Sunteți pe pagina 1din 3

Poezi de toamna

Lasă-mi toamnă – Ana Blandiana

Lasă-mi, toamnă, pomii verzi,


Uite, ochii mei ţi-i dau.
Ieri spre seară-n vântul galben
Arborii-n genunchi plângeau.
Lasă-mi, toamnă, cerul lin.
Fulgeră-mi pe frunte mie.
Astă-noapte zarea-n iarbă
Încerca să se sfâşie.
Lasă, toamnă-n aer păsări,
Paşii mei alungă-mi-i.
Dimineaţa bolta scurse
Urlete de ciocârlii.
Lasă-mi, toamnă, iarba, lasă-mi
Fructele şi lasă
Urşii neadormiţi, berzele neduse,
Ora luminoasă.

A cazut intaia bruma


Si-au ramas copacii goi.
Toamna trena si-o aduna -
Vrea sa plece de la noi.

Pleaca toamna, iarna vine!


Nu-i nimic, ne pare bine.
Peste frunze vor cadea
Fulgii albi, fulgii de nea.

Crizantemele-s brumate,
Toate florile-nghetate,
Dimineata-i ceata, rece,
Vine iarna, toamna trece.

Si padurea-i suparata -
Si-a pierdut podoaba toata.
Cantaretii ii plecara,
Vor veni la primavara.

Am pus sofa la fereastra

Am pus sofa la fereastră –


Luna trece blondă-tristă,
Stele curg strălucitoare –
Mândra capu-n mâni şi-ascunde.

Şi-apoi şi-l ascunde-n perne,


Într-un colţ al sofei roşii;
Aurul moale se desface,
Curge pe grumazul alb.

Şi de ce-şi ascunde faţa


Dulce, jună, fericită, –
Oh, ar vrea să râdă de bucurie
Fără ca s-o văd şi eu.
Luna-n patul ei de nouri
Albi, s-ascunde să se culce,
Păru-n cap eu i-l încaier
Şi-i sărut mânuţa dulce.

Stele curg încet la vale,


Aerul moale scânteiază
Şi ea ochii plini de lacrimi
Şi-i închide şi visează.

De-umăr alb îmi reazim fruntea,


Zic puţin şi mult privesc,
Inima în mine creşte
De un dor supraceresc.

Tremură talia dulce


Strâns de braţul meu cuprinsă,
Ea se apără, îmi cuprinde
Gâtul – mă sărută, râde.

Şi nimica nu mai zice.


E atât de fericită –
Sunt atât de fericit!
Luna trece liniştită.