periculoase solide.

Figura 3.2. Pubelă 240 l

29
Figura 3.3. Container din tablă de otel 1100 l
Containerele sau alte tipuri de recipiente închise si/sau deschise se încarcă cu
ajutorul sistemelor de ridicare, rulare, alunecare şi aşezare prin răsturnare.
După colectarea deşeurilor, de la locurile de generare urmează transportul lor la
instalaţia sortare, de reciclare, tratare şi /sau eliminare a deşeurilor .

Figura 3.4. Schema de principiu a autovehiculului cu cilindru compactor rotativ

1. şasiu; 2. cilindru rotativ; 3. cabina şoferului; 4. reductor; 5. spirală elicoidală în interiorul


cilindrului rotativ; 6. cale de sprijin şi rulare; 7. coroană dinţată; 8. segment tronconic al
cilindrului rotativ; 9. transmisie cardanică acţionare cilindru; 10. buncăr încărcare manuală;
11. placă de închidere şi dirijare; 12. capac rabatabil descărcare cilindru rotativ; 13. manta
din tablă uşoară.

3.3. Proiectarea instalaţiei de sortare a deşeurilor

30
Deşeurile colectate vrac de la populaţie vor fi sortate, pentru a recupera într-o
proporţie cât mai mare a materialelor recuperabile: hârtie, materiale plastice, sticla,
metale.
Instalaţia de sortare este compusă în principal din utilaje specifice (benzi
transportoare, separatoare magnetice, separatoare cu jet de aer, prese de balotat hârtie,
plastic, metale şi construcţiile metalice aferente.
Se vor folosi deşeuri aduse de la firmele municipale de colectare a deşeurilor,
ambalate în saci. Pentru deschiderea sacilor este necesar un dispozitiv mecanic
(scarificator pentru saci).
Separarea metalelor
Separatoarele magnetice se folosesc pe scara larga la separarea metalelor din
deşeurile menajere. Acestea pot asigura o calitate a materialului ce ajunge la 99 - 99,9%.
Separatoarele magnetice au în componenţa lor diferite tipuri de magneţi, echipamente
mecanice şi electrice.
Vom folosi separator magnetic cu magneţi suspendaţi şi benzi rulante. Acest
tip foloseşte doua benzi rulante, una pentru transportul materialului ce urmează a fi
separat şi una pentru transportul materialului reţinut de suprafaţa magneţilor plasaţi sub
banda transportoare. Particulele metalice sunt atrase şi "transportate" într-un alt
compartiment.
Deşeurile care au fost separate astfel (doze de bere, de suc, capace, etc.)
depozitate în containere.

Figura 3.5. Separator magnetic cu magneţi suspendaţi şi benzi rulante

Separarea materialelor uşoare (hârtie, plastice, cartoane) se va face cu ajutorul


unui separator pneumatic. Acestea au la bază principiul antrenării diferenţiate într-un
curent de aer a particulelor de material.

31
Figura 3.6. Separator pneumatic
1. bandă transportoare; 2. ventilator; 3. cameră de separare.

Alimentarea se face cu bandă transportoare, iar scoaterea fracţiilor separate din


sistem se face printr-un sistem cu şicane. Curentul de aer debitat de ventilator va trimite
fracţia uşoară în pâlnia de colectare cu diametrul mai mare, iar fracţia grea va cădea prin
pâlnia mai subţire.
În urma acestei trepte de separare vor rezulta doua categorii de deşeuri. O
categorie (notata D1) va conţine hârtie, cartoane, materiale plastice, adică fracţia uşoară,
iar în cealaltă categorie (D2) intră deşeurile cu o greutate mai mare (sticlă, pământ,
materiale biodegradabile). Aceste deşeuri vor fi supuse ulterior unei sortării manuale,
care este o metodă sigură de separare a deşeurilor. Sortarea se va face concomitent pe
cele doua benzi transportoare. Pe o banda circula D1, din care vom selecta materialele
plastice, iar pe cealaltă bandă circulă D2 din care vom selecta sticla.
Materialele plastice le vom colecta în containere cu presare-balotare, apoi le vom
transporta firmelor care se ocupă cu valorificarea lor.

Figura 3.7. Container de presare-balotare mobil cu volum roll-compact de 20 m 3

32
De asemenea, hârtia şi cartoanele le vom balota cu ajutorul preselor. în acest sens,
vom folosi o presa de balotare automată-orizontală. Baloţii de hârtie vor fi transportaţi
către unităţile ce se ocupă cu valorificarea hârtiei.

Figura 3.8. Presa de balotare automata - orizontala

Sticla o vom colecta în containere prevăzute cu capac urmând a fi direcţionata care


întreprinderile care o valorifica.
În final rămân deşeurile menajere biodegradabile (deşeuri din bucătărie, de la
pregătirea mâncării, resturi de alimente, părţi vegetale, tăieturi din copaci, frunze, etc.),
care vor fi valorificate prin compostare.

3.4. Depozitarea temporară a deşeurilor menajere

La staţia de compostare vor fi aduse deşeurile colectate vrac de către firma de


salubritate Romprest a municipiului Tecuci. O parte din deşeuri au fost colectate selectiv,
prin intermediului unui proiect organizat de municipalitate.
Cantitatea totală de deşeuri menajere este de 100 t/zi. Deşeurile vor fi depozitate
temporar pentru a se asigura un flux continuu al sortării şi apoi al compostării lor.

3.3.1 Proiectarea depozitului temporar


Date de proiectare:

Qmed/zi = 100 t

t =14 zile

ρ=0,5 t/m3

unde: Qmed/zi este cantitatea medie zilnică de deşeuri,


t este timpul,
ρ este densitatea deşeurilor menajere.

33
Pentru a putea proiecta depozitul temporar trebuie să cunoaştem volumul de
deşeuri biodegradabile colectate timp de 14 zile, acesta reprezentând capacitatea maximă
a depozitului.
Din cantitatea medie zilnică de deşeuri, 15% sunt colectate selectiv. Aceasta
înseamnă că zilnic vor fi aduse câte 15 t deşeuri biodegradabile.
La staţia de sortare vor fi aduse zilnic 85 t deşeuri menajere colectate vrac.
Deşeurile biodegradabile reprezintă aproximativ 50% din totalul deşeurilor menajere.
Astfel, în urma sortării vor rămâne în fiecare zi câte 42,5 t deşeuri ce trebuie depozitate
temporar.
Cantitatea maximă de deşeuri ce poate fi depozitată va fi:

(15 + 42,5)g14 = 805 t

Cunoscând cantitatea de deşeuri ce poate fi depozitată şi densitatea putem calcula


volumul deşeurilor.

Q 850t
V= = = 1610 m 3

r 0,5t / m3
Vom folosi pentru depozitare containere cu o capacitate de 10 m 3. Deoarece la
umplerea containerelor deşeurile vor fi tasate, volumul se va reduce cu 10%. Astfel, vom
avea nevoie de 144 containere.
Depozitul temporar va fi format din 12 celule a câte 12 containere.

Figura 3.4.Container de deşeuri publice 10m3, mare capacitate de încărcare

34
Dimensiunile containerului sunt:
Lungimea L = 4,10 m;
Lăţimea B = 1,85 m;
Lăţimea la bază P =1,70m;
Înălţimea H = 1,75 m;
Înălţimea suportului h = 1,00 m.

Figura 3.5. Celulă de depozitare temporară deşeuri menajere

35
Figura 3.6. Depozit temporar deşeuri menajere (vedere de sus)

În depozit ventilaţia se face atât pe cale naturală (celulele sunt prevăzute cu


ferestre) cât şi mecanic cu ajutorul unui sistem de ventilaţie adecvat. Distanţa între două
containere şi distanţa între containere şi peretele celulei este de 0,3 m pentru a permite
pătrunderea aerului. Ventilaţia este foarte importantă deoarece previne fermentaţia
prematură a deşeurilor şi apariţia mirosurilor neplăcute. De asemenea prin aerarea
celulelor se păstrează o umiditate adecvată constantă a aerului prevenind apariţia
mucegaiului.

