DESTINUL

S-au prins cifrele-n horă mare

În luna lui august, în vară,
Cu unu, cu nouă şi doi de şapte
Destinul a bătut la poartă
Şi-n dar, un fiu îmi dete.
(Era 1977, în 5 a lui Gustar).
Cifrele au tot dansat în horă
În ordinea lor firească.
Dar chiar de-n paşi s-au încurcat,
Dansul ameţitor al vieţii
Curgea, când lin, când zbuciumat, LIVIA
Nici gând n-avea să stea.
Timpul, ceasul rău aduse, SPIŢĂ
Când nu s-a mai putut face hora,
Când doi şi cinci se depărtară
În dans fiind şi doi de zero.
(Era 2005, zi de 6 în Mărţişor).
Ştiinţa n-a aflat motivul
Şi nici n-a dezlegat misterul.
Destinul însă a bătut la poartă
Şi darul dat mi l-a luat.
LIVIA SPIŢĂ
 CUPRINS
Rugǎ 4
Mǎ plimb la braţ cu - absenţa ta 6
La mulţi ani, bǎiatule ! 8
Mereu mi-e dor 10
Visul 12
Prinţesa lui Dǎnuţ 14
De ce ?
16
Am plǎtit 18
Buna mea 20
Ce-i timpul? 22
Să mă ierţi, puiule! 24
Picătura mea de bucurie 26
Dorinţa
28
Amintiri 32
Crăciun 2008 34
Azi 36
Perseverenţă 38
Iubirea mamei 42
Demult
44
De sărbători 46
14 februarie 2009 48
Dor de Dan 50
Dor de mine 52
Norul 54
Vă iubesc, puii mei! 56
N-ai dreptul! 58
5 August 2009 60
5 August 2003 62
Să ningă! 64
Existenţa 66
Căutări şi dezamăgiri 68
Tehnoredactare şi corecturǎ - prof. Mihaela Trecătoarele iubiri 70
Avertisment 72
Trandafir A fost odată…..un pământean 74
Traducere în limba turcă – Urfet Mocanu Pentru Veşnicie 76
Graficǎ - prof. Rodica Iconaru Onomastica 78
Gânduri de toamnǎ 80
Sfârşit de vacanţe 82
În zadar
84
Kǎtuş 86
Eternul noiembrie 88
Sǎ nu râvneşti, strǎine ! 90
Poarta cu amintiri 92
Blestem 94
“ De câte ori în viaţa mea, vrând -
nevrând, am aşezat în acelaşi fel o mascǎ
ingenioasǎ pe chipul groazei, pe chipul
iubirii, pe chipul virtuţii, pe chipul
suferinţei, fǎcând astfel suportabilǎ viaţa!
”

(Kazantzakis)

BLESTEM
Dacă om a fost acela
ce şi-a dorit să te răpună,
durerea să ne-o pună-n viaţă,
să-i fie sufletul de iască.
95
Mai stau o clipă, mai aşteaptă,
Dar chipul drag nu se arată.
Doar frunza vântul o sărută
Şi apa clipoceşte-n şoapte
Ca să-i înveţe sensul pentru niciodată.

Şi să-şi dorească, cu ardoare,

ca strop de apă să-l atingă,
căzut din cioc de rândunică,
dar foc să-i dea, în fiece clipă.

Să vrea să strige, să nu poată,

să ţipe, dar nimeni să-l audă,
să strângă-n mână amintirea
şi ea doar cioburi să se facă.

Făptura zdrenţe să-i ajungă,

să bântuie în nopţi de groază
şi să-şi dorească-n orice clipă
să nu mai fie , dar să simtă
durerea ce-o avem în viaţă.
 în dimensiunea sa pământeană. El va fi, cu sau fără voia
şi prezenţa mea.
În trecut însă, am o chemare permanentă pentru
că acolo sunt toate culorile vieţii mele, pierdute în 6
martie 2005, odată cu trecerea în nefiinţă a lui Dan,
întâiul meu născut.
Am rămas într-un prezent alb-negru. Pagina
jurnalului şi pana de scris mi-au fost mereu aproape, mi-
au ştiut clipa şi m-au ajutat să vărs pocalul neputinţei,
al durerii, revoltei şi dorului.
Când toate laolaltă nu mai încăpeau în mine, am
scris pentru semenii mei, certându-i că nu preţuiesc ce
Dumnezeu le-a dat şi că sunt mereu nemulţumiţi. De
cele mai multe ori, cuvintele mele s-au izbit de ziduri şi
n-au avut ecou în suflete. Fiecare are adevărul lui iar
empatia este perfectă doar în a fi mimată.
Când dorul m-a copleşit, am alergat la sipetul cu
amintiri, ca să-mi găsesc culorile şi să îmbrac cu ele
clipele.
Pentru toate zbaterile sufletului meu am căutat o
exprimare pe puterea minţii mele, care să fie mărturie
pentru orice pământean ce ar putea trece printr-o
experienţă soră cu a noastră.
Să-i fie toiag de sprijin şi balsam pentru suflet!

94
înv. Spiţǎ Livia
6 februarie 2010
CUVÂNT ÎNAINTE

Am încercat să umplu prezentul timpului meu

până la sufocare, să înmulţesc talanţii ce Domnul mi-i
dete pentru această lume. Şi toate acestea le-am făcut
pentru a închide uşa spre trecutul timpului meu, căci în
privinţa viitorului, pot spune că mă preocupă prea puţin
 4
RUGĂ Un vânt turbat, venit de nicăieri,
A ciocănit la poartă ieri.
Acum, ea scârţâie neputincioasă:
Doamne, trimite caii
“ Oare nu-i nimeni acasă
să-mi aducă drumul
Să-i audă tânguirea,
şi ziua durerii
Să-i mângâie amintirea?”
să-şi găsească amurgul!
Să aflu hotarul
Dănuţ n-a mai venit din altă vară,
ce lumi desparte
Căci a plecat în veşnicie.
şi să trec pragul
Bunicii se gândiră dară,
în Eternitate.
Şi, fără să-şi ia vreo povară,
Să descopăr aştrii
Cu mâna goală, goluţă, hotărâră
ce-mi poartă amintirile,
Să plece-ntr-aceeaşi drumeţie.
să pătrund în timpuri,
să-mi îmblânzesc dorurile.
Aleea curţii s-a topit de dor.
Doamne, trimite clipa
A numărat paşi…sute, sute.
care-a zidit de veacuri,
Nu mai e nimeni în pridvor
să-mi arate făptura
Tânguirile să i le asculte.
plecată-n neanturi!
Aşteaptă , cu sufletul de piatră,
Doamne, dă-mi puterea
Un pas de stăpân, acel de altădată.
să-mi potolesc firea,
să nu se sfarme-n durere
Şi curtea stă încremenită-n amintiri.
când gândul o chinuie!
Ce hohotea de râs odată,
Doamne, dă-mi înţelepciunea
Când gardul s-aţinea şi el
ca să-mi accept drumul,
Să nu se verse-n stradă
umple-mă de nădejdea
Veselia şi larma de joacă
că-mi împlinesc destinul!
Şi a prichindeilor ceată.
Se-ntreabă vântul printre sălcii:
“ Ce dor adânc cuprinse oare
Cele două făpturi ce vin şi pleacă?”
 93

POARTA CU AMINTIRI 92
Strada Fagăraş, nr. 6
Brăila

A ruginit în aşteptare
Poarta de la casa bunicilor.
Cândva n-avea ascultare
Decât de mâna picilor,
Veniţi fuguţa, la chemare,
Să se joace cât era ziua de mare.
Nepotul Dan îi aduna în cerc
La groapa de nisip, lângă canal,
Ţip de durere, dar încerc
S-aduc amintirile la mal
Şi să clădesc, încet, încet,
Jocul lor, de care n-au habar.
Şi casa albă şi-a vătămat
Un şold, de bătrâneţe.
Pălăria din tablă i s-a stricat,
Pe geamuri i s-a aşezat tristeţe
Şi un păianjen şi-a ţesut pânza
În colţul prăfuit, de la perete.
Rândunica nu s-a întors încă,
Căci s-ar istovi de sete.
Băncuţa din curte e singură,
De bătrâneţe i s-a brăzdat o scândură.
Şopteşte tristă floarea neudată,
Cu ochii agăţaţi la poartă.
 5
6

MĂ PLIMB LA BRAŢ CU ABSENŢA TA

Covor de frunze pune toamna,

Un lăvicer pe care nu-ndrăznesc să calc.
Mă plimb pe aceleaşi drumuri ale minţii
La braţ , mereu, cu absenţa ta.

