Sunteți pe pagina 1din 16

ROM ÂNIA

MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE


UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE „CAROL I”
FACULTATEA DE SECURITATE ŞI APĂRARE
Masterat Managementul crizelor şi prevenirea conflictelor

Geopolitica Rusiei la Dunăre şi Marea Neagră


după încheierea Războiului Rece

Parascan Cezar Adrian


SMMC 23

Bucureşti
2015
NECLASIFICAT

NECLASIFICAT
2 din 16
NECLASIFICAT

Introducere

Astăzi, harta politică a zonei Mării Negre este influenţată de o fostă superputere,
Rusia, şi două puteri regionale, Ucraina şi Turcia. Ca succesoare a URSS, Rusia este în
continuare un factor major în regiunea Mării Negre.
Marea Neagră este o regiune de convergenţă a intereselor marilor actori de pe scena
internaţională, iar poziţiile unor actori mai mici trebuie să se raporteze permanent la aceste
interese. Regiunea Mării Negre este foarte importantă atât pentru Europa cât şi pentru Statele
Unite, fiind o punte de legătură în alimentarea cu energie între vest şi est, dar şi o barieră
împotriva ameninţărilor transnaţionale.1
O dată cu extinderea NATO, Marea Neagră a devenit un punct de intersectare a
frontierelor geopolitice şi geo-economice. Pentru Rusia, valoarea strategică a Mării Negre
este dată de controlul resurselor energetice din Caucaz şi Marea Caspică. Principala
responsabilitate a flotei ruse din Marea Neagră este să contracareze oricare atac naval
îndreptat spre peninsula Crimea. Punctul de acces din Marea Azov spre coridorul Donului
dintre Rostov pe Don şi Volgograd (ex-Stalingrad) este ruta energetică vitală pentru Rusia.
Pierderea controlului asupra acestei regiune echivalează cu un dezastru pentru Moscova, care
ar fi lipsită de imensele resurse energetice din Caucaz.

Scurt istoric al flotei militare ruse din Marea Neagră

Din a doua jumătate a secolului al XVIII lea, Rusia a început să depună mari eforturi
în lupta pentru accesul la mările sudice, reuşind să întemeieze baze permanente în Marea
Azov şi Marea Neagră. Principalul adversar în calea marinei militare ruse era flota otomană.
După războiul ruso-turc din 1768-1774 încheiat prin Tratatul de pace de la Kuciuk-Kainargi,
imperiului rus i-au fost cedate teritoriul Yedisan între râurile Nipru şi Bugul de Sud, Kubanul,
Azovul, Taganrog şi Kerci. În acelaşi timp hanatul Crimeii devenea independent. Încă din
1773 se constituie o Escadră a Mării Negre având la bază Flotila din Marea Azov. Începând
cu 1775 construcţia de nave de război se mută pe şantierele navale de pe râul Don. În 1778
este întemeiat oraşul-port Herson. Prinţul Grigori Potemkin, Guvernator-general al
Novorosiisk este personajul central care a contribuit la succesul tuturor acţiunilor întreprinse
de Rusia în Marea Neagra , fiind identificat de istorici ca întemeietorul Flotei ruse din Marea
Neagră.

1
B. Rumer, Eugene, Simon, Jeffrey, Toward a Euro-Atlantic Strategy for the Black Sea Region, Institute for
National Strategic Studies - National Defence University, Paper 3, Washington, D.C., 2006, pg. 1.