Figura 3.8. Schema bloc a staţiei de compostare

3.5. Norme de protecţia muncii şi P.S.I.

36
În ceea ce priveşte măsurile de protecţie individuale ale muncitorului pentru a
completa măsurile tehnice luate în instalaţii este necesar să se folosească echipamentele
şi materialele de protecţie individuală prevăzute de normative. Toţi cei care conduc şi
controlează procesele de producţie sunt obligaţi să nu permită executarea nici unei
operaţii înainte de a verifica dotarea fiecărui muncitor cu toate sortimentele de echipament
şi materiale necesare.

Norme de igienă a muncii.


Normele de igienă a muncii se referă la principalii factori profesionali nocivi din
mediul de producţie. Ele stabilesc valorile limită sau optime ale acestor factori, valori care
previn îmbolnăvirile profesionale şi asigură condiţii normale de lucru.
În aceste norme sunt tratate probleme referitoare la efortul fizic(mase maxime
admise la ridicat, distanţele de transport manual, etc.). microclimatul încăperilor de lucru
(temperatură, umiditate, viteza curenţilor de aer, radiaţii termice. etc.), precum şi
prevenirea îmbolnăvirilor profesionale şi a accidentelor de munca provocate de gaze,
vapori şi pulberi.

Protecţia muncii şi a sănătăţii personalului


Pentru protecţia personalului împotriva infecţiilor prin contactul cu deşeurile trebuie
făcute o serie de vaccinuri corespunzătoare. Deşeurile solide şi nămolurile de la staţiile de
epurarea apelor reziduale prezintă un potenţial ridicat de agenţi patogeni. Un alt pericol de
îmbolnăvire îl constituie praful format la manipularea deşeurilor, sau din mărunţirea plăcilor
de azbociment. Rănile cauzate de resturile ascuţite din gunoiul menajer trebuie evitate.
Rănirea efectivă este adesea urmată de infectarea celui în cauză.
Măsuri de protecţie
Personalului trebuie să i se pună la dispoziţie un echipament de protecţie. Ca dotări
minime enumerăm:
• încălţăminte de siguranţă;
• mănuşi;
• îmbrăcăminte de lucru.
Trebuie acordată mare atenţie curăţării regulate a hainelor de lucru. Trebuie pus la
dispoziţie un spaţiu îngrijit de schimb cu grupuri sanitare şi duşuri incluse. Pentru hainele
de lucru şi lucrurile personale trebuie să se pună la dispoziţie dulapuri. Condiţiile de lucru
pentru mecanicii de utilaje responsabili cu manipularea deşeurilor trebuie să fie create
astfel încât:
• periclitările sănătăţii să fie evitate;
• să se menţină capacitatea de concentrare pentru sarcina de lucru.
Prin utilizarea cabinelor filtru maşiniştii pot fi protejaţi de inhalarea prafului. La
nevoie, pot fi adăugate filtru de cărbune activ. Aerul condiţionat în cabine contribuie la
bunăstarea şi menţinerea randamentului şi concentrării. La pierderea capacităţii de
concentrare, riscul de accident creşte.
Protecţia sănătăţii utilizatorilor
Utilizatorii privaţi trebuie protejaţi cel mai eficient împotriva pericolelor emanate de
deşeuri şi a altor pericole specifice , interzicându-li-se accesul către zonele propriu-zise de
funcţionare şi depozitare definitivă. Pentru aceşti utilizatori trebuie amenajate zone de
livrare separate, eventual dotate cu recipiente la schimb. Aceste zone cu circulaţie
generată de public trebuie controlate de personal.
Pentru siguranţa utilizatorilor industriali se poate acţiona prin marcarea clară a
drumurilor de funcţionare şi a punctelor de descărcare.

Măsuri P.S.I
Incendiile şi exploziile se produc numai atunci când sunt prezente în cantităţi

37
suficiente trei elemente: substanţă combustibilă, oxigenul şi căldura.
Cauzele principale ale incendiilor şi exploziilor se datorează ,pe de o parte
aprinderii şi autoaprinderei, iar pe de altă parte nerespectării parametrilor procesului
tehnologic, lipsei de instructaj, de atenţie, de curăţenie etc.
Exploziile pot fi provocate de depăşirea instantanee a limitei de rezistentă a
pereţilor vaselor(cazane, butelii de gaze, reactoare, rezervoare, etc.). produsă de
presiunea gazelor sau vaporilor. Exploziile produse de gaze combustibile, vapori sau praf
în amestecul cu aerul sau oxigenul au loc numai la anumite concentraţii, care variază cu
presiunea şi temperatura amestecului

Factorii de risc datoraţi de agenţii patogeni din deşeuri


Interdependenta dintre protecţia sănătăţii populaţiei şi protecţia mediului este de
mult timp recunoscuta, drept pentru care managementul deşeurilor a apărut ca fiind
extrem de necesar pentru asigurarea unui climat de viaţă sănătos. Prin introducerea
sistemelor de valorificare şi tratare a deşeurilor au crescut posibilităţile de contaminare a
angajaţilor din sistemul de salubritate. Deşeurile şi reziduurile sunt astăzi materiale de
lucru din care trebuie să fie extrase substanţele valorificabile, aşa încât, pe lângă funcţia
scop igiena mediului, apare acum şi igiena muncii.
Deşeul ca purtător de germeni şi agenţi patogeni
Prezenţa microorganismelor în materialele organice este în principiu un fenomen
natural. Mai ales deşeurile umede sunt purtătoarele unui număr mare de germeni patogeni
diferiţi.
Concentraţia totală de germeni în deşeurile menajere şi umede este de cca. : 108
până la 109 unităţi colonizatoare pe gram (UC/g).
Sporii de bacterii şi ciuperci se găsesc în deşeu în concentraţie deosebit de mare
în:
• resturi de mâncare, care fermentează mai multe zile în pubelă şi prind
mucegai ;
• batiste de hârtie folosite, şervete de unică folosinţă, prosoape ;
• scutece şi articole de igienă ;
• resturi de alimente lipite de ambalaj ;
• material rezultat din măturare şi praf din gospodării;
• excremente de câine şi pisică, nisip pentru pisică.
Condiţiile favorabile (umiditate, căldură) conduc la înmulţirea rapidă a germenilor în
pubelele pentru gunoi menajer şi biologice. Miceliile ciupercilor de mucegai, dar şi viermii
şi larvele sunt identificabile după puţine zile în deşeu.

38
Capitolul IV

Compostarea
Compostarea este o metodă ecologică de procesare a deşeurilor menajere, care se
transformă pe cale biologică într-un produs nepoluant denumit compost, cu înaltă valoare
nutritivă pentru plante (în special cereale) şi un foarte bun adaos la starea fizică şi chimică
a solurilor. În timpul procesului de compostare se desfăşoară două procese biologice – de
descompunere şi de sinteză – care se pătrund şi se intercondiţionează.
Scopul compostării este :
- respectarea legislaţiei în domeniul reciclării-revalorificării;
- reducerea fluxurilor de deşeuri spre depozitare;
- obţinerea unui material valorificabil, în funcţie de caracteristici, în agricultura sau lucrări
de îmbunătăţiri funciare (ameliorarea solului);
In principiu, compostarea implica doua faze principale şi anume: tratarea mecanică,
tratarea biologică (fermentarea). Tratarea mecanică constă în omogenizarea reziduurilor,
mărunţirea acestora şi separarea unor componente nedorite. Fermentarea reziduurilor
este un proces biologic complex în care microorganismele (în special bacteriile, fungii şi
actinomicetele) produc transformarea substanţelor organice într-un material omogen,
stabilizat, asemănător humusului, denumit compost, concomitent cu degajarea unor
importante cantităţi de căldură, CO2 şi H2O. Se practică fermentarea aerobă deoarece este
mai rapidă decât cea anaerobă şi în plus evită producerea mirosurilor neplăcute.
Deoarece compostare este un proces biologic de descompunere a materiei
organice, necesită condiţii speciale, în particular, determinate de valori optime ale
temperaturii, umiditate, aerare, pH şi raport C/N, necesare asigurării unei activităţi
biologice optime în diferitele stadii ale procesului.

