8.

Managementul calităţii în cadrul proiectelor

8.1. Procesul de management al calităţii proiectelor

Managementul calităţii proiectului include procesele necesare pentru asigurarea că

proiectul va satisface cerinţele pentru care a fost lansat. Managementul calităţii proiectului
include toate funcţiile de management care determină politica de calitate, obiectivele şi
responsabilităţile aferente proiectului şi se realizează prin «planificarea calităţii»,
«asigurarea calităţii», «controlul calităţii», «îmbunătăţirea calităţii», cuprinse în «sistemul
calităţii». Procesele majore ale managementului calităţii proiectului sunt puse în evidenţă
în figura 8.1.

Figura 8.1. Vedere generală asupra proceselor majore ale managementului calităţii
proiectului

Aşa cum rezultă şi din figura mai sus prezentată, managementul calităţii
proiectului, prezintă patru componente distincte, fiecare dintre acestea fiind structurate pe:
date de intrare, instrumente şi tehnici de realizare a etapei calitative respective, resurse,
precum şi rezultatele finale, ce sunt prezentate sub forma unor date de ieşire.
Aceste patru procese interacţionează atât între ele cât şi cu celelalte procese ale
managementului proiectului. Fiecare proces impune eforturi din partea unuia sau a mai
multor membri ai echipei, sau a altor structuri organizaţionale, în funcţie de necesităţile
proiectului. Fiecare proces se regăseşte cel puţin o dată în fiecare fază (etapă) a proiectului.
Deşi procesele sunt prezentate ca elemente distincte, cu interfeţe clar definite, în practică
ele pot interacţiona unele cu altele. Structura de bază a managementului calităţii proiectului
este astfel realizată încât asigură compatibilitatea cu seria de standarde internaţionale ISO
9000 şi ISO 10000, cu recomandările iniţiatorilor proceselor de management al calităţii
(Deming, Juran, Crosby şi alţii), precum şi cu dezvoltările ulterioare (TQM –
managementul calităţii totale, creşterea continuă a calităţii).
Managementul calităţii proiectului se adresează atât managementului proiectului
propriu-zis cât şi produsului /serviciului rezultat din proiect. Termenul de „produs” este
generic utilizat în literatura referitoare la calitate, el referindu-se atât la produse cât şi la
servicii.
Absenţa cerinţelor de calitate, în fiecare fază a proiectului, poate avea consecinţe
negative asupra partenerilor implicaţi în proiect.
De exemplu :
Modificările cerinţelor clientului / utilizatorului proiectului, prezentate pe
parcursul execuţiei proiectului, în reuniunile (şedinţele) de fază, pot avea consecinţe
negative în sensul creşterii sarcinilor echipei de proiect.

43
 Devansarea inspecţiilor de calitate planificate, stabilite în cadrul reuniunilor
de modificare a duratelor de realizare a obiectivelor intermediare, poate avea consecinţe
negative prin apariţia unor erori neprevăzute.
Un aspect critic în managementul calităţii proiectului îl reprezintă necesitatea ca
obiectivele stabilite ale proiectului, prezentate în scopului proiectului, să răspundă
necesităţilor implicite şi explicite ale clientului / utilizatorului.
Echipa de proiect nu trebuie să confunde „calitatea” cu „clasa”. Clasa reprezintă o
treaptă sau un grad dat unor entităţi care au funcţionalităţi (utilizări) comune dar au
caracteristici tehnice diferite.
Calitatea slabă este întotdeauna o problemă. Clasa inferioară poate să nu fie. De
exemplu, un produs software poate fi de calitate superioară (fără defecte evidente) dar de
clasă inferioară (cu număr limitat de caractere) sau poate fi de slabă calitate (defecte
evidente numeroase, utilizare greoaie) şi de clasă superioară (multiple caracteristici).
Determinarea şi stabilirea nivelelor cerute atât de calitate cât şi de clasă reprezintă
responsabilitatea atât a managerului de proiect cât şi a echipei pe care acesta o
coordonează.
Echipa de proiect trebuie, de asemenea, să conştientizeze faptul că un management
modern al calităţii completează managementul proiectului. De exemplu, ambele discipline
recunosc importanţa:
Satisfacţiei clientului /utilizatorului – înţelegerea, specificarea şi influenţarea
necesităţilor astfel încât ele să răspundă aşteptărilor acestuia. Acest lucru reprezintă
conformitatea produsului cu cerinţele proiectului, care trebuie să realizeze ceea ce s-a
stabilit să realizeze şi să satisfacă necesităţile reale ale clientului / utilizatorului).
Acţiunilor de prevenire, mai mult decât a acelora de corecţie – costul
acţiunilor de prevenire a unor greşeli este întotdeauna mai mic decât costul corectării lor.
Responsabilitatea managementului - realizarea fazelor proiectului presupune
participarea întregii echipe, dar responsabilitatea managementului presupune planificarea
şi estimarea resurselor necesare pentru realizarea fazelor.
Similaritatea proceselor proiectului cu fazele acestuia – ciclul repetabil «Plan-
Do-Check-Act», descris de Deming şi dezvoltat ulterior, este similar atât pentru faze cât şi
pentru procese.
În plus, calitatea presupune atât creşterea calităţii managementului proiectului cât şi
creşterea calităţii produsului rezultat.
Totuşi există o limitare în abordarea managementului calităţii, de care echipa de
proiect trebuie să ţină seama. Durata limitată de realizare a proiectului presupune limitarea
investiţiilor în creşterea calitatăţii produsului, mai ales în prevenirea apariţiei defectelor şi
în evaluarea lor.

8.2. Planificarea calităţii proiectelor

Planificarea calităţii presupune identificarea standardelor de calitate, relevante

pentru proiect şi determinarea modalităţilor de satisfacere a acestora. Este una dintre cheile
proceselor ajutătoare ale planificărilor proiectului. Poate fi realizată în mod regulat sau în
paralel cu alte procese de planificare. De exemplu, schimbările cerute asupra produsului
necesită stabilirea standardelor de calitate aferente şi poate necesita ajustări de costuri pe
parcursul fazelor proiectului, sau calitatea dorită a produsului poate necesita o analiză de
risc pentru identificarea problemelor ce pot apare la realizarea proiectului.
Realizarea activităţilor care dezvoltă cu prioritate seria de standarde ISO 9000 sunt
detaliate în procesul de asigurare a calităţii.

44
 Tehnicile de planificare a calităţii sunt, în cea mai mare parte, cele utilizate în
planificarea proiectului.
Echipa de proiect trebuie să respecte una din axiomele fundamentale ale
managementului modern al calităţii – calitatea se planifică, nu se controlează.

A. Intrări ale procesului de planificare a calităţii

1. Politica de calitate. Reprezintă intenţiile şi direcţiile generale ale organizaţiei

în ceea ce priveşte calitatea, exprimate de conducerea acesteia. Politica de calitate adoptată
de proiect poate fi cea a organizaţiei pentru că «aceasta este». În cazul realizării proiectului
prin participarea mai multor organizaţii, echipa de proiect îşi defineşte propria politică de
calitate. Echipa de proiect este responsabilă de asigurarea că partenerii implicaţi în proiect
sunt conştienţi de politica de calitate adoptată.
2. Obiectivele stabilite. Stabilirea obiectivelor reprezintă cheia intrărilor în
procesul de planificare a calităţii. Obiectivele stabilite încă de la iniţierea proiectului
trebuie să servească definirii necesităţilor partenerilor implicaţi.
3. Descrierea produsului. Descrierea produsului conţine detalii şi caracteristici
tehnice care ajută la stabilirea obiectivelor şi care pot afecta planificarea calităţii.
4. Standarde şi reglementări. Echipa de proiect trebuie să ia în considerare
standardele şi reglementările relevante pentru proiect pentru că acestea pot afecta calitatea
acestuia.
5. Ieşirile altor procese. Alături de obiectivele proiectului şi de descrierea
produsului şi ieşirile altor procese pot fi integrate în planificarea calităţii. De exemplu,
planificarea aprovizionării poate identifica cerinţele de calitate impuse furnizorului, cerinţe
ce sunt reflectate în planificarea calităţii.