Şi drumul meu se prăfuieşte des.

Încerc să şterg tot colbul ce se pune
Pe amintirile cele mai dragi,
Pe chipul tău iubit, copile!

Aici, cu mine, sprijin şi nădejde,

E tot absenţa ta şi merg la pas
Cu ea pe drumurile mele,
Pânǎ s-ajung la Marele Popas.
 91
90

SĂ NU RÂVNEŞTI, STRĂINE!

Un strugure de-aş fi în via toamnei,

să nu râvneşti din mine must să faci,
oricât de coapte boabele-ar părea să fie,
durere doar vor picura din teasc.

Şi n-ai dori ca-n zile de Crăciun,

când musafiri vor curge-n casa ta,
să torni, cu dărnicie, din clondir,
licoarea ce tristeţe le va da.

Să nu râvneşti la tihna-mi aparentă

pe care deseori doreşti s-o-mbraci,
să mulţumeşti Destinului, să-ţi placă
de viaţa ta, străin pribeag!

Căci nuca, chiar de-i poleită,

tot nucă se numeşte la final,
iar tu, de-ar fi să stăpâneşti Pământul,
cu siguranţă vei rǎmâne - un pământean.

SĂ NU RÂVNEŞTI!
 7
LA MULŢI ANI, BĂIATULE!
5 august 2007
pentru Dănuţ, de ziua lui
În timpul planetei Pământ
E ziua ta aniversară.
Treizeci de ani ai fi împlinit
În acestă fierbinte vară,
Când încă eşti de negăsit.
Mormântul ce-ţi ascunde trupul
Puţin şi chinuit de boală,
Aşteaptă clipa-n care vântul
Îi va săruta piatra funerară,
Încercând să-şi potolească plânsul.
8
Şi să-i aduc în casa cu amintiri,
Să caut doruri atârnate-n tinzi
Şi bucurii pierdute-n ceaţă
Şi să-nvelesc pe cel făr` de speranţă.
Fă-mă, Vânt, şuviţă din fuiorul tău
Şi lasă-mă să-ţi îmblânzesc turbarea
Când te apropii de un mare hău
Şi-acolo, sigur, să-mi îngrop Durerea.
Un dor de drum m-apasă şi mă cheamă.
Mă-nvăluie speranţa că am să găsesc
În casa lui Brumar, pe-alei de toamnă,
Răspunsul la-ntrebarea despre vieţi.

Aduce-n plicul obosit de drum,

Îngălbenit de timp şi soare,
Urări străine pentru pământeni,
Ţesute-n dor şi-s toate -acum
De la amicii buni, de la Kătuş şi de la noi.
 Sperând că vei avea şi alte toamne,
La raza soarelui chiar încercai să râzi.

O, Toamnă, dă-mi nădejdea frunzei

Că mugure va fi tot ea
Când primăvara va lovi din palme
Şi-n verde-l va-mbrăca pe ram.

Ia-mă cu tine, Toamnă târzie,

S-atârn durere-n ramurile pustii,
Să plâng cu păsările care pleacă-n
Lungi şi obositoare drumeţii.

Fă-mă, Toamnă, picătura ta de ploaie

Ca să-ţi sporesc cu lacrimi apa
Şi lasă-mă să cad pe-alei de piatră
Să caut paşii celor rătăciţi în noapte.
89
88
ETERNUL NOIEMBRIE

Noiembrie mă biciuie cu ploi de toamnă

Şi timpul plânge-n frunze ruginii.
Durerea picură apăsătoare clipe
Din geana cerului etern.

În prag soseşte toamna de demult

Când ultimi paşi făceam spre-o bancă
Şi gânduri triste ne învăluiau pe rând
Şi frunzele cădeau alene spre pământ.

Te văd acolo-mpuţinat de boală,

Chircit pe banca din parcare,
 născut demult, în miez de vară,
când luna lui Gustar, cu grabă,
atârnă roşu-n boabele de struguri,
când pepenii se crapă de căldură
şi zeama dulce-nnebuneşte albina.

Mereu mi-e dor să te cuprind în braţe,

să-ţi simt fiinţa de copil pribeag,
dar doritor să se-ntoarc-acasă
când Dunărea - şi revarsă peştii
în plasa nedibaciului pescar
ce de plăcere stă pe malul apei.

Mereu mi-e dor să-mi împlinesc un vis,

să te alint şi să-ţi mai spun Nu-mi pasă
că n-am ce pune într-o zi pe masă,
dar fericit-aş fi să ştiu
că eşti din nou acasă
şi niciodată lacăt n-am la uşă.

Mereu mi-e dor şi m-amăgesc

când trenul stă şi fluieră în gară
şi timpu-ncep să-l socotesc,
să ştiu că-i clipa să mă pregătesc
să-ţi aud paşii grăbiţi pe scară
şi uşa casei noastre să-ţi deschid.

9
MEREU MI-E DOR............. 10

Mereu mi-e dor de chipul tău frumos,

 KĂTUŞ
pentru Alex Cătălin,
mezinul nostru

Copil zglobiu, cu ochi ca mura

ce dă în copt pe stânca verii,
cu zâmbet veşnic atârnat în colţul gurii,
chiar dacă sufletul ţi se frământă,
ca marea speriată de furtună.

Eşti dar din Ceruri, ce-ai venit

ca să ne alini la timp durerea,
când viaţa, din senin, s-a frânt
şi nu ştiam cum să-i oprim căderea,
când clipa bucuriei s-a umbrit.

Cu nume jucăuş te-am alintat

ca să fii unic, bucuria noastră,
nici n-am gândit că-n el am adunat
clipe zglobii, frumoase amintiri ce poartă
durere, bucurie şi speranţă.

87 86

Mereu mi-e dor să te găsesc în prag,

să te cuprind în fapt de seară,
să te aduc în visul meu hoinar
şi să te ţin o noapte-ntreagă
la sfat, aşa ca altădat`.
Mereu mi-e dor..................
VISUL
E februarie şi iarna încă doarme
Pe florile de la balcon.
Privesc lumina candelei şi chipul
Din poza înrămată, chipul tău.

Adorm cu ochii agăţaţi la tine

Şi simt în noapte mâini ce strâng
Firavul trup de mamă-ndurerată,
Cu doruri însetate de amurg.

Încerc grăbită, fără să am frică,

Să prind acele mâini ce umerii îmi ţin,
Şi mâinile se lasă prinse
Şi-ncerc un chip să desluşesc-apoi.

Dar m-am trezit în parc, pe-o bancă,

În braţe doar un snop de oase-aveam
Şi plină de uimire şi tristeţe
Priveam spre aleea parcului, în van.

Deodată, chipul tău apare,

Frumos, ca-n anii de liceu.
Plecai-apoi, uitându-te spre mine,
Zâmbeai, mă salutai, plecai.

Am înţeles mesajul tău, venit

La timpul când mă sufoca durerea.
Şi gândul obosise să se-ntrebe:
11 „De ce băiatul meu şi de ce eu?”
12
 În zadar....................