39
Principalii produşi ai procesului de compostare aerobă sunt: dioxidul de carbon,
apa, diferiţi ioni minerali şi materie organică stabilizată, denumită humus sau compost.
Procesul decurge în două faze distincte: mineralizarea şi humificarea. Mineralizarea
este un proces foarte intens care implică degradarea substraturilor organice uşor
fermentabile, cum ar fi glucide, aminoacizi, etc. Degradarea este însoţită de o intensă
activitate microbiana prin care se produce căldură, dioxid de carbon şi apă, ca şi reziduuri
organice parţial transformate şi stabilizate.
Când fracţia organică este consumată, unele celule se descompun prin autooxidare
pentru a furniza energie celulelor rămase. în timpul primei faze a compostării este
necesară furnizarea unei cantităţi suficiente de oxigen (5-15%) pentru a permite atât un
bun start al transformării microbiene, cât şi creşterea temperaturii, necesară menţinerii
condiţiilor igienice de biodegradare a materialului organic.
Procesul de transformarea a substanţelor organice este completat în a doua fază a
compostării - cea termofilă, care se desfăşoară în condiţii mai puţin oxidative, care permit
formarea substanţelor cu caracter de humus şi eliminarea compostului toxic mai dens,
format eventual în prima fază. în cea de-a doua fază a compostării este preferat un proces
mai puţin oxidativ pentru a evita mineralizarea excesivă a substratului organic.
In decursul fazei de maturare, necesarul de oxigen este mai redus (5%), deoarece
procesul biologic devine foarte slab şi are ca efect reducerea temperaturii.
Se realizează astfel, prin procesul de compostare controlată, reciclarea materiei
organice şi reducerea volumului deşeurilor solide.

4.1. Condiţii pentru desfăşurarea compostării

Deşeurile, ce trebuie utilizate la compostare, trebuie sa aibă o componenta


preponderent biodegradabilă şi un conţinut mic de elemente nocive.
Compoziţia reziduurilor este factorul cel mai important în declanşarea procesului de
fermentare.
Raportul de substanţă nutritivă .Datorită faptului că descompunerea substanţelor
organice se realizează prin microorganisme, trebuie să existe un raport echilibrat de
substanţe nutritive. Pe lângă substanţele biodegradabile ce se pot descompune sunt
necesare şi următoarele substanţe minerale:
• furnizoare de substanţe nutritive (azot, fosfor, potasiu);
• furnizoare de microelemente pentru microorganisme şi plante;
• medii tampon alcaline pentru neutralizarea CO2 şi a acizilor organici;
• suprafeţe de absorbţie pentru produsele intermediare şi finale din cadrul procesului de
alterare;
• mediu de dezvoltare pentru nenumărate tipuri de microorganisme.

De o importanta deosebita este raportul de carbon şi azot (raportul C/N). Materiile


prime pentru alterarea aeroba trebuie să aibă un raport optim C/N de la 35 la 1, deoarece
microorganismele preferă acest raport de amestec pentru metabolism. Raportul optim C/N
se poate realiza prin adaosul cantităţilor corespunzătoare de hârtie şi carton (C/N = 300),
deşeuri menajere (C/N = 25), nămol orăşenesc (C/N =15), paie de grâu (C/N = 128) şi
rumeguş de lemn (C/N = 500). După finalizarea alterării raportul C/N trebuie sa fie de la 15
la 20, ceea ce corespunde componentei de substanţe nutritive pentru solurile de cultura.
In cazul în care raportul C/N al compostului utilizat este mai mare de 20, atunci se va
extrage azotul din pământ, iar daca raportul C/N este substanţial mai mic de 15, atunci se
va furniza azot pământului.

40
Valoarea pH. Valoarea pH-ului trebuie sa se situeze intre 7 şi 9. La începutul
procedurii de alterare pH-ul va scade datorită creării de acizi graşi, producerii de CO2 şi
datorita nitrificării dar va creşte din nou prin restructurarea bacteriilor.

Figura 4.1. Cursul tipic al pH-ului în timpul alterării

Condiţiile tehnice de procedura

Conţinutul de apă. Microorganismele preiau substanţele nutritive printr-o membrană


semipermeabilă sub formă moleculară dizolvată, motiv pentru care conţinutul de apă a
materiei de compostat trebuie sa fie reglat la 55%. La o umiditate sub 20% nu mai pot
avea loc fenomene biologice. Conţinutul de apă în deşeurile menajere se situează intre 20
şi 40%, astfel încât trebuie adăugată apă.
Volumul porilor de aer. Volumul porilor de aer trebuie sa se situeze între 25 şi 35%.
Prin aceasta volumul porilor de aer este în concurenţă cu conţinutul de apa.
Necesarul de oxigen. Necesarul de oxigen în timpul procesului de alterare aeroba
este de 2 g O2/g substanţă uscată (=2 l aer/g material proaspăt). Pe perioada alterării,
descompunerea substanţelor biodegradabile în unitatea de timp şi activitatea de respiraţie
se reduc. Cel mai mare consum de oxigen este în jurul temperaturii de 600C.
Aerarea. în cadrul celulelor de alterare închise şi a stogurilor, aerarea forţată se
realizează cu ajutorul unor sisteme de suflare sau de absorbţie a aerului în sau din
interiorul celulelor, respectiv al stogurilor. în sistemele neaerate, alimentarea cu oxigen se
face prin întoarcerea stogurilor. Insa o alimentare redusa cu oxigen poate duce la procese
de putrezire şi fermentare, respectiv la formarea de mirosuri neplăcute.
Suprafeţe active. Pentru o alterare eficientă este necesară suprafaţa activă cât mai
mare a materiei prime pentru compost, motiv pentru care deşeurile biodegradabile vor fi
mărunţite înainte de depunerea lor în celulele de compostare sau stoguri. Activitatea
microbiologică decurge în general la suprafaţa particulelor organice. De aceea, prin
scăderea mărimii particulelor, prin care este mărită aria suprafeţei, activitatea
microorganismelor creşte şi creşte de asemenea viteza de descompunere a materiei
organice.
Mărimea particulelor afectează de asemenea şi accesul microorganismelor la
carbon şi azot, care sunt componente de baza ale materiei organice supusă

41
descompunerii. Descompunerea materiei organice apare prima dată la suprafaţa
particulelor, unde difuzia oxigenului în pelicula apoasă care acoperă particulele este
adecvată metabolismului aerob şi substratul este accesibil microorganismelor şi enzimelor
lor. Particulele mici au o arie a suprafeţei per unitate de masă sau de volum mai mare
decât a celor mari şi se vor biodegrada mai rapid dacă aerarea este bună. Sunt
recomandate mărimi de particule de 1,3 -7,6 cm. Calcule teoretice au semnalat faptul că,
în cazul particulelor mai mari de 1 nm, oxigenul nu poate difuza mereu spre centrul
particule, unde probabil procesul de biodegradare devine anaerob şi decurge la viteze
mici.
Condiţiile biologice şi transferul de energie pe timpul alterării
Microorganismele care iau parte la procesul de alterare sunt:
• bacterii aerobe şi facultativ anaerobe;
• actinomicete;
• fungi;
• alge şi protozoare.
O injectare a materiei prime pentru compost cu astfel de microorganisme nu este
necesara.