B. Instrumente şi tehnici ale procesului de planificare a calităţii

1. Analize beneficiu / cost. Analizele beneficiu / cost presupun estimările

costurilor şi beneficiilor tangibile şi intangibile ale diferitelor variante de proiect, utilizând
instrumente financiare cum ar fi: durata de recuperare a investiţiei, valoarea netă
actualizată a investiţiei, rata internă de rentabilitate. Aceste analize sunt utile pentru
evaluarea proiectului şi identificarea alternativelor. Cel mai important beneficiu al stabilirii
cerinţelor de calitate îl reprezintă efortul corectiv mai mic, productivitate mai mare, costuri
de realizare a proiectului mai mici, satisfacţie din partea partenerilor. Cel mai important
cost se referă la cheltuielile asociate activităţilor de management al calităţii. Managementul
calităţii nu se obţine fără costuri.
2. Benchmarking. Benchmarking-ul este o metodă de management care
presupune compararea proiectului actual cu practicile similare din alte genuri de proiecte,
din organizaţie sau din afara ei, având ca scop găsirea de soluţii şi stabilirea standardelor
de măsură a performanţelor.
3. Diagrame de fluxuri. Diagrama de flux prezintă, grafic, cum variază, în timp,
sistemul de resurse analizat. Tehnicile cele mai comune utilizate în managementul calităţii,
pentru reprezentarea grafică a fluxurilor, includ:
► Diagrama cauză – efect, numită şi diagrama Ishikawa. Această tehnică permite
identificarea cauzelor succesive ale apariţiei unei „probleme”. Un exemplu generic de
diagramă este prezentat în figura 4.2.
Diagramele de fluxuri ajută echipa de proiect pentru a prevedea ce şi unde pot
apare probleme de calitate în evoluţia proiectului şi ajută la găsirea de soluţii pentru
anularea lor.

45
 Figura 8.2. Diagrama cauză-efect

4. Simulări. Simularea este o metodă statistică care ajută la identificarea factorilor

care pot influenţa variabilele specifice ale proiectului. Tehnica este aplicată cel mai mult
asupra produsului proiectului.
5. Costul calităţii. Costul calităţii se referă la costul total al eforturilor pentru
realizarea calităţii produsului şi include toate activităţile care asigură atât conformitatea cât
şi neconformitatea produsului. Costul calităţii cuprinde trei tipuri de costuri: costuri de
prevenire, costuri de evaluare, costuri datorate omisiunilor.

C. Ieşiri ale procesului de planificare a calităţii

1. Planul de management al calităţii. Echipa de proiect trebuie să prezinte, prin

planul de management al calităţii, modalităţile de implementare a politicii de calitate.
Sistemul calităţii proiectului, conform ISO 9000, cuprinde: „structura organizatorică,
responsabilităţi, proceduri, procese şi resurse necesare pentru implementarea
managementului calităţii”. Planul de management al calităţii are ca intrări rezultatele
(ieşirile) tuturor proceselor de planificare şi este orientat spre controlul calităţii, asigurarea
calităţii şi creşterea calităţii proiectului. Planul de management al calităţii poate fi formal
sau informal, detaliat sau doar schematic, în funcţie de cerinţele proiectului.
2. Definirea specificaţiilor de calitate. Specificaţiile de calitate descriu, în
termeni specifici, domeniile şi limitele procesului de control al calităţii. De exemplu,
planificarea duratei unei activităţi nu este suficientă din punct de vedere al
managementului calităţii. Echipa de proiect trebuie să indice şi data de început şi de sfârşit
a acesteia dacă activitatea va fi măsurată sau doar anumite rezultate ale ei şi care anume.
3. Liste de control. Lista de control este un instrument utilizat la verificarea şi
controlul realizării activităţilor. Poate fi simplă sau complexă, în funcţie de specificul
proiectului. Ea realizează legătura dintre rezultatele trecute şi rezultatele viitoare, este un
mijloc de apreciere şi corecţie a performanţelor proiectului.
4. Intrări pentru alte procese. Procesul de management al calităţii poate
identifica necesităţile pentru realizarea altor activităţi cuprinse în celelalte procese de
management.

8.3. Asigurarea calităţii proiectelor

Asigurarea calităţii cuprinde evaluarea şi demonstrarea că toate activităţile

planificate şi realizate în sistemul calităţii satisfac standardele şi reglementările de calitate
ale proiectului. Toate activitătile incluse în planul de management al calităţii fac parte
integrantă din sistemul de asigurare a calităţii.
Asigurarea calităţii este deseori realizată de un compartiment specializat al
organizaţiei dar nu este obligatoriu. Poate fi realizată de echipa de proiect, în interiorul

46
organizaţiei din care face parte (asigurare internă a calităţii) sau de către clienţi sau
colaboratori neimplicaţi în proiect (asigurare externă a calităţii).

A. Intrări ale procesului de asigurare a calităţii

1. Planul de management al calităţii. Planul de management al calităţii este

descris în cadrul subcapitolului anterior, punctul C.
2. Rezultatele controlului calităţii. Rezultatele controlului calităţii reprezintă
înregistrările încercărilor, verificărilor şi măsurătorilor realizate, în format comparabil
(valori comparabile) pentru realizarea evaluărilor.
3. Definirea specificaţiilor de calitate. Specificaţiile de calitate sunt descrise în
subcapitolul anterior, punctul C.

B. Instrumente şi tehnici pentru asigurarea calităţii

1. Instrumente şi tehnici de asigurare a calităţii. Instrumentele şi tehnicile de

planificare a calităţii descrise anterior pot fi utilizate şi pentru asigurarea calităţii.
2. Audituri ale calităţii. Auditul calităţii este o evaluare făcută asupra activităţilor
de management al calităţii realizate (fie în acelaşi proiect fie în altele), în vederea
îmbunătăţirii performanţelor proiectului actual. Poate fi planificat sau realizat ori de câte
ori este necesar. Poate fi realizat de auditori interni sau externi ai organizaţiei.

C. Ieşiri ale procesului de asigurare a calităţii

1. Îmbunătăţirea calităţii. Îmbunătăţirea continuă a calităţii include acţiuni de

creştere a eficacităţii şi eficienţei proiectului în vederea obţinerii de beneficii pentru
parteneri şi satisfacţie pentru utilizator. Implementarea creşterii calităţii necesită acţiuni
preventive şi corective, conform procedurilor de control stabilite în planul de execuţie a
proiectului.

8.4. Controlul calităţii proiectelor

Controlul calităţii implică monitorizarea rezultatelor specifice ale proiectului în

vederea măsurărării conformităţii lor cu standardele şi reglementările de calitate de
referinţă şi identificarea căilor de eliminare a cauzelor de neconformitate.
Controlul calităţii se realizeză pe întreg parcursul execuţiei proiectului. Rezultatele
monitorizate se referă atât la performanţele produsului cât şi la rezultatele managementului
proiectului. Poate fi coordonat de un compartiment specializat al organizaţiei din care face
parte echipa de proiect sau chiar de către aceasta. Echipa de proiect trebuie să posede
cunoştinţe de control statistic al calităţii să fie capabilă să utilizeze noţiuni ca:
 Prevenire (împiedicarea apariţiei erorilor în execuţia proiectului) şi inspecţie
(împiedicarea detectării erorilor de către client).
 Caracteristici de referinţă (rezultate statice faţă de care se compară conformitatea) sau
variabile de referinţă (rezultate ce evoluează continuu şi faţă de care se măsoară gradul
de conformitate).
 Evenimente aleatoare (evenimente neobişnuite) şi evenimente previzionate (variaţii
normale ale proceselor proiectului).
 Toleranţe (intervale limită de conformitate).

47
 A. Intrări ale controlului calităţii

1. Rezultatele activităţilor. Rezultatele activităţilor, incluse în planul de execuţie

a proiectului, cuprind atât performanţele produsului cât şi rezultatele proceselor de
management a proiectului. Rezultatele planificate trebuie să fie disponibile pe tot parcursul
execuţiei proiectului pentru compararea cu rezultatele obţinute sau în curs de realizare.
2. Planul de management al calităţii.
3. Definirea specificaţiilor de calitate.
4. Liste de control.