NECLASIFICAT
3 din 16
NECLASIFICAT

Crimea este în final anexată de împărăteasa Ecaterina cea Mare în 8 aprilie 1783. Tot
atunci sunt anexate şi celelalte teritorii ale regiunii Kuban şi teritoriul Taman. Lichidarea
Hanatului Crimeii s-a făcut progresiv pentru a elimina ameninţarea pe care tătarii o
reprezentau pentru flancul sudic al teritoriului rus. După anexare, prinţul Grigori Potemkin a
dus o politică energică de colonizare a noilor teritorii.
Un moment istoric pentru marina militară rusă este marcat la 2 mai 1783, atunci când
în golful Ahtar soseşte o escadră compusă din cinci fregate şi alte opt nave ale Flotilei din
Azov aflate sub comanda Vice-amiralului Fedot A.Klokaciov. De atunci forţele navale din
sudul Rusiei au început să poarte numele de Flota Mării Negre. Ahtar care în traducere
însemna piatră albă a fost redenumit printr-un decret al Ecaterinei cea Mare din 10 februarie
1783 în Sevastopol care tradus înseamnă oraş decent. Puterea de luptă a Flotei Mării Negre a
fost pusă la încercare de marina otomană care a vrut să recupereze Crimea în războiul din
1787-1792. Planurile Porţii Otomane au fost zădărnicite de victoriile amiralului Fedor
F.Uşacov de pe insula Fidonisi (3 iulie 1788), strâmtoarea Kerci (8 iulie 1790), Tendra (28
august 1790) si Capul Kaliakra (31 iulie 1791). Tratatul de pace de la Iaşi din 1792
reconfirma apartenenţa Crimeii la imperiul ţarist. Pe partea de şantiere navale, noul oraş
Nikolaev, înfiinţat în 1789, devine principalul centru de construcţii nave din regiunea rusă a
Mării Negre.
Principalul obiectiv al Flotei Mării Negre din secolul al XIX lea era cucerirea
strâmtorilor care garantau accesul către Marea Mediterană ,un vis neîndeplinit al ţarilor ruşi.
Războiul Crimeii (1853-1856) a silit imperiul ţarist să renunţe la aceste planuri şi în acelaşi
timp la marea influenţă pe care o avea in Balcani şi la Gurile Dunării. Otomanii aliaţi cu
Franţa ,Marea Britanie şi Regatul Sardiniei au reuşit să respingă atacurile armatei ţariste şi să
ducă la restabilirea echilibrului de putere în sistemul politic european . Eşecul din Războiul
Crimeii a reprezentat un punct de cotitură în afacerile interne şi externe ale Rusiei.
Intelectualitatea rusă a început să solicite din ce în ce mai intens reformarea guvernului şi a
sistemului social promovat de către ţar. Cu toate acestea trebuie menţionată strălucita victorie
obţinută de vice-amiralul V.A.Nahimov din golful Sinop ,atunci când a reuşit distrugerea
aproape totală a navelor otomane .O singură navă otomană a reuşit să scape de
bombardamentul cu proiectile explozive pus la punct de Nahimov.
Secolul XX , marcat de venirea bolşevicilor, a întârziat foarte mult reformarea marinei
ruse. De abia din 1928 a început o nouă înzestrare cu armament a Flotei Mării Negre.
Sovieticii au schimbat tactica de lupta navală fixându-se mai ales pe războiul submarin . În
acest sens înainte de debutul Celui de al Doilea Război Mondial ,Flota Mării Negre va

NECLASIFICAT
4 din 16
NECLASIFICAT

beneficia de 47 de submarine şi de doar 3 crucişătoare. După încheierea războiului ,Flota


Mării Negre a continuat să asigure securitatea flancului sudic al URSS şi şi-a extins
capabilitatea de a patrula si iniţia operaţiuni pe oceane.
După colapsul URSS , Flota Mării Negre şi-a păstrat capabilităţile de luptă dar şi a
limitat drastic operaţiunile datorită subfinanţării.Din 1997 noua Federaţie Rusă ,a reînceput
un program de modernizare a tehnicii de luptă concomitent cu reînceperea exerciţiilor
militare de anvergură în Marea Neagră .

Marea Neagră – coridor de tranzit al hidrocarburilor din Asia Centrală

După 1991, la Marea Neagră au acces direct şase state: Rusia, Ucraina, România,
Bulgaria, Turcia şi Georgia. Pentru patru dintre ele – Ucraina, România, Bulgaria şi Georgia
- reprezintă unicul acces maritim. Datorită penetrării adânci în continent, Marea Neagră
dispune de un imens “hinterland”. E vorba de ţările a căror unică deschidere maritimă se
realizează prin intermediul Dunării, cel mai mare fluviu din bazinul pontic – Austria,
Slovacia şi Ungaria. Şi Republica Moldova, prin intermediul Dunării maritime, cu care se
mărgineşte pe o lungime de 1,8 km, e considerată o ţară riverană Mării Negre.2
Prin intermediul Dunării, care are statut de cale acvatică internaţională, la Marea
Neagră mai au acces Germania, Iugoslavia şi Croaţia. De asemenea Belarus, cea mai mare
ţară europeană, are prin intermediul Niprului (axa fluvială a Belarusiei) o deschidere la Marea
Neagră.
O altă ieşire maritimă la Marea Neagră - Bosforul Cimerian – s-ar părea că este falsă”
şi fără valoare, căci dă într-un „impas” – Marea Azov. Însă, din 1952, acest „impas” a căptat o
valoare geostrategică nouă, graţie conectării prin canalul Volga – Don a Mării Caspice la
Oceanul Mondial. Acest canal, construit din motive strategice, permite trecerea unor vase cu
greutatea de 5 000 de tone, adică a unor nave maritime. În 1991, când trei state caspice –
Kazahstan, Turkmenistan şi Azerbaidjan au acces la independenţă, iar „impasul cimerian” a
căpătat o valoare adăugată în sens geopolitic şi geoeconomic. Nevalorificat însă plenar,
factorul „caspic” este deja conştientizat de geopoliticienii şi geoeconomiştii din Rusia şi
Turcia şi poate reprezenta în viitorul apropiat unul din atuurile forte ale spaţiului geopolitic
pontic.

