BIOCHIMIE

Suport de curs

CURS 1

INTRODUCERE

Biochimia este o ştiinţă modernă, cu caracter complex, care are drept material de studiu
materia vie şi fenomenele specifice acesteia, din punct de vedere al organizării, compoziţiei şi
structurii biomoleculelor componente, precum şi al proceselor complexe de transformare a
acestora, în corelaţie cu efectele energetice asociate reacţiilor metabolice.

Cunoaşterea substratului biochimic al materiei vii, şi a mecanismelor reacţiilor biochimice

oferă cheia înţelegerii ştiinţifice a fenomenelor particulare lumii vii cum ar fi: procesele
fiziologice normale sau patologice, formarea speciilor, variabilitatea, ereditatea,
reproductibilitatea, adaptabilitatea etc., şi proiectarea posibilităţilor de intervenţie şi de
aplicare a unor alternative optime.

1. Componentele materiei vii

• Materia vie este constituită din aceleaşi elemente chimice care alcătuiesc materia lumii
minerale, organizate în structuri care se supun aceloraşi legi, fizice şi chimice, care guvernează
lumea nevie.

• În constituţia organismele vii, vegetale şi animale, sunt reprezentate un număr de

aproximativ 60 din cele peste o sută de elemente chimice cunoscute. Dintre acestea 12
elemente chimice (99,9%) se regăsesc în structura tuturor celulelor vii şi sunt denumite
macrobioelemente: C, H, O, N, P, S, Cl, Si, Mg, K, Na, Ca.

• Un număr de patru elemente chimice: C, O, H, N, reprezentând peste 99% din masa totală a
organismelor vii se găsesc în proporţii diferite în plante, în animale şi în organismul uman.

• În proporţii mai reduse, (aproximativ 1%), dar manifestând un important rol biocatalitic în
procesele metabolice, se găsesc o serie de microbioelementele (oligobioelemente): B, V, Mn,
Co, Ni, Mo, Cu, Zn etc.
• De ordinul milionimilor de procente au fost identificate în cenuşa plantelor şi
ultrabiomicroelemente: Au, Ag, Hg, Pb, Ge etc.

• Deşi este constituită pornind de la molecule mici, cu compoziţie elementală simplă, (H2O,
CO2, NH3, aminoacizi, monoglucide, lipide simple etc.), materia vie este total diferită prin
proprietăţi de cea minerală, caracterizându-se printr-un înalt grad de complexitate şi
organizare, într-o mare varietate de forme, rezultat al procesului de evoluţie îndelungat.

• Cu toată varietatea şi complexitatea chimică a organismelor, materia vie este organizată

după un principiu unitar. Componenţii celulari nu alcătuiesc o serie continuă, mărimea şi
complexitatea biomoleculelor nu variază treptat. Majoritatea constituenţilor celulari sunt
compuşi macromoleculari şi doar un număr relativ redus de biomolecule au dimensiuni mici,
în timp ce speciile moleculare cu dimensiuni intermediare sunt practic absente. Această
discontinuitate între mărimea şi gradul de complexitate a celor două tipuri de biomolecule
este rezultatul mijloacelor pe care celulele le utilizează pentru edificarea lor.

Biomoleculele

Moleculele compușilor ce alcătuiesc materia vie poartă denumirea de biomolecule . Aceste

biomolecule condiţionează organizarea biochimică structurală și funcţională specifică tuturor
organismelor vii.
Ele pot fi :
¬ Anorganice : apa și sărurile minerale
¬ Organice : proteinele, lipidele, glucidele, enzimele și hormoni.
• În toţi compușii materiei vii „ C ” joacă rol predominant datorită configuraţie sale electronice
ce îi permite să realizeze combinţii atât cu elemente electronegative ( O, S, N, P, Cl ) cât și cu
elemente electropozitive ( H ) , dar „ C ” se poate combina și cu el însuși rezultând edifici
moleculare foarte complexe .