4.2. Fazele procesului de fermentare

În procesul de compostare se urmăreşte obţinerea unei temperaturi ridicate pentru


distrugerea microbilor patogeni şi producerea materiilor coloide de natură termică. Aceste
două procese se datorează acţiunii microorganismelor asupra materiilor organice din
deşeuri în condiţiile optime ale mediului de temperatura, de aer, apa.
Principalele faze care apar în procesul de fermentare al deşeurilor sunt
următoarele:
 faza latenta: corespunde perioadei de timp necesar colonizării
microorganismelor în noul mediu creat; aceasta faza începe practic din perioada
de depozitare în recipiente de precolectare şi colectare şi durează până la
începerea creşterii temperaturii;
 faza de creştere: este cea de mărire a temperaturii şi depinde de compoziţia
deşeurilor, umiditate, aer;
 faza termofila: reprezintă perioada corespunzătoare celei mai înalte temperaturi;
aceasta faza poate dura perioade mai lungi sau mai scurte, după cum se
acţionează asupra mediului cu aer sau apa, în funcţie de cantitatea de substanţe
organice fermentabile şi de gradul de izolare termică realizat. în faza termofilă se
poate acţiona mai eficient asupra fermentării.

Figura 4.2. Evoluţia temperaturii în grămada de compost

42
 faza de maturizare sau de creştere: corespunde unei fermentări secundare,
lente, favorabila umezelii, respectiv transformării unor compuşi organici în humus
sub acţiunea microorganismelor.
Un parametru al desfăşurării procesului de compostare poate fi urmărirea formelor
chimice sub care se poate prezenta azotul în timpul compostării şi a proceselor care
determină astfel de transformări.
Cea mai mare parte din azotul implicat în compostare este de natură organică,
azotul fiind unul dintre elementele chimice structurale ale aminoacizilor, peptidelor şi
proteinelor. O mică parte din acesta este mineralizat sub formă de amoniac prin reacţii de
amonificare în procesul dezvoltării activităţii microbiene.
Amoniacul format participă la diferite procese, în funcţie de condiţiile în care se
realizează compostarea. De exemplu, poate fi dizolvat ca ion amoniu, şi apoi poate fi
imobilizat de către microorganismele din amestecul de compostat, care îl utilizează drept
sursă de azot, transformându-l din nou în azot organic.
Alternativ, dacă amestecul de compostat este la temperatură mai ridicată şi la pH mai
mare de 7,5 poate fi transformat în amoniac gazos şi volatilizat.
Amoniacul poate fi transformat de asemenea în nitrat de către bacteriile nitrifiante, dacă
temperatura amestecului de compostat este sub 40° C şi condiţiile de aerare sunt
favorabile. Cantităţile insuficiente de oxigen determină microorganismele să utilizeze
nitratul ca sursă de oxigen, ceea ce are drept consecinţă denitrificarea şi stoparea
procesului de nitrificare. în timpul procesului de nitrificare, bacteriile de nitrificare scad pH-
ul mediului datorită eliberării de ioni de hidrogen (protoni), proces care poate fi reprezentat
prin următoarele ecuaţii de reacţie:
Nitrosomonas bacteria: 2 NH4++ 3 O2 = 2 NO2 - + 4H + + 2 H2O

Nitrobacter bacteria: 2 NO2 - + O2 = 2 NO3 -

Dintre aceste transformări ale azotului, cele care decurg prin implicarea formelor
anorganice, ionii amoniu şi nitrat, sunt cele mai interesante din punct de vedere al utilizării
compostului în agricultură, deoarece ele pot fi asimilate direct de către sistemul de rădăcini
al plantelor.
Este important însă de relevant faptul că procesul de nitrificare poate fi utilizat ca
indice de maturare a procesului de compostare.

Fermentaţie Fermentaţie

NH3, CO2
H2O CO2
Substanţe Compost Compost
organice primar maturizat
O2 O2

Figura 4.3. Schema procesului biochimic de fermentare

4.3. Durata compostării

Compostarea este considerată terminată atunci când materialele compostabile s-au


transformat în humus (pământ). Stabilitatea compostului poate fi testată prin adăugarea de

43
reumidificare şi observarea modului de comportare a compostului. Ridicarea temperaturii
compostului indică faptul că mai există materiale necompostate în masa acestuia.
Majoritatea proceselor aerobe de compostare, includ o perioadă de compostare activă, cu
durata cuprinsă în general între 21 până la 60 zile şi o perioadă de conservare, cuprinsă
între 6 până la 24 luni. Compostarea poate fi accelerată prin aerare intensivă şi inocularea
cu speciile de bacterii corespunzătoare.
Un compost poate fi considerat matur în momentul când activitatea
microorganismelor este redusă la minimum. Determinarea maturităţii se face prin
determinarea consumului de O2 (sau a producţiei de CO 2) prin încercări pe plante, prin
analiza structurii fizice, etc.

4.4. Staţia de compostare a deşeurilor menajere

Componentele tipice ale unei instalaţii de compostare a deşeurilor biodegradabile


sunt: recepţia deşeurilor, pregătirea grosiera, sistemul de alterare şi pregătirea finala.

4.4.1.Tratarea mecanica preliminara

În cadrul tratării mecanice preliminare trebuie asigurate toate condiţiile pentru


tratarea biologica.
Materia prima pentru compostare trebuie mărunţita pentru mărirea suprafeţei specifice a
particulelor biodegradabile. Cernerea este necesara pentru verificarea dimensiunilor
particulelor, iar particulele care depăşesc dimensiunea dorita sunt din nou mărunţite .
Pentru mărunţire vom folosi un tocător pentru deşeuri (a).

(a) (b)
Figura 4.4. Tocătoare pentru deşeuri

Aceste maşini permit obţinerea unui material tocat curat, de fineţe uniformă, datorită
tehnicii speciale de sfărâmare şi construcţiei.
Clasarea (cernerea) o vom face cu ajutorul unor site mobile (b).

4.4.2. Tehnica de compostare

Fermentarea este procesul principal al fiecărei instalaţii de compostare. În vederea


realizării fermentării este necesară îndeplinirea următoarelor cerinţe:
• accelerarea proceselor prin optimizarea condiţiilor de fermentare;
• direcţionarea procesului aerob;

44
• verificarea emisiilor.
Pentru compostarea deşeurilor menajere biodegradabile vom folosi tehnica
compostării în grămezi pe platforme în aer liber.

Figura 4.5. Stive de compost

Acest procedeu este foarte răspândit. Pe platforma pentru fermentarea naturală


sunt amplasate stiva de reziduuri proaspete, mai multe stive destinate fermentării acestora
şi stivele pentru depozitarea compostului.
Terenul pe care se amplasează stivele este pregătit în felul următor:
- un strat anticontaminant de nisip şi zgură, având grosimea de circa 10 cm;
- un strat de pietriş de circa 30 cm;
- o acoperire asfaltică de circa 5 cm.
Reziduurile proaspete, pregătite în prealabil aşa cum s-a precizat mai înainte, se
amestecă cu agenţi de înfoiere (rumeguş, aşchii de lemn, coji de copac, hârtie, carton),
care prin prezenţa lor asigură o mai bună circulaţie a aerului prin materialul supus
procesului de compostare. Tot pentru uşurarea pătrunderii aerului în interiorul stivelor din
reziduuri acestea vor fi aşezate pe un strat de bază, realizat din agenţi de înfoiere cu
grosimea de 40 cm.
Operaţia de stivuire se face cu ajutorul unui tractor cu graifer, care aşează
materialul de compostare peste stratul de bază.
Stivele de reziduuri supuse compostării au forma unei piramide culcate, cu
secţiunea în formă de trapez cu baza mare 4 m şi înălţimea 3 m. În felul acesta se
realizează o suprafaţă mai mare expusă aerului din atmosferă. Lungimea unei stive este
de 20 m.
La exterior stivele sunt protejate cu un strat acoperit de 0,4 m din compost vechi
maturizat. Între stive se lasă spaţii de manevră, suficient de late pentru a permite lopătarea
materialului. La intervale de 7 zile materialul este răsturnat pe parcelele dintre stive unde
staţionează o zi şi apoi este readus pe vechiul amplasament. Această operaţie denumită
“vânturare”, se efectuează pentru a permite aerului să pătrundă în toate zonele şi să
asigure astfel o fermentare strict aerobă.
Operaţia de vânturare necesită multă manoperă, chiar dacă se execută mecanizat.
De aceea am preferat aerarea stivelor în mod forţat cu ajutorul unui ventilator, care aspiră
aerul dintr-o reţea de ţevi din plastic perforate dispuse corespunzător în materialul supus
compostării.