2
Hanganu, Marius, Evoluţia prezentă a puterii maritime în Marea Neagră şi influenţa ei asupra geopoliticii în
acest spaţiu, Strategii de Apărare şi Securitate la Frontiera Răsăriteană a NATO şi UE , Editura Universităţii
Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2006, p.104.

NECLASIFICAT
5 din 16
NECLASIFICAT

Prin poziţia sa geografică, riscurile şi ameninţările existente şi avantajele oferite,


privind cooperarea politică, economică şi militară, în ultimii ani, zona Mării Negre a atras tot
mai mult interesul organizaţiilor europene şi transatlantice, dar şi al principalelor puteri, şi a
determinat o abordare mai atentă a problemelor cu care se confruntă acest spaţiu.
Importanţa acestei zone, situată între două spaţii cu potenţial conflictual foarte mare
(Balcanii şi Caucazul) şi în apropierea bazinului răsăritean al Mării Mediterane (marcat de
conflictele din Orientul Mijlociu şi de exacerbarea terorismului islamist) este evidenţiată, în
principal, de următoarele elemente3:
- reprezintă spaţiul de interferenţă a trei zone geopolitice şi geostrategice considerate ca fiind
în topul zonelor actuale, cu probleme privind securitatea şi stabilitatea (Europa de Sud,
Europa Răsăriteană şi Orientul Mijlociu);
- constituie poartă de ieşire la Oceanul Planetar pentru Ucraina, România, Bulgaria şi ţările
transcaucaziene;
- este străbătută de diferite rute pentru transportul petrolului şi hidrocarburilor din Marea
Caspică şi Asia Centrală către Occident şi, totodată, include şi traseul viitoarei magistrale
energetice TRACECA;
- reprezintă un segment al graniţei de sud a Rusiei şi, în acelaşi timp, extremitatea de nord a
flancului sud-estic al NATO;
- include cel puţin un segment al filierei traficului de stupefiante din Asia Centrală şi Orientul
Mijlociu, al traficului cu armament din ţările fostei URSS şi chiar al traficului cu emigranţi
din Est către Occident;
- dispune de importante resurse submarine, de o largă reţea de porturi şi amenajări portuare,
cât şi de un litoral agreabil, oferind astfel multiple facilităţi de cooperare comercială şi
turistică;
- reprezintă un bun mediu pentru extinderea cooperării militare.
Continuitatea maritimă spre Mediterana şi Oceanul Atlantic, precum şi către bazinul
hidrografic al Dunării şi altor fluvii include Marea Neagră pe unele dintre cele mai
importante rute de comerţ şi turism. În actualul context al globalizării şi amplificării nevoii de
resurse de energie, bazinul Mării Negre este important nu doar ca traseu de transport
energetic, ci şi ca potenţial furnizor de material energetic (petrol şi gaze naturale). Acest
spaţiu, care concentrează în prezent atenţia unor importanţi actori globali, poate fi stabil şi
securizat numai prin voinţa şi cu contribuţia tuturor statelor şi organizaţiilor internaţionale
interesate, în cadre instituţionale pragmatice şi eficiente, menite să promoveze şi să protejeze
3
Hanganu, Marius, op. cit., p. 108-109.

NECLASIFICAT
6 din 16
NECLASIFICAT

interesele comune ale ţărilor decise să participe la acţiunile care vizează asigurarea unui
mediu stabil de securitate.
Oportunităţile existente în această direcţie sunt evidente, dacă se au în vedere:
- necesitatea securizării optime a infrastructurii traseelor energetice importante, prin Marea
Neagră, către spaţiul Uniunii Europene, dinspre Asia Centrală, Caucaz şi Orientul Apropiat;
- necesitatea securizării noii graniţe estice a Uniunii Europene şi a NATO;
- ataşamentul faţă de valorile democratice, exprimat la nivelul factorilor de decizie şi al
elementelor societăţii civile din majoritatea ţărilor riverane;
- influenţa benefică pe care o pot exercita, în direcţia consolidării mediului de securitate
regional, prezenţa în zonă a statelor membre ale Alianţei Nord-Atlantice şi Uniunii Europene,
precum şi participarea statelor riverane sau învecinate în organisme de cooperare
internaţională şi regională (OSCE, BSEC etc.) ori prin intermediul noilor formate de
intensificare a Parteneriatului pentru Pace (PfP) şi activităţilor Consiliului de Parteneriat
Euro-Atlantic.
De la nordul Mării Negre, pornesc trei din cele patru mari culoare strategice pe care s-
au înfruntat Vestul cu Estul şi Estul cu Vestul în spaţiul european şi eurasiatic (culoarul
strategic nord-european, care începe din Galiţia Orientală, trece pe la Nord de lanţul muntos
european şi ajunge până în Normandia, culoarul strategic al Dunării şi culoarul strategic
maritim – Marea Neagră, Mediterana – şi prima rocadă strategică de mare importanţă care se
suprapune pe spaţiul dintre Nistru şi Prut).4 Cel de al patrulea culoar strategic european este
cel baltic.
Pe această axă Est-Vest au năvălit asupra Europei popoarele războinice migratoare din
foaierul perturbator şi tot pe această axă, combinată, în ultima parte, şi cu axa Nord-Sud, s-au
desfăşurat cruciadele şi majoritatea războaielor eurasiatice, inclusiv cele mai multe bătălii
terestre şi aero-terestre din cele două războaie mondiale. Numeroşi autori, printre care şi
Samuel P. Huntington5, relevă, în lucrările lor, parţial, aceste falii şi aceste confluenţe.
Întrucât Caucazul şi Asia Centrală reprezintă coridorul strategic energetic al Eurasiei,
Marea Neagră joacă şi va juca şi în continuare un rol foarte important în strategia
reconfigurării spaţiului eurasiatic, în viziune europeană şi euro-atlantică.
Marea Neagră este un adevărat liant strategic în spaţiul eurasiatic. Pe lângă cele trei