• Atomii de H și O alături de atomul de C formează primi constituienţii elementari ai materiei

vii (H₂O și CO₂ ).

• Atomul de N este, de asemenea, un elemente esenţial, pentru că alături de C, H și O intră în

compoziţia substanţelor proteice (compușii ce reprezintă structurile moleculare cele mai
importante ale materiei vii ).
• Atomii de C, H, O și N au o proprietate comuna aceea de a lega legaturi covalente prin
distribuirea de perechii de electroni.

• Elementele mai puţin abundente ( P, S, Ca, Mg ) iau parte ca elemente de construcţie în

alcătuirea moleculelor ce intră în formarea organismelor vii, iar CL, Na și K sunt și ele
indispensabile vieţii .

• Elemetele rare participă în concentraţi extrem de mici în procesele metabolice celulare

fundamentale, în calitate de componenţi ai enzimelor sau activatori a acestora. Absenţa lor
determină perturbări grave ale metabolismului celular.

• Cea mai mare parte din compușii atomilor sunt rău condutori de căldură și electricitate și au
o căldură specifică ridicată , de aici rezultă că compuși celulari sunt instabili, instabilitate
necesară desfășurării proceselor metabolice

Biomoleculele anorganice
A. Apa
B. Sărurile minerale

A. Apa este cel mai important lichid pentru viaţă !

• Este important nu doar pentru că e principalul constituent din punct de vedere cantitativ al
organismului viu ci și pentru faptul că ia parte la organizarea structurală a sistemelor biologice
și la activitatea metabolică a acestora.

• Are o serie de proprietăţii fizico- chimice proprice vieţii :

1. Capacitate calorică mare → face să își păstreze timp îndelungat temperatura constantă,
utilă proceselor metabolice.
2. Formează cu ușurinţă legături de hidrogen ( disociază ușor în (H₃O)⁺ și (HO)⁻ )
3. Participă în calitate de component de bază la formarea structurilor intracelulare și
determină activitatea acestora.
4. Un excelent solvent pentru unii componenţii celulari

Rolul apei în organism

- participă la procese de morfogeneză

- prezintă mare capacitate de solubilizare

- produce hidratarea numeroaselor substanţe

- asigură mediul optim de desfăşurare a reacţiilor metabolice

- reprezintă un mijloc de transport al substanţelor în sistemul circulator

- asigură menţinerea echilibrului acido-bazic, osmotic, coloid-osmotic în organism

- participă la procesul de termoreglare

- participă la transportul transmebranar.

Cuantumul apei în organism

- organismul adult: 60-66%

- variaţii în raport cu virsta:

 fetus de 3 luni 94%

 nou născut 68-74%

 bărbatul adult 60-65%

 femeia adultă 52%

 0 – 6 luni 72,2%

 0,5 – 2 ani 69,5%

 2 – 7 ani 63,1%

 7 – 16 ani 58,4%

 22 – 58 ani 51,7%

 71 – 84 ani 50,8%
- conţinutul în apă a diferitelor ţesuturi
 piele 72%

 schelet 28%

 muşchi 70%

 ţesut adipos 23%

 ficat 71%

 inima 79%

 creier 75%
  plasma sanguină 90%

 smalţul dentar 0,2%

Bilanţul apei în organism

1300 ml Apa potabila APA Urina 1500 ml

DIN Aer expirat 400 ml
850 ml Alimente Piele 500 ml
350 ml Metabolism Fecale 100 ml

pH-ul (potențialul de hidrogen) reprezintă logaritmul zecimal cu semn schimbat al

concentrației ionilor de hidrogen dintr-o soluție, indicând caracterul acid sau bazic al acesteia.
Prin noțiunea de pH se exprimă cantitativ aciditatea (sau bazicitatea) unei substanțe, pe baza
concentrației ionilor numiți hidroniu H3O+