B.Instrumente şi tehnici pentru controlul calităţii

1. Inspecţii. Inspecţiile includ activităţi precum măsurare, examinare şi testare în

vederea stabilirii conformităţii rezultatelor proiectului cu cerinţele acestuia. Inspecţiile pot
fi realizate la orice nivel (rezultatele unei singure activităţi sau rezultatele produsului final).
2. Diagrame de control. Diagramele de control (figura 4.3) reprezintă
vizualizarea grafică, în timp, a rezultatelor produsului sau proceselor. Sunt utilizate pentru
stabilirea momentului în care procesul este în control (apar erori previzionate sau
aleatoare). Atunci când procesul este în control el nu trebuie adaptat. El poate fi schimbat,
în vederea îmbunătăţirii calităţii lui, dar nu trebuie adaptat în timpul procesului de control.
Diagramele de control pot fi utilizate pentru monitorizarea diferitelor variabile de
ieşire. Cel mai frecvent sunt utilizate pentru activităţi repetitive, costuri sau varianţe de
termene, erori în documentaţii.
Figura 8.3 prezintă o diagramă de control pentru o caracteristică programată.

Figura 8.3. Diagrama de control pentru o caracteristică programată

Axa reprezintă axa timpului. Există trei linii ale diagramei de control:
I. Linia X, centrală, reprezintă media performanţelor înregistrate;
II. Linia superioară reprezintă limita maximă de abatere admisă, faţă de care se
poate măsura varianţa;
III. Linia inferioară reprezintă limita minimă de abatere admisă, sub care
caracteristica este neconformă sau procesul este instabil.
3. Diagrame Pareto. Principiul acestei tehnici constă în izolarea a 20% din
parametrii unei activităţi care explică 80% din problemele acesteia (figura 8.4). Este o
metodă de decizie şi control care permite utilizarea priorităţilor după diferite criterii,
folosind statistici descriptive şi analizarea lor. Ea ajută la conducerea intervenţiilor în mod
metodic abordând succesiv punctele cele mai importante. Ea permite, deci, stabilirea unui
plan de acţiune eficient.

48
 Figura 8.4. Diagrama Pareto

4. Eşantionare statistică. Eşantionare statistică presupune alegerea unor categorii

de activităţi sau procese reprezentative, din lista completă, pentru inspecţie. Acest tip de
selecţie reduce costurile controlului calităţii.
5. Diagrame de fluxuri. În cadrul acestui proces ajută la analizarea cauzelor
apariţiei disfuncţionalităţilor.
6. Analize de trend. Analizele de trend folosesc tehnici matematice şi vizează
evoluţiile strict cantitative ale rezultatelor. Ele se bazează pe o extrapolare a datelor din
trecut spre viitor. Sunt utilizate pentru monitorizarea:
 Performanţelor tehnice – câte erori sau defecte au fost identificate şi câte au rămas
necorectate.
 Costul şi programarea activităţilor – câte dintre activităţile dintr-o anumită perioadă
au fost realizate cu abateri semnificative.
7. Tehnica Brainstorming. Tehnica Brainstorming (în traducere „cascada ideilor”
sau „asaltul creierului”) este o tehnică ce îşi propune simularea emisiei de idei a unui grup
pluridisciplinar pentru rezolvarea unei probleme. Grupul reuneşte de la 3 până la 10
persoane solicitate să rezolve o problemă despre care nu au fost informate în prealabil.
Numărul optim este de 5 sau 6 membri. Tehnica se desfăşoară sub forma unei şedinţe, a
cărei durată optimă este de 30-40 minute.
Principiile metodei sunt:
 Cantitatea poate genera calitate. Dat fiind faptul că într-o şedinţă sunt emise un
număr mare de idei (între 30 şi 200), există de cele mai multe ori şansa ca ideea
care va duce la rezolvare să fie printre cele emise.
 Critica sau evaluarea nu este admisă în timpul şedinţei. Datorită acestui fapt
varietatea de idei creşte, ca şi neconvenţionalitatea lor.

49
  În grup se creează efectul de ”reacţie în lanţ”. O idee a unui participant (chiar
dacă este ridicolă, absurdă, total nepractică etc.) prin procedeul asocierii (sau prin
alt procedeu de creaţie) generează o altă idee altui participant sau chiar celui ce a
emis-o ş.a.m.d.
Evaluarea şi selectarea ideilor se face ulterior, de un grup restrâns de specialişti,
reţinându-se soluţiile mai valoroase cu un grad mare de aplicabilitate. Statisticile au arătat
că dintre ideile emise prin tehnica Brainstorming, 20% sunt aplicabile iar cca 4% sunt de o
certă valoare.

C. Ieşiri ale controlului calităţii

1. Îmbunătăţirea calităţii.
2. Elaborarea deciziilor. Componentele neconforme ale activităţilor sau
proceselor, identificate în timpul inspecţiilor, pot fi acceptate sau eliminate. Componentele
eliminate presupun aplicarea de activităţi corective.
3. Corecţii. Corecţiile sunt acţiuni de eliminare a neconformităţilor. Ele intră în
categoria activităţilor neprevăzute şi reprezintă una dintre cauzele cele mai frecvente de
nerespectare a termenilor proiectului. Echipa de proiect trebuie să depună eforturi pentru
minimizarea acestor tipuri de activităţi.
4. Completarea listelor de control. Listele de control, odată completate, devin
bază de înregistrări şi de informaţii pentru proiect.
5. Procese de ajustare. Procesele de ajustare presupun acţiuni preventive şi
corective imediate, ca urmare a rezultatelor controlului calităţii. În unele cazuri, aceste
procese se desfăşoară o dată cu procesele de control integrat al proiectului.

8.4. Îmbunătăţire calităţii proiectelor

Standardele ISO prezintă ca părţi distincte ale managementului calităţii proiectelor

asigurarea calităţii proiectelor şi îmbunătăţirea calităţii proiectelor. Îmbunătăţirea calităţii
proiectelor este partea managementului calităţii proiectului ce se concentrează pe creşterea
abilităţii proiectului de a îndeplini cerinţe ale calităţii.
Realizarea acestui proces se bazează pe folosirea unor instrumente specifice. O
importanţă deosebită o au planurile de acţiune PDCA, cunoscute şi sub denumirea de
„ciclul Deming” (sau „roata lui Deming”). PDCA (Plan-Do-Check-Act) sugerează că
pentru a îmbunătăţi calitatea, ciclul Planifică-Execută-Verifică-Acţionează trebuie reluat
mereu.
Roata lui Deming prezintă succesiunea activităţilor pentru îmbunătăţire evidenţiind
faptul că este esenţial să se evalueze corect realitatea înainte de a efectua îmbunătăţiri. În
cadrul organizaţiilor care şi-au creat sisteme de management al calităţii acest mecanism se
aplică în toate domeniile de activitate, nu numai în domeniul managementului proiectelor,
parcurgându-se cele patru faze astfel:
 Planificarea acţiunilor, stabilirea unor indicatori de control (plan).
 Transformarea planului în acţiuni individuale (do).
 Monitorizarea acţiunii, colectarea de informaţii cu privire la performanţele realizate
(check).
 Analiza abaterilor, identificarea cauzelor şi stabilirea corecţiilor (act).
Munca în echipă, metodele de analiză şi de creativitate, dar mai ales formarea unei
atitudini favorabile îmbunătăţirii, astfel încât aceasta să devină o stare de spirit a fiecărui
lucrător, sunt elemente specifice managementului calităţii în general, şi ale
managementului calităţii proiectelor în particular, de care depinde succesul acestor acţiuni.