4
Mureşan, Mircea, Confluenţe şi paternitate la Marea Neagrã. Securitate şi stabilitate în bazinul Mãrii
Negre, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2005, p.219.
5
Huntington, Samuel P., Ciocnirea civilizaţiilor, Editura Antet, 1997.

NECLASIFICAT
7 din 16
NECLASIFICAT

mari culoare strategice care, într-un fel, sunt legate şi de Marea Neagră, se mai deschid o
serie de culoare în zona asiatică, precum: culoarul (spaţiul) strategic energetic (Caucaz,
Marea Caspică, Asia Centrală); culoarul (spaţiul) strategic sud-vest asiatic (Marea Neagră,
Turcia, Irak, Iran, Golful Persic, prin Câmpia Mesopotamiei); culoarul (spaţiul) strategic
Don, Volga, Siberia Vestică; culoarul strategic ucraineano-polonez. De asemenea, Marea
Neagră uneşte şi separă două mari religii, două mari culturi şi două mari mentalităţi: nordul
ortodox (Bulgaria, România, Ucraina, Rusia, parţial Georgia), sudul islamic (Turcia şi o parte
din zona caucaziană). Cele mai importante dintre determinările geostrategice care vor
reconfigure spaţiul Mării Negre, ca zonă de sinergie strategică, sunt următoarele6:
- spaţiul de la estul Mării Negre – Caucaz, Marea Caspică, Asia Centrală – este foarte activ şi
corespunde cu un tronson marcant din vechiul drum al mătăsii, ceea ce exprimă o continuitate
istorică;
- regiunea Mării Negre se situează într-o zonă, deopotrivă, de falie, de confluenţă şi de
confruntare, de unde rezultă importanţa deosebită a evoluţiei sistemului de securitate
eurasiatic, într-un areal de ambiguităţi şi bifurcaţii;
- este adiacentă coridorului islamic;
- se află în imediata vecinătate a vechiului foaier perturbator (din Antichitate şi Evul Mediu),
activat la ora actuală prin traficul de droguri, migraţia ilegală şi bătălia pentru resursele
caspice şi pentru transportul lor;
- se află în vecinătatea unor zone conflictuale cronice, cu foarte multe probleme.

Politica externa rusă în regiunea Mării Negre după colapsul URSS

După dezmembrarea URSS, politica externă rusă în relaţie cu regiunea Mării Negre s-
a restructurat trecând prin 4 faze:
- Faza iniţială (1991-1994) caracterizată prin izbucnirea unor conflicte etnice armate
care în perioada sovietică fuseseră îngheţate. Apare un nou status-quo post-sovietic.
- Faza cecenă înfăţişată de cele două războaie purtate de Federaţia Rusă în Cecenia
(1995-2002).

- Faza de refacere (2003-2008) în care Rusia începe să fixeze acţiunile prioritare pentru
strategia sa regândită. În septembrie 2003, Preşedintele V.Putin definea regiunea
Azov-Marea Neagră ca fiind de maxim interes strategic pentru Rusia. De aceea

6
Mureşan, Mircea, Op.cit., p. 220

NECLASIFICAT
8 din 16
NECLASIFICAT

conducerea de la Moscova era obligată să asigure un sistem de securitate eficient


pentru rutele sale de trasport din Marea Neagră.