Valorile pH-ului pentru diferite fluide biologice

- plasma sanguină 7,35 – 7,45
- lichid intracelular 6,90
- saliva 6,40 – 7,00
- suc gastric 1,50 – 3,00
- lapte matern 7,40
- urina 5,00 – 8,00

B. Sărurile minerale sunt prezente în organism atât sub formă de molecule cât și de ioni :
1. Cationi : Na⁺ , K⁺ , Ca2⁺ , Mg2⁺
2. Anioni : Cl⁻ , NH₃⁻ , fosfaţi și proteinele
Sărurile minerale nu constituie o sursă de energie pentru organism dar ele sunt
indispensabile vieţii. Ele reprezintă 4% din greutatea corpului. Sărurile minerale sunt eliminate
zilnic prin urină deci ele trebuie readuse zilnic în organism prin alimente.
Rolul compuşilor minerali în organism:
 Contribuie la procese de morfogeneză (ţesut osos, ţesut cartilaginos, ţesut conjunctiv
etc.);
  Activatori în diferite reacţii enzimatice;
 Inhibitori ai unor reacţii enzimatice;
 Menţinerea stării fizico-chimice normale a coloizilor din organism şi a presiunii coloid-
osmotice;
 Formarea sistemelor tampon fiziologice;
 Realizarea sistemelor bioelectrice;
 Intră în compoziţia unor efectori chimici: Co în vitamina B12, iodul în hormonii
tiroidieni etc
Clasificarea elementelor minerale:
 Macroelemente: C, O, H, N, Ca, P
 Oligoelemente 0,05-0,75%): K, Na, Mg, S, Cl
 Microelemente: Invariabile (indispensabile) : Fe, Cu, Zn, Co, Mo, Mn, Cr, F, I şi
variabile: Ni, Cd, V, Se, Si, B
Repartiţia elementelor minerale :
- Intracelular – conţinut mai ridicat de K+, Mg2+, H2PO4-, HPO42-
- Extracelular – conţinut mai ridicat de Na+, Ca2+, Cl-, HCO3-

CALCIUL
Este un constituent major al oaselor şi dinţilor, joacă un rol important în coagularea sângelui,
contracţia musculară şi funcţionarea muşchiului cardiac.
Dozele recomandate de aport alimentar sunt de 400 – 1200 mg/zi. Cantităţi crescute de calciu
sunt necesare în perioada de creştere, de graviditate şi de lactaţie.
FOSFORUL
Alături de calciu, intră în compoziţia oaselor şi dinţilor. Intervine şi în absorbţia şi
transformarea anumitor nutrienţi. ~ 80 % din fosforul prezent în organism se concentrează în
oase şi dinţi sub formă de:
 fosfat tricalcic (hidroxiapatită)
 fosfat de magneziu
 fosfat de sodiu, potasiu.
Doza recomandata de fosfor – 300 – 1200 mg/zi