45
Aerul viciat, aspirat din aspirator din stivă, este refulat într-un filtru constituit din
reziduu compostat, în care se reţin particule solide şi astfel se evită poluarea mediului
înconjurător.

Figura 4.6. Schema de principiu pentru compostare cu aerare prin sucţiune

Este strict necesar să se menţină o aerare corespunzătoare în grămada, cu un


conţinut optim de oxigen pentru a asigura activitate biologica aeroba. Daca aeraţia este
insuficienta în orice etapa a procesului de compostare, se vor dezvolta condiţii anaerobe şi
pH-ul va scădea până la aproximativ 4,5 deranjând procesul de compostare. În cele mai
multe cazuri aerarea sau remanierea grămezii poate preveni condiţiile anaerobe pH-ul
ajungând la valori aproape neutre.
După încheierea perioadei de fermentare se execută o prelucrare finală care consta
în eliminarea materialelor grosiere (fragmente de tulpini nedescompuse, materiale străine
întâmplătoare, materiale inerte, materiale cu dimensiuni mari) prin cernere. Materialele
organice eliminate pot fi trecute la compostare într-o alta grămadă. Înainte de cernere,
uneori este nevoie de o umectare a compostului printr-o stropire fină pentru a reduce la
minim degajarea prafului care ar putea sa provoace neplăceri, să stânjeneasca operaţiile
potenţiale, să descrească eficienţa maşinilor sau să afecteze sănătatea operatorilor.
Trebuie însă evitat excesul de apă ce ar putea conduce la reducerea eficientei sitarii.
Compostul astfel obţinut se depozitează în grămezi mari şi se acoperă pentru a fi
ferit de umiditate sau uscăciune excesivă. Stocarea este necesară pentru a armoniza
timpul dintre momentul terminării compostării şi momentul de folosire. Perioada de stocare
este de 3 luni.
Stocarea se va face în grămezi mai mari decât cele utilizate pentru compostare.
Chiar şi compostul finit care a fost produs şi maturat în condiţii bune mai are încă o slaba
activitate biologică. Aceasta impune ca grămezile de stocare sa nu fie ignorate şi de aceea
vom adopta un management care sa evite recontaminarea, contaminarea cu buruieni şi
pericolul de foc.
Pentru evitarea autocombustiei grămada nu va depăşi 3,5 m înălţime.
Evitarea contaminării cu agenţi patogeni sau cu seminţe de buruieni în timpul stocării se
va face asigurându-se protecţia grămezilor împotriva păsărilor. Acest lucru va fi realizat
prin acoperirea grămezii cu materiale textile care sa permită respiraţia în grămadă.
În permanenţă se va monitoriza evoluţia temperaturii în grămadă şi dacă aceasta
creşte se va trece la remanierea grămezii. Toate spaţiile de depozitare a compostului vor fi
bine drenate, cu suprafaţa de scurgere canalizată în afara grămezii.

46
4.5. Compostul. Caracteristici şi valorificare

Prin compost se înţelege un produs obţinut printr-un proces aerob, termofil, de


descompunere şi sinteză microbiană a substanţelor organice din produsele reziduale, care
conţine peste 25 % humus relativ stabil format predominant din biomasă microbiană şi
care în continuare este supus unei slabe descompuneri fiind suficient de stabil pentru a nu
se reîncălzi ori determina probleme de miros sau de înmulţire a insectelor şi are raportul
C:N = 10-15.

4.5.1. Caracteristicile fizice ale compostului

Compostul este considerat bun dacă are următoarele caracteristici:


• se prezintă ca un produs omogen de culoare brun închis sau negru;
• mirosul este de pământ reavăn fără alte mirosuri neplăcute;
• mărimea particulelor este mai mică de 1,2 cm;
• este un produs stabil (capabil sa fie stocat pentru o perioadă rezonabilă de timp fără să
îşi piardă eficienţa ca amendament al solului);
• nu conţine seminţe viabile de buruieni;
• nu conţine fitotoxine ori contaminanţi vizibili;
• are pH-ul între 6,0 – 7,8.
Deşi nu există standarde curente pentru aprecierea calităţii compostului, au fost
folosiţi mulţi parametri convenţionali, inclusiv următorii:
- pH 5,5 – 7,5;
- conţinutul în materie organica;
- săruri solubile (sub 5 mmhos/cm);
- umiditatea (35 – 55%);
- conţinutul în elemente nutritive;
- mărimea particulelor (1 – 3 cm);
- capacitatea de înmagazinare a apei;
- densitatea aparenta (sub 600kg/m3);
- stabilitatea.
În general, compostul trebuie sa fie bogat în materie organică, cu conţinut redus de
săruri solubile, să îndeplinească toate standardele ce reglementează utilizarea lui în
agricultură, să nu conţină seminţe de buruieni, să nu aibă miros respingător, sa aibă pH-ul
în zona neutră şi să aibă umiditatea sub 50%.

4.5.2. Caracteristicile biologice ale compostului

Organismele patogene pot fi prezente în produsele supuse compostării ceea ce


face ca însăşi compostul să poată conţine agenţi patogeni şi să constituie un risc pentru
sănătate.
În sistemele de compostare bine conduse temperaturile cele mai mari sunt produse
în stadiul iniţial, cu descreşterea gradată a temperaturii spre sfârşit. Aceste temperaturi
iniţiale ridicate sunt de asemenea importante în asigurarea distrugerii tuturor agenţilor
patogeni şi degradării materialelor grosiere. Cei mai mulţi agenţi patogeni sunt omorâţi în
mai puţin de 3 zile când sunt introduşi în compost.
În ceea ce priveşte calitatea biologică, compostul realizat prin fermentare dirijată
este superior celui obţinut prin fermentaţie spontană; compostul realizat prin fermentaţie
dirijată cu biopreparate reprezintă şi o soluţie practică pentru evitarea poluării solului,

47
aerului şi apelor, prin înlăturarea efectelor negative: miros pestilenţial, focar de răspândire
a agenţilor patogeni pentru om şi animale, datorită acumulării sau folosirii directe pe sol a
nămolului.
Din punct de vedere biologic cea mai mare importanţă pentru compost o reprezintă
gradul de alterare şi dezinfectarea.
În funcţie de gradul de alterare se deosebesc diverse tipuri de compost: -
compost proaspăt;
- compost maturat.
Compost proaspăt - este un compost primar dezinfectat după alterarea rapidă,
alterat, dar nu pană la suportabilitatea totala, din care s-au eliminat componentele grosiere
prin cernere. Compostul proaspăt are un conţinut mare de substanţe biodegradabile. În
cazul în care acesta nu este depozitat în condiţii optime, este prelucrat necorespunzător
sau este umezit se poate ajunge la procesul de putrezire. Pentru compostul proaspăt se
recomandă un raport carbon - azot în materialul de alterare de la 25 - 30 la 1. Acest raport
C/N reprezintă gradul de maturizare a compostului. Cu cât cifra raportului este mai mică
prin eliminarea carbonului oxidat sub formă gazoasă, cu atât este mai mare gradul de
maturizare al alterării compostului.
Compost maturat - este compostul realizat prin alterare ulterioară până la capacitatea de
suportabilitate a plantelor. Raportul C/N trebuie să fie clar sub 25/1 (circa 15/1).
Următoarele metode ar putea fi folosite pentru aprecierea maturităţii compostării:
• Consumul de oxigen – va avea valori mici în compostul matur.
• CO2 respirat – va avea valori mici în compostul matur.
• Abilitatea de autoîncălzire – va fi coborâta în compostul matur.
• Potenţialul redox – va avea o valoare mare a raportului oxidare/reducere.
• Raportul NO3 / NH3 – va avea valori mai mari de 1.
• Testul humusului – va evidenţia o proporţie relativ ridicată a compuşilor humusului cu
greutate mica la mare.
• Testul de creştere – seminţele de creson (Lepidium sativum), orz, mazăre verde ori
ridichi vor germina în compostul matur în timp normal şi vor produce plante viguroase şi
sănătoase;
• Testele de nitrat şi amoniu – valorile nitraţilor nu vor fi mai mari decât 200 ppm, şi nu se
vor putea detecta valori semnificative ale amoniului în compostul matur.