- Faza strategiei regionale active (august 2008-prezent) care a debutat o dată cu


operaţiunea militară în Georgia, având ca scop sprijinirea republicilor separatiste
Abhazia şi Osetia de Sud.
Noua strategie pentru regiunea Mării Negre coincide în mare parte cu trăsătura
principală a politicii externe ruse ataşată de principiile realismului politic în care interesul
naţional poate fi apărat doar prin achiziţia de putere, singura care permite supravieţuirea
statului într-un mediu internaţional anarhic.
În viziunea geostrategică rusă, regiunea Mării Negre este văzută ca un proiect strict
regional chiar dacă are aspecte globale şi oferă opţiuni globale pentru Rusia. Conform acestei
strategii, Rusia consideră că este mai îndreptăţită decât Uniunea Europeană sau SUA atunci
când vine vorba de asumarea rolului de lider în problemele regiunii Mării Neagre, din motive
legate de istorie, poziţie geografică, economie şi politică. Cel mult Rusia ar accepta un
lidership în comun cu Turcia. Cu toate acestea, Occidentul percepe Rusia ca pe o putere
exterioară, chiar dacă ea este una dintre cele şase ţări din Marea Neagră.
Viziunea rusă concentrată pe interesul regional pe care îl are Marea Neagră este cea
care face diferenţa faţă de viziunile SUA şi a UE. Controlul în regiunea Mării Negre este
pentru Rusia ca o unealtă regională în atingerea obiectivelor în celelalte regiuni precum Asia
Centrală şi Orientul Mijlociu sau un instrument global atunci când luăm în discuţie
securitatea energetică şi expansiunea pieţelor economice. Regiunea Mării Negre este ca un
poligon de teste pentru cele două curente contemporane dominante: regionalizarea şi
globalizarea. Cu alte cuvinte în această zonă se poate dezvolta un parteneriat regional sau
dimpotrivă o altă arenă de competiţie geostrategică, parte a jocului de sumă nulă practicat de
Rusia şi de Occident.
Din perspectiva securităţii regionale, Rusia se proclamă ca un susţinător al status-quo-
ului în regiunea Mării Negre. Cu toate acestea, pentru a-şi apăra interesele, Rusia încurajează
mişcările separatiste din zonă. Pentru a-şi demonstra bunele intenţii, Moscova a luat parte la
exerciţiile militare organizate în comun cu statele NATO şi celelalte state din Marea Neagră.
Aşa a fost cazul în exerciţiile militare Black Sea Harmony şi Active Endeavour.
Rusia percepe ca pe o ameninţare la adresa intereselor sale din regiunea Mării Negre o
serie de evenimente precum decizia Turciei de a permite navelor americane accesul
nerestricţionat prin strâmtorile Dardanele şi Bosfor încălcând astfel Convenţia de la

NECLASIFICAT
9 din 16
NECLASIFICAT

Montreaux semnată în 1936 şi în care erau prevăzute restricţii ale traficului naval pentru
statele fără acces la Marea Neagră. Îngrijoratoare pentru lideri ruşi este şi expansiunea
bazelor militare americane din România şi Bulgaria,vazută ca o încălcare din partea SUA a
Tratatului Forţelor Convenţionale din Europa.
Rusia este conştientă că pe termen lung ar putea ajunge singurul stat nemembru
NATO din Marea Neagră, percepând NATO, Ucraina şi Georgia ca actori care ameninţă
status quo-ul în regiune. Rusia percepe Turcia ca un posibil partener, având în vedere că
turcii vor să păstreze status-quo-ul în Marea Neagră. După Războiul din Georgia din 2008,
Turcia are oportunitatea de a deveni un mediator în zona Mării Negre, crescându-şi astfel
importanţa în regiune. Cooperarea Turciei cu Rusia poate fi una favorabilă şi la nivel
economic în special în sectorul energiei unde se pot negocia soluţii de comun acord care în
acest fel pot ajuta Turcia să devină cel puţin parţial poarta energetică a Europei.

Interesele Rusiei la Gurile Dunării


Dunărea este al doilea fluviu ca lungime în Europa, după Volga, şi al 24-lea din
lume. Axă a Europei Centrale şi frontieră a Balcanilor, Dunărea devine esenţială pentru
Europa, în efortul de a-şi defini rolul geopolitic şi geoeconomic în epoca globalizării.
Gurile Dunării reprezintă o valoare strategică extrem de importantă, de controlul şi
securizarea căreia sunt interesaţi ambii actori majori ai situţiei conflictuale grave din acest
moment: NATO şi UE, pe de o parte, Federaţia Rusă, de cealaltă parte .
Cine deţine controlul Gurilor Dunării (fireşte, ne referim acum la un control efectuat
în regim de mare putere, singura în stare să folosească pe lungime atuurile excepţionale
pentru care de atâtea ori s-au declanşat războaie în zonă) şi care să poată stăpâni simultan şi
folosi cel puţin patru deschideri strategice: una pe Marea Neagră, alta, pe drum terestru, final
sau început de cale de transport spre nord, prin Ucraina, sau spre est înspre Rusia, alta
fluvială spre inima continentului european şi apoi înspre mările reci, în fine apoi, deschidere
terestră imediată spre toată zona Balcanilor. Acest lucru, în termenii gândirii militare,
înseamnă totodată şi posibilitatea interzicerii accesului, redesenând obligatoriu rute, silind
adversarul la restricţionări de operaţiuni comerciale şi rute de transport ale bunurilor (civile şi
militare).
Europa de acum, cea a celor două alianţe majore din care facem parte, are toate
motivele să considere cu extraordinară atenţie marele proiect al axei strategice vitale care
merge de la Marea Nordului până în Marea Negră pe Canalul Rin-Main-Dunăre.