MAGNEZIUL

Alături de sodiu, magneziul este cationul intracelular cel mai important. În organismul uman
există 20 – 30 g magneziu, din care ~ 60% este prezent în oase, 26% în muşchi iar restul în
ţesuturi moi şi lichide fiziologice.
Magneziul activează enzime care intervin în sinteza de proteine, în metabolismul glucidic şi
lipidic. Deprimă excitabilitatea neuro-musculară. Este implicat în procesul de coagulare.
Surse alimentare
Magneziul intră în structura clorofilei de aceea cele mai bogate surse de Mg sunt legumele
verzi (salata, spanacul, ceapa verde, frunzele de mărar, pătrunjel, leuştean etc). Alte surse
sunt: alte legume, fructe, derivate de cereale cu grad mare de extracţie (pâine neagră şi
intermediară, mălai), leguminoase uscate, fructe de mare, ciocolată.
Mai sărace în Mg sunt: carnea şi derivatele sale, peştele.
SODIUL, CLORUL ŞI POTASIUL
Îndeplinesc roluri fiziologice esenţiale: în menţinerea echilibrului acido-bazic, osmotic, hidric,
în reglarea permeabilităţii membranelor, în excitabilitatea neuromusculară (stimulatoare ale
tonusului muscular).
Din conţinutul total de elemente minerale din organismul uman:
- Sodiul reprezintă 2%
- Clorul 3%
- Potasiul 5%
Aceste elemente sunt distribuite în toate celulele şi ţesuturile organismului, sodiul şi clorul
fiind prezente mai ales în lichidele extracelulare iar potasiul în lichidele intracelulare.
Sodiul favorizează reţinerea apei în organism. Potasiul contribuie la eliminarea renală a
sodiului şi stimulează diureza. Clorul participă la fixarea şi cedarea la nivelul hematiilor a
oxigenului şi a CO2, fiind un element necesar la formarea de HCl din sucul gastric, în
eliminarea prin rinichi a produşilor de catabolism azotat, în activarea unor enzime.
Principala sursă de Na şi Cl: sarea (NaCl), a cărui consum variază foarte mult de la o persoană
la alta.
Se recomandă
- un consum de sodiu de 2300 mg/zi pentru persoane adulte, ţinându-se seama că absorbţia
sodiului este de 90-95%.
- Pentru potasiu, un aport identic cu cel al sodiului, respectiv 2300 mg/zi.
Surse alimentare
 Sodiul: adus în alimentaţia zilnică mai ales sub formă de sare.
 Potasiul: este larg răspândit în alimente de natură animală şi vegetală: carne, peşte,
legume, fructe (în special banane), pâine intermediară şi neagră, leguminoase uscate.
Cantităţi mai mici conţin laptele şi derivatele lactate
SULFUL
Este necesar pentru asigurarea unei bune funcţionări a celulelor şi ţesuturilor. Este un
component fundamental al unor proteine, hormoni, vitamine etc.
În organismul uman se găseşte cca 150 g sulf sub formă de compuşi anorganici (sulfaţi,
sulfocianaţi) şi compuşi organici (aminoacizi, proteine, hormoni, vitamine, lipide etc.)
Necesarul de sulf este estimat la 1,3 g/zi.
Surse alimentare de sulf sunt carnea, laptele, unele legume etc.
FIERUL
Este un element important al respiraţiei celulare; este element constitutiv al globulelor roşii.
Organismul uman conţine 3-5 g fier.

IODUL

Intră în compoziţia hormonilor tiroidieni. În organismul adult se găseşte o cantitate de 20-30

mg iod din care peste 75% este concentrat în glanda tiroidă; restul se găseşte în glanda
mamară, mucoasa gastrică, sânge.

Surse alimentare

Iodul necesar organismului provine, în proporţie de 80 – 90% din alimente. Cele mai bogate
surse de iod sunt fructele de mare şi peştii cu un conţinut de 300 – 3000 μg iod/ kg.
Concentraţia de iod în laptele de vacă, carne şi ouă variază în funcţie de dieta animalelor iar
cea din plante (usturoi, ceapă, ridichi, fasole verde) depinde de concentraţia lui din sol.
Creşterea aportului de iod se face prin sarea de bucătărie ( adaos de iodură de poatsiu sau
iodat de potasiu). La noi în ţară se practică adăugarea de iodat de potasiu în concentraţii de 15
– 25 mg/kg..
Aportul de iod prin apa potabilă este redus.