4.5.3 Caracteristicile chimice ale compostului

Compoziţia chimică a compostului este în funcţie de compoziţia chimică a


materialelor supuse compostării, raportul dintre aceste materiale şi modul de desfăşurare
a procesului de compostare.
Pentru aprecierea calităţii compostului s-au stabilit limitele de încărcare cu metale
grele care pot fi folosite ca specificaţii pentru piaţa pentru orice compost sau amendament
de sol destinat folosirii publice. Dacă concentraţiile de metale din compost nu depăşesc
aceste limite compostul este apreciat ca fiind de calitate ridicată.
Tabelul următor prezintă valorile pragurilor categoriilor de metale grele în unele tari
din UE.

Tabel 4.4. Valori limita pentru metale grele în Europa

Standarde de calitate
Tara [mg/kg de substanţa uscata] Cd Cr Cu Hg Ni Pb Zn
Austria Biodeşeu Clasa A 1 70 150 0,7 60 120 500
Belgia Ministerul Agriculturii 1,5 70 90 1 20 120 300
Danemarca Ministerul Agriculturii 0,4 - 1000 0,8 30 120 4000

48
Standarde de calitate
Tara [mg/kg de substanţa uscata] Cd Cr Cu Hg Ni Pb Zn
Germania Biodeşeu Tip II 1,5 100 100 1 50 150 400
Luxemburg Ministerul Mediului 1,5 100 100 1 50 150 400
Olanda Clasa “Compost Standard” 1 50 60 0,3 20 100 200
ES (Cata.) Clasa A (Draft) 2 100 100 1 60 150 400
Suedia RVF cerinţe de calitate 1 100 100 1 50 100 300
Marea Britanie TCA indicator de calitate 1,5 100 200 1 50 150 400
EU Propuneri de studii 1,3 60 110 0,45 40 130 400
Germania Amestec compost deşeu 5,5 71,4 274 - 44,9 513 1570

4.5.4 Valorificarea compostului

Compostul nu poate fi utilizat în agricultură decât în stare finită (maturat). Deşeurile


proaspăt măcinate sunt foarte active şi pot fi utilizate, uneori, ca pături calde pentru
culturile de iarna, sau primăvară.
Deşeurile prefermentate pot fi satisfăcătoare din punct de vedere igienic, însă utilizarea lor
imediată este îngrădită de consideraţiile de mai sus.
Deşeurile transformate în compost maturat sunt apte din punct de vedere igienic şi
numai acestea pot fi utilizate în agricultură fără inconveniente de ordin sanitar.
Compostul este bogat în substanţe biodegradabile şi nutritive N, P, K, Ca şi Mg.
Acesta duce la o ridicare a conţinutului de humus, a capacitaţii de prevenire a eroziunilor,
a activităţii solului, la o îmbunătăţire a structurii pământului, a controlului căldurii, a apei şi
a rezervelor de substanţe nutritive in
pământ. în cazul solurilor nisipoase compostul îmbunătăţeşte capacitatea de reţinere a
apei şi diminuează uscarea, în cazul solului argilos acesta măreşte capacitatea de
permeabilitate a aerului şi a apei şi reduce prin aceasta spălările de suprafaţă. Se măreşte
capacitatea de pătrundere şi creştere în adâncime a rădăcinilor şi pământul este afânat.
Compostul este gata de a fi folosit dacă temperatura din masa de compostare se
stabilizează aproape de cea a mediului ambiant şi concentraţia de oxigen din mijlocul
grămezii rămâne la valori de peste 5% pentru câteva zile. Aceste măsurători trebuie făcute
când masa de compost are umiditatea cel mult 50% şi suficient volum pentru ca încălzirea
să poată apărea. Pentru a se putea aplica culturilor în timpul sezonului de creştere
compostul trebuie sa fie descompus corespunzător. Materia organică cu un raport C:N
ridicat intră în competiţie cu rădăcinile plantelor pentru azotul accesibil din sol.
Microorganismele care mineralizează carbonul din materia organică au o afinitate
mai mare pentru azot decât rădăcinile plantelor. Acesta poate fi mai dăunător când se
aplică în jurul plantelor tinere, plantelor ce au fost recent transplantate ori al seminţelor ce
au germinat recent. Plantele crescute în soluri ori vase de ghivece ce au fost amendate cu
material impropriu compostat se opresc din creştere iar butonii florali devin în general mai
galbeni şi mor. Problema poate fi corectată uneori prin aplicarea suplimentară de
îngrăşăminte cu azot în momentul aplicării compostului, simptomele trecând deseori
neobservate până ce plantele rămân pipernicite. Tratarea problemei după apariţia
simptomelor este în general prea târzie. Compostul are un conţinut ridicat de materie
organică şi ajută la refacerea multor proprietăţi ale solului care s-au pierdut sau deteriorat
în timpul folosirii. Deşi compostul nu este considerat un fertilizant el conţine elemente
nutritive ce îmbunătăţesc creşterea plantelor. Când se foloseşte în combinaţie cu
fertilizanţii, compostul acţionează ca un fertilizant ce asigură plantelor elementele nutritive
necesare pentru o perioadă de timp mai lungă decât prin aplicarea fertilizanţilor singuri.
Principalele efecte benefice ale compostului sunt:
• îmbunătăţirea creşterii plantelor şi a rădăcinilor – s-a constatat că acolo unde compostul
ia parte la formarea mediului de cultură plantele cresc mai puternic şi au o producţie mai

49
ridicată; compostul aduce nu numai materie organică şi elemente nutritive ci şi
microelementele esenţiale necesare creşterii plantelor;
• reduce viteza de cedare a elementelor nutritive – compostul leagă elementele nutritive,
asigurând cedarea şi utilizarea lor într-o perioadă mai lungă de timp; fixarea elementelor
nutritive reduce spălarea lor către apa freatică şi de suprafaţa în timpul ploilor;
• îmbunătăţeşte porozitatea solului – activitatea microbiologică este esenţială pentru
solurile fertile; microorganismele descompun materia organică şi pun la dispoziţia plantelor
elementele nutritive necesare dar acest lucru se petrece mai bine în solurile poroase,
aerate; aportul ridicat de materie organică conduce la creşterea porozităţii solului;
• îmbunătăţeşte capacitatea de înmagazinare pentru apă – atât prin creşterea porozităţii
solului cât şi prin capacitatea compostului de a absorbi apa;
• îmbunătăţeşte rezistenţa solului la eroziunea prin apă şi vânt – prin ameliorarea
caracteristicilor fizice ale solului şi creşterea mai rapidă a plantelor datorită accesibilităţii
apei şi elementelor nutritive; acoperirea mai rapidă a terenului reduce eroziunea solului
prin apă şi vânt;
• reduce bolile plantelor – s-a demonstrat că aplicarea compostului inhibă incidenţa
bolilor plantelor.
Cercetările făcute în diverse ţări ca Austria, Olanda, Italia, fosta URSS, etc. au
condus la rezultate similare cu cele obţinute de Institutul pentru Gospodărie Comunală din
Germania pe 50 de culturi în câmp deschis, care au permis stabilirea următoarelor
concluzii:
 O tonă de compost este echivalentă cu o tonă de gunoi de grajd;
 Compostul plus îngrăşământ mineral (N) dă recolte cu 5-20 % mai mari decât
îngrăşământul cu azot-fosfor-potasiu (NPK);
 La utilizarea a 20-50 t pe hectar de compost ce obţine o creştere medie a venitului
total cu până la 50%;
 Transportul compostului este mai rentabil până la o distanţă de circa 20 km pentru
culturi cerealiere şi până la 100 km în legumicultură;
 Utilizarea compostului în medie de 30 t pe hectar dă o creştere a conţinutului de
azot în sol de 40 kg, de fosfor 10 kg şi de potasiu 50 kg;
 Eficacitatea compostului orăşenesc ca îngrăşământ creşte în cazul terenurilor
irigate;
 În pomicultură folosirea compostului are un efect excelent asupra creşterii şi mărimii
recoltelor.