NECLASIFICAT
10 din 16
NECLASIFICAT

Implicaţii ale conflictului Rusia - Ucraina


Datorită succesiunii diferitelor guverne caree au condus Ucraina şi modului oscilant
de a pendula între Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă, statul vecin a fost în imposibilitatea
de a duce la bun sfârşit politicile economice de integrare în Uniunea Europeană. Astfel, la 21
noiembrie 2013, guvernul de la Kiev a făcut public un comunicat prin care a anunţat că va
suspenda negocierile pentru semnarea Acordului de asociere cu UE invocând motive care ţin
de „securitatea naţională” a Ucrainei şi intenţia de a reveni la relaţiile economice privilegiate
cu statele membre ale CSI7.
Decizia surprinzătoare a autorităţilor de la Kiev a fost adoptată în contextul în care
negocierile cu Bruxelles-ul erau aproape finalizate (pe agenda bilaterală se mai afla doar
chestiunea controversată a eliberării din închisoare a fostului premier Iulia Timoşenko) şi al
unor presiuni economice exercitate de Federaţia Rusă.
Economia ucraineană era aproape de colaps, după ce, în august 2013, Fondul Monetar
Internaţional îngheţase negocierile cu Kievul pentru acordarea unui împrumut, deoarece
autorităţile ucrainene nu adoptaseră reformele prevăzute în acordurile anterioare (în principal,
reducerea sau eliminarea subsidiilor pentru preţul la gazul natural furnizat consumatorilor
casnici).
Bruxelles-ul se angajase să sprijine financiar Ucraina şi să faciliteze negocierile cu
reprezentanţii FMI în schimbul semnării acordurilor şi a implementării reformelor, dar suma
exactă a împrumuturilor care urmau să fie acordate Kievului era încă pe agenda negocierilor.
Decizia guvernului de a îngheţa negocierile cu UE a determinat apariţia unor proteste
masive în Kiev şi în principalele oraşe din vestul, estul şi sudul Ucrainei, situaţie care a dus la
apariţia unei crize politice în Ucraina, finalizată în 28 ianuarie 2014, cu demisia premierului
şi a întregului aparat guvernamental.
Mediul de securitate în Regiunea Extinsă a Mării Negre a suferit modificări
substanţiale în urma evenimentelor militare ce s-au desfăşurat în Ucraina, stat care părea să
fie sigur pe mijloacele sale politice, militare şi diplomatice şi care nu a dat semne în a avea
probleme de coeziune internă. Totuşi, se distingeau faliile ideologice şi religioase, vestul
catolic proeuropean fiind în antiteză cu estul ortodox prorus, zona capitalei Kiev reprezentând
o a treia regiune distinctă, populaţia de aici fiind o mixtură între cele două religii şi ideologii.

