Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Metode de Predare Tradiționale
Metode de Predare Tradiționale
CHIȚAC NICOLAIE-MARIUS
CIORNEI FLORIN
Învățarea este procesul prin care ființele umane sau animale induc altora din specia lor,
sau specii diferite ca gen/rasă/sex procesul de autoînvățare.
Practic nu învățăm pe cineva ci mai precis îl învățăm să învețe sau a altfel spus îi inducem
procesul de auto-învățare. Proces prin care el dobândește calitatea de a se învăța singur.
Proces de inducție neuronală prin care ființele superioare prin creație(oamenii) reușesc
să deprindă lucruri pe care mai devreme sau mai târziu le vor aplica în viața lor.
Ei bine, metoda didactică se referă la drumul sau calea de urmat în activitatea comună a
profesorului și elevilor, în vederea realizării obiectivelor instruirii.
într-o lecție în care predomină expunerea profesorului, efectuarea unui experiment poate
interveni ca procedeu demonstrativ
Exemplu: Demonstratia unui fenomen cu ajutorul unui model sau direct poate reprezenta un
procedeu in cadrul metodei explicatiei.
Dar si invers , explicatia poate deveni un procedeu in cadrul unor lectii in care metoda este
demonstratia.
De cele mai multe ori este contraindicata in cazul elevilor cu deficiente, deoarece prin
aceasta metoda este favorizata memorarea mecanica. Experienta practica a demonstat
necesitatea combinarii metodelor interogative cu celelate metode (expozitive, demonstrative,
activ-participative);astfel se inlatura monotonia , sunt stimulate gandirea si concentrarea
atentiei, conditii necesare in obtinerea succesului la elevii cu cerinte speciale.
Grupa a II- a
CHIȚAC NICOLAIE-MARIUS
CIORNEI FLORIN
Demonstratia
-are o valoare terapeutica in activitatea cu d.m. pentru ca cere si stimuleaza atentia , incita
interesul pentru natura , pentru obiectele observate.
Demonstratia este o metoda de predare-invatare ,in cadrul careia mesajul de transmis catre
elev se cuprinde intr-un obiect concret, o actiune concreta sau substitutele lor.
Demonstratia este prezenta intr-o forma sau alta , in toate materiile de invatamant.
Se pot delimita cinci forme de demonstratie relativ distincte , in functie de mijlocul pe care se
bazeaza fiecare:
- demonstratia cu actiuni
Educația este calea, nu scopul. Nu Ne putem gândi la educație ca la un scop fix și inalterabil
în timp, acesta trebuie să fie un instrument de schimbare.
Grupa a II- a
CHIȚAC NICOLAIE-MARIUS
CIORNEI FLORIN
Forma euristică contribuie la căutarea adevărului prin efortul unit al celor doi factori ai relaţiei
profesor-elevi. Întrebările se adresează judecăţii elevilor, stimulându-le şi orientându-le
gândirea şi se folosesc, dominant, în lecţiile de învăţare de noi cunoştinţe şi în lecţiile de formare
de priceperi şi deprinderi.
Forma catihetică urmăreşte constatarea însuşirii de către lelvi a unor cunoştinţe acumulate
anterior, adresându-se deci preponderent memoriei şi se utilizează mai ales în patea iniţială a
lecţiilor, în momentul activizării ideilor-ancoră, sau în partea finală a lor, când se realizează
feed-back-ul sau retenţia cunoştinţelor dobândite pe parcursul studierii unei teme.
Întrebările trebuie să fie formulate clar şi precis, să nu existe întrebări prefabricate, să se acorde
suficient timp elevilor pentru formularea răspunsurilor, să nu se pună o altă întrebare până nu
s-a obţinut răspunsul la întrebarea formulată anterior, să se evite întrebările echivoce, profesorul
nu trebuie să răspundă în locul elevilor sau să repete fără rost răspunsurile acestora, să
reformuleze întrebarea în cazul în care nu obţine răspunsul scontat.
ANALIZA LINGVISTICĂ
Alături de conversaţie, analiza lingvistică este metoda principală de studiere a limbii în şcoală.
Felul analizei lingvistice este în funcţie de compartimentul limbii căruia i se aplică: fonetică,
lexicală, morfologică, sintactică, ortografică şi de punctuaţie, stilistică.