4.6. Amplasarea staţiei de compostare

Tecuci este un municipiu din judeţul Galaţi, România, cu o suprafaţă de 8676 ha


(de la N la S 8,9 km, iar de la V la E 7,1 km) şi o populaţie de 53.000 locuitori conform
recensământului din anul 2002.
Este situat într-o zonă de câmpie, pe malul râului Bârlad afluent al râului Siret şi pe
malul râului Tecucel, afluent al Bârladului. Este un oraş mijlociu, cu un comerţ în continuă
dezvoltare. Aşezată la o răspântie de drumuri vechi comerciale, localitatea s-a dezvoltat în
vatra unei aşezări geto-dacice şi apoi daco-romane. Atestat încă din 1435, târgul Tecuci
era un important centru de tranzit şi de schimb pentru negustorii din ţările de la nordul şi
de la vestul Moldovei, ca şi pentru cei din regiunile limitrofe. Populaţia municipiului este în
continuă creştere, cu un spor natural de 4,5%. Actualmente, aceasta depăşeşte 53.000 de
locuitori şi se estimează că până în 2010 va ajunge la 60.000 de locuitori.
Oraşul are drept vecini spre nord comuna Munteni, spre sud comuna Drăgăneşti,
spre est comuna Matca (2,3 km), iar spre vest la o distanţă de 10 km se află comuna
Cosmeşti.

50
Instalaţia va fi amplasată în vecinătatea municipiului Tecuci, la aproximativ 1,2 km
de la ieşirea propriu-zisă din oraş, dinspre E.
La o distantă de 2,7 km de instalaţia de compostare se află groapa de gunoi a
oraşului de unde sunt aduse deşeurile colectate selectiv.

4.7. Elemente specifice protecţiei mediului

Calitatea apelor
Poluare apei în zona staţiilor de compostare se poate datora levigatului şi apelor
pluviale, ceea ce nu este cazul staţiei de compostare prezente deoarece cel mai apropiat
râu este la o distanta destul de mare de locaţia acesteia, iar pentru protecţia apelor
subterane levigatul este adunat în canale de colectare a levigatului, stocare şi repompare
în compost în funcţie de necesitaţi (asigurarea nivelului de umiditate optim al compostului).
Excesul de levigat este introdus în sistemul de canalizare, stocat şi pompat în reţeaua de
canalizare orăşenească, evacuarea în reţeaua de canalizare orăşenească făcându-se pe
baza unor analize de laborator pentru stabilirea conformităţii cu cerinţele legale (NTPA
001/2002 sau 002/2002).
Apele evacuate din incinta sunt:

51
a) ape pluviale poluate cu substanţe colectate din incinta staţiei;
b) ape folosite în procesele de producţie şi care sunt poluate cu substanţe poluante
specifice proceselor de producţie (ex. apele care sunt folosite la spălarea mijloacelor de
transport, a halelor de producţie, etc.).
Apele evacuate din incinta care au intrat în contact cu deşeurile primite, deşeurile
parţial tratate, compostul nematurat, apele de spălare şi apele pluviale colectate de pe
anumite suprafeţe nu pot fi evacuate din incinta fără a fi preepurate.
Sistemul folosit este de colectare, trecere printr-un separator şi evacuare în reţeaua
de canalizare orăşeneasca. Evacuarea în reţeaua de canalizare orăşeneasca trebuie sa
se facă pe baza unor analize de laborator pentru stabilirea conformităţii cu cerinţele legale
(NTPA 001/2002 sau 002/2002).

Zgomotul
Echipamentele de lucru (mori, concasoare, site tambur, etc.) pot genera un nivel de
zgomot de peste 90 dB, dar având în vedere faptul că instalaţia de compostare este
amplasată la o distanţă destul de mare de oraş, acesta nu va afecta activitatea umană din
vecinătăţi. Totuşi, măsuri pentru reducerea zgomotului vor fi luate, cum ar fi construirea şi
exploatarea corespunzătoare a zonei-tampon, întreţinerea corespunzătoare a
echipamentelor de lucru, stabilirea unui program de limitare a traficului în incintă şi în
exterior.

Purtători de germeni infecţioşi


Şobolani, şoareci, muşte, ţânţari şi alţi purtători de germeni infecţioşi sunt potenţiali
„vizitatori” ai unei staţii de compostare. Măsurile necesare a fi luate sunt păstrarea curată a
incintei şi halelor, menţinerea de procese aerobe şi temperaturi corespunzătoare
proceselor în zonele de compostare şi maturare, eliminarea sau astuparea crăpăturilor sau
deschizăturilor din clădiri, containere şi zone de depozitare la staţiile de transfer complet
închise (aceste masuri reduc şansele de pătrundere a purtătorilor de germeni infecţioşi, în
special a şoarecilor), luarea unor masuri de îndepărtare a pasărilor, cum ar fi sârmele
suspendate care împiedica pasările sa intre în staţie şi eliminarea suprafeţelor orizontale
unde se pot aduna pasările, îndepărtarea tuturor deşeurilor la sfârşitul fiecărei zile de
lucru, curăţarea zilnica a platformelor de descărcare-depozitare, inspecţii de rutina ale
instalaţiilor pentru descoperirea eventualelor habitate pentru purtătorii de germeni
infecţioşi şi luarea masurilor necesare, iar daca este necesar, apelarea la servicii
specializate.

Incendii
Dacă compostul se usucă şi devine prea cald apare pericolul de ardere spontana.
Substanţele organice din compost pot lua foc instantaneu chiar şi la o umiditate de 25-
45%. Măsurile împotriva incendiilor ce urmează a fi luate sunt:
- asigurarea unei înălţimi de maxim 3 m a grămezilor de material compostabil pe
durata compostării;
- menţinerea unei temperaturi în compost de maxim 60 0C.
Suplimentar fata de aceste masuri specifice procesului de compostare, incinta trebuie
proiectata cu sistem de alimentare şi rezervor pentru rezerva de incendiu şi drum de acces
rapid a maşinilor de intervenţie. O măsura suplimentara şi foarte importanta este
asigurarea ca pe durata operării staţia nu va deveni, chiar pe termen scurt, un depozit de
uleiuri uzate, de pulberi acumulate în vecinătatea echipamentelor de compostare şi
condiţionare şi alte materiale inflamabile.

Emisii atmosferice

52
Mirosuri
Mirosurile devin mai puternice în perioadele de vreme calda sau ploioasa.
Mirosurile pot fi controlate datorita unor caracteristici de proiectare şi funcţionare precum
cele ce urmează:
 Ca şi în cazul reducerii zgomotelor, creşterea distantei între sursa care degaja
mirosul şi receptor reduce efectiv impactul produs;
 Observarea direcţiei din care bate vântul în mod obişnuit, pentru a stabili orientarea
clădirii şi amplasarea ei în raport cu terenurile învecinate;
 Orientarea atenta a clădirii şi a uşilor de acces astfel încât sa nu afecteze vecinii şi
închiderea cât mai multor uşi în timpul orelor de funcţionare;
 Crearea unor platforme uşor de curtat, inclusiv a unei suprafeţe de beton uşor
înclinate, pentru a facilita scurgerea apelor reziduale. Eliminarea intrândurilor, a
colturilor şi suprafeţelor perfect plate, care sunt greu de curăţat, şi în care se pot
acumula gunoaie;
 Sigilarea suprafeţelor din beton sau altor materiale semi-poroase pentru a preveni
absorbţia mirosurilor;
 Minimizarea depozitarii deşeurilor în staţia de compostare;
 Încorporarea unor sisteme de neutralizare a mirosurilor;
 Înlăturarea tuturor deşeurilor de pe platforma de descărcare, din buncărele de
alimentare a benzilor transportoare, din buncărul de stocare a refuzului la sfârşitul
fiecărei zile de lucru, iar apoi curăţarea acestor zone;
 Includerea unor bazine, găuri de scurgere în podele şi sisteme de evacuare, astfel
încât resturile mirositoare sa nu se acumuleze;
 Tratarea periodica a sistemelor de scurgere cu substanţe care dezinfectează şi
neutralizează mirosurile;
 Refuzul de a accepta anumite deşeuri care miros extrem de urât;
 Practicarea altor masuri “gospodăreşti” precum curăţirea şi dezinfectarea regulata a
containerelor, utilajelor şi altor suprafeţe care intra în contact cu deşeurile.