50
 9. Managementul invenţiei în cadrul proiectelor de cercetare-
dezvoltare

9.1. Brevetele de invenţie şi succesul în afaceri

Aplicarea practică şi succesul comercial sunt singurele criterii ce departajează

soluţiile bune de cele nesatisfăcătoare. Punerea în practică presupune mai multe tipuri de
activităţi ce se derulează în continuare: cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică,
realizarea şi obţinerea fondurilor într-un proiect de inovare, realizarea proiectului şi
comercializarea acestuia.
Este cunoscut faptul că produsele pe care sunt înscrise numerele de brevet pe baza
cărora au fost realizate au cel mai mare număr de cumpărători. Acestea au garanţia că ideea
de la care s-a pornit atunci când companiile au decis să fabrice produsele sau să utilizeze
tehnologiile care au la bază invenţii brevetate, a fost analizată de către specialişti
competenţi din cadrul oficiilor naţionale de invenţii. Acordarea brevetului de invenţie,
arată că soluţia brevetată a fost comparat ă cu tot ce este mai nou în domeniu şi atestă că
aceasta este o realizare modernă pe plan mondial, în acel moment. Există în prezent
întreprinzători care au reuşit să-şi dezvolte o afacere, alături de mulţi alţii care din lipsa
unor idei «profitabile» s-au retras treptat din competiţie. Aceştia au realizat o producţie
«conjuncturală» care, în momentul următor nu a mai fost vandabilă.
Pentru a putea transforma o idee novatoare şi creativă în profit, trebuie să ştim să
răspundem unor întrebări de genul:
 cum să găseşti şi să gestionezi elementele de noutate care să te situeze înaintea
celorlalţi?
 cum să te menţii în frunte, exploatând în mod optim resursele tehnologice de care
dispui?
În lumea actuală, invenţii importante apar frecvent din firme, companii sau
întreprinderi, iar inventatorii respectivi au dat numele lor acestor întreprinderi, pe care le-
au creat pentru a comercializa invenţiile lor: Gillette, Philips, Dunlop, Ford, Michelin etc.
Un număr mare de averi au ca origini o invenţie:
 prima avere franţuzească aparţine fiicei inventatorului lacurilor pentru coafat, care a
fondat L’Oreal;
 Bill Gates, inventatorul lui MS-DOS, cel mai bogat om al planetei;
 celebra firmă Philips, din 1963 până în 1992, a comercializat 5 invenţii care au facut-o
miliardară: caseta audio, compact discul, caseta compactă digitală şi compact discul
interactiv.
Aceste exemple contrastează cu ideile răspândite, în lume şi la noi, că inventatorii
au murit săraci. Şi totuşi cea mai mare parte dintre inventatori sunt necunoscuţi şi foarte
mulţi au murit săraci, sau trăiesc în sărăcie. O parte foarte mică din numărul total al
invenţiilor brevetate au realizat progrese importante în domeniul tehnicii şi tehnologiei.
Conform literaturii de specialitate, aproximativ 2-3% din totalul invenţiilor şi-au găsit
aplicare industrială, valorificare şi comercializare deplină.

9.2. Factori de care depinde valorificarea invenţiilor

Există o mare neconcordanţă între activitatea de creaţie şi cea de brevetare şi

valorificarea a acesteia, respectiv o mare parte dintre creaţiile sau realizările tehnice
originale rămân nebrevetate, iar o mare parte a invenţiilor brevetate rămân nevalorificate
sau la nivel d posibilitate, fără a fi transformate în realitate.

51
 Studii efectuate asupra cauzelor succeselor şi insucceselor în brevetarea creaţiilor
sau realizărilor tehnice originale şi asupra valorificării invenţiilor brevetate reliefează
frecvent peste 100 de factori de care depind acestea, între care:
 cerinţele beneficiarilor - pentru ca o invenţie să fie creată sau să fie valorificată
trebuie să reprezinte răspunsul la o necesitate a unor beneficiari sau la o comandă a
acestora;
 existenţa unor beneficiari receptivi la aplicarea de invenţii - esenţial pentru ca
oricare invenţie să fie primită cu maxim de receptivitate, cu dorinţa de a scurta şi nu de a
prelungi timpul necesar până la începerea valorificării şi de a optimiza perioada de
valorificare;
 impunerea reuşitei valorificării invenţiei deasupra tuturor celorlalte consideraţii –
obiecţiile ridicate împotriva aplicării invenţiei sunt atât de natură raţională cât şi de natură
emoţională;
 nesiguranţa – abordarea riscului maxim la începutul elaborării, înainte de stabilirea
bazelor teoretice conduce adesea la invenţii de cel mai mare succes, cât şi la eşecuri ;
 adoptarea celui mai eficient sistem de selectare şi evaluare a invenţiilor – principala
dificultate constă în caracterul incert al datelor introduse în sistemul de evaluare ;
 controlul şi conducerea valorificării invenţiei – este preferabil un control mai slab
pentru invenţia care permite decât un eşec tehnic bine controlat ;
 sursele de idei creatoare – cu timpul progresul într-un domeniu începe să rezulte
dintr-o serie de mici perfecţionări, care devin din ce în ce mai greu de creat şi realizat şi de
aceea sunt extrem de utile sursele de idei creatoare, recrutarea şi păstrarea persoanelor cu
spirit creator, inventiv, crearea unor ambianţe care să încurajeze creativitatea, utilizarea
tehnicilor folositoare pentru stimularea creativităţii ;
 recompensarea morală - prin acordarea de titluri ştiinţifice, ordine, medalii, grade
profesionale, promovarea în mod excepţional în funcţie, acordarea de concediu
suplimentar plătit, certificate de inventator, de autor, insigne etc.;
 recompensarea materială a inventatorilor şi persoanelor care activează în domeniu
şi participă la elaborarea, identificarea de soluţii tehnice brevetate, la redactarea descrierii
invenţiei, la examinarea noutăţii, progresului tehnic şi celorlalte condiţii pe care trebuie să
le îndeplinească propunerea de invenţie pentru brevetare ca invenţie în ţară, vinderea
licenţei în străinătate, utilizarea invenţiei în alte ţări, elaborarea unei documentaţii tehnice
şi a unui model al invenţiei, organizarea de târguri şi expoziţii naţionale şi internaţionale ;
 acordarea de premii pentru obţinerea certificatului de inventator, indiferent dacă
invenţia se va aplica sau nu.

9.3. Etapele brevetarii

Brevetarea nu trebuie privită ca o simplă elaborare de soluţii tehnice originale ci ca

o succesiune de activităţi care marchează drumul de la idee la profit. Activităţile de
brevetare pot fi grupate în trei grupe principale, ca in fig. 9.1, care reprezintă cele trei etape
importante de existenţă ale soluţiei tehnice:
I – cuprinde toate activităţile care transformă o simplă idee în soluţie tehnică;
II – cuprinde activităţile de materializare a soluţiei tehnice într-un produs palpabil pentru
un posibil beneficiar;

52
III – cuprinde activităţile care determină obţinerea profitului.

SOLU| IEI TEHNICE

Stabilirea solu\iei tehnice

BREVETAREA
II
Realizarea solu\iei tehnice

III
Implementarea solu\iei tehnice

Fig. 9.1. Principalele grupe de activit[ \i de brevetare

Brevetarea se poate realiza în diferite etape de existenţă ale soluţiei tehnice.

Succesiunea activităţilor specifice grupei I sunt detaliate în fig. 9.2. Activităţile debutează
cu sesizarea unor probleme nerezolvate sau rezolvate necorespunzător. Această grupă se
caracterizează prin existenţa unor feed-back-uri care permit revenirea la activităţile
anterioare atunci când rezultatele nu sunt satisfacătoare.

A
I
BREVETARE
Sesizarea problemei
Schema de principiu
Schema bloc
Informarea
Schema cinematic[
Formularea temei Schema electric[

Stabilirea solu\iei

Analiza inginereasc[

Decizia de adoptare Evaluare Valorificare

Fig. 9.2. Activit[ \ile necesare pentru stabilirea solu\iei tehnice

O importanţă deosebită trebuie acordată activităţii de informare. Calitatea
informaţiilor determină în mod direct gradul de noutate şi progres tehnic al soluţiei tehnice
adoptate.
Etapa I se finalizează cu decizia de adoptare a soluţiei tehnice pentru rezolvarea
problemei. Soluţia există sub formă de schemă de principiu, schemă bloc, schemă
cinematică etc. şi poate fi brevetată în această formă. Brevetul de invenţie va cuprinde
numai revendicări principale, în număr limitat. Valoarea comercială a unui brevet realizat
în această fază are însă o valoare mai mică.