Pentru ca analiza lingvistică să fie eficientă sub toate aspectele, se impune, în folosirea ei,
resoectarea unor principii, pe care le recomandă orice lucrare ştiinţifică sau metodică:
elevii să fie conduşi, prin observarea directă a faptelor, prin compararea lor, să
înţeleagă relaţiile interne dintre componentele comunicării verbale, prin efort
propriu, participativ, intervenţia profesorului în formularea definiţiilor şi a
regulilor fiind exclusă
alegerea textelor tebuie operată cu multă atenţie, atât sub aspectul conţinutului
cât şi sub acela al expresiei
analiza faptelor de limbă să se sprijine pe context, pentru ca diversele unităţi
sintactice să nu apară ca unităţi independente cu valoare sintactică autonomă
evitarea formalismului şi orientarea ei logică, cerinţa fiind impusă de caracterul
flexionar şi în acelaşi timp analitic al limbii române, care impun necesitatea
orientării logice în stabilirea unei forme cu funcţii multiple.
Obiectul analizei sintactice îl constituie structura propoziţiilor şi a frazelor, mai precis
surprinderea consituenţilor enunţurilor coerente de mai mică sau mai mare complexitate, a
funcţiilor acestora în realizarea comunicării verbale corecte şi eficiente.
Spre exemplu, în enunţul „Telefonul stă pe masă.” este greşit să întrebăm”ce face telefonul?”
şi „ce stă?”, întrucât verbul” a sta” desemnează o stare, nu o acţiune, iar
substantivul”telefonul”îndeplineşte funcţia sintactică de subiect, nu de complement direct.
Învăţarea prin descoperire este o modalitate de a intra în posesia adevărurilor prin demersuri
proprii, în contact cu realităţile de conţinut. În procesul didactic, elevul observă, acţionează şi
meditează asupra existenţei, dobândeşte noi informaţii şi desprinde noi semnificaţii despre
aceasta. Comparativ cu cunoaşterea prin tansmitere, învăţare riguros dirijată, bazată pe
intervenţiile altor persoane, cunoşterea prin descoperire se bazează pe forţa personală de
conoaştere, pe instrumentele de cunoaştere pe care le posedă fiecare, altfel spus, o cunoaştere
preponderent individuală, bazată prioritar pe autodirijare. Descoperirile de tip didactic sunt de
fapt nişte redescoperiri, pentru că elevii descoperă adevăruri deja cunoscute.
În funcţie de esenţa epistemologică a diverselor tipuri de cercetare, se disting mai multe tipuri
de descoperire:
PROBLEMATIZAREA
Învăţarea prin rezolvare de situaţii-problemă e o variantă modernă a euristicii, reprezentând o
altă modalitate, mai complexă, de aplicare a teoriei învăţării prin descoperire.
Ca tehnică de instruire, problematizarea îşi găseşte locul oriunde apar situaţii contradictorii,
care urmează a fi rezolvate prin gândire. „Esenţa acestei metode constă în faptul că profesorul
nu comunică pur şi simplu concluziile finale ale ştiinţei, cunoştinţe gata elaborate, ci dezvăluie73
elevilor embriologia adevărurilor; prin rezolvări de probleme, el conduce gândirea acestora spre
descoperirea adevărurilor, spre construcţia unor noi structuri mintale, „structuri ale realului”.Nu
Grupa a II- a
CHIȚAC NICOLAIE-MARIUS
CIORNEI FLORIN
DEMONSTRAŢIA
Este o metodă didactică frecvent folosită în practica didactică tradiţională. Întrucât utilizarea ei
în învăţământul tradiţional se înfăptuia în aşa fel încât ea nu reuşea să favorizeze, plenar,
întrebuinţarea datelor concrete, intuitive, într-o perspectivă euristică,( activizantă din
perspectiva elevilor), demonstraţia este supusă, în contextul modernizării tehnologiei didactice
contemporane, unui proces de renovare procedurală, pentru implicarea elevilor în acţiunea de
Grupa a II- a
CHIȚAC NICOLAIE-MARIUS
CIORNEI FLORIN
clarificare a unor fapte de limbă cu grad sporit de dificultate, pentru a înţelege resorturile
raţionale ale conţinutului lor.