Am căutat în buzunarul timpului

o clipă rătăcită-n Univers,
cu gând, să picure în Toamnă
speranţa revenirii pe Pământ
a fiului pierdut în Infinit.

Atârnă-n zdrenţe suferinţa noastră

în astă toamnă parcă mai străină
şi hăuri se deschid în vise,
şi-i tot mai nepătruns abisul
şi vântul rece ne dezmiardă-n palme.

Durerea sapă încontinuu

şi-i prea puţină bucuria
spre-a umple şanţurile dramei
sau spre a ne pune măcar masca
în această străină toamnă.

85 84
 Am priceput că ai lăsat aici, PRINŢESA LUI DĂNUŢ
Pământului, ce-i datorai, de fapt,
Materia din care ai avut 5 august 2002
O casă pentru sufletul astral.

Am priceput că ai plecat la stele Într-o caldă vară

Şi-acolo te-oi găsi când voi veni În august era,
Şi eu, ca să mă joc cu ele Când vacanţele
Şi să te am alături, în vecii. Plesneau de bucurie,
A venit o fată.
Ana o chema
Şi prinţesa blondă
I se mai spunea.
Cu ochii ca marea,
Cu părul de spice,
La glezna de căprioară
Şi un soare avea.
Dănuţ o iubea
Orice s-ar spune,
Dar îngerii din ceruri
S-au grăbit să-l ia.
Prinţesa Ana
A plâns de durere
Până când uitarea
S-a-ndurat a se aşterne.
Durerea se-nchide
În sipete de vorbe
Şi viaţa reîncepe
Şi pentru prinţesele blonde.

13 14
 83

SFÂRŞIT DE VACANŢE

Când se sfârşesc vacanţele

Se-nchide timpul aşteptării.
Pe rafturi rămân dorinţele,
De strajă, la gândul amintirii.

Cărările se-ntorc din pribegie

Şi-aduc mai multe doruri în pridvor,
Căci n-au aflat nimic din veşnicie
Şi n-au găsit răspunsuri la-ntrebări.

Se-adun-acasă, pân` la sufocare,

Gânduri de dor şi vise sparte
S-aştepte, în zadar, alte vacanţe
Să le-mplinească clipa reîntâlnirii.
82 15
DE CE?

Am găsit în desaga primăverii

Un ghiocel gingaş şi-o viorea
Şi verde pentru pletele pădurii,
Un sunet pentru a putea cânta
Privighetoarea-n miezul nopţii,
Când mugurele, floarea o năştea.

În coşul verii se adună floarea

Cireşilor, ce fructe -au încărcat
Şi boabele din spicele câmpiei
Şi macii ce i-a năpădit ruşinea
Că vântul, încă, nu i-a sărutat
Nici astăzi, şi deja s-a-ntunecat.

Poverile se duc pe drumul toamnei,

S-adună holda bob cu bob,
Şi gem hambarele băniei
Şi sacii s-au umplut de rod.
Bruma s-aşază pe câmpie
Şi plânge puiul prepeliţei cel nărod.

Când munţii-mbracă haina albă

Şi-aştepţi Crăciunul lângă foc,
Un brad împodobit , în grabă,
I-aduce- acasă, cu noroc,
Pe toţi pribegii, ca-ntr-o taină
Şi totul pare ca-ntr-un joc.
16
81

GÂNDURI DE TOAMNĂ

Perele din livada bunicii

S-au colorat cu galben de soare,
Şi merele-şi pun, cam grăbite,
Un roşu-n obrazul de mere.

Grămada de boabe de struguri

Aleargă să prindă culoarea,
Porumbul din lanuri, pe câmpuri,
Se uscǎ de dorul de vară.

Toamna-ţi aduce bunătate

Cu daruri ce-ncântă hambarul,
Se-adună bucate-n panere
De n-o mai fi loc până la anul.

Caut cu ochii mărul fermecat

Să-l dau în dar băiatului plecat,
Când va sosi în visul meu,
În trecere, de pe Tărâmul Celălalt.

Să afle că a mai sosit o toamnă,

Că timpul curge înspre iarnă,
 Că strâng cu grijă orice clipă
Şi că nu uit ca să adun anii.

80

Când toate curg ca la-nceput:

Copil şi tată şi-apoi bunic
Şi vară, toamnă, iarnă grea,
Cu primăvara după ea,
Mă-ntreb de ce în viaţa mea,
Cineva a încălcat regula?

17
AM PLĂTIT.........

Pentru talantul pus la păstrare,

Căci am gândit că nu-i de folos
Să-mi silesc semenii la ascultare,
Dacă n-au chemare pentru Hristos,
Am plătit........

Pentru că văduvei n-am dat bănuţul

 La ceas de rugăciune-n templu,
Căci am simţit că-mi urmărea şi gândul,
Cu siguranţă-mi savura necazul!
Am plătit...........

Când pe vrăjmaş l-a prins necazul

M-am bucurat, în fapt de seară,
Gândind că poate era timpul
Să simtă şi să creadă!
Am plătit........

Pentru minciuna salvatoare

Şi clevetirea fără de folos,
Eliberate-n clipe de-apăsare
Şi duse-n zvonuri de prisos,
Am plătit........

Am plătit.........,
Căci ochiul cerului s-a-nchis,
Când călătorul rătăcit pe cale
La uşa casei mele s-a oprit,
Cerşind popas şi alinare.

18

79

ONOMASTICA
 pentru Ana-Maria Când cel sărman se învelea în sac.

Am plătit destul şi fără de scăpare.

E Sf. Mărie şi e miez de vară. Cât Faraonul Egiptului am dat.
Cerul şi-a pus broboadă azurie. Mai mult decât un pământean oarecare,
Soarele se grăbeşte să scrie Am dat pe Dan, întâiul meu băiat.
Urări de bine pentru Ana.
Un muritor de rând, ca mine,
S-au adunat pescăruşii, Învinuit de încălcarea legilor divine,
În cioc să-i aducă Marea, Cum răscumpărare să obţin aş fi putut
Gingaşa floare de Nu -mă-uita Pentru întâiul meu născut?
Îşi şterge lacrima cu poala petalei.
Am plătit........
Pe-un ciob de vară se-odihneşte
Urarea lui Dǎnuţ, uitată
Şi-agăţată-n file triste
De-albume vechi şi prăfuite.

78 19
Si hrană a găsit orfanul, BUNA MEA
Căci singură, pâinea n-am mâncat. 13 august 2007
Şi hainele nu le-am ţinut în cufăr
 Şi scoate din minţi trecătorii.
În căsuţa de pe dealul fără nume, Trecătorii şi ei
Ce-avea cuşma din şindrilă înnegrită, Sunt o realitate
Cu ochi de geam deschis spre soare, Pentru puţine clipe,
Stătea acolo, buna mea iubită. Nu pentru Veşnicie.

La câtă şcoală a făcut,

Nu-şi putea număra nici anii.
Alfabetul nu l-a ştiut,
Dar multă înţelepciune a avut.

A fost făptura care m-a-nţeles

Şi m-a iubit deopotrivă.
Mi-a dăruit din plin ce am mai bun
Şi n-a fost clipă ca regretul s-o cuprindă.

S-a dus pe drumul nemuririi

Când pântecele-mi zămislea copilul.
Am plâns...... şi-n casa amintirii
Timpul, cu greu, a pus aleanul.

De-ai fi trăit tu, Buna mea....,

Ce mult mi-ai fi înţeles Durerea
Când Moartea mi-a strivit Iubirea
Şi fiul drag mi-a fost răpit la Cer.