7
Institutul Diplomatic Român, Policy Paper nr. 7 / 2014.

NECLASIFICAT
11 din 16
NECLASIFICAT

Numim agresiune „un atac sau o intervenţie ilegală, nejustificată, incorectă sau
imorală din partea unui stat sau a agenţilor acestuia împotriva altuia”8.
La începutul anului 2014, în Ucraina a avut loc o agresiune evidentă din partea
Federaţiei Ruse, operaţie dusă în toate mediile, şi anume: terestru, aerian, informatic,
mediatic şi psihologic. Aceste evenimente au condus la ocuparea Peninsulei Crimeea de forţe
armate ce nu aveau însemne statale.
Anterior, Rusia semnase tratatul de frontieră cu Ucraina, iar prin Memorandumul de
la Budapesta, Federaţia Rusă garanta integritatea teritorială a Ucrainei. Actul din capitala
Ungariei este un tratat internaţional semnat la 5 decembrie 1994 între Ucraina, Statele Unite,
Marea Britanie şi Rusia.
Procesul de anexare a Crimeei a stârnit multe controverse şi este considerat de către
Uniunea Europeană, OSCE, NATO şi ONU drept o anexare ilegală, care a început ca urmare
a intervenţiei Rusiei în Republica Autonomă Crimeea şi în oraşul Sevastopol, diviziuni
administrative ale Ucrainei. După ce autorităţile locale nerecunoscute şi-au declarat
independenţa faţă de Ucraina, au organizat un referendum, sub ocupaţie militară rusă,
referendum nerecunoscut şi considerat ilegal de guvernul de la Kiev şi de comunitatea
internaţională. În final, alipirea teritoriului nou cucerit la Federaţia Rusă nu a reprezentat
decât o formalitate, oficializată de către preşedintele Vladimir Putin, în 18 martie 2014.
Ca urmare a Summitului NATO de la New Port din Țara Galilor, Alianţa Nord-
Atlantică a decis să nu se implice prin furnizarea de armament şi capacităţi militare în
conflictul dintre Ucraina şi separatiştii proruşi susţinuţi de către Moscova.
NATO a susţinut, prin vocea secretarului general al Alianţei, Anders Fogh Rasmussen,
faptul că fiecare stat membru aliat poate hotărî dacă va furniza tehnică militară Ucrainei.
Modificarea configuraţiei generale după anumite criterii ale statelor din Regiunea
Extinsă a Mării Negre a condus inevitabil la destructurări ale echilibrului politic regional şi
mondial, urmate de procese active, uneori periculoase, de reaşezare a controlului
principalelor zone strategice.
Schimbarea contextului strategic, în special pentru statele din Regiunea Extinsă a
Mării Negre, este însoţită şi de amplificarea şi diversificarea unor factori de risc interni, a
căror evoluţie negativă pentru securitatea statului poate fi stimulată şi de adâncirea situaţiilor
de criză politică, socială, militară şi economică.

8
Graham Evans, Jeffrey Newnham, Dicţionar de relaţii internaţionale englez-român, Editura Universal Dalsi,
Bucureşti, 2001, p. 19.

NECLASIFICAT
12 din 16
NECLASIFICAT

Complexitatea fenomenelor existente în viaţa de zi cu zi nu poate fi explicată numai


prin interacţiunea câtorva variabile, totuşi războiul şi diplomaţia vor rămâne, întotdeauna, la
fel de necesare şi de periculoase în acelaşi timp.
Situaţia de securitate din Regiunea Extinsă a Mării Negre a devenit foarte sensibilă în
urma declanşării războiului de tip hibrid, acesta îmbinând conflictul de tip clasic cu
dezinformări în toate mediile purtat de Federaţia Rusă pe teritoriul Ucrainei. Rusia a dat un
semnal foarte clar, în anul 2008, în Georgia, de revenire la ambiţiile expansioniste. Acest
semnal a fost tratat cu o oarecare lejeritate de NATO şi Uniunea Europeană, în 2014 ajungând
în faţa faptului împlinit ca Rusia să anexeze Crimeea printr-o invazie purtată aerian şi
terestru. Estul Ucrainei este, de asemenea, controlat de Moscova, toate evenimentele
secesioniste din regiunile Donbas, Lugansk şi Mariupol fiind finanţate şi susţinute cu
armament.
Starea de insecuritate din Ucraina s-a propagat cu repeziciune şi este predominantă în
Republica Moldova, stat pe teritoriul căruia se află un corp de armată al Federaţiei Ruse,
staţionat în Transnistria, încă de la proclamarea independenţei sub pretextul menţinerii şi
asigurării neutralităţii declarate prin Constituţie.
Conflictul din Transnistria rămâne, pentru moment, unul îngheţat şi constituie
problema de securitate a Republicii Moldova. Acţionând pe baza raţionamentului deductiv
putem afirma că în eventualitatea în care Republica Moldova va face un pas major de
apropiere către România şi, implicit, către NATO şi UE, Federaţia Rusă ar putea să
reacţioneze într-un mod similar cu cel în care a acţionat în Ucraina.
Astfel, aprinderea focarului de război din Ucraina, ce se află în vecinătatea
Transnistriei, coroborat cu conflictele îngheţate din Caucaz, conduce la o situaţie regională de
securitate foarte tensionată, devenind un adevărat butoi cu pulbere.
Prin politica externă extrem de agresivă, Federaţia Rusă nu testează posibilităţile de
rezistenţă ale Ucrainei, ci coeziunea şi rezistenţa statelor vestice SUA, Franţa, Germania,
Marea Britanie.
Situaţia de securitate din Regiunea Extinsă a Mării Negre este foarte complicată,
această zonă riscând să nu ţină pasul cu efectele pozitive ale globalizării şi exploziei
tehnologice. Mediul economic din regiune bate pasul pe loc în unele state, în timp ce în altele
a intrat în recesiune, ajutat fiind, pe de-o parte, de criza financiară şi economică mondială, iar
pe de altă parte de criza regională de securitate declanşată de evenimentele din Ucraina.