FLUORUL

Fluorul apare în organism în concentraţii mici fiind localizat, aproape în totalitate, la nivelul
oaselor şi a dinţilor sub formă de fluorapatită.
Fluorul este un factor de protecţie al dinţilor faţă de agenţii cariogeni. Influenţează dinamica
iodului, calciului şi fosforului.
Excesul de fluor duce la apariţia unor stări patologice: osteofluoroza şi fluoroza dentară (boala
pătată a dinţilor). Doza toxică este apropiată de doza terapeutică de aceea se recomandă
prudenţă în suplimentarea cu fluor a apei potabile sau a altor alimente.
Surse alimentare
Sursa cea mai importantă de fluor este apa potabilă. Concentraţia optimă de fluor în apa
potabilă este de 1mg/dm3. Alimentele conţin puţin fluor; o alimentaţie obişnuită aduce o
cantitate de 0,25-0,50 mg/zi. Alimentele asigură 1/4 - 1/3 din cantitatea totală de fluor pe zi.
Alimentele cele mai bogate în fluor sunt peştii (în special cei de apă sărată), fructele de mare,
frunzele şi mugurii arborelui de ceai.

ZINCUL
Se găseşte în organism în cantitate de 2-3 g din care 60% intră în structura masei musculare,
20% este situat la nivelul oaselor şi pielii iar 20% în restul organismului (ficat, pancreas,
hipofiză, hematii, leucocite etc.). Intră în compoziţia unor enzime şi joacă rol în sinteza
proteinelor.
Zincul joacă rol important în numeroase afecţiuni dermatologice: accelerează cicatrizare
plăgilor, a arsurilor, a ulcerelor varicoase; are o acţiune antiimflamatoare asupra acneei;
favorizează, în anumite cazuri regenerarea părului.
Surse alimentare
Principalele surse alimentare de zinc sunt fructele de mare, peştele, carnea, gălbenuşul de ou,
brânza, cerealele, drojdia de bere.
CUPRUL
Este prezent în organism în cantităţi mici (100-150mg) concentrându-se în ficat creier, rinichi,
inimă, măduva osoasă, muşchi. El are rol în sinteza proteinelor şi a globulelor roşii.
Surse alimentare
Alimentele cele mai bogate în cupru sunt fructele de mare, crustaceele, ficatul, rinichii,
alunele, ciocolata, legumele şi fructele uscate, cerealele.
SELENIUL
Seleniul este considerat antioxidant biologic. El acţionează în prezenţa vitaminei E.
Necesarul de seleniu este: copii şi sugari de 10-30 μg/zi, adulţi de 50-70 μg/zi, în graviditate şi
lactaţie de 65-75 μg/zi.
Seleniul se găseşte în cerealele complete, carne, peşte, laptele şi derivatele lactate etc.

Biomolecule organice

Biomolecule organice, care intra în alcătuirea organismelor animale reprezintă 35- 40% din
masa acestora.
Principalele categorii de biomolecule sunt:
 protidele,
 lipidele,
 glucidele,
 acizii nucleici,
 enzimele,
 vitaminele,
 hormonii,
 compuşii macroergici etc.
Biomoleculele organice îndeplinesc în organismele animale diferite roluri şi anume:
 protidele, lipidele şi unele glucide îndeplinesc rol plastic (structural) deoarece participă
la alcătuirea edificiului celular, a membranelor celulare şi formaţiunilor subcelulare;
  enzimele au rol catalitic, participând la reglarea reacţiilor biochimice necesare
activităţii organismelor vii, făcând posibilă desfăşurarea acestora în condiţii
compatibile cu viaţa;
 glucidele şi lipidele îndeplinesc rol energetic, deoarece fiind supuse unor procese de
degradare eliberează energia necesară funcţiilor vitale ale celulei; energia eliberată
poate fi stocată sub formă de energie chimică în anumite molecule (substanţe
macroergice);
 acizii nucleici îndeplinesc rol informaţional prin stocarea, transmiterea şi exprimarea
informaţiei ereditare;
 vitaminele şi hormonii îndeplinesc rol de reglare a diferitelor procese biochimice.