20
77
Furia se-nfinge-n asfalturi Decembrie 2009
 Motto : Găseşte-l şi iubeşte-l pentru mine,
„ Poate că el a fost despărţit de tine, pentru o vreme, Spune-i poveşti frumoase despre noi,
tocmai ca să-l ai pentru veşnicie”
Învaţă-l să ne ţină minte
Epistola lui Pavel către Filimon
Să creadă-n clipa vieţii de apoi.
PENTRU VEŞNICIE

E luna lui Undrea

Şi plouă ca-n vară.
Într-un cotlon de viaţă
M-ascund de mine
S-ascult Marea Tăcere,
Să ştiu de tine.
Absenţa ta curge
Neliniştită-n noapte,
Gândul pribegeşte,
Tristeţea mi-e-ostenită
De nici nu poate
Să mai plece
Şi-n sufletu-mi
Adânc se cuibăreşte.
Domnul, pentu o vreme,
Te-a despărţit de mine
Tocmai să te păstreze
Pentru veşnicii, dar oare
Ne-om întâlni, copile?
Şi totuşi, lipsa ta
E unica realitate.
Ţipă şi piatra sub pasu-mi,
De jale, de dor, de tristeţi.

76 21
 CE-I TIMPUL? 22
Decembrie 2008

Felia timpului-a rămas pe masă

Şi cineva muşca din ea cu voluptate
Dorind să facă multe dintr-odată,
Dar s-a înecat şi clipa s-a oprit.
Pentru rămaşii-n aşteptare
Timpul a dus cu picătura
Viaţa, cu siguranţă, spre apus.
S-a-nchis apoi, în gândul încercării
De-a crede că va fi mai mult.
Se zbate neputinţa-n colivie,
Dorul chircit la uşa Disperării
Cerşeşte mila Sfântului de Sus
Să spargă dogma existenţei,
Dincolo de Taine să pătrund,
Să prind lumina-n înţelesuri
Să ştiu ce-i timpul, să-l ascult.
 75
A FOST ODATĂ….. UN PĂMÂNTEAN

O bucăţică de Rău
Se hlizeşte la Soare.
De fapt este un om
Cu inima la picioare.
Un ciob care-a uitat, se pare,
Ce vas fusese cândva,
Când Olarul, cu migală,
Şi multă trudă îl făcea
Cu gând de-a fi mereu
Plin cu licori sacre.
Dar vasul s-a stricat,
Căzând din Preaînalturi
Unde, prin vorbe goale,
Chiar el s-a aşezat.
Cine-l mai poate face
Pe vas din cioburi rele,
Ce sfidează natura
Şi nu cred în mistere?
Din şanţul moralei
Nimeni nu-l va scoate
Să-l pună-n înalturi
Unde a fost cândva.
Se va pierde-n tină
Şi nici n-o mai putea,
De lacrimi şi obidă
La soare-a se uita.

74 23
 24

SĂ MĂ IERŢI, PUIULE!

Pentru fiii mei, Dan şi Alex Cătălin

Să mă ierţi, puiule,
căci te-am certat odată
pentru o lecţie neînvăţată
sau pentru un desen nereuşit!
Îţi cer iertare, pentru că,
în tinereţe, n-am ştiut
uşa inimii să-ţi deschid
spre comunicare!
Pentru că n-ai iubit regula
şi te-am forţat la ascultare,
pentru că a trecut timpul
şi încă sunt în aşteptare
să-ţi dau acea îmbrăţişare,
după care tânjesc demult!
Să mă ierţi, puiule,
în ajun de sărbătoare!
 73 72

AVERTISMENT

De s-ar supăra munţii

Şi-ar dori a pleca,
Copacii vor îngenunchea
Răpuşi de durere.
Pâraiele şi-or pierde
Albia săpată-n stâncă,
Izvorul va vărsa îndată
Apa din adâncuri.
Dealurile n-or putea
Să care munţii-n spinare
Şi cu toţii vor cădea
Pe câmpia făr' de hotare.
Pământul va fi iară
O felie de lut pe ape,
Ca atunci când Dumnezeu,
Coborând din Preaînalturi,
Ne-a modelat ca sfinte vase,
În care a pus suflete.
Va aştepta bătrâna planetă
Pân' ce Creatorul va afla,
În ale Universului laboratoare
Cum viaţa ne-o va da,
Dac-am mai merita!
 25
PICĂTURA MEA DE BUCURIE 26
Pentru Alex Cătălin

Din geana timpului

Curg clipe, una câte una.
Nehotărâte şi timide,
ele se-adună în căuşul vieţii
şi-ţi dau speranţa
de mult mai mult sau ....
de puţin.
Mă mulţumesc să am,
măcar, pe una dintre ele,
ce poartă zurgălăii vocii tale.
Şi sufletu-mi dospeşte –n tihnă,
şi inima nu-mi sună a alarmă,
şi orice lucru mai uşor îmi pare,
ca o joacă.
Şi timpu-i plin,
şi glasu-i vesel,
şi oamenii-s frumoşi,
ca-n sărbătoare.
Şi floarea râde la fereastră,
că-i încă Soare.
Mă mulţumesc să am,
măcar, pe una dintre ele,
căci tu eşti
picătura mea de bucurie,
şi-i acea clipă
şi-mi ajunge.
 71
70

TRECĂTOARELE IUBIRI
pentru Anna
Mateiciuc
Noiembrie 2009

Toamna stă pe prispă, la soare,

În curte, vara se îneacă-n culoare
Pomii livezii lui Brumărel
Oftează goliţi de podoabe.

Anna, copilul plăcut mie,

E tristă şi pare-nchisă-n colivie.
Iubirea i-a plecat departe,
Plânge cu lacrimi albastre.

Sufletu-i atârnă-n fire

Nevăzute de iubire,
Pierdută-n toamna târzie
Şi-agăţată-ntr-o fotografie.

Timpul de mâine-i va pune

Uitarea-n perdele, pe suflet.
Şi ochii-i de peruzele
Vor străluci la soarele verii.
 Mult mi-aş dori să stau la ţărm de mare
Într-o căsuţă albă, cocoţată-n stânci,
Pe-o insulă ca cele din Egee
Şi-n zare să citesc iluzii
Şi să nu ştiu de-i cer sau ape.

Să mă-ncălzească Soarele amiezii

La orizont, să-mi deruleze chipuri şi-ntâmplări,
S-ascult, în vuietul de valuri,
Cum ţipă pescăruşii călători
Şi de urât, doar amintirile să-mi ţină.

Iar în amurg, s-aud cum marea bate

Cu valuri la oblonul casei mele.
Mă cheamă Soarele , căci pleacă
Spre alt tărâm să-l lumineze
Şi eu încă nu i-am scris mesajul.

Dar el, la ţărm, a-ntârziat,

Jucându-se c-un chip frumos,
Dorind a nu fi şantajat,
Ca veşti s-aducă-n zori din Neant,
Căci doar Pământu-i călător.

27
28
DORINŢA
Insula Inros ( Insula Vânturilor)
Turcia –august 2008 Aceeaşi linişte şi împietrire-n stihuri
 La Mănăstirea Radu Vodă am găsit.
Parcă visez, cât mă rugam cu lacrimi
Şi cât credeam că nu ne-i părăsi.
Şi oamenii-au uitat cu totul
C-ai fost cu ei pe-aceste căi.
Am aşteptat o mână-ntinsă,
O clipă de-amintiri adusă-n dar.
Am tot sperat pân-a plecat trenul....
Credeam că cineva şi-a amintit
De ziua ta şi-mi va aduce-o floare
Şi un regret ca să le duc la cimitir.
Bisericuţa din vecini şi-a zăvorât şi poarta.
69
CĂUTĂRI ŞI DEZAMĂGIRI
Reproşurile-au zidit un munte
Punând pe dacă la intrare.
În faţă nu am urmă de cărare
Şi-n niciun chip nu pot scăpa de ele.
În hăul verii am plecat pe drumuri
Bătute cu pavaj de amintiri,
Să caut urmele lăsate-n timpuri
Pe o alee, pe băncuţe, pe clădiri.
Căsuţa de la Colţea, cu tristeţi, există.
Şi-asta-ntrece orice mărturii.
Fereastra însă s-a-nnoit cu gratii
Şi-i făr' de flori şi-i mai străină-acum.
Aş vrea să intru între ziduri,
Să caut urme de-adevăr,
S-apari pe-o dâră de lumină
Şi ochii s-o soarbă cu dor!
Un lacăt stă de veghe şi-i destul.
Nici n-am putut aprinde-o lumânare
La locul de popas şi amintiri.
Calea Unirii curge-n cârduri
De mii de oameni şi maşini.
Câţi paşi făcut-am în trecute timpuri!
Popasuri, zeci au fost la rugăciuni,
Pe la altarele care-mi ieşeau în cale.
68
 Türkiye Cumhurieti-ağustos 2008