53
 Activităţile grupei a II-a realizează materializarea soluţiei în desene de ansamblu şi
repere care permit realizarea fizică a produsului (fig. 9.3). Finalizarea activităţii de
proiectare este de regulă momentul de solicitare a brevetului de invenţie. Desenele de
ansamblu si de repere oferă, de regulă, informaţii complete despre noua soluţie tehnică. În
aceast moment pot fi elaborate revendicări principale şi revendicări secundare.
Experimentările si optimizările realizate pe prototip pot evidenţia detalii care să

B
II BREVETARE
Desene ansamblu:
Proiectare vederi, sectiuni, repere

C
Realizare prototip
BREVETARE
Desene detalii
Experimentare
Optimizare Evaluare Valorifica
re

Fig. 9.3. Activit[ \ile necesare pentru materializarea solu\iei

tehnice
constiutie surse de revendicări secundare. Mărirea protecţiei brevetului printr-un număr cât
mai mare de revendicări secundare trebuie să fie în atenţia inventatorului. Acestea clarifică
şi concretizează mai bine întinderea protecţiei.
Activităţile grupei a III-a au ca scop evaluarea soluţiei tehnice şi după aceea
valorificarea (fig. 9.4). Reprezintă etapa cea mai dificilă. În funcţie de rezultatele
încercărilor de valorificare se revine asupra etapei de evaluare în scopul determinării unei
valori cât mai realiste a brevetului de invenţie.

A B C
III
BREVETARE
 Scheme
Evaluare brevet
 Desene ansamblu
 Desene repere
Valorificare brevet  Desene detalii

Fig. 9.4. Activit[ \ile necesare pentru valorificarea solu\iei tehnice

Brevetarea soluţiei tehnice poate fi realizată şi în etapa a III. În această etapă se

cunosc toate datele despre soluţia tehnică, inclusiv şansele de valorificare. Valoarea
brevetului este determinată şi de tipul informaţiilor cuprinse în brevet: A, B sau C
(conform fig. 9.2,3,4). Întârzierea brevetării până in această etapă prezintă însă unele
riscuri care trebuie cunoscute.

54
9.4. Stabilirea momentului brevetării

Momentul depunerii cererii de brevet este momentul din care începe protecţia
invenţiei. Dacă mai multe persoane au creat aceeaşi invenţie, independent una de alta,
dreptul la brevet de invenţie aparţine persoanei care a înregistrat cea dintâi cererea de
brevet de invenţie.
Depunerea cererii de brevet de invenţie se poate realiza în diferite faze de existenţă
a invenţiei. Însă, stabilirea momentului optim pentru inregistrarea cererii este dificil de
stabilit.
Se recomandă ca brevetarea să se realizeze în momentul în care perioada de
protecţie se suprapune cât mai mult posibil peste perioada de valorificare a brevetului de
invenţie. Aceasta ar impune ca inregistrarea cererii de brevet să se realizeze cât mai târziu,
chiar în momentul valorificării invenţiei. Întârzierea brevetării până în acest moment
măreşte riscul ca soluţia tehnică propusă să nu poată fi brevetată din următoarele cauze:
 soluţia tehnică a fost facută public prin divulgare voluntară sau involuntară de către cei
care au lucrat la invenţie;
 soluţia tehnică a fost furată şi brevetată de o altă firmă;
 soluţia tehnică a fost realizată independent de o altă firmă care a brevetat-o înainte;
 timpul prea îndelungat până la brevetare a determinat uzura morală a soluţiei tehnice şi
o firmă concurentă a brevetat o altă invenţie, superioară calitativ, care rezolvă aceeaşi
problemă.
Efortul material, financiar şi uman depus pentru parcurgerea etapelor de realizare a
invenţiei devine practic zero în cazul în care invenţia nu poate fi brevetată.
Depunerea cererii de brevet mai devreme prezintă următoarele avantaje:
 invenţia nu mai poate fi copiată de alţii;
 firmele concurente sunt obligate să renunţe la comercializarea propriilor produse, care
sunt uzate moral;
 produce un efect de descurajare a firmelor concurente, lucru care le va ţine o perioadă
departe de piaţă.
Dacă însă cererea de brevet se depune prea devreme, apar următoarele riscuri:
 invenţia poate suferi perfecţionări pe traseul realizarii sale, fapt ce poate duce ca
varianta finală să conţină elemente brevetabile care nu sunt acoperite de varianta
iniţială; aceasta situaţie impune o nouă brevetare, deci cheltuieli suplimentare;
 perioada de protecţie a invenţiei care nu se suprapune peste perioada de valorificare
este prea mare; aceasta implică scurtarea perioadei de obţinere a profitului de pe urma
invenţiei;
 invenţia va fi publicată cu mult timp înaintea valorificării şi firmele concurente au timp
suficient să conceapă un nou produs competitiv;
 dacă se doreşte brevetarea în străinătate aceasta trebuie demarată în maxim 12 luni de
la înregistrarea cererii la oficiul naţional; timpul necesar pentru evaluarea corectă a
pieţelor potenţiale este prea scurt, ceea ce ar determina brevetarea în ţări în care este
posibil ca produsul să nu intereseze.
Brevetarea la momentul optim măreşte posibilitatile de creştere a profitului obţinut
de pe urma brevetului de invenţie şi micşorează riscul unui eşec în obţinerea acestuia.

55
 9.5. Evaluarea invenţiei

9.5.1. Situaţii în care se impune evaluarea invenţiei

Produsele şi procesele tehnologice trebuie puse în producţie şi comercializate
pentru a dobândi valoare. Proiectul unui nou produs sau unei noi tehnologii poate să fie o
oportunitate de a face o afacere economică profitabilă. În mod normal un nou produs
trebuie să fie asociat cu o cerinţă a pieţei, declarată direct sau nu. Înainte de a se trece la
producţia şi comercializarea noului produs, indiferent de gradul lui de noutate, este necesar
să se stabilească dacă afacerea este profitabilăsau nu.
Pentru a se face o analiză a afacerii care să ducă la concluzia începerii unei afaceri
sau din contră oprirea unei afaceri nerentabile trebuie efectuate o serie de evaluări
referitoare la produsul respectiv, protecţia sa, investiţia necesară, cadrul legal al
valorificării etc.

Fundamentarea deciziei de
brevetare

PERSOAN{ FIZIC{
Cesionarea sau licen\ierea
brevetului

Stabilirea desp[ gubirilor @n cazul

contrafcerii obiectului inven\iei

Stabilirea aportului @
n asociere
PERSOAN{ JURIDIC{

#nregistrarea inven\iei ca
imobilizare necorporal[

Diagnosticarea global[ a societ[ \ii

comerciale

Diagnosticarea @ n scop terapeutic

a societ[ \ii comerciale

#nfiin\area unei noi societ[ \i

comerciale

Privatizarea unei unit[ \i economice

de stat

Scutirea de plata impozitului pe

profit

Fig. 9.5. Situa\ii tipice @

n care se impune evaluarea inven\iei

56
 Situaţiile tipice în care se impune evaluarea invenţiei se întâlnesc în general în
situaţia în care titularul este persoană juridică. În câteva din aceste situaţii titularul
brevetului de invenţie poate fi şi persoană fizică, aşa cum se evidenţiază în figura 9.5.