Metoda demonstraţiei constă în folosirea unui şir de raţionamente logice însoţite de utilizarea
concomitentă a unor mijloace intuitive(scheme, planşe etc.), pentru a concretiza, vizual, relaţiile
abstracte din limbă. Deci metoda demonstraţiei confirmă, raţional şi totodată intuitiv,
consistenţa unor adevăruri, teze, teorii, uşurează executarea corectă aunor acţiuni( analiza,
comparare, sinteză, generalizare), precum şi formarea deprinderilor şi comportamentelor
corespunzătoare. Ea ajută elevul să pătrundă sensul structurii de bază a unor fenomene
lingvistice, prin conlucrarea celor două sisteme de semnalizare: al cuvintelor şi al imaginilor,
le permite să se ridice la nivelul unei activităţi euristice. Pentru a nu face din demonstraţie un
instrument de accentuare a descriptivismului şi a pasivismului în învăţământ, metoda trebuia
să pună accentul nu pe imprimarea pasivă a imaginilor schematice, ci pe implicarea elevilor în
prelucrarea datelor sensibile, în antrenarea acestora în demonstraţie, pentru a-i face să fie în
măsură să sugereze operaţiile cu ajutorul cărora se ajunge la elaborarea noţiunilor, să deplaseze
accentul de pe momentul perceptiv pe cel raţional.
Metoda demonstraţiei are câmp larg de utilizare în procesul didactic al înţelegerii specificului
fiecărei propoziţii secundare din cadrul frazei. Procedeul frecvent folosit este expansiunea şi
contragerea.
Gama exerciţiilor este extrem de variată şi de nuanţată. Astfel, după funcţiile îndeplinite,
acestea pot fi: introductive, de bază, de creaţie, reproductive, de operaţionalizare, de dezvoltare,
de aplicare, extensive, paralele, operatorii, structurale, de evaluare, corective. În raport cu alte
criterii pot fi: individuale, de echipă, colective, frontale sau orale, scrise, practice şi combinate.
Se vorbeşte şi despre exerciţii în întregime dirijate, semidirijate, autodirijate sau libere.
Precizăm că prin toate aceste tipuri de exerciţii se poate studia limba în şcoală. În acest proces,
metoda învăţării prin exerciţii constă, în esenţă, în efectuarea de acţiuni repetate de către elevi
pentru aplicarea cunoştinţelor teoretice de limbă în acul viu al vorbirii lor.
a) tradiţionale:
1. de intepretare a unui material dat, apelându-se la naliza gramaticală
2. de grupare
3. de motivare
4. de diferenţiere
5. de intervenţie într-un material
6. de exemplificare-liberă sau dipă repere date
Grupa a II- a
CHIȚAC NICOLAIE-MARIUS
CIORNEI FLORIN
1. de substituţie
2. de transformare prin modificări structurale, prin adiţionare, prin reducere
3. prin generarea unei structuri noi din două sau mai multe structuri date
4. de repetiţie
INSTRUIREA PROGRAMATĂ
Mai degrabă procedeu de lucru decât metodă didactică, instruirea programată84 cuprinde o
înlănţuire de algoritmi, dar şi probleme de rezolvat prezentate preponderent în formă
verbală, dar şi cu includerea unor aspecte intuitive. Procedeul a fost „brevetat” de psihologul
american B.F.Skinner, imediat după 1950. el demonstrază că eficienţa învăţării este
determinată de organizarea condiţiilor de întărire în care învaţă elevii. Cu cât întărirea-
pozitivă sau negativă- unui răspuns dat de elev este mai operativă, cu atât feed-back-ul este
mai rapid şi elevul îşi va controla mai mult efortul prin confirmarea sau infirmarea unor
acţiuni.
Se realizează printr-un set de principii, mai importante fiind: principiul paşilor mici şi al
progresului gradat, principiul răspunsului efectiv, principiul confirmării imediate a
răspunsului, principiul respectării ritmului individual de studiu, principiul reuşitei sau al
răspunsurilor corecte.
Grupa a II- a
CHIȚAC NICOLAIE-MARIUS
CIORNEI FLORIN