Deniz kenarînda yaşamak çok isterdim

Kaya üstünde, beyaz bir küçuk evde,
Ege Denizin adalarindakileri gibi
Ufuklarda hayal kurmuk okuyup
Gökyüzü veya su olmasini bilmeden,

Ögleyin Güneşi beni îsîtsîn,

Çevrende şekinler, buluşmalar geçiyor,
Yolcu martî kuşlarîn selerini,
Talazî uğultuğunu' dan sesleyerek,
Çan sikîsidan, hatîrlar unutulmasîn.

Günbatimda , deniz seslerini işideyim,

Talazlar evimin panjurlarinda olsun,
Beni çarîyor Güneş, çunkü gidiyor,
Diğer yerleri îşîklamak üzere
Fakat ben, mesajîmî yazmadîm,

Ancak O, deniz kenarînda, geçi kaldi

Güzel bir kişiyle oynayarak,
Şantaj olmamasini istemeyarek,
Şafak sökerken Boşluctan haber getirsinâ
Mademki Dünya sahdece yolcudur.

29
INROS ADASI 30
 EXISTENŢA

Fii fericit că-ncepe o nouă zi,

Căci soarele e tot pe cer, la locul lui!
Filmul de azi e ca şi cel de ieri.
N-ar trebui să ceri mai mult de-atât!

Izvorul îţi dă încă apa.

Grâul, pe câmp, promite pâinea.
Firul de iarbă îşi trăieşte dorul
Când, vara, îl sărută norul.

Pădurea se înalţă şi acum, iată,

Pe chipul muntelui de piatră.
Copiii tăi îţi mai spun mamă,
Părinţii te aşteaptă în toiag la poartă
Şi pomul din livadă a dat roadă.

Pământul, bătrâna planetă,

Rondul făr' de greş şi-l face.
Ajut-o să fie iertată
De grelele noastre păcate.
Îţi este de-ajuns să fii fericit!

67
66
 AMINTIRI

„A nins acasă mult şi bine.”

Îmi scrie sora-ntr-o scrisoare.
Nămeţii sunt înalţi cât gardul,
Troienile - au închis cărarea
Spre codrul din apropiere.
În vatra casei din bătrâni,
Focul din vreascuri joacă-n flăcări
Şi pe pereţii coşcoviţi de ani
Dansează umbrele-n înţelesuri.
O mamă-şi scaldă pruncu-n
Albioară şi i-e teamă,
Căci singură o face
Şi e chiar prima oară.
Un ţânc în roşu-ncotoşmănat
Aleargă prin zăpadă şi-i distrat.
Tata-l va duce să-i arate
Un pod de gheaţă, făurit
De gerul iernii ce Dunărea a-nţepenit.
Pod pe care şi el l-a traversat
Cu prietenii din copilărie.
.........Ce lucru minunat!
Piciul e tare încântat.
Se nasc imagini şi s-arată
O viaţă, care-a fost cândva
Şi, care, sigur n-o să vie.
Focul încet se stinge-n vatră,
Imaginea se arde-n suflet.
A fost odată...
31
32
 SĂ NINGĂ!

Să ningă în iarnă, cu fulgi de zăpadă,

S-acopere Terra, ca-ntr-un vis etern,
Să credem că suntem cu toţii
Cei ieri plecaţi şi cei de azi!

Să ningă-n primăvara asta,

Cu albele flori din cireş
Şi-n puritatea din livadă
Să ne-ntâlnim în ritm de vals!

Să ningă-n vară, cu lumina albă

A soarelui din luna lui gustar,
Iubit de fete cu cosiţe blonde,
Dorit de-o clipă ce te-aşteaptă-n prag.

Să ningă-n toamnă, cu frunze-uscate

De dorul verii care a plecat,
Şi doar cu iluzii hrănite.
Minţite că-s păsări ce zboară
Mereu spre pământ, nu şi-n cer.

65
64 33
CRĂCIUN 2008

Dă-n clocot azi cazanul bucuriei.

Răzbat zvonuri de sănii şi răgete de reni,
Se sparg baloanele prieteniei
Şi vine, iarăşi, moş Crăciun.
E personajul timpului acesta
Şi-i mult dorit de pământeni.
Da-n umbra darurilor multe,
Abia de se zăreşte ieslea
Şi Pruncul pare c-a venit
Ca să troneze-un altul.
Zurgălăi de vorbe goale
Sună la timp de sărbătoare.
Se ţes perdele peste adevăruri
Zidite-n cărţile din templuri.
Puţini sunt cei care le-ascultă
Când, bucuria zgomotoasă-n pieţe
Adună mii de gură cască.
Nu pot decăt să spun că-mi place
Să intru-n jocul lor nebun,
Dar, fără să gândesc că peste noapte
Actor devin pe scena vieţii acum.
Zic ochiului să vadă,
Spun gurii să vorbească,
E mascarada timpului prezent.
S-aplaudăm, dar să rămânem
Martori ai veacului de viespi,
Care, de dragul bâzâitului din stupi,
Demult uitară cum se face mierea.
34
63

5 AUGUST 2003

„E ziua mea şi voi veni acasă

Cu Giani, Adriana, chiar şi Ana.
Vreau să petrec o seară la Brăila
Pe malul Dunării, la un pahar cu vin.”

Şi azi răsună glasul tău peltic

Rostogolit pe fir de telefon.
Întotdeauna mă făceai să cred
Că eşti şi fericit şi sănătos.

O fil' a calendarului de vară

Atârnă făr' de an cât vom trăi....
Şi-om şti că este cinci de august
Şi-a mai trecut un timp, dar n-ai venit.
62 35
AZI
Decembrie 2008

Pământul s-a făcut un furnicar.

Aleargă lumea-n disperare
S-adune bunuri de orice fel
Întru întâmpinarea
Sfintelor Sărbători.

Se îmbulzesc, apoi, spre cele sfinte

În închinare şi mătănii,
Cerşind iertarea
Ce li se cuvine
După post şi rugăciune.

Aleargă, mai târziu, la mese-ntinse,

În desfrânare şi orgii
Cu inima-mpăcată, căci, la Paşte iară
Vor sta la post şi rugăciune
În templu de-nchinare.

Lume nebună şi pestriţă!

E Sfânta Sărbătoare de Crăciun
Când, Dumnezeu ne-a arătat din Ceruri
Că El e Unicul Stăpân
Şi că doar Lui să-I dăm slăvire
Şi să-I cădem la închinare.
36
61

5 AUGUST 2009

E ziua ta, a cincea fără tine.

Mai singuri în durere am rămas.
Suntem doar noi, părinţii îndureraţi
Şi-un preot ce citeşte-o pomenire.

Cui pasă că s-a stins un suflet?

Viaţa-şi revars-atâtea bucurii!
Tentaţii te cuprind amăgitoare,
Trecutul s-a închis pentru vecii.

Timpul e meşter în a şterge lacrimi

Şi-a pune la păstrare amintiri.
Greul cel mare este Dorul,
El n-are leac în a se potoli.
60 37

PERSEVERENŢĂ

La Canakkale, pe ţărmul Mării Egee,

Hassan priveşte Soarele în asfinţit
Zilnic, la întânirile de seară,
Exact la timpul potrivit.