9.5.2. Factori de analizat pentru evaluarea inventiei

Evaluarea invenţiei presupune o analiză complexă pentru a vedea dacă aplicarea
invenţiei duce la obţinerea de profit, în cât timp, cu ce cheltuieli, pe ce teritoriu, cui i se
adresează şi cu ce efect social.
Evaluarea inventiei presupune luarea in considerare a unui numar mare de factori.
a. Factorii tehnici sunt factorii care pun in valoare posibilitatea realizării
tehnologice a invenţiei. Sunt vizate aspecte cum ar fi: acceptabilitatea produselor sau
tehnologiilor, implementabilitatea, abilitatea personalului, cunoştinţele tehnico-ştiinţifice,
existenţa unor capacităţi sau dotări specifice. Analiza se face prin prisma obiectului
invenţiei (produs, procedeu, metodă) şi prin prisma investiţiei necesare pentru realizarea
acestora .
 Prin prisma obiectului invenţiei sunt analizate mai multe elemente.
 Domeniul de aplicare al invenţiei: cui se adresează; grupa de produse, procedee sau
metode din care face parte.
 Stadiul tehnicii actuale şi dezavantajele acestuia: produse, procedee şi metode similare
cunoscute; rata medie de viaţă a acestora.
 Creativitatea încorporată în invenţie. Despre obiectul invenţiei se poate spune că este
rezultatul unei munci creative numai dacă este:
 nou, adică nu este comun, convenţional şi nici frecvent;
 nepredictibil, adică printr-o activitate creativă o soluţie tehnică existentă poate urma un
drum încă neprevăzut în evoluţia sa;
 singular, adică trebuie să fie unic, special, personal;
 surprinzător, adică produce mirarea celor ce-l privesc şi-l analizează;
 util, adică poate oferi un puternic ajutor cuiva în rezolvarea unor probleme, sau
conduce la trăirea unor emoţii deosebite.
 Utilizarea invenţiei: siguranţa din punct de vedere tehnic în exploatare; gradul de
utilitate; extinderea invenţiei la alte domenii; aprecierea succesului tehnic;
schimbarea/adaptarea altor produse, procedee, metode; schimbarea tehnologiilor;
disponibilitatea de materii prime.
 Posibilităţi de aplicare a invenţiei: puncte forte şi puncte slabe ale invenţiei comparativ
cu stadiul tehnicii; stadiul de aplicare al invenţiei în firmă; compatibilitatea invenţiei
cu obiectivele firmei; compatibilitatea cu strategia firmei în domeniul cercetării-
dezvoltării; compatibilitatea cu planurile pe termen lung ale firmei; potenţialul tehnico-
ştiinţific al firmei; potenţialul tehnico-ştiinţific al firmei; interacţiunea cu celelalte
proiecte din firmă; efctul asupra produselor şi tehnologiilor curente din firmă; ciclul de
cercetare-dezvoltare-proiectare constructivă şi tehnologică necesar dezvoltării invenţiei
în vederea aplicării.
 Prin prisma investiţiei, pentru analiza tehnică sunt determinate :
 capacitatea nominală existentă în firmă pentru aplicarea invenţiei ;
 disponibilitatea materiilor prime ;
 disponibilităţile de service ;
 produia previzionată pentru perioada următoare : 5 – 10 ani ;
 extinderea capacităţilor existente ;
 dimensionarea şi eşalonarea în timp a investiţiilor necesare aplicării invenţiilor ;
 perioada de recuperare a capitalului investit pentru aplicarea invenţilor.

57
 b. Factori legali (diagnostic juridic). Din punct de vedere legal trebuie analizate
următoarele:
 situaţia brevetului: tipul invenţiei; titularul; perioada de valabilitate; ţările în care este
protejată;
 drepturile terţilor : cesiuni ; licenţe (exclusive sau neexclusive) ; conflicte ; litigii etc. ;
 reglementări juridice în vigoare care ar putea limita sau împiedica comercializarea.
c. Factori de start. Un rol important în interesul pentru aplicarea unei invenţii îl
constituie faptul dacă aceasta a depăşit stadiul de idee şi a fost experimentată. Trebuie
analizate următoarele aspecte :
 stadiul invenţiei : schemă de principiu ; schemă bloc ; schiţă ; proiect ; model ; prototip
etc. ;
 gradul de implicare a cercetării : invenţii ‘’ pionier, invenţii de mare succes.
d. Factori comerciali. Reprezintă componenta majoră a valorii unui brevet, cea
care asigură valorificarea soluţiei brevetate. Se urmăreşte relevarea efectelor comerciale
ale produsului sau ale efectului aplicării practice a informaţiei ştiinţifice dobândite. Se pot
identifica mai multe componente.
 Piaţa de desfacere : aria pieţelor de desfacere (inclusiv pieţe externe) ; beneficiari ai
produselor bazate pe brevetul respectiv ; volumul de vânzări şi persistenţa pe piaţă a
produselor ; acceptarea calităţii produselor ; existenţa cererilor de diversificare a gamei
de produse bazate pe brevetul respectiv ; factori care afectează extinderea pe piaţă.
 Efecte comerciale : aprecierea succesului comercial; vânzări previzionate pentru
perioada următoare - 5-10 ani, atât în tară cât şi la export ; creşterea cifrei de afaceri;
reducerea costruilor de fabricaţie; reducerea consumurilor de materii prime şi materiale
deficitare; interesul crescând pentru achiziţionarea de licenţe sau know-how ; alţi
virtuali beneficiari ai produselor, procedelor sau metodelor brevetate.
Competitori posibili şi existenţi : potenţialul financiar şi tehnico-ştiinţific al firmelor din
domeniul respectiv ; aria geografică a activităţ firmelor respective.
e. Factori financiari. Reprezintă componenta care are ca obiectiv evaluarea
atributelor economice pentru lansarea în fabricaţie a produsului, procedeului sau metodei
conform invenţiei, privită ca un obiectiv de investiţii pentru firmă, precum şi la evaluarea
plăţilor pe care partenerii sunt dispuşi să le accepte.
 Cheltuieli pentru realizarea şi valorificarea invenţiei: cheltuieli pentru documentare,
brevetare, experimentări, producţie, desfacere, marketing etc.
 Rezultatele financiare ale aplicatorului invenţiei: dividente, profit, lichidităţi, credite,
referinţe bancare etc.
 Perspectivele economico-financiare după aplicarea invenţiei: impactul economic
presupus prin desfacerea produsului care înglobează soluţia tehnică nouă; efectele
aplicării soluţiei tehnice noi asupra costurilor pentru celelalte produse sau activităţi.
f. Factori sociali. Evidenţiază “valoarea conjuncturală“ a unui brevet, aflată într-o
strânsă legătură de proporţionalitate cu impactul asupra bunăstării generale a societăţii.
 Utilizarea mai bună a potenţialului uman: locuri de muncă nou create; dezvoltarea unei
ramure industriale; perfecţionarea şi specializarea forţei de muncă.
 Creşterea nivelului de trai al populaţiei: asigurarea de venituri suplimentare ; condiţii
mai bune de muncă (automatizare, creşterea securităţii muncii, reducerea poluării
sonore etc.) ; oferirea spre consum sau folosire de bunuri de calitate superioară.
 Conservarea mediului înconjurător : reducere noxe, reducere poluare ape, teren arabil
şi păduri, utilizarea materialelor reciclabile etc.

58
 g. Factori de perspectivă. Reprezintă acea componentă a brevetului de invenţie
care evidenţiază interesul crescând pe piaţă pentru soluţia tehnică respectivă. Valoarea unor
brevete poate să asigure poziţia de lider în domeniu firmei pe o perioadă îndelungată.
 Perspectiva dezvoltării unui domeniu al tehnicii: invenţii «pionier» brevete de
perfecţionare, scări de invenţii, invenţii de perspectivă.
 Asigurarea poziţiei de lider în domeniu : « brevete de seif ».
h. Factori conecşi. Aceşti factori pun în evidenţă componentele valorii brevetului
asigurate de următoarele categorii de funcţiuni.
 Funcţiuni neeconomice : afirmarea nivelului ştiinţifirc şi tehnic al titularului de brevet,
al ţării respective, efectul de blocaj, efectul de publicitate etc.
 Funcţiuni economice : solicitare de împrumut în bancă, participarea ca acţionar la o
terţă societate, reorganizarea unei societăţi comerciale etc.
i. Factori de risc. Aceşti factori permit o evaluare economică mai completă a
brevetului de invenţie, punând în evidenţă riscul economic al aplicării noii soluţii tehnice.
Aprecierea riscului se realizează pe baza analizei de sensibilitate a variantelor de aplicare,
a lichidităţii, rentabilităţii aplicarii bevetului etc.