Reziduuri antrenate de vânt


Reziduurile antrenate de vânt, din cadrul unei staţii de compostare, pot deveni o
sursa de poluare şi disconfort pentru zonele locuite învecinate. Aceste sunt, în principal,
materiale plastice şi hârtie în care au fost aduse anumite deşeuri şi din care mici parţi se
regăsesc după pretratare în materialul compostabil. Aceste reziduuri pot fi controlate prin:
- transportul deşeurilor în mijloace de transport acoperite;
- primirea, procesarea şi ambalarea materialelor reciclabile în spatii închise;
- adunarea lor din incinta după fiecare operaţie care are loc în spatii deschise.
În zona în care este amplasat oraşul vânturile dominante bat dinspre nord şi rareori
dinspre vest şi sud. Astfel amplasamentul staţiei de compostare nu va afecta activitatea
umană din vecinătate prin miros şi eventuale reziduuri antrenate de vânt.

Compuşi organici volatili (COV)


Compuşii organici volatili (ex. benzene, cloroform, tricloretilena) prezintă un
potenţial risc pentru staţiile de compostare. Aceste substanţe pot apare în staţia de
compostare daca anumite deşeuri de lemn au fost admise la compostare chiar daca conţin
solvenţi şi vopseluri.
Combinarea procesului de aerare forţata, amestecarea deşeurilor şi temperatura
ridicata poate elibera COV în spatiile de lucru sau/si în atmosfera.
Acest proces are loc în perioada de compostare şi COV sunt evacuaţi în atmosfera fie
direct (compostare în spatii deschise) fie prin sistemele de ventilaţie (compostare în spatii
închise).

53
Tehnicile de eliminare sunt foarte costisitoare şi este de preferat folosirea unor
masuri de limitare a apariţiei care constau intr-un examen foarte atent la primirea
deşeurilor şi neacceptarea deşeurilor care pot genera, prin tratare, apariţia de COV.
Emisiile atmosferice ale staţiilor de compostare sunt cauzate de praful degajat din
deşeurile descărcate, depozitate şi sortate în instalaţii, gazele de eşapament (în special
din motoarele diesel) ale utilajelor mobile precum camioane sau încărcătoare, centrala
termica, etc. Acestea pot fi minimizate prin:
1. Păstrarea curteniei suprafeţelor pavate şi a platformelor de descărcare-încărcare şi
asigurarea faptului ca la operaţiile de curăţare a spatiilor betonate se utilizează
suficienta apa încât sa nu se antreneze praful;
2. Restricţionarea accesului vehiculelor pe străzile din cartierele de locuinţe;
3. Alegerea unor utilaje mai puţin poluante (de ex, prevăzute cu catalizatori);
4. Menţinerea motoarelor în stare buna de funcţionare, prin efectuarea reviziilor de
rutina;
5. Curăţirea caroseriilor şi a cauciucurilor pentru a evita răspândirea murdăriei pe
străzi;
6. Introducerea unui sistem de filtrare a aerului din halele de compostare, depozitare.

Valori limită pentru emisii/imisii în atmosfera


Valorile limită pentru emisiile în atmosfera în cazul staţiilor de compostare ca şi în
cazul staţiilor de sortare şi transfer se refera, în principal, la indicatorul „pulberi”. Conform
prevederilor din O.M. nr. 462/1993 prin care se aproba „Condiţiile tehnice privind protecţia
atmosferei” şi „Norma metodologica privind determinarea emisiilor de poluanţi atmosferici
produşi de surse staţionare”, nivelul emisiilor pentru acest indicator şi activitate este de
maxim 50 mg/Nm3 la evacuarea din sistemul de ventilaţie a halelor de compostare (Anexa
1 – articolul 4.1). Analiza poate fi făcuta în mod discontinuu iar metoda de analiza este cea
prevăzuta în SREN 13284-1/2002.
O atenţie deosebita trebuie acordata mirosului, care nu este normat la nivelul
emisiilor dar este normat la nivelul imisiilor, pentru a se evalua impactul asupra zonelor
locuite. Conform prevederilor din STAS 12574/1987 – Aer în zonele protejate – Condiţii de
calitate, activitatea din cadrul unei staţii de compostare/staţii de transfer apare genera
miros neplăcut care poate fi analizat sub forma indicatorului „metil mercaptan”. Valoarea
imisiilor totale pe durata unei zile (concentraţia maxima admisibila medie de lunga durata –
zilnica) nu trebuie sa depăşească 0,00001 mg/m 3.
Daca în cadrul staţiei de compostare funcţionează o centrala termica, atunci în
funcţie de tipul combustibilul folosit, nivelul maxim de emisii admisibile sunt cele prevăzute
în O.M. nr. 462/1993 – Anexa 2.
Pentru respectarea condiţiilor impuse la emisii la nivelul halelor de producţie, la
indicatorul „pulberi”, este necesara prevederea unui sistem de reducere a emisiilor din
halele de compostare prin filtrare.
Pentru respectarea condiţiilor impuse la nivelul emisiilor din centralele termice este
necesara folosirea unui tip de combustibil cu un conţinut maxim de sulf de 1% (% masa).
în caz contrar este necesara prevederea de instalaţii de desulfurare a gazelor reziduale de
ardere.

Valori limita pentru emisii în apă


La evacuarea apelor din incinta staţiei de compostare în reţeaua de canalizare
municipala, trebuie respectate condiţiile prevăzute în NTPA 002/2002 iar la evacuarea intr-
un emisar natural respectate condiţiile prevăzute în NTPA 001/2002.
In general, se considera ca o treapta de preepurare mecanica (separator) poate
asigura încadrarea indicatorilor de calitate a apelor preepurate în normele solicitate. Este
necesara totuşi o evaluare preliminara a emisiilor în apa şi în funcţie de acesta verificarea

54
eficientei teoretice a treptei mecanice. Daca nu este suficient se poate introduce şi o
treapta de preepurare biologica.

Monitorizarea activităţii desfăşurate în cadrul staţiei de compostare este efectuata


de un laborator acreditat, de cel puţin patru ori pe an.

Bibliografie

 Ungureanu C., Ionel I., Oprişa-Stănescu P. D., Gruescu V., „Gestionarea integrată a
deşeurilor municipale”, Editura Politehnică, Timişoara, 2006;
 Duca Gh., Ţugui T., „Managementul deşeurilor”, Chişnău, 2006
 Oros V., Drăghici C., Managementul deşeurilor, Ed. Universităţii Transilvania, 2002
 Bularda Gh., Bularda D., Catrinescu Gh., „Reziduuri menajere, stradale şi
industriale”, Editura Tehnică, Bucureşti, 1992;
 Atudorei A., Paunescu I., Gestiunea deseurilor urbane, Ed. Matrix Rom, Bucuresti,
2002
 Ungureanu C., I. Ionel, P.D.Oprisa-Stanescu, Gestionarea integrata a deseurilor
municipale, Ed. Politehnica
 http://www.green-report.ro
 http://www.ecomagazin.ro
 http://www.apmbr.ro
 http://www.mmediu.ro
 http://www.arpmnv6.ro
 http://www.lampero.ro
 http://ro.wikipedia.org
 http://www.icpa.ro
 www.apmbuzau.ro
 http://www.referat.ro
 http://www.fao.org
 http://www.gestiuneadeseurilor.ro
 http://www.tehnix.hr
 http://www.apmcluj.ro

55