Momentu-apusului pare să fie unic,

Dar el revine mâine şi-n altă zi.
Hassan doreşte să pătrundă
Secretul existenţei pe Pământ.

Stă nemişcat la pândă şi se miră,

Cum pare-a se prelinge în alt tărâm,
La dâra dintre ape şi uscat,
Imensa stea din prea înalturi.

E-ncrezător că taina-i va deschide

Ca să citească dincolo de vieţi
În cartea marilor profeţi,
Făcută cu răbdare şi cu rost.

Atunci, cu siguranţă, el va fi sultanul

Ce va pătrunde-n veşnicii
 Şi va trezi în cântece de flaut
Inimi zdrobite şi aruncate-n haos.

38

În poiana verii
Pictată de Soare
Ai citit în culoare
Poveşti şi destine?

De nu, să stai cuminte

În pragul casei tale,
S-asculţi cu-nţelepciune
Marea Tăcere ascunsă-n tine!

59

N-AI DREPTUL!

Ai simţit durere,
Când aripa de fluture
În uşoara-i mişcare
Ţi-a atins sufletul?

Ai plâns când rândunica

Cu grijă şi migală
La cuib zidit din tină
Puilor dă mâncare?
Pala vântului de vară
În trecerea-i uşoară,
Cu pana amintirii
Ţi-a atins făptura?

Zâmbetul imaginii
Împietrit în clipa
Unei uitate zile
Ţi-a luat bucuria?

Arcuşul ce-atinge
Pe strune vioara
Dând glas fericirii
Ţi-a zdrenţuit iubirea?

Sunete suave
Din orgă căzute
Cu gând de-alinare
Ţi-au zdrobit inima?
58

39
FIKRINDEN DöNMEZ

Çanakkale, Ege Deniz sahili,

Güneş batiyor , Hasan seyrediyor,
 Her gün, gece toplantîdanan sonar,
Tam münasip zamaninda.

Güneş batmasi anlaşldiğina göre tekdir,

Fakat o ine geliyor, yarin , başka gün,
Dünyanin gizlil mevcudieti bilmek için,
Hasan sokulmak istiyor.

Kimildanmadan, hayrete düşünuyor,

Sahilden yavaş , yavaş Güneş ayrîliyor,
Toprak ve su arasinda ateş parcasi,
Sonsuz , nihayetsiz, yukselikte duruyor.

Gizli mevcudietin açmak inani var

Sabir ve düzenen yapilan
Büyük Peygamberlerin kitaplarînî
Ömürlerden sonara okuyabilmek için.

O zamanda, emin ki, Sultan o olacaktir,

O ezliyet içine girerektir
Ve kaval şarkilar sesine uyanacaktir
Kalpler ezilir ve kaosa atilir.

40 57

VĂ IUBESC, PUII MEI!

-mărturisire-
 Pentru Alex şi Dan

Vă iubesc cât drumul gândului

Pe faţa Pământului!
Dimineaţa vă sărut ochişorii
În bobiţa cu rouă a florii.

Aştept, către prânz, ca raza de Soare

Să-mi lase răvaşe-n petale,
Ţesute în vorbe dorite,
De sufletul meu doar ştiute.

Spre-amurg, cerşesc la focul din raze,

Pe stânci să picteze imagini,
Din căuşul vieţii luate
Şi-n visele mele-nrămate.

56

41

IUBIREA MAMEI
 Aşa cum doar albina
Ştie a iubi floarea
În linişte şi pace
Şi cum doar crângul vara
Ascultă cântul mierlei,
Mama-şi iubeşte pruncii
Pân' dincolo de viaţă.

Pământul ars de soare

Aşteaptă strop de ploaie,
Tânjeşte după noapte
Şi steaua călătoare.
Mama-şi adoră puii,
Chiar de-s plecaţi departe
Cu treburi, prin străini.

Cum luna n-oboseşte

S-alerge după Soare,
N-având nicicând speranţa
În cale-i să apară,
La ceas târziu din noapte
Mama-şi aşteaptă fiii
Plecaţi şi-n Veşnicii.

42 55
 NORUL 54
În dimineaţa de vară
Noru-i fericit. E-atât de-adâncă-n inimi
Pe-ntinderea albastră Iubirea unei mame...
Doar el e rătăcit. Doar, Solomon, în Biblii,
Îl poartă vântul, Prin fapte a vrut s-arate
Îl alintă marea. Dragostea cea mai adevărată,
Din înaltul Acea de mamă-ndurerată
Cupolei albastre Ce viaţă-ar da pe viaţă.
Îşi caută fraţii,
La prânz să se-adune,
Să curgă-n şiroaie,
Pământul să-l ude.
De arşiţa astrului,
Să scape câmpia,
Pădurea s-o-mbrace-n
Perdele de ploaie.
Florii din câmpuri
Să-i aducă culoare,
Să-i râdă-n petale,
Să cadă-n puhoaie
Pe faţă de stâncă,
Să tune cu glasuri
De jale adâncă
Şi-apoi să danseze-n
Picături uşoare
Şi-n marea cea mare
Să-şi verse pocalul.
Golit de durere,
Uşurat de suspine,
Aleargă-n înalturi
Împlinindu-şi destinul.
 Doar aşteptarea aninată-n fulgi
43 Ce se topesc, dar vin în fiecare an.
DEMULT
7 decembrie 2008, pentru 44
Dănuţ
A nins bogat şi plăpumioara albă
Acoperă pământul dintre dealuri.
Dănuţ, cu cizme de voinic,
Aleargă pe poteca dinspre crâng.
Din tinda casei, mama-l strigă
Să o aştepte la pripor.
E greu urcuşul prin zăpadă
Şi are doar trei anişori.
Merg amândoi apoi prin fericirea albă,
Să ia din codru un brăduţ,
Ca să-l îmbrace în podoabe
Şi, Moşul sigur va sosi
Ca să-i aducă jucării râvnite
Din care niciodată n-a cerut!
Copil frumos venit din gânduri,
Plecat acum, căci mama a-ndrăznit
Să-şi piardă timpul cu-o vecină
La vorbă-n curtea casei din bătrâni.
Unde-i căsuţa dintre dealuri?
Unde-i poteca dinspre crâng?
S-a dus băiatul să aducă bradul
Şi Moşul l-a luat cu el.
Mama rămase doar s-aştepte,
Bătând drumeagul zi de zi.
Din anu-acela n-a mai fost
Nici bradu-mpodobit de sărbători,
 Mi-e dor de mine din copilărie.
Niciunde n-o mai regăsesc.
Plecat-au vremile, luând cu ele
Potecile, pădurea, chiar şi picii.
53 Copilăria nu mai este o poveste.
DOR DE MINE 52
15 iunie 2009
Poduri, Bacău

Mi-e dor de mine, din copilărie,

Când alergam pe câmpuri cu flori
Lucrând, apoi, la coroniţe
Ce le purtam, ca zânele, din zori.
Urcam pe dealuri înverzite,
În chiote şi cânt şi îmbrânceli,
Cătând ciuperci, frăguţe şi alune
Ascunse în secret de veveriţe
Şi mult râvnite de ciocănitori.
Fugeam în larmă şi cu-alai
Pe potecuţele din aluniş,
Ţipam de bucurie, când sub tălpi,
Pocneau alunele, scăpate-n grabă
De vreo hoaţă coţofană.
Când soarele ardea, în miezul zilei,
La ghiolul construit cu dibăcie
Într-un pârâu de munte, ne scăldam
De-a valma cu raţele vreunui gospodar,
Venite nepoftite la-ntâlnire.
Ne aşezam spre seară la taclale,
Mâncând frăguţele-nşirate-n pai,
Privind cum soarele apune,
Cu mângâieri de mamă pentru plai
Şi dragoste punând în inimi.
 Şi lacrima a-ngheţat pe mână.
În seara asta e Ajunul....
O ştii de când eşti bun creştin.
Nu te-ntreba ce-i în abisuri,
Nu-s adevăruri, sunt doar vise.
45
46
DE SĂRBĂTORI