9.6. Brevetarea invenţiilor în străinătate

9.6.1. Scopul brevetării invenţiilor în străinătate

Obţinerea unor brevete de invenţie în alte ţări asigură titularului drepturi exclusive
de exploatare a invenţiilor în ţările respective. Valorificarea la cote înalte de eficienţă a
inteligenţei creatorilor şi întreprinzătorilor care folosesc creaţiile tehnice respective este
optimă atunci când actele de comerţ sunt însoţite de protecţia juridică a creaţiilor amintite.
Momentul iniţial, decisiv, în valorificarea în străinătate a produselor şi tehnologiilor nu este
întotdeauna obţinerea titlurilor de protecţie posibile într-o ţară pentru a avea o garanţie
efectivă a succesului tranzacţional.
Desigur, se pot valorifica produse prin export şi fără a avea o protecţie juridică în
ţara unde se exportă produsul, însă condiţiilor tranzacţiilor sunt net defavorabile în raport
cu cazul când în acea ţară solicitantul are deja un titlu de protecţie (preţuri mai mici, riscuri
de contrafacere, publicitate scăzută, etc.). Brevetarea în alte ţări va crea deci condiţii
juridice cu consecinţe economice favorabile unui export sistematic, sigur, îndelungat cu
produsele brevetate (materiale, dispozitive, instalaţii, tehnologii) în ţările respective.
Brevetarea în străinătate va asigura şi premizele pentru lărgirea pieţelor de desfacere.
Pe lângă scopul arătat, trebuie semnalate şi altele care pot motiva brevetarea în
străinătate a invenţiilor, scopuri luate în calcul în funcţie de stagiul de dezvoltare
tehnologică al unor ţări, de mărimea resurselor financiare, de raportul dintre volumul de
export şi cel de import, sau chiar în funcţie de gradul de instruire şi organizare în domeniul
protecţiei proprietăţii industriale. Astfel, se poate vorbi de protecţia invenţiilor în
străinătate cu rol de blocaj, brevetarea având menirea să creeze unele obstacole cercetării
în ţara unde se solicită protecţia. Această ipostază poate conduce chiar la o independenţă
parţială a dezvoltării tehnologice dintr-o ţară în curs de dezvoltare faţă de ţara de origine a
solicitantului brevetului.
În cazul unor ţări cu resurse financiare apreciabile, având în acelaşi timp şi un nivel
tehnologic însemnat, se poate lua în consideraţie şi raţiunea brevetării în străinătate pentru
afirmarea unui nivel tehnico-ştiinţific naţional, atingând în acelaşi timp şi scopul
blocajului. Fiecare situaţie poate fi într-o strânsă legătură cu celelalte constituind un sistem
fluid, având ca finalitate dobândirea unor avantaje economice, ştiinţifice şi de ce nu chiar
avantaje cu implicaţii politice. Se poate vorbi chiar de brevetarea în străinătate cu rol
preponderent de testare a posibilului interes al firmelor concurente, interes care poate fi

59
speculat prin acordarea unor licenţe de fabricaţie fie prin simpla deţinere a informaţiei
asupra politicii de dezvoltare a firmelor respective, asupra intenţiilor şi slăbiciunilor
acestora.
Conform unor estimări documentate, s-a putut aprecia că, actualmente circa 70-
72% din brevetele obţinute în străinătate premerg acţiunilor de comerţ exterior, 16-20% din
brevetele obţinute stau la baza acordării unor licenţe, iar până la 7-8% din cazuri,
brevetarea în străinătate urmăreşte scopuri neeconomice, imediate, conjuncturale.

9.6.2. Criterii orientative de apreciere a oportunităţii brevetării invenţiilor în

străinătate
Titularul va trebui să analizeze oportunitatea brevetării în străinătate a invenţiei sub
aspect economic, tehnic, juridic şi conjunctural. La această analiză complexă şi deosebit de
dificilă vor trebui să participe tehnicieni, economişti şi jurişti, luând în consideraţie atât
performanţele tehnice ale invenţiei, cât şi elemente geografice, situaţia unor resurse
naturale, situaţia şomajului, tradiţia unor meserii, etc. din ţara unde se doreşte a se
întreprinde acte de comerţ cu produsele sau tehnologiile conform invenţiilor titularului.
Această analiză trebuie să pornească de la posibilităţile concrete de export ale
unităţii economice respective, de la certitudinea unei acţiuni de comerţ exterior, sau de la
perspectivele reale de valorificare a obiectului invenţiei în străinătate.
Invenţiile ce urmează a fi brevetate în străinătate trebuie selectate cu mare atenţie,
având în vedere importante cheltuieli valutare legate de lucrările de brevetare care pot fi de
3-5 mii dolari SUA (taxe, anuităţi şi comisioane) în funcţie de procedura de brevetare din
ţara respectivă, sau de calea generală aleasă (protecţie regională, protecţie internaţională,
etc.).
Titularul trebuie să stabilească dacă obiectul invenţiei se valorifică prin:
 export de produse;
 livrări de obiective industriale;
 vânzare de licenţă, inclusiv know-how;
 schimb reciproc de licenţe;
 producţie prin cooperare cu firme sau organizaţii străine.
Brevetarea unei invenţii este oportună dacă aplicarea ei va asigura rezultate
tehnico-economice superioare celor mai bune produse, utilaje, instalaţii şi tehnologii
cunoscute.
Avantajele aplicării invenţiei vor fi judecate din prisma perspectivelor dezvoltării
ramurii la care se referă ea în ţarile unde se brevetează.
La analiza oportunităţii brevetării în strainătate este necesar să se aprecieze uzura
morală a invenţiei în funcţie de ritmurile de dezvoltare a domeniului tehnic respectiv şi
momentul posibil al valorificării invenţiei. Aceasta presupune luarea în considerare a
factorului timp din momentul apariţiei invenţiei până la aplicarea şi începutul exportului
sau vânzării licenţei.
O atenţie deosebită trebuie acordată selectării invenţiilor a căror aplicare se
limitează la necesităţile interne ale unor întreprinderi, sau a invenţiilor ce au ca obiect
numai procedee şi care pot fi realizate pe baza descrierii fără a necesita cunoştinţe
suplimentare de tipul know-how. În cazul acestor invenţii tiularului îi este dificil să
stabilească, pe de o parte dacă produsele s-au realizat de o firmă străină pe baza
procedeelor brevetate, iar pe de altă parte, nu poate controla aplicarea invenţiei peste
graniţă. În aceste situaţii, brevetarea în străinătate ar oferi firmelor interesate o informare
suplimentară, iar pe titular l-ar lipsi de perspectiva unei valorificări a invenţiei pe piaţa
externă.
Brevetarea în străinătate a unor astfel de invenţii trebuie privită cu multă rezervă.