Biomoleculele în funcţie de gradul lor de complexitate se împart în:

- precursori chimici, care au molecule simple, masă moleculară mică, iar prin diferite procese
biochimice se transformă în biomolecule. Aceştia sunt: CO2, NH3, H2O, O2;
- metaboliţi intermediari, ce rezultă în urma proceselor metabolite, sunt biomolecule cu masa
moleculară mică (30-150):acid acetic,acid lactic,acid propionic,glicerol,baze azotate;
-componente moleculare de bază (aminoacizi, monoglucide, acizi graşi, mononucleotide)
reprezintă biomolecule cu masă moleculară mai mare decât a metaboliţilor intermediari;
-biomacromoleculele sunt molecule gigant (proteine, acizi nucleici; poliglucide, complexe
lipidice), din policondensarea de componente cu structuri simple (M = 103 -109);
- complexe supramoleculare (complexe enzimatice, nucleoproteide, ribozomi, etc.), provenind
din asocierea macromoleculelor (M = 106 -109). Prin ansamblarea acestor complexe rezultă
formaţiuni intracelulare (nucleu, mitocondrii, lizozomi etc.).

PROTEINELE
Proteinele sunt macronutrienti esentiali pentru o serie intreaga de procese fiziologice, avand
un rol central in sinteza si mentinerea echilibrului musculaturii, enzimelor, hormonilor,
oaselor, cartilajelor, parului si pielii.
Exemple de proteine si functii indeplinite de acestea:
- colagenul – principala proteina a tesuturilor conjuctive
- amilaza – enzima participanta la digestia amidonului
- actina , miozina – proteine contractila din muschi.
- insulina – hormon pancreatic hipoglicemiant
- hemoglobina – transporta oxigenul in sistemul circulator.
- imunoglobulinele – anticorpi care fixeaza si imobilizeaza agentii bacterieni.
- fibrinogenul – proteina plasmatica cu rol in coagularea sangelui

GLUCIDELE
Glucidele constituie o componentă majoră a alimentației (macronutrienți) alături de proteine
și lipide, exemple: glucoza, fructoza, zaharoza, lactoza.
Rolul glucidelor în organism
 reprezintă cea mai importantă sursă de energie, ele sunt vitale funcționării celulelor și,
în special, a creierului (glucoza este singurul substrat energetic al creierului).
 glucidele participă la transportul, solubilizarea și metabolizarea hormonilor.
 sunt folosite la formarea lipidelor
 sub formă de glicogen, asigură rezerva de energie necesară organismului.

LIPIDELE
Substante organice greu solubile in apa dar solubile in solventi organici (eter, benzen,
cloroform)
Rolul lor in organism
- energetic – principala forma de depozitare si transport a rezervelor energetice ale
organismului
- structural – constituienti structurali ai membranelor celulare si intracelulare
- izolator: termo, mecano si electro-izolator
- pot avea efecte biologice: sunt vitamine, hormoni, prostaglandine

Legăturile chimice ale biomoleculelor.

Proprietăţile biomoleculelor depind de natura atomilor care le alcătuiesc, de modul cum
aceştia sunt legaţi între ei precum şi de influenţele reciproce ale unui atom asupra altuia.
Cunoaşterea naturii legăturilor chimice a fost posibilă datorită teoriei electronice moderne
şi a mecanicii cuantice. Legătura chimică exprimă forţa care leagă atomii sau grupările de
atomi într-o moleculă.
 Funcţionarea sistemelor biochimice implică existenţa unor tipuri variate de legături chimice
între elementele ce formează diferiţi compuşi chimici. Elementele chimice nu pot exista în
stare liberă în natură (cu excepţia gazelor rare), ele tind să-şi stabilească o configuraţie
electronică stabilă (dublet sau octet).
Legăturile chimice care se întâlnesc în biomolecule sunt:
 legături covalente, (se realizează prin unirea atomilor care pun în comun electronii)
 coordinative (la care participă doi electroni de la același atom)
 electrovalente.(intre atomi)
De asemenea, se pot stabili şi interacţiuni între biomolecule, reprezentate de:
 legăturile de hidrogen şi
 forţele Van der Waals. (forte intermoleculare slabe, care se manifesta in functie de
proprietatile moleculelor)