E timpul sărbătorilor de iarnă

Şi sună clopoţeii argintii,
Steluţe de zăpadă cad într-una
Şi cred că-n ele vei veni
Alunecând, fulg drăgălaş de nea,
Pe mâna mamei tale dragi
Ca lacrimă, durere şi suspin.
Când bradu-mpodobit îi strânge-n jur
Pe toţi ai casei, de Crăciun,
Şi lacrima se face un cristal,
Pe care focul din cămin îl luminează,
S-aprinde viaţa ca-ntr-un basm
Curgând imagini ireale
Ce-au fost cândva o scurtă viaţă.
Se amăgesc la focul vetrei
Cei doi părinţi , uitaţi cu anii.
Ei nu doresc decât cristalul
Să le aducă timpul, când
Fulgul de nea un prinţ era,
Voinic şi tânăr şi frumos
Şi-n prag de-nsurătoare,
Misterios în planuri, încercând
Să-i facă fericiţi pe dragii lui,
Dorind, mereu, ca să-i surprindă.
La gura sobei au albit părinţii,
Plugul durerii le-a brăzdat şi chipul,
Cenuşa a rămas în casa vetrei
 Mi-e sete de-o clipă cu tine
Ascunsă în casa din timpuri,
Cu uşi în secret ferecate,
Cu-acoperiş din şiruri de lacrimi,
La geamuri cu grele perdele,
51 Ţesute-n războiul durerii.
DOR DE DAN 50
6 iunie 2009

Timpul s-a umplut de soare,

Vacanţa se varsă-n cascade.
La uşa cerului izbeşte marea,
Pe-obrajii de câmp s-a ivit floarea
Şi spicu-n iubire se coace.

Vreau să te văd cât timpul de vară!

Te caut pe şesuri, din zori.
Sper c-aş putea, la-ntâmplare,
Să te zăresc într-o casă de flori
În haine subţiri din petale.

Bobiţa de rouă în lacrimi s-ascunde,

Un sunet de vară se pierde-n adâncuri.
Din clape de orgă-obosite
Picură plumbii durerii
Se-adapă şi dorul din ele.

Aşteptarea se ţese-n azururi.

O pală de vânt aşterne suspine
Şi suliţi de foc străpung neştiute
Inimi de doruri golite,
De vânturi şi ploi pustiite.
 Teii din curte se-nalţă-n coloane.
Încă-şi ridică braţele goale, a rugă,
Fire subţiri de lumină albă
Pătrund prin geamul din balcoane.

Şi intră-ncet cu aripi de dor

Să mângâie imagini aşezate-n rame
Şi candele ce niciodată nu se sting
Din grija unei mame-ndurerate.

Păşeşte fără paşi muzica tristă

A cântecului venit din neant.
Ana priveşte încă un joc de inimi,
Într-un chenar o zi s-a înrămat.

Ziua-i şopteşte să mai zăboveasc-o clipă.

Din vechi albume, prăfuite,
Un cârd de vorbe s-a ivit:
„Doar tu eşti rostul meu pe-acest Pământ.”

Dănuţ nici n-a citit mesajul....

Doar Anei trandafiri i-a oferit.
E februarie, e zi de sărbătoare.
Pe policioară, lângă vechea vază,
Gândul din urmă a-nlemnit.
47
48

14 FEBRUARIE 2009
 DUREREA E O ÎNVĂŢĂTURĂ
Motto:„În anii durerii am învăţat să mă
rog”
regina Maria

Oricât a vrut să fugă gândul

Şi vorbele să le presare
În alte locuri de prin lume
Pentru a ţese-n bucurie
Pădurea, muntele sau câmpul,
El s-a întors acasă, la Tristeţe,
S-a aşezat în vechea-i ramă,
Plângând la braţ cu amintirea
Copilului frumos din visuri,
Care-a plecat în paradisuri,
Lăsând iubirea în abisuri.
De m-ar vedea semenii mei
La timpul când durerea
Mă strânge-n braţele-i cu spini
Şi-n suflet îmi atârnă plumbi,
Nu s-ar mai întreba
„De ce sunt tot mai rea?”
Eu cred c-am fost o mână de ţărână
În care Domnu-a pus sămânţa.
Am fost, din vas, doar ciobul
În care-a pus lumina,
Pentru c-am meritat.
Mi-a dat în dar Puterea
Ca să învăţ Durerea,
Să nu mă pierd în van
49 Să pot s-ajung la mal.
50
51

DOAMNE, DĂ-MI PUTERE!

Să gâlgâie vinu-n pahare,

Şi bucuria să curgă-n puhoaie!
Un mire apare în zare,
Ducând la braţ mireasa,
O floare.

Doamne, mai dă-mi putere,

Să fac din nisip perle,
Să am răbdare, cu durere,
Să-mi mângâi inima-n
Tăcere.

Deschide, Doamne, nevăzuta lume,

Dă-mi ochi să zăresc minune
Din anii doriţi a-i întoarce
Şi-ai duce cu mine în
Pace.
52 53

TÂNGUIRE

Motto: „Ce să-ţi spun, fiule?

Ce să-ţi spun fiul trupului meu?”

Eclesiastul

Dă-mi-l, Doamne, înapoi,

Pe o frunză de trifoi,
De ce-i rău ca să-l feresc,
În noroc să-l învelesc.
Ţie, Doamne-Ţi mulţumesc!
Toate bocetele mele
Să le pun în bucheţele
Pentru mame-ndurerate,
În pragul lui Martie,
De Tine, Doamne, iertate.
În zile de primăvară,
Jalea curge în şiroaie
Pe petalele de floare.
Mărţişoru-ndoliat
Sus, la cruce, l-am legat.
54
55

DORUL N-ARE LEAC

Pentru fiul meu, Dan

Sufletul se arde-n văpaie,

Trupul se chirceşte în ani,
Plânge copilul din mine,
E tristă fiinţa-mi de azi.

Gândul la tine îmi pune

Bobiţe de rouă pe gene.
Cu mine şi zorii să plângă
Când, în noapte, vin devreme.

Privesc la o rază de soare.

Rămân agăţată-ntre lumi
Să prind jocul din curcubeie,
Ca dorul în ele s-atârn.

Iubesc tot ce-ajunge la mine

Din Marele Necunoscut
Căci, mai departe de ceruri,
E lumea-n care-ai poposit.

Culoarea-n fâşii se desface,

Dansează şi fluturi besmetici
Un vals de dor şi iubire
Dus pe aripi, în neştire.
 Un fluture-aş dori să fii,
Să faci popas pe-a mea mână,
Să dai absenţei tale o formă
Ca să-mi potolească dorul.

FĂR’ DE SFÂRŞIT...
Motto:„Toate merg la un loc, toate sunt
făcute din ţărână şi toate se întorc în ţărână.”
Eclesiastul

Drumul mă cheamă-n pribegie.

Din înălţimea muntelui bătrân
Ţipă un colţ de stâncă-n sihăstrie
La gândul c-a rămas tot mai străin.

Zarea se-ntinde hăt, departe...

Imagini mii se derulează-n zi,
Iar pânza nopţii încărcată-n stele,
S-aprinde şi stinge pentru vii.

Uşa cerului a rămas deschisă

Şi stelele-au plecat în vis,
Iar apele au dat năvală
În mari puhoaie pe Pământ.

Flămânde şi făr’ de oprire

Oameni şi case-au înghiţit.
Pădurile-au căzut îngenunchind,
În semn de rugă pentru păsuire.

Doar clipa este garantată.