60
 Dacă invenţiile din această categorie au fost deja asimilate în producţie, se va face
mai întâi reclama produsului propus spre valorificare şi numai după aceea, ca urmare a
primirii unor solicitări de la firmele interesate, se va hotărî oportunitatea brevetării
invenţiei respective.
Şansele de a valorifica invenţiile care au ca obiect procedee sau metode sunt
considerabil mai mari atunci când acestea sunt însoţite alte invenţii de care au ca obiect fie
produse fie instalaţii, dispozitive, aparate etc.
Nu este oportună brevetarea unor invenţii a căror importanţă în produsele care le
înglobează este minoră sau acele produse care pot fi uşor ocolite prin alte variante de
execuţie. Totuşi, dacă produsul înglobează câteva invenţii care pot alcătui un “pachet” de
brevete ce asigură o producţie deplină a produsului atunci brevetarea invenţiilor respective
poate fi oportună. În această situaţie trebuie analizată posibilitatea depunerii unei singure
cereri, cu invocarea unor priorităţi multiple, cu respectarea unităţii invenţiei.
În cazul exportului unui unicat sau într-un volum neânsemnat, precum şi în cazurile
în care invenţiile se referă la părţi neesenţiale ale produsului exportat, este important să se
hotărască dacă brevetarea este oportună şi eficientă. Totodată, riscul care rezultă din
nedepunerea cererii de protecţie a invenţiei trebuie analizat prin prisma cheltuielilor
valutare care ar putea apare ca urmare a încălcării drepturilor unui terţ.
În cazurile când sunt dificultăţi în stabilirea ţărilor unde este oportună brevetarea şi
lipsesc date privind cererea de produse şi tehnologii pe anumite pieţe, este oportun a se
asigura reclama privind invenţia respectivă. Reclama nu trebuie să dezvăluie soluţia
tehnică. Reclama este oportună numai în situaţiile în care produsele sau tehnologiile bazate
pe invenţii sunt deja experimentate şi verificate. Legat de această reclamă trebuie avute în
vedere şi înregistrarea unor mărci de fabrică de comerţ sau de serviciu sau a unor desene şi
modele industriale în ţările importatoare, ceea ce va facilita difuzarea imaginilor
produselor respective.
Ţările în care urmează să se facă brevetarea trebuie alese în mod realist pentru a
corespunde unor necesităţi reale, legate de valorificarea eficientă a invenţiilor prin export
de produse, cooperare sau schimb reciproc de licenţe, precum şi de nivelul industrial al
ţării respective, resursele de materii prime, piaţa de desfacere, volumul producţiei
exportate, firmele concurente etc.
În alegerea pieţelor este oportună analiza şi sub aspectul economiei de manoperă,
energie, materii prime şi materiale care, în funcţie de ţară, de resursele ei interne, au preţuri
de cost diferite.
În vederea asigurării tuturor condiţiilor pentru valorificarea în străinătate a
invenţiilor lor, titularii de brevete trebuie să facă o selecţie riguroasă a acelor invenţii care
au toate şansele să fie solicitate la export sub una din formele menţionate mai sus.
De reţinut că valoarea comercială a unei invenţii este pusă în evdenţă prin
experimentare şi aplicare. Invenţiile care dau cele mai bune rezultate în producţie sunt, de
regulă, cele care se impun şi în tranzacţiile comerciale, indiferent de forma sub care se
valorifică: de produse, de licenţă, de know-haw sau cooperare. Cea mai eficientă formă de
verificare a obiectului unei invenţii este valorificarea sub formă de produse.
O atenţie deosebită se va acorda invenţiilor care perfecţionează produse, procedee,
instalaţii, utilaje realizate ca urmare a unor contracte de licenţă. În scopul aprecierii
utilităţii brevetării acestor invenţii în străinătate, este necesar să se analizeze clauzele
contractului de licenţă cu privire la regimul juridic al perfecţionărilor efectuate atât de
licenţiat cât şi de licenţiator, pentru a şti dacă este posibilă valorificarea atât faţă de cedent,
cât şi faţă de terţi.
Nu trebuie omisă dispoziţia legală, existentă în majoritatea legilor privind brevetele
de invenţie, conform căreia (În legea 64/1991, art.36) titularul brevetului perntru o invenţie

61
de perfecţionare poate exploata invenţia sa numai cu acordul titularului invenţiei de bază
din ţara unde are loc exportul.
Protecţia şi valorificarea în străinătate a invenţiilor realizate pe baza convenţiilor de
colaborare sau cooperare ori în cadrul societăţilor mixte la care este parte statul român, sau
un agent economic particular, se asigură potrivit dispoziţiilor din aceste convenţii.
Un caz mai deosebit îl constituie participarea unui titular de brevet din România la
unele manifestări expoziţionale în străinătate la care se va expune şi produsul conform
invenţiei sau unele date privind procedeul sau metoda care fac obiectul altui brevet.
În acest caz pot fi luate în consideraţie mai multe situaţii:
a) Expunerea într-o expoziţie are loc după ce s-au cristalizat formele de
valorificare şi există deja contracte ferme. În această situaţie forma de expunere nu ridică
probleme deosebite, iar brevetarea în ţara expoziţiei şi unele ţări interesate este necesară;
b) Expunerea urmăreşte tocmai depistarea şi stimularea interesului pentru
obiectul invenţiei şi găsirea unor posibili importatori în ţările respective. În această situaţie
trebuie analizată forma expunerii obiectivului (neexpunînd elementele esenţiale ale
invenţiei demonstrând performanţele şi nu arătând cinematica instalaţiei, compunerea
acesteia, etc.). Brevetarea invenţiei în ţara expoziţiei nu este întotdeauna nacesară, acest
lucru putând fi efectuat şi ulterior expunerii amintite.

9.6.3. Căi de brevetare a invenţiilor în străinătate

Este cunoscut faptul că brevetul de invenţie acordat de oficiile naţionale are
valabilitate numai pe teritoriul statului în care acţionează dispoziţiile legii în baza căreia s-
a acordat brevetul. În consecinţă brevetul acordat în temeiul Legii nr. 64/1991 asigură
titularului său drepturi exclusive de exploatare numai pe teritoriul României.
În scopul extinderii protecţiei invenţiilor pe teritoriul altor ţări, unde titularul are
interese economice, este necesar a se depune cereri de brevet corespunzătoare. Această
tentativă de protecţie se face în baza unor convenţii internaţionale la care România este
parte sau pe baza unor acorduri bilaterale.
Există următoarele căi de protecţie:
 Calea clasică (calea naţională);
 Calea regională - ( cea mai importantă: Convenţia privind eliberarea brevetului
european);
 Calea internaţională conform Tratatului de Cooperare în Domeniul Brevetelor, PCT.
În cazul brevetării într-un număr mare de ţări se recomandă calea internaţională
(PCT), datorită următoarelor avantaje:
a) Depunerea unei singure cereri internaţionale conform PCT produce aceleaşi efecte ca şi
atunci când se depun atâtea cereri în câte state sau regiuni se doreşte protecţia;
b) Depunerea unei cereri internaţionale se efectuează într-una din limbile de largă
circulaţie: pentru foarte mulţi solicitanţi limba cererii internaţionale va fi chiar limba de
lucru a oficiului naţional sau regional al acelui stat sau acţionând pentru acesta;
c) Cererea de brevet se depune într-un singur loc; în general locul de depunere este chiar
oficiul naţional;
d) Exigenţele impuse cererii internaţionale sunt unice;
e) Taxele internaţionale se plătesc într-un singur loc;
f) Traducerile pentru fiecare stat desemnat nu se fac în termenul de 12 luni ci abia la
expirarea unui termen de 20 de luni de la data priorităţii;
g) Taxele naţionale nu devin exigibile decât cel mai devreme la expirarea celei de a 20-a
luni de la data priorităţii, deci cu mult mai târziu decât în cazul brevetării pe cale clasică;
h) În cazul când se solicită (facultativ) o examinare preliminară internaţională, deschiderea
fazei naţionale poate ajunge la luna 30-a de la data priorităţii cererii internaţionale ceea ce

62
măreşte şi mai mult perioada de timp în care solicitantul poate lua măsuri de valorificare a
invenţiei sale;
I) Fiind în posesia raportului de documentare internaţională şi a raportului de examinare
preliminară internaţională, solicitantul poate evalua şansele de valorificare a invenţiei sale
în diferite state, înainte de a efectua cheltuieli cu traduceri, mandatari, taxe naţionale,
având posibilitatea de a renunţa la protecţie în anumite state;
j) În cazul unui raport de examinare preliminară internaţională parţial favorabil, solicitantul
are posibilitatea de a modifica revendicările;
k) Solicitanţii străini resortisanţi ai unor state care nu sunt parte la Convenţia privind
eliberarea unui brevet european (CEBE) pot folosi o cale combinată (PCT-CEBE) prin care
vor beneficia de calea brevetului european altfel nefiind posibil. Acest avantaj este valabil
şi pentru solicitanţii din România, ţara noastră nefiind, încă, membră a CEBE;
l) Creşterea duratei acordate efectuării de demersuri pentru încheierea unor tranzacţii
comerciale, până în luna a 20-a sau a 30-a de la data priorităţii cererii internaţionale;
m) Existenţa unui raport favorabil de documentare internaţională constituie o publicitate
pentru invenţia în cauză, dar şi o atracţie pentru posibilii utilizatori;
n) Existenţa unui raport nefavorabil de documentare internaţională poate conduce fie la
modificarea revendicărilor, fie la renunţarea procedurilor, ceea ce constituie evitarea
efectuării unor cheltuieli care ar fi fost făcute cu anticipaţie pe calea clasică;
o) În cazul unei cereri internaţionale cu cel puţin 5-7 desemnări, cheltuielile ocazionate de
faza internaţională vor fi compensate datorită reducerii taxelor naţionale.

63