Sunteți pe pagina 1din 6

Documentație Father and Son: A Lego Star Wars Story

(Tatăl și fiul: O poveste Star Wars în Lego)


Proiect realizat de Asanache Victor,
Colegiul Național "Al. I. Cuza", Ploiești

Software folosit:
 VEGAS Pro 15.0
 Dragonframe 4

Echipament folosit:
 DSLR Canon EOS 100D
 Trepied pentru camera
 Stativ lumina
 Lampa cu LED
 Kit tastatura externa oferit de Dragonframe
 Green Screen
 Laptop HP
 Seturi Lego Star Wars
1. 75093 Death Star Final Duel
2. 75183 Darth Vader Transformation
3. 75200 Ach-To Island Training
4. 9675 Sebulba's Podracer
 Diverse piese Lego folosite pentru construcția decorurilor
Tematica principală a filmului o reprezintă victoria binelui asupra răului. De asemenea, se
mai pot remarca teme precum: familia, condiția umană, timpul, lupta pentru eliberare.
Rezumatul filmului: Vezi eforturile depuse de Luke Skywalker pentru a-și aduce tatăl
înapoi la lumină, în timp ce Împăratul Palpatine încearcă să își găsească un nou ucenic
care să îl înlocuiască pe Darth Vader.
Scopul acestui scurt metraj este transcrierea unor anumite scene din filmele Star Wars
pentru a reexpune o poveste din serie: răscumpărarea de către fiul său a celui mai rău om
din galaxie, acest fapt arătând că în fiecare dintre noi există o urmă de speranță chiar și în
cele mai întunecate momente. De asemenea, scurtmetrajul urmărește să recreeze în
versiunea Lego aceste scene utilizând tehnica stop-motion și efecte speciale.

1
Scurtmetrajul este realizat în mare parte cu ajutorul tehnicii stop-motion ce presupune ca
un obiect să fie mutat cu pași mici, între cadre fotografiate individual, creând iluzia de
mișcare atunci când o serie de imagini sunt rulate ca și o secvență continuă. Fiecare
secundă este alcătuită din 12 cadre (fotografii).

Efecte speciale
1. Crearea săbiilor de lumină

Acest efect a fost realizat folosind o tehnică asemănătoare cu cea din primele filme
Star Wars de la sfârșitul anilor '70 - început de ani '80. Actorii foloseau o "sabie", ce
nu era mai mult decât un mâner cu un băț, apoi se adăugau manual, cadru cu
cadru, culoarea lamei si efectul de rază de energie.
În varianta mea, actorii sunt minifigurine Lego ce țin în mână versiunea lor de sabie
de lumină. Apoi, in Vegas Pro, am adăugat o mască albă sub formă de hexagon
asupra lamei.

2
1) Imagine needitată: personajul ține sabia in mână.

2) Adăugarea măștii în formă de hexagon: se inserează pe o nouă pistă video un


ecran alb din care se decupează forma respectivă. Se dublează această mască
(adăugând încă o pistă video pentru "clonă"), urmând ca pe fiecare în parte să
se pună un efect vizual.

3) Adăugarea efectului de strălucire: masca aflată deasupra pistei cu scena filmată


se modifică din alb în culoarea necesară (verde in cazul de față), apoi se aplică
efectul respectiv.

3
4) Adăugarea efectului gaussian blur: cea de a doua masca se lasă albă și se aplică
efectul dorit.

2. Corectarea zgomotului video (eng: video/image noise)

Probabil că atunci când ați vizionat clipuri video cu luminozitate slabă ați remarcat
apariția unor puncte colorate pe întreg cadrul. Acesta este zgomotul video. Cu
toate că setările făcute aparatului fotografic reduc acest defect vizual, el nu dispare
în totalitate. Folosind un plug-in special în Vegas Pro, toate scenele au fost filtrate
cu scopul de a reduce cât mai mult acest neajuns, precum și a crește claritatea
culorilor. Mai jos este un exemplu de tip înainte/după:

3. Transcrierea scenelor

Pentru a transcrie aceste scene, am setat actul din film la 12 cadre pe secundă
pentru a-l sincroniza cu proiectul meu, apoi am așezat decorul precum și
personajele de Lego astfel încât să semene cât mai mult cu originalul. Mai jos sunt
câteva imagini puse în paralel cu cele din film:

4
4. Tehnica fundalului monocromatic

Pentru a da iluzia că un obiect se află în spațiu, precum planeta Tatooine, imaginea


acestuia se înregistrează pe un fundal alcătuit dintr-o singură culoare, diferită de
cea a obiectului respectiv.

Se înlocuiește apoi culoarea de fundal cu imaginea dorită.


De asemenea, același efect a fost folosit pentru realizarea textului din incipit,
specific filmelor Star Wars.

5
Subtitrarea în limba română a fost realizată într-un fișier text editat în Notepad și salvat
cu extensia ".srt". Pentru a afișa textul la momentul potrivit, se introduce intervalul de
timp (sub forma ora:minut:secunda,milisecunda --> ora:minut:secunda,milisecunda)
specific și replica respectivă. Sincronizarea necesită un anumit grad de finețe.
Concluzie: Realizarea acestui scurtmetraj a fost o provocare, însă mi-am dorit de mult
timp să fac un asemenea proiect, iar prin pasiune, motivare si perseverență, am reușit să
îl aduc in fața iubitorilor seturilor Lego și fanilor Star Wars. Povestea filmului a suferit
câteva modificări de-a lungul producției; pe măsură ce acțiunea evolua, anumite idei nu
își mai aveau locul, dar altele mai bune în raport cu scenariul le-au înlocuit, rezultatul final
răsplătind eforturile investite. Ca o curiozitate, aproximativ 5280 de poze au fost folosite
pentru secvențele stop-motion.
Bibliografie:
Secvențele audio au fost preluate din:
 Star Wars: Revenge of the Sith (Scena în care Anakin Skywalker primește costumul
care îl ține în viață și devine Darth Vader)
 Star Wars: Return of the Jedi (Scena tăiată de la montaj în care Luke Skywalker își
construiește propria sabie de lumină; scenele dintre Ȋmpăratul Palpatine, Luke
Skywalker, Darth Vader pe Steaua Morții 2)
 Star Wars: The Force Awakens (Melodia tematică de început Star Wars și melodia
aflată la sfârșitul filmului împreună cu melodia tematică Star Wars de sfârșit)
 Star Wars: The Clone Wars (secvență audio scurtă suprapusă peste începutul
melodiei generice Star Wars pentru a face legătura cu acea perioadă temporală din
univers; poate fi considerată un Easter Egg pentru fani)
De asemenea, a fost preluată o mică secvență video de 5-6 secunde cu naveta spațială
care se apropie de Steaua Morții 2 din jocul video Lego Star Wars: The Force Awakens.
Textul din incipit A long time ago, in a galaxy far, far away…, precum si logo-ul Star
Wars au fost preluate online.

Link youtube: https://www.youtube.com/watch?v=phlpyUUjwho

S-ar putea să vă placă și