 Multe se duc, altele vin
În cercuri, care s-au făcut
Şi se sfârşesc în început.

PLOAIA DE VARĂ
Motto:„Toate râurile se varsă în
mare şi marea tot nu se umple; ele
aleargă spre locul de unde pornesc ca
iarăşi să pornească de acolo.”
Eclesiastul

În zori fierbinţi de Cireşar

S-a pornit să plouă iar.
Făr’ de veste, norii se golesc
Şi jucăuşe picături slobozesc,
Dansând pe potecile verii,
Când curg vacanţele din ceruri.
Plâng teii că li se udă floarea
Şi albinele vor uita cărarea.
Râd în livezi toţi cireşii
Că li se spală cerceluşii
Şi vor străluci la soare
Precum rubinele-n sărbătoare.
Lumina se teme s-apară.
Tunetele sperie zarea.
Fulgerele pecetluiesc o clipă
Când nor pe nor se ridică.
În ropot cad boabele de ploaie
Pe şindrila casei şi cântă-n
Allegro o melodie
Scrisă pe portativ de curcubeie.
 Câmpul îşi spală faţa

Pârguită până mai ieri de soare.

Macu-şi închide floarea,
Mulţumind în tăcere.
Ceva din mine ploaia iubeşte.
Îmi place s-o aud cum cade
În dans, pe-acoperişuri de case
Şi când, cu nuiele de apă,
Mă biciuie-n tăcere.
Amintirile sosesc, mereu, cu ploaia.
Se-aşază-n casa dorului pribeag
Şi-mi înrămează clipele de drag,
Când puii mi se jucau în ram
Şi cuibul era plin şi cald.

FRAŢII
pentru fiii mei, Alex-Cătălin şi Dan
Motto: „Îţi spun că vei fi mereu
singurul meu frate şi că vreau doar să fii
sincer cu mine, pentru că, în multe
momente sunt singurul care te poate
ajuta.”
Dan-10 august 2004, ora 2 şi
45 min.

Dănuţ, fratele mai mare,

S-a hotărât ca să-l înveţe,
Pe cel mai mic, mezinul,
Cum să se poarte-n viaţă.
Prieten bun l-a sfătuit să fie
Şi nume de alint i-a dat.
„Kătuş” îl striga, ca să vie,
Să ştie că el l-a chemat.

Tovarăşi de joacă, mereu,

Şi pozne multe săvârşind,
Au zidit iubirea, din greu,
Aici, dar şi pentru mai târziu.

L-a învăţat să poarte griji

Pentru acareturi şi părinţi,
Căci el va trebui să plece
În misiuni ce Domnu-i dete.

Prea crud mezinul fuse

Când Destinul se frânse.
S-a rupt şi-n el Credinţa
În dogma Existenţei.

CASA NOASTRĂ
Motto: „Mi-am făcut toate
pe dimensiunea mea. Nimic n-a
fost de prisos.”
 Casa noastră-i colţ de Univers
În care anii au adunat
Şi în vitrine-au aşezat
Felii de viaţă puse-n timp.

Copiii aici au crescut,

În toate cotloanele s-au pitit,
Jucându-se, mereu, în doi,
Punând amintirile în foi.

Dacă pereţii ar vorbi

Şi pagini de album ar fi,
Mii de filme s-ar derula
Şi clipe dragi ar reînvia.

Aici miroase-a grădiniţă.

Dincolo, sunt anii de şcoală.
De pe pervaze dau năvală
Clipele trăite-n tihnă.

Casa noastră, doar ea ştie

Durerea-n ore şi clipa de bucurie,
Tânguirea în singurătate
Şi picătura de seninătate.
 UN FEL DE DEFINIŢIE

Copilăria este o poveste,

Tinereţea-i alergare,
Bătrâneţea-i împăcare,
Fericirea-i înşelătoare,
Bucuria-ntâmplătoare,
Sinceritatea-i floare rară,
Viaţa, sigur, e trecătoare
Cu multe clipe amăgitoare.
Când te crezi stăpân deplin
Pe azi şi ieri şi mâine
Şi veşnic împărat
Peste tot ce ţi-a fost dat,
Nădejdea doar rămâne,
Că-n alt timp vei ajunge
Să te găseşti în gânduri
Cu cei de azi, de ieri şi mâine.

TOAMNĂ TÂRZIE
Rugina toamnei a cuprins cărarea
Şi codru-şi plânge frunza în tăcere.
Lumina e lăsată să danseze
Fără a mai fi oprită în cădere
Şi ramurile o îmbrăţişează goale,
Ca să-şi aline dorul de vară.

E-atâta frumuseţe în natură!

În galben se întrec a se-mbrăca
Poienile şi câmpul şi colina,
Pe soare, încercând a-l concura
Şi sufletul flămând a-l sătura.

E-n toate-o calmitate-ameţitoare.

E ca şi când ar fi ultima zi,
Fără să ştii că mâine n-ar mai fi
Şi totul va rămâne doar un vis
Pentru aceia care vor mai vieţui.

Pictor fără de pereche este toamna.

Cu dăruire şi talent pune culoare
Pe firul ierbii, dar şi-n ram,
Pe viţa din grădina bunei,
Pe pleoapa frunzei din poieni.
 AMĂGIRE

Să-mi fie glasul, Doamne,

Cum ţipă trenu-n gară,
Ca să străpungă-n fulger
Pământul în adâncuri
Şi mare cea întinsă
Şi cerul în înalturi,
Şi să-l auzi, copile,
Şi să te-ntorci acasă,
Căci mama ta bătrână
Cu greu îţi poartă dorul
Şi grija pentru tine.
Să-ţi povestesc de tata
Ce tace, dar ar face
O criptă-n curtea casei
Ca să te aibă-aproape.
Şi fratele tău mic,
Hoinar prin lumi străine,
Ar vrea în prag să-i vii
Ca ajutor de bine.
Să-mi fie glasul, Doamne,
Ca tunetul din ceruri.
Furtuna să stârnească
Şi ploaie cât cuprinde,
Să nu mai ştiu de mine,
Să cred că sunt cu Tine.
PRIZONIERUL SUFERINŢEI

Zilele cad din ceruri,

Nopţile trec în tăcere.
Amintirile atârnă-n clipe,
Speranţele se lasă strivite.

În temple, chipuri reci privesc

Cum trupu-n jelire se frânge.
Ca râma mă-ntind, mă târăsc,
Iertare încă cerşesc.

N-am putere să mă ridic,

N-am crezare în nimic,
N-am lumină să văd
Drumul înspre larg.

Să trec în zbor, aş vrea,

Pragul dintre lumi.
Să aflu, de s-ar putea,
Că se-nfăptuiesc minuni.
 N-AM MERITAT Mă doare orice vorbă
Motto: „Doamne, de ce leii, Şi gestul fără noimă.
mereu, vor fi sugrumaţi de şacali?” Mi-e sete de o luptă
Adevărată, demnă, dreaptă,
Cu soarta faţă-n faţă.
N-am meritat să-mi pierd un pui
Din orice raţiuni s-a întâmplat.
N-am meritat ca eu să ştiu N-am meritat ca martoră să fiu
La moartea propriului meu fiu.
Suferinţa dragului meu fiu.
Nu mai sunt vorbe de spus
Şi uşa gândului s-a-nchis.
Mă-ntreb în orice ceas mi-e dat,
Cum de Domnul a lăsat
Ca să fie atât de chinuit,
Un suflet tânăr şi neprihănit?

Ce pot să spun semenilor mei,

Acelora ce nici nu pot gândi
Cum trupul puternic până ieri
Ajunge nimic într-o zi?

Ce mamă poate să rămână

Cu-aşa imagini pe retină,
Cu sufletul strivit de durere
Şi doritor de revedere?

Simt, uneori, că vina

Îmi risipeşte firea
Şi-mi ia orice speranţă
Şi gând de altă viaţă.