NECLASIFICAT
13 din 16
NECLASIFICAT

Concluzii

Situaţia de securitate din Zona Mării Negre a suferit modificări esenţiale, deoarece s-a
schimbat paradigma de securitate regională datorită schimbării atitudinii strategice
fundamentale a Federaţiei Ruse. Pacea şi securitatea în Regiunea Extinsă a Mării Negre sunt
rezultatul sumei păcii şi securităţii fiecăruia dintre statele membre ale zonei lărgite pontice şi
nu pot fi obţinute fără cooperarea lor totală. Federaţia Rusă încearcă să-şi crească nivelul de
securitate propriu prin stoparea procesului de extindere spre est a NATO şi UE. Astfel,
încercarea Rusiei de a obţine securitate sporită induce o stare de insecuritate în întreaga
Regiune a Mării Negre.
Anexarea Crimeei, din punct de vedere al legislaţiei internaţionale, a însemnat apariţia
unui conflict între Ucraina şi Federaţia Rusă. Pe lângă faptul că anexarea încalcă un şir de
tratate internaţionale privind integritatea teritorială a Ucrainei, ea semnifică aplicarea forţei în
rela.iile interstatale, ceea ce e ilegal conform cartei ONU9.
Nu poţi construi nimic temeinic pe baze durabile dacă securitatea socială, economică, politică
şi culturală sunt afectate într-o măsură atât de mare încât instituţiile statului de drept nu mai
funcţionează. Astfel, Ucraina a ajuns în imposibilitate parţială de a se guverna şi se află la un
pas de eşec statal.
Negocierile dintre separatiştii din estul Ucrainei, susţinuţi de Kremlin şi guvernul de
la Kiev, reprezintă drumul sigur către permanentizarea conflictului, deoarece nimic nu este
permanent decât provizoratul, toate aceste acţiuni fiind repetate de către Moscova şi în
Transnistria, dar şi în conflictele îngheţate din Caucaz. Încetarea parţială a conflictului din
Ucraina reprezintă o pace strâmbă şi nu un război drept.
Concluzionând, putem afirma, fără îndoială, că, în cazul agresiunii armate a Federaţiei
Ruse din Ucraina, dreptul forţei a primat cu siguranţă forţei dreptului internaţional.
După ultimele evenimente petrecute în Ucraina şi în urma desfăşurării Summitului
NATO din Marea Britanie se observă o repoziţionare a forţelor armate ale Alianţei pe flancul
Estic şi o mai mare preocupare în vederea acordării de fonduri băneşti pentru înzestrare
militară, modernizare şi achiziţii de noi capabilităţi necesare pentru asigurarea unei securităţi
regionale care să permită dezvoltarea economică şi socială continuă a statelor aliate.
Întărirea cooperării si solidarităţii regionale sunt esenţiale pentru securitatea în
regiunea Mării Negre. Pentru România, ca si pentru Bulgaria, Turcia şi alte state care au
aderat sau sunt în curs de aderare la valorile euro-atlantice, realizarea acestor obiective este

9
http://fumn.eu/conflictul-din-ucraina-intre-conflict-intrastatal-si-razboi-interstatal, accesat la 20.05.2015.

NECLASIFICAT
14 din 16
NECLASIFICAT

deopotrivă, benefică, chiar vitală, şi complementară preocupărilor privind integrarea


europeană.
Propulsarea bazinului Mării Negre şi zonei adiacente acestuia în planul preocupărilor
strategice reprezintă nu numai o cerinţă a interesului global actual, dar şi o condiţie pentru
evoluţia pozitivă a situaţiei politice, garanţie a stabilităţii şi securităţii regionale şi mondiale.

NECLASIFICAT
15 din 16
NECLASIFICAT

Bibliografie:

1. Pavlëiìuk, Oleksandr; Klympush-Tsintsadze, Ivanna, The Black Sea Region:


Cooperation and Security Building, Armonk (New York), Ed. M.E. Sharpe, 2004.
2. George Cristian Maior, Serghei Konoplyov, Cunoaştere strategică în zona extinsă a
Mării Negre, Editura Rao, Bucureşti, 2011.
3. Graham Evans, Jeffrey Newnham, Dicţionar de relaţii internaţionale englez-român,
Editura Universal Dalsi, Bucureşti, 2001Jan Melissen, (2005).
4. B. Rumer, Eugene, Simon, Jeffrey, Toward a Euro-Atlantic Strategy for the Black Sea
Region, Institute for National Strategic Studies - National Defence University, Paper
3, Washington, D.C., 2006
5. Hanganu, Marius, Evoluţia prezentă a puterii maritime în Marea Neagră şi influenţa
ei asupra geopoliticii în acest spaţiu, Strategii de Apărare şi Securitate la Frontiera
Răsăriteană a NATO şi UE , Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”,
Bucureşti, 2006
6. Mureşan, Mircea, Confluenţe şi paternitate la Marea Neagră. Securitate şi stabilitate
în bazinul Mării Negre, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”,
Bucureşti, 2005

NECLASIFICAT
